Fără rost

Domoale destrămări de gânduri
Se pierd prin labirint, făţarnic,
Trăim o viaţă printre rânduri,
Murim tot ostenind zadarnic.
În mâna altora e zarul,
De unde-un leac al suferinţei?
Prostia răsturnat-a carul
Şi-i la cheremul neputinţei.
Acel ce şansă nu mai are,
Sau poate c-ar avea vreo una...
Dar iată, ultima chemare
Căci şansa lui, a fost minciuna!
Pleacă la Domnul în odihnă,
Încheie rolul plin de fapte...
Şi-o aduna în moarte tihnă
Cu îngerii uimiţi de toate!
Şi cui să cerem socoteală
Că e prea greu şi nu se poate,
Pe cin' să punem la-ndoială
Când dreptul nu ni se socoate?
Poate-am trăit destul, se pare,
Şi încurcăm cu noi pretenţii
Dar cine poate să separe
Cât să trăiască pretendenţii?
Să mai avem o şansă oare
La viaţa noastră? Că-i doar una!
În Constituţie se pare
Este un drept, dintotdeauna!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţa

Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?
De ce nu ne simtim împliniţi?
Şi, mai presus de toate,
Ce preţ are fericirea?
Poate c-o plătim cu lacrimi, tristete, - supliciu.
Poate ca doar prin durere
Fericirea ne va fi argumentată.
Poate doar dacă am suferi înainte
Am putea fi cu adevărat fericiţi.
Poate ca tristetea face parte din fericire.
Şi poate ca atunci fericirea va fi incontrolabilă,
Nebună, egoistă, iresponsabilă.
Cum putem stii
Când nici macar... nu ştim cine suntem?
Doi simpli oameni care luptă
Dar nu ştiu împotriva cui şi care este câştigul.
N-ai vrea mai bine să lăsăm la o parte
Strategia şi planurile de razboi,
Să le uităm, să le negăm existenţa?
Poate aşa ne-am scuti de suferinţă...
(oare şi de fericire totodată...?)
Vom avea destul timp si pentru lucruri inutile.
Ce rost are?
Spune-mi, străinule!
Tu crezi că o lacrimă vărsată
Moare deîndată?
Căci eu ştiu că abia atunci îşi câstigă
Dreptul la viaţă, abia atunci începe să trăiască
Mai bine ne acceptăm aşa...
Diformi, imcompleţi.
Dacă fericirea ne-ar desăvârşi
Am mai avea oare motive pentru a trăi?
Nu crezi ca este si tristeţea benefică?
Ne face să tânjim dupa fericire,
Să dorim s-o cuprindem în palmă.
Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vals de moroi

Preavăzătoare instanţă
Cerem drept şi-ncuviinţare!
Să punem zăbrele şi stor
Pe albastru şi pe soare.
Să plătească, să muncească
Pentru pensia noastră cerească
Fiindcă avem imunitate
Ce nici îngerul nu o poate!
El mai poate între noi decade.
Cei cu drept şi pe mirare
Viaţă, moarte, fericire
Date gratis nouă de prostime!
Ce s-a adunat in turme
Nouă in fund să ne sufle
Cu trâmbiţe şi turle
Prea orbită de un colţ de pită
Când tu justiţie!
Numai esti de mult oarbă
Talgerul e cu telecomandă.
De lumină nu au nevoie
Ii conducem noi în iad
Să-i ardem cu codrii ţării
Fierţi in apa vândută a mării
Căci cu dracul am căzut la pace
Acatiste prin popii ne face!
Şi noi drept multumire
Fierbem în smoală roşie, aici!
Pe copii şi pe bunici
De ale noastre predici vrăjiţi
Să fie intre ei învrăjbiţi
Cu lumina noastră mare
Ce dă soarelui paloare
Cu zăbrele şi stor pe soare
Ţara e a noastră şi fără-ncuviinţare
Dar noi vrem o legiferare
Căci prostimea-ngenucheată
Crede in a nostre legi
Mai tare decât cele Zece
De popii noştri refăcute
Să putem fura în linişte
Şi ultima rază de soare..
Printre uşa întredeschisă
In care au mai rămas
Puţini Icari ai ţării...
Căci ceara e la noi
Ascunsă bine printre noroi
De al nostru prea "sfânt" moroi
Cea convins morţi să voteze
Promiţându-le din moarte să-i elibereze
Şi pe oase să valseze
Cu a lui gaşcă de hoţi
Curve, mârsavi şi idioţii
Ce ne fură soarele dreptăţii
La toţi...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu

