Podul de piatră
Podul de piatră
S-a dărâmat.
A venit apa
Și l-a luat.
Vom face altul
Pe râu în jos,
Altul mai trainic
Și mai frumos.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre râuri, poezii despre poduri, poezii despre frumusețe sau poezii despre apă
Citate similare
Nu
Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile și nopți,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii bețele de chibrit.
Apoi a venit altul și a dat cu piciorul
(vrând poate să ți se vâre în suflet întâi cu picioarele)
și microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă și o stângă a sa)
și a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârșit, se puteau legăna elefanții.
Apoi altul și altul și tot așa...
până când sufletul a căpătat mușchi tari ca piatra.
Au venit inginerii și au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
și așa s-au născut ai noștri copii.
Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos și un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăț să te ating
fără să te întrerup
când îți privești fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ți-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
și amândoi ne priveam în tăcere.
poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre picioare
- poezii despre timp
- poezii despre învățătură
- poezii despre zile
- poezii despre vorbire
- poezii despre tăcere
- poezii despre sfârșit
Podul de piatră
E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se așează singură.
Nici unui rîu nu-i folosește. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
și așteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.
Satul din care sunt nu vrea să mă știe,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine și nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sat, poezii despre visare, poezii despre obstacole, poezii despre gânduri, poezii despre copilărie sau poezii despre acasă
Un om/Altul
Un om se naște, plângându-și venirea,
Pe cer o noua stea apare,
Un altul moare, plecând cu nemurirea,
O alta stea dispare.
Un om acceptă tot ce-l înconjoară,
Altul urăște și se transformă în fiară,
Un om e pașnic și cu inima moale
Altul e războinic și cu sufletul tare.
Un om e sărac, dar cu sufletul bogat
Altul are bani, dar cu sufletul dărâmat.
Un om e timid și o iubește,
Altul e tupeist si o prostește.
Un om dă viață anilor,
Altul dă speranță banilor
Un om prin versuri se descarcă
Altul citindu-le doar se încarcă.
Un om suferă în tăcere
Altul distruge orice bariere.
Un om are multe femei pe noapte,
Altul are o iubită pentru zilele toate.
Un om se ceartă și protestează,
Altul doar privește, și se resemnează.
Un om ascultă cu urechea,
Altul citește cu sufletul,
Astfel plângându-și perechea
Amintindu-și trecutul.
poezie de Miron Iustin (22 octombrie 2015)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre bani, poezii despre viață, poezii despre versuri, poezii despre urechi, poezii despre trecut sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Povestea piciorului
Mi-am prins urechile la spate iepurește
și suflu în verigheta unui înger amanetat
o vulpe în jurul gâtului îmi strălucește
când îmi vede sufletul dezlegat.
Staaai! Strigă lupii! Parola! Parola!
Mă pun pe burtă și casc un strigăt de patimă
Ola!
Ola!
Taurii au luat în coarne o cratimă!
Ce fugă! Ce fugă prin melcul plouat
a venit apa și l-a luat
se crapă podul și ușor
ușor
se duce pe apă pe jos la picior.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre verighete, poezii despre tauri sau poezii despre ploaie
Sonetul 99
Obraznica violetă am certat:
De unde ai furat al tău miros
Nu din suflarea lui? Și ți-ai pictat
Cu purpuriu obrazul tău frumos
În venele celui ce mi-e iubit.
Și crinul mâna albă ți-a furat,
Iar măghiranul părul și-a însușit;
Și trandafirii-n spini au tremurat
Îmbujorați sau albi că au greșit;
Un altul roz, culorile le-a luat
Și cu suflarea ta le-a întregit;
Însă când s-a fălit cu ce-a furat
Un vierme nemilos l-a nimicit.
Dar și-alte flori ce mai există acum
Ți-au luat culori și ți-au furat parfum.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre culori
- poezii despre alb
- poezii despre viermi
- poezii despre roz
- poezii despre păr
- poezii despre pictură
- poezii despre obrăznicie
- poezii despre mâini
Podul de flori
poezie dedicată românilor din stânga Prutului
Podul de flori,
frate,
s-a dărâmat.
Au venit lacrimi
și l-au luat.
Drum prin Sahare,
dune de
brumă,
ochiul se-nghimpă,
în neguri se-afumă,
se jăluie Prutul
prin sloiuri, prin glod,
Manole oftează,
pictând-o pe Ana,
portretu-i șoptește:
- Sunt schiță de pod!...
