Într-o seară de mai

Când s-a aşezat în genunchi
privirea era îndreptată în pământ,
în nicio parte
nu se întoarce nici dacă o atingi.

nu se întâmplă mare lucru,
tot ce se petrece în faţă
e o ceremonie dintr-un templu,

nu mă grăbesc,
mă simt cuprins în acest ritual
pe care nu-l înţeleg.

Dragostea se simte prin aerul aromat,
pătrunde toată prin trup,
nu am cu cine să o împart,
e ceva care nu te lasă
să priveşti în gol.

Într-o seară de mai
când rămâi surprins de ce vezi
şi-ţi place peisajul
îl sorbi din ochi.

Acasă te aşteaptă
povestea luminată,
ascultă cu ceaiul fierbinte
cum se închid florile,

tu surâzi mirată
într-un scenariu inexistent.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca într-un templu

Mă închid într-un vas aşezat pe portalul zilei
şi privesc prin clipe cum se scurge viaţa,
mi-a rămas inima plină de fior
să mă regăsesc în poeziile lui Eminescu
ca într-un templu,
sufletul meu e plin de trăirile iubirii,
nici o minune mai mult
decât florile teiului sfânt.

În irisul ochilor mei se deschide nesfârşitul
şi luceafărul apune pe braţul iubitei
cu sânii înfloriţi în veşmintele nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte povestea mişcării

Dintre toate capetele ce se ridică semeţe,
al tău priveşte departe-n faţă,
pentru privitori pare un lucru normal,
sunt aproape mândru de tot ce se întâmplă
şi mă forţez să fiu atent,
cum se desfăşoară întreaga ceremonie.

Se naşte povestea mişcării,
încălzeşte inimile ce bat ritmic
în acea trepidaţie a siluetei în dans
cu imaginaţia care capătă conturul deschis
spre marginile de care te rupi
când lumina desface umbra în straturi.

Ceaţa nu se poate menţine,
se ridică deasupra şi încet dispare,
numai cântecele păsărilor străbat prin auz
până-n ţinuturile calde,
dar tu gândeşti cu totul altceva
ca într-o dragoste cu ochii închişi
în care cazi în mirific
şi nu te pierzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în acelaşi trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
şi de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înţeleg minunea care mi-a deschis ochii minţii
şi mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe faţa celor ce mă însoţesc spre mântuire,
vă înţeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniştit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutăţile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-o noapte ruptă de îndoieli

Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd şi partea din faţă
şi nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie

nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită

nu ştiu ce poate să se lipească
ca o dorinţă fără sens
oricum nu mă pierd de mine

iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă aceloraşi greşeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult

într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poţi opri
şi tu guşti din amărăciune
şi nu spui nimic

nu uita să-ţi laşi privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicaţi
cu inima-n palme

lumea dă din cap şi se miră
cum se poate clădi ceva din bucăţi
strânse dintr-un oraş plecat în afară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ascultă şi tace

Împart cu tine durerile şi bucuriile,
inima ascultă şi tace,
drumuri lungi adumbrite
mă poartă-n oraşul pruncilor dispăruţi
cu sufletul stins.

Nicio umbră, nicio tăcere nu mă atinge,
numai tu ai semne de verbe ciudate
care vor să spună ceva negrăit,
nu vor lumânare aprinsă
ci ochi înlăcrimaţi de aşteptare.

rup din mine muşcând din trecut
ca dintr-un măr copt şi căzut,
stau neclintit ca o piatră
ce nu se teme de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aer totul e un zbor

Ai uitatat pe masă bucuria
rămasă-n bucate sfinţite,
în liniştea înaltă cât o clopotniţă
din care bat clopotele învierii.

Într-un sat cu biserica pe dealul viei
unde pomii înfloriţi sunt în sărbătoare,
oamenii respiră-n clipe fermecate
cuvinte dătătoare de viaţă.

În aer totul e un zbor
prin care se joacă lumina.

Se simte plutitor-n volute cântul
cum se înalţă din inimi de copii,
îngerii se opresc şi-l ascultă.

Cu ochii mai senini ca cerul
privesc în oglinzi albastre
cum se deschid porţile iubirii
mai înainte de semne.

Ea simte o uşurare,
o visare sub o pânza de pe ochi
ce se dă la o parte
cu un sărut fierbinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul se întâmplă în interior

Nu văd bucăţi sfârtecate din trup,
dar simt bucăţile sfârtecate din suflet
într-un orizont de nelinişte
care circulă grăbite prin sânge şi nervi
ce nu pot fi controlate,
erup şi curg ca o lavă fierbinte
de care nu ştii încotro să fugi mai repede
sau să rămâi pe loc.

Totul se întâmplă în interior
între anumite puncte de interferenţă
încât se dezvoltă forţe puternice
care schimbă drumul şi aspiraţiile
spre alte ţinte nebănuite.

Învingi teama şi timiditatea comode
şi te ridici pe oasele timpului
în clipele acelea de intuiţie
pentru a deveni altul din tine
cu multiple posibilităţi de iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de şoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriţă
şi ascultă cântecul îngerilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care ne privim

Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschişi.