Privesc în jurul meu şi captivată sunt,
De tot ce-n lumea noastră se-ntâmplă,
Mă întreb adesea ce plan are Dumnezeu,
Cu fiecare dintre noi şi cu toţii laolaltă.

Unii pleacă, alţii vin, fără să ştim,
De unde venim şi-ncotro apoi noi ne ducem,
Care ne este menirea pe acest tărâm
Şi ne punem fireasca întrebare,
Viaţa noastră să fie ce noi numim destin?
Cine-l hotărăşte şi cui foloseşte?

Viaţa mea, viaţa ta şi a tutorora,
Marcate sunt încă de la-nceput, când pe lume am venit,
Nu seamnă-ntre ele şi unice sunt pe pământ.
Ce face diferenţa şi cui se datorează,
Cursul ei atât de enigmatic şi neprevăzător,
Să fie ce noi nu ştim şi numim destin?

Curge timpul în clepsidra de cristal,
Dar nedrept se pare a fi, căci măsura lui e drămuită
Şi nu suntem trataţi de la egal la egal,
Şi alunecăm fără să ştim în a lui capcană,
Când poate ne este lumea mai dragă,
Să fie tot oare ceea ce numim destin?

În labirintul vieţii intrăm pierduţi,
Fără să ştim pe ce cărări vom merge,
Ne ghidăm după ale noastre simţuri
Şi –n dese rătăciri găsim a noastră unică cale,
Pe ea alunecăm ca arcuşul pe corzile de vioară,
Ascultăm acea chemare ce în suflet o purtăm
Şi misiunea ce ne-a fost dată o căutăm,
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

În fiecare zi braţ la braţ cu destinul mergem,
Care îşi face apariţia într-un mod tăcut,
Timpul curge în clepsidră şi-n acest răstimp,
Ni se dezvăluie picătură cu picătură
Ceea ce avem de îndeplinit pe pământ.
Şi când cursa se va termina vom şti,
Rostul nostru ticluit de când pe lume am venit
Şi vom primi răspunsuri la ale noastre nevoi,
De a cunoaşte lumea din noi.
Iar noi vom şti doar atât cât trebuie să ştim,
Cât aici pe pământ, ca fiinţe cugetătoare, trăim.

Ne regăsim adeseori într-o dilemă,
Şi-a nostră liberă voinţă nu-i de-ajuns
Pentru a vedea drumul ce-l avem de parcurs,
A noastră voinţă bunăoară este greu încercată
Pentru a ajunge de la gând la faptă.
Cine ne secondează şi ghidează şi de ce?
Să fie Puterea Divină ce guvernează
Tot ce –n Universul ăsta mare se crează?
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

Ne-armonizăm fluid în a noastră existenţă,
Cu ceea ce este sus, la cer, după planuri celeste,
Concepute cu stăruinţă poate de cei ce nu mai sunt,
De entităţi ce gravitează-n spectre de culori
Creaţia să fie cu a ei culoare ce aurul o poartă,
În astă lume plină de mister şi de miracol?

Una cu cerul suntem şi interacţionăm,
Poate şi cu al nostru trecut, petrecut
În alte timpuri, spaţii şi străine universuri.
Primim câteodată fărâme, crâmpeie,
Semne ce sub semnul întrebării stau
Sau ne lăsăm duşi de fantasme efemere,
Din ceea ce –a fost poate odată cu noi,
Dar nu ne ajută să-nţelegem pe deplin
Acele mesaje criptate pe care le primim,
De la familii cereşti care judecă şi decid
Pentru noi, ce ne ducem viaţa pe pământ.

