"Patimile lui Isus"...

Toţi Îl lovesc cu sete şi cu ură,
Dar El priveşte suspinând spre gloată,
Trecând tăcut prin cea mai grea tortură,
Ca să salveze omenirea toată.

Pe fruntea albă ţine o coroană,
Iar trupul Lui e răstignit pe-o cruce,
Şi spinii răutăţii ii fac rană,
Purtându-L înspre ultima răscruce.

Şi lacrima Îl arde tot mai tare,
Iar lanţurile grele Îl apasă,
Dar El se roagă pentru-aceia care,
L-au aruncat spre moartea nemiloasă.

Apoi se uită disperat spre Cerul,
În care se aprinde o văpaie,
Ce-'ntunecă în grabă tot eterul,
Şi se porneşte o cumplită ploaie.

Iar cei ce-au râs în urmă cu o clipă,
Se zbat acum în spaima neputinţei.
Şi speriaţi se clatină si ţipă,
Dar se sfârşesc în hăul nefiinţei.

E ziua neagră, neagră ca si noaptea,
Doar crucea răstignirii se mai vede,
Când Domnul îşi ia Fiul din cetatea,
În care nimeni în minuni nu crede.

Dar trupul lui însângerat rămâne,
Şi îngropat va fi cu străşnicie,
Păzit fiind de oştile păgâne,
Ca nu cumva din moarte să învie.

.....

Trei zile trec şi-un înger se arată
Acelora ce L-au iubit fierbinte,
Spunându-le: - Să nu mai plângeţi: Iată!
Hristos a Înviat şi-i viu ca înainte...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedeapsa a venit dar nici acuma...

E boală peste toată omenirea,
Însă durerea nu ne mai atinge.
Şi nu mai ştim ce e compătimirea
Decât atunci când spaima ne străpunge.

Nu mai rostim măcar o rugăciune,
Deşi e ciuma roşie pe-afară,
Însă sperăm mereu la o minune,
Când înspre noi doar negri nori coboară.

Pedeapsa a venit dar nici acuma,
Când singura speranţă e o cuşcă,
Nu vrem să înţelegem ce-i cutuma,
Care pe toţi cu furie ne muşcă.

Ne-am săturat să stăm numai în casă,
Dar azi, doar pasărea e-n libertate,
Depresia ne taie ca o coasă,
Şi aerul îl căpătam în rate.

Şi vântul bate, bate-atât de tare,
Încât nu poate nimeni să-l răpună
Şi se zăresc numai trei cruci în zare,
Iar pe pământ e cea mai grea furtună.

Pe una zace, Cel fără de păcat,
Purtând pe frunte-a spinilor povară,
Cuiele morţii, în palme i-au intrat,
Iar faţa Lui e albă ca de ceară.

Apostolii se-apropie de cruce,
Dar nimeni să-L salveze nu cutează,
Putere n-au, când iadul ne conduce,
Iar Domnul îi priveşte şi oftează.

Dar totu-i scris în Cartea cu Destine,
Şi nimeni n-are drept să se opună,
El şi-a dat viaţa să ne fie bine,
Însă-'ntre noi doar ura se adună.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Israel şi Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În faţă ca el s-aleagă
Un hoţ mare şi Isus
Care fiinţă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoţul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să îşi ţeasă a lui mers

Şi cu hoţul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Şi-a înscris al vieţii pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Şi-a ţesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înţelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuşi după placul lor

Preoţii cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Şi sentinţa lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crudă — răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Şi e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi duşmanii

Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape — numai el
Morţii Isus a fost dat

Şi prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greşală
La moartea-a fost condamnat
De fiinţa noastră goală

De lumină şi dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — şi-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovaţi
Noi — întreagă omenirea
Şi am fost doar morţii daţi
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
Să scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Şi romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrăşmaşul
Cu care el a luptat

Şi-a căzut oraşu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Şi-atâţia cum nu-nţelg
A fost iată nimicit

Două mii de ani aproape
Israel doar fără ţară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc şi prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia aşteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui ţară

Domnul îl va curăţa
Prin furtuni şi valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Şeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni iarăşi Mesia

când va veni iarăşi Mesia
mireasa Lui de aici să-şi ia
ce mare va fi bucuria
ce va-ncolţi-n mireasa Sa

căci toţi acei ce-au ascultat
şi au trăit Cuvântul Sfânt
o haină nouă li s-a dat
şi-or părăsi acest pământ

nu se are în vedere
de ce moarte au murit
ci doar ce Cuvântul cere
de a fi neprihănit

la răpire aşa va fi
toţi acei neprihăniţi
alte haine vor primi
şi la cer vor fi răpiţi

ei mireasa Lui Hristos
cu acei ce-au ascultat
nu vor mai rămâne jos
căci Fiul de Împărat

de aici îi va lua
şi în ceruri îi va duce
împlinind atunci Scriptura
prin izvorul de pe cruce

