Din altă eră

Revin în mintea mea, disimulate,
poveşti pe care le credeam uitate
sub scoarţe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-aşez pe canapeaua dezfundată
şi amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin neuitări care se-ntorc rănite.
Aş vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n faţa mea îndată,
căci muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche şi murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunţă parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
şi alungate-n frigul de afară.

Aş încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
şi mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la uşă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarţe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!

poezie de Corneliu Neagu (22 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mansarda

Revin în mintea mea, disimulate,
poveşti pe care le credeam uitate
sub scoarţe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-aşez pe canapeaua desfundată
şi amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin amintiri care se-ntorc rănite.
Aş vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n faţa mea îndată,
când muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche şi murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunţă parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
şi alungate-n frigul de afară.

Aş încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
şi mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la uşă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarţe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare, Ediţia on-line din 27.09.2019 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mansarda

Pe gânduri se aştern, disimulate,
poveşti pe care le credeam uitate
sub scoarţe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-aşez pe canapeaua desfundată
şi amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin amintiri care se-ntorc rănite.
Aş vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n faţa mea îndată,
când muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche şi murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunţă parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
şi alungate-n frigul de afară.

Aş încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
şi mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la uşă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarţe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 8.04.2021, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mansarda

Pe gânduri se aştern, disimulate,
poveşti pe care le credeam uitate
sub scoarţe prăfuite de albume,
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece şi murdară,
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-aşez pe canapeaua desfundată
şi amintirile mă năpădesc deodată!...

Văd chipurile voastre neuitate,
femei iubite, mai demult plecate,
lăsând în urmă visuri regăsite
prin neuitări ce se întorc rănite
cu muzica ce vine dinspre scară
dintr-o tavernă veselă – şucară,
pe note vagi, găsite într-o gamă,
ce-anunţă parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite într-o seară
şi alungate-n frigul de afară.

Aş încerca să le adun pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
şi mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la uşă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarţe grele,
cu ochi adânci, amantele rebele,
străine mă privesc... din altă eră!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie autumnală

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără anotimp

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.

poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când se-ntorc diezii...

Cu amintiri venite peste vreme,
să îmi aşeze rime în poeme,
ajung şi chipurile voastre, toate,
iubitelor din viaţa mea plecate,
la un sfârşit întârziat de vară
când dezertau diezii din fanfară,
iar vântu-i căuta pe dibuite
în gara vieţii, plină de ispite.

Regretele, ieşind din clarinete,
îmi aminteau, cu intonări discrete,
că v-am lăsat pe toate într-o seară
la un peron întunecat din gară
când vânturile toamnei, răsculate,
vă-ademeneau cu melodii ciudate
pe drumuri de iubiri fără hotare,
prin oazele cu dune mişcătoare.

Ascult din nou tăcerea adunată
pe amăgiri întoarse..., deodată,
cu lungi regrete din trecut lăsate
în trenurile pline de păcate,
ce vă-aduceau în nopţile rebele
să ne iubim sub razele de stele,
iar către zori, pe când cocoşii cântă,
să mă lăsaţi, cu inima mai frântă...

Vă-aştept, şi-acum, în fiecare seară,
pe când se-ntorc diezii din fanfară
să-aducă alţi bemoli în clarinete
din margini de apusuri violete,
iar dorurile noastre, împreună,
se-amestecă în oaza de sub dună.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 24.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Se pierde decorul în umbra străină
şi vorbele grele, venite-n surdină,
alungă perdeaua cu falduri astrale
din buza ferestrei cu geamuri ovale,
iar muzica rece ce urcă pe scară
în ritmuri năuce se pierde afară.
Din colţuri de stradă ajung santinele,
lovind cu pahare de vin în tejghele,
iar zgomotul sticlei, plecat într-o rână,
mulţimi nevăzute din colţuri adună
sub luna ce bate tăcută-n firidă,
tecând peste chipuri cu faţa lividă.

Tu stai şi priveşti dintr-un colţ solitară
scandalul iscat în taverna murdară
şi rujul ţi-l laşi pe paharul de sticlă...
Zâmbeşti languros şi înfrunţi fără frică
priviri aruncate din umbra opacă
cu pofte păgâne ce-n gând te dezbracă.
Aştepţi oare prinţul din vis să apară,
în braţele lui să te urce pe scară,
amorul pribeag în zori să ţi-l soarbă
cu gura nebună de patimă oarbă?...
Auzi dinlăuntru doar gândul cum plânge
în visul brodat cu imagini nătânge,
desprinse haotic din fresce baroce
pictate orgasmic de mâini echivoce...
Şi cauţi himeric, pe pânza străină,
doritul tău prinţ, sperând că-o să vină,
din trup să îţi soarbă cumplita ispită
în nopţi nedormite, când luna te-agită.

Frumosul meu prinţ, din vis te coboară!...
Tăcută te rogi în taverna murdară -
nu-ti pasă că-n preajmă ajung santinele
lovind cu pahare de vin în tejghele...
Te rogi mai departe, cu faţa lividă,
când luna se pierde tacută-n firidă.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el îşi adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate
pe brâul sacru-al marilor redute
din neuitări de visuri adunate
sub umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

Şi visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n grabă să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.

Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n faţa altă poartă,
mă luminez mergând smerit spre ea!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Se pierde decorul în umbra străină,
iar vorbele grele, venite-n surdină,
alungă perdeaua cu falduri astrale
din buza ferestrei cu geamuri ovale.
Şi muzica rece, ce urcă pe scară,
în ritmuri năuce se-aude de-afară.
Din colţuri de stradă ajung santinele,
lovind cu pahare de vin în tejghele,
iar zgomotul sticlei, plecate-ntr-o rână,
mulţimi nevăzute din colţuri adună
sub luna ce bate tăcută-n firidă,
tecând peste chipuri cu faţa lividă.

Tu stai şi priveşti dintr-un colţ solitară
scandalul iscat în taverna murdară
şi rujul ţi-l laşi pe paharul de sticlă...
Zâmbeşti languros şi înfrunţi fără frică
priviri aruncate din umbra opacă
cu pofte păgâne ce-n gând te dezbracă.
Aştepţi oare prinţul din vis să apară,
cu tine în braţe să urce pe scară,
amorul pribeag în zori să ţi-l soarbă
cu gura nebună de patimă oarbă?...

O, nu! E doar gândul tău care plânge
în visul brodat cu imagini nătânge,
desprinse haotic din fresce baroce
pictate orgasmic de mâini echivoce...
Şi cauţi himeric, pe pânza străină,
doritul tău prinţ, sperând că-o să vină,
din trup să îţi soarbă cumplita ispită
în nopţi nedormite, când luna te-agită.

Frumosul meu prinţ, din vis te coboară!,
tăcută te rogi în taverna murdară –
nu-ti pasă că-n preajmă ajung santinele
lovind cu pahare de vin în tejghele...
Te rogi mai departe, cu faţa lividă,
când luna se pierde tăcută-n firidă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 31.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea

Ani tot mai mulţi se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele, care mă destramă,
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aş ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
şi simt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
şi timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele care mă destramă
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aş ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
şi simt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 12.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.
.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele care mă destramă
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
să-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aş ruga, acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
.
Rămân cu sufletul cuprins de dor,
presimt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

Ani mulţi s-au adunat în urma mea
cu amintiri venind necenzurate
şi timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele care mă destramă
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Eu v-aş ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
şi simt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prag de toamnă

Se lasă toamna încă aşteptată,

părerile de rău se-ntorc pe rând,

pe-o margine de clipă-ntârziată

la uşa gândului ajung dansând.

Şi mă cuprind regrete insolite,

fără să ştiu de am greşit cumva

când dorurile-n straie de ispite

visau adânc pe nori de mucava.

Regretele s-aşază peste gânduri

cu amintiri trezite prea târziu

în notele urcate printre ziduri

din partitura unui potpuriu.

Revin acum, în clipe fără miză,

cu vânturi reci sosite de la nord,

în prag de seară ultimă surpriză,

cu amăgiri căzute-n dezacord.

La poarta neuitării se destramă,

iar gândul le alungă în trecut,

în mijlocul pădurii de aramă,

pe umbrele din visul renăscut.

Acolo te zăresc îngândurată,

cu dorurile strânse la un loc,

pe chipul ce apare ca o pată

în ramă aurită de breloc.

Aşez brelocul pe o etajeră,

întinsă peste spaţiul infinit,

privirea ta, venind din altă eră,

îmi leagănă surâsul obosit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măşti de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
prin spaţiul sideral ce-aveau de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.

Şi să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie echinocţială

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu precis ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou pelerinul...

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe gândul pierdut...!

E toamnă târzie şi, parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduşi fără veste de-o ceaţă-ncărcată
cu vechi amintiri, revenite-n decor.

Ajunse la uşă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat –
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să gust... că nu e păcat!

Aşa voi ajunge din nou pelerinul
ce-şi trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-şi pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.

Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice şoapte,
citindu-mi poeme vrăjite din nou.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el îşi adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate,
sub brâul greu al marilor redute,
într-un seif de visuri adunate
din umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

Cu visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n taină să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.

Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n faţa altă poartă,
mă luminez mergând uimit spre ea.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou pelerinul...

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe brâu de sărut!

E toamnă târzie şi parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduşi fără veste de-o ceaţă pătată
din vechi amintiri revenite-n decor.

Ajunse la uşă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat,
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să beau,... că nu e păcat!

Aşa voi ajunge din nou pelerinul
ce-şi trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-şi pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.

Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice şoapte
citindu-mi aceleaşi poeme din nou.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 13.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seră de toamnă

Când seara de toamnă îmi bate la uşă
cu vântul sihastru venit dinspre nord,
văd flacăra zveltă urcând din cenuşă,
trecând prin tăciunii în plin dezacord.
Prin fanta rămasă din nou redeschisă,
aruncă balauri de umbre-n tavan,
aduşi dintr-o veche poveste rescrisă,
uitată cândva într-un mitic vulcan.

Aş vrea să adorm, însă gânduri haine
mi-alungă uitarea dorită-ndelung,
iar umbra jucată-n perete îmi spune
s-alung nedorite-amintiri care plâng.
Dar somnul rămâne o falsă dorinţă,
la marginea nopţii oprită discret,
pe umbre amare, din nori de căinţă,
venite pe doruri în chip de regret.

Şi parcă, deodată, aud dinspre sobă
un cântec plecat înspre uşa din hol
din jarul ce cântă romanţe de probă
cu note din care-a scăpat un bemol.
Dar liniştea nopţii se-aşterne îndată,
aud numai vântul cum bate în horn,
adorm şi visez că te-ntorci împăcată,
prin hăuri de timp, călărind un licorn.

poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!