Alunec pe-o pantă şi aveturos mă lansez,
Să-mi exprim în cuvinte doar al meu crez,
Avem şi noi, oamenii, un cod ce poate fi citit,
De acei stăpâni eterici ce lumea o conduc?
Identitatea noastră este doar una şi securizată,
Prin algoritmi şi programe foarte sofisticate
Şi când vom descifra aceste secrete, acest mister,
Vom fi şi noi totuna cu cei din câmpul pararel.

Să acceptăm în viaţă orice schimbare,
Care-ne aduce dragoste şi alinare
Şi-o împlinire de mult visată şi sperată
Care astăzi se transformă în faptă.
În noi descoperim mereu valenţe noi
Şi-a lor valoare o împărtăşim cu voi.

Spectatori adeseori în viaţa noastră, suntem
Şi asistăm neputiincioşi la propriul joc,
Poate fi o dramă, tragedie sau comedie,
O operă de artă care în al ei tainic cuprins,
Împletit din unde, energii, culori, lumini
Descoperim clipă de clipă subiectul
Şi vom vedea de ne place ori ba.
Să fie asta oare ceea ce numim destin?
.
Sub oblăduri necunoscute nouă, suntem
Şi norocul, şansa uneori ne însoţeşte
Sau ghinionul sau tristeţea vin
Pe neaşteptate şi ne întrebăm firesc,
Cine asta a dictat, de ce s-a întâmplat?

Să ne lăsăm în voia lui, a destinului
Şi să-l acceptăm ca pe un dat de al nostru Împărat,
Ce tronează undeva acolo sus de tot
Şi cu al Lui sceptru sau magică baghetă
Dirijează viaţa oamenilor de pe planetă
Şi de-om afla vreodată a lui socoteală,
Recunoscători vom fi pe veşnicie
De a Lui destoinicie de a conduce-n tăcere
Al lui regat de noi toţi aplaudat şi lăudat.

poezie de Georgeta Ganea (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când?

Geme ţara-n sărăcie
Plâng bătrânele prin piaţă...
Ce te faci acu' c-o mie?
Oare este asta viaţă?

Sus se zbat de ceasul morţii
Să mai dea câte un ban
Dar, lăsaţi în voia sorţii
Aşteptăm milă în van.

Miliarde se-mprumută
Un' se duc? Nu tre' să ştim.
Vorbărie multă, multă,
Noi tot mai săraci murim.

Şi tăcem. Oare de frică?
Sau ne-am săturat de vrut...
Ţara noastră-i tot mai mică
Şi pământul l-au văndut!

Unde-s patrioţii oare?
La străini sunt ghiocei
Şi ne calcă în picioare
Pentru a avea doar ei.

Ce-a fost ţara si poporul
De atatea mii de ani,
Cum îsi apărau ogorul!
Nu-l vindeau pe la duşmani.

Până când vom plânge oare
Şi cât vom mai suferi?
Poate Dumnezeu cel mare
De-l rugam, ne-o auzi!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de schimbare

Le-am complicat un pic pe toate.
De fapt... le-am complicat cam mult,
Crezând că poate-avem dreptate.
Privesc în jurul meu... ascult.

Era, cam totul, mult mai simplu,
Tot ce doream, tot ce trăiam.
Acum devine foarte amplu
Şi mă întreb de-i ce voiam.

Începem toţi cu plâns sau zâmbet,
Puţini se nasc cei ce doar tac,
Dar când apar, e totul foşnet
Şi chiar din prima zi îţi plac.

Cumva trăim doar la extreme
Şi echilibrul e precar,
Vrem demonstraţii, teoreme,
Nu mai trăim viaţa ca dar.

