Joc de chiciuri

Cine s-a jucat azi-noapte,
Că ne-a uns pomii cu lapte
Şi-a vopsit cu tibişir
Coardele de trandafir?

Ba se poate că o mînă
Le-a-nşirat c-un fir de lînă
Şi-a tras crăci de corcoduşi
Prin degete de mînuşi.

Vinele dintre petunii
S-au făcut cît nişte funii,
Sîrma gardului de plasă
E de zece ori mai groasă
Şi-mpresoară curtea mea
Cu zăplaz de catifea.

Sforile de telegraf
Leagănă cîte-un cearceaf.
Pe o căpiţă de mei
Şed opt mii de porumbei.
Căci întregul Duhul Sfînt
S-a pogorît pe pămînt.
Iepuri albi cu blana groasă
S-au strîns pîlcuri lîngă casă.

Ţărîna, ca de hîrtie,
E-nvelită cu dimie.
Peste casă o broboadă
A căzut, ciucuri, grămadă.

Cerbii,-n turme şi cirezi,
Prinşi de coarne-s în livezi,
Şi-ncepînd coasta s-o urce,
Se zmucesc să se descurce.

Ce folos! Din ramuri, iacă,
Nu mai pot să se desfacă,

Şi-n plopi sună clopote
Şubrede, de horbote.

poezie celebră de Tudor Arghezi (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cirip

Veniră pîlcuri de Florii,
Din Sfîntul Munte şi Ierusalim,
Cu călăuza unui serafim,
Peste prăpăstii, ape şi cîmpii.

De Paşte va trebui să fie
Praznice sfinte în Tării,
Clopote, coruri, liturghie
Şi îngeri mulţi, sute şi mii.

Doi heruvimi au tras la noi
Şi au găsit un cuib de lut
Gata făcut, bine făcut,
Cu cîlţ uşor şi scame moi.

Copiii ni s-au deşteptat
Cu stoluri în ferestre şi pridvoare,
Şi sfeşnicele s-au aflat,
Ale livezilor, aprinse cu o floare.

Văzduhul sună în viori
Subt ştreaşinile-adînci şi frînte,
Ele-a cîntare au purces din zori,
Căci oamenii-au uitat să cînte.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin', iubito

Prin dumbravă se strecoară
Vânt de vară,
Şi cocorii, şir pribeag,
În adânc senin plutesc.
Cântă cucu în huceag:
Cucule, câţi ani trăiesc?
Îmbrăcatu-s-au în floare
De ninsoare,
Pomii toţi de prin livezi.
Râul lunecă pe prund
Aşa limpede că-i vezi
Pietricelele din fund.
Jos, în umbră de răchite,
Tăinuite
Viorele s-au ivit,
Şi-n păr negru la femei
Cât de albi au înflorit
Parfumaţii ghiocei!
Vin', iubito! O poveste
Tristă este
Viaţa noastră când s-a stins,
Dar e rai când o trăim.
Vino! Domnul dinadins
Ne-a făcut să ne iubim -
A pus vara în dumbravă
Şi-a zis:
"Na-vă
Crângul plin de cântători,
Şi copacii înverziţi,
Şi poienile cu flori
Vi le dau să vă iubiţi!"

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cirip

fragment

Veniră pîlcuri de Florii,
Din Sfîntul Munte şi Ierusalim,
Cu călăuza unui serafim,
Peste prăpăstii, ape şi cîmpii.

De Paşte va trebui să fie
Praznice sfinte în Tării,
Clopote, coruri, liturghie
Şi îngeri mulţi, sute şi mii.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modele pentru joaca de-a vorbele

1. OMUL ŞI VRABIA

Pe buturugă subt pom
Îmbucă pîine un om,
Şi din pom un titirez
Cerea fărîme de miez.
Acum, după-nvătătură,
Vine şi le ia din gură.

2. VRABIA LA SPĂLĂTORIE

Titirez ori vrabie
Vino pîn' la albie
Unde maica spală rufe.
Ar avea şi el o scufă
Şi ciorapii de clătit,
Care s-au cam terfelit.

3. CHIRIAŞUL DE PRIPAS

Vrăbioiule vecine,
Te rog să treci pe la mine.
Stai de-un an la noi pe casă
Şi de chirie nu-ţi pasă.
Mă tot ţii într-o minciună
Şi n-ai dat măcar arvună.

4. VRABIA N-ARE PARALE

Vrabia cum să plătească
La casă gospodărească?
N-are ban în buzunar
Şi nici buzunar măcar.
Toată lumea doar o ştie
Că nu plăteşte chirie
Şi stă-n pod pe datorie.

