Pamflet de sezon

Dragi tovarăşi care-aveţi
Gând, adeseori, de ducă,
Mai bine să vă grăbiţi
În Germania, la muncă.

Cimitirul s-a închis,
Porţile sunt ferecate,
Căci mai marii s-au decis:
Să muriţi nu se mai poate.

La sparanghel sau căpşuni,
Chiar şi Spania aşteaptă,
În Italia veţi merge
Numai pe lumea cealaltă.

Şi cum zic s-a încălzit
Şi-a plecat Covidul dară...
Uite-aşa puteţi să daţi
Şi pe la chinezi prin ţară.

Se apropie de-acum,
Ştiţi, o mare sărbătoare...
Aprindeţi chibritul - BUM
Şi ieşiţi din izolare.

Graniţele s-au deschis,
Iar Covidul habar n-are
Că românii au fugit
De azi, păsări călătoare.

S-a dus dracu parcă tot,
S-a dus şi economia,
Iar pe noi ne doare-n cot.
Am rămas doar cu prostia.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dat zvon că-i carantină
Şi nu-i lucru de mirare,
Căci Covidul n-are tihnă...
Intră dracu-n... izolare!

catren de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au deschis graniţele şi pentru scriitorii români. Se pot duce oricând în Spania la cules căpşuni.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (mai 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie la masă

Hei, dragii mei, din vremea lui Covid,
Visam, în China, iar, să vă invit.
Să punem şobolanii la grătar,
Şerpi, lilieci şi poate şi-un motan.
Însă acum, că staţi în carantină,
Vă spun cinstit, eu nu am nici o vină.
Dar şi când veţi ieşi din izolare...
Vor sfârâi cărbunii la grătare.
Punem pe plită muşchi, ciuperci, ficaţi
(Nu şi plămâni, că ăia-s infectaţi).
Eu am opinii mult mai... educate -
La saramură le băgăm pe toate.
Pentru economie (-ncape vorbă?!)
Luăm morţii de Covid depuşi la morgă.
Până atunci staţi liniştiţi în casă,
Că treaba cu Covidu-i tare groasă.
La cimitir sunt porţile închise...
Să nu vă faceţi deci prea multe vise!
Ori daţi amendă, ori plătiţi la popă,
Altfel nici dracu nu vă mai invocă.
Şi totuşi când se va sfârşi Covidul,
Luaţi avionul (dacă vreţi, rapidul)
Şi hai În China! De grătar voi pune.
Am animale pentr-o-ntreagă lume -
Şerpi, lilieci, pisici, blană de câine...
Nu vă grăbiţi, vă mai aştept şi mâine...
Pentru copii am în laborator,
Experienţe pentru viitor.
Nu vă sfiiţi, v-aştept cu nerăbdare.
.....................................................................
Se-apropie o mare sărbotoare

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vine iarna (vreau să spun)
Şi azi la modă e Covidul,
Mai dau o fugă peste drum
Şi la vecini... aprind chibritul.

catren de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de Paşti

Am venit să vă colind,
Cu amicul meu Covid...
Cum mulţi sunt căzuţi în limbă
După colaci şi colivă,
Miei de Paşti şi roşii ouă,
Vin! Vă dau Covid şi vouă...
Vă dau cozonaci sau pască,
Dar pe voi vă doare-n... bască.
Aţi ieşit din izolare?
Fix pe noi în cot ne doare.
N-aveţi apă sau mâncare?!
De-acum legea vă ajută.
.........................................
Deci românule, ascultă!
Stai în casă mai degrabă
Şi la Dumnezeu te roagă!
Plămânii-artificiali
Costă, bine ştii, mulţi bani.
Nu mai vrei în carantină?
De P. C. te-ai săturat?!
N-ai căldură şi lumină,
Ori prea mult ai aşteptat?!
Ţi-ai pierdut pritenia
Cu un şef de ciocolată,
N-ai şomaj ori n-ai salariu?
Pentru asta mai aşteaptă!
Ori n-ai bani de anestezic
Sau de clor? Nu-i dandana.
Mergi la cramă, căci alcoolul,
Acolo va exista!
N-au impozitat stagnarea.
Mai mult, şefii s-au decis
Ca de-acum, înmormântarea
Să o facem doar din... pix.
Opt cu popa este bine...
Nu-n trei zile, mai rapid,
Că sunt riscuri pentru tine
Să-l contactezi pe Covid.
Dacă însă se constată
Că cel care-a decedat
Suferea de-această boală,
Fraţilor, s-a terminat!
Numai unul... şi cu mască şi mănuşi
Se mai permite.
Deci române, stai în casă
Şi la toate ia aminte!
Azi la cimitir la poartă
Nu e nimeni să deschidă,
De pomeni nu-ncape vorbă,
Iei amendă însutită...

