Puteaţi spune: Mulţumesc!

(Acestă poezie a fost scrisă pornind de la faptul că unii diasporeni, în marea lor majoritate rromi, sunt nemulţumiţi de mâncarea şi condiţiile din carantină, condiţii plătite din buzunarul nostru. Celorlalţi, românilor, jos-pălăria, le transmit toate gândurile de bine. Să fiţi sănătoşi şi să trecem cu toţii peste acest hop.)

Aţi venit din alte ţări...
Noi v-am primit cu căldură,
Ca voi să strâmbaţi din nări,
La orez şi la friptură...

România? Multe n-are,
De-aia v-aţi dus, mă gândesc,
Dar pentru acea mâncare,
Puteaţi spune: Mulţumesc!

Nu vrem statui sau ovaţii,
Nu vrem să ne-ncoronaţi,
Doar, gândiţi-vă că alţii,
N-au nici pâine şi vi-s fraţi.

Ne conduc hoţii, păgânii,
Ce trag tare de ciolan,
De-aia ne pleacă românii,
Cu miile, an de an.

Păcat! Nu le faceţi cinste,
Şi nici ăstui tricolor!
Cu pretenţii nesimţite,
Huiduiţi acest popor!

Nu trăim ca-n Occident,
Şi, poate, că avem vină,
Dar purtaţi-vă decent,
Pe vremuri de carantină.

Nu-s rasistă, n-am nici ciudă,
Doar mă doare că loviţi,
În mâinile ce asudă,
Ca voi să nu fiţi lihniţi...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de om sărac

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.

Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.

Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!

Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

poezie de Dan Puric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vrem pământ!

Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră soartă

Au murit atâţia oameni
Cu speranţa la mai bine
Cu speranţa că urmaşii
Vor trăi cum se cuvine.

Şi acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleaşi feţe-amare
Tot aceleaşi timpuri dure.

Să cădem puţin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca şi cum am fi uitat.

Vor veni copiii noştri
Întrebând: voi ce-aţi făcut?
V-aţi jertfit pentru o viaţă
Ce noi nu am cunoscut

Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.

Am distrus ce am avut
Şi căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n ţară toate.

Şi acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.

Însă noi ştim să răbdăm
Nu ştiu dacă bună-i calea
S-aşteptăm ca peste toate
Să s-aşterne uitarea.

Strigă suflete din groapă
Şi copii rămaşi orfani
Plânge Dunărea de milă
Şi ai ţării veterani.

O lume-ntreagă ne priveşte
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun "săracii"
Simt că-nebunesc şi mor.

N-am avut de ei nevoie
Şi sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viaţa de grea.

Va veni şi ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruţă
Va pleca într-un convoi.

N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alţii foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.

Încredere s-avem în alţii?
Doar în noi şi e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.

Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.

Şi de credeţi că spun basme
Ia uitaţi-vă-n oglindă
Şi ce veţi vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.

Veţi vedea pe Ştefan, Ţepeş
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Şi pe viteazul Mihail.

Poezie aveţi în sânge
Coşbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.

Aceşti oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Şi cu ei noi ne legăm
Într-o naţiune tare.

Şi cum spun eu ce gândesc,
Spuneţi ce aveţi pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viaţa este fără scrupet.

De-a lungul anilor şi-acum
Cu toţii ştiu că îndurăm
Dar nu ne provocaţi prea mult
Căci încă ştim să şi luptăm.

Şi-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Şi toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.

Feriţi-vă duşmani nemernici
Feriţi-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toţii stil pe voi.

Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace aţi venit
Aţi venit cu gânduri rele
Peste graniţi v-am gonit.

Aţi plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-aţi şters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipseşte un vers.

Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noşti bătrâni.

Avem suflete curate
Şi a noastră ţară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.

Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.

Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.

Şi acum că ştiţi ce suntem
Ştiţi ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniţi în pace
Şi prieteni vom fi pe vecie.

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrarea României

Vă plângeţi că e rău, că-i sărăcie,
Că sunteţi robi aici la voi în ţară
În ochi aveţi doar ură şi mânie
Pe umeri vă apăsă o povară.

