Într-o seară de mai
Când s-a așezat în genunchi
privirea era îndreptată în pământ,
în nicio parte
nu se întoarce nici dacă o atingi.
nu se întâmplă mare lucru,
tot ce se petrece în față
e o ceremonie dintr-un templu,
nu mă grăbesc,
mă simt cuprins în acest ritual
pe care nu-l înțeleg.
Dragostea se simte prin aerul aromat,
pătrunde toată prin trup,
nu am cu cine să o împart,
e ceva care nu te lasă
să privești în gol.
Într-o seară de mai
când rămâi surprins de ce vezi
și-ți place peisajul
îl sorbi din ochi.
Acasă te așteaptă
povestea luminată,
ascultă cu ceaiul fierbinte
cum se închid florile,
tu surâzi mirată
într-un scenariu inexistent.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre seară
- poezii despre peisaje
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre flori
- poezii despre ceai
- poezii despre aer
- poezii despre acasă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ca într-un templu
Mă închid într-un vas așezat pe portalul zilei
și privesc prin clipe cum se scurge viața,
mi-a rămas inima plină de fior
să mă regăsesc în poeziile lui Eminescu
ca într-un templu,
sufletul meu e plin de trăirile iubirii,
nici o minune mai mult
decât florile teiului sfânt.
În irisul ochilor mei se deschide nesfârșitul
și luceafărul apune pe brațul iubitei
cu sânii înfloriți în veșmintele nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre timp, poezii despre tei, poezii despre sâni, poezii despre suflet, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Se naște povestea mișcării
Dintre toate capetele ce se ridică semețe,
al tău privește departe-n față,
pentru privitori pare un lucru normal,
sunt aproape mândru de tot ce se întâmplă
și mă forțez să fiu atent,
cum se desfășoară întreaga ceremonie.
Se naște povestea mișcării,
încălzește inimile ce bat ritmic
în acea trepidație a siluetei în dans
cu imaginația care capătă conturul deschis
spre marginile de care te rupi
când lumina desface umbra în straturi.
Ceața nu se poate menține,
se ridică deasupra și încet dispare,
numai cântecele păsărilor străbat prin auz
până-n ținuturile calde,
dar tu gândești cu totul altceva
ca într-o dragoste cu ochii închiși
în care cazi în mirific
și nu te pierzi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ritm, poezii despre păsări, poezii despre ochi, poezii despre naștere, poezii despre mândrie, poezii despre muzică sau poezii despre mișcare
Rămân cum am fost
Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în același trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
și de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.
Nu înțeleg minunea care mi-a deschis ochii minții
și mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe fața celor ce mă însoțesc spre mântuire,
vă înțeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniștit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.
Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutățile lumii,
rămân cum am fost.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre întuneric
- poezii despre sânge
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre răutate
- poezii despre respect
- poezii despre rai
într-o noapte ruptă de îndoieli
Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd și partea din față
și nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie
nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită
nu știu ce poate să se lipească
ca o dorință fără sens
oricum nu mă pierd de mine
iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă acelorași greșeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult
într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poți opri
și tu guști din amărăciune
și nu spui nimic
nu uita să-ți lași privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicați
cu inima-n palme
lumea dă din cap și se miră
cum se poate clădi ceva din bucăți
strânse dintr-un oraș plecat în afară
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre oraș, poezii despre noapte, poezii despre greșeli sau poezii despre dorințe
Inima ascultă și tace
Împart cu tine durerile și bucuriile,
inima ascultă și tace,
drumuri lungi adumbrite
mă poartă-n orașul pruncilor dispăruți
cu sufletul stins.
Nicio umbră, nicio tăcere nu mă atinge,
numai tu ai semne de verbe ciudate
care vor să spună ceva negrăit,
nu vor lumânare aprinsă
ci ochi înlăcrimați de așteptare.
rup din mine mușcând din trecut
ca dintr-un măr copt și căzut,
stau neclintit ca o piatră
ce nu se teme de moarte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verb, poezii despre trecut, poezii despre moarte, poezii despre mere, poezii despre lumânări sau poezii despre inimă
În aer totul e un zbor
Ai uitatat pe masă bucuria
rămasă-n bucate sfințite,
în liniștea înaltă cât o clopotniță
din care bat clopotele învierii.
