Silenţios

Suntem simple note muzicale,
Pe portativul sonatelor magistrale,
"Nocturna" "Silence" parcă ne pătrund,
Când loveşte Beethoven pianul plăpând.

Am ajuns să ne fie dor de gălăgie,
De oameni, buni sau răi, doar să fie,
De tot ce nu vedeam că avem,
Dar şi aşa, observăm doar când pierdem.

Păsările din colivie, parcă altfel le privim
Sau animalele de la zoo, altfel le iubim,
Sau vântul rece şi tăios, altfel îl simţim,
Ori soarele cald şi blând, altfel ni-l dorim.

Brusc parcă şi regii sunt mai interesaţi,
Este normal, un virus nu are preferaţi,
Am început parcă să îmi cunosc şi fraţii,
Nu aveam timp de ei, aveam de alţii.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (31 martie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea Ianuarie

E prea iarnă şi parcă prea gheaţă
Şi foarte trist că te privesc în faţă,
A trecut Decembrie parcă prea mut,
E Ianurie, dar noi n-avem început.

E prea ger şi prea tare bate vântu,
Când buzele tale îşi rostesc cuvântu'
E rece inima crăpându-se ca gheaţa,
Când lacrimi reci şi grele îţi zgârie faţa.

Deşii ţi-ai dorii să fie prea la început,
Când miciuna loveşte fără să fi durut,
Eşti mult prea albă ca zăpada,
Păcat, caci din orice pată îţi gust otrava.

Te-aş reface cu puterea mâinii mele,
Din zăpada curată şi câteva nuiele,
Dar ai dispărea la primele raze de soare,
Sau ştii să pleci doar când soarele dispare?

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar aparent

Doar aparent, câte ceva se schimbă.
De mii de ani suntem la fel, îţi spun,
Doi ochi privind cum Soarele se plimbă,
Acelaşi trai, cu ambalaj mai bun.

Mai inventăm câte un tip de rană
Şi parca doare altfel, mai modern,
Sofisticată, noua noastră hrană,
Pavează drumul neted, spre infern.

Tot singuri ne uităm cum fluviul,
Se scurge. Trage după el încet,
Regretul, disperarea, dubiul.
Pluteşte arogant pe el, un pet.

Ne ninge rar, de obicei în marte.
Parcă avem un singur anotimp.
Greşeli mai vechi, aceleaşi şoapte,
Ce-au amăgit părinţii-n al lor timp.

Iubirea este tot mai efemeră,
Transformă bunicuţii în amanţi.
E demodat să faci copii, dar carieră,
Încep de tinere nepoatele-n colanţi.

Şosele cresc, se nasc şi crapă,
Iar banii nevăzuţi se varsă-n cont.
Se plimba în maşini cu trapă,
Ignobilă, o şefa şi-al ei tont.

"Azi" este tot. Speranţa se amână
De ce să mai privim în zori, în sus?
Când ceasul sună, îl luăm în mână
Şi aşteptăm un altfel de apus.

Doar aparent, câte ceva se schimbă,
Iar dezbinarea-i altfel când "unire"
Se cheamă când vorbim aceeaşi limbă,
Păşind cu tocul cui peste iubire.

poezie de Gabriel Pădure (22 decembrie 2018)
Adăugat de Padure Gabriel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Als: Spuneai că ai obţinut antidotul necesar mie din sângele unui saurian de afară.
Rena: Da. Numai aşa am reuşit să te stabilizez, altfel situaţia ta era incertă.
Als: Şi cum era sângele dinozaurului ăsta? Rece sau cald?
Rena: Rece.
Als: Deci dinozaurii sunt creaturi cu sânge rece. Şi iată cum am mai rezolvat astfel o altă mare dilemă a omenirii.
Rena: Nu m-aş grăbi cu afirmaţiile de genul acesta. Concluzia e irelevantă.
Als: Ce vrei să spui?
Rena: Nu sunt foarte sigură de acest amănunt. De acord, acela avea sânge rece, dar nu-i exclus să existe şi specii cu sânge cald. Ba chiar parcă sunt convinsă că există şi din aceia.
Als: Ah; cum complici tu totul!
Rena: Nu-i adevărat! Nu complic nimic. Lucrurile nu sunt deloc simple. Afirmaţiile de genul acesteia au nevoie de o bază solidă, de o confirmare, altfel nu-şi au rostul.

