Ecoul clipei de încântare

A fost o clipă, o străfulgerare
a unui gând ori poate-a scânteiat,
pornită din ecouri de-ncântare,
o floare dintr-un vis îndepărtat.

Am vrut să-i vin, cu-aceeaşi strălucire,
în calea dintr-un timp ce se grăbea
să treacă prin a palmei adâncire
pe-o linie din care ea lipsea.

Nu s-a oprit, dar mi-a lăsat-o mie,
gravată cât o viaţă de iubit,
armonioasă ca o poezie
cu început, dar fără un sfârşit.

Îmi e şi-i sunt ecou de încântare
acum şi prin eteruri cât vom fi
în alte clipe de străfulgerare
ce-or scânteia şi-n veci ne vor uni.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străfulgerare

Îmi legănam aşteptarea la sân
într-un cuib stingher
troienit de flori de ger.
O străfulgerare m-a trezit din torpoare.
O străfulgerare de gând,
o străfulgerare de vis,
o străfulgerare de dor,
nu ştiu exact ce era.
Ştiu doar că
alergai prin troiene cu un şoim pe umăr.
"Adăposteşte-mă în noaptea ta cu stele!"
strigai,
şi strigătul tău
a dezgheţat
lichenii sidefii de lumină
încremeniţi de la începutul Creaţiei
pe partea nevăzută a Lunii.
"Deschide-mi o fereastră
spre lumea ta de linişte ascunsă!"
mi-ai zis.
Şi te-am primit în ochii mei,
în timp ce îngeri selenari
îmi picurau pe gene
din luna dezgheţată
şi îmblânzită ca o căprioară.
De-atunci te oglindeşti
în ochii mei
şi-un şoim priveşte din retina mea
direct în soare.
Aşteptarea mea
şi întrebările mele fără răspuns
s-au topit
într-o lacrimă ce mi-a înflorit
cuibul troienit de lumină.
Ne urmăm unul pe altul în vis,
iar drumul nostru e o legănare
înspre înfrunzire.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă şi o zi

Din alte lumi şi timpuri sau, poate, dintr-un vis,
Te-ai avântat spre oameni prin porţi ce s-au deschis,
Lăsându-ţi libertatea o viaţă a trăi
Alături de acela pe care-l vei iubi.

Ne-ai studiat, mirată, şi chiar din prima clipă,
Ai înţeles: iubirea nu-i, pe Pământ, risipă.
Dorită? Da, de-aceia ce spun, la toate: "Vreau!",
Uitând să mai împartă ceva cu cei ce n-au.

Hulită? Da, se-ntâmplă la cei ce n-ar putea
Să-i înţeleagă taina, să ştie cum e ea,
Să-i simtă ne-ntinarea, puterea, bucuria,
Şi să-i accepte-n suflet lumina şi domnia.

O cunoşteai de-acolo, din vechea lume-a ta,
Şi-i căutai pereche: pe-acel ce-ţi poate da
Aceeaşi încântare în visul de-a iubi
Tot ce te înconjoară, o viaţă şi o zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul zorilor

La o margine de ape, apărută ca un vis,
Tu faci stelele să-ntrebe Universul de-i permis
Noaptea să cuprindă ziua doar atât cât somnul tău
E vegheat de Luna care s-a oprit din drumul său.

Curios, chiar Universul, sprijinit pe-un infinit,
Şi-a oprit, o clipă numai, mersul fără de sfârşit
Şi, c-o voce din eteruri, şuierând spre galaxii:
-Stelelor, în plus, o noapte, pe Pământ, de-acum, va fi.

Chipul tău, scăldat în raze, îmi apare ca un vis
Într-o noapte când Pământul, ocrotit de Paradis,
A-ncetat să se rotească, Timpul însuşi a-nlemnit,
Până când ţi-au dat sărutul zorii care... te-au trezit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa din viitor

Îmi amintesc, din nou, de ce va fi,
În viitorul dintr-un vis ce-a fost,
Dar l-am trecut în cele fără rost
De care n-am mai vrut, nicicând, a şti.

Şi iarăşi văd în visul ireal
Un viitor ce poartă amintiri.
Nici azi nu-mi sunt, nici ieri n-au fost trăiri,
Dar sunt acolo-n vis ceva real.