Sunt schiță de pod
din lemn cel domnesc,
cresc mugurii lui,
în voi înfloresc,
floarea de azi,
mâine e rod,
rodul de mâine
e floare de pod.
Sunt schiță de pod
din arbor domnesc,
cresc sevele lui,
duios vă șoptesc:
"Sub pod de sânge,
sub podul de grai,
Prutu-i oglinda
lui Vodă Mihai".
poezie de N. Petrescu-Redi din Convorbiri literare (decembrie 2015)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre viitor, poezii despre sânge, poezii despre prezent, poezii despre poezie, poezii despre ochi, poezii despre muguri sau poezii despre lemn
Cine?
Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?
Blestem: să n-audă cucul
Nici să-l poată îngâna!
Să i se usuce mâna
Cu care-a distrus ulucul...
Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?
Ciutura, era stăpâna
Cumpenii ce i-au luat stâlpul...
Apa unde-mi priveam chipul
Astupată-i cu țărâna..
Cine-a dărâmat fântâna?
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unul și l-a luat ca model pe Ștefan cel Mare, altul pe Mircea cel Bătrân, dar cei mai mulți folosesc fete tinere și frumoase ca modele.
aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai mult aforisme despre Ștefan cel Mare, umor despre Ștefan cel Mare, aforisme despre tinerețe, umor despre tinerețe, aforisme despre frumusețe, umor despre frumusețe, aforisme despre bătrânețe sau umor despre bătrânețe
Să porți în suflet ceva ce altul nu poate purta înseamnă să ai o inimă tare, dar să săvârșești un bine pe care altul nu l-a putut săvârși este un lucru de laudă.
citat din Ecaterina a II-a
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre laudă sau citate despre inimă
Podul Dragostei
Podul Dragostei divine
Peste hăul mare, întins,
Din slăvile sfinte senine
A ajuns și pân-la mine,
Din cerul cel necuprins.
Dacă păcatul cel greu,
El prăpastie-a produs
Prin sinistru-i apogeu,
Între om și Dumnezeu
Podul vieții, a fost pus.
Cel mai sfânt material
Pus la buna Lui zidire,
Dar a fost, dar ideal,
La Golgota... triumfal
Din Tatăl, a Lui mărire.
Din El Însuși, S-a luat,
Și-ntr-o lume pârjolită
De blestemul în păcat
Cu spini fiind încoronat
Cale-a fost bătătorită.
Marea Sa bună voință
Din planul de mântuire
Prin marea făgăduință,
S-a văzut cu prisosință
Prin cereasca-I umilire.
Al Său propriu caracter,
Propriul Său corp divin,
Au venit de sus din cer
De-al dărâma pe Lucifer
Și-a face podul deplin.
Fiind clădit cu măiestrie,
Îmbrăcând umanitatea,
Piatra-n cap de temelie
În prea sfânta armonie
N-a pierdut Divinitatea.
Și-astfel podul construit
A ținut, nu s-a dărâmat,
Fiind pe Dragoste clădit
Omul spre-a fi mântuit,
El prin vremi, a rezistat.
Oricine pe el va merge,
Orice suflet, ce-i trudit,
Liber fiind... de a alege
În Dragoste va-nțelege
Cât de mult a fost iubit.
Lumea, o, atât de mult
Iubită-i de Dumnezeu,
Și pe pod, cei ce ascult
Liberi de-al lumii tumult,
Înspre cer, urcă mereu.
poezie de Flavius Laurian Duverna din Dor de veșnicii (2 februarie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie, poezii despre mântuire sau poezii despre încoronare
Afară, în ograda casei, latră Roro. E ultimul câne al casei noastre. Vine cu noi din Moldova. Când l-a adus tata la Iași, copiii mei erau mai mari decat el. Ei au dădăcit puiul orfan. Acum însă e cânele moșneag de paisprezece ani, iar copii sunt tineri de douazeci de ani.
Intr-o zi, cânele acesta va muri și altul ii va lua locul, cum și aceasta a venit după altul, cum si acela...
Ionel Teodoreanu în Întoarcerea în timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe, citate de Ionel Teodoreanu despre tinerețe, citate despre timp, citate de Ionel Teodoreanu despre timp, citate despre tată, citate despre moarte, citate de Ionel Teodoreanu despre moarte, citate despre câini, citate despre copilărie, citate de Ionel Teodoreanu despre copilărie sau citate despre Moldova
Luna
Motto:
Te-am luat în palmă, ca pe porumbiță
Și spre cerul albastru încet te-am ridicat.
