Cu prietenii vorbind de Stelaru
Ca și cum am putea să bem
o frunză de umbră
un iepure de urechi
o ureche de auz...
Ca și cum
ne-am căsători
cu un vis visat de altul.
Ca și cum am dormi altcândva.
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul "Cărțile sibiline" - 1995
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nichita Stănescu este un poet care se mira de orice. El se mira și de faptul că oamenii aud și au urechi. Păi de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fără urechi? Mă rog, da se zice că așa este în poezie, să te miri de toate și să le pui pe toate unele subt altele, în rânduri scurte, ca să se vadă că sunt versuri.
perlă din examen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
- Stănescu, Nichita
- Nichita Stănescu este cel mai frumos sentiment al României Mari.
definiție aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (12 decembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Noua iubire de altcândva
Mă-ncearcă iar, de cine știe unde,
Ca o pedeapsă cinică și grea,
Senzația că ne-am putea ascunde
Într-un poem al meu de altcândva.
Câte-am iubit și am cântat în viață,
Puteam să las pământul lumii gol,
Dar, vai, ce tragedie îndrăzneață,
Tu le conții pe toate ca un rol.
Ai și venit într-un târziu de piesă,
Ce bine-ți șade, dragoste, aici,
Dar ești prințesa fără de adresă
Ce-mi redeșteaptă zeci de cicatrici.
...
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Fuga este o apăsare peste capetele zdrobite
gândul este o apăsare peste natură,
cum tu, dragostea mea
ești o apăsare.
Ar fi, vă suflu, dragii mei hoți, călăi și criminali,
ar putea fi o salvare!
Când substantivul solemn
nu se potrivește cu verbul bezmetic
ne-am putea salva prin bâlbâire.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
- Stănescu, Nichita
- Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanșa asupra poeților ei.
definiție celebră de Ștefan Augustin Doinaș (1995)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când marea... Nichita Stănescu
pentru cele două
picături de rouă
(să mi-o publice postum)
Când marea își varsă din sine
amarul și peștele
cresc valuri și-atâta, iubită...
de vrei izgonește-le.
Când piscul văiugii își plânge
în fulger fărâmele
Cad așchii de stâncă, iubită...
de-ți place sfărâmă-le.
... Azi noapte am visat între arbori
pierzarea clipitelor...
în vis se făcea că răsună
tălăngile vitelor...
Și-n om din cuvinte, iubită...
hai vino și strânge-le
... îmi umblă cuvântul prin vine
odată cu sângele...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi ne-am născut în timp ce mamele noastre răcneau de durere.
Nichita Stănescu în Amintiri din prezent (1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
În sus de sus
Hai, să nu-l distrugem pe păianjen
și morții să nu îl dăm la iepure,
sacrifica-vom foamei
ținerea de minte.
Cu aripi creierul, el, în curând
sprâncenele și ochii și gura
lăsate or să ni se lase pe pământ.
Mănâncă ce e jos, mi-a zis,
și a zburat
și s-a fost dus
în vis,
în mult înfometatul de nimica vis.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zbor lent
I se apropiau ochii unul de altul
la fel de încet și de timid
cum se apropie adâncul de înaltul
gândit, de negândit
Vedeam ce poate vede doar urechea de măgar
sau cea de iepure mult lungă,
un fel de văz cam sunet și neclar,
un fel de stare demiurgă
în care aerul era pe bani
mult scump, mult pe plătite,
în care timpul pe cartele-n ani
dăduse grade la clipite,
în care-abia dacă trecea ceva,
în care cel mai mult costa o clipă
iar pasărea pe când zbura
nu da vreodată din aripă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
L-am rugat
pe nichita stănescu să mă lase
în locul lui în poezia românească
și nu s-a supărat pe versul meu
nescris din motive obiective
nu s-a arătat deranjat de poeziile
scrise de urmașii urmașilor lui
cu creionul ascuțit pe retina
cititorilor înfometați de nichita
l-am rugat pe nichita stănescu
să privească în ochii mei noua
poezie ca ultima speranță
pentru tinerii care se vor naște
cu stiloul în mână
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nod 32
Mai stau o înserare,
ca să văd,
umbră din umbră cum se lasă,
cum al luminii văzătoare, dur prăpăd
devine de din ce în ce mai moale,
cum se lungește umbra după pomi,
cum omul după om se prelungește,
cum zidul dimineții lent se năruiește,
și cum lumina stelelor răsare,
pe o cu totul altă înserare.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri și semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt o frunză. Parcă tu nu știi ce este aceea o frunză? Tu cunoști frunzele copacilor și prin aceasta le și stăpânești. Însuși timpul cunoaște frunzele copacilor și le stăpânește. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuși ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar eu sunt bolnav. Sunt bolnav de ceva între auz și vedere, de un fel de ochi, un fel de ureche neinventată de ere.
Nichita Stănescu în Elegii (Cina cea de taină), Elegia a zecea, Sunt (1966)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din iarna acestui sfârșit de an, îi aleg și îi dăruiesc frumoasa umbră albă a lunii, căzută peste mâinile subțiri ale iubitei mele.
citat clasic din Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-ți trăiești soarta. Asta este un lucru relativ ușor de trăit. Dar dacă-r fi să ne trăim opera, ce ne-am face?!
Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de George Geafir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața mea se iluminează
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru și de sare.
Țărmul s-a rupt de mare și te-a urmat
ca o umbră, ca un șarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corăbiile sufletului meu marin.
Și viața mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenușiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg și salt și curg.
Mai lasă-mă un minut,
mai lasă-mă o secundă,
mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.
Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Cântec fără răspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi uibind, femeie gingașă
ca firul de irabă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărțită de ea însăși
ca doi îndrăgostiți după îmbrățișare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subțiri, fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
gonește-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec fără răspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingașă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărțită de ea însăși
ca doi îndrăgostiți după îmbrățișare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subțiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
gonește-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar
Din iarna acestui început de an îi aleg și îi dăruiesc cel mai alb și curat fulg de zăpadă.
Din primavara acestui an îi aleg și îi dăruiesc o floare albă de cireș.
Din vara acestui an îi aleg și îi dăruiesc un spic de grâu auriu.
Din toamna acestui an îi aleg și îi dăruiesc o frunză de platan.
Din iarna acestui sfârșit de an, îi aleg și îi dăruiesc frumoasa umbră albă a lunii,
căzută peste mâinile subțiri ale iubitei mele."
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din nou ni se va face dor de ceva sau de cineva, din nou vom tăcea numai din spaima aceea că ar putea un liliac să zboare peste litera A.
Nichita Stănescu în Măreția frigului (romanul unui sentiment), Intimidare (1972)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!