replici din romanul "Speranţa"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea care orbeşte

La ceai, la fel cu ceilalţi, şedea.
C-apucă altfel ceaşca, la-nceput,
– puţin altfel ca alţii – mi-a părut.
Şi brusc zâmbi. Aproape că durea.

Când în sfârşit ei s-au sculat vorbind
şi la-ntâmplare şi încet treceau
prin multe încăperi (vorbeau, râdeau),
eu am văzut-o. Celorlalţi urmând,

Închisă-n ea ca cea ce va să-nceapă
să cânte, în curând, pentru mulţime;
pe ochii bucuroşi, în limpezime,
lumina se-ntindea ca peste-o apă.

Urma încet şi-un timp îi trebuia,
parc-ar fi fost ceva de depăşit,
şi parcă, după ce va fi suit,
ea nu va mai umbla, ci va zbura.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când şi cum am început noi oamenii să ne simţim invadaţi de simpla prezenţă a celorlalţi? De când n-am mai simţit vecinătatea unui semen al nostru altfel decât prin gardul de la curte, altfel decât prin uşa de la intrare, altfel decât prin curentul de aer pe care îl produce trecerea grăbită şi nepăsătoare a trupurilor unul pe lângă celălalt?

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect anormal

Este normal să ţinem la adăpost,
Ascunse de ochii majorităţii,
Vise ce se fac scrum fără de rost,
Arse de concepţiile societăţii.

Este normal să nu ne fie dor,
Ca piatra să arătăm de tare,
Să privim în ochi sentimentele cum mor,
Şi să nu plângem chiar dacă ne doare.

Este normal să fim laşi,
Şi să ascundem ce simţim,
Fericiţi sunt acei sinucigaşi,
Care spun ce şi noi gândim.

Este normal să nu facem totul la timp,
Avem dulcea siguranţă scut,
Dormim când şansa-i contratimp,
Şi ne trezim doar când a trecut.

Este normal să iubim fără a spune,
Nu ne asumăm un astfel de pariu,
Căci cine are curajul de a se expune,
Trăieşte devreme în loc de prea târziu.

Murim îngropaţi de opinii,
Îmbătaţi cu iluzia de normal,
Fericiţi mai sunt nebunii,
Care trăiesc perfect anormal.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon de toamnă –
parcă este altfel
foşnetul frunzelor

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie
şi tot nu ştiu dacă-ţi scriu ţie,
sau îmi scriu mie.

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Don Juan... Ce dor îmi era de îmbrăţişarea lui, de sărutul lui... Ştirb sau nu, normal, tot pe el îl prefer, tot el îmi lipseşte, nu Sid sau altul. Dar, oricât încerc să mă amăgesc că n-ar fi aşa, îl iubesc, încă, foarte mult... Iar el se comportă de parcă ar şti; desigur, cum altfel?! Uff...

replică din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-n care nu mai sunt

A dispărut întreaga lume,
Însă cumva eu încă sunt,
Acelaşi om, acelaşi nume,
Dar altfel, pe un alt pământ.

Mirat mă uit în jur şi-mi pare
Că s-a schimbat parcă ceva,
Nu-i nici mai mică, nici mai mare,
Dar avem loc cu toţi în ea.

Încet, încet, apar alţi oameni
Un zâmbet au pe faţa lor,
Nu mai sunt rase, ci doar semeni,
Ce doar iubire par că vor.