Mirele cu-a Lui mireasă
în cer se vor bucura
căci Isus cu-a Lui aleasă
sus în cer s-or aşeza

însă vremea va veni
când Ei — iar se vor întoarce
Mirele spre a domni
pe pământ Însuşi în pace

după ce Ierusalimul
va fi iar eliberat
la luptă porni-va Domnul
cu pământul răsculat

cea mai mare bătălie
va fi la Armaghedon
Mirele din veşnicie
urât de al morţii domn

atunci El va trebui
cu-a pământului oştiri
să lupte spre-a birui
toate aceste rătăciri

iar armatele planetei
atunci vor fi nimicite
de-Mpăratul veşniciei
—şi lucrurile-noite

după ce va birui
oştile de pe pământ
Domnul iar va răsplăti
pe cei care a Lui Cuvânt

l-au iubit şi-au ascultat
trăind în neprihănire
şi morţii au înviat
pentru marea răsplătire

cei ucişi aici de fiară
pentru Mirele Hristos
la viaţă atunci iară
vor fi aduşi aicea jos

va fi întâia înviere
a martirilor ce-au fost
morţii daţi spre-njunghiere
pentru Isus — a lor rost

pe scaune de domnie
din mireasă cei aleşi
îi vor judeca să ştie
cum de moarte au fost culeşi

ce răsplată să primească
de Hristos c-au ascultat
pentru patria cerască
ei ce vieţile şi-au dat

şi morţii aceştia iată
de la-ntâia înviere
vor primi întâia dată
dreptul de-a fi la vedere

de a fi la-mpărăţie
împreună cu Hristos
şi în anii cei o mie
vor domni aicea jos

glorie dar Celui Sfânt
Mirelui din veşnicie
ce-a schimba acest pământ
ca un rai întreg să fie

şi mireasa cu martirii
împreună cu Hristos
despărţiţi de jugul firii
vor trăi aici frumos

iar cei care în viaţă
vor rămâne pe pământ
vor avea o altă faţă
dup-al Domnului Cuvânt

şi ei se vor înmulţi
viaţa lor fiind schimbată
ani cu sutele-or trăi
dintr-o inimă curată

raiul va fi pe pământ
cu Hristos şi-a Lui domnie
sub puterea Celui Sfânt
Împărat ce o să fie

fericirea abia atunci
omenirea o să trăiască
nu-n păcatele adânci
ci-n lumina cea cerească

căci Hristos va stăpâni
tot pământul de sub soare
şi-Mpărat doar El va fi
fie-i slavă şi onoare
duminică balcon mănăştur 22 iulie 2018

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre Soare

O fărâmă de credinţă
Avem cu toţii în suflet,
Căci ne-am născut în lumină,
Iar taina botezului ne-a învelit
Cu trupul lui Iisus.
Iată că am plutit în noaptea durerii
Spre a ne limpezi lacrima.
Iată cu vor veni zorii speranţei,
Când rănile genunchilor noştri
Se vor vindeca,
Iar sângele sufletului se va uni cu Hristos,
Pentru a ne curăţi de păcate.
A fost prea lungă ultima noapte...
Clopotele inimii au bătut
Cu aceeaşi credinţă,
Apoi s-au aşezat rugi, la picioarele Mântuitorului...
Să nu mai privim trecutul
Ca pe o nucă îngăurită de vierme!
A fost spre învăţătura şi eliberarea noastră.
Iartă-ne Doamne!
Am trăit o viaţă, coşmarul unei singure nopţi.
E dimineaţa Ta, Doamne!
Soarele a răsărit
Şi lecţia aceasta a luat sfârşit.
Ajută-ne să putem posti o clipă,
Pentru a trăi cu Tine o viaţă!
Tu eşti Soarele care ni se arată
Şi viaţa vşnică pentru care trebuie să luptăm.
Amin!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru scena răstignirii, am trecut prin momente foarte grele. Am stat ore întregi pe cruce. Am filmat acea scenă în trei zile. A fost de-a dreptul chinuitor. La un moment dat, în timp ce mă aflam pe cruce, mă uitam în jurul meu, la toţi oamenii care lucrau, şi, pentru o secundă, mi-am văzut toată viaţa trecând prin faţa ochilor. E un sentiment foarte puternic când înţelegi ce rol joci şi ce personaj important reprezinţi.

citat din Diogo Morgado
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între teamă şi speranţă

Nici lacrimile nu mai stau pe gene
Durerea mă apasă tot mai tare
Iar spaima se strecoară-n trup si-n vene
Cand cer speranţă pentru-această stare.

