Noi...

Albastrul mării ne-apăsa rece pe tâmple,
Nu ştiam ce rău cumplit avea să ni se-ntâmple,
Îţi desluşeam cuvinte cu tropot de vocale,
Redesenând apusul neted în petale.

Cât te iubeam de mult, miracol viu şi tandru,
În noaptea viselor cu gust de oleandru,
Îţi eram iubită, mamă, soră şi zână,
Mi-erai o clipă sfântă cu nectar de lună.

Şi mă iubeai cu toată marea şi cu cerul mat,
Cu lespezi de-ntrebări în alb imaculat,
Aveam pe gene-nchise ochii tăi, sfioşi şi blânzi,
În palme-aveai clopotele obrajilor mei calzi.

Albastrul ne stropea cu şerpuiri umbroase,
Arcade îmi făceai cu braţele-ţi vânjoase,
Şi stele nude îmi presărai duios pe buze,
Aşa cum poezia creşte-n voci de muze.

Noi doi şi infinitul ce ne-aprindea planete,
În zorii altei vieţi cu fulgerări concrete,
Aşa ne-am afundat încet, ultima oară

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul suprem

Nu marea
Nu cerul
Ci ochii tăi sunt reflectaţi
În cer
În mare
Albastrul ochilor tăi
E adevărul adevăratului albastru
Dacă tu nu ai fi
Marea ar fi cenuşie
Cerul ar fi cenuşiu
Iar soarele ar fi lipsit de lumină
Şi pământul s-ar scurge
Ca plumbul topit în univers
Dând naştere unei căi al uitării

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru-a câta oară?

Am băut albastrul, dintr-o poezie,
Ţi-am servit beţia, gândurilor mele,
Am ştiut din tine, tot ce nu se ştie,
Fără să mă bănui, că te-am scris sub piele.

Carnea mea miroase încă-a nopţi de vară,
Inima-i mireasa valsului sub lună,
Ţin condeiu'n mână (pentru-a câta oară?)
Gândurile parcă,-n versuri se răzbună.

Am băut cu tine, clipe de miracol,
Fără să mai număr cum mi-apun toţi zorii,
Pân' s-ajungi la mine, mi-am tot fost obstacol,
Cântecul şi plânsu-l, defeream viorii.

Ochii tăi sunt vama ce-o dosesc sub pleoape,
Buzele-mi au formă de tăceri duioase
Câteodată vântul, mi te-aduce-aproape,
Şi simt cum, iubirea-ţi, vindecă sau coase!

Mi-ai turnat albastrul, în nădăjduire,
Maturat-ai toamna viselor uitate,
Amintiri şi doruri las în rânduire,
Rămâi veşnicie, de identitate.

Port seninătatea, ce-nfioară porii,
Tu-ai sădit în mine tot tainul zării
Răcoreşti ca ploaia, ce-mi răsfiră norii
Când eşti poezia! Cerului şi-a florii!

11.07.2020

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele

Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedesluşite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?...
Clopotele, clopotele...
Tac şi-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Şi ce Crist vorbeşte-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâţia ani de-a rândul
Şi la fel ca-n prima seară?...
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Şi ce minciună
Iar schimba-va faţa lumii?...
Sună clopotele,
Sună
Ca şi-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...

Sunaţi, clopote de-aramă!
Sunaţi, clopote de-argint...
Vântul să vă-nalţe cântul tot mai sus,
Tot mai departe –
Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deşarte
Şi să vă sugrume glasul profeţiilor ce mint.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 8-10 (15 mai 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doare...

Doare apusul acesta frenetic, de humă,
Mă-ntorc în trecut, o mare în spumă,
Doare că-mi fluturi solstiţii îndepărtate,
Lumina căruntă, bezmetic, iubire împarte.

Doare şi valul acesta prea rece, prea ferm,
Secunde ridate pe tâmplele albe mai chem,
Doare nisipul prelins prin arterele calde,
Marea-i o maică, străpunsă de jale.

