Pe lamelă

pe vreme de secetă
să bei iubire nefiltrată din oameni
este cea mai periculoasă opţiune de supravieţuire
atâtea soluţii de-a păşii prin poveste desculţă
stau gata să-ţi pice în poală
ca o nucă putredă
vâslitul prin magma zilei
chiar travestit în mumie este rebeliune
cu acordaje fine
controlată de moarte subită
foamea îşi rupe colţii în ziduri de spaimă
molfăie carnea flască
a clipelor
pân-o destramă

pe respiraţia acestei clipe
era să fim fericiţi
ciutura mâinilor putea să încapă
neamendată
raţia de curcubeie permisă
spălării pe faţă
după ce-a vărsat nopţii ultima îmbrăţişare
şi ţi-a smuls sărutul din buză
ca pe-o otravă

un zburător îţi fură chipul
pentru testele necesare imunităţii la umbră
tu surâzi depărtării din tine şi mergi
să-ţi dezinfectezi mâinile

explozia unui soare în oase singurul paşaport cu viză lizibilă
iubirii necondiţionate

respiraţia devine un poem de flăcări
tu poţi ieşi din piele
fără mască

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temniţa de sub rană

nu am fost niciodată bolnav de iubire
nici de alte boli inventate sau nu
iubirea doare tăcut
ştiu
e ca un fum de ţigară
intră în haină şi sub piele
vrei să iubeşti
îţi ţii respiraţia
şi atingi
foamea începe să urle
îţi sfâşii sentimentele şi bei
bei
te îmbeţi de iubire

şi nimic...

te închizi în propria-ţi rană
şi taci...

miroase a carne de om
din câteva cioburi de lut
un copil modelează o umbră

doamne,
câtă uimire în respiraţia zilei!

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supravieţuire

[aritmii]

tatuaj de clipe friabile
orb mă prăbuşesc printre propriile mele oase

învăţ să nu-mi pese
de artrozele unui spaţiu
care şi-a ipotecat până şi ghilotinele

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire adevărată

Iubire adevărată înseamnă
să poţi oferi jumătate
din viaţa ta,
din libertatea ta,
din respiraţia ta!

Iubire adevărată înseamnă
să poţi coborî din tren
după ce, deja te urcasei în el
şi să-ţi laşi Orient-Expresul tău
să plece fără tine!

poezie de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând pentru surioara mea

Un gând, un salut o îmbrăţişare,
o tăcere şi o rază de soare
alături de-o stea şi o floare
că să-ţi fac o vie şi dulce urare
pornită din inima mea iubitoare.
Îţi scriu azi să-ţi urez pasiune.
Pasiune pentru viaţă şi a ei adeziune
la culorile ce aprind flăcări de afecţiune.
Bucuria să-ţi locuiască mereu în ochi,
iubirea curată să te ferească de deochi.
Priveşte-nainte, nu avea frică,
când vântul va rupe o rămurică
copacul rămâne mereu în picioare
se-naltă măreţ spre stele şi soare!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurd

nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
sugrumă respiraţia
îneacă orele
amână răsăritul
sparg liniştea străzii
năruie piramidele din cer
unde mă uit
unde mă duc
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul îngrădit întârzie
zborul cu citate
la limita absurdului
sute de cuvinte
strâng respiraţia
poftim de te îmbracă tu
de poţi din silabe
fă-ţi costum
mută-ţi cărarea pe mijloc
din casa jocului ieşi
nu îngropa energii
traversând
prin viaţă cu spatele

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora 0,01

puneţi mască
se urlă în megafoane
oriunde şi oricum trageţi masca
peste chipul disperării de-a fi
ştiu că nici o sete nu-ngraşă noaptea lichidă
care mi-a devenit odihnă
şi hrană
de după perdea crucific soarele pe scheletele noastre absente
pentru bacanale sincrone doar cu tine
în piele te varsă dionis pentru
resetarea vederii
el nu bea vin de-ntuneric din carafa anotimpurilor
pentru tine gleznele au învăţat să numere invers paşii timpului

am obosit să număr paşii dintre ziduri
până ce ochiul nu-şi mai recunoaşte umbra din toga zilei
îmi consum paşnic
pâinea cea de toate zilele unsă cu nodulii maligni ai rutinei
pe acelaşi colţ aseptic de masă
pe care toc mărunt micile bucurii de-a păşi nevăzută în poante printre semeni
şi le spăl în apa vidului
trupul îmi va balansa în afara mulţimii să nu infecteze aerul
licitat de nasuri şi guri înfometate
picioarele se descalţă de tine
să-mi cuprindă imensul

zidurile se prăbuşesc cât măsor distanţa dintre stele

sub limba divinului sfârâie grătarul creaţiei
în omoplaţi
geamănului trezit
coc smerită altă dimensiune

