Speranţă discretă

Păianjenul invizibil
îşi ţese discret poemul
din sângele timpului

acoperindu-l cu o mantie de întuneric,

aşa cum pământul
ocroteşte un sâmbure
spre desăvârşirea trudei lor comune.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

II

Viitorul pregăteşte un lanţ
fără verigi slabe

şi mă pofteşte discret
să intru
prin uşa lui deschisă

aşa cum se strecoară şi el
în oglinda chipului meu
din care ies la suprafaţă
spinările
unor animale neclasificate:

un exerciţiu neconvenţional
de limpezire,

o călătorie spre mine
ca întreg
de gânduri

ce-mi dau târcoale
în faţa unei naturi moarte
cu peşti vii
şi cu pâine.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum păianjenul îşi ţese pânza din propria gură, se joacă cu ea şi apoi o retrage din nou în sine, tot astfel Dumnezeu cel etern şi neschimbător, care este fără formă şi fără atribute, care este cunoaştere absolută şi fericire absolută, dă naştere Universului din Sine Însuşi, se joacă cu el o vreme şi apoi îl resoarbe în Sine.

citat din Ramesh S. Balsekar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

În gol
un cocoş decapitat
se zvârcoleşte.

De-abia acum
sângele
înverzeşte
pajiştea unui secol
roşu.

Viitorul nu mai creşte
ca o unghie
în afara noastră.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi păianjenul ţese, dar din pânza lui nu se fac haine.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii poeţi îşi scuipă sângele în ochii timpului, aşa cum unii şerpi îşi scuipă veninul în ochii duşmanului.

aforism de Ionuţ Caragea din În tranşeele visului (26 aprilie 2021)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem nevoiţi să ne toarcem firul timpului din propria substanţă, ca păianjenul, fără să-l putem împleti împreună, aşa cum ar fi fost firesc şi ar fi fost necesar, pentru a da şi primi explicaţii.

Cella Serghi în Această dulce povară, tinereţea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Stau pe marginea unui abis
şi-mi pregătesc rostogolirea

în mine însumi
să cad

ca un gând devenit
lacrimă pe mâinile părinţilor,
pe nodurile unor cruci
cu numele lor

din trecut, din prezent, din viitor.

În durate fără chip
ochii le-au rămas
cei mai vii.

În zori şi în amurg
privirea lor
merge pe vârfuri
în visul nostru comun.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul orbului de la naştere

Sub ochii aceştia sunt alţi ochi:
ochii orbului de la naştere,
fetuşi maturi
ce se rănesc cu lumina altei lumi,
ce lovesc în zbuciumul lor
placentele fără utere,
ce ne arată
drumul care ne continuă
la întretăieri,
unde sângele
se împreunează cu moartea,
unde paradigma e un licăr într-un ocean de mâl,
unde întâlnirea cu sine e o respingere,
e o fugă spre înţelepţii monahi.

Sub ochii aceştia
ochii orbului de la naştere
nu cunosc somnul şi nici visul,
şi nici unul pe celălalt nu se văd.
În ei sălăşluieşte numai
ideea de lumină.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul când ţese nu muşcă...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul ţese un culcuş înainte de împerechere...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul împerecherii păianjenul, ţese capcane...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul ţese paraşute să salveze pe alţii...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul produce şi ţese pânză de mătase...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VII

Fruntea mi se oglindeşte
între două piscuri
şi părul tău curge lin
printre aştri.

Copilul nostru
din pântecele tău
întinde mâinile spre cer.

Suntem părtaşi
la ritualul unei dezvăţări de moarte.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul ţese un pat matrimonial înainte de împerechere...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul ţese o pânză decorativă dar, ucigaşă...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi eterne plâng

Privesc cum soarele sărută pământul
şi mugurii pocnesc în ramuri
cum lacul îşi cântă anii
din flaut subţire de trestii.

Mă-ntreb de-i vis sau aievea
verdele ce-mbracă copacii
strania lumină parcă cântă
prin iarna secretă a timpului meu.

Văd râuri la vale curgând
spre fluvii grăbite spre mare
şi-n liniştea nopţii ascult
zăpezile eterne cum plâng.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

păianjenul ţese
pânza
lângă războiul
de ţesut
al bunicii

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!