În pieptul meu ard ţipete ascunse
Şi frica ma-nsoteste-n orice clipă
Mă rog la Domnul pe căi nepatrunse
Să mai salveze frânta mea aripă

Mă doare-nstrainarea tuturora
Şi am, chiar am nevoie de cuvinte
Acum când boala grea îşi joacă hora
Si-n gândul meu apar numai morminte.

Mă uit în jur, văd doar singurătatea
Ce râde de a mea îngrijorare
Şi nu mai ştiu, de-i ziuă sau e noaptea
Unui coşmar cu nori de tulburare.

Aş vrea să lupt, însă nu am putere
Dar nici nu mă condamn la resemnare
Şi cu credinţă sting orice durere
Fiindcă nădejdea-n El mi-e alinare.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sicriul pe umăr

Toţi oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toţi oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
şi codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toţi copii lumii vor plânge şi apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrăţişa, îi va înspăimânta şi-i va arde.
Toate femeile din lume ţipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezişul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuşi este aşezat spre somn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul viu

Bate omu-n poartă noaptea,
Câinii latră neîncetat;
El gălbui ca lumânarea
Pasuʼ înapoi şi-a dat.

Se întreabă ce-i cu sine,
De ce lumea l-a uitat
Şi cu durere s-apleacă
Spre un nume scris în gard.

Iar se uită lung la casă
Ca şi de atâtea ori
Şi întinde mâna-i ceară
Şi priveşte către nori.

Nimeni nu deschide uşa,
Nimeni glas n-a auzit
Şi stau toţi culcaţi în casă...
Pază-i viaţa ce-a trăit.

El tăcut se-ntoarce acuma
Spre un drum întunecat...
Cimitirul îl aşteaptă,
Toţi ai casei l-au uitat.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 Decembrie, moartea Soarelui este deplină, Soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni, ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Apoi încetează a se mai deplasa spre sud, cel puţin perceptibil, pentru următoarele trei zile. În acest timp, Soarele rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelaţiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplasează cu 1 grad, de această dată spre nord prevestind zile mai lungi, mai călduroase şi venirea primăverii. Şi de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a făcut-o pentru trei zile numai pentru a renaşte, motiv pentru care Iisus şi ceilalţi zei ai Soarelui au în comun crucificarea; cele trei zile ale morţii şi conceptul de reînviere. În momentul echinocţiului de primăvară, Soarele detronează întunericul. După acest moment, ziua devine mai lungă decât noaptea. Se ivesc condiţiile revitalizante a tot ce înseamnă viaţă.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbol

Două scânduri puse-n cruce,
O pădure pe morminte...
Viaţa este la răscruce
Înapoi sau înainte?

De la stânga pân' la dreapta
Scândura orizontală
Este viaţa şi e fapta
Până în clipa finală...

Scândura pe verticală
Este viaţa după moarte
Simbol spre lumea astrală
O răscruce le desparte.

Viaţa pe pământ e scurtă
După moarte-i veşnicie,
Viaţa nu-i decât o luptă
Bine-rău,... zădărnicie...

Crucea-mparte anotimpuri,
Patru puncte cardinale,
Patru elemente-n straturi,
Energii primordiale...

Crucea însă e simbolul
Mântuirii de păcate
Când Iisus şi-a dat,, obolul"
Răstignit, trecând prin moarte...

E simbol de-nchinăciune
Spre Treime îndreptată,
Este crez şi rugăciune
Către Fiu şi către Tată...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osânda

Urca Isus cu crucea-n spate
Urca — urmat de atât popor
Venit să-i vadă cruda moarte
Şi chinul Lui — îngrozitor

Slăbit Isus şi plin de sânge
Urca atunci cu pasul rar
Pe atâţi văzând cum Fiinţa-i plânge
Când El suia chiar pe Calvar

Bătut cumplit şi schingiuit
Purtându-şi crucea se ducea
Ca cel din urmă osândit
Viaţa pentru noi să-şi dea

Slăbit de chin şi dă bătaie
Lupta s-ajungă până sus
Dar crucea vai iată-l îndoaie
Deşi se vrea blând şi supus

Puterile l-au părăsit
Dar urcă — urcă spre Golgota
Să fie Domnul răstignit
De plânge sus chiar însuşi bolta

Aşa mulţime de popor
Călca uşor pe urma Lui
Mulţimi de preoţi şi sobor
Să vadă moartea Domnului

Veneau şi mulţi din cei pe care
Isus Hristos i-a învăţat
Cum să alerge pe cărare
Păstrându-şi sufletul curat

Veneau femei din Galileea
Ce-n viaţă ele l-au slujit
Şi ucenicii din Iudeea
Din inimă ce l-au iubit

