Veşnicie

Statui rămase-n neuitare
cu ochii rezemaţi pe cer
citesc poeme milenare
aduse de un dor stingher.
Din ritmurile lor celeste,
cu rime faste pe contur,
adună magică poveste
în ochii din granitul dur.

Se rupe vraja nevăzută
din rima unui vers rănit,
un geniu urcă în volută
pe brâul magic din zenit.
Lumină sacră se adună
pe chipul său netulburat,
ajung statuile-mpreună
să ţină de pe socluri sfat.

Din amintirile umbrite
setează visuri de amor,
cu neuitate dulci ispite
dintr-un trecut amăgitor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
statuile-n rotonda mică
din poezii îşi fac altar.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediţia din 13.04.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719) (13 aprilie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie

Statui rămase-n neuitare
cu ochii rezemaţi pe cer
citesc poeme milenare
aduse de un dor stingher.
Din ritmurile lor celeste,
cu rime faste pe contur,
adună magică poveste
în ochii din granitul dur.

Se rupe vraja nevăzută
din rima unui vers rănit,
un geniu urcă în volută
pe brâul magic din zenit.
Lumină sacră se adună
pe chipul său netulburat,
ajung statuile-mpreună
să ţină de pe socluri sfat.

Din amintirile umbrite
setează visuri de amor,
cu neuitate dulci ispite
dintr-un trecut amăgitor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
statuile-n rotonda mică
din poezii îşi fac altar.

O muză sacră retrezită
de o metaforă în zbor
în cerc aduce o ursită
cu zâmbet cald-amăgitor.
Oare să fii chiar tu aceea
venită astăzi din trecut,
din toate fostele femeia
fără sfârşit, fără-nceput?

O, nicidecum, în astă eră –
eu sunt poetul altui veac...!
Îţi las un vers pe noptieră,
de vrei, cumva, să te împac.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie

Statui rămase-n neuitare
cu ochii rezemaţi pe cer
citesc poeme milenare
înscrise pe nor stingher.
Din ritmurile lor celeste,
cu rime faste pe contur,
adună magică poveste
în ochii din granitul dur.

Se rupe vraja nevăzută
din rima unui vers rănit,
un geniu urcă în volută
pe brâul magic din zenit.
Lumină sacră se adună
pe chipul său netulburat,
ajung statuile-mpreună
să ţină de pe socluri sfat.

Cu amintirile umbrite
setează visuri de amor,
din neuitări ad-hoc găsite
într-un trecut răscolitor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
statuile-n rotonda mică
din poezii îşi fac altar.

O muză sacră retrezită
de o metaforă în zbor
în cerc aduce o ursită
cu zâmbet cald-amăgitor.
Oare să fi chiar tu aceea
venită astăzi din trecut,
din toate fostele femeia
fără sfârşit, fără-nceput?

O, nicidecum, în astă eră –
eu sunt poetul altui veac! –
însă de vrei să te împac,
îţi las un vers pe noptieră.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele iernii

Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.

Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.

Şi dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceaţă,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheaţă.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri peste timp

Tăcerile care ajung spre seară
pe-o umbră de uitare-ntârziată
mă ţin lângă fereastra încărcată
cu gândurile-ntoarse de afară.

Revin acum mai obosite-n casă
să-mi tulbure tăcerea regăsită
cu bocete ascunse de-o ursită
în lungile regrete ce m-apasă.

Ieşite-acum din muta neuitare,
lăsată pe o margine de dună,
pe muchia ferestrei se adună
când soarele se duce la culcare.

Din buza nopţii vântul le ridică,
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să le aducă din trecut pe toate
când flacăra în sobă se despică.

Poveştile-ascultate mă-nfioară
cu armonii aduse peste vreme
din versurile scrise în poeme
cu notele găsite-ntr-o ghitară.

Adorm târziu tăciunii în cenuşă
se rupe-n sobă flacăra tăiată
când glasul tău se-aude deodată
în vântul care intră pe sub uşă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe brâul neuitării

Stă clipa agăţată între gânduri
cu amintiri din vraja renăscută
în apele ieşite de sub prunduri
pe cântecul vrăjit dintr-o lăută.
Şi în infimul clipei trecătoare
minunile din apa revărsată
ajung în pragul vechilor hotare
cu neuitarea-n visuri adunată.

Pe brâul neuitării regăsite
stau dorurile toate încurcate
cu tolbele umplute de ispite
din gândurile pline cu păcate.
Le-am adunat în oazele rebele
din visurile prinse câte două
pe marginile unui roi de stele
văzute-n picăturile de rouă.

Sau poate-n picături de elixir
care cădeau la nesfârşit în oază
să ne adoarmă conştiiţa trează
când ne iubeam pe margini de delir.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaiul necosit

Urcând pe plaiul încă necosit
am regăsit minunea căutată,
fâneţele cu chip împodobit
în florile ştiute de-altădată.
Din fiecare creşte un mister,
corolele adună stropi de aur,
ridică peste vreme către cer
mirajele din miticul tezaur.

