Balena din burta cuvântului

din lentilă bifocală răsfoiesc cartea cu taine
aproape mi se-neacă gândul cu lest de cărbuni la cingătoare
o cruce prea grea identitatea fără ancoră de ceruri
cuvintele
nu au braţe să ia o cină uşoară din tine te minţi sorbindu-ţi dimineaţa
ca pe-un drog de rouă
urmăreşti alb
cum cineva ţi-a prins în piroane vocea
de buza abisului
cât de absurd este să răzuieşti zilnic golgota din tine
pentru a construi poduri friabile

fac spărturi în lumină să capăt contur pe partea cealaltă

bulevarde cu limbi monstruoase expulzează
ca pe ghiulele
oameni cu membrană de fluturi în mine
excavatoare de iarbă scot la soare biserici acvatice
din clopotniţa norilor trimit mandate poştale de aşteptare
tuturor vânturilor pe care încă
nu le-am probat

mai am timp să coc o vară înainte de frigul cel mare din burta balenei

candoarea adunată din aştri ne-a curbat pe destin
în cea mai recentă şi veche iluzie inventată
din dragoste
eu&tu

fără mâini vom fi mult mai uşori

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fără tine

O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
şi încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârşit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
şi vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veşnic în noi...

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul focului rece

(zeul cald de sub gheţuri)

odată cu vânturile estului
intru în templul focului
cu ochii închişi număr paşii dintre mine şi mine
cei tăiaţi la mijloc se reciclează periodic după ce mai amputează
o galaxie de umbre
trag roata dintre pleoape
cât pot de bine o ascund pe Rocinanta în glezne
să bat potcoave de argint drumurilor fără frâie
n-ar trebui să-mi ia mai mult de-o
moarte suculentă

hergheliile duhului îmi tatuează pielea pe toate fusele orare
chiar şi când uit numele unul câte unul

mă pietruiesc încă ispite cu miros de busuioc
atâtea odăi fără vertebre cu număr cuantic şi duşumele de aripi
nu mai revin în insomnii
spăşită

niciodată fără mine n-am să-ţi fiu oglindă
iubite de-o seară prea lungă

cu un şoim pe umăr rotunjesc respiraţia spaţiului
invoc puterea artei dresajului
(nu vreau să mă-nghită neluminată prea răbdătoarea humă)
doar vânturile estului citesc meridianele corect
şi hărţile albe
pentru topirea ultimă

alfabete solare îmi transpiră în palme văzduhuri friabile şi scriu vieţii
poveşti transparente sub unghii

iluzie mioapă
libertatea sapă tranşee în primăveri
câte una pentru fiecare erou îngropat între coaste fără onoruri
stoarce de seve
travestitele toamne pentru un smoothy
hipnotic
prea multe eternităţi cuvintele mi-au dospit în vene
fără drojdia focului pâinea înţelepciunii
împănată cu vulturi

inelele timpului odată scoase de pe degete
bat piroane văzului sferic

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia zi

mă rog pentru mine
ploi de lumină să-mi împăneze zidurile gândului
ca o anafură îmi străbaţi nervurile limbii
primăvară despotică

şi eu îngenunchez între coastele tale
ca un blestem prea copt
să-şi mai dezvăluie amarul esenţei

rugăciune păgână sparge văzduhurile golgotei prea crude
să mai rumenească păcatul
privirea încolăcită împrejurul strigătului
dă golul afară

scoteţi-mă din mine fără milă
să-mi danseze poemele
mâini fără osii-ncleiate de neguri

mă rog să învii
după ce te-am răstignit pe diagonala pupilei întoarse în mine
a treia zi
a treia zi

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metastazele tăcerii

misterului din celulă n-am să-i cos tighel de arginţi iubite
nu cumpăr ce mă vinde în secunda mută
absenţele
sunt gratii pentru cel ce-şi frânge umbra îmi revelează îngerul pleoapei înainte de cină
nu te străbate nimeni fără procură de sânge
scufundarea în tine lipsit de golgota dizolvată în sete orbire canibală
se iscăleşte

ar trebui să ştii
călăii amintirilor nu au niciodată satârele ascuţite
şi o moarte
nu te goleşte de toate regretele

să nu-mi scrumească spaţiul dintre orbite decantez dansurile Salomeii
eviscerate de patimi ispitele mustesc de păsări
hoţ de ceruri tu ai îngropat cânturile
sub lespezi anonime