Doare-adăpostul cuvintelor noastre celeste,
Pescăruşi enigmatici duc taina iubirii concrete,
Doare albastrul acesta, netezit în spirale,
Şiroind de-ndoiala promisiunilor vane...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire sfântă

Mă întreb dacă aş putea opri,
pentru o clipă, lacrimile ploii
când zorii se revarsă
din umbre tremurânde
şi-n raze de lumină
soarele răsare
din visul fără nume
tristeţea să dispară
cu o dulce rugăciune
iubirea-n valuri mă înconjoară
lângă voi, locul l-am găsit
sufletul de dragoste-mi cântă
adun parfum din stele
brodez cu el apusul
să gust răcoarea iernii
am adunat flori
pe care primăvara le-a aşezat
în drumul meu
împrumutând raze de infinit
să împart cu voi nesfârşite bucurii
din ochii mei de mamă
cu iubire sfântă.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să faci totul ca pentru ultima oară. Şi cerul, şi pământul, şi ochii celor dragi, şi zâmbetele, şi tristeţile lor să le priveşti ca pentru ultima oară. La sfârşitul zilei să priveşti apusul soarelui ca pentru ultima oară şi, adormind, să crezi că o faci pentru totdeauna. Iar dimineaţa, dacă te mai trezeşti, s-o iei de la început, făcându-le pe toate ca pentru ultima oară, dar cu o înnoită disperare.

citat din Sergiu Burcă
Adăugat de Oana Camelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima oară

Probabil e ultima oară
Când braţele tale mă strâng
Şi-un soi de iubire primară
Mai zboară, dar aripa-i frâng.

Probabil e ultima dată
Când ochii tăi calzi mă privesc
Şi clipa complet nefardată
Ghiceşte ce mult te iubesc.

Va trece o noapte ploioasă
Şi ştiu că va fi să mă doară
Iubire atât de duioasă,
Probabil e ultima oară.

poezie de Angelica Ioanovici din Aşa cum eşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: N-ai adormit, Luci?
Lucian: Nu, mamă. Nu pot.
Diana: Te înţeleg, dar va trebui să te odihneşti.
Lucian: Probabil că voi reuşi mai târziu, iar dacă nu, am să recuperez orele de nesomn după lansarea navei. Voi avea destul timp...
Diana: Poate vei avea, poate nu... Ar fi mai indicat să dormi şi-n noaptea asta, pentru ultima oară acasă.
Lucian: Pentru ultima oară... Ce ciudat sună! De ce pentru ultima oară, mamă? Crezi că nu mă voi întoarce peste 13 ani?
Diana: Te rog, nu spune aşa ceva nici măcar în glumă! Te vei întoarce, bineînţeles, dar pentru ultima oară, acum.
Lucian: Mda, acum...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia puternică

Poem dedicat dnei Rodica Galescu

Eram o tânără frumoasă
Cu o ochii verzi şi pielea de mătase
Nu ştiam ce inima îmi pregătea
Nu ştiam ce voi putea comunica
Eram singură şi poezia devenise aliatul meu
Un aliat fără de care azi nu aş fi fericită
Era un zid fără de oprelişti
Era un mod prin care mă salvam
Copii îmi dădeau speranţa
Şi viaţa mea avea un sens
Eram o femeie fericită
Aveam aproape totul
Eram o fiinţă preaiubită
De cei ce îi purtasem în pântece
Aveam acum un loc mai bun
Aveam o viaţă lungă şi frumoasă
Iubitul soţ m-a părăsit
Când lumea noastră ne era mai dragă
Singură am izbutit şi am crescut cei trei copii
Ce astăzi îmi sărută mâna
Şi îmi respectă dorul permanent
De tot ce am avut vreodată,
De iubirea lui necondiţionată
Şi de iubita mea fiica ce timpuriu ne-a părăsit.
Acum când stau de vorbă cu tine, fiică dragă,
Mă-ndrept cu paşii repezi şi-ti transmit
Că viaţa toată te-am simţit aproape
Că în momente critice tu m-ai susţinut
Te iubesc, iubită fiică...
Frumuseţe de necuprins
Înţelepciunea ne îndeamnă
Să fim mai buni şi preaiubiţi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea la mare

Albastrul cerului coboară-n rai de ape,
Crăiasa zărilor corăbii negre mână,
La piept şi-adună marea îngerii aproape
De prin tărâmuri de smarald, sub clar de lună.

Un nor răzleţ de cornul lunii-ar vrea să scape,
Străpuns de suliţe puterile-şi adună,
Albastrul cerului coboară-n rai de ape,
Crăiasa zărilor corăbii negre mână.

Tăcută, peste ţărmuri de cleştar stăpână,
Îşi cheamă stelele-n talazuri să se-adape,
Izvorul nopţii curge-n valuri şi răsună
Acorduri de vioară pe o dulce strună,
Albastrul cerului coboară-n rai de ape.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptează-mi...