Şi mă vorbiţi de rău, mă învinuiţi,
Vreţi să plecaţi în alte ţări străine
Sperând că poate-o să vă îmbogăţiţi
Şi astfel o s-o duceţi mult mai bine.

Dar eu v-am dat câmpii cu solul bun,
Să le araţi şi să le cultivaţi,
Însă voi staţi cu mâinile în sân
Şi spuneţi că n-aveţi ce să mâncaţi.

V-am dat şi aur, şi argint, şi fier,
Sare, cărbuni şi ape minerale,
Dar voi priviţi pasiv cum toate pier
Şi de-aia buzunarele sunt goale.

V-am dat păduri cu arbori minunaţi,
Brazi şi molizi, fagi mândri şi stejari,
Nici nu vă pasă că sunt toţi tăiaţi
Şi că vi-i fură o bandă de tâlhari.

V-am dat şi râuri să vă răcoriţi,
Cu apă dulce, bună de băut,
Şi rând pe rând acum le murdăriţi,
Fiindcă atât de mult aţi decăzut.

Câte popoare sunt, şi mari şi mici,
Ce şi-ar dori să aibă aşa o ţară!
Dar voi distrugeţi tot ce-aveţi aici
Şi admiraţi ce-au alţii pe afară.

poezie de Octavian Cocoş (16 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem din toate

Avem un preşedinte, avem şi prim ministru,
Avem guvern, avem şi sute de parlamentari,
Deşi nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.

În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o ţară, cu aşa de mulţi
conducători,
De–aceea toată România, e aşa de tristă,
Noi ne plătim cinci şefi, la trei locuitori.

Ce este şi mai rău e că–i plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ţine lor mandatul,
Abia–n finalul celor patru ani i – apucă treaba,
Şi ne promit orice doar să mai prindă altul.

Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Pe–acest pământ nimeni, nu ne doreşte,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,
Exodul Românilor spre–aiurea se- nteţeşte.

Avem doar plus opt grade în apartamente,
Avem benzina, mai scumpă ca în Occident,
Avem din Europa cele mai scumpe alimente,
Avem cele mai multe taxe de pe continent.

Avem salarii alocaţii şi pensii de tot râsul,
Transportul e mai scump decât o putem duce,
De vrei medicamente te cam apucă plânsu,
Cât despre cultură, de mult i s–a pus cruce.

Avem în ţară cohorte de hoţi şi criminali,
Poliţia chiar şi când vrea ne le mai face faţă,
Hoţii neprinşi au ajuns astăzi mari miliardari,
Şi–i cumpără pe toţi cu multă nonşalanţă.

Avem din toate, dar absolut nimic de bine,
Pentru că ne lipsesc conducătorii-adevăraţi,
Chiar de–aş putea, eu nu mai ies în lume,
Oriunde merg românii, sunt foarte rău trataţi.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incitare la visare

hai să fugim din carantină,
să punem verde în grădină,
să punem muguri roz în pom
şi omenescul iar în om.

hai să fugim din carantină,
din deşănţata ei rutină,
să nu fim zilelor pilaştri,
nici cerului nocturn noi aştri.

hai să fugim din carantină,
să nu fim viermilor cantină,
hâdului timp ce-atroce doare,
să-i punem cântec şi culoare.

hai să visăm cu ochii largi,
de câmp cu flori, de oameni dragi,
de tot ce gândul nu întină,
hai să fugim din carantină.

hai să fugim din carantină
şi-n viaţa cea de gelatină,
toate trăirile restante,
să le ivim ca briliante.

să-ntindem mâna prin zăbrele,
rupând zăgazul pus de ele
şi mreaja care ne dezbină,
hai să fugim din carantină.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah la rege

Popor, v-aţi pervertit, cu minţi spălate
Vă plângeţi zilnic, nici nu ştiţi ce vreţi!
De voi depinde totul şi puteţi!
Nimic nu faceţi, ca s-aveţi dreptate...

V-aţi chinuit - c-aţi vrut - în comunism,
Plângeaţi pe Rege, România Mare,
Lui Ceauşescu i-aţi cerut plecare...
V-aţi păcălit cu "intervenţionism".