Cu lacrimi grele atâţi plângeu
Văzându-l dat chiar la pierzare
Pe Cel pe care îl iubeau
Căci El — le dărui salvare

Veneau femeile la rând
Acele care l-au urmat
Amar plângând amar plângând
Pe Domnul Vieţii — Adevărat

Nu mă plângeţi voi pe Mine
Isus s-a-ntors şi le-a vorbit
Căci iată vremea de acum vine
Să fie statul pedepsit

Atunci de munţi se vor ruga
Atâţia peste ei să cadă
Căci nu îşi vor dori viaţa
Ci doar de chinuri ei să scape

Urca Isus cu crucea-n spate
Urmat de atât de mult popor
Cu încă doi — ce daţi la moarte
Au fost de-a lor judecător

Pe la ceasul al treielea Isus
Era pe cruce răstignit
Păcatul nostru l-a răpus
Şi preţul nostru l-a plătit

Cu viaţa Lui plăti păcatul
Prin chinuri groaznice şi amare
Pe lume cum n-a fost un altul
Dat la chin şi la pierzare

Isus Hristos i-a învăţat
Pe oameni numai Adevărul
Şi atâţi bolnavi a vindecat
Căci omul însuşi i-a fost ţelul

El orbilor le-a dat vedere
Şi muţilor le-a dat cuvânt
Ieşea din Sine o putere
Ce vindeca sufletul frânt

De ce-a fost Isus condamnat
Când a trăit fără de pată
Căci iată însuşi chiar Pilat
A pus oştenii să îl bată

Şi apoi să îl elibereze
Dregătorul iată a vrut
Şi nu-n sicriu să îl aşeze
Poporul tot — cum a cerut

Prin zări albastre acum mă uit
Şi-l văd pe Isus prin credinţă
Apoi m-apropii — şi ascult
Pe-a Domnului Isus Fiinţă

O vai vai — Ierusalime
Dacă tu ai fi cunoscut
Lucrurile ce pace-n tine
Ţi-ar fi adus-o-n chip plăcut

Dar astăzi ele sunt ascunse
De ochii tăi să nu le vezi
Când ele ţie ţi-au fost spuse
N-ai vrut în Mine să te-ncrezi

Dar peste tine vor veni
Zile grele când vrăşmaşii
De moarte chiar te vor lovi
L-atâţi luând din tine paşii

Cu şanţuri vei fi-mpresurat
Şi atacat fără cruţare
Căci tu o vai n-ai ascultat
Pe veci să-mi dai a ta cărare

Vei fi una cu pământul
Tu şi chiar copiii tăi
Căci ai refuzat Cuvântul
Urmând cărarea celor răi

Şi-n tine piatră peste piatră
Să ştii că nu va rămânea
Căci n-ai ştiut când cercetată
A fost să fie fiinţa ta

Ierusalime Ierusalime
Care omori pe proroci şi ucizi
Pe cei trimişi din cer la tine
Căci ochii vieţii îi închizi

Iată că ţi se lasă casa pustie
Căci nu te-ai vrut sub aripile Mele
Şi acum vremea e târzie
Şi sunt pe cer puţine stele

Pe Domnul — Israel l-a osândit
Evanghelia cum ne arată
Rănit flămând şi biciuit
Crucea grea — iată o poartă

Suferinţele noastre le-a purtat
Şi durerile noastre asupra Lui
Atunic Hristos ni le-a luat
El Fiul Sfânt al cerului

Noi cu toţii rătăceam
Ca nişte oi fiecare
De viaţa noastră ne vedeam
Alergând doar la pierzare

Isus a fost între cei răi
Şi mormântul Lui cu cel bogat
Dar Tatăl Sfânt printre ai Săi
În cer la Sine l-a luat

Şi prin Isus s-a împlinit
Şi Psalmul douăzeci şi doi
Când El pe cruce răstignit
Muri-n ocară pentru noi

Iată o altă prorocie
Făcută Însăşi de Hristos
Ţi se lasă — casa pustie
Ierusalime aici jos

Şi două mii de ani aproape
Israel n-a existat
Ci doar fărâme peste ape
Ce-a spus Isus — e adevăr curat

Însă Israel — nici azi nu crede
Cuvântul sfânt de Moise spus
Căci cine-n Isus se încrede
Şi Tatălui îi e supus

Viaţa-n sine el o are
Şi e spălat şi curăţat
Salvat fiind de la pierzare
Căci Domnul a plătit al lui păcat

Isus e Fiul Celui Prea Înalt
Din Psalmul doi cu versul şapte
Şi tot ce e în lung şi-n lat
Prin El doar — au fost create

