Luntraşii măruntelor trăiri

ne-mbătăm cu parfumul speranţei
inhalând deseori deziluzii
aparent ordonaţi în dezordini
râşnim bobul amar al cafelei
înşelând papilele cu infima
plăcere de-a sorbi
aburii aromaţi ai deznădejdii

suntem luntraşii măruntelor trăiri
vâslind spre ţărmuri nedefinite
în căutarea ascunsei comori din adâncuri

într-un anume timp devenim
piraţii falselor paşapoarte
scotocind fără sens
în lada de zestre a corabiei
când de fapt diamantul
e-n lutul fiecăruia dintre noi
preţios dirijor al emoţiilor

suntem aleşii prizonieri ai instinctului
împărţind clipele
în felii de lumină şi-ntuneric
iar clipele ne-mpart alegoric
în fumători trecători ai secundelor
şi orchestranţi virtuoşi ai destinului...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Volumul în pregătire, CURCUBEUL MUZELOR (11 aprilie 2020)
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntraşii măruntelor trăiri

ne-mbătăm cu parfumul speranţei
inhalând deseori deziluzii
aparent ordonaţi în dezordini
râşnim bobul amar al cafelei
înşelând papilele cu infima
plăcere de-a sorbi
aburii aromaţi ai deznădejdii

suntem luntraşii măruntelor trăiri
vâslind spre ţărmuri nedefinite
în căutarea ascunsei comori din adâncuri

într-un anume timp devenim
piraţii falselor paşapoarte
scotocind fără sens
în lada de zestre a corabiei
când de fapt diamantul
e-n lutul fiecăruia dintre noi
preţios dirijor al fiecărei emoţii

suntem aleşii prizonieri ai instinctului
împărţind clipele
în felii de lumină şi-ntuneric
iar clipele ne-mpart alegoric
în fumători trecători ai secundelor
şi orchestranţi virtuoşi ai destinului...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Volumul în pregătire, CURCUBEUL MUZELOR (11 aprilie 2020)
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lada de zestre

în lada de zestre pun gânduri trainice
şi ia ţesută cu fire de lumină
timpul îmi e frate cu zorile darnice
ce m-au energizat cu prana divină.

demnă mă îndrept spre cele veşnice
ca floarea de lavandă cu mireasma fină
în lada de zestre pun gânduri trainice
şi ia ţesută cu fire de lumină.

primesc de la stele vise tainice
le-am adorat mereu cu iubirea senină
amintiri se-aprind ca nişte sfeşnice
lumina ce se naşte sufletu-mi alină.

în lada de zestre pun gânduri trainice
şi ia ţesută cu fire de lumină.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile sunt lada de zestre a fiecăruia dintre noi.

aforism de Mihail Mataringa (11 septembrie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti umbra mea...

Eşti umbra mea ce mă-nsoţeşti
Cu-aceeaşi ochi desculţi de vină
Urmându-mi paşii în surdină
Topeşti arzând şi mă priveşti.

Asculţi galopu-ngemănării
A două fluvii de lumină
Ce zbat în albul de hermină
Ca valul înspumat al mării.

Eşti umbra mea ce-mi dai putere
Să şterg de-nnourare gândul,
Iar de va fi să-mi vină rândul
Ţi-oi unge rănile cu miere.

Eşti umbra mea din fragezi clipe
Când ploaia-n braţe calm ne ţine
Şi tandru-n picurii-ciorchine
Fiori încep să se-nfiripe.

Întinzi de corzi vioara vieţii
Vâslind la ţărmuri de poveste,
‘Nălţând iubirea, sus, pe creste
Şi soare-aduci în schimbul ceţii.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti umbra mea...

Eşti umbra mea ce mă-nsoţeşti
Cu-aceeaşi ochi desculţi de vină
Urmându-mi paşii în surdină
Topeşti arzând şi mă priveşti.

Asculţi galopu-ngemănării
A două fluvii de lumină
Ce zbat în albul de hermină
Ca valul înspumat al mării.

Eşti umbra mea ce-mi dai putere
Să şterg de-nnourare gândul,
Iar de va fi să-mi vină rândul
Ţi-oi unge rănile cu miere.

Întinzi de corzi vioara vieţii
Vâslind la ţărmuri de poveste
Unde iubirea-n faguri este
Şi-unde sfârşesc florarii ceţii.

Eşti umbra mea din fragezi clipe
Când ploaia-n braţe ne ţinea
Şi tandru-n picuri ne zâmbea
Ştiind ce-avea să se-nfiripe.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina sau Intuneric?

'Când omul crede că urmează lumina, se trezeşte alergând spre întuneric.'