5. BIATA BABĂ

Dar nici maica nu-i bogată
Ca s-o ţie fără plată.
Vrabia nu se gîndeşte
Că şi baba se hrăneşte,
Ca să-i aducă în cioc,
Şi ei, cîte-un glomotoc?

6. N-ARE CĂ I-AR DA

Vrabia ar vrea, săraca,
Să îi dea lapte ca vaca,
Şi frumos, curat şi nou,
Ca găina, cîte-un ou.
Lapte? Ia-l de unde nu-i.
Ouă? Face mici, cu pui.

7. VÎNATURILE

Ea se pricepe să- mpuşte
Gărgăuni, omizi şi muşte,
Însă din aşa vînat
Baba încă n-a mîncat.

8. VRABIA LA JUDECĂTORIE

Vezi că odată şi-odată
O să iasă judecată.
Şi-o să vie la proces
Vrabia cu titirez.
Şi o să fie silită
Prin hotărîre citită,
După toate spusele,
Să-şi ia catrafusele.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzia dintre adevăr şi minciună îşi întinde ceaţa groasă în aşa măsură încât tineretul debusolat nu mai ştie cine sunt victimele şi cine sunt călăii. Până la urmă cei care au suferit atât de mult, pentru adevăruri ce se doreau tăgăduite cu neruşinare şi nu s-au plâns niciodată pentru câte li s-au făcut, sunt făcuţi vinovaţi. Vinovaţi pentru ce? Vinovaţi că au existat şi şi-au permis să stea stavilă cu şira spinării neîncovoiată în faţa răului nimicitor de suflete.

citat din Aspazia Oţel Petrescu (8 septembrie 1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Şezu toamna costelivă
Şi pe câmpuri şi prin sat;
Acum s-a cam despuiat
De veşminte ca o divă.

Nepişcată de pudoare,
Cu un rânjet ruginiu,
Cască ochii a pustiu
Sus la cerul fără soare

Ce a început a cerne
Cu fulgi mari, cărare albă
Babei iarna, mică, slabă,
Care-ameninţ-a troiene.

Gâfâind suflarea-i rece,
Îngheţată la picioare,
Umblă-ncet pe ulicioare
Tuşind de să se înece.

A intrat prin curţi, străină...
Bătând, surdă, pe la geamuri,
Se-aşeză uşor pe ramuri
Să-şi aştearnă a hodină.

Şi-a lungit plapumă groasă
Înşirând întreaga noapte;
Dimineaţa, pe la şapte,
De prin fiecare casă

Chiuind a bucurie,
Mogâldeţele, grămadă,
Dau năvală ca să vadă
Iarna tăvălită-n glie.

Ce albeaţă, ce grandoare...
Norii mult au să mai cearnă
Vremea moşilor din iarnă
Ce îndeamn-a sărbătoare.

O să vină Nicolae,
Apoi... nici nu o mai spun,
Poate că şi Moş Crăciun
Pe sub bradul din odaie.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide

Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
Nevăzutul şi neştiutul, ai putea
Veni la mine, parcă,
Şi te-ai lăsa primejdiei din barcă.

Şi nu te-ai mai gândi la nimic,
Nămolurile tainelor toate
Zac în mine răsturnate.
Luntrea târâtă de ele
Se loveşte de nuferi şi stele.

Într-o limbă barbară
Ţi-aş spune poveşti dintr-o ţară.
Vorbele, ca o ţărână
Din şesurile ei ţi le-aş presăra pe mână.
Şi-n lacrimi se vor trezi
Apele ţării dinspre miazăzi.

Ascultă: râurile-i trec prin mine.
Le auzi tu destul de bine?
Ascultă: grăieşte cucuruzul.
Pricepi creşterea lui cu auzul?
Uite-n livadă stupii,
Uite-n vifore lupii,
Uite cerbii,
Uite firul ierbii.
Vezi
Herghelii, stoluri, turme, cirezi?
Toate ale mele sunt şi de mine ţin.
Tot ce nu-i al meu şi e strein.
Din perinile munţilor, la rîul lat,
Dumnezeu şi-a aşternut pat
Şi s-a culcat.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focuri de primavara

Îngînînd prin văi tăria
sună ramul, sună glia.
Focuri ard, albastre ruguri.
Pomii simt dureri de muguri.

Prinşi de duhul înverzirii
prin grădini ne-nsufleţim.
Pe măsura-naltă-a firii
gîndul ni-l dezmărginim.

Ce-am uitat aprindem iară.
Sub veşminte ne ghicim.
Căutăm în primăvară
un tărîm ce-l bănuim.

Căutăm pămîntul unde
mitic să ne-alcătuim,
ochi ca oameni să deschidem,
dar ca pomii să-nflorim.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă, o livadă şi-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de păsări. Aşa, în curtea aceasta s-au întâmplat multe şi mărunte, căci unde-s păsări multe, dragostea-i stăpână.