sunt fericită urlă pielea mea saturată de lume
putrezesc ninsorile în ulcioarele primăverii tu încă n-ai curaj s-o bei întreagă
iubirea nu se consumă ca o pastramă pietrificată
la misterioasa cină nefiinţa nu este o garnitură opţional-consumabilă
iubite cu vulturi captivi între coastele calpe

de când i-am descuiat pupilei astmatice
cămările solare
însetările mi s-au subţiat
limba mea de minotaur sfredeleşte tuneluri în ziua aceasta
colorează sau nu sângele meu fila pe care te scriu
n-am nevoie iubite
de niciun măr să dau validare raiului

sticla ferestrei spre tine explodează de zboruri

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cuie

[golgota harului]

merg nevăzut pe strada principală a poeziei
mă-mbrac uneori în păduri
pentru a compensa deficienţa acută de verde din universuri palpabile
pentru acces la graiul nevăzutelor
în trei cuie am bătut limba

în avalanşă respiraţii binare decantează împărăţiile din celulă

chiar fără de cină dar cu taine în buricele
scormonitoarelor degete
tai cu apă lunatică otgoanele gravitaţiei
înghit fructele focului ca pe cuminecătură şi mă schimb
în cuvinte
de toate îngheţurile

după ce-am contabilizat judicios toate răstignirile ochiului
lumea se botează în sângele meu ca aerul
fără procură

zei sub hipnoză calcă apa neatinsă
a verbului

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne potrivim!

Ne potrivim în gândul ce-l trimit la tine
Şi se întoarce mai puternic, de la tine.

Ne potrivim în cuvântul ce-l slobod spre tine
Şi se întoarce plin de dragoste la mine.

Ne potrim în visul în care te aştept pe tine
Şi în care fericire aduci pentru mine.

Ne potrivim în dorinţa plină de iubire ce o trimit telepatic la tine
Şi se întoarce amplificată precum un uragan la mine.

Ne potrivim în inima ce o am de la tine
Şi bate în acelaşi ritm în inima pe care o ai de la mine.

Ne potrivim in sufletul tău,
Perechea sufletului meu.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin în toamnă

Adio, vine toamna,
Am încuiat de dimineaţă
Toate lacătele inimilor frânte de cu vară,
Îmi adun cuvintele din bruma
De pe marginea drumului
Şi mă mut la tine să-ţi povestesc
Despre destin...

Adio, vine toamna,
Ajută-mă să mai car nişte vreascuri
Din celălalt capăt al Pământului.
Nu mă întreba despre vreme,
Eu ştiu despre destin.
Ascultă buletinele de ştiri,
Ascultă ţiglele de pe case cum se învechesc,
Eu pot doar să-ţi povestesc
Despre azilurile de noapte,
Despre gări fără trenuri,
Despre iubire,
Despre casele de nebuni,
Despre singurătăţile lumii,
Despre destin.

Adio, vine toamna,
Scrii cuvinte de dragoste pe frunze,
Pe frunze de bronz.
Ajută-mă să dobor plopii uscaţi
Care au crescut bizar între mine şi tine,
Spinii otrăviţi dintre mine şi tine,
Sârma ghimpată dintre mine şi tine,
Eu am să te ajut să înţelegi
Că totuşi vine toamna,
Că inimile se frâng,
Vreau să-ţi spun povestea
Despre destin...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne,
Îţi mulţumesc pur şi simplu
pentru că exişti,
pentru că eşti mai mare decât capul nostru – prea logic,
pentru ca eşti mai subtil decât inima noastră – prea nervoasă,
pentru că eşti atât de aproape şi atât de departe şi în toate – altul,
pentru că ai fost zămislit şi eşti încă necunoscut,
pentru că fugind departe de Tine – noi fugim înspre Tine,
pentru că nu facem nimic pentru Tine, ci facem totul prin Tine,
pentru că lucrul pe care nu-l putem apuca nu este iluzie.
Îţi mulţumesc, Doamne, că eşti tăcut.
Numai noi – erudiţii analfabeţi –
fără încetare pălăvrăgim.

rugăciune de Jan Twardowski, traducere de Dan Verona
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clandestin în propria viaţă

