Deasupra copacului înflorit se văd inimile florilor ca nişte păsări mici ale văzduhului care se hrănesc cu soare.

aforism de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul florilor de tei

E vremea florilor de tei,
Cu păsări, fluturi şi albine,
Când aerul din jur devine
Înmiresmat, iar pe alei
Se joacă nişte prichindei
Frumoşi, cu glasuri cristaline.
E vremea florilor de tei,
Cu păsări, fluturi şi albine,

Pe-o bancă stau doi bătrânei;
Vorbesc, iar vocile blajine
Nu mai atrag priviri străine,
Dar tremură, ca-n anii-acei...
E vremea florilor de tei.

rondel de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliacul a înflorit

A înflorit liliacul, floarea florilor,
Ea este leacul pentru cei
Care iubesc cu multă
Patimă, dragoste şi dor.

Liliacul, frumoasă floare
Care înfloreşte pe meleagul meu,
El este ca un soare,
Care luminează chipul tău.

Mirosul lui îmbătător
E ca un vânt cald de primăvară.
El e ca un dulce fior
Care îţi face viaţa mai uşoară.

Liliacul din nou a înflorit
Şi s-a îmbrăcat în alb,
Parfumul lui s-a răspândit
Peste frumosul meu meleag.

poezie de Vladimir Potlog (2 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, să supravieţuiască vremurilor şi să nu şadă ţărâna pe ea, trebuie să trăiască în noi cu toate cele ale ei spre a ne face mai frumoşi şi mai iubitori de ea; datoria noastră este să ţinem patria deasupra timpului care trece pentru cei care vin după noi.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (2011)
Adăugat de Nicoleta Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepuscul

Linişte şi pace pretutindeni... În amurg
Se revarsă mireasma florilor de iasomie
Şi, deasupra apelor limpezi ale râului,
Bătăile de-aripi ale lebedelor, o simfonie,

Ca o ninsoare de petale, ele-alunecă
Deasupra obrazului mătăsos al apelor.
Acum, la crepuscul, fulgeră-n zbor lilieci,
Ei au stat toată ziua ascunşi în locuri secrete.

Fac o mie de cercuri şi de răsuciri fanteziste
Prin pânzele de aer transparente şi reci;
Sau fulgeră razant cu pământul,

Aproape retezând cu aripile lor cenuşii
Petalele galbene-ale şofranului amărui sau ale florilor albe,
Feciorelnice,-ale a nalbei, lămpi pe margini de poteci.

poezie de Juana Borrero, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mă emotionează mai mult decât inimile florilor încălzite de soare.

aforism de Camelia Opriţa din În castelul regelui (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

Ne vom ridica
Deasupra dimineţilor pierdute,
Vom învăţa pas cu pas,
Metamorfoza copacului înflorit,
Şi mâinile tale mici,
Şi mâinile mele robuste,
Vor construi răsăritul,
Vom aşeza pe nisipul cald
Mireasma primaverilor adolescentine,
Ne vor însoţi
Gândurile noastre inocente
Pe întinsele câmpii galactice,
Printre siluetele noastre zvelte,
Păsările cerului
Ne vor ciuguli
Păcatele primordiale
Şi vom cunoaşte asfintitul
Împărţind la doi
Emoţia.

poezie de Nae Tudor Nemoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mă înduioşează mai mult decât inimile florilor încălzite de soare, după o ploaie de toamnă.

Camelia Opriţa în Scăpărici şi Licurici (mai 2020)
Adăugat de Fani Facebook
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea - sentiment plenar al pământului în care creşte puiul de soare.

aforism de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit...

A înflorit speranţa
Din spinii din cunună,
A înflorit credinţa
Din ţepii ascuţiţi,
A înflorit iubirea
Din flamura creştină,
A înflorit şi moartea
Prin Învierea lui Iisus.
A înflorit şi lacrima
Simbol al suferinţei,
A înflorit şi soarele
Vâslaş neobosit,
A înflorit şi cerul
Polata-i e străjerul
Celui ce ne veghează
De la răsărit la apus.
A înflorit lumina
În tuşe de creion,
A înflorit căinţa
Pe muchii de amvon,
A înflorit virtutea
Sub al iubirii blazon,
A înflorit nemurirea
La al sorţii ponton.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne face să ne simţim aşa de mici; în vâltoarea lui ne putrezesc lacrimile.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este ultimul visător al lumii care reconstituie visele abandonate ale celorlalţi oameni.