Sunteţi unici în gustul de omor
Asasinând stăpân ca de-obicei.
Călăii-s deputaţi, vă conduc ei...
Se îmbracă-n ţoale boiereşti, şi-şi zic" popor".

Pe Rege-l huiduiţi că vă vrea bine
Cu refuz de-adevăr pentru minciună.
Vă conjur să-nvăţaţi calea cea bună
Şi nu să faceţi Europa de ruşine.

Român ne-i regele de când copil,
Cu bunele şi rele, ce-a trăit...
Nici nu vă doare pentru cât a pătimit,
Că pentru voi a stat de tânăr în exil.

Nicio ambiţie deşartă el nu are,
Doar tată bun doreşte să vă fie...
La neam de viţă veche vă reînvie!
... Naivi ce sunteţi, preferaţi pierzare.

Trăiţi într-o minciună, vă furaţi,
Vă dezbinaţi, pentru-alţii în partide.
Ţara le-o daţi, v-au luat-o şi-o vor vinde...
Pe vechii, noii comunişti, îi veneraţi!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblaţi în neprihănire

Să nu vă vorbiţi de rău
De azi unii dar pe alţii
Ci ascultaţi de Dumnezeu
Să-i fiţi robi doar Lui mereu
Cetăţeni ai sfintei naţii

Să nu fiţi gata de ceartă
ci-n sfinţenie trăiţi
fiţi cu inima curată
ascultând de Sfântul Tată
voi copiii Lui să fiţi

De aceea cumpătaţi
Să trăiţi viaţa sfântă
De aici toţi surori şi fraţi
Căci voi toţi aţi fost chemaţi
Să intraţi în cer la nuntă

Fiţi de azi plini de blândeţe
Blânzi fiind şi ascultători
Ale Domnului poveţe
Trăiţi-le cu tandreţe
De Cuvânt împlinitori

Umblaţi în neprihănire
Pe toţi oamenii-i iubiţi
De sărac să aveţi ştire
trăind doar cu mulţumire
fraţi ai Domnului să fiţi

pentru orice lucru bun
să fiţi gata orişicând
căutând al păcii drum
răi să nu fiţi dar nicicum
ci-aveţi duhu în voi blând

o comoară de iubire
să fiţi dar aici mereu
subjugând a voastră fire
dar trăind cu mulţumire
pentru al vostru Dumnezeu

fiţi lumină din lumină
împletind în voi iubirea
fără pată fără vină
ca pe braţe să vă ţină
Cel ce e neprihănirea

Blânzi curaţi plini de credinţă
Viaţa voastră s-o trăiţi
De har plini şi biruinţă
A voastră de azi fiinţă
Lui Hristos s-o dăruiţi

El ne este foc şi cale
Adevăr şi-n veci lumină
Îi cântăm dar osanale
Glorie măririi Sale
El în juru-i să ne ţină
Elim 01-12-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spunem cum vrem

Floarea soarelui răsare,
Soarele n-ar avea cum,
Nici din munte, nici din mare,
Nici din curte, nici din drum.

Floarea soarelui apune
Doar o dată, pe când moare,
Ceea ce se poate spune,
Dacă vrem, şi despre soare.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (15 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am întâlnit în viaţa mea un popor aşa uşor de dus în eroare. Noi nu mai avem puterea de a discerne pentru că suntem stăpâniţi. Am văzut ce spune Rusia despre noi: "România a devenit colonie". Păi, dacă spune Putin treaba asta, ăla nu e nici nebun, nici idiot, nici tembel. Conduce cea mai întinsă ţară de pe pământ. Oriunde întorci Globul, tot vezi Rusia. Eu, când am venit în 1990 din exil, am văzut pe Aeroportul Otopeni scris "Welcome to Romania", "Go here". M-am întrebat: "Păi, unde sunt eu, mă, în România sau în SUA?".

Gheorghe Zamfir în ziarul Adevărul (2 noiembrie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colectiv

O mare tragedie,
S-a abătut pe această Românie.
Tineri frumoşi, ne-au părăsit,
Şi înapoi n-au mai venit.

