Poem de luni

Oraşul e limpede
cu gust de clor în amprente decadente,
peste el va cădea noaptea cu stelele faruri.

Prin cărţi e o agitaţie fără răspuns
pentru lumea clătinată din încheieturi,
ceasurile bat tot mai lent
sub ochii unui sfânt subţire ca o dungă.

Din cuvintele de ieri sar literele aprinse
într-un triunghi al Bermudelor.
Cuvântul tu evadează
între sunetele adunate la un loc
dezlegat de praful umbrei.

Continuă să cadă târziul peste noi dominator,
neterminat, într-un punct inevitabil de fix.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născocesc

născocesc în fiecare zi o altă regăsire
la capătul unui străveziu de stea îngheţată.
un alt acolo, pentru noi, într-un poem rămas nerostit.
în ritmul unui tropot de cal alb
înşir versul pe hârtie în vorbirea frunzelor,
a vântului scuturându-ţi hainele,
a acelui ceva nepierdut încă.
vindec din sindrom răni nevindecate,
drămuiri nehotărâte din secundele lucide,
din suveniruri stinghere aleg vise neatinse
rămase agăţate invizibil de pixul meu cu pastă albastră.
mă şterg din anotimp şi sar peste lume motivat
de târziul ce va deveni întuneric,
într-un orizont fugind
ce ne va lăsa cu frunzele plouând peste noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul a plecat

Oraşul a plecat fără să ştim, pe repede înainte,
la volan se asculta nimicul,
cuvintele se poticneau în virgule, în pauze,
destrămându-se lent.

O închisoare nevăzută lega mâinile cu nelinişti,
spaţiul strâmt dansa ameţit peste curbe.

Pe peretele luminii dorinţa trasa o margine nevăzută,
sărutul asimetric, răstălmăcit, era absent,
ideile galopau prin secundele lungi, pierind fără glas.

Prezentul neterminat ieşise din labirintul verde
pe un vârf de speranţă.
Atunci copacii au şchiopătat ascunzându-se după frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau

stau între cuvinte,
unele dor şi ard în albastru,
altele mă ară până la transparenţă.
tu eşti departe
într-un contur neclar din seva vieţii.

odaia se-nvârte lunecând în sus
cu tot talazul ei de întuneric.
o strânsoare se prelinge în tălpi,
cuvintele sar peste mine mirate,
eu rămânând zidită-n ipoteze.

şi nu mai ştiu ce funii de dor
au tulburat sclipirile din astre.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglindă

în oarba oglindă imaginea poetică devine o negociere
între mângâierile sălcii şi închipuirile roz
tăiate în prisme inegale
la capătul drumului se ţes umbre
se reinventează un prezent nefiresc
în locul unde metaforele scanau simţurile
în vibraţii cu aripi de fluturi
glasul acela continuă să dizolve constelaţii schimbătoare
contopind universurile ce se atrag
sunetele devin albe într-un tipar gol
nicio uitare nu mă uită
orele se ofilesc în umbra cuvântului ce tace
poemul evadează antifăcut pe orbita iubirii
într-un zigzag pe-o frunză de toamnă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

dintr-un singur cuvânt
s-a născut sensul limpede al înţelesului
pe pagina mea dezordonată şi rătăcită în verde

literele şi-au aprins lumina
iar căutările din ochi au stagnat

minutele uscate au renunţat la rotire
găsind un alt traseu neinventat

în intervalul dintre cuvinte
sărutul ce se visa în album s-a volatilizat
iar orizontul expulzat a devenit un punct în descreştere

cuvintele şi-au luat un fel de libertate
evadând din unda aceea cu mesajul unei singure inimi

a apărut un alt fel de primire a dimineţii neinvitate
între pereţii suspendaţi în alb

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a mai rămas

n-a mai rămas nimic
din nuanţele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereţilor,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitaţie.

târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.

am strâns neliniştea ce bântuia prin spaţiu
şi am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt blocată

sunt blocată pe urmele tale
pe distanţa ta pasageră nelămurită
adun haotic cuvintele galbene
din care luna lipseşte

mirosul dulceag de noapte ameţeşte aerul
oraşul s-a închis devreme
se pluteşte încins
deşirat
printre frunzele foşnitoare şi vânt

frigul suspendat se trezeşte pe umărul meu
mă risipesc în forme infernale
într-un loc fără lume
sunt aidoma unui amestec de viu
recunoscut de arbori şi de pietre

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

(colegilor mei de liceu)

îmi cade umbra prin vreme,
printre aceiaşi pereţi,
în aceeaşi şcoală
stând în acelaşi loc, doar bănci diferite
cu noi diferiţi.

emoţia umbla desculţă de la unul la altul,
aerul era zgâriat cu amprente noi.
nimic nu avea linişte.
la catedră profesorul alb învia timpul.
catalogul ne striga pe rând,
unii erau doar amintiri dragi.
noi ne căutam cuvintele ce nu le găseam.
pământul părea pieziş.
am înghesuit în secunde
o viaţă din fraze cu greu adunate.
totdeauna surd, timpul a simplificat totul
lăsându-ne cu amintiri ce le-am luat cu noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă grăbesc

Sângele aleargă
într-un dus întors, fără somn.
Eliberate dintr-o ploaie
lucrurile îmi intră toate în ochi,
fiecare luptându-se pentru sine
în spaţiul statornic pentru un timp.