Într-un sat cu biserica pe dealul viei
unde pomii înfloriți sunt în sărbătoare,
oamenii respiră-n clipe fermecate
cuvinte dătătoare de viață.
În aer totul e un zbor
prin care se joacă lumina.
Se simte plutitor-n volute cântul
cum se înalță din inimi de copii,
îngerii se opresc și-l ascultă.
Cu ochii mai senini ca cerul
privesc în oglinzi albastre
cum se deschid porțile iubirii
mai înainte de semne.
Ea simte o ușurare,
o visare sub o pânza de pe ochi
ce se dă la o parte
cu un sărut fierbinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre înălțime, poezii despre îngeri, poezii despre visare, poezii despre sărut, poezii despre sărbători sau poezii despre sat
Totul se întâmplă în interior
Nu văd bucăți sfârtecate din trup,
dar simt bucățile sfârtecate din suflet
într-un orizont de neliniște
care circulă grăbite prin sânge și nervi
ce nu pot fi controlate,
erup și curg ca o lavă fierbinte
de care nu știi încotro să fugi mai repede
sau să rămâi pe loc.
Totul se întâmplă în interior
între anumite puncte de interferență
încât se dezvoltă forțe puternice
care schimbă drumul și aspirațiile
spre alte ținte nebănuite.
Învingi teama și timiditatea comode
și te ridici pe oasele timpului
în clipele acelea de intuiție
pentru a deveni altul din tine
cu multiple posibilități de iubire.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre trup și suflet, poezii despre schimbare, poezii despre posibilitate sau poezii despre intuiție
Caut lumina
O gură de lup mușcă din noaptea sticloasă
cu pașii grei trezesc pietrele drumului
și mă agăț cu brațele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
și-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munți.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înțeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi șoptesc cu miros de femei
pe care nici nu știu dacă le-am uitat
ori se aștern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de șoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriță
și ascultă cântecul îngerilor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre trenuri sau poezii despre stejari
Oglinda în care ne privim
Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschiși.
Simțind coaja prin care respiră lumina
Însetații de cuvinte caută înțelesul
Char dacă prețul urcă pe scară
și valorile rămân tot ma jos.
Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaște bucuria lichidelor tari
și timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fructe, poezii despre valoare, poezii despre muguri sau poezii despre cuvinte
Busuioc uscat
noaptea lăcrimează și norii se agită
la o casă se închid ferestrele
și se citesc mai departe stelele
vântul se trezește din somn și flutură
satul deschide un ochi
nu merită mai mult zăpușeala
mirosul de busuioc uscat
pătrunde prin odăile cu icoane
nu pot să dorm
ce frumos este să simți aerul
cum te ridică-n cuvinte
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre nori, poezii despre lectură, poezii despre icoane sau poezii despre frumusețe
Întotdeauna îmi creșteau aripi
S-au năruit a pagubă cărările în ceață
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.
Cred că m-ai părăsit fără să știu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste ițe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potrivește nimic,
aerul e greu când îl respir singur
și în piept simt o durere.
Nu știu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
și totul îți pare zdrențuit de timp,
e o mirare-n sine acest conținut neînțeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laț,
zborul e o idee prea îndrăzneață
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
și acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerșită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireșii
pe care și tu îi iubesți.
Întotdeauna îmi creșteau aripi
acum le am
și nu știu cum să zbor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre primăvară, poezii despre pagubă, poezii despre frică sau poezii despre durere
Tu niciodată nu ai avut priviri suficient de puternice încât să pătrundă dincolo de pielea mea. Îmi e de-ajuns să te privesc acum în ochi, ca să știu că am dreptate. Ce poți tu vedea cu ochii aceia ai tăi? Un trup fierbinte, pe care vrei să-l atingi? Și ce simți când mă atingi? Căldura pielii mele? Crezi că într-o bună zi vei fi în stare să simți freamătul sângelui care îmi curge prin vene? Nu! Nu! Nu! Tu ai ochi, și urechi, și mâini egoiste! Vezi doar pentru tine, auzi doar pentru tine, simți doar pentru tine. Privești. Și ce vezi? Nu vezi nimic! Tu vezi numai ceea ce îți poate oferi ție plăcere. Atât! Și nimic mai mult!