Apar, plutesc un timp în jur, dispar,
Scântei din focul încă neaprins,
Ori fulgi pe care iarna nu i-a nins
Şi-aşteaptă viitorul când apar.

Sunt amintiri ce nu s-au petrecut
Şi aşteptări pe care nu le am
Din vremea-n care-n viitor aveam
Un foc rămas cenuşă, în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri

Vom face printre valuri, valuri,
şi ne vom cufunda-n apus
atât de jos şi-atât de sus,
prin lumea noastră fără maluri.

Vom face dintr-un vis, un vis
şi-l vom petrece împreună
sub raze argintii de lună,
uitând ce-n stele ni s-a scris.

Vom înota prin fericire
spre malul inventat de noi,
de ieri sau azi ori de apoi.

Va fi o lume cu iubire,
vom fi acolo amândoi,
atât de plini şi-atât de goi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

gând

Un gând este doar o străfulgerare între două nopţi lungi, dar această străfulgerare este totul.

definiţie de Henri Poincare
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karmă...

Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...

Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri şi de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...

Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune şi respect...
Ţi-am zis tot ce-am ştiut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...

Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieţii trist tumult
O oază liniştii s-aflăm...

Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...

De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-aşa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...

Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Şi-n orice chip ne completăm,
Aşa deplin, aşa curând...

Da, cred că nu ai spus greşit,
Că "ne-am ştiut" fără să ştim...
Că-n altă viaţă ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...

Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Şi-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...

Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Şi-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...

Vom fi sortiţi să ne iubim
Şi-n alte vieţi, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie... printre rânduri!

Bântuie-n mine mii de gânduri
La tot ce-a fost cândva, demult...
Citiţi-mă, doar printre rânduri:
Cât v-am iubit şi... nu de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mi-a fost alean de dumneavoastră...
Regret a fost la mine-n gând
Şi-n cugetu-mi... risipa noastră!

Adastă-n mine tot ce am strâns...
Tot ce v-am luat şi ce v-am dat,
Silfida-mi fiinţă mi-e nod de plâns
Şi-n dumneavoastră a evadat!

Cât timp avem să ne certăm...
Fără să ştim: cum şi... de ce?
Dar, printre rânduri... ne iertăm?
Urmaşii-or să ne judece?

Mai este timp de implicare
În spaţiul nostru-ngust, acerb?
Se-aude zumzet de-mpăcare?
"Iubeşte" - e proverb? Sau... verb?

Tot ce a fost cândva, demult,
Iţeşte-n mine nimb de gânduri...
Cred că v-aţi prins că, printre rânduri,
Vă mai iubesc... la fel de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mă-ntorc la unicul meu Soare
Din inimă-mi, subtil, pe rând,
Să vă dedic... micuţa-mi floare!

poezie de Iulia Mirancea (26 octombrie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă de mister

În doruri multe, cristaline
Venit-am ca să mă îngrop,
Cu al meu tril să se îngâne
Durerea dintr-al meu potop.

Astăzi a curs lacrima rece
Dintr-a cântatului ecou,
Născut în mine să îmi sece
Dorinţa de a fi erou.

Beatitudini milenare furau înverşunat
Doruri curate şi amare,
Dintr-un trecut prea tulburat
Cu clipe fără de savoare.

În ceasul care cântă clipa
Mă plâng în jalnic regăsit...
Şi chiar de mi-am găsit aripa,
N-am să mai zbor spre asfinţit.

Culoare dulce şi opacă –
Aşa se-arată acum destinul –
Nu ştiu de-i cineva să-i placă,
Cum mi-a plăcut mie pelinul.

Am adorat să plâng în mine...
Şi-atunci esenţa mea spălată,
Se definea să mă aline,
Precum şi soarta-mi iritantă.

Cu cât mulţime mă-nconjoară,
Cu-atât sunt eu însingurată...
Cu cât ajung singură-n seară
Din dimineaţa resemnată.

Am fost în chinuri de vecie,
Dar zăbovit-au efemer...
Acum eman doar bucurie,
Dar inima mi-e un mister...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu soţul meu

Am adormit azi-noapte foarte greu
Şi-n vis, m-am întâlnit cu soţul meu.
Stăteam de vorbă ca şi altădat'
Şi... iar, mi s-a părut că-i supărat.