[erupţii solare]

nu te ştiam
nici pe mine alb nu mă ţineam în gaică prea bine
pândit de-o eră glaciară
îngenuncheam în rugă şi aşteptam
smerit
o erupţie de pupile

virusat de îndoieli mult prea sulfurice
nu-mi arăt rana
unor ochi cu pleoape de piatră
frecvenţa fricii e modificată de lună înainte de-a otrăvi
sângele vieţii
cu ispite

clandestin
vroiam să cunosc itinerarul sorţii
înscris în aortă solară cu pulsaţii de vânturi
însetarea băubilă în pocale de carne
friabile

tot ce cheamă şi cade prea aproape de axa blestemului
halo de ger
binecuvântarea cunoaşterii ne tatuează respirul

la ieşirea din pupă
să nu ne facem casă în bulboană

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea vieţii

De ţi-ar fi Crucea prea grea,
Nu poţi renunţa la ea.
În ea este viaţa ta,
Ce-ai primit-o cu soarta.

S-o porţi în sufletul tău
Cât ţi-a menit Dumnezeu
Şi-n cugetul de creştin
Ce ţi-a fost scris în destin!

Cu sufletul fără chip,
Călător pe-aripi de timp,
Roagă-te la Tatăl Sfânt
Să-ţi străjuiască mormânt!

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu pentru tine mă rog, acum, natură

Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Şi pentru tine, eu mă rog, natură,
Să supravieţuieşti
În lumea mea modernă,
Să nu te piardă, a omenirii viitură.
Să-ţi mai rămână falnici codrii înalţi,
Şi verde iarba din câmpie,
Iar florile să nu-şi piardă mirosul,
Şi minunatele culori,
Tot limpezi, izvoarele-ţi rămâie.

Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Şi pentru tine, eu mă rog, natură,
Să-i ţii în braţe; pe cei ce te iubesc,
Adevăraţi prieteni să-ţi rămână.
Să te preamărească păsările în cântul lor,
Şi trecătorul să uite să mai plece,
Iar copilaşi fugind, după mici fluturi,
Picioarele în rouă să le înece,
Şi-atunci, când cad, împleticiţi prin iarbă,
Să nu plângă prea tare,
Că nu e asfalt dur, e iarbă şi e rouă.

Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Şi pentru tine, eu mă rog, natură,
Să-ţi mai rămână mare a ta putere,
Să poţi să lupţi, cu cei ce rău-ţi vor,
Şi nu-nţeleg că tu eşti o minune,
Căci vreau să te cunoască, ca şi mine,
Copiii, nepoţii şi stră şi strănepoţii,
Din generaţiile ce vor să vie.

poezie de Valeria Mahok (23 mai 1992)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caneluri

Copacul ăsta se uită la mine de câteva ore.
Îmi tâmplăreşte gândul de acum,
Se uită la mine, la tine, la toate.
Degeaba mai sorb înfiorări din gândul cu tine
În seara asta nu freamăt,
Nu mai am foame, nu mai am sete
Mi-e teamă să adorm, să nu alunec.....
Îmi dezleg ochii din eşarfa ultimei înserări
Canelurile copacilor păstrează umbra
Sărutările, şoaptele, emoţiile
Iar scoarţa lumina, candoarea şi ura,
Tot cad frunze din teiul înalt
Sus, pe o crengă, ferită de aştri,
O frunză a prins forma unri inimii
A inimii mele sau a altcuiva.
Se apleacă uşor, tot mai mult spre pământ

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină de soare şi trist

Îmi părea că narcisele toate înfloriseră că
pe jos se întinseseră drumuri de fizică veche
şi de ceai
lor!
însă nu înţelegeau înflorirea peste toate păcii pomilor dintâi
poate pomii nu mai sunt
şi
Adam e prea vechi
şi Eva de mult s-a-învechit
care pace care pace dumnezeul tău nu e nicăieri
în pieile noastre de animal în peşterile acelea vechi
se vorbea despre un soare străvechi şi însemne rupestre doborâte
de timp
şi
uitare
nedrept
ieşeam afară cu tine şi mă deznodam de trecut
pesemne dumnezeu începuse înainte de peşteri
se arătase cu mult dinainte însă noi nu L-am ştiut
vieţuieşte dintotdeauna în cer
plânsese pentru fiecare tuşă mai
aspră
pentru mine plânsese
pentru fiecare prunc
poate tristă ajunsese sub urse şi lângă caledonii de mult uitate în vreme
urma mea I se-nchina undeva foarte jos, căci El înălţime
supremă, lacrimă curată era
pe sub pleoapa închisă
i se supune
lui
Soarele
Lui îi închină tot binele, chiar şi fără popor
să fi auzit miceenii de El sau mayaşii cei cu ochiul
în timp şi în fizică foarte clar
El nu are popor
El este
târziul oricărui popor
dar pleoapa mea Îl caută în vechime unde este încă
lumină de soare şi trist.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joia mare