citat din Jean Giono
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre urechi, citate despre sânge, citate despre plăcere, citate despre mâini sau citate despre dreptate
Omul din mine crește prin cuvinte
În fiecare zi de joi
îmi întâlnesc lumea imaginară,
stă cu mine la o cafea fierbinte
cu aburul ademenitor care sparge aerul,
tu ai gândul departe și surâzi
ca dintr-un tablou pe care-l apreciez demult
și-l privesc în fiecare zi de respirație adâncă
cu ochii plini de o lacrimă tainică.
Omul din mine crește prin cuvinte,
se-mbracă-n hlamida limbii române
și luptă cu sine pentru alții
pe baricadele clădite în aura înaintașilor.
În laboratoarele minții
se analizează și creează cu credință
ideea ce înflorește pe ram
și cu dragoste înflăcărată rodește
fructul ce nu se lasă niciodată mâncat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare, poezii despre limba română, poezii despre imaginație sau poezii despre gânduri
Dragostea curioasă
noaptea se rostogolește în hăul cu întunericul zdrențuit
de cârtițele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
și eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc
privește-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra și o caut cu pașii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte
dacă vii să mă vezi
ascultăți în fiecare clipă inima
și nu vor mai trece nefructificate
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde
Nici vântul
luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopților verii
privesc pe cer și punctele de reper mă înșală
am poposit în carul mare
nu știu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri
tu mă găsești la hanul cu sălcii
la care drumeții se așteptă
și vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezați și ei în sângele voinicului
în cristelnița răsăritului de soare
încă din pragul înroșit al dimineții
tu n-ai decât amintiri și eu ți le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clintește
nici vântul
nisipul îți vine în ochi dintre stele
și aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul
tăcerea răscolește verdele din ochi
și lasă urme
care nu se mai șterg
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre drumeție sau poezii despre vară
Previziune
Se făcuse seară în cuvintele șoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneși alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
și noaptea își căuta caii sălbatici.
Dar cum voi păși prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în diminețile în care și izvoarele cântă,
iar ziua mă așteaptă acasă
cu nesfârșitul dincolo de lume.
Deschide porțile închise de alții,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin orașe necunoscute
pe unde strălucirea așteaptă musafiri.
Născut cu linia vieții
atât de profundă și clară,
prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieții
fructul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri
Dacă vii să mă vezi
noaptea se rostogolește în hăul cu întunericul zdrențuit
de cârtițele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
și eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc
privește-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra și o caut cu pașii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte
dacă vii să mă vezi
ascultăți în fiecare clipă inima
moartea nu se va opri
va trece tristă pe lângă tine
și ne vom iubi o vreme
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe
Fiecare zi e un scenariu de vise
De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
și așteptările se înmulțesc mereu
ca ierburile primăvara.
Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri și le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.
Ceva minunat mă ispitește prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec și dans
în care formele-i desenează mișcarea.
Nu știu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu ești lumina prin care pășesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru sau poezii despre instinct
Iubirea mea-i într-o rază
Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
și tu n-o vezi,
îi simți doar căldura ademenitoare
cum îți urcă prin sânge.
Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viața.
Când mă vrei, desprinde-ți sentimentele
ce așteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.
Tu știi, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
și te aduc pătimaș în trup.
Sarea îngheață sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
și dragostea se îmbracă cu mine.
Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-și crească nestingherite puii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi
Gândurile dimineții
dimineața-i răsărită din ape
tu-mi urmărești lacomă trecerea
cu gândurile desmierdate de lumină
să-ți hrănești sufletul cu dragoste
la pragul cunoașterii timpul așteaptă
cu clipele rotunjite pe cadran
ca într-un ritual
îmbracă povestea în argintul din cuvinte
și în genunchi roagă copacii
să-ți adumbrească flacăra din piept
în alcătuirea împlinirii
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre dimineață sau poezii despre cunoaștere