Eu îi vorbeam, el răspundea plângând
Şi, Doamne, câte îi spuneam în gând!
Şoaptele lui, parcă, aveau ecou,
Însă, l-a podidit plânsul din nou.

Până la urmă, a tăcut, însă treptat,
Cu pasul rar, spre mine s-a-ndreptat
Şi-i povesteam cu sufletul deschis,
Ce-am mai facut, de când s-a-nchis în vis.

Şi locul îmi era necunoscut,
Dar, Doamne, eu eram cu-al meu iubit!
Priveam la el cu-atâta încântare
Şi, dintr-o dată, intrai pe o cărare.

Mergând, am dat peste o apă mare;
Jur-împrejur, pustiu cât vezi în zare.
Am început să-l caut, însă... unde?
Din când în când, de mine se ascunde.

L-am căutat, dar n-am găsit nimic.
Aş vrea să pot, aş vrea să mai despic
Ziua de zi, durerea de durere,
Dorul de dor, puterea de putere.

În vis m-am perpelit noaptea întreagă,
Dar, am păstrat ceva din vis, în minte.
Am vrut să selectez cu luare-aminte,
Imaginea ce mie îmi e dragă...

La geamul meu, o pasăre se-opreşte
Mă uit la ea şi parcă îmi vorbeşte...
Mă simt de parcă m-aş afla-n văzduh,
Iar dintr-o stea zâmbeşte Sfântul Duh.

Cât ai clipi din ochi..., numai atât
De mine, soţul meu iar s-a ascuns.
Dar, pentru mine a fost de ajuns
Să văd că el e trist! Şi iar am plâns...

Eu plâng până târziu în noapte,
Îmi plâng steaua ce mi s-a stins.
Şi-ntreb moartea:,, De ce-ai învins?
Pe el, de ce l-ai luat departe?"

Şi lacrimile îmi curg încetişor,
Parcă ar vrea ca sufletu-mi s-aline.
Moarte, de soţul meu mi-e dor!
De ce l-ai luat? Inima plânge-n mine!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (25 decembrie 1996)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult

E-atâta linişte pe chipul tău
de parcă timpul s-a oprit o clipă
şi te-a-nvelit cu-a nemuririi-aripă,
pierzându-se apoi pe drumul său.

Zeiţă-mi eşti, şi-ai coborât din vis
în braţele-mi deschise pentru tine,
în inima-mi ce toată-ţi aparţine,
un dar ce, poate, îngerii-au trimis.

Şi te privesc, şi-al tău aş vrea să fiu
cât cerul se va bucura de stele,
cât timp pământul va rămâne viu.

Apoi, în zbor fantastic şi zglobiu
vom reintra în vaste carusele
eterne, ca iubirea mea. O ştiu.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia tăcerii

Priveam în întuneric şi-i ascultam tăcerea
În care, printre note cu aripi de pustiu,
Se rătăcise una cu iz de cafeniu
Ca negurii tăcute să-i laude puterea.

Întreaga simfonie, cu pacea ei deplină,
Părea înlăcrimată în negru-i liniştit,
Dar nota-ceea falsă crea un zumzăit
De aripă-n tenebre, de fals, minciună, tină.

Un râs crispat, malefic, ruptură-n portativ,
O zbatere de note cernute spre abis,
O-nchipuire neagră în calea unui vis,
O simfonie-ntreagă distrusă-n mod parşiv.

Şi-nchipuirea ceea cu ochi de-adânc ecou,
Mi-a apărut aievea, din ceţuri, într-un dans
Cu mlădieri de suflet şi-n adevăr balans,
C-un început adagio şi în final rondou.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea ta

Îmi trec prin gânduri paşii, mi-i petrec
de la un gând la altul, zi de zi,
în obiceiul meu de a trăi,
şi o voi face pân-o fi să plec.

Mă mai opreşte, uneori, un vis,
din mersul printre gânduri, dar plutesc
prin alte lumi şi nu, nu mă opresc,
căci sunt, la tot ce-i nou, mereu deschis

şi-mi place să te văd acolo-n el,
alături, cu privirile arzând,
iubindu-mă, dansând sau surâzând.