Nemaivrând să pleci, de iubire plină,
Te-am luat cu mine, jos, la horă în sat.
Știu, ești obosită, Luna mea frumoasă,
Tu de veacuri bune bolta ai colindat
Doar o dată în viață, tare însetată,
Ai venit din ceruri jos la baltă-n sat!
Ai pășit cu teamă printre trestii înalte,
Rochia de raze blând ai dat-o jos,
Apa din băltoacă plină de uimire
Savura parfumul fin și armonios.
Când buzele-nsetate încet se liniștiră
Chipul tău mirific s-a înviorat.
Balta de iubire e în ochi la mine,
Doar în apa asta tu vii la scăldat!
poezie de Nicolae Rolea (21 iunie 2009)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre rochii, poezii despre porumbei sau poezii despre frică
Ostașii țării
A ieșit un copil dintr-un copil
și l-a luat de-o mână.
A mai ieșit un copil din al doilea copil
și l-a luat de-o mână.
Apoi au strigat
"Țară țară vrem ostași!
Țară țară vrem ostași!"
și se auzeau din morminte ostașii strigând
"Pe cine?
Pe cine?
și copiii strigau
"Pe el!
Pe el!"
Și ieșeau toți ostașii țării din morminte
și intrau unul în altul
câte unul în altul
până la unul
și striga
"Pe mine?
Pe mine?
și copiii râdeau și râdeau
și strigau
"Nu! Nu! Pe el! Pe el!"
și arătau cu degetul spre mine
spre tine.. spre el!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre armată sau poezii despre degete
A învăța pe altul, înseamnă a ști ceva și a face și pe altul să învețe să știe.
citat celebru din Comenius
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură sau citate de Comenius despre învățătură
Noi vom muri departe unul de altul, poate fără să ne plângem măcar unul pe altul.
Veronica Micle în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plâns, citate de Veronica Micle despre plâns sau citate de Veronica Micle despre moarte
Unul trist altul pustiu
Te simt,
Te am,
Te vad departe,
Nu ma intreba cum
Ca nu stiu
Dar presimt ca n-o sa te mai am
Face viata ce face si ne desparte
Fiecare iar c-un drum
Unul trist, altul pustiu.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe sau citate de Vlad Bălan despre tristețe
Podul lui Traian... de la Buzău (Traian Băsescu a condus personal repararea podului)
La Drobeta, împăratul,
A legat un mal de altul,
Însă lui i-a fost ușor:
L-a avut pe-Apolodor.
epigramă de Mircea I. Tănase din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre poduri, epigrame despre Traian Băsescu sau epigrame despre Buzău
Râul fără moarte
Mi s-a mai spus, o, mi s-a spus:
Privește râul fără moarte
Cum seva blândului apus
Pe rana lumii îl împarte.
Nu este leac, nici vindecare
Să tragă râul în pământ
Că dintre toate câte sunt
Doar râul arde și ne doare.
Mi s-a mai spus, o, mi s-a spus:
Să scriu cu virgule, frumos,
Să călăresc mustangi de tablă
Trecându-mă pe moarte-n jos.
Coioți ce ronțăiți pustiu
Prin cârpa neagră nu vedeți
Că albia acestui râu
E numai oase de poeți.
Că stirpea morilor de vânt
Se-ngrașă zilnic cu o moarte
Când apa râului tăcută
Pe rana lumii se împarte.
poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre negru, poezii despre moarte sau poezii despre călărie
Eu credeam că "puii" din sală au o apetență pentru personajele spectaculoase, chiar și pentru cele negative. Jucând o bunică nu mă așteptam la un gest de tandrețe din partea lor. La ultimul spectacol, puțin și din spirit de imitație, a venit un copil și l-am sărutat pe creștet, apoi a mai apărut un altul, apoi un altul. Au venit vreo zece să le dau un fel de binecuvântare "bunicească" și mi-a făcut plăcere că au găsit această apropiere.
citat din Alexandrina Halic
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărut sau citate despre plăcere
Caniculară
S-a pus pe noi, amar căldura,
La unul s-a topit nevasta,
I-a luat cu ea adunătura,
Plecând cu altul la Vădastra.
epigramă de Victor Târșoagă din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe epigrame despre soție, epigrame despre căsătorie sau epigrame despre caniculă