În râuri de lumină
Prelinse dintre nori
Citesc slovă dinină
Când simt păcatu-n pori,

În lumea citadină
Cuvintele-s comori
Ce taie şi dezbină
Neghina dintre flori

Şi caut o pricină
Minciunilor din zori
Dezamăgiri şi vină
Când noi ne credem sori

De ură lumea-i plină
Noi desenăm culori
Ispita să ne ţină
Fără judecători

Vorbim noi de lumină
Dar suntem prea uşori
Că seara va să vină
Fugim iar trădători

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem

Noi suntem creatorii acestei muzici sublime,
Noi suntem plăsmuitorii acestor vise-nalte:
Hoinărind printre-însingurate stânci marine,
Adăstând lângă vaduri de ape secate.
Noi suntem orfanii sorţii, cei fără nume,
Luminaţi de raza palidă-a unei luni amare;
Noi mişcăm planeta, îi dăm un sens anume
De la întemeierea vieţii până azi. Se pare
Că pentru fiecare vârstă un vis moare –
Sau că un vis se naşte-n lume.

poezie de Arthur William Edgar O'Shaughnessy din Ode, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem lumină din lumină

Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, suntem copii Lui care greşim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie şi nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos şi adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan

Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne ştim
Cu haina de pământ, de tină
Ca şi copii noi mai greşim

Cu chipul Lui, faţă creştină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne ştim

În viaţa ce-o avem puţină
Nevrednici pentru cer ne ştim
Având însă la fel tulpină
Venim la El şi ne smerim
Suntem lumină din Lumină

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turmentaţi

Aşa e lumea pe la noi,
Trăim mai mult din amintiri,
Când ne-mbătăm, suntem eroi,
Când ne trezim, suntem martiri!

epigramă de Ion Diviza din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între palme-am strâns "delta" şi-s aşa fericită,
Răsfoind-o-am trăit un spectacol de vis,
În parfumul cernelii m-am trezit ţintuită,
De-s bolnavă vreodată, ea mi-e leacul prescris!

catren de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem timpul. Noi suntem faimoasa...

Noi suntem timpul. Noi suntem faimoasa
metaforă a lui Heraclt Obscurul.

Noi suntem apa, nu diamantul.,
Cel pierdut, nu cel care stă neclintit.

Noi suntem râul şi noi suntem grecul
care-şi priveşte chipul în apă. Imaginea sa
se transformă prin undele oglinzii fremătătoare
într-un cristal care se transformă-într-un foc.

Noi suntem vanitosul râu predestinat
drumului către mare.

Umbrele l-au înconjurat.
Toate care există ne spun la revedere, toate dispar.

Memoria nu-şi imprimă propria monedă.

Totuşi, există ceva care rămâne,
totuşi, există ceva care jeleşte.

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales iubirea

Din multele trăiri
ce ni le-ai dăruit Doamne,
am ales iubirea.
Bucurie şi-amar
împletind buchete de lacrimi,
în sufletul meu.
Am adunat picături de rouă
să privesc în oglinda lor
din când în când,
amintirile şi clipele zilei
răsturnate firesc în paşii mei,
de pe caldarâmul speranţei.
Îmi vine să râd
când mă văd din nou acolo...
în clipa primei iubiri.
Dăruiam frenetic
pumni de lumină zorilor.
Cu ochii umflaţi de nesomn,
aşteptam răsăritul sau măcar geana zilei
să-şi tremure clipele în fereastră.
Aştept şi acum... doar gândul
sau,
frântura din visul din vis,
să mi-l dărui.
Iubesc Doamne!
Iubesc azurul în care,
din când în când,
aburul desenează palmele Tale.
Ştii Doamne?
Sunt atât de fericită că le întrezăresc
acolo, sus,...
Nu mai sunt singură!
Suntem doi:
Tu, prin palmele Tale
şi
eu, mărunta făptură iubind
Să fie Doamne adevărat că iubind,
devenim munte de flori?
Atunci crestele devin vârfuri de petale?
Tulpinile adunate sunt oare trup de munte?
Sensurile sunt ameţitoare esenţe de flori,
de clipe alergând printre nori?
Atâta iubire mi-ai dăruit încât, uneori,
prea plinul se revarsă înfiorând,
formele humei dăruite de tine Doamne,
cărărilor de lumină prin care,
şerpuitor se strecoară
destinul meu...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometria timpului

Timpul are propria geometrie.
Noi trecem ca o secantă,
Atingându-i fiecare secundă.
În fond, nici secunde nu are...
Noi suntem secunda.
Suntem poate o infinitate de puncte
Mereu în mişcare –
Electroni nestatornici.
Poate că suntem baza unei piramide
Cu susul în jos,
Sugerând pierderea în haosul existenţei.
Ochii ne vor deveni linii drepte,
Iar braţele,
Planuri adiacente.
Clipele vor rămâne
Un unghi mort.
Poate suntem nimic, poate... tot.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joaca de-a iubirea

Nu-ţi găsesc privirea, paşii-ţi nicăieri,
Unde-ţi este chipul dintre albe nopţi?
Ai uscat iubirea, îndrăzneşti să-mi ceri
Să aprind cărbunii din fiori necopţi?