citat din Ştefan Radu Muşat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iubire fără sfârşit

povestea noastră de iubire se va scrie de la sine
şi va intra prin ferestrele celor ce s-au iubit,
unii se vor închide-n ea ca într-un labirint,
alţii vor arunca în noi cu inimile noastre
spiritele, în schimb, vor zbura liniştite tocmai la zenit
nu ca nişte păsări cu aripile ciuntite, lovite
noi am fost singurii îndrăgostiţi plecaţi să caute luna
când armatele văzduhului nu mai visau
decât un soare roşu sângerat de lupi la asfinţit
doar noi, frumoşii nebuni, mai visam aiurea
în forme geometrice viaţa şi spaţiul şi timpul
în versuri înaripate primeneam anotimpul iubirii
dincolo de sicriul lumii, noi eram morţii frumoşi
care-şi schimbau în îngeri zglobii înfăţişarea
trăiam totdeauna în intersecţia dintre real şi ireal,
între fantezie şi oboseala lucrurilor mărunte,
aici ne mişcam copleşiţi de aceste întretăieri scurte,
ca ale inimii, secunde de prezent, de trecut, de viitor,
dincolo de această intersecţie, era nebănuitul,
acea ameţeală a unui timp rigid, îngheţat,
un timp static, ori măcar bănuit sau uitat.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama a fost întâiul cuvânt care mi-a ancorat tălpile de soare, şi anotimpul avea aripi de copil...

Ştefan Radu Muşat în Anotimpul cu aripi de copil
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

Deasupra, peste iazuri sau văi întunecate,
Peste păduri şi nouri şi munţi şi mări albastre,
Chiar dincolo de soare, de spaţiul dintre astre,
Şi chiar peste hotare-ale bolţii înstelate,

Tu, mintea mea, alergi cu-o sprintenă mlădiere
Şi, ca pe valul apei un bun înotător,
Despici imensitatea profundă, zâmbitor,
Cu-o foarte bărbătească şi de nespus plăcere.

Ridică-te deasupra miasmelor scârboase
Şi caută-ţi curăţirea sus, tot mai sus, spre soare,
Bea, ca pe o divină şi limpede licoare,
Văpaia care umple-înălţimile sticloase.

Peste amărăciune şi peste norii groşi
Ce-apăsător se-aşează pe trista noastră viaţă,
Ferice cel ce poate, cu aripă-îndrăzneaţă,
Să se înalţe în câmpii senini şi luminoşi;

Cel ale cărui gânduri ca pasărea se-avântă
Spre cerul dimineţii în viu şi liber zbor,
Plutind deasupra lumii şi-înţelegând uşor
A' florilor cuvinte şi-a tot ce nu cuvântă!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita Stănescu nu a fost poet, ci un fenomen literar: întemeietor al cuvintelor fără grai numite N e c u v I n t e l e - păsări de aer născute din energia universului, şi care au locuit în fiinţa lui Nichita.

aforism de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Adrian Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un autor de poezie pentru copii este meşterul cuvintelor noastre; Le învârte toate rotiţele posibile şi le ascultă în toată splendoarea melodică a graiului românesc, să vrăjească inimile copiilor.

Ştefan Radu Muşat în Cartea românească pentru copii, încotro?, Armonii Culturale 2012 (februarie 2012)
Adăugat de Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele mari ale oamenilor se scriu în piatră, minciunile pe hârtie. Dar dintre cele mai glorioase măreţii ale omului este dragostea; ea se scrie în stele.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Florina Popescu - Blaju
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul acesta al meu

copacul acesta al meu este un trup scorburos
în care mă ascund uneori
de tăişul vremurilor
şi de topoarele nebunilor,

mă împietresc uneori în lemnul copacului meu
ca să-mi regăsesc rădăcinile,
să-mi clătesc fibra sinelui
în izvoarele subterane
ale firii,

nu sunt decât un copac
pe marginea unei prăpăstii,
cu scorburile peticite
de bufniţe
şi vorbele ascuţite ale oamenilor sunt
cuie pătrunzătoare de
coşciug
înfipte în scoarţa
şi-aşa crestată de mistreţi haini
şi cerbi singuratici.

uneori mă ascund în seva copacului meu
hăituit de vicisitudini
şi aştept roua inocentă a dimineţii
să-mi intre în sânge
până în nervurile frunzelor mele
până în măduva crengilor mele,
şi până în închinăciunea
mâinilor mele
care imploră călăul să întârzie
puţin securea timpului,
deasupra
norilor.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără anotimp

Iar a venit o toamnă, dar când oare?!
Eu nu ştiu să fi fost o primăvară.
Începe iar să fie numai sară
şi n-a fost zi cu soare.
Şi zarzării când oare-au înflorit?
Când au umblat albinele prin ei,
cu zumzetul lor alb de clopoţei
cu care am copilărit?...
Au înflorit şi anu-acesta teii,
cireşii şi vişini şi castani?
Şi au jucat, cu simplitate, mieii
ca-n ceilalţi ani?
Când au trecut iar păsări călătoare?
(De mult timp nu mai trebuiau să treacă)
văd cei din urmă cocostârci cum pleacă
şi-aud în mine ţipăt de cocoare.
Când a trecut atâta timp?
Eu unde-am fost şi ce-am făcut?
O primăvară... câte au trecut?
Mi-i viaţa fără anotimp.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul îşi ţine ochii deschişi asupra lumii, gata să transforme într-un bob de lacrimă în care se văd toate păcatele ei pământeşti.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!