Elogiul vieții - I
Eretică mare, dumnezeiască îndurare
Spuma-i povară, viața-i amară
Întunericul cotropește fără încetare
Nu mai ieșim cu visele în afară!
Muzica se topește-n singurătăți vii
Tăcerea arde în miez de dor de poezii
Gânduri sculptate de îngeri orbi în rugă
O, Viață, nu-mi fugi! Nimeni nu te-alungă!
Aripi se desprind din zbor fluid
Spre țărmuri nimeni nu mai ancorează
Adâncuri incerte tainic ne închid
O, Viață, mai oferă-mi rogu-te o rază!
După atâtea și atâtea iluzii aluneci în tine
Și te cauți mereu firesc în ceilalți
Obsedat de trufii de fals de noi destine
Și uiți de viață!... Dar voi de viață să nu uitați!
În aerul rece orb de seringi
Când plutind printre stafii
Viață cu teamă să ne-atingi...
Suntem Iubirea-ta-dintâi?!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dor de viață
Ard enunțuri, gânduri, erezii;
Sunt singur în propria îndoială
Mi-e dor de viață, Doamne, cum știi
... și mă rog... de dimineață până-n seară!
Martir în căutarea unor fericiri discrete;
Mai mult ca iubirea înfloresc întru iertare
Mi-e dor de viață, de oameni, de sentimente
... și mă rog, Doamne, să mai ai cu noi răbdare!
Singur printre dimensiuni false și trufii
Fără de speranță fără de crezământ sunt
Mi-e dor de viață, de arderi, de poezii
... și mă rog Doamne de aripi, de trup de vânt!
Să zbor aș vrea să vârfuri noi imaginare
Dincolo de nori și de plutiri lirice divine
Mi-e dor de viață, de lacrimile perpendicular
... și mă rog Doamne, să fii pururi cu mine!
Ard clipele toate într-un timp suspendat,
Grijile zilnice au mereu alt deziderat...
Mi-e dor de viață, de-un Înalt luminat
... și mă rog Doamne să-mi fii îndemn și sfat!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elogiul vieții - II
În împletiri de întuneric
Cuvintele plâng sub cicatrici;
Lacrimi fără de contur sferic;
Tu, Viață, să nu-mi fugi de-aici!
Arogante-s tăcerile-n vechi blazoane;
Ocnași la iluzii toți mai sperăm până
Lacrimi de sfinți curg tainic din icoane
Șie, Viață, noi îți suntem vai, la pândă?!
Coborâm din trufii în false elongații
Pătrunși de efemer și de abis;
Ne dă nemărginirea noi, noi senzații,
Dar Viața nu primește vis după vis?!
Cuvinte însângerate vor să ne devore;
Atâtea legi, decrete, stări de urgență...
Cu Dumnezeu nu ne mai vor în agore
O, Viața mea, fii miezu-mi de prezență!
Te slăvesc Imperiu al fricii și al îndoielii
Viața nu se curmă când unii sau alții;
Să ne supunem în magia neagră a tăcerii:
Să nu ne pierdem părinții, copii și frații?!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mulțumesc ție, viață!
Avem nevoie de speranță,
De lumină, de credință și de viață!
Avem nevoie noie de fiecare,
Iubire din iubire, iertare cu iertare!...
Avem nevoie de acasă de copii,
De petale de îngeri și de poezii!
Avem nevoie noi de ceruri senine,
De roua vieții-n miez de destine!
Avem nevoie de chipuri strălucitoare,
De sărbătorile ființei și de răbdare!
Avem nevoie de gânduri noi de lumină,
De pagini de firesc, de pace vie deplină!
Avem nevoie de simplitate și de noi,
De semeni răniți în războaiele de-apoi!
Avem nevoie de șansă, de rugă, de sănătate,
De tot ce-i mai frumos în lume (dacă se poate?)!
Avem nevoie de Dumnezeu și de iubire,
De toți cei dragi, de lacrima lor subțire!
Avem nevoie să spunem cu multă speranță
În fiecare dimineață: "Mulțumesc Ție, Viață!"
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valsul iubirii pierdute
Dansez cu umbrele
În înserarea fără de pași
Trufiei mele singur mă lași
Incandescent ochilor pătimași?
Dansez cu lacrimile
Și nu mai pot pe umărul tău să plâng
Atâtea iluzii ard în mine și se frâng
Tăceri ce le-am simțit pe fiecare gând?
Dansez cu sângele
Ce-n inima ta poate va-nflori
Tu, petală... eu, dorul tău de-a fi,
Tu, lumină... eu, bucuria ta de peste zi?