măi dragă le-am spus eu cuvintelor care
mă aşteptau pe peron m-am întors la voi
din războiul meu cu lumea reală tras la
faţă şi fără vlagă le-am dat un rând la
bufetul din colţ cu toţii ştiam că urma
să fiu jefuit de tot ce aveam ascuns în
ventriculul stâng şi mă rugam să nu îmi
găsească metafora lustruită ca o lentilă
zeiss prin care încercam să îl apropii pe
d-zeu la masa murdară sta fiul omului
alături cuvintele care îl vor trăda până
va cânta cocoşul eram la o cină de taină
cuvintele toate aveau cearcăne de sfinţi
bizantini şi picioare nespălate vorbeau
între ele simplu firesc despre vreme
despre ce au mâncat şi ce vor iubi cu
siguranţă cuvântul nu poate spune nimic
mai mult dacă nu e scris de poet în vitrina
restaurantului o noapte luminoasă îmi
transformase în nimb aburul respiraţiei
ca un semn că urma să urc pe golgota poemului

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catargul

Catargul colorat cu vise înfloreşte pe ochiul crud al mării.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

Ne–am prins izvorul ierbii de vârful unei aripi,
puterea unei pietre ce ne–a pătruns în os.
Ne hrănim din vânt, din păsări şi din greieri,
din coardă de vioară, dintr–un nuc umbros.

Ne–am prins zăpezi pe umeri şi munţi de stele în şoapte,
fiecare zi, ploi de flăcări vii.
Tulpini de anemone cu gust de mere coapte,
buza unei note, puterea de a fi.

Ne–am prins înaltul şi adâncul, romburi şi pătrate,
geometrii de vise, timpul care geme.
Imperii ce răsfaţă drumuri neumblate
ce urcă încet spre lună atunci când cerul doarme.

Ne–am prins cuvinte nerostite şi sunet de corăbii,
cuib de curcubee şi universul lor.
Leagăne de fluturi, iedere cu săbii,
umbra unei sfere în caligrafia aştrilor ce mor.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape că-mi doream să fim fluturi şi să trăim numai trei zile de vară - trei astfel de zile petrecute cu tine m-ar fi umplut de o bucurie mult mai mare decât cincizeci de ani fără tine mi-ar fi putut oferi.

citat din John Keats
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancora de soare

Zaua lanţului
ancorei mele s-a rupt
praful ruginii
i-a măcinat textura
până la măduvă
am rămas două obiecte rupte
tu o ancoră
infiptă-n reciful din tine
eu o corabie
pierdută-n azimuturi
printre valuri şi umbre
fără opriri
fără porturi
........................
într-un albastru intens
fierarul din mine
căleşte-n suflet
o ancoră de soare.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milenii într-un loc fără uşi

te comporţi de parcă am împărţit aceeaşi sămânţă,
în următoarele secunde apare în privirea ta
impulsivă -
luna, nocturnă chopiniană.

acolo unde este prea puţină lumină ca iarba să crească
îmi stă pe limbă să-ntreb:
mai vrei să-mi scot hainele?

te iubesc de parcă am dezgropat pomul
cunoştinţei
binelui şi răului
pipăi coaja, cu speranţa că nu mă voi pierde
în relieful unui desen dedicat:
Adam şi Eva, februarie 4036 îen.

ai cel mai frumos zâmbet, deşi nici glezna nu este de lepădat,
replica "pentru tine, femeie" îmi consumă rezerva
de aer
niciodată nu ai adus pe cineva în pragul nebuniei,
suspină piatra făcând aerul să roşească la atingerea degetelor
subţiri ce taie pâinea cu grijă
din dragoste pentru oameni.

speram că nu eşti în cealaltă parte a lumii
când îmi spuneai:
mă uit pe fereastră şi ninge...
cum să reformulez:
''os din oasele mele''...?

bucăţi de suflet pun carnea la loc,
matematic,
iubesc viaţa mai mult decât
atât de adânc
rădăcina pomului fără rod
sapă îndărătnic în mine.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!