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Şi deşi atâta lume a susţinut această afirmaţie, este a nu fi încercat niciodată iubirea, pentru a o declara banalitate. Să-ţi vină să plângi atunci când te gândeşti la oameni, să iubeşti totul, într-un sentiment de supremă responsabilitate, să te apuce o învăluitoare melancolie când te gândeşti şi la lacrimile ce încă nu le-ai vărsat pentru oameni, iată ce înseamnă a te salva prin iubire, singurul izvor al speranţelor.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goblenul mâinii

(rebeliuni într-o coajă de nucă)

păşesc goală în lumina cuvintelor
respiraţia
un vânt al tăcerii înnoieşte pădurile de carne când răsfoieşte anotimpurile vremii
agăţ de ziduri vise
mâna intră prin ele să le verifice textura spectrală
şi caratele
reconfigurez culorile mute le dau carte verde
pentru toate arterele
din răsputeri încerc să umplu cum se cere
matriţă de om şi atât

escaladez la coardă versanţii sticloşi ai zilei
contabilizez misterul şi lutul dezleagă cascade în podul palmei
oameni şi lucruri mi se preling printre degete ca un şarpe de apă doar urma inspiră albastrul
şi cicatricea muşcăturii
palma deşi fermentează de lumi ca un must în pocale
rămâne tot goală

senin înfăşor în brăţară de vânturi prăbuşiri şi înălţări pe buza neantului
inima pâlpâie prinsă în laţul magiilor
piciorul închină zălogul

mănânc respir
mă strecor printre gesturi ce ard şi altele pline de promoroacă
însetez în atingeri ce-ar trebui să nu doară precum un cancer în metastaze
dansul cu zorii se umple de păsări măiastre dar ce măsor în real travestit
pare un adânc de mare într-o nucă

pot fi acuzat de zbor prea trufaş şi pentru că mi-am privit întotdeauna cu suspiciune mâna

am reclamat-o la toate forurile
responsabile cu bunăstarea comunităţii noastre
a fost şi arestată de câteva ori
dar pentru că au găsit-o goală ca un cer stors de furtuni
au eliberat-o

aş vrea să trăiesc extazul fără memorie
mutilarea eului să nu mai fie un ritual care umple câmpia de gropi
e întuneric şi vreau să intru în el ca într-o casă
mobilată cu oasele mele transfuge

tatuată de stele mâna se-mpotriveşte şi sparge codul luminii

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coardele iubirii

Aş vrea să-Ţi cânt din coardele iubirii,
Dar harpa-mi putredă, cum vezi, s-a rupt...
Şi au rămas atâtea note fine
Prea trist şi-amarnic să vibreze-n lut.

Însă ecoul lor cu freamăt dulce,
Cu zvon prea stins, nesigur şi timid
Cum s-a rugat tâlharul de pe cruce,
Se-nalţă către cer la asfinţit.

Şi-un singur dor nelămurit în slovă
Ca o scântee luptă înadins,
Cum s-a luptat şi omu-ntâi, sărmanul,
În val de lacrimi pentu Paradis.

Eu nu vibrez ca în Eden, Stăpâne,
Eu cânt cum pot din strunele de lut...
Aş vrea să-Ţi cânt din coardele iubirii,
Dar harpa-mi putredă, cum vezi, s-a rupt.

poezie de Mihai Ghidora (16 ianuarie 2018)
Adăugat de Mihai Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja noastră-i o poveste!

Tânără, boboc de floare,
Se scaldă-n raze de soare,
Se şterge c-un curcubeu,
De un colţ îl ţin chiar eu.

Ea face din glume haz,
Ba, mă prinde şi de nas:
"E vânjos şi măricel,
Să te cred că nu-i altfel?"

Râd şi eu că dânsa-i goală,
Vântul îi trece prin poală,
Nu s-opreşte, el mângâie
Forma roz, de carne vie!

Să nu se bronzeze tare
De la cap până-n picioare,
O acopăr cu-al meu trup,
Sunt flămând de ea, sunt lup.

"Lasă buzele şi gâtul,
Mai sprijină şi pământul,
Mă topeşti cu-a ta iubire.
Vrei să fiu o amintire?"

Razele de soare, toate,
Pentru noi sunt o cetate,
Fără uşi, fără ferestre,
Doar mişcările-s rupestre.

"Eşti ca pegasul în zbor,
Semeni în trupu-mi fior,
De-a rămâne-o veşnicie
Floarea vie din câmpie.

Nu mă-mbrac decât cu tine,
În inima ta e bine,
Este cald, este cum este,
Vraja noastră-i o poveste!"