Şi iată care-i legătura
Dintre Isus şi Sfânta Carte
În Psalmul doi acum Scriptura
Ne aduce veşti adevărate

Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier
Pe nemurile — moştenire
Ce i-au fost promise de sub cer
Cuvântul — merge spre-mplinire

Căci iată-n Apocalipsa dar
Nouăşpe cu cinşpe ni se spune
De-un toiag de fier şi iar
Pe neamuri El le va supune

Meşterul Lui Dumnezeu
Din Proverbe opt cu treizeci
Cu Tatăl — Isus e mereu
În Faţa Lui să i te-apleci

Căci şi Isaia — Dumnezeu
În nouă cu şase îl numeşte
Doar El în veci Tatălui Său
Ascultarea-i — dăruieşte

Cine e Odrasla din Isai
Şi Vlăstar din rădăcină
Pe pământ care un rai
Va aduce la lumină

Lupul când va locui
Împreună chiar cu mielul
Şi amândoi vor veţui
Pacea doar fiind însemnul

În Daniel nouă ni se spune
Unsul va fi stârpit
Deci ucis în astă lume
Chiar pe cruce răstignit

Israel — pe Mesia-l aşteaptă
Însă El a fost ucis
Căci viaţa adevărată
Domnul nouă ne-a descris

Şi e limpede Scriptura
Israel în plâns amar
Îşi va adânci făptura
Pentru Cel de pe Calvar

Iată dar acum Cuvântul
Ce ne spune tuturor
Israel îl va vedea pe Domnul
Şi-nntr-un plâns necruţător

Va plânge întreaga ţară
Pentru Cel ce l-au străpuns
Sus pe Golgota amară
Căci muri — Domnul Isus

Chiar prorocul Zaharia
În doişpe el ne vorbeşte
Nicidecum de bucuria
Ci de jalea ce loveşte

Ţara-ntreagă a lui Israel
Străpungându-l pe Mesia
Domnul a ieşit din el
Şi-a-nceput apoi urgia

Două mii de ani aproape
Israel prin fundul mării
A păşit pe-a lumii ape
Prin adâncu încercării

Însă el se va întoarce
Şi prin plânsul lui amar
Va primi în sânu-i pace
Sus privind înspre Calvar

La Acel ce l-a străpuns
Moartea Lui de zor cerând
Căci acesta e Isus
Fiul Celui Prea Înalt — murind

Pentru întreaga omenire
Domnul Isus a plătit
Omul în nepprihănire
Să trăiască negreşit

Şi Israel prin Hristos
Va primi viaţa vie
Dintre lei când va fi scos
Să-i cânte în veşnicie

Căci în masă se va-ntoarce
Israel dar la Isus
Şi-apoi însuşi plin de pace
S-a-nchina Celui de sus

Doar Hristosul a plătit
Omenirii-ntreaga vină
Când pe cruce a murit
El ce-a spus — Eu sunt lumină

Şi sunt Uşa şi Păstorul
Celor care-n ei mă vor
Calea Viaţa şi Adevărul
Pentru veci — Mântuitor

O veniţi acum la ape
Vin şi lapte cumpăraţi
Eu mereu vă sunt aproape
Viaţa pururi s-o luaţi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

E în mijlocul cărţilor
Pe care le-a iubit -
Pentru ultima oară.
Dar nu le mai priveşte
Deşi nu s-a săturat de ele.

Fruntea frumoasă a femeii iubite
Un ecran...
Şi romanul unei vieţi
Se deapănă din frânturi amestecate.
Pentru ultima oară e alături
Dar el nu ştie.

Vladimir e şi mai tras prin inel,
Poartă cravată neagră
Pe care tatăl i-a dat-o din timp.
Atunci nu ştia,
Acum ştie...
Vin câţiva prieteni,
Îi studiază profilul atent:
"El e
Totuşi nu mai e el"
Pentru că nu le mai zâmbeşte ca de-obicei.

Se retrag cu pas de baletistă.
Alţii îl aşteaptă dincolo.
El nu i-a uitat nici o clipă.
Şi dacă se va întâlni cu ei,
Nu se va plictisi toată moartea...

poezie de Saşa Pană din Culoarea timpului (5 iunie 1962)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormirea Maicii Domnului...

(2)

E moartea, învierea şi slăvirea
Această zi de mare sărbătoare.
Maicuta sfântă şi-a 'mplinit menirea
Şi va pleca la Cel ce moarte n-are.

Deşi sfârşitul i-e atât de-aproape
Zâmbeşte, nu-şi arată suferinţa
Iar chipul ei scăldat în tulburi ape
E alb, însă senin precum credinţa.