Dansez cu visele
Și se surpă metafore-n rime
Regretul ce nu-mi mai aparține
Suavitatea unui gând de la tine?
Dansez cu norii
Nimeni nu ne mai știe
Au plecat îngerii toți poezie
Și noi am uitat de viață, de copilărie...
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te purtam pretutindeni
Te purtam pretutindeni,
ca pe o comoară
viață de rouă,
viață de vis;
înfloream odată cu tine
și urcam pe creste mereu,
și mereu
nimic nu-mi stătea în cale: nici marea
cea mare,
nici fruntea îngândurată a unui zeu
*
te purtam pretutindeni,
ca pe un dar cuvenit,
doar al meu...
viață de roze, viață de gând
însorit
lăcrimam odată cu tine și cântam
în furtună, și cântam:
odată tu, odată eu...
te-am purtat pretutindeni:
prin soare și vânt, prin viscol
și ploi,
dar niciodată nu te-am întrebat
de ce sîngerai
când eu urcam, și tot urcam
fără să mai privesc înapoi
viață duioasă - uneori, dulce,
alteori amară -,
cu zâmbet încrustat
în statui...
8 iulie 2018
poezie de Valentina Becart (8 iulie 2018)
Adăugat de Valery Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diagnostic, I : Cancer / Ca (î)n Cer...
Răni nevăzute, dureri atroce;
Tăcerile nu mai au conținut!
În fiecare plagă arderea e-o voce,
În fiecare gând e sufletul pierdut!
Seringi, aburi de sânge și alcool;
Privirea caută orizontul orb!
De-atâta viață, Doamne, -mi este dor
Încât în lacrimi nu știu ce să Te rog!...
Un alb rece, de piatră este inima-n care
Sentimentele se distrug rând pe rând...
Doamne, nu-mi da de astăzi renunțare;
Mă simt încă pradă sieși sângerând!
Negru peste tot; ochii nu-i închid de frică;
Proiecții cu lumânări și cruci și morți...
Din patul rece trupul rece alții-l ridică!
O, Doamne, ce spun oare copiii la nepoți?!
Un drum printre îngeri; lumină orbitoare;
De-atâtea aripi mă prăbușesc în alt zbor...
Întind unii mâinile sub trupul peste care
Cineva așează o floare și-și frânge-un fior!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, viață, viață, uimitor răstimp
O, viață, viață, uimitor răstimp,
din contradicții-n contradicții-ajungi,
împleticită-ades, târâș, pe brânci,
și, brusc, în înger parcă te preschimbi;
aripi nespus de-nvoalte ai atunci:
o, viață, cel mai nepătruns răstimp.
Dintre destine multe, temerare,
să fie unul poate, mai aprins?
Noi rezistăm, cu sprijin în hotare,
și smulgem, luăm ceva de necuprins.
......................................
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (1914, Paris), traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la Primăvară neagră - I
S-a înnegrit firul de iarbă!
Plânge; nimic pe nimeni nu întreabă!
Atâta moarte e astăzi vai, în jur;
Se teme să trăiască atât de singur!...
Nimeni nu mai trece pea lei...
Nimeni nu-l mai mângâie parcă...
Plânge și roua din ochii săi
O, viață, viață de acum și niciodată!
Pământul e negru și încruntat;
Nu vrea pe nimeni să mai vadă!
Atâta moarte la cam supărat;
Clopotul se aude în fiece ogradă?!
N-a fost zăpadă; n-au fost nici ploi
Și bolile ne-au cuprins de peste tot;
Nici firul de iarbă nu vrea să-nțeleagă
De ce e primăvara asta neagră, tot mai neagră!
Destine tulburate de efemer și de abis;
Firul de iarbă topindu-se întrânsul învins!
Mi-e dor de alb, de iubire, de curcubeu,
Mă iartă, viață; credință fie-n Dumnezeu!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
False suveniruri - II
Nu-mi ipoteca visele
În răni inutile;
Ascunde cruzimile-n tine,
Mă iartă de regăsiri martire?!
Nu-mi ipoteca visele
În poezii juvenile
Și nu mă trăda pe-un psalm
Mă iartă între ce voi fi și ce eram?!
Nu-mi ipoteca visele
După nopți și zile
Ca să mai împărțim în doi
Și stropul ultim din miezul unei ploi?!
Nu-mi ipoteca visele
Cu metafore ce-ard în lire
Falsificând esențe și trufii
Ca și părinții care fug de copii?!