Poate fi simplu... nu mai este.
Pe undeva, nu este rău.
Putem trăi într-o poveste,
În vârf de munte... sau în hău

Simt că e timpul de-o schimbare,
Simt că e timpul să mai fim.
Avem o şansă... una mare.
Hai să-ncercăm să o trăim!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-ul crede că are un corp ce ar putea, la rândul lui, să "îşi piardă viaţa". Cineva chiar m-a întrebat de curând: "Unde se duce viaţa după ce murim?" Întrebarea pentru identitatea născută corp-minte pare foarte validă, dar de fapt ea este complet invalidă, şi iată de ce! Aşadar la întrebarea: "Unde se duce viaţa după ce murim?" eu, la rândul meu, am întrebat: "Dar de unde a venit? " Credem că viaţa vine de undeva şi se aciuiază în pârlitul de butoi cu rahat numit corp-formă şi că el deja avea maladia devastatoare numită "gândire". De aceea, întrebarea: "Unde se duce viaţa după ce murim?" pare foarte pertinentă, dar dacă în fapt nu e deloc aşa? Oare unde se duce spaţiul după ce copacul a putrezit demult? Oare a venit spaţiul de undeva sau spaţiul era Aici dintotdeauna şi forma doar l-a invadat? Analogic vorbind, Viaţa pe care o eşti este dintotdeauna şi pentru totdeauna, ea nu vine şi nu pleacă nicăieri, doar identificarea cu ego-ul te face să crezi şi să spui trăsnaia: "corpul ăsta sunt eu!" în fapt, toate corpurile sunt ale Tale şi se scaldă în Tine, Tu cel care eşti Viaţa, şi nu "ai viaţa", exact cum peştii se scaldă în ocean.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un "Dumnezeu" la discreţia gândului, e doar un sclav pe viaţă. Mintea îl va vinde şi cumpăra pentru cine oferă mai mult pe deşertăciunea ei numită "înţelegere". Doar recunoaşteţi-l pe "A-Fi", el este iubirea care vă va elibera din ghearele lui "A-şti". Hristos, sau "A-Fi" este infinit şi îşi dansează iubirea în toate formele acestei lumi, "A-şti" are întotdeauna şi fără excepţie drept maluri frica. "Mi-e frică să nu-l pierd pe "Dumnezeu" dacă nu fac voia gândului care pretinde că îl are la degetul mic." Dar un "Dumnezeu" care poate fi găsit sau pierdut e doar deşertăciunea gândului. Adevăratul Dumnezeu este Imuabil - nu poate fi pierdut, după cum nu poate fi găsit, căci atunci ar fi supus schimbării- EL poate doar fi recunoscut de propria noastră inimă! Iată de ce inimii mă adresez şi nu gândului, căci pentru gând tot ceea ce spun sună a nebunie dar pentru inimă, este deja veşnica voastră libertate.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim la fel

Ne naştem toţi, cu toţi ne ducem,
Trăim o viaţă... cum putem
Ne bucurăm, cu toţii plângem,
Dar bine ştim, lacrimi nu vrem,

Cu toţi avem copilărie
Poate uşoară sau mai grea
Ce zboară mult prea timpurie
Şi ne trezim adulţi în ea

Avem, mulţi dintre noi, regrete
Că n-am avut sau n-am făcut
La fel avem ceva secrete
Ce mai ascundem din trecut

Atât de diferiţi ne pare
Că poate suntem între noi
Unii sunt cer, alţii sunt mare,
Unii-s cinstiţi, alţii-s vulpoi,

Avem comun un singur lucru
Deşi ne pare că-i altfel
Un suflet ce-i divin şi sacru
Cu care toţi iubim la fel

poezie de Adi Conţu (25 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Februarie

E noapte şi-i rece, afară
e umed şi totu-i pierdut ;
singurătatea începe să doară
căci oameni în jur n-am văzut.

Încep să mă-ntreb dacă oare
s-au dus ale vieţii clipiri.
Ce viaţă, ce gânduri, splendoare
primeam peste tot cu priviri.

Ce ceaţă! Nu-i nimeni prin preajmă
şi cred că încet îmi pierd calmul
Iar locul e gol, plin de spaimă.
Aici pân' şi eu îmi pierd charmul.

Dar unde mă aflu, de ce?
N-am terminat de trăit încă-n lume.
Aştept în răcoare s-aud tot ce zice
liniştea oarbă ce-mi provoacă spume.