Deci rămâi în izolare,
Lasă dracu fiţele,
Om ieşi la o plimbare,
Când or cădea... frunzele.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum barul e la doi metri de casă
Îmi fac tunel şi tot fug de nevastă.
Poftească şi Covidul, n-am habar,
Nimeni n-o să mă dea afar din bar.

catren de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ba n-avem carne la masă,
Ba că pâinea s-a uscat...
Nu mai stă în carantină!
Luăm Covidul şi-am plecat...

catren de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mamele voastre şi taţii voştrii vă spun, chiar şi într-un moment de ceartă, că nu sunteţi în stare, că nu puteţi, că veţi fi toată viaţa rataţi şi veţi sclăvi pe banii părinţilor şi aceia daţi din "obligaţie" morală, să ştiţi că nu au dreptate. Ei sunt primii prin care vine ispita, şi mântuirea, căci dacă n-ai o familie "al dracu" să te împingă să devii bun, să rupi obstacolele şi să separi lanţul karmic ce te ţine legat de dânşii- atunci nimic nu ai, şi nici nu poţi avea.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în pandemie

E vremea când iarăşi, la uşi şi ferestre,
Un cânt ne colindă... un cânt de poveste.
Crăciunul grăbeşte la case-a ajunge,
Dar lumea aceasta suspină şi plânge...

Copii fără daruri primesc doar urări,
Nici nuci, nici colaci nu-s. Colindători,
Îşi cântă-n zadar, după lege iubirea...
Căci e-n pandemie de mult omenirea.

Părinţii n-au de lucru şi sunt datorii,
Gândesc că nu-i sens să mai aibă copii.
Cu ce să-i hrănească, ce speranţe să dea
Când viaţa le este şi aşa mult prea grea?!

Dar iată povestea aceasta acum!
E linişte-n case, e linişte-n drum.
Nici câinii nu latră. I-aude Covidul.
Se-aude departe, departe, colindul...

Când luna se-nalţă pe cer, vor pleca
Se-apropie 11, amenda e grea.
Dar tot or să vină, cu măşti şi mănuşi,
Să cânte-un colind la ferestre şi uşi.
........................................................
Să spargem pahare! Să cânte colindul!
Şi ducă-se dracuʼ la anul Covidul!
Mulţi ani! Sănătate! Petrecere mare!
Speranţe în suflet şi dragoste-n floare!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Relativ ne merge bine,
Dar real ne merge prost.
Viaţa asta de ruşine,
Parcă n-are nici un rost...

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Din seara asta-nchină-te, te roagă,
De pace şi iubire-n lumea-ntreagă!
Aşa să îţi ajute Dumnezeu,
Român sălăşluit în gândul meu!

În post şi rugi, către Golgota, iar,
Să-ţi plângi durerea, viaţa de amar!
Cu mirul vieţii - plânsul lui Hristos,
Să-nveţi, român, să vieţuieşti frumos!

Celui ce-i însetat de rugi fierbinţi,
Daţi-i să bea, românii mei cuminţi!
Iisus e însetat de fapte bune...
Căci plouă peste noi cu-amărăciune...

De-n calea ta, un om flămând va cere
Un colţ de pâine, ori vreo mângâiere,
Voi ştiţi cu toţi, Isus a flămânzit
Căci lumea noastră, oh, s-a înrăit.

Voi cei bogaţi, cei care-aveţi destul,
Acoperiţi pe cel rămas în drum.
Cel rătăcit e sufletul pe care
Iisus îl va primi cu îndurare.