Nu-mi ipoteca visele
Chiar de ești fără iubire
Ca un emigrant care întreabă
Dacă mai sunt între noi hotare?!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am nevoie de tine, Viață!
Am nevoie de tine, Viață
Ca unui mugure un strop de rouă,
Ca unui zbor o nouă speranță,
Iubirea să nu să rupă iar în două!
Am nevoie de sacrificii supreme,
De cuantificări vii, stelare,
De binele extras din blesteme,
Am nevoie de rugă, de răbdare!
Mă încred în frumusețea inimii mele,
În iubirea izvorâtă din poeme,
Am încredere în dor, în mângâiere:
Mă iartă, Viață, mă iartă ; nu te teme!
Am nevoie de sacrificii supreme,
De binele extras din blesteme...
poezie de Constantin Anton din Cromatica iertării, vol.III - Negru rece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frânte aripi de copil
În oriunde triste locuri,
înfruntând perfide focuri,
frânte aripi de copil
-de un crud, hain destin-
țipă-n aer cu durere
dor de viață, zbor senin...
Rogu-te tu, vânt din Soare,
cată aripa ce doare,
mângâind-o, fă-o bine,
redă-i zborul către tine,
dă-i din majestatea Lunii
planând lin pe somnul lumii,
ocrotește-o de furtună,
ghideaz-o spre vreme bună,
scoate-i aere deșarte
din penaje-mpăunate
și învaț-o să mângâie
dor și viață... să rămâie
pavăză pentru iubire,
tuturor să dea de știre
că odată, chiar rănită
și în viață poticnită,
a-ntâlnit sămânța vieții
în seninul dimineții!
Doctore, mă doare tare
lacrima din Carul Mare
unde azi se zbat febril
frânte aripi de copil...!
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elogiul vieții - IV
Într-o lume relativă
Tot privind ultimul pas
Am avut de toate-n viață
Dar cu nimic n-am rămas!
Într-o lume perdandă
Tot trecutu-i greu de învins
Am avut de toate-n viață
Dar multe mi-au rămas în vis!
Într-o lume captivă
Tot sperând la mult mai mult
Am avut de toate-n viață
Dar toate cu timpul au trecut!
Într-o lume plină de vii
Tot iubind mii de virtuți
Am avut de toate-n viață
Dar tu, iubire să nu mă uiți!
Într-o lume absolută
Tot rugându-mă la Dumnezeu
Am avut de toate-n viață
Dar nu le-am avut când am vrut eu!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un tren, o gară, o viață
te-am așteptat în gară iubito
o viață întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig și era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am așteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viață
și o iubire uitată între noi
te-am așteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între stații
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Labirintul voinței
Nu toate bucuriile vieții mă-ajung
Nu toate sacrificiile îmi sunt destule
Nu toate rugăciunile mă ard pe rug
Fiindcă Doamne uit uneori eu de Tine?!
Noi necazuri zilnic ispășesc
Temeri fără rost, grea răscumpărare...
Trec prin viață sincer și firesc
Timpul netrăit... amar, amar mă doare!
Nu toate bucuriile vieții mă-ajung
Nu toate sacrificiile îmi sunt destule
Nu toate rugăciunile mă ard pe rug
Fiindcă Doamne uit uneori eu de Tine?!
Sunt prea mândru, prea orgolos,
Nu dau din trufiile mele celorlalți...
Mă tem să nu trăiesc fără de rost,
Să nu ascund pururi mie noii talanți!
Nu toate bucuriile vieții mă-ajung
Nu toate sacrificiile îmi sunt destule
Nu toate rugăciunile mă ard pe rug
Fiindcă Doamne uit uneori eu de Tine?!
Mă tem de fapte crude fără de iertare
De bucurii false, de bucurii reci amare...
Mă tem de suferințe pline de trufii
De tăcerea care arde-n miez de poezii!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diagnostic, II : Tumori / Tu mori...
Vezi, Doamne, nu-Ți port nicio ură
Și nu mă las învins acum de boală;
Privesc spre ceruri și mă-ndură
Norii negri, copleșiți de îndoială?!
Vezi, Doamne, toate nu mai au niciun preț,
Visele ard albul orb din medicamente;
Privesc spre ceruri, cu teamă-mi învăț
Incertitudini noi, stări groaznice, ardente?!
Vezi, Doamne, mi s-a-ncuibărit în sufletul rece
Trăiri de care astăzi îmi sunt de dor;
Privesc spre ceruri, și ploaia mă-nțelege,
Numai Tu uiți de mine; de ce mă lași să mor?!