Privirea ta... ştii tu, ai tu un fel
de-a mă privi, de-a-mi fi în vis şi-n gând
pe care n-aş putea să-l uit nicicând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul de la ora cinci

Mă minunez, plutind pe-un cer închis,
De clipe-n zbor, cu aer de paradă,
Ce se-mbulzesc la porţile de vis
În care sunt primite ca o pradă.

Am aripi ce-mi zvâcnesc în tâmple-a zbor,
Sau poate-a naufragiu-n mări de sânge
Al unui timp când gândurile mor
Şi nimeni, dintre ceţuri, nu le strânge.

Arunc mirări albastre-n jurul meu,
De-acolo, de prin cerul de cuvinte,
La voia unui zar lipsit mereu
De cifre-n întunericul din minte.

Ajung şi eu la porţile de vis,
Dar dincolo de ele-i o trezire
În clipe care nu s-au sinucis
Şi-mi fac un ceai cu-aromă de uimire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua cu vis şi fum

Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, şi caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele îşi curmă conturul alungit
şi se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
şi-apar din nou, ca vis, şi totul e permis.

Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopţile târzii
era iraţionalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire şi tăcere, atât cât ni s-a dat,
şi nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.

Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
şi fumul de ţigară ce urcă... rătăcit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăbrele de nori

A trecut înc-o vară fierbinte şi rea
ce-a lăsat, la plecare, toţi norii din ea
să ne-apese pe zile şi clipe de vis
ca o palmă pe-o uşă ce nu s-a deschis.

Aş fi vrut s-o închid cu zăbrele de nori
dintr-o roată de timp, să-i provoace fiori,
să o văd între ziduri, pe dalele reci,
zvîrcolindu-se-n toamna când tu ai să pleci.

Dar mai bine o iert. Să se ducă şi ea,
să se piardă oriunde, dar tu, vei pleca?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşte pe gutui

Îmi aduc aminte – nu-i decât un an -
Că mergea pe stradă c-un urangutan.
Şi-l ţinea de mână, chiar în braţe, ea,
De plângeau şi teii, frunza tremura
Şi voia să cadă, chiar de-n luna mai
Plouă cu petale. Ea voia, dar – vai! –
El, sub marea-i burtă nu avea nimic
Să-i încânte viaţa, nici măcar un pic.
Şi plângeau copacii pe chelia lui
De ziceai că-s muşte strânse pe gutui
De-alea mai stricate sau ceva cu moţ
Dintr-un fund de curte. Îl voia de soţ.
Nu mă credeţi? Uite: din purtarea ei
Se vedea că-i este, dintre dumnezei,
Chiar acela care-i bântuie prin vis
Şi-ar fugi cu dânsul chiar din Paradis.
N-aş vrea povestirea să o mai lungesc –
Şi aşa-i prea lungă-n ce vă povestesc
Şi, că doar se poate, o scurtez pe cât
Să-nţelegeţi oful: îl iubea şi-atât...
Când mergeau prin parcul cu un tei fălos,
El s-a smuls din mâna-i, ca un păcătos.
Ce era să-i facă? – doar era neom:
A lăsat-o baltă, iar acum e-n pom.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria zilei nu face cât demonul nopţii

şi nici cât o zăpadă prăfuită
sau cât un lac de sare fără punte
pe care îngeri trişti se-ncumetă să-l treacă
nutrind speranţe false
un fluture se-aşază
pe masa din odaie
cu fâlfâit de aripi
împrăştiind lumina
rămân în hora mică
de zâmbete şi soare
dar seara când prind somnul
ca hoţul
de picioare
vin demoni să îmi cânte
iubirile de care
legată sunt pe viaţă

şi trec din vis în vis
cu aspre condamnări
tresar la ore fixe
şi mă gândesc că poate
lăsându-mă la uşă
ca pe-un străin voi face
dreptate
în sfârşit

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe

S-a născut, în clipa asta,
Un trecut şi-a mai crescut
Cel din clipa dinainte
Şi din altele de ieri,
Dar prezentul? Altă clipă!
Cât scriu eu, mai e?... a fost?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!