Deşi e drumul drept, un vechi calvar,
Ne duce-n faţa sfântului altar...
Să fim mai buni, să plângem, doar aşa,
Iertare şi lumină vom avea.

Talantul vostru, daţi-l celor mulţi,
Spre a nu fi de Dumnezeu flămânzi!
Aici doar aveţi dreptul a plăti,
Pentru ce-n cer, etern veţi vieţui.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 08.08.2008 s-au căsătorit zeci de mii de chinezi

Fiind clipa norocoasă,
Merita să fii mireasă
C-ai fost "love" la parada
Ce-a deschis "Olimpiada".

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul Umoriştilor al Casei de Cultură Buzău (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urgenţă în familie

Covidul ăsta mi-a impus
Să stau departe de nevastă.
Vedeţi?! Am un motiv în plus
Să dorm la cramă, nu acasă.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă românilor ce pleacă peste hotare

Pleacă românii, dragi români, din ţară,
Plouă din nou... Pleoape de plumb... E toamnă!
Alei pustii şi mută deprimare...
Steag de tristeţe flutură în zare.
S-au dezbrăcat şi pomii dintr-o dată,
Rodesc dureri în suflete de piatră.
Copaci de foc mi-au junghiat lumina,
Căci mi-au tăiat vremelnic rădăcina.

Pleacă românii, dragi români, din ţară
Şi pita lor, de-acum, e mai amară.
Li-i plânsul grâu şi lacrima furtună,
În suflet multă suferinţă-adună,
Lasă iubiri, părinţi, copii, sperând
Că poate-o să-i revadă în curând.
Şi timpul lor e clopotul ce bate
Trudind pentru un strop de libertate.

Plouă din nou... Pleoape de plumb... E toamnă...
Cad frunze din copacii de aramă.
Tristeţea-n râu de frunze se revarsă...
Români pribegi, întoarceţi-vă acasă!
Copaci s-au frânt... şi inimi... şi destine.
De ţara voastră nu v-a fost ruşine,
Dar aţi plecat, purtând pe tălpi ţărână
Şi dor de glie, cer senin şi mumă.

Alei pustii şi mută depimare...
Se plânge-aici, se suferă, se moare!
În lăzi de zestre ia înflorată,
Pe cei ce vin din urmă îi aşteaptă.
Pocneşte-un lemn în sobă... Sărăcia
Ne-a izgonit cândva din România.
Mucegăiesc iţarii şi opinca
De când eram, vezi Doamne, atâtica.

Steag de tristeţe flutură în zare...
Oh, Românie, Românie mare,
Îţi plecă pruncii şi îţi mor bătrânii,
În sărăcie-şi duc tristeţea unii.
Cenuşa strămoşească, din osoar,
Cheamă românii-mpodobiţi cu har.
Stăpâni, nuntind a jadului sclipire,
Se-nalţă brazii, dându-le de ştire.

S-au dezbrăcat şi pomii dintr-odată,
Bunica, într-o bluză înflorată
Toarce-n fuioare gânduri şi speranţă.
Ar vrea ca pruncu-i să se-ntoarcă acasă,
Căci ţine-ascuns din nou, sub o basma
Argintul cast al anilor de nea.
I-ar da sărutul ca pe-un giuvaer,
Apoi senină, s-ar sui spre cer.

Rodesc dureri în suflete de piatră...
În depărtări, bunicul o aşteaptă.
Dar cum să plece?! Cum să-i dea de ştire?!
Din depărtări, feciorul nu-i mai vine
Şi lacrima şi-o şterge de năframă,
De dorul celui dus, de bună seamă.
Îşi strânge pieptul în ilic şi plânge,
Se roagă la icoană,-şi face cruce...

Copaci de foc mi-au junghiat lumina...
"- Din depărtări veni, mătuşă Tina.
Vezi, ţi-a lăsat nepotul veşti că vine
Acolo-i bine, dar i-e dor de tine."
"- Să-ţi fie ziua binecuvântată!
Şi fericită fii în veci, nepoată!"
Românul fremăta de nerăbdare
Şi cerul tot părea un câmp în floare.