O seară, începută bine,
S-a transformat în tragedie.
România, ţara mea,
Ce se alege de existenţa ta?

O trupă, un album lansa,
"Goodbye to Gravity" se numea.
Dar n-au mai apucat,
Focul, rapid s-a declanşat.

Ce a urmat, cu toţii ştim,
Nu vrem să ne amintim.
Suflete, la Cer s-au dus,
Şi-acum, ne privesc de Sus.

Răniţii, ne mor în spitale,
Nepomeniţi în catedrale.
Judecaţi pe nedrept,
Pentru că au fost la un concert.

Dumnezeu are nevoie,
Doar de sufleţele bune.
Îngeri sunt în Rai,
Eroi pe acest plai.

Clubul, autorizaţie n-a avut,
Încă de la început.
Pentru patroni, doar banii au contat,
Pe tineri, viaţa i-a costat.
 
În ţară, protestele au început,
Oamenii, o schimbare au vrut.
Tragedia i-a unit,
Şi din locuri s-au urnit.

De la Bucureşti, la Iaşi,
Cu toţii am fost părtaşi.
Au ieşit în toată ţara,
Din Galaţi şi Timişoara.

Până-n ziua morţii,
Noi vom goni hoţii.
Când ţara la noi revine,
Liniştea o să domine.

Lucrul cel mai trist,
Un dezastru ne-a trezit.
Am devenit solidari,
Cum n-am fost de ani.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către guvernanţi

Din ţară, de ce ne alungaţi?
Ţara nu e numai a voastră.
Vrem să trăim alături de fraţi.
Aici este şi casa noastră.

De ce să muncim pentru alţii?
De ce să pribegim aiurea?
Vrem să lăsaţi mamele, taţii,
Aici să taie cu securea.

De ce vreţi voi ca să dispară
Frumoasa patrie română?
Avem o viaţă legendară,
Avem Carpaţi, mândră cunună.

De ce vreţi voi ca să ramână
Moşia noastră strămoşească
Fără de naţia română?
Vreţi, străinii s-o cotropească?

Aţi vândut totul din ţară.
Acum ne înstrăinaţi pe noi.
Nu e de-ajuns că ne omoară
Sărăcia? Multele nevoi?

De multă vreme-n ţara asta
Dreptate nu mai există.
Domneşte răul şi năpasta.
Mai rău ca-n era comunistă.

poezie de Dumitru Delcă (18 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Isus Mesia

Din cer Domnu a venit
Să ne-mbrace în lumină
Omul rău şi rătăcit
La viaţa ca să vină

Şi Isus Mântuitorul
Coborî jos pe pământ
De Tatăl să lege dorul
Să trăim al Lui Cuvânt

A venit Isus Mesia
În lumină să ne prindă
Să ne ofere veşnicia
Să trăim viaţa sfântă

Ceru Domnul l-a lăsat
Coborând dar printre noi
Să ne ierte al nost" păcat
Să trăim viaţa apoi

Să trăim în curăţie
Mereu în neprihănire
Privind dar spre veşnicie
Din dragoste şi iubire

A venit Mântuitorul
Să ne ia pe-a Sale braţe
Să ne fie El izvorul
Iubirii — să ne înalţe

Să ne fie El Lumina
Călăuză pe pământ
Ca noi toţi întodeauna
Să trăim al Lui Cuvânt

Şi astfel să fim lumină
Din lumina Lui Hristos
O viaţă fără vină
Să avem cu toţii jos

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trim doar Adevărul
Pururi sufletul curat
Nouă să ne fie ţelul

Din lumină spre Lumină
Ochii să ni-i îndreptăm
Pe braţe El să ne ţină
Mire Sfânt să îl avem

Astfel în neprihănire
Să trăim surori şi fraţi
Doar prin sfânta Lui iubire
Lui în veci să-i fim predaţi

Umple-ne Isus de Tine
Pentru veci de-al Tău Cuvânt
Viaţa doar cum se cuvinbe
S-o trăim pe acest pământ

Glorie Doamne mărire
În veci fii dar onorat
Căci în marea Ta iubire
Viaţă veşnică ne-ai dat
28-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-aţi vrut degeaba liberi...