Vezi, Doamne, sunt spre sfințenia Ta
Și rug și flacără și cruce și abis;
Învăț din toate câte poate lacrima sfărâma,
Învăț din toate în câte nu-s cuprins?!
Vezi, Doamne, toate se pierd în timp
Captive devin amintirile, topiri în gol;
Martire gânduri fără de aure și nimb...
Of, de Viață, de Viață, mi-e tot mai dor!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viață...
(ești frumoaså... primăvara când înfloresc pomii, vara, toamna când se coc strugurii si iarna când frumusețea ta rămâne neatinsă)...
Viață, viața cum mai treci
Printre flori și tămâioasă,
Anii se duc nu îți pasă
Te strecori de parca-i fi
Iederă ce crești pe zid!
Când mă-ntorc să te privesc
Nici măcar nu te găsesc,
Să rămâi la locul tău,
Ești fugară, vrei să pleci!
De-aș lupta cu munți de piatră,
Tot îmi smulgi anii din viață
Și mă faci să râd ușor
Doar de te-ai opri în loc!
Viața, viață să nu uiți
Cât de prețioasă ești
De ești tânăr sau båtrân
Toți te roagă să rămâi!
Chiar sărac, bogat de ești,
Tot ai vrea să mai trăiești
Și te cert seara de seară
Să nu uiți de-a ta povară!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bulgăr de viață
Bulgăr de foc,
Stea cu noroc,
Lumină, căldură,
Viață de aur pură,
Recolte, mângâie,
Crește, învie,
Viața în bucurie.
Bulgăr de apă,
Lumea adapă,
Enigmatică fată,
Leagăn de viață,
Vieți să-ți înflorească,
Mână cerească
Spală, mizeria omenească.
Bulgăr de pământ,
Viață și mormânt,
Desprins din geneză
Ne suporți în taină,
Nu știu, până când.
Bulgăr albastru, de cer,
Viață și aripi de zbor,
Pentru pământeni visători,
Transparență scumpă,
Ești pentru viitor.
Bulgăr de viață,
Sămânță de speranță,
Clipe de trăiri,
Viață, valuri de porniri,
A creației piramidă,
Joacă cerească,
Adune bucurii.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Poezie și viață, ardere-n sublim
Mângâierile în suflet tainic rămân
Miez de lumină în care mă-nchin
Din interiorul Ființei fiind stăpân!
catren de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fii...
Să fii om bun, când lumea e haină
Să fii umil, când alții te denigră.
Să fii milos cu cei ce sunt sărmani
Să dai mâncare celor fără bani.
Să nu bârfești, chiar dacă ești bârfit
Să nu urăști, chiar de nu ești iubit.
Să știi cum să zâmbești, când inima iți plânge
Să nu faci loc tristeții, că altfel te învinge.
Să fii mereu senin, este un dar Ceresc
Să spui mereu în viață, cuvântul "mulțumesc"
Să îți întorci obrazul, când palma-i ridicată
Celor ce lovesc, iubire le arată.
Să fii mereu în viață, un om la locul lui
Să îți ascunzi durerea, la nimeni să n-o spui.
Să știi să cerni mereu, cei bine și cei rău
Să te ferești de ulii, ce zbor în jurul tău.
Să mergi pe drumul vieții, mereu cu fruntea sus
Să spui mereu pe nume, tot ce tu ai de spus
Să nu te temi de nimeni, ești liber să gândești
Să arăți tuturor, cât de frumos trăiești.
Să fii exemplul viu, cum să răzbești în viață
Să înțeleagă asta, acei fără speranță.
Să ai mereu tăria, de-a renunța când doare...
Să te ridici de jos, zâmbind iar în picioare.
Să mulțumești în zori, de-o nouă zi de viață
Să te trezești mereu, cu zâmbetul pe față.
Să lași pe unde treci, un semn că ai trecut...
Să-ți mulțumească omul, fiindcă te-a cunoscut.
poezie de Marinela Florina Jurcă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi doi și... norii
Te iubesc... ș'-acum
Și te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Și chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Și nu o clipă doar,
O secundă, sau o viață!
Voi rătăci și Eu și Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopți fără de vise
Prin inimi tot mai înghețate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi și amar
Până ne vom regăsi din nou!
Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viață mai pustii
Cu ochii plânși,
Secătuiți de atâtea lacrimi.
Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieți trecute-n asfințit!
Vom asfinți în depărtări
Doar Noi, Noi doi și... norii!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!