"- Căci mi-au tăiat vremelnic rădăcina
Când eu am fost iubirea şi lumina...
Să-l văd odată, apoi pot pleca
Etern biruitoare-n lumea mea.
Vino străine, orice-ai vrea mi-oi cere,
Dar trece-ţi mâna-n semn de mângâiere
Pe fruntea mea, durerea de-mi alină,
Căci sunt a vieţii tale rădăcină."

Căci mi-au tăiat vremelnic rădăcina,
Copaci de foc mi-au junghiat lumina.
Rodesc dureri în suflete de piatră,
S-au dezbrăcat şi pomii dintr-odată...
Steag de tristeţe flutură în zare,
Alei pustii şi mută deprimare.
Plouă din nou... Pleoape de plumb... E toamnă!
Pleacă românii, dragi români, din ţară...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul sărman

Oriunde aţi fi în lumea asta mare
Strigaţi cu toţi, hai, cenzura jos!
N-avem bani pentru...-n buzunare,
Sunt goale, le-am întors de mult pe dos.

Şi de-am găsi o umbră-a unui bou
Nu mi-ar ajunge poate nici de-o pâine
Fiindcă românu-i de mult sărman
Şi- aşa îl ştie o întreagă lume.

Aţi luat mereu, de unde-o să mai luaţi?
Pe care os cei tare or să te bată?
Slugi şi stăpâni de slugi încă mai sunt...
Dar când nu ne mai fi această sloată?

Cum o să cereţi oare socoteala?
Chiar şi oglinzile de teamă-s sparte
Noi vom muri într-un târziu
Dar poate, vom fi-mpreună dincolo de moarte.

Şi-atunci, egali vom recunoaşte vina,
Hai sărăcia, lacrima, durerea,
Voi răutatea, nedreptatea, ura,
Şi lanţul ce n-avem dreptul la speranţa
Şi nu ştiam ce-nseamnă fericirea.

Ne-am trezit deodată singuri...
Penitenciarul nopţii,
Parcă-n presurat cu nouri,
Şi-a ascuns integritatea
Şi de stele şi speranţe m-a lipsit
Şi-ntunecare ne-a sădit de-acum în jur
Doar la fereastra spartă-nchisă
Râde moartea...

Sfidător la noi priveşte şi ne-ntreabă:
Oare nu ştiaţi că din lumină
Întuneric se va face?
Hai în lumea mea de gheaţă,
Îmbrăcaţi la patru ace!
Ce vă pasă că în urmă lacrimi şi dureri lăsaţi
Într-o zi, din lumea voastră de lumini, o să plecaţi
Haideţi voi, o biete umbre, hărăzite doar uitării,
Căci în noaptea vieţii voastre-mi pare că
s-au strâns toţi norii.

Mi-e dor de voi. Aş vrea să pot să scriu
Iubirea nu-n cuvinte şi poeme
Portul vostru parcă este viu
Dar să vă văd precum aş vrea, n-am vreme
Sub streaşina sprâncenelor, în ochi,
Mai străluceşte lacrima durerii
Şi parcă au rămas roua-n piept
Sperând mereu la clipa învierii.

Ninsoarea tâmplelor e-acoperită
De dorul ce vi-l port mereu în gând
Parcă de lume toată-s părăsită
Cât n-am mamă şi tată, pe pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Te simt pierdut acolo-n depărtări,
În lumea mea de dincolo de zare...
La uşă vin şi-mi bat colindători,
E zvon şi zori de zi de sărbătoare.

La gura sobei galbene gutui
Se-nalţă în vapăi... E sărbătore...
Eu am rămas de-acum a nimănui
Şi-n sufletu-mi e ger... Şi gerul doare.

Privesc prin geamuri flăcări de lumini
Şi leru-n suflet încă mai colindă
În lumea-mi, mă întorc printre străini
Şi mă privesc cu lacrimi, în oglindă.

Mă-ntreb şi eu "de ce sunt sărbători?"
A cui e lumea asta minunată?
Şi noi am fost cândva colindători...
Această lume-a fost a noastră-odată.