N-am fost cu voi să ştim ce-aţi pătimit,
Dar astăzi, pătimim în urma voastră.
Din tot ce-aţi îndurat, n-am prins nimic,
Iar azi se-ntoarce împotriva noastră.

N-am învăţat nimic din nicio palmă —
Şi am primit prea multe pe nedrept.
Azi, însă, le primim şi pe-ale voastre,
Doar că acestea ne lovesc în piept.

Am merita din plin dispreţul vostru,
Căci, la blesteme, nu aţi fost în stare
Să le deschideţi drumul către noi,
În caz că ne vom pierde-n nepăsare...

S-a dus şi demnitate şi mândrie,
Degeaba v-aţi jertfit pentru popor.
Ne merităm din plin întemniţarea,
Ne-aţi vrut degeaba liberi pentru viitor.

Am devenit complici stârpirii proprii,
Ne batem joc de amintirea voastră.
La noi, prostia-a devenit la ea acasă...
Aceasta e, mai nou, credinţa noastră.

Suntem pierduţi şi toţi ne vor declinul,
Toţi trag de noi, toţi ne vor orbi şi goi.
Blestemul vostru ar fi fost mai blând,
Degeaba v-aţi jertfit crezând în noi.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să înţeleg la români mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani, ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi, românii, sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască românii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă

citat din Emmanuel de Martone
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împletiţi doar în lumină

harul Sfânt al Lui Hristos
iată şi azi ne învaţă
să trăim aici frumos
chiar din zori de dimineaţă

curaţi sfinţi şi în lumină
viaţa nouă s-o trăim
cu toţi să fim fără vină
pe Tatăl să îl cinstim

asta-i noua-nvăţătură
omenirii ce s-a dat
prin lumina din Scriptură
omul să fie curat

nu păcat — nelegiuire
nu minciună — ci-Adevăr
străpunşi toţi azi de iubire
Hristos să ne fie ţel

în lumina mântuirii
toţi să fim astăzi zidiţi
nu în plasa rea a firii
ci fiind cu toţii sfinţi

harul Tău Isus îl vrem
şi lumina Ta cea Sfântă
pe veci doar să te urmăm
să intrăm în cer la nuntă

Evanghelia iubirii
noi o vrem ca îndreptar
pe cărarea mântuirii
cu Hristos Mire şi dar

îndurarea Lui Hristos
o vrem pârghie în veşnicie
ce-i curat şi e frumos
pururi ţintă să ne fie

nu ce nouă azi ne place
ci ce-i place Lui Hristos
căci El e doar viaţă — pace
Domnul vieţii — venit jos

nu păcat — nelegiuire
ci sfinţenie — lumină
şi nu vrem a nostră fire
ci Hristos ca să ne ţină

cum viaţa ne-a trasat
Creatorul nostru Sfânt
nu vrem fire şi păcat
ci Isus şi-al Lui Cuvânt

împletiţi doar în lumină
noi lumină doar să fim
o viaţa fără vină
ca noi toţi să ne sfinţim

cum Hristos a hotărât
noi să ne trăim viaţa
ca zăpada azi încât
să ne lumineze faţa

pe Hristos îl vrem drept lege
şi aici să-mpărăţească
de Adevăr ca să ne lege
până-n patria cerească

Lui ne vrem pe veci supuşi
să-mplinim tot ce ne spune
căci de El am fost aduşi
chiar şi în această lume

în Hristos şi pentru El
vrem viaţa s-o trăim
în al Domnului sfânt fel
ca pe veci ai Lui să fim

glorie dar Lui Mesia
slavă-i fie Lui Hristos
căci El este veşnicia
şi viaţa cu folos

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul mamei

Copiii mei eu voi pleca, curând să-mi aflu, tihna,
Voi să-mi aprindeţi cât puteţi, la capul meu, lumina,
Fiţi buni, cinstiţi, orice să vă iertaţi,
Că nu e sfânt în lumea asta ca dragostea-ntre fraţi.