Tu intri peste ele până-n cer
umblând printre stele
şi timpul ce îmi ceri să îl nasc
e sugrumat în pieire.

O lumină albastră rămâne udă
curgând vertical peste mine şi timp.
Iluzia ruptă dintr-o perdea de fluturi
începe nepriceput să te contemple,
distingându-te în destrămare.

Lumea simultană muşcă din mine
devenind o pradă a zilei de azi.
Şi praful din palme ucide urâtul,
canoane ung pe pâine cu sare
şi mă grăbesc s-ajung spre nicăieri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nescris

eu nu ştiu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vişini.
sub lumina împrăştiată
am trecut prin veşmântul de frunze,
încălţând sandale cu amprente.

silaba din verighetă pâlpâia într-o ameţire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spaţiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot creşte în tăcere.

petalele pălesc în fineţea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meştereşte mereu câte o uşă,
iar bucăţi din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă rotire

o nouă rotire în timp,
într-o linişte de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.

muza neinspirată sare peste dimineaţa verde,
adună pereţii, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
şi toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de braţe, de tălpi.

în centrul spaţiului eşti tu,
în orice punct aş fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
şi uneori scriu pe distanţa îngheţată
fără a aştepta răspunsul lunii indiferente.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele

umbrele cad arcadic peste ochi,
capcane-n întuneric de coroane cu spini sângerează,
cuvintele se sparg neînţelese,
gândurile se încurcă într-un amestec de chin.

mă rotesc între cugetări reci
într-un exil brutal,
în timp ce rebele sinapse
mă-ncheie cu nasturi de sus până jos.

sunt cerc istovit, pribeag, desprins de lume
respirând un aer dulce amărui.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluteam

pluteam peste goluri,
o explozie celulară ploua înăuntru,
un şuier de arbori biciuia lumina,
secundele veneau de după lună.

prezentul a făcut
din libertate o formă cu margini
rătăcind verdele-n albastru,
un repetat clişeu se-nşiră pe timp.

evadez în oaza surdă
cu trupul agăţat de-un cântec de greier
printre curbe obosite,
înţelegând cum tăcerea din vid nu-i tăcere.

în mine e un loc pregătit pentru
sunetele picăturilor de ploaie,
silabele ce suflă în jarul mocnit,
pentru literele ce mă chinuiesc
când te aştept să intri în poem.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de plecare

e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii

trec prin geometria fără culori
înţepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuţite
printre umbrele ce nasc monştri

câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colţ gol

lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
şi mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerefuzat

din preistoria paşilor
obsedaţi de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenţei din secundele verzi,
şiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.

închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăţi de iubiri dezintegrate,
din distanţe înjunghiate de lumina
ce-şi sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungeşte un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
aşezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-a mutat

Totul s-a mutat înăuntru,
aici e oglinda universului,
o coborâre şi o suire fără margini,
fără tăcere şi frig.
Lipseşte oraşul în care nu mai trăiesc,
chipul oamenilor, culoarea soarelui, mersul norilor,
lipsesc ochii tăi cu insule verzi,
lipseşte aşteptarea reciprocă,
partea ta dezordonată din sărut,
liniştea dintre noi,
lumea de pe umerii tăi,
lipsesc cuvintele deşarte pentru un mâine
ce nu există.

Închipuirea de aripi e inutilă,
înălţimea-i blocată
între pereţii asurziţi de gol,
există cădere suspendată atârnând de noapte,
există alb arzând lângă umbra candelei
şi mirarea icoanei din colţ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziul

târziul a venit în derivă
cu frunzele căzute
răscolit de-o primăvara
învăţată să repete acelaşi scenariu de reînviere

nestins
nepăzit a semănat un urcuş ca o împăcare cu sine
spre finalul apăsat de frig

nu-l aşteptam în firul de lumină tulburat
să facă risipă de verde ca un miraj coborât din stele
oprind din clipe
făcându-le aripi spre cer
până nu mai sunt

odată cu el şi frunza smulsă
şi cuvântul iţiit printre lucruri reale topindu-le aura
refuzând dansul literelor
în ritmul inimii grăbite plecată spre roşu

neobişnuitul firesc se toceşte punct cu punct
şi iarăşi mă nasc coerent

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct de reper

Cuvintele îmi răstignesc timpul
bătând câte un cui în fiecare gând.
Lumina se clatină,
frunzele încărunţesc,
albastrul e tăiat din fereastră,
aromele amare sunt sterilizate în cerneluri pe hârtie,
culorile sunt trimise departe,
nimic nu-mi surâde.

Formele primare mă ghidează
după un sunet uitat în memorie,
încremenit într-o splendoare de aripi.
Potopul trecut prin inimă
mutilează slăbiciunea aflată în visare
într-un cerc al ei, fără sinapse cu lumea.

Somnul e rostogolit într-o parte,
palma timidă ocroteşte taine de ea ştiute,
rămân o rotire la nesfârşit,
căutând un punct de reper.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!