Fapt autentic şi banal

Suntem in stare... de război,
Pe pielea proştilor... fireşte,
Ce sunt trataţi ca un gunoi,
Ajută-i Doamne şi păzeşte!

Se fură crunt... se fac averi,
Dezmăţul este la comandă,
Se-nchid oraşele-n tăceri...
Şi medicii-s prima ofrandă.

Se moare, dar voi fi cinstit,
Nu doar statisticile-s... rele,
Suntem... la minus... infinit,
Puşi în cătuşe, şi-n zăbrele.

Ne vom trezi, într-un târziu,
Străini în ţară... şi goi puşcă,
Fără de drepturi şi-n pustiu,
Golind umili, ultima duşcă.

Spălaţi-vă pe mâini, cu apă,
Săpun lichid şi... detergenţi,
Vedem la urmă... cine scapă
Şi care-i... lista... cu absenţi.

Se dau amenzi, făr de sfială
Se-nchid spitalele... pe rând
Şi nu dă nimeni... socoteală,
Dar va veni o vreme... când.

Este război şi n-avem arme,
Echipamente nu, nici măşti,
Unul ne minte, altul doarme,
Suntem la mâna... unei găşti.
.
Felicit... mintea ce-nţelege,
Dreptul... la vot... universal
Şi hoţul... protejat... de lege,
Fapt autentic şi banal.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. Sănătatea!

Se-nchid spitalele pe rând,
Iar asistenţi şi medici pleacă
Şoptind o rugăciune-n gând,
De plâns, bolnavii se îneacă.

Băgăm o criză-n altă criză
Căci nu-s mănuşi sau măşti, e clar
Şi asta nu e o surpriză,
C-au tot cerut, dar în zadar.

Se vrea sistemul pe butuci,
Un plâns continuu şi-o strigare
În ţara cu atâţi uituci
Ce au promis în gura mare:

Normalitate, viaţă-aleasă,
Un vis pe care ni-l dorim,
Acum, când ne rugăm în casă,
Fricoşi, să nu ne-mbolnăvim.

Se-nchid spitale, voi ştiaţi
Sunt îngroziţi să mai lucreze,
Pe Dumnezeu îl mâniaţi
Căci a-nceput să sângereze

Un neam întreg, şi-n rana lui
Se-nfig pumnale, fără milă,
Iar aroganţii, că-s destui,
Privesc cu ură şi cu silă.

Cum vreţi să intre în spitale
Când hora de microbi e vie?
Ei tot ce văd în jur e jale,
Aici nu-i muncă, e sclavie!

De voi în parlament e bine,
Se-nchid spitale, şi o ştiţi,
Dar n-aveţi suflet sau ruşine
Că voi, de-a dreptul, sforăiţi!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revistă de front

motto:
Peste tot miroase a război,
Strănutăm de-atâta praf de puşcă,
Dormitează conştiinţa într-o cuşcă
Şi pe umeri o purtăm tot noi.

Ziua bună, veri soldaţi,
Cum o să ajungeţi voi
În postura de eroi,
Fără taţi adevăraţi?!

Nu curajul vă lipseşte
Şi nici solda după grad,
Când scad apele la vad,
Nu te duci să mai prinzi peşte;

În zadar priviţi cu teamă
La revistele de front,
Că virtutea-i un afront
Ca Hamlet, orfan de mamă!

Suntem zilnic în război,
Dar strigăm întruna pace,
Nimeni n-are ce ne face
Până-n lumea de apoi!

Pace şi război. Totem.
Voi sunteţi mereu în urmă,
Iar istoria nu scurmă
Decât până unde vrem.

Voi, civili, civilizaţi,
Ne-aţi dat un harpon cu care
V-am ucis pe fiecare
Şi-acum ne priviţi miraţi.

Veţi fi scris voi în statut:
Noi vrem binele cu sila
Dar vedeţi că Pancea Şila
Se conjugă la trecut.

Demolăm pe rând muzee,
Nimeni nu ne-a întrecut,
Cine n-are loc sub scut,
Sapă noaptea la tranşee.

Avem spada şi balanţa,
Legea poartă uniformă,
Ce-a rămas, e doar o formă
Ce-o dictează circumstanţa.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precuvântare

Doamne,-aşa de răi suntem
Că nici nu ne mai vedem,
Nici la chip şi nici la cer
Nu ne mai vedem defel,
N-avem rană de mister, –
Numai boală de stingher,
Doamne!
Doamne, – aşa de morţi suntem
Că nici nu ne căutăm,
Cu flori nu ne sărutăm,
Din Cuvânt, râzând, plecăm,
Afară din noi Te dăm
Şi avan Te lăudăm,
Doamne!

poezie de Traian Vasilcău din Când s-au fost spus Îngerii (2005)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Parcă alergăm prea mult
N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinşi într-un tumult
Şi trăim ca să muncim.

Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Şi-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.

Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.

Şi poate vedea oricine
Cât suntem noi de făloşi:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroşi.

poezie de Octavian Cocoş (6 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe segmentul acesta uniform de timp moare o poveste

aparent suntem doi străini
veniţi din marile catastrofe ale iubirii
şi ne prefacem al dracului de bine
că nu ne pasă
când ideile circulă liber
lucrurile din jur îşi schimbă forma
eu devin tu
fără îndoială
iar tu ajungi
coloană de foc
şi mă trezeşti la viaţă
dar totul se sfârşeşte în câteva minute
din teama de a nu ne da din nou
cu capul de ziduri
pe segmentul acesta de timp moare un cântec
aparent suntem doi străini
căzuţi pe gânduri
şi ne prefacem al dracului de bine
că nu ne pasă
dar am făcut schimb de dureri
fără să ne spunem
prea multe cuvinte
şi ne-am înţeles
cum se înţeleg toţi îndrăgostiţii
pe segmentul acesta de timp moare o poveste
aparent vom rămâne doi străini
dar în secundele noastre de libertate
fie şi în mijlocul zilei
ne vom gândi
unul la celălalt
până vom deveni
unul şi acelaşi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este condiţionarea? Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem asta. Condiţionarea e cea mai puternică iluzie. iar în această direcţie mă refer la condiţionarea că suntem costumul acesta de carne visată numit corp-minte. Deşi credem că suntem Spiritul infinit, Sinele, Libertatea, Dumnezeu, etc, etc. de fapt continuăm să ne raportăm la noi ca la închisoarea de carne corp-minte. Deseori expresiile condiţionării de genul: "Am venit Aici cu un scop!" sau "Încă ne aflăm în acest corp!" sau "Sunt doar o picătură din ocean. Nu sunt oceanul!" etc, etc. Sunt în fapt foarte uşor de decondiţionat, de spulberat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva vorbe despre suflet

Din când în când avem un suflet.
Nimeni nu-l are în păstrare
non-stop.

Zi după zi,
an după an
pot veni şi trece fără el.

Câteodată
poposeşte pentru puţin timp
în spaimele şi în bucuriile copiilor.
Altădată doar în mirarea
că suntem bătrâni.

Rareori este de ajutor
în testele de anduranţă,
cum ar fi mutarea mobilei
sau ridicarea unei valize,
sau mersul îndelungat în pantofi care ne strâng.

De obicei, dispare
când trebuie tranşată carnea
sau cărate găleţi cu apă.

La fiecare o mie de conversaţii
alege să participe doar la una,
asta dacă participă şi la aia,
de vreme ce el preferă tăcerea.

Iar atunci când trupul nostru trece de la suferinţă la durere,
sufletul îşi ia zile libere.

Este greu de mulţumit:
nu-i place să ne vadă-amestecaţi în mulţime,
străduinţa noastră de a ne crea avantaje dubioase
şi schemele unsuroase îl fac să se simtă prost.

Fericirea şi amăciunea
nu sunt pentru el două limbaje diferite.
Ne vizitează
numai când cele două îşi dau mâna.

Putem conta pe el
când nu suntem siguri de nimic
şi suntem curioşi despre orice.

Dintre lucrurile materiale,
preferă ceasurile cu pendul
şi oglinzile – pentru că sunt prezente la muncă
şi atunci când nimeni nu le priveşte.

Nu va spune niciodată de unde vine
sau unde dispare iarăşi,
deşi este evident că aşteptă asemenea întrebări.

Avem nevoie de el,
dar se pare
că şi el are nevoie de noi,
pentru un motiv sau altul.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o iluzie...

De când ne naştem şi până dispărem, trăim o viaţă
de iluzii
Suntem tentaţi de multe ori să ne complăcem în confuzii
Avem în noi o genă anume, de la strămoşi e moştenită
Şi încercăm, să evadăm dintr-o perioadă deja trăită

Am vrea să fim artişti de cinema sau poate sportivi
de performanţă
Trăim o veşnică iluzie, fără să vrem, cu multă nonşalanţă
Privim şi admirăm un mare pianist, şi ne visăm
cântând cu sala plină
E o iluzie ca multe altele ce am trăit, doar noi suntem
de vina

Ne facem planuri despre cum averi s-acumulăm,
trăim o stare de adicţie
Suntem orbiţi, suntem confuzi, nu ne mai pasă nici
de dicţie
Ne îmbrăcăm ca nişte clovni, cu haine în care parcă
suntem goi
Suntem in ton cu moda, o altă stare de iluzie,
ne îmbrăcăm de la gunoi

Ne facem planuri, acumulăm averi pentru nepoţi
Cu toate că ce-avem acum, e suficient pentru noi toţi
Şi am adus în astă lume tot mai puţină hrană spirituală
Suntem preocupaţi în mod curent prea mult de
partea materială
 
Dacă am fost săraci, acum cu disperare vrem să fim
bogaţi
Dacă în foame şi întuneric am trăit, acum părinţi şi fraţi
Suntem înverşunaţi să-i depăşim pe toţi, trăim o altă
stare de confuzie
Nu vreau eu sfaturi să vă dau, dar credeţi-mă,
e o iluzie

Tot ce-ai construit, ai disperat, clipe de stres tu ai
acumulat, ai fost neliniştit
Căzut pe gânduri, nici nu mai ştii ce a fost bine sau
unde ai greşit
Ai existat ca o clipită ce se zbate între eternităţi,
fără să ai mai multe vieţi
Acum în faţa voastră recunosc, că am trăit
Doar o iluzie...
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

Îşi poartă mâna pe un trup de lut,
Peste-a lui viaţă, peste chipul mut
Pe care dintru totdeauna l-a ştiut,

Că poate să respire în neştire,
Pe un pământ de rouă şi iubire,
Dar lutu-i slab, se macin-a murire...

Şi imediat după creaţie, îl eliberează
Pe omul care moare şi visează,
Sperând că taina vieţii n-o trişează;

Tu mâna porţi pe trupul meu,
Eu mâna port pe trupul tău,
Naştem alt trup în Dumnezeu

Şi suntem doi şi suntem goi,
Ca într-o noapte de război,
În care moartea a uitat definitiv de noi,

Tu mâna porţi să mă supui,
Să mă deţii, să mă răpui,
Sunt patru mâini care trişează voia Lui,

Pe un pământ ce geme tulburat,
Uitat în veşnicia de păcat,
A primei guri de aer respirat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea umilinţă

Regretaţilor mei amici Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Gh. Eminescu, Ion Voicu, Aristide Buhoiu, Mircea Muşat, Mihai Ungheanu, Raoul Şorban, Sergiu Nicolaescu, Anca Petrescu, Ştefan Iordache, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu...

Ferice, dar, de voi, prieteni morţi
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina
Pe cine să înjur sau să blestem
Când noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mâine, s-or opri
Pe urmă vom bea apă ruginie
Trăim calvarul ăsta zi de zi
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund
Eşti prizonierul neamurilor proaste
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă
Nici nu exişti, tu, cetăţean de rând
Ţesutul societăţii se destramă
Iar statul e doar un vampir flămând.

Tu nu mai ştii ce-i aia "trai decent"
În beznă stai, te speli cu apă rece
Mai cald e-afară ca-n apartament
Exterminaţi suntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist şi gânditor
Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă
Regret profund că sunt doar scriitor
Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

Aprind o lumânare şi mă văd
În casa scundă, a copilăriei
Când vijelia-n pomi făcea prăpăd
Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război
Rănită era ţara, şi datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele şi apa
Pe mâna unor mercenari străini
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa
Scot bani din piatră seacă şi din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?
Ajuns-am un popor de retardaţi?
Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!
Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

Umilitoare e această stare
Să nu mai ai nimic în ţara ta
Să vezi cum ultima redută moare
Şi să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecaţi
În altă lume, unde e lumină
Acolo sunteţi, toţi, surori şi fraţi
Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer
Eu văd în asta, poate, o răsplată
El v-a ferit de acest timp mizer
Când ţara noastră e crucificată.

Când lumea plânge-n pumni şi n-are bani
Nici de mâncare, sau medicamente
În timp ce politrucii talibani
Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav şi general
Mai jos de-atâta chiar că nu se poate
Mai bine-n groapă decât la canal
Şi cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de laşitate!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (24 iunie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

NE DERANJEAZĂ... (Der-Di)

Ne deranjează derbedeii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e derbedeu...
Ne deranjează când suntem desconsideraţi de alţii, dar pe niciunul când el îi desconsideră pe alţii...
Ne deranjează descreieraţii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e descreierat...
Ne deranjează desfrâul altora, când îi suntem victime; cu al nostru ne înţelegem bine...
Ne deranjează despotismul altora, când îi suntem victime; cu al nostru ne înţelegem bine...
Ne deranjează deşănţarea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii detestabili, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e detestabil...
Ne deranjează oamenii dezagreabili, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e dezagreabil...
Ne deranjează oamenii dezaxaţi, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e dezaxat...
Ne deranjează dezmăţul altora, când îi suntem victime; cu al nostru ne înţelegem bine...
Ne deranjează dictatorii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e dictator...
Ne deranjează oamenii dificili, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e dificil...
Ne deranjează diliii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e diliu...
Ne deranjează dispreţul altora, când îi suntem victime; cu al nostru ne înţelegem bine...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai cui suntem?

Suntem ai Tăi; ne preţuieşti
Simţim că eşti cu noi pe cale
Trimiţi, mereu, lumini cereşti
Şi melodii instrumentale.

Suntem ai Tăi; ne-ai scos din vid,
Ne-ai îmbrăcat cu fericire
Ne-ai dat un fundament solid
Pe care scrie:"MOŞTENIRE".

Suntem ai Tăi; nu vrem stăpâni
Învinşi de patimile firii
‘Nălţăm, convinşi, ambele mâini
Spre-altarul drag al răsplătirii.

Suntem proprietatea Ta
Să ne răpească nu-s în stare
Acei ce nu-Ţi pot slavă da
Şi n-au crezut în vindecare.

"Suntem ai Tăi... suntem ai Tăi"
Aşa cântăm, aşa vom zice
Nu vrem tumultul altor căi,
Vrem Legea Ta să se aplice.

Suntem ai Tăi; plătit-ai preţ
Cum nimeni n-a plătit vreodată
Ca în dogoare şi-n îngheţ
Să ştim că vine o răsplată.

Că singuri nu vom fi nicicând
E rezultatul înfierii
Azi orice simţ şi orice gând
Ne-arată zorii Învierii.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (22 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada politicienilor mioritici

"Puşca şi cureaua lată",
Ce săraci eraţi odată!
Astăzi, toată lumea ştie,
Cum v-aţi scos din sărăcie.
Singura preocupare
Este pentru-nscăunare.
Toată ziua –hai la vot!
Şi apoi vă doare-n cot.
Cu un mic şi cu o bere
V-aţi făcut stăpâni pe miere,
Cu discursul mincinos
Aţi pus mâna pe un os.
Şi aşă, din an în an,
Osu-a devenit ciolan.
Pentru el, ca nişte fiare,
Aţi ajuns la-ncăierare.
V-aţi organizat în găşti,
Iar pe noi ne luţi de proşti,
Numai buni de jumulit,
Despuiat şi umilit.
Zeci de taxe-aţi inventat
Şi nu v-aţi mai săturat.
Vă-ngropaţi în saci de bani,
Parc-aţi trăi mii de ani.
Pe buget v-aţi năpustit
Până l-aţi secătuit
Şi-n prăpastie ne-aţi dus,
Ţara-n coada lumii-aţi pus.
Mi-e ruşine că trăiesc
Pe pământul românesc.
Vă blesteme Dumnezeu
Pentru tot ce-aţi făcut rău!
Ne-aţi lăsat copiii goi,
Trăiţi bine numai voi.
N-avem slujbe, n-avem case,
Doar la voi sunt cefe grase.
Sufletul ne-aţi mai lăsat,
Astăzi ne impozitat,
Dar nu este prea târziu,
Diabolici, cum vă ştiu
Şi pe suflet să luati bir,
Zău, că nici nu mă mai mir.
Rătăci-v-aţi pe pustiu,
De voi nu mai vreau să ştiu!
Ce-aluat o fi în voi?
Ce plămadă şi ce soi?
Nici satane, dac-aţi fi,
Parcă nu ne-aţi chinui
Cu atâta-nverşunare,
De ne-aţi dus la disperare.
Genocid e-n toată ţara!
Nu ştiu cum vom trece vara?
Zău, sunteţi descreieraţi!
Dac-o să ne lichidaţi,
De la cine mai furaţi?

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

suntem beţivii unui timp nevinovat.
dar îi aruncăm la gunoi
dimineaţa de după,
peste hârtii
murdare de icterul literelor
sau lângă conserve
care mai miros încă a inimi.

trecem unul prin altul
ca basculantele
prin magazine de farfurii,
apoi mergem la seminarii
despre frica de zbor,
când, de fapt,
ar trebui să tăiem de pe lista de dorinţe
această nebunie cu metodă
a pierderii...

tu nu vezi
că tristeţea ne trăieşte
de la un salariu
la altul?
ne dă de gol
aerul infirm dintre gânduri,
şi învineţim în hanorace nehotărâte.

beţivii ca noi
se înduioşează teribil, chiar plâng,
când sunt mângâiaţi
pe litere...

între timp,
dumnezeii noştri
se zbat să ne convingă odată
că ori suntem proşti,
ori îndrăgostiţi.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am încredere în umanitate. Suntem o specie incredibilă. Încă suntem doar o creatură copil, încă suntem răutăcioşi unul cu celălalt. Şi toţi copiii trec prin aceste faze. Suntem în creştere, ne îndreptăm spre adolescenţă acum. Când ne vom maturiza - Vom fi într-adevăr ceva!

citat celebru din Gene Roddenberry
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai suntem încă vii

Mai suntem încă vii
Să mai răbdăm urgii?
Că peste răul ce l-am adunat
A mai venit un rău neaşteptat.

Acest rău numit Covid,
Un virus periculos şi perfid,
S-a răspândit ca un blestem
Făcându-ne viaţa un infern.

O cumplită pandemie se instalează,
Şi oamenii se izolează,
Stau in carantine
Şi la ei in case.

O, Doamne, câtă suferinţă
Pe oameni, şi câtă neputinţă,
Când virusu-i doboară!
Şi câtă jale,
Când stau la rând să moară
La ATI-n spitle!

Mor oamenii cu sutele şi mii
Şi mii sunt infectaţi
În fiecare zi.
Mor doctori şi-ajutoare,
Când cu disperare
Încearcă să salveze vieţi.

Pe tot cuprinsul ţării
Se decretează restricţii,
Sunt interzise reuniuni, nunţi si festinuri,
Se-nchid şcoli, biserici şi localuri.

Lumea se cufundă
Într-o beznă de mormânt,
Nu mai există viaţă
Pe acest pământ.

Nu ştie nimeni, mâine,
Cum vom arăta.
Nu ştie nimeni, mâine,
Ce soartă vom avea.

Mai suntem încă vii
Să mai sperăm
În clipa pe care-o aşteptam
Când pe pământ va fi şi zi?

poezie de Gheorghe Alionte (17 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea e doar "corpul-minte în care crezi că eşti", e forma, dar poate o formă de sare să reziste apei? AŞADAR, CUM E DESPRINSĂ O PICĂTURĂ DE OCEAN? CUM DECELEZI ASTA? Credem fals că existăm noi în afara oceanului şi oceanul, dar nu vedem că Dumnezeu, Sinele este deja TOTUL DIN ÎNTREG şi picătura pe care crezi că o eşti nu poate exista în afara oceanului. Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem condiţionarea asta. DACĂ PICĂTURA E DEJA ÎN OCEAN CUM ar putea sa fie decelată? MAI PUTEM VORBI DE DUALITATEA PICĂTURĂ-OCEAN? Sau de faptul că în esenţă nu există nici o picătură, doar Sinele, Oceanul. Dumnezeu este real, picătura era doar în imaginaţia ta. Tu nu ai un trup. Acest vis este doar visat în tine, cel infinit. Până nu ai învăţat "eu"-l de cine ai fost tu desprinsă? Doar gândul se crede separat, dar în ocean separarea apei nu există.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine

Cu-ale mele doine sacre
Stau în miezul unei lacrimi
La o margine de Ţară,
Nici în Ţară, nici afară.

"Nu suntem săraci de-avere,
Ci săraci de mângâiere",
Nu suntem săraci de pâine
Ci de tihnă, de-al ei bine.

Fără mare, fără munte,
Doamne, dă-mi măcar o punte,
Dă-mi o punte peste ape,
Să-mi văd neamul de aproape.

"Nu suntem săraci de-avere,
Ci săraci de mângâiere ",
Nu suntem săraci de pâine
Ci de tihnă, de-al ei bine.

Tot cântând aşa de vatră,
M-a lovit barbar o piatră,
Plin mi-e numele de sânge
Şi n-am, Doamne, cui mă plânge.

"Nu suntem săraci de-avere,
Ci săraci de mângâiere ",
Nu suntem săraci de pâine,
Ci de tihnă, de-al ei bine.

poezie celebră de Grigore Vieru din Gazeta de Botoşani, Podul de flori de la Prut/Pro Basarabia (10 iunie 1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!