Să-mi faceţi când aveţi cu ce, în curte masă, mare,
Şi daţi un strop din via mea, să închine fiecare,
Pune-ţi bucate din belşug şi vreo câţiva, colaci,
Chemaţi să vină! Zâmbitori, pe goi şi pe săraci.

Nu vă certaţi pe ce-o rămâne, pe casă sau pământ,
Şi voi plecaţi copii mei şi aveţi doar un mormânt,
Lăsaţi deoparte lăcomie şi amară duşmănie,
Iubiţi-vă şi fiţi ca fraţii şi bine o să vă fie.

Iar la icoana Preacuratei, să puneţi, busuiocul,
Că m-a vegheat viaţa toată, mi-a ocrotit, norocul,
Să nu lăsaţi portiţa mea copii să ruginească,
Ea ştie cât v-am aşteptat, cu ochii pe fereastră!

De câte ori m-am rezemat, oftând de stâlpul porţii,
Priveam la drumul nesfârşit, eraţi plecaţi cu toţii,
Am adunat pozele voastre, la piept ca pe-un altar,
Si mulţumeam la cerul sfânt, c-aţi fost al vieţii dar!

Eu am să plec! Cer vouă azi, puţină îndurare,
Am ars o viaţă pentru voi, precum o lumânare,
De sus din cer o să privesc, apus şi răsărit,
Si voi trăi la voi în suflet, să ştiţi că v-am iubit!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă las pe voi să fiţi poeţi

Vă las pe voi să fiţi sofisticaţi,
Lăsaţi-mă pe mine cu simţirea.
Mi-e versul vrednic, nu mimez trăirea,
Nu mă complic precum vă complicaţi.

Refuz să scriu lumii cu-nchipuirea,
Prostind minuţios atâţia fraţi.
Vă place, ştiu, în fund a fi pupaţi,
E ceea ce v-aduce împlinirea.

Lectura-n plus nu poate-ascunde golul —
Nici de trăiri, dar nici de omenie.
Şi chiar şi-aşa, tot nu mă-ncântă rolul
De-a fi poet. — Mai bine poezie.

E drumul clar, dar eu prefer ocolul,
Păstrând distanţa de ipocrizie...

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popor fără istoric

De ce se scrie într-una istoria în fals,
N-ajunge oare sângele vărsat?
Ne închipuim că viaţa-i tot un vals,
Am şi uitat, că dansul pe cadavre e-un păcat?!

Şi cine-o scrie, nu ştim. Nu întrebăm
Ce interese au, de ce-s meschine.
Suntem total indiferenţi şi-i acceptăm
Şi umplem ţara, neamul, lumea de ruşine?!

Nici de-adevăr nu mai avem habar,
Trăim doar ca să trecem zile-n rând.
Nici la părinţi, n-avem un gând măcar...
Ce-a fost demult, se şterge, preferăm " curând"?!

La şcoli copiii învaţă- vorba vine-
Despre contemporani futili şi-anoşti...
N-au etalon, să înveţe zborul la înălţime!
Vrem viitor, de superficiali, de-agnostici, sau de proşti?!

Dar nici neştiinţa nu-i aşa de gravă
Pe cât minciuna într-una invocată...
Nu-s, dar se cred, eroi, de gaşcă sau enclavă,
Făcând din sfântul neam- bandit, din ţară- o spurcată!

Nemaiavând nicicum din rădăcini
Ne-a părăsit deja orice putere.
Deşi cunoaştem vinovaţii - ştim că nu-s străini -
Naivi, tot noi îi venerăm şi-i umplem de avere!?

Ne merităm şi soarta ţării şi destine,
Trăim cu ignoranţa într-un păcat...
Încet, încet, vom pierde viitorul ce ne vine
Şi vom sfârşi în declin... Pământu-i săturat!

Istoria-i acum doar simplă conjunctură
În folosul celor ce nu scriu, ce fac!?...
Pierzându-ne pe veci, tot ce-am trăit şi morţi... E-o făcătură!
Decideţi!!! Timpu-i scurt schimbării... Pierdeţi iară veac?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!