Fapt autentic şi banal

Suntem in stare... de război,
Pe pielea proştilor... fireşte,
Ce sunt trataţi ca un gunoi,
Ajută-i Doamne şi păzeşte!

Se fură crunt... se fac averi,
Dezmăţul este la comandă,
Se-nchid oraşele-n tăceri...
Şi medicii-s prima ofrandă.

Se moare, dar voi fi cinstit,
Nu doar statisticile-s... rele,
Suntem... la minus... infinit,
Puşi în cătuşe, şi-n zăbrele.

Ne vom trezi, într-un târziu,
Străini în ţară... şi goi puşcă,
Fără de drepturi şi-n pustiu,
Golind umili, ultima duşcă.

Spălaţi-vă pe mâini, cu apă,
Săpun lichid şi... detergenţi,
Vedem la urmă... cine scapă
Şi care-i... lista... cu absenţi.

Se dau amenzi, făr de sfială
Se-nchid spitalele... pe rând
Şi nu dă nimeni... socoteală,
Dar va veni o vreme... când.

Este război şi n-avem arme,
Echipamente nu, nici măşti,
Unul ne minte, altul doarme,
Suntem la mâna... unei găşti.
.
Felicit... mintea ce-nţelege,
Dreptul... la vot... universal
Şi hoţul... protejat... de lege,
Fapt autentic şi banal.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. Sănătatea!

Se-nchid spitalele pe rând,
Iar asistenţi şi medici pleacă
Şoptind o rugăciune-n gând,
De plâns, bolnavii se îneacă.

Băgăm o criză-n altă criză
Căci nu-s mănuşi sau măşti, e clar
Şi asta nu e o surpriză,
C-au tot cerut, dar în zadar.

Se vrea sistemul pe butuci,
Un plâns continuu şi-o strigare
În ţara cu atâţi uituci
Ce au promis în gura mare:

Normalitate, viaţă-aleasă,
Un vis pe care ni-l dorim,
Acum, când ne rugăm în casă,
Fricoşi, să nu ne-mbolnăvim.

Se-nchid spitale, voi ştiaţi
Sunt îngroziţi să mai lucreze,
Pe Dumnezeu îl mâniaţi
Căci a-nceput să sângereze

Un neam întreg, şi-n rana lui
Se-nfig pumnale, fără milă,
Iar aroganţii, că-s destui,
Privesc cu ură şi cu silă.

Cum vreţi să intre în spitale
Când hora de microbi e vie?
Ei tot ce văd în jur e jale,
Aici nu-i muncă, e sclavie!

De voi în parlament e bine,
Se-nchid spitale, şi o ştiţi,
Dar n-aveţi suflet sau ruşine
Că voi, de-a dreptul, sforăiţi!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precuvântare

Doamne,-aşa de răi suntem
Că nici nu ne mai vedem,
Nici la chip şi nici la cer
Nu ne mai vedem defel,
N-avem rană de mister, –
Numai boală de stingher,
Doamne!
Doamne, – aşa de morţi suntem
Că nici nu ne căutăm,
Cu flori nu ne sărutăm,
Din Cuvânt, râzând, plecăm,
Afară din noi Te dăm
Şi avan Te lăudăm,
Doamne!

poezie de Traian Vasilcău din Când s-au fost spus Îngerii (2005)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Parcă alergăm prea mult
N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinşi într-un tumult
Şi trăim ca să muncim.

Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Şi-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.

Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.

Şi poate vedea oricine
Cât suntem noi de făloşi:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroşi.

poezie de Octavian Cocoş (6 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este condiţionarea? Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem asta. Condiţionarea e cea mai puternică iluzie. iar în această direcţie mă refer la condiţionarea că suntem costumul acesta de carne visată numit corp-minte. Deşi credem că suntem Spiritul infinit, Sinele, Libertatea, Dumnezeu, etc, etc. de fapt continuăm să ne raportăm la noi ca la închisoarea de carne corp-minte. Deseori expresiile condiţionării de genul: "Am venit Aici cu un scop!" sau "Încă ne aflăm în acest corp!" sau "Sunt doar o picătură din ocean. Nu sunt oceanul!" etc, etc. Sunt în fapt foarte uşor de decondiţionat, de spulberat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, şi frica.

Şi, ca-nainte de-a ne fi ştiut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
acum e bine – nopţile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici aşteptarea n-o mai ştim, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Versuri noi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa adevărului universal

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere şi vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ţi rapace,
Le vom avea într-o zi...
Şi lumea din jur iarăşi tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine şi-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenuşă de jar se ridică.

Tăcere şi vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine şi sapă,
De dor şi de vis, poezii.