Sculptează-mi orizontul în petale
Să nu mai simt deloc acest târziu,
Reaprinde-mă din visurile tale,
Mi-e întuneric aprig şi pustiu!

Apoi, preumblă-te avid prin mine
Ca frunza toamnei suple, aiurind
Şi îţi voi spune că mi-e atât de bine,
Fântâna clipei tale, zăpăcind.

Mă-ncarcă de-o esenţă nouă,
La un miracol tandru de hotar
Şi-ţi voi gusta setos, lumini de rouă
Din ochii tăi cei fragezi, chihlimbar!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptează-mi...

Sculptează-mi orizontul în petale,
Să nu mai simt deloc acest târziu,
Aprinde-mă din visurile tale,
Mi-e întuneric aprig şi pustiu!

Apoi preumblă-te avid prin mine,
Ca frunza toamnei suple, aiurind
Şi-ţi voi spune că mi-e atât de bine,
Fântâna clipei tale, zăpăcind.

Mă încarcă de-o esenţă nouă
La un miracol tandru de hotar
Şi voi gusta setos, lumini de rouă
Din ochii tăi cei fragezi, chihlimbar...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite,

pictează-mă în culorile nemărginirii
supreme
când sufletele nostre boeme îşi vor da
ultima lor întâlnire
spre moartea nebună,
ceea ce n-ai ştiut niciodată este
că-n mâna mea stângă ţi-am pecetluit
o cupolă arzândă de gânduri sihastre,
pentru a mă cunoaşte o nouă viaţă
prin Calea Lactee,
lacrimile mele de femeie te-au cizelat
în cel mai iubit bărbat de pe pământ,
în infinitul mării albastre mi-am ascuns
zâmbetul,
ca să pot să te cânt asiduu, în univers,
uite, chiar din versul acesta firav,
ţi-am şlefuit o altfel de nemurire,
cu tine am fost cea mai frumoasă,
dar şi cea mai tristă fiinţă lumească,
am înălţat castele de nisip prin iluzii
de viaţă atroce,
până când inima mea avea să-ţi invoce
nimicnicia,
din scoici de tăceri am adunat perle de patimi,
ca să-mi auzi paşii, când fi-vei singur
pe plaja pustie,
ţie ţi-am dăruit mantii de stele
într-o aprigă vreme, când tu mă iubeai cu toată
dragostea străbunilor noştri...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Mamă, unde te-ai dus, tu, mamă,
Când doar şapte ani eu aveam?
Plânsul te roagă şi inima te cheamă,
Vino-napoi sa fim cum eram!

Mamă, unde te-ai dus, tu, mamă,
Cand sunt pusă l-acencare?
Viaţa mi-e chin şi se destramă,
Pe mormânt îţi pun o lumânare.

Curg lacrmile-orfane pe obrazul fin...
Ia-ma, Tu, Doamne, vreau si eu sa vin!
Să-mi strâng la piept mama!
Şi să-mi pansez rana!

Unde eşti mamă, să-ti vezi nepotelul?
Să-l legeni şi să-i cânţi cum îmi cântai..
Să vezi cum mi se pune pe deget inelul
Şi-nvăţ sa iubesc cum tu pe tata-l iubeai.

Parfumul ţi-l simt şi-acum peste tot locul...
Şi dorul mă cuprinde în fiecare seară
Aş vrea să am mămico acum norocul...
Să îţi văd chipul pentru ultima oară

Iartă-mă mamă dacă ţi-am gresit...
Şi iartă-mă dacă o să mai gresesc...
Poate cat ai trăit te-am dezamăgit,
Dar îţi spun mămico că acum regret!

Eşti un luceafăr printre mii de stele,
Si lacrimile curg pe obrajii mei...
Doar cerul întelege a noastră durere...
A copiilor orfani printe goale alei...

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Patru mâini pot duce-n ele
Un tavan întreg de stele,
Două vieţi spre un destin,
Două ceruri -un sublim-,
Douâ râuri confluente,
Două muze indolente
(Ieri, la artă repetente)
Zece spiţe dintr-o roată,
Carul Mare,
Lumea toată,
Ochii tăi şi ochii mei,
Cu surâs de Dumnezei,
Substitut de curcub

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru cerul României

Albastrul cer al Ţării mele
Aşază liniştea în casă,
Speranţa vieţii, luminoasă
Şi nemurirea prinsă-n stele.