E-o stare de frică şi teamă de-orice
lucru ce-l simt sau chiar de-l gândesc ;
m-aşez 'grămădit pe jos să îmi plece
măcar o secundă ochii ce pândesc.

N-am linişte, n-am pace, n-am aer,
n-am nici putere să strig şi nici cui,
că de-ar întinde o mână, eu ager
m-aş prinde de mâna oricui.

Acesta e iadul sau poate
doar purgatoriul în care nu cred.
Poate aici îmi mai pierd din păcate.
Miroase a vină, a groază şi-a putred.

Ah, viaţă nebună ce-am trăit acolo
pe când eram zeul suprem,
nu m-am aşteptat o secundă
ca eu să ajung la extrem!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ne va mai oferi şansa de a întâlni fericrea... Dar puţini vor vrea s-o cunoască cu adevărat. Pentru această şansă, ultima poate, speranţa mai bate, ca un clopot, în noi...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist

Mi-ai promis, Doamne,
Că, după aşa dezamăgire,
Voi avea şi şansa mea...

Dar nu e loc pentru iubire
Când ştiu, nu mă iubeşte,
Ci o iubesc doar eu pe ea...

Nu credeam vreodată că voi suferi,
De ştiam ce va veni,
Poate nu mai sufeream...

Te-am aşteptat, dar în zadar,
Şi am să caut puterea de a striga într-o zi
"Nu te mai iubesc cum te iubeam"

Tată, mi-ai promis iubirea ei,
Mi-ai dăruit doar vise
Şi azi mi le iei pe toate...

Nu ştiu, Părinte, în schimb ce vrei,
Dar deja lupta-i pierdută, flăcările-s stinse,
Nimic nu se mai poate...

Pentru tine, Iulia, am numai lacrimi,
şi ură, şi iubire, sunt toate adunate,
Şi ştiu că voi mai suferi...

Nu mi-ai dat măcar o şansă, o şansă măcar,
Şi şansa ce-o vedeam s-a dus şi mai departe,
M-ai lăsat să lupt ca orbul, în zadar...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Credcabanuiesti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţa, iubirea, acceptarea, curajul sunt armele noastre interioare care ne pot face fericiţi. Când ai vreo pretenţie, vreo supărare de genul celor pe care le avem zilnic, adu-ţi aminte că eşti viu, respiri, exişti şi poate se nimereşte ca afară să fie şi o zi cu soare. Dacă nu ai avea aer şi te-ai sufoca, ai da toate posesiunile, toate privilegiile sociale, toate pretenţiile doar pentru acest dar extraordinar: darul vieţii şi al aerului din plămânii tăi. Dacă ai avea puterea să fii recunoscător pentru tot ce ai acum în viaţa ta în plus, nu doar pentru aerul din plămâni, cât de bogat ai fi? Cât de fericit ai fi? Fericirea aşadar, este o stare sufletească, emoţională şi mentală care poate fi obţinută doar schimbând sensul gândurilor şi simţirilor noastre. Tu ce alegi? Să fii recunoscător şi să devii fericit instant sau să fii plin de tine şi pretenţii, veşnic nemulţumit şi stresat?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Loterie...

... de când mă ştiu, sau poate dinainte,
viaţa mi-o joc, se pare din părinte,
ca pe un zar ce îl arunc, cred eu,
dar mai e unul, ce nu-l am şi-i cel mai greu,
că nu-l deţin, să pot să dau vreo dublă,
să pot s-am sănătate cu o liră, o rublă
şi fericire, deci amestec să fiu tot,
un aruncat, aşa de altcineva şi să nu pot
să-mi aleg număr preferat, rolul ce-l joc,
cu cine exact şi în ce fel, sau în ce loc...
şi aşa, la câtă minte am şi am avut,
mi-am jucat viaţa, până acum şi am pierdut!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărât El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Când un om se întoarce la Cristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar recunoaşteţi-l pe "A-Fi", el este iubirea care vă va elibera din ghearele lui "A-şti". Hristos, sau "A-Fi" este infinit şi îşi dansează iubirea în toate formele acestei lumi. "A-şti" are întotdeauna şi fără excepţie drept maluri frica. "Mi-e frică să nu-l pierd pe "Dumnezeu" dacă nu fac voia gândului care pretinde că îl are la degetul mic." Dar un "Dumnezeu" care poate fi găsit sau pierdut e doar deşertăciunea gândului. Adevăratul Dumnezeu este Imuabil - nu poate fi pierdut, după cum nu poate fi găsit, căci atunci ar fi supus schimbării - EL poate doar fi recunoscut de propria noastră inimă! Iată de ce inimii mă adresez şi nu gândului, căci pentru gând tot ceea ce spun sună a nebunie, dar pentru inimă, este deja veşnica voastră libertate.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-i vis, poate nu

Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută şi mai scurmă
în ce nu e, şi eu
veghez fereastra şi lumina
împrăştiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.

Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
şi-mi pare că nici nu a trecut
şi poate doar citesc,
şi poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam şi eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.

Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O să aştept până când Domnul
mă va trezi din om...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Hristos am fost aleşi

În Hristos ne e ascunsă
Şi viaţa şi fiinţa
El e taina nepătrunsă
Şi de oameni neştiută
Ce ne oferă azi credinţa

Prin credinţă ni s-a dat
Noi viaţa s-o primim
Printr-un suflet nou — curat
Să lucrăm neâncetat
Cuvântul să-l împlinim

Şi-n Hristos am fost aleşi
Domnului să-i fim vlăstare
De oameni dar nenţeleşi
Dar de Isus noi culeşi
Ca să fim prin îndurare

Viaţa noastră-i oferim
Lui Isus Hristos Mesia
Pe El dar noi îl slăvim
A Lui pururea să fim
Căci doar El ni-e veşnicia

Noi în El am fost ascunşi
Prin jertfirea din Calvar
Că să fim cu Duhul unşi
Şi doar Lui predaţi supuşi
Trăind doar în sfântul har

Pentru noi nu este Lege
Lege pentrucă-i Hristos
Prin Isus dar se-nţelege
Sfinţenia o să ne lege
Doar de El — victorios

Pentru Lege suntem morţi
Însă vii în Dumnezeu
Ai vieţii sfinte sorţi
E Hristos pentru noi toţi
Mirele din Empireu

Domnul ne-a plătit păcatul
A noastră nelegiuire
De acum drum nu este altul
Şi privim spre tot înaltul
Trăind în neprihănire

Avem altă viaţă dar
Prin Isus Hristos Mesia
Şi trăim prin al Său har
Viaţa nouă nu-n zadar
Căci Isus ni-e veşnicia

Noi prin El avem salvare
Nu prin Legea din Sinai
A Lui Isus îndurare
Ne e ţintă şi cărare
Prin Isus intrăm în Rai

În cetatea de lumină
Soarele unde-i Hristos
Cel Prea Înalt o să ne ţină
Să trăim fără de vină
Prin Mirele glorios

Căci Isus aşa ne-nvaţă
Eu cu Tatăl suntem una
Şi dăm omului viaţă
Să fie curat la faţă
Părăsind pe veci minciuna

Şi cu Tatăl voi veni
Să cinăm dar împreună
Cu cel ce se-nvrednici
Fiu al Tatălui de-a fi
Şi oiţă-n a Mea turmă

Căci Eu voi mărturisi
Tatălui pe toţi aleşii
Eu dar îi voi mântui
Mie c-au vrut a-mi sluji
Ei fiind neânţeleşii

Omenirii răzvlătite
Ce n-a vrut Cuvântul Meu
Însă dragostea cuminte
În ei dar — a ars fierbinte
Mire să le fiu — şi Dumnezeu
17-11-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gwen: Nu avem decât o viaţă. Una singură. Nu poţi trăi viaţa altcuiva şi nu poţi crede că astfel e mai important doar pentru că pare mai dramatic totul. Contează ceea ce se întâmplă. Poate că nu contează decât pentru noi, dar contează.

replică din filmul artistic Oraşul fantomelor
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!