Amintiri deşarte năvălesc prin trup,
Depărtează-ţi ochii, n-ancora în mine,
Haitele de gânduri carne-n oase rup
Despicând prezentu-n ploaie şi suspine.

Nu-ţi trimite îngeri, ce-ar mai fi de zis
Când mi-e suflul tropot, răsăritul brun,
M-ai trezit cu voia-ţi dintr-un dulce vis
În rafale aprigi de străin taifun.

Arde-n mine dorul de trăiri spumoase,
Să le şterg nu-mi cade, să le-alung nu pot,
Drumul dintre noi a trecut miroase,
Din adânc de suflet cum mi-e să te scot?

Joaca-ţi de-a iubirea a luat sfârşit,
Să-ţi mai dau o şansă, pare înţelept?
Doare, dar nu-ţi pasă, ştii cât ai greşit,
Cere-mi să te iert, dar nu să te-aştept!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfruptă destinul...

Înfruptă destinul cu gând de nemoarte
Şi arde-i fitilul, dar nu-l face scrum,
Aruncă-i cenuşa şi mergi mai departe
Prin volbura timpului marelui drum.

Din ploaia de vise extrage-ţi nectarul
Şi picură-l timpului ce aspru te-apasă,
Dă-i lutului miere şi-i şterge amarul
Făcându-i luminii potecă spre-acasă.

Niciunei ispite să nu-i cazi capcană
Lăsându-te dus ca un val în derivă,
Îţi curmă desfrâul de-ţi gâdilă-n rană
Frângându-i nesaţului pofta lascivă.

Corabiei vieţii înfruntă-i balansul,
Iar cârmei dă-i şansa să-ndrepte din mers,
Furtunelor vremii ascultă-le valsul,
Sunt punţi de-ncercare şi singurul sens.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este condiţionarea? Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem asta. Condiţionarea e cea mai puternică iluzie. iar în această direcţie mă refer la condiţionarea că suntem costumul acesta de carne visată numit corp-minte. Deşi credem că suntem Spiritul infinit, Sinele, Libertatea, Dumnezeu, etc, etc. de fapt continuăm să ne raportăm la noi ca la închisoarea de carne corp-minte. Deseori expresiile condiţionării de genul: "Am venit Aici cu un scop!" sau "Încă ne aflăm în acest corp!" sau "Sunt doar o picătură din ocean. Nu sunt oceanul!" etc, etc. Sunt în fapt foarte uşor de decondiţionat, de spulberat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecăruia dintre noi i se dă şansă după şansă, semnal după semnal. La început ţi se şopteşte, apoi viaţa urlă la tine, apoi eşti lovit cu barosul în cap până când înţelegi. Dar mesajele sunt încă de la început acolo. Tiparele se repetă. Când nu învăţăm lecţia, oameni diferiţi se comportă în moduri asemănătoare cu noi, deşi nu se cunosc între ei. Spunem că oamenii sunt cum sunt însă noi suntem numitorul comun al problemei. Faptul că suntem minţiţi, trădaţi, batjocoriţi, folosiţi înseamnă că noi invităm oamenii să ne trateze astfel şi mai mult, cumva obţinem şi noi beneficii din asta pentru că altfel nu am permite să se repete aceste comportamente. Când nu învăţăm lecţia, se întâmplă să ajungem în aceleaşi situaţii din nou şi din nou, şi spunem că e vina sorţii când de fapt mergând pe căi aparent diferite, ajungem în acelaşi loc pentru că nu vedem imaginea de ansamblu.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri,
Muşcând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi,
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri
Mucând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeneaua albastră

În albastrul palpabil, nefericirea este
complementară fericirii întocmai ca
finitul dintr-o stea, care se naşe în infinit.
Suntem Adam şi Eva în căutarea

Edenului pierdut, sperând că Dumnezeu
ne poate readuce în acea starea de graţie.
E, de fapt, o stare de complementaritate.
Edenul este acum un spaţiu gol, invizibil,

şi aparent absent, un spaţiu în care au rămas
doar cuvintele noastre. În scurgerea timpului şi
în cafeneaua albastră cu mese ponosite, noi
bem zi de zi cafeaua ca pe un medicament

amar şi încercăm să dăm un sens vieţii. Într-un
paradis iluzoriu şi absolut real, care este viaţa pe
pământ, ne iubim cu disperare şi muncim, fiind mai
mult sau mai puţin indiferenţi. Simţim, totuşi, cum

infinitul iubirii se cuibăreşte în finitul vieţii. Dumnezeu
este sus şi noi învăţăm, cu tristeţe, cum să-L iubim.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!