În zborul lin de rândunele,
Ca şi-n privirea lor duioasă,
Albastrul cer al Ţării mele
Aşază liniştea în casă.

Zefirul cântă-n rămurele
O simfonie neînţeleasă,
Un cer care se simte-acasă
Revarsă rouă pe zorele,

Albastrul cer al Ţării mele.

hipersonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Te-am întâlnit pe aleile cerului, ne plimbam printre stele, iar florile raiului cădeau pe noi in ninsoare lină de iarna.
Zambeai, iar zambetilul tau aducea zorile.
Ochii tai aprindeau razele soarelui.
Trupul iti era îmbrăcat in albul norilor, in par aveai mireasma florilor.
Esti unica printre stele.
Buzele tale sopteau.. iubire.
Crescută din apa viselor, imi esti năluca pamanteana.
Te asteptam pe banca serilor târzii, prin ninsori de iarna rece veneai cu fulgii pustii.
Pasii iti călcau usor pe albastrul astrilor.
Veneai tandra, surâzând, printre flori de gheata alba.
Te asteptam in praf de stele, pe aleea viselor.

poezie de Toni Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul Cerului

Privesc albastrul Cerului
Parcă-s ochii Visului!

In clocotul gândului,
Pe valurile norilor,
Aş vrea să urc şi să cobor
Până la inversarea Timpului
Şi Începutul Începutului!

O să înot printre Planete
Voi sfida Timpul cu ele.
Împrumut, Lebăda albă o voi cere,
Ca să plutim pe Marea Galaxiilor Semeţe
Până când Farul Veşniciei
îl faţă ne va lumina.

Ancora Speranţei atunci o vom arunca,
Lângă El vom acosta,
In Lumina Sa ne vom îmbăia
Până când in Lumină şi noi ne vom transforma...

Strălucind aşa, inapoi în Galaxia noastră vom putea naviga
Cu puterea Luminii Timpul îl vom putea alunga
Speranţele Începuturilor in noi, de atunci le vom putea purta
Şi cu toţii in Albastrul Cerului fără de sfârşit, Măcar cu clocotul gândului
Cândva ne vom muta....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu azi tac

când tac petale cad, se strivesc de asfaltul rece şi mor.
când tac albastrul devine roşu, iar palma zidită pe fruntea amiezii se sparge-n bucăţi de lut.
când tac... şi tac, - azi parcă zorii s-au ascuns în tăceri -,
un înger adoarme la un capăt de astru sperând.

poezie de Claudia Marcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru-ndoliat

În plină zi se face noapte
Şi ninge fără de motiv,
Albastrul lui Sabin Bălaşa
S-a-ndoliat definitiv.

În deficitul de albastru
Al unei lumi cu pumnii strânşi,
Era nevoie de seninul,
Cu mări, cu nimfe şi cu mânji.

Era albastrul dinspre dangăt,
Când bate clopotul în cer,
Era accentul trist al mării,
Când marile corăbii pier.

Era lumina din privirea
Discipolului muribund,
Când moare-n temniţă profetul
Şi ceilalţi faptul il ascund.

La nunta de culori a lumii,
Un loc de cinste şi-a făcut
Albastrul lui Sabin Bălaşa,
Iluminat de absolut.

E mult pământ în jurul nostru
Şi e destul pământ în noi,
Simţim pământ în cărămidă,
În ţest, în oale şi-n noroi.

Aşa că resimţeam nevoia
Măcar a unui strop de cer,
Pe un pământ pe care cerul
E-un tragic oaspete stingher.

Şi, uite, se îndoilază
Şi nu mai are crezământ
Puţinul cer al lui Bălaşa
Şi cade pictorul, înfrânt.

Ne-am săturat de-atâta noapte
Şi ni se face dor de zi,
Să-nsămânţăm în noi albastrul,
Spre-a nici nu mai putea muri.

Dar e bolnav şi curcubeul,
Închis într-un spital sordid,
Nuanţele ajung în zdrenţe,
Comutatoarele se-nchid.

Şi-n toată negura murdară,
Ca-ntr-un reînviat pariu,
Ce ochi albaştri are cerul,
Ca semn că Dumnezeu e viu.

Sunt răstigniţi aceiaşi îngeri
Între femeie şi bărbat,
În veac de promiscuitate
Şi de albastru-ndoliat.

poezie celebră de Adrian Păunescu (5 aprilie 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!