Simţind coaja prin care respiră lumina
Însetaţii de cuvinte caută înţelesul
Char dacă preţul urcă pe scară
şi valorile rămân tot ma jos.

Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaşte bucuria lichidelor tari
şi timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busuioc uscat

noaptea lăcrimează şi norii se agită
la o casă se închid ferestrele
şi se citesc mai departe stelele

vântul se trezeşte din somn şi flutură
satul deschide un ochi
nu merită mai mult zăpuşeala

mirosul de busuioc uscat
pătrunde prin odăile cu icoane
nu pot să dorm
ce frumos este să simţi aerul
cum te ridică-n cuvinte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,
zborul e o idee prea îndrăzneaţă
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
şi acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerşită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireşii
pe care şi tu îi iubesţi.

Întotdeauna îmi creşteau aripi
acum le am
şi nu ştiu cum să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu niciodată nu ai avut priviri suficient de puternice încât să pătrundă dincolo de pielea mea. Îmi e de-ajuns să te privesc acum în ochi, ca să ştiu că am dreptate. Ce poţi tu vedea cu ochii aceia ai tăi? Un trup fierbinte, pe care vrei să-l atingi? Şi ce simţi când mă atingi? Căldura pielii mele? Crezi că într-o bună zi vei fi în stare să simţi freamătul sângelui care îmi curge prin vene? Nu! Nu! Nu! Tu ai ochi, şi urechi, şi mâini egoiste! Vezi doar pentru tine, auzi doar pentru tine, simţi doar pentru tine. Priveşti. Şi ce vezi? Nu vezi nimic! Tu vezi numai ceea ce îţi poate oferi ţie plăcere. Atât! Şi nimic mai mult!

citat din Jean Giono
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul din mine creşte prin cuvinte

În fiecare zi de joi
îmi întâlnesc lumea imaginară,
stă cu mine la o cafea fierbinte
cu aburul ademenitor care sparge aerul,
tu ai gândul departe şi surâzi
ca dintr-un tablou pe care-l apreciez demult
şi-l privesc în fiecare zi de respiraţie adâncă
cu ochii plini de o lacrimă tainică.

Omul din mine creşte prin cuvinte,
se-mbracă-n hlamida limbii române
şi luptă cu sine pentru alţii
pe baricadele clădite în aura înaintaşilor.

În laboratoarele minţii
se analizează şi creează cu credinţă
ideea ce înfloreşte pe ram
şi cu dragoste înflăcărată rodeşte
fructul ce nu se lasă niciodată mâncat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea curioasă

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
şi nu vor mai trece nefructificate

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vântul

luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopţilor verii
privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală
am poposit în carul mare

nu ştiu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri

tu mă găseşti la hanul cu sălcii
la care drumeţii se aşteptă
şi vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezaţi şi ei în sângele voinicului
în cristelniţa răsăritului de soare
încă din pragul înroşit al dimineţii

tu n-ai decât amintiri şi eu ţi le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clinteşte
nici vântul

nisipul îţi vine în ochi dintre stele
şi aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul

tăcerea răscoleşte verdele din ochi
şi lasă urme
care nu se mai şterg

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Previziune

Se făcuse seară în cuvintele şoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneşi alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
şi noaptea îşi căuta caii sălbatici.

Dar cum voi păşi prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în dimineţile în care şi izvoarele cântă,
iar ziua mă aşteaptă acasă
cu nesfârşitul dincolo de lume.

Deschide porţile închise de alţii,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin oraşe necunoscute
pe unde strălucirea aşteaptă musafiri.

Născut cu linia vieţii
atât de profundă şi clară,

prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieţii
fructul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vii să mă vezi

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
moartea nu se va opri
va trece tristă pe lângă tine
şi ne vom iubi o vreme

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e un scenariu de vise

De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
şi aşteptările se înmulţesc mereu
ca ierburile primăvara.

Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri şi le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.

Ceva minunat mă ispiteşte prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec şi dans
în care formele-i desenează mişcarea.

Nu ştiu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu eşti lumina prin care păşesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea-i într-o rază

Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
şi tu n-o vezi,
îi simţi doar căldura ademenitoare
cum îţi urcă prin sânge.

Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viaţa.

Când mă vrei, desprinde-ţi sentimentele
ce aşteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.

Tu ştii, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
şi te aduc pătimaş în trup.

Sarea îngheaţă sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
şi dragostea se îmbracă cu mine.

Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-şi crească nestingherite puii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile dimineţii

dimineaţa-i răsărită din ape
tu-mi urmăreşti lacomă trecerea
cu gândurile desmierdate de lumină
să-ţi hrăneşti sufletul cu dragoste

la pragul cunoaşterii timpul aşteaptă
cu clipele rotunjite pe cadran
ca într-un ritual

îmbracă povestea în argintul din cuvinte
şi în genunchi roagă copacii
să-ţi adumbrească flacăra din piept
în alcătuirea împlinirii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!