începutul de la Ca Soarele de Emil Gârleanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie? Ne-am făcut haine şi ne-a căzut blana, ne-am făcut căciuli şi ne-a căzut părul, ne-am făcut computere şi Dumnezeu ştie ce-o să ne mai cadă.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de tei

S-au aşternut pe coala albă
Un gând, o lacrimă, o slovă,
Ce-adesea-n râu de simţăminte
Au râs şi-au plâns, prinse în horă.

S-au aşternut peste cuvinte
Mătăsurile albe, grele,
Cu frumuseţea lor pribeagă
La vis, la viaţă să ne cheme.

Am dezbrăcat esenţa vieţii
Până la oase şi-am trudit-o
Adesea... plânsu-i-am în palmă,
Adesea... am batjocorit-o.

Am dezbrăcat de ramuri pomii
Şi îmbrăcatu-i-am în haine
De albe vise, de mătănii,
De calde rugăciuni şi cazne.

S-au aşternut peste versete
Rostiri de simplă-nchinăciune,
Aripi de îngeri măsluite -
Cenuşă, smoală şi tăciune.

Iar peste lacrimi din cuvinte
Şi peste suflete captive
Am aşternut ca pansamente
Versuri pribege şi motive.

Au răsărit adesea flori
Cu trup subţire, colorat
Şi s-au născut, adesea, clipe
De vii regrete sau păcat.

O lume tainică, nespusă,
Ne-a mângâiat cu dorul ei,
Ne-am preschimbat în albii nori
Şi-n flori... doar cu parfum de tei.

poezie de Gheorghe A. Stroia din Parfum de tei (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine

Da, da, grijit, Mitru Ceapă s-a simţit mai bine.
S-a dus, s-a uitat prin celar,
La râjniţă,
Că avea râjniţa acolo, de râjnea mălai,
Că erau mori puţine,
Şi-şi râjneau câte-o strachină pe zi şi-şi făceau turtă.
Aveau toţi râjniţă.

Ei, şi-a văzut omul râjniţa, şi-a vazut oile
Închise în saià, ei, găinile
Şi-a venit liniştit în casă.
S-a culcat şi şi-a dat duhul.
Am auzit dimineaţă:
- A murit şi bietul Ceapă.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cincea roată

Era a cincea roată şi-a plecat
La unchiul ei, un car cu boi, îmi pare,
Dar ditamai în funcţie, cu stare...
Mă rog, i-a dat un post călduţ, de stat.

Căci boi erau să tragă... cât au tras,
Iar cele patru roţi s-au învârtit...
Un timp, nu mult, pân' s-au îmbogăţit
Şi au lăsat-o-n carul de pripas.

Ce să mai stea, să-nvârtă numai ea
Un car falit, cu boii ăia doi?
S-a dus rapid, ca roată de altoi
La car cu bani grămadă... la saltea.

Ce-a tras acolo, nu pot să vă spun,
Dar n-a stat mult, c-a fost control cumplit
Şi noul car de muncă-a fost scutit
Pe câţiva ani – de-un jude, presupun –

Ce ghinion pe roata cea drăguţă!
Păi, chiar aşa, să nu se-nvârtă ea,
Nu să trăiască bine, cum ar vrea,
Dar nici măcar ca-n vechea ei căruţă?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhovnicească

Ce noapte groasă, ce noapte grea!
A bătut în fundul lumii cineva.

distih de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din seara aceea, tâlharii n-au mai cutezat să se apropie de casă, iar cei patru muzicanţi din Bremen s-au simţit atât de bine acolo, că nu s-au mai îndurat să plece şi toate câte le-aţi auzit mi le-a spus şi mie, chiar adineauri, un fârtat de-al meu. Şi cred că nu şi-a răcit gura degeaba...

finalul de la Muzicanţii din Bremen de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel

altfel a venit culoarea zilei
din cercul înghiţit de şarpe,
nunta chimică şi-a transferat elixirul pe inima lucrurilor,
feţele realului s-au zbuciumat
şi doar una absentă din cărţile vechi
a dăruit puterea de a fi în ochiul căzut
printre paşii de îngeri.

seara întârziată a îndesat verdele pădurii
în spaţiile închise aflate-n surpare.
am ascuns mâinile la spate când a trecut răcoarea
peste arsura cu doldora de săgeţi.

copacii au făcut zid,
hotelurile albe s-au clătinat ca o părere
şi-n locul pictat de natură, deodată nu mai eram.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt întortochete
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat
Au vrut să alerge şi să joace,
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de rîs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fîstîcite şi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale,
Să nu le mai cînte cumva
Vocea ta
Şi pe cobză deştele.

Huleşte-le!

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!