Miraculos Apostolii sosiră
Ca să îi facă moartea mai uşoară,
Dar toate grijile se risipiră
Când Ea le aminti aşa 'ntr-o doară:

Să ştiţi că moartea nu-i o tragedie
Şi nu regret că mor, nu niciodată,
Când am în gând doar munti de bucurie
Iar uşa fericirii-i descuiată.

Fiti liniştiţi şi nu-mi plângeţi de milă
Acum când Fiul meu la El mă duce,
Sunt pregatită şi aştept umilă
Să merg cât mai degrabă-n Raiul dulce!

Apoi ca orice fiinţă
Măicuţa adormi pentru vecie,
Dar îngeri albi în mantie Cerească
O duseră în zbor spre Veşnicie.

Plângeau tăcut izvoarele şi vântul
Iar norii parcă prevesteau furtună,
Dar sus pe Cer o Stea îşi lua avântul
Şi lumina precum o noua lună!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se clatină Crucea sub bocet de mamă

Nu-s demnă, la Crucea-nălţată-n durere,
S-ating niciun cui sau vreo pată de sânge,
E-acolo un loc unde ura nu piere
Şi ochiul închis care vede şi plânge.

Înscrise în rană stau slovele sfinte
Şi-o lume întreagă, păcatele-şi lasă
Pe Crucea, ce doarme în pat de morminte,
Din care un fluviu de sânge se varsă.

Un înger îşi frânge o aripă-n două
Şi ninge cu pace pe dalta păgână,
E soare deodată cu luna cea nouă,
Când moartea, reqviem, lui Iisus îi îngână.

Se clatină Crucea sub bocet de mamă,
Piroanele-şi lasă în carne rugina,
Un scâncet inundă o lume cu teamă:
-Păcatul e-n mine şi-a noastră e vina!

Purtăm toţi pe frunte, coroană cu ţinte;
Aşa ne e scris, de când lumea-n destine
Pe Crucea Lui sfântă, e încă fierbinte
Iubirea de oameni, de tine, de mine.

La Crucea de lemn, putrezită de vreme
N-avem paşapoarte şi-nalte hotare
Opresc rugăciunea din false poeme,
Când jertfa de sine-i povară prea mare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima bătălie

Evenghelia astăzi ne spune
despre viaţa ce va fi în noua lume
şi Cuvântul ne arată că oamenii vor trăi
ani cu sutele-n viaţă şi că fericiţi vor fi
când domni-va chiar Hristos aici jos pe acest pământ
El iubirea sfântă şi al Tatălui Cuvânt
omenirea-n fericire întreagă se va scălda
căci Isus Hristos Mesia va schimba toată planeta
şi va fi belşug de pâine şi va fi belşug de lapte
şi pe munţii cei înalţi vor creşte atunci bucate
iar Domnul Isus Hristos de săraci se va-ngriji
şi El Însuşi pe pământ iată îi va ocroti
şi va fi belşug de pace luna pân" va asfinţi
nici un rău ne se va face nicăieri pe acest pământ
căci stăpân aici va fi al vieţii sfânt Cuvânt
şi-mpletiţi în fericire oamenii s-or bucura
sub domnia Celui care se numeşte azi Mesia
şi lumina fericrii omenirea va gusta
căci Hristos chiar din belşug aici iat-o va turna

însă aproape spre sfârşit Satan va fi dezlegat
şi va-ncepe o nouă rundă pe pământ în lung şi-n lat
va începe ispitirea şi păcatu va-nflori
până acolo c-omenirea iată se va răzvlăti
împotriva Lui Hristos ce iată i-a dăruit
omului în astă lume să trăiască fericit
nu-nţeleg şi nu pricep cum atâţi din omenire
vor călca-Adevăru Sfânt furaţi doar de răzvlătire
când atâta vreme iată toţi au fost doar fericiţi
cum se vor lăsa o Doamne atâţia ademeniţi
căci Satan iată va strânge oştire nenumărată
ca cetatea preaiubită să fie asediată

oştile atunci vor curge şi întreg Ierusalimul
va fi iată asediat însă-n el va fi chiar Domnul
Cel ce marea a creat chiar şi paşii şi umblarea
şi chiar El atunci Mesia le va făuri salvarea
celor ce vor fi-năuntru şi atât de asediaţi
căci oştenii fără număr până-n dinţi vor fi-narmaţi
şi vor curge atunci şiroaie cetatea să o atace
nu va mai fi atunci lumină cum a fost odată pace
din cer Domnu Dumnezeu un foc iată a trimis
şi oştirile vrăşmaşe pe de-ntregul le-a cuprins
mistuind pe toţi oştenii la atac ce au pornit
şi toată oştirea mare chiar în flăcări a pierit
n-au mai trebuit soldaţi ca să apere cetatea
Domnul Cel din veşnicie şi-a făcut deplină partea
glorie dar Lui Hristos slavă cinste şi onoare
căci doar El este Viaţa şi a celui sfânt salvare
Tată drag din cerul sfânt noi o iată-ţi mulţumim
căci ne-au dat iarăşi viaţa prin Fiu-Ţi ce îl iubim

poezie de Ioan Daniel Bălan (1 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, popoare!