Dar azi, doar tu îmi eşti singurătate
Reazem iubirii care o ofer
Aceluia ce a plecat departe...
La pieptul meu te am, te strâng, te chem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindători în pandemie

Astăzi mi-au cântat colindul
Cu un intrument bizar,
Nu la uşă, ci la geam.
Mi-au urat... să iau Covidul

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Sfintele Paşti

S-au scuturat de floare caişii
Şi lumea toată-i vis şi cânt,
Sub umbra ochilor albaştrii,
În ploaie, cad către pământ.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară,
Sunt, Doame, doar un ram plăpând,
Mă nasc întru căinţă vară...
Sunt fluture! Şi taină sunt...

S-au scuturat de floare caişii
Iisuse blând, te-aştept să vii,
La umbra ochilor albaştrii
În plâns recad în nopţi târzii.
Mi-aleargă pruncii iar la tâmple,
Iisuse blând, Iisuse bun,
De Tine lumea iar se umple
Şi vine Paştele acum...

Şi lumea toată-i numai cânt...
Şi lumea toată-i floare, vis,
Noi suntem doar un gol mormânt,
Tu, poarta care s-a deschis.
Azi alergăm la crucea Ta
Şi-n dulci îngenuncheri picăm,
Căci, vezi, am învăţat ceva:
Să ne iubim şi să iertăm.

Sub umbra ochilor albaştrii
Cad flori din ramură de stea
Şi-n ceruri se întorc sihaştrii.
Trec cerşetori prin viaţa mea...
Oh, Ţie, Doamne, ne supunem,
Prin fapte bune îţi slujim,
Nădejdea-n Tine noi o punem,
Căci numai astfel biruim.

În ploaie cad, către pământ,
Iubirile de Dumnezeu,
Trec îngerii şi Duhul Sfânt
În noaptea mea, în gândul meu.
Ducem păcate spre mormânt,
Poveri şi chinuitul trup...
Diavol împătimit, azi pleci
Călcând sfios spre Raiul scump.

Plâng ploi de frunze-n fapt de seară.
Prin spovedanii sunt iertat,
Greşala fiinţei mi-i amară,
Amar al inimii păcat.
Trec, râu de nesfârşite vicii,
Dar poticnit, mă-ntorc din drum.
Dă-mi Doamne, tainice suplicii!
Iartă-mi greşelile de-acum!

Sunt, Doamne, doar un ram plăpând,
O candelă arzând mocnit...
Cu toţii-avem acelaşi gând,
Dar drumul, câţi n-am rătăcit?!
Îngenunchem – altar de rugi,
Dar repetat, nedrept, greşim,
Căci suntem nesupuse cruci
Şi timpul vieţii-l irosim.

Mă nasc întru căinţă, vară.
Transcend de-acum spre Dumnezeu.
Cât mi-a fost viaţa de amară!
Şi drumul cât a fost de greu...
Te chem în lumea mea, Iisuse,
Vreau lacrima-mi să-ţi fie mir!
Ştergem veninul de pe buze,
Din suflet şi din gând! Amin!

Sunt fluture şi taină sunt
Caut candoarea lumii Tale,
Zadarnic om pe-acest pământ
Fără de rugi şi închinare.
Oh, în zadar aş fi altar,
De-ar fierbe-n mine neputinţa
De a mă naşte an de an
Prin Tine, eu, cu toată fiinţa.

Sunt fluture şi taină sunt,
Mă nasc întru căinţă vară.
Sunt Doame, doar un ram plăpând,
Plând ploi de frunze-n fapt de seară...
În ploaie cad către pământ,
Sub umbra ochilor albaştrii
Şi lumea toată-i vis şi cânt.
s-au scuturat de floare caişii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adresa

Cine vrea să mă cunoscă,
Să ştie adresa mea,
N-are decât s-o găsească
Pe această albastră stea.

Mică e a mea adresă;
Dar n-o veţi găsi în presă.
Veţi căuta în zadar,
Căci presa n-are habar.

Dar de vreţi să mă găsiţi
Şi adresa mea s-o ştiţi,
Pe mine să mă întrebaţi
Şi astfel simplu o aflaţi.

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!