A dispărut o lume-ntreagă,
Şi-a luat cu ea ce-a fost mai rău
Ce n-a putut timpul să dreagă
În gândul meu, în gândul tău.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învierea lui Lazăr

Ce mi-ai făcut, Doamne,
Tocmai când mă deconectasem!

Parcă mi se luase o ceaţă de pe ochi
Şi-ncepusem să văd întunericul,
Luna e altfel, acum mi-am dat seama,
Altele sunt încheieturile lucrurilor.

Parcă-mi sărise un dop de beznă din urechi,
Mi se desluşise adevărata cântare,
Nici nu ştiti ce înseamnă secretele sunete
Ale unui gând, desfăşurăndu-se.

Acum parcă mi-a dat cineva cu un par în cap
Şi revin la vechea-mi năuceală.
Aud că tu eşti cel care m-ai lovit atât de tare.
Când ai făcut lespedea să se dea în lături.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între han şi castel

parcă nu de mult venea primăvara şi chiuiau bormaşinile
şi acum se aud însă altfel
nu e acelaşi efectul

chiar dacă morţii din mine l-ar trăda pe kafka încă o dată
şi i-ar publica manuscrisele

şi înainte să dispară în fum
ar da foc toamnelor

acum şi copiii din curtea vecinilor plâng mai strident
bruiaţi doar din când în când şi absolut fulgerător
de amintirile lor dintr-o altă viaţă

parcă nu de mult venea primăvara
şi noi ne perindam timizi şi trişti revoltător de străini
ca să nu spun alienaţi
între han şi castel
între castel şi han

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de departe cel mai deştept dintre toţi. De aproape, parcă se vede altfel...

aforism de Mihail Mataringa (10 septembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi inimile ne cântă la fel

paşii ni se împleticesc a depărtare
nu ne mai prind nici îmbrăţişările
atârnăm parcă de-o parte şi de alta a lumii
ca doi vestitori de primăvară abia spălaţi de iarnă
fiecare în emisfera sa
fiecare cu steaua lui polară
altfel zis fiecare în parte cu cerul său
parcă am fi unul luna şi celălalt soarele
poate de aceea ne sărută aşa frumos la răsărit
şi atât de duios la apus
ca şi cum s-ar frânge de fiecare dată lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există ceva ostil în stihia "frigului" pentru organismul uman, organism "cu sânge cald". Acesta se teme de frig, parcă se teme sufleteşte, nu epidermic, nu muscular. Sufletul devine grosolan, aspru, ca "pielea de gâscă la frig". Asta-i "libertatea personalităţii umane". Nu, "sufletul este liber" doar atunci când "carnea e bine încălzită". Altfel, sufletul nu e liber, se teme şi e grosolan.

Vasili Rozanov în Apocalipsa timpului nostru (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocupat cu număratul stelelor înşir nisipul

pe o funie de vis
doar soarele este de vină pentru această iluzie
pe când stelele muncesc din greu pentru bucuria ochilor mei
iar eu îi închid, să-mi fac cerul meu
de altfel banalitatea infinitului nu vine din imensitate
deşi cred că toate aceste nesfârşiri neşfârşite nu cunosc noţiunea
altfel de ce s-ar repeta aşa dintr-unul-ntr-altul
fără nici un fel de explicaţie

cred că de boala asta sufăr
mai mereu caut explicaţii
chiar şi acolo unde acestea sunt de nesuportat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ratat

De când nu am vorbit se face noapte
Bat clopote cu sunete de-argint
Parcă şi gândurile azi ne mint
Parcă şi viaţa este prea departe
Simţim nevoia să vorbim în şoapte

Ciudate hieroglife vin buimace
Şi se aştern cuminţi pe foi desprinse
Păcat de-aceste versuri neatinse
Aveam aşa de multe sentimente
Să-ţi spun, dar mă închid în carapace.

Aşa a fost să fie, îmi şoptesc
Iubita mea să fie o himeră
Postata undeva în stratosferă
Ca un final de film fără imagini
Sau ca un vis frumos, neomenesc...

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!