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu,
ce-aveam mai bun,
ce-aveam mai scump,
ce-aveam mai drag.

Voi eraţi ca nişte oi a' nimănui.
Fiecare îşi vedea de drumul lui.
El povara tuturor a purtat.

Nu puteam să vă mai iert, nu puteam.
Altă cale pentru voi nu aveam.
L-am jertfit pe Fiul Meu, l-am jertfit.

Voi nu puteţi să ştiţi cu ce durere
l-am părăsit pe drumul spre Calvar.

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu.
V-am dat pe Fiul Meu,
pe singurul Meu Fiu! pe singurul Meu Fiu!

Iată, două mii de ani au trecut.
Solii Mei pămîntu-ntreg l-au străbătut.
Azi e cea din urmă zi cînd vă chem.
Iată-n ceruri Fiul Meu preaiubit
stă cu trîmbiţa în mîini pregătit,
în adînc o gură neagră s-a deschis.

Veniţi, popoare, veniţi!

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
Cuvîntul ultim e cuvîntul Meu.
Veniţi în ceasul cel din urmă,
azi, veniţi!

Veniţi, popoare, veniţi!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacovia viscolul şi eu

Te uită cum ninge Bacovia
din carte aruncă tot jarul
şi dacă se-aprinde vreo stea
de ciudă să-ţi sară muştarul

Şi mână şi iarna spre sobă
copacii să-ţi bată în geam
să dea cea din urmă probă
şi iar să tragă ziua în ham

Ascultă toţi lupii cum urlă
şi lumea în versuri dispare
dar cucuveaua ucisă în turlă
se-aude în moarte mai tare

Iată căldură mă ţine în ger
de dragoste iarăşi m-aprind
te uită cum ninge Bacovia
să scrie din moarte un rând

Şi Doamne ce noapte de vis
aprind lumânarea-grenadă
un ochi în piept s-a deschis
dar luna din ochi o să cadă

Şi altă tăcere zău că nu am
doar stele pe jos şi în suflet
şi-un înger c-o floare în geam
să ardă în lume ce-i putred

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (19 noiembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce aflăm, aflăm că noi suntem Viaţa, niciodată corpul care crede că are viaţa! Viaţa nu are început şi nu poate avea sfârşit, doar formele efemere suferă de boala cumplită a separării numită naştere şi moarte. Mama, tata, copilul, pisica sau orice formă efemeră de viaţă căreia ne ataşăm nu se duce absolut niciunde. Viaţa, dragă prietene, doar se eliberează de povara grea a unei forme prea uzată pentru această lume. Dar viaţa ei vă îmbrăţişează şi vă însufleţeşte chiar Acum pe toţi exact cu aceiaşi dragoste cu care o făcea prin vremelnicia formei. Când ne aflăm pe noi înşine doar Murim înainte de moarte şi îngropăm noi moartea în inima vieţii veşnice! A muri înainte de moarte înseamnă a nu mai muri la moarte! A nu mai muri deloc! Noi toţi suntem viaţa veşnică condamnate de gând în biete creaturi muritoare. Vorbele spuse de preot: "precum că va avea viaţă veşnică" nu sunt deloc o utopie sau o fantezie mistic-creştin, ci e adevărul cel mai pur pe care din păcate, mulţi dintre preoţi îl aclamă, dar nu l-au realizat!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima rugăciune

Gânduri frânte, reci şi grele
La pământ îmi pleacă fruntea.
Ochii nu mai vor să spele
Jalea ce-mi cuprinde mintea.
Inima îmi bate... dar...
Doar NIMICUL o pătrunde.
Şi îmi bate slab şi rar...
Sufletul? pierdut!... dar unde??

Jos, în colţ, văd o icoană,
Un Chip blând ce mă priveşte.
Şi îmi vine, aşa, o toană
Să m-apropii-ncet, hoţeşte.
E prea jos. Să-L pot vedea
La pământ îmi plec genunchiul,
Mă apropii de podea
Îmi aplec încet si trunchiul.
În icoana prăfuita este EL.
Sus, pe cruce pironit.
Blând priveşte ca un Miel
La cei ce L-au răstignit.

Doamne! Ştiu cât te-am rănit
Cu păcatele-mi prea multe...
Iar, şi iar te-am răstignit,
Mii de spini ţi-am pus pe frunte.
Mâinile ţi-am pironit,
Braţele deschise... care
Ne-au cuprins, Hristos iubit,
Într-o trista-nbrăţişare.