Cu vraja trasă din adâncul lor
mă rătăcesc prin clipele uitate,
la marginile rupte dintr-un dor
în inimi de păduri întunecate.
Potecile cu doruri ne duceau
spre tainele crescute din iubire
în clipele în care se-adunau
îmbrăţişări venite în neştire.

De mă întind în iarba de pe plai,
în amintiri te văd ca altădată,
dar te ridici din locu-n care stai
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Rămas pe deal, cu sufletul rănit,
şi gândurile strânse în tăcere,
aud un vânt de toamnă rătăcit
ducând cu el regrete pasagere.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

Se simte primăvara, din zările senine
speranţele-nvierii revin acum din nou,
la marginea pădurii zăpezile-alcaline
s-au îmbrăcat aseară cu ultimul halou.
În liniştea astrală, suind către lumină
din huma dezgheţată, un ghiocel rebel
îşi saltă din zăpadă firava sa tulpină
urcându-şi către soare suavul clopoţel.

Ne cheamă primăvara cu adierea sfântă
a vântului sihastru ajuns pe căi de dor,
dar iarna-ntârziată stă încă neînfrântă,
privind cutezătoare din geana unui nor.
Va sta pe metereze chiar şi în plină vară,
ascunsă între gheţuri, pe maluri de fiord,
când vânturi ancestrale, în fiecare seară,
vor recita poeme, venind din polul nord.

Va fi o simfonie de împăcări depline
în gamele majore, ajunse peste timp,
din partituri rescrise, în nopţile senine,
pe brâuri de legendă în orice anotimp.
Vom retrăi mirajul minunilor celeste
aduse-n prag de vară de Unicul Cuvânt
în dăinuirea sacră, din magica poveste,
a altor anotimpuri venite pe pământ.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

Se simte primăvara, din zările senine
speranţele-nvierii revin acum din nou,
la marginea pădurii zăpezile-alcaline
s-au îmbrăcat aseară cu ultimul halou.
În liniştea astrală, suind către lumină
din huma dezgheţată, un ghiocel rebel
îşi saltă din zăpadă firava sa tulpină
urcându-şi către soare suavul clopoţel.

Ne cheamă primăvara cu adierea sfântă
a vântului sihastru ajuns pe căi de dor,
dar iarna-ntârziată stă încă neînfrântă,
privind cutezătoare din geana unui nor.
Va sta pe metereze chiar şi în plină vară,
ascunsă între gheţuri, pe maluri de fiord,
când vânturi ancestrale, în fiecare seară,
vor recita poeme, venind din polul nord.

Va fi o simfonie de împăcări depline
în gamele majore, ajunse peste timp,
din partituri rescrise, în nopţile senine,
pe brâuri de legendă în orice anotimp.
Vom retrăi mirajul minunilor celeste
aduse-n prag de vară de Unicul Cuvânt
în dăinuirea sacră, din magica poveste,
a altor anotimpuri venite pe pământ.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 22.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei de ieri

E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
uitat printre florile puse în glastră.

Se lasă-nserarea şi gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceaţa din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.

Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deşert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetul frânt peste dorul inert.

Şi parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul calin
al celei venite cu ziua de ieri.

Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu magic parfum readus din trecut,
se pierd, cu tăcerea pereţilor goi,
pe buzele frânte-ntr-un ultim sărut.

poezie de Corneliu Neagu (21 mai 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe crenel

Nori negri se adună peste cer,
se lasă grei pe ziduri la cetate,
din salba gândurilor mele pier
speranţele din amintiri trădate.
Dar caut încă visul dispărut
prin neiertări întinse ca o pată
pe dorurile-ntoarse din trecut
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.

Doar urme de visare au rămas,
pe clipele de neuitare vie,
bătute în pendulul de la ceas
la margine de tristă veşnicie,
când pasul se aude pe crenel
la ora fixă-a gărzilor schimbate
şi-a armelor depuse în rastel
pe rafturile-n şir, numerotate,
la orele când timpul monoton
mai cerne încă clipe cadenţate
peste oftatul bietului planton
rămas să te salute din cetate.

De pe crenel deasupra te zăresc,
când norii se destramă dintr-odată,
iar chipul tău, c-un zâmbet nefiresc,
sub curcubeul frânt mi se arată.
O, vis nebun! – este un simplu nor
uitat pe cer, la margini de furtună,
sau doar năluca ruptă dintr-un dor
pierdut cândva pe razele de lună.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnele uitării

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.

Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

Deodată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste, cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Învăluită-n ceaţă, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc –
cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre vis[toare

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

O buhă retrezită, în liniştea astrală,
planează în derivă sub tufa de măceş,
în urma ei pădurea, măreaţă catedrală,
ascunde în adâncuri o ceată de răzeşi.
Îndată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Deodată, speriată, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc!...
Cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuile

Statuile din parcuri trezite din tăcere
de răbufniri ascunse în soclul de granit
adună-n umbra nopţii trecutele mistere
pierdute pe aleea cu dale-n keramit.

