Şi îngerii mor

Să învăţăm a da timpului timp,
Să primim a sări un anotimp,
Să vrem a scava în gând şi în ploi,
Să privim surâzători înapoi.

S-admitem că viaţa-i un tăvălug,
Brazda de plug să ne-aducă belşug,
Amarul să ne fie azimă,
Iubirea să ne fie lumină.

Să-nţelegem că-i alt tip de război,
Fără arme, doar plânset de oboi,
Să acceptăm că şi Îngerii mor,
Riscând totul să ne dea ajutor.

Smeriţi în rădăcini să coborâm,
Să stăm aici, nu pe un alt tărâm,
Liniştea să o prindem de mână,
Speranţa să ne fie cunună.

Şi atunci când calvarul va trece,
Să nu ne-mbătăm cu apă rece,
Să nu uităm nimic din ce-a fost dat,
Căci multe-n izolare-am dezlegat.

Să aşteptăm cuminţi şi răbdători
Când inamicul va muri în zori
Şi lacăte vom rupe peste munţi
Să ne-ntâlnim smeriţi pe albe punţi.

În palme să ne crească crin regal,
Lumea s-o preschimbăm în ideal,
Fără măşti dintr-o neagră cronică,
Ci zbor săgetat de rândunică.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă într-o zi

Să ne păstrăm încrederea, viaţa-i frumoasă! 🙂

Speranţă într-o zi

Bat clopote în zori
În zbor de porumbei
Începe-o nouă zi
Şi-aduce tot ce ieri
Am fi dorit schimbat,
Rămâne ce-a fost vechi
S-aruncăm la gunoi,
Si să primim în dar
Frumoase lucruri noi!
Biserici se trezesc,
Ecou de rugăciuni..
Tămâie se presară
Peste încinşi tăciuni
Dorinţe merg spre cer
Din mâini împreunate
În gânduri stau cuminţi
Speranţe înfăşate.
Aşteaptă împlinirea
Cu ajutor să crească,
Să bucure izbânda
Suflete să-nflorească!
Atât ne-a mai rămas
În greul trai pe lume
Să aşteptăm lumina
Ce vine de la Tine 🙏!

poezie de Camelia Paleologu
Adăugat de Camelia Paleologu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce avem de învăţat, învăţăm de la Natură, ea ne dă tot ce ne trebuie. Vrem să zburăm, ne uităm la păsări şi învăţăm să zburăm. Vrem să învăţăm să iubim copiii, ne uităm la animale, care îşi dau viