Drăgăşani, casa nobilă a vinului: în fiecare bob de strugure este o picătură din sângele pandurilor.
Aici, un lucru mi-a întregit spiritul şi mi-a umplut sufletul veşnic – copilăria.

Camelia Opriţa în Însemnări din inima Olteniei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu mi-a dat...

Dumnezeu mi-a dat cuvântul,
mi-a dat lacrima şi gândul.
Mi-a dat zâmbetul copilăriei
şi puterea bărbăţiei.
Mi-a dat avântul tinereţii
şi liniştea bătrâneţii.
Mi-a dat visul înălţării
şi măreţia afirmării.
Mi-a dat aripi ca să zbor,
curajos, cutezător.
Cu zâmbetul m-a înzestrat
şi chipul mi-a luminat.
Pentru fapta-i nobilă, măreaţă,
smerit, acum, îi mulţumesc!
De la El am primit viaţă,
porunca Lui împlinesc.

poezie de Dumitru Delcă (3 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place perioada de tranziţie dintre Evul Mediu şi Istoria Modernă, aici muzica şi arta clasică se materializează în fiecare picătură de culoare.

Camelia Opriţa în Să ai libertatea în mâinile tale (3 martie 2011)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria este în fiecare fluture de zăpadă.

Camelia Opriţa în Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu contează cât de lungă este iarna, deoarece primăvara revine mereu, concretizându-se în fiecare picătură de culoare.

aforism de Camelia Opriţa din Zidul gândurilor (aprilie 2020)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridic acest nor în memoria
Florilor căptuşite cu brumă
Care s-au prefăcut în stele de sticlă.
Mi s-a umplut casa cu toamnă

catren de Camelia Opriţa din poemul Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată, Capitol: ( Cuvântul deschide gândul omului - (noiembrie 2007)
Adăugat de Lucian Avramescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul casei dărâmate

Motto:
"Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele
şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit,
care şi-a zidit casa pe nisip." Matei 7:26

Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip;
I-a dat uraganu-o brâncă,
Stâncă n-am; şi-aş vrea să ţip.

Sunt aici, în vale-adâncă,
Nu pot alta să-nfirip;
Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip.

Azi, regretul mă mănâncă
Şi mai ştiu un prototip...
Dar, pe duna de nisip,
Nu mai fac o casă încă!

Nu mi-a fost casa pe stâncă.

rondel de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

copilărie

Copilăria este inocenţa Creaţiei. Dumnezeu a binecuvântat-o cu îngerul păzitor care vindecă rănile din sufletul omului.

definiţie aforistică de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria ţi se pare lungă numai dacă o reinventezi în fiecare zi.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă jur, l-am iubit!

Mi-a îmbobocit palmele, mi-a ameţit pletele
În toate visările mi-a viscolit, bietele.
Cu toate femeile verii l-am logodit.
Ca pe un mire al lumii,
aşa l-am iubit.

Pe funia vieţii de-ar mai fi să mă nasc,
m-aş face arsură în carnea-i, de vreasc,
L-aş năvăli tot la fel peste sânge
În braţele lui, ca vioara m-aş frânge.
L-aş iubi şi atunci pe săruturi
scrise pe piele de fluturi.

Cu somnul puţin, cu dor blestemat,
femeie de cearcăn pe-un ochi de bărbat,
i-aş fi lui beţie, mi-ar fi el păcat.

Priviţi-mă, zorilor, fetelor bune!
Jur pe legendele voastre, pe lume:
mi-a îmbobocit toată suflarea,
mi-a înflorit ţipătul, palmele, marea.
Mi-a năucit prima picătură de rouă,
frumos – cum trecea-
cu sufletul meu
tăiat pe din două.

Cu ultima sărutare de pom năruit
pe umerii vieţii vă jur:
l-am iubit!...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie pentru femeile îndrăgostite

Mi-a îmbobocit palmele, mi-a ameţit pletele
În toate visările mi-a viscolit, bietele.
Cu toate femeile verii l-am logodit.
Ca pe un mire al lumii,
aşa l-am iubit.