Gândurile-mi reci se-aprind,
Fruntea-mi arde de durere
Pe bărbia tremurând
Mi se-adună lacrimi grele.
Doamne, inima mi se topeşte
De păreri de rău şi jale
Iată-mi sufletul pierdut!
L-am pus Ţie la picioare!

Trupul meu încovoiat,
Pe covor păcatu-şi pune,
În genunchi, cutremurat,
Într-o sfântă rugăciune.
Lacrima-mi spală obrazul
De ruşine, de păcat...
Curăţă de tot necazul
Sufletul împovărat.

Doamne, vreau sa-ţi mulţumesc
Însă nu ştiu ce să-ţi spun...
Dar Tu şti că Te iubesc
Iar eu ştiu cât eşti de bun!

rugăciune de Mina Vintage
Adăugat de Mina Vintage
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Golgota

Golgota
coloane de ochi
se desprind din priviri
şi aleargă
aleargă pe drum
anevoios urcând
urcând
tot mai sus
mai sus
şi mai sus

în frunte
e crucea
ostaşii
şi Cel osândit
cu grijă
crucea să-şi poarte
cu încă
alţi doi
osândiţi
crucea
să-şi poarte
căci crucea
e uşa
dinspre moarte
salvarea
nu a osânditului
ci-a
omenirii întrgi

Golgota
pe culmi de surâs amar
alunec
ca floarea în vânt

un pas pe Calvar
şi-un ochi
spre cerul cel sfânt
spre Cel ce iubeşte
omul
omul
fiinţa umană

soarele
priveşte cu durere
de sus
peisajul nefiresc
căci iată
Creatorul
Creatorul soarelui
şi al
pământului
e
zdrobit
bătut şi plesnit
cu crucea-n spate
însângerat
urcă în durere
slăbit
de putere
abia mai păşeşte
purtându-şi crucea
prin
labirintul durerii

lovit
de strigăte vulgare
plesnit
şi osândit
El urcă pe cărare

nedespărţit de cruce
dar faţa Lui străluce
inundat
de-o lumină nefireasă

pe culmi
de surâs amar
alunec
ca floarea în vânt
un pas pe Calvar
şi altul
spre cerul cel sfânt

coloane de priviri
din dreapta
din stânga
din faţă
din spate
înfloreşte tabloul
Calvarului

ochi pierduţi
în lacrimi
ades se-ncrucişează
cu ochii osândiţi

Isus
ducându-şi crucea
slăbit
şi urgisit
se-mpiedică şi cade
dar Simon din Cirena
îi duce crucea

Golgota

Isus
e aşezat pe cruce
şi pac
ciocanul se aude
iar sângele-i ţăşneşte
din mână
căci cuiul îi pătrunde
adânc în carne
durerea
durerea îl prăvale
şi Fiinţa îi străpunge
dincolo
de dincolo

iartă-I Tată
iartă-I Tată
căci ei nu ştiu ce fac
dar iarăşi o bătaie
şi-un fulger de durere
îi inundă Fiinţa
căci şi cealaltă mână
cusută e pe cruce
în picuri mari de sânge
şi şocuri de durere
groaznice şi amare

Isus
e răstignit
pe Golgota
pe cruce
neprihănit
şi fără nicio pată
însuşi Pilat a spus

eu nu găsesec nicio vină în El
şi nici preoţii
nu i-au găsit niciuna
doar acuzaţii
fără niciun fundament

condamnat
şi osândit
de justiţia umană
şi cât de real şi concret e lucrul acesta

pentru că
a vindecat bolnavii
şi orbilor le-a dat vedere
pe ologi
i-a făcut să umble
celor cu mâini uscate
le-a dat mâini
să le folosească
după dorinţă
iar săracilor
le-a propovăduit Evanghelia
în care a confirmat
că El
e Fiul Lui Dumnezeu
e Cuvântul
e Fiul Omului
e Uşa oilor şi
Păstorul cel Bun
e Calea Adevărul
şi Viaţa
Pâinea Vieţii
Lumina lumii

omenirea
dacă ar învăţa Evanghelia Sa
şi-ar pune-o în aplicare
n-ar mai fi ucideri
n-ar mai fi războaie
n-ar mai fi hoţi
n-ar mai fi minciună
şi nicio nelegiuire
ci Adevărul
ar înflori planeta
cu-o altă viaţă

Isus
a murit răstignit
pentru că
a iubit
omul
fiinţa mea
fiinţa ta
şi-ntreagă omenirea

credinţa-n El
dă viaţă
pentru veşnicie
căci viaţa
doar în Numele Lui se primeşte

poezie de Ioan Daniel Bălan (6 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!