Se îmbracă iar în haine croite cu migală
de mâna nevăzută a unui mag pribeag,
mânuitor de visuri prin sălile de gală
cu dansuri ajustate pe muchii de baltag.

Se-adună laolaltă, în clipa oportună,
să redeschidă dansul sub cerul de opal,
pe-aleile pavate, ţinându-se de mână,
perechi neobosite, să se cuprindă-n bal.

O, vremuri rătăcite, rămase-n neuitare! –
nemărginirea curge din ochii-nlăcrimaţi
tăiaţi cu dalta-n cruce, dar fără ezitare,
de Marele Maestru, la poale de Carpaţi.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnele lăsate în trecut

Stau nemişcat în umbra răsfirată
sub falnicii copaci din luminiş,
mai treci şi tu pe-acolo câteodată –
văd paşii tăi pe iarba din podiş.
Când te zăresc, copacii se frământă,
chemându-te să vii în umbra lor,
sub frunzele din plopii care cântă
pe notele desprinse dintr-un dor.

Eu te aştept privind în depărtare
când soarele coboară de pe cer,
iar umbrele-nserării cresc bizare
din scutul spart al unui lăncier.
Pe foşnetul din frunzele uscate
plâng toamnele lăsate în trecut,
se-ntorc acum pe melodii uitate
în cornul strâmb al unui arnăut.

Işi trece vântul mantia subţire
prin frunzele uscate din copaci,
pârâul între maluri, scos din fire,
stă abătut că ai ajuns dar taci.
Tăcerea ta îmi pare nesfârşită,
cuvintele nespuse mă rănesc,
privirile, trecute ca prin sită,
la mijlocul cărării se-ntâlnesc.

Din întâlnirea lor neprevăzută,
străfulgerat de-o rază de mister,
simt toate amintirile cum pier,
iar umbra ta se face nevăzută.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de anul trecut

Ajunge-n fereastră, pe aripi de vânt,
o frunză pierdută de anul trecut,
aduce pe dungă un gând renăscut
din taine rescrise în sfânt jurământ.
Ascult jurământul privind în decor
la toamna venită deodată la geam
cu dorul pe care cândva îl puneam
în rime aduse din margini de tor.

Cuvinte nespuse se-adună domol
în note cernute din vechi povestiri
uitate-n adâncuri de false iubiri
sub umbra opacă a unui bemol.
Bemolul plecase din şaua lui mi
zgornit de un fa ridicat pe diez
de-o fugă lăsată pe do fără miez
în gama cântată-ntre noapte şi zi.

Aud basfligornul cu glas răguşit
trecând peste visul uşor destrămat
cu note aduse din vechiul păcat
comis într-o oază în prag de-asfinţit.
Păcatul ajuns pe o frunză dansând
adună-ntâmplări neuitate în zbor,
le cerne pe dorul venit în decor
cu mii de regrete aduse pe rând.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 12 decembrie 2019 (12 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin căzut

O, Doamne, ce grea încercare,
destinul îmi cade pe drum,
doar visul rămâne-n picioare,
ieşind dintre trâmbe de fum.

Devine statuie spartană
hrănită de nouri flămânzi
cu fluvii de dor dintr-o cană
şi lacrimi din ochii rotunzi.

Deasupra sub ceruri ovale
stă timpul la pândă rănit,
dar tot mai aduce pocale
cu vinuri fierbinţi din zenit.

Arome din karma tăcerii
mă cheamă-napoi, în trecut,
cobor de pe crucea-nvierii
să-mi caut destinul căzut.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape (2021)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin căzut

O, Doamne, ce grea încercare,
destinul îmi cade pe drum,
doar visul rămâne-n picioare,
ieşind dintre trâmbe de fum.

Devine statuie spartană
hrănită de nouri flămânzi
cu fluvii de dor dintr-o cană
şi lacrimi din ochii rotunzi.

Deasupra sub ceruri ovale
stă timpul la pândă rănit,
dar tot mai aduce pocale
cu vinuri fierbinţi din zenit.

Arome din karma tăcerii
mă cheamă-napoi, în trecut,
cobor de pe crucea-nvierii
să-mi caut destinul căzut.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei întoarse cu ziua de ieri

E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
ascuns între florile puse în glastră.

Se lasă-nserarea şi gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceaţa din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.

Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deşert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.

Şi parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse cu ziua de ieri.

Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd, în tăcerea pereţilor goi,
pe buzele frânte-ntr-un magic sărut.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin căzut

O, Doamne, ce grea încercare,
destinul îmi cade pe drum,
doar visul rămâne-n picioare,
ieşind dintre trâmbe de fum.

Devine statuie spartană
hrănită de nouri flămânzi
cu fluvii de dor dintr-o cană
şi lacrimi din ochii rotunzi.

Deasupra sub ceruri ovale
stă timpul la pândă rănit,
dar tot mai aduce pocale
cu vinuri fierbinţi din zenit.

Arome din karma tăcerii
mă duc înapoi, spre trecut,
cobor de pe crucea-nvierii
să-mi caut destinul căzut.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de hiacint

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.

Mai bate încă vântul, iar firigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.

Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă deodată te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!