Pe funia vieţii de-ar mai fi să mă nasc,
m-aş face arsură în carnea-i, de vreasc,
L-aş năvăli tot la fel peste sânge
În braţele lui, ca vioara m-aş frânge.
L-aş iubi şi atunci pe săruturi
scrise pe piele de fluturi.

Cu somnul puţin, cu dor blestemat,
femeie de cearcăn pe-un ochi de bărbat,
i-aş fi lui beţie, mi-ar fi el păcat.

Priviţi-mă, zorilor, fetelor bune!
Jur pe legendele voastre, pe lume:
mi-a îmbobocit toată suflarea,
mi-a înflorit ţipătul, palmele, marea.
Mi-a năucit prima picătură de rouă,
frumos – cum trecea-
cu sufletul meu
tăiat pe din două.

Cu ultima sărutare de pom năruit
pe umerii vieţii vă jur:
l-am iubit!...

Vă jur, l-am iubit...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cordul deschis al poemului: sângele lui albastru mi-a umplut iar călimara!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât lucru, fiule Mihail, să fii trădat tocmai de unul care e sânge din sângele tău!

Camelia Opriţa în Mircea Cel Bătrân
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria este un fluture de zăpadă.

citat din Camelia Opriţa (2011)
Adăugat de Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul verii

Sunt spiritul verii...
Dansul fluturilor de noapte
Mi-a trezit visurile spre care
Alergam mânuită de sforile timpului, în zig-zag.
Vara îmi poposise în prag...
Am decupat din curcubeu culoarea roşie
Şi am pictat Soarele.
Şi s-a prelins în sângele meu
Răsăritul după care tânjeam.
În galben am înmuiat evantaiul de spice
Apoi am decupat inocent,
O picătură de violet
Pe care am ascuns-o-n cuvânt.
Am simţit viaţa cum se spulberă-n vânt
Şi se scurge-n cuvânt –
Vibraţia unui cânt
Risipit în inima mea.
Poate era dragostea...
M-am temut de verdele straniu
Aşa cum mă tem de uraniu.
Oranjul l-am strâns în palma mea dreaptă,
Dar nu mi-a fost de ajuns.
Timpul nu iartă...

Mi-am pus speranţa indigo în sacou.
Devenisem erou în poveştile de capă şi spadă.
Viaţa devenise o artă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa pentru doi

Am nevoie de tine să reinventez zborul
în toate înţelesurile,
să-ţi arăt că te înţeleg când nu eşti înţeles,
să te hrăneşti
cu mine până îţi umpli inima.

N-am găsit nicăieri zborul,
şi am rămas neschimbată:
sunt dependentă de aripi.

Odată a venit un înger cu zborul greoi;
mi-a scos sufletul şi l-a aşezat la o masă pentru doi.
Mi-a spus că vei veni să te hrăneşti
cu mine până îmi vor creşte aripi.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Timpul insista să trec în vremurile următoare...
Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-e teamă să mor, mi-a spus tatăl meu odată, dar nu vreau să fiu acasă când va veni.

Camelia Opriţa în WordPress.com - O floare, un câine (aprilie 2019)
Adăugat de Elena Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoială

Sufletul meu trăieşte-n casa trupului meu,
Iar tu le ai pe ambele, şi casa, şi sufletul –
Dar uneori sufletul nu-mi mai aparţine:
Un aventurier fermecător, veşnic nesătul,

O stafie zbuciumată, nerăbdătoare;
Cum aş putea şti unde-l va duce valul, vântul?
Sunt sigură că trupu-mi îţi va fi veşnic credincios,
Dar dacă sufletul nu-şi va ţine legământul?

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gib I Mihăiescu, născut la Drăgăşani, autor al unor romane de analiză psihologică,''Rusoaica'' fiind contribuţia sa literară ce depăşeşte hotarele literaturii noastre.

Camelia Opriţa în Am început acest roman într-o zi de noiembrie, Însemnări din inima Olteniei (noiembrie 2005)
Adăugat de Georgiana Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!