E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Şi-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem şi-ades ne e frică.
Uităm şi ne naştem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.

Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem şi coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalţă,
Murim şi trăim repetat
Şi trecem haotic prin viaţă,
Copii şi părinţi ne-au uitat.

Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Şi ramuri dansează în noapte,
O viaţă în ere târzii,
O viaţă de lacrimi şi şoapte.

Un clopot de doruri străine,
Acelaşi ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Şi toţi cei din jur m-au uitat.
Nu ştiu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Şi munţi de tăceri se ridică.

Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte şi cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viaţă, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.

Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veştedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolţeşte,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Şi totul în jur străluceşte.

Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere şi vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine

Cu-ale mele doine sacre
Stau în miezul unei lacrimi
La o margine de Ţară,
Nici în Ţară, nici afară.

"Nu suntem săraci de-avere,
Ci săraci de mângâiere",
Nu suntem săraci de pâine
Ci de tihnă, de-al ei bine.

Fără mare, fără munte,
Doamne, dă-mi măcar o punte,
Dă-mi o punte peste ape,
Să-mi văd neamul de aproape.

"Nu suntem săraci de-avere,
Ci săraci de mângâiere ",
Nu suntem săraci de pâine
Ci de tihnă, de-al ei bine.

Tot cântând aşa de vatră,
M-a lovit barbar o piatră,
Plin mi-e numele de sânge
Şi n-am, Doamne, cui mă plânge.

"Nu suntem săraci de-avere,
Ci săraci de mângâiere ",
Nu suntem săraci de pâine,
Ci de tihnă, de-al ei bine.

poezie celebră de Grigore Vieru din Gazeta de Botoşani, Podul de flori de la Prut/Pro Basarabia (10 iunie 1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai cui suntem?

Suntem ai Tăi; ne preţuieşti
Simţim că eşti cu noi pe cale
Trimiţi, mereu, lumini cereşti
Şi melodii instrumentale.

Suntem ai Tăi; ne-ai scos din vid,
Ne-ai îmbrăcat cu fericire
Ne-ai dat un fundament solid
Pe care scrie:"MOŞTENIRE".

Suntem ai Tăi; nu vrem stăpâni
Învinşi de patimile firii
‘Nălţăm, convinşi, ambele mâini
Spre-altarul drag al răsplătirii.

Suntem proprietatea Ta
Să ne răpească nu-s în stare
Acei ce nu-Ţi pot slavă da
Şi n-au crezut în vindecare.

"Suntem ai Tăi... suntem ai Tăi"
Aşa cântăm, aşa vom zice
Nu vrem tumultul altor căi,
Vrem Legea Ta să se aplice.

Suntem ai Tăi; plătit-ai preţ
Cum nimeni n-a plătit vreodată
Ca în dogoare şi-n îngheţ
Să ştim că vine o răsplată.

Că singuri nu vom fi nicicând
E rezultatul înfierii
Azi orice simţ şi orice gând
Ne-arată zorii Învierii.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (22 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suma celor ce am fost

Într-un final suntem o sumă,
A ce-am înfăptuit... atât,
O faptă rea sau una bună,
Suntem doar ceea ce-am făcut

Greşim mereu, chiar şi la bine,
E totul foarte relativ,
Ce suntem azi... se schimbă mâine,
Ce azi e bun, mâine-i nociv

Ne rătăcim în sentimente,
Păreri de rău sau bucurii,
Iubiri... regrete aferente,
Suntem trăiri printre cei vii

Nu poţi să fii perfect vreodată,
Nici nu ai cum, n-ar fi normal,
Balanţa e, echilibrată,
Între extreme.... şi banal

Iar într-o zi toate se-adună
Şi dă cu minus... sau cu plus,
Atunci vei şti de a fost bună,
Sau rea, o viaţă ce ai dus

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revistă de front

motto:
Peste tot miroase a război,
Strănutăm de-atâta praf de puşcă,
Dormitează conştiinţa într-o cuşcă
Şi pe umeri o purtăm tot noi.

Ziua bună, veri soldaţi,
Cum o să ajungeţi voi
În postura de eroi,
Fără taţi adevăraţi?!

Nu curajul vă lipseşte
Şi nici solda după grad,
Când scad apele la vad,
Nu te duci să mai prinzi peşte;

În zadar priviţi cu teamă
La revistele de front,
Că virtutea-i un afront
Ca Hamlet, orfan de mamă!

Suntem zilnic în război,
Dar strigăm întruna pace,
Nimeni n-are ce ne face
Până-n lumea de apoi!

Pace şi război. Totem.
Voi sunteţi mereu în urmă,
Iar istoria nu scurmă
Decât până unde vrem.

Voi, civili, civilizaţi,
Ne-aţi dat un harpon cu care
V-am ucis pe fiecare
Şi-acum ne priviţi miraţi.

Veţi fi scris voi în statut:
Noi vrem binele cu sila
Dar vedeţi că Pancea Şila
Se conjugă la trecut.

Demolăm pe rând muzee,
Nimeni nu ne-a întrecut,
Cine n-are loc sub scut,
Sapă noaptea la tranşee.

Avem spada şi balanţa,
Legea poartă uniformă,
Ce-a rămas, e doar o formă
Ce-o dictează circumstanţa.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

suntem beţivii unui timp nevinovat.
dar îi aruncăm la gunoi
dimineaţa de după,
peste hârtii
murdare de icterul literelor
sau lângă conserve
care mai miros încă a inimi.

trecem unul prin altul
ca basculantele
prin magazine de farfurii,
apoi mergem la seminarii
despre frica de zbor,
când, de fapt,
ar trebui să tăiem de pe lista de dorinţe
această nebunie cu metodă
a pierderii...

tu nu vezi
că tristeţea ne trăieşte
de la un salariu
la altul?
ne dă de gol
aerul infirm dintre gânduri,
şi învineţim în hanorace nehotărâte.

beţivii ca noi
se înduioşează teribil, chiar plâng,
când sunt mângâiaţi
pe litere...

între timp,
dumnezeii noştri
se zbat să ne convingă odată
că ori suntem proşti,
ori îndrăgostiţi.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai suntem încă vii

Mai suntem încă vii
Să mai răbdăm urgii?
Că peste răul ce l-am adunat
A mai venit un rău neaşteptat.

Acest rău numit Covid,
Un virus periculos şi perfid,
S-a răspândit ca un blestem
Făcându-ne viaţa un infern.

O cumplită pandemie se instalează,
Şi oamenii se izolează,
Stau in carantine
Şi la ei in case.

O, Doamne, câtă suferinţă
Pe oameni, şi câtă neputinţă,
Când virusu-i doboară!
Şi câtă jale,
Când stau la rând să moară
La ATI-n spitle!

Mor oamenii cu sutele şi mii
Şi mii sunt infectaţi
În fiecare zi.
Mor doctori şi-ajutoare,
Când cu disperare
Încearcă să salveze vieţi.

Pe tot cuprinsul ţării
Se decretează restricţii,
Sunt interzise reuniuni, nunţi si festinuri,
Se-nchid şcoli, biserici şi localuri.

Lumea se cufundă
Într-o beznă de mormânt,
Nu mai există viaţă
Pe acest pământ.

Nu ştie nimeni, mâine,
Cum vom arăta.
Nu ştie nimeni, mâine,
Ce soartă vom avea.

Mai suntem încă vii
Să mai sperăm
În clipa pe care-o aşteptam
Când pe pământ va fi şi zi?

poezie de Gheorghe Alionte (17 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem lumea. Lumea este tu şi cu mine, lumea nu este separată de tine şi de mine. Noi am creat această lume - lumea violentă, lumea războaielor, lumea diviziunilor religioase, sexului, a anxietăţii, a lipsei totale de comunicare dintre noi, cu nici un simţ al compasiunii, sau al consideraţiei pentru un altul. Oriunde ai merge, în orice ţară din această lume fiinţele umane, adică tu şi ceilalţi, suferiţi. Suntem anxioşi, suntem nesiguri, nu ştim ce urmează să se întâmple. Totul a devenit nesigur. Peste tot prin lume noi ca fiinţe umane suntem îndurerate, speriate, anxioase, violente, nesigure pe tot, instabile. Există o relaţie comună între noi toţi. Noi suntem lumea în esenţă, practic şi în mod fundamental. Lumea este tu şi tu eşti lumea. Realizând asta într-un mod fundamental, profund, nu într-un mod romantic, nu într-un mod intelectual vom înţelege că problema noastră este de fapt o problemă globală. Nu este problema mea sau problema ta personală, este o problemă umană.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem săraci

Suntem săraci în suflet şi în gând,
Căci bunul simţ a dispărut de pe pământ,
Suntem săraci în inimi şi la minte,
Îşi plâng bătrâni aducerile-aminte.
Ne vindem sentimentele-n talcioc
Şi prerorăm că-i lipsă de noroc.
Ne este trupul cumul de dureri,
Trudim de-acum cu ultime puteri.
Minţi strălucite intră-n agonie
Sunt stele prinse-n plasa de hârtie
A indolenţei. Sunt decât o umbră
Ce printre alte umbre se surupă.
Suntem săraci, mişei şi plini de ură,
Arar câte un petec de cultură...
Ni-i munca împărţită între hoţi.
Nici să trăieşti decent azi nu mai poţi.
N-avem ruşine de strămoşi. Cumplit!
Ei pentru noi de veacuri au trudit.
Coloşii sunt umbriţi de cei ce fură
Fără ruşine şi fără de măsură.
Dar toţi suntem la fel în faţa morţii...
Ne ducem viaţa-n ură şi-adormire...
Unde e oare marea fericire?!
Azi marile valori înmormântate
În scripta nopţii, caută dreptate.
De-acum cu toţi ne ducem viaţa-n moarte –
Tradiţie, cultură, crez şi arte.
Urcăm cu greu şi trudă-a vieţii scară,
Prostia-i şef în era spaţială.
La scară mondială se întinde
Molima ce în lanţuri ne cuprinde.
Suntem săraci la cote alarmante,
Pădurile de foc sunt sufocate
Şi apele vuiesc în neputinţă.
Suntem bolavi în spirit şi-n fiinţă.
Suntem săraci în cuget şi-n simţiri,
Căci am uitat de marile iubiri,
De rugi şi glie, de strămoşi şi port...
Mă tem că am uitat aproape tot.
În analfabetism ne ducem traiul
Ni-i petecit de englezisme graiul.
Puţini citesc... Şi mai puţini învaţă,
Că nu e prea uşor să treci prin viaţă.
Ce stranii treceri! Doamne, ce declin!
Suntem sortiţi, etern, să suferim?!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent cum s-ar travesti mintea, ea rămâne problema. Pe când transcenderea ei sau mai exact sesizarea, ce anume este chiar Acum, chiar Aici este Sinele nostru, este soluţia. Ce crede "eu" despre Sine este exact blocajul în care te ţine. Eu-l despre Sine crede că este pentru anumite "momente". Sinele este pentru dintotdeauna şi pentru totdeauna. Eu-l este doar o manifestare temporară, nu este ceea ce Suntem. Eu-l este efemer, prin natura lui. Şi fireşte, când spun că Sinele este eterna soluţie, o spun între ghilimele pentru simplul fapt că Sinele nu are nevoie de soluţii. Pentru Sine nu există soluţii şi nici probleme. Aş putea spune că Este doar ceea ce Este, însă ar suna puţin zen. Aşa că o să spun: este doar această pace nediluată de gând. Absolut toţi suntem Sinele. Aţi avut momente în existenţă când aţi sesizat acest Sine. Doar că n-aţi realizat, n-aţi recunoscut că este vorba despre El. Mintea, prima oară când observă acest Sine, pentru ea este ca o tăcere absurdă, ca un zgomot de fond sau un sunet de fond, fără sunet. Culmea, pentru minte, Sinele, această pace din spatele minţii, pare a fi un zgomot.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că suntem români, că suntem unguri, că suntem greco-catolici, că suntem ortodocşi, suntem cu toţii în aceeaşi ţară. Trăim cu toţii acelaşi destin şi doar cei care vor să ne dezbine, abia aceia sunt adevăraţii trădători.

Corneliu Coposu în 163 de vorbe memorabile (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice atacator nu este conştient de Sine. Noi suntem părţi din Dumnezeu, suntem muguri Divini. Aceasta este Esenţa Noastră. Dumnezeu nu este nici atacator, nici victimă. Doar când pierdem contactul cu Cine Suntem putem deveni atacatori sau victime.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duelul Măştilor

Copacii nu poartă măşti,
Ne dăruiesc roada, fireşti
Florile ne desfată privirea
Nu ne mint, nu vor nemurirea.
Păsările ne cântă în dimineaţă
Nu ne cer aplauze,
frigul ne dezgheaţă
Cerul ne trimite lumină
Mângâindu-ne în raza-I divină.
Nu ne cere preţ şi nici socoteală,
Suntem copii lui, ne este mamă.
Dumnezeu ne iubeşte şi ne iartă,
De suntem vii sau suflet de piatră.
Oamenii din ce os îs construiţi
Într-o mie de măşti zidiţi...
În inimă plânge, cu o mască zâmbeşte
Îţi întinde mâna, cu o mască te urăşte.
M-aş face frate cu pădurea
Să fug de masca ca securea.
M-aş face o pasăre fără de ură
Să ardem măştile care ne sugrumă

poezie de Tamara Tomiris Gorincioi (5 aprilie 2018)
Adăugat de Tamara Tomiris Gorincioi
Comentează! | Votează! | Copiază!