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme

I

După o vreme înţelegi diferenţa subtilă
dintre a strânge o mână şi a încătuşa un suflet,

şi că dragoste nu înseamnă reazăm,
şi că anturaj nu înseamnă siguranţă.

Şi începi să înţelegi că săruturile nu sunt contracte,
şi nici cadourile promisiuni,

şi începi să-ţi accepţi înfrângerile
cu capul sus şi ochii deschişi,
cu graţia unei femei, nu cu supărarea unui copil,

şi înveţi să-ţi construieşti drumurile în ziua de azi,
pentru că pământul zilei de mâine este incert,
şi viitorul are obiceiul de a se prăbuşi în mijlocul zborului.

După o vreme înveţi...
că chiar şi lumina soarelui răneşte când te expui prea mult.

Aşa că plantează-ţi singur grădina şi împodobeşte-ţi sufletul,
nu aştepta pe altul să-ţi aducă flori.

Şi învaţă că tu chiar poţi să înduri...

că tu chiar eşti puternic

şi că tu chiar valorezi ceva...

Şi înveţi, şi înveţi...
cu fiecare zi care trece înveţi.

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cloaca

Ce-a mai rămas din tine, Poezie,
Târâtă prin tavernele obscure?
Sudori pe fruntea fină, străvezie,
Cât va putea fiinţa ta să-ndure?

Când versul tău numit e "alb", sau "liber"
De cei ce au ca slujbă sinecura,
E alb precum puroiul şi impuber,
Cum sunt chiar cei ce te mânjesc cu gura!

Cât e de putredă înşiruirea
Cuvintelor, în biata voastră cloacă...
Să nu numiţi "poem" neleguirea,
Căci nu-i "poem" cu voi să se complacă!

Metaforele stau împerecheate
La altă masă, undeva... departe!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratat de singurătate

Doar calul meu bun mă aşteptă-n tăcere
De parcă mai ieri, priponit l-am lăsat,
La marginea clipei, urlând de durere,
Să caute visuri străine prin sat.

Mă iartă, prietene drag, pentru toate,
Că nu a fost ieri această lăsare,
Iar somnul şi foamea şi grija mea, poate,
N-au fost de ajuns să-ţi găseşti o cărare.

Mă iartă, că ochiu-mi flămând de o vreme,
Orbit de un drum prin iluzii deşarte,
A stat la o lume distanţă şi geme,
A stat într-o lume cu sânge şi moarte.

Îmi iartă, prietene, fapta mea gravă,
Că vise străine au curs zi de zi
Pe carnea mea vie, săgeţi cu otravă
Acum poposesc şi mi-e greu, dar tu ştii

Că lupta aceasta nebună mi-a dus
Şi suflet şi carne şi oase şi tot
Pe drumul de sare şi preţ nu le-a pus,
Străină să-i fiu, străin-am să pot.

Şi calul văzând cum din lacrimi fac râu,
Genunchii lui slabi se-ntăriră pe loc,
Smuci dintr-o dată, scăpă şi din frâu
Pe nările-i blânde ieşi numai foc.

Să mergem, stăpână, o lume ne ştie
Şi lasă-l în urmă să facă, ce-o vrea,
Din cupă să soarbă tăcerea lui vie
Şi noaptea să-i fie străină şi grea!

Să-ţi caute ochiul şi mâna şi visul
Să simtă dispreţ, şi uitare la fel,
Să-ţi plângă pe urme, să-ţi mângâie scrisul
Să nu-l ierţi, desigur, să simtă şi el

Pământul cum fuge, şi oasele-i moi
Să caute-n zare un semn cât de mic,
Iar ochii să-i fie de tine mai goi
Şi gloria lui să însemne... Nimic!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă să fiu tu

să-ţi gust nefericirile
până la ultima brazdă a sufletului
să-ţi mângâi intenţiile nesăvârşite
şi să-ţi ascult întrebările apocaliptice
să-ţi adun dezastrele
ca pe frunzele ce cad toamna
hai
învaţă-mă să fiu tu în fiecare secundă
să te trăiesc ca pe ceva ce îmi aparţine
şi în momentele de luciditate
când absolutul mă traversează
să te pot rosti ca pe un Dumnezeu
hai
învaţă-mă cum să-ţi deschid pieptul
în nopţile când luna doarme leneşă pe podea
şi lupii îşi strigă foamea prin păduri
când filosofiile se bat cap în cap
şi totul devine oblic
chiar şi gândul că te-aş putea poseda

învaţă-mă să scriu alt poem
în care moartea să fie o femeie subţire
iar mutilările noastre succesive
să pară jocuri perverse
hai
suflete
învaţă-mă să fiu tu
ca să pot înţelege
şi să pot asculta
tropotul cailor
când albastrul le mângâie copitele
hai
suflete
hai
sub şenilele reci ale timpului
unde ne trăim păcatul

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respiraţia dintre hotare

Sunt poveşti înstelate
Pe marginea cărora
Vom putea poposi
Ca pe o buză nesmălţuită.

În zborul lor moale,
Cuvinte din cretă
se joacă de-a "niciodată"
Printre sunete de pian.

Nu sunt sfori de lumină
şi nici opriri paralele,
doar flux şi reflux:
respiraţia dintre hotare.

poezie de Ramona Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Hai să mergem împreună, undeva, foarte departe
Să ne pierdem pentru-o vreme în tăcerea unei şoapte
Să trăim un vis, ce poate, n-am avut, n-am îndrăznit
Tu să-mi fii veşnic iubire, eu doar să mă las iubit,

Am să-ţi curg, precum izvorul, vorbe dulci, lacrimi poeme,
Să îţi mângâie obrajii precum macii prin poiene
Şi ne-om aşeza în taină, lângă apa unui lac
Unde stele voi culege numai ca să-ţi fiu pe plac

Doar mă lasă, hai cu mine, timpul repede ne trece
Am să-l rog măcar o seară, să mai stea, să nu ne plece
Câteva secunde, numai, să ne lase liniştiţi
Să culegem fructul sacru, al iubirii, fericiţi

Aburi dulci ai dimineţii, să ne mângâie-n târziu,
Fii-mi tu răsărit de soare, lasă-mă apus să-ţi fiu,
Şi-n sărutul meu pe buze, doar iubire vei simţii,
Hai să mai visăm o dată, că îmi eşti şi că-ţi voi fi

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să visăm încă o dată

Hai să mergem împreună, undeva, foarte departe
Să ne pierdem pentru-o vreme în tăcerea unei şoapte
Să trăim un vis, ce poate, n-am avut, n-am îndrăznit
Tu să-mi fii veşnic iubire, eu doar să mă las iubit,

Am să-ţi curg, precum izvorul, vorbe dulci, lacrimi poeme,
Să îţi mângâie obrajii precum macii prin poiene
Şi ne-om aşeza în taină, lângă apa unui lac
Unde stele voi culege numai ca să-ţi fiu pe plac

Doar mă lasă, hai cu mine, timpul repede ne trece
Am să-l rog măcar o seară, să mai stea, să nu ne plece
Câteva secunde, numai, să ne lase liniştiţi
Să culegem fructul sacru, al iubirii, fericiţi

Aburi dulci ai dimineţii, să ne mângâie-n târziu,
Fii-mi tu răsărit de soare, lasă-mă apus să-ţi fiu,
Şi-n sărutul meu pe buze, doar iubire vei simţii,
Hai să mai visăm o dată, că îmi eşti şi că-ţi voi fi

poezie de Adi Conţu (28 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nevoie să-ţi controlezi respiraţia şi nu trebuie să faci niciun tapas, dacă te poţi vedea pe tine în tot ceea ce există. Acesta este secretul tuturor secretelor.

aforism de Yoga Swami din Cuvintele maestrului nostru – aforismele pline de înţelepciune ale lui Satguru Shiva Yoga Swami
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşi din toamnă şi respiră!

Pasul tău călcând alene iarba crudă şi virgină,
Mâinile mimând viclene, gura mormăind a vină,
Trupul înclinat de doruri, inima oftând bolnavă,
Aripi frânte fără zboruri... şi dorinţa iarăşi sclavă...

Dar trezeşte-te iubite! Roua toamnei fie-ţi muză!
Uită palmele zdrobite şi nu căuta o scuză
Pentru lacrimile care nu mai vor poem să scrie
Căutând o împăcare, doborât eşti de mândrie.

Ia o pagină albastră, un condei fără cerneală,
Udă floarea moartă-n glastră şi porneşte cu-ndrăzneală
Pe aleea pietruită cu speranţă şi iubire
Lasă-ţi casa locuită de emoţii şi trăire.

Nu lăsa tristeţi să vină, ieşi în toamnă şi respiră!
Inima să-ţi fie plină de iubiri ce nu expiră,
Dă-mi sărutul nopţii calde, toamna vine pentru mine
Încărcată de smaralde... şi poeme pentru tine.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până târziu

În respiraţia ta golul devine alb,
sângele se joacă de-a viaţa,
cuvintele ne pipăie cu ochi de orb
şi glasul mângâie nesfârşirea
clipelor cu tine.
Drumul se face înalt
luându-ne existenţa lăuntrică
prin spaţii inundate de arderi.
Gândurile se lipesc de mâini
şi până târziu partea ta de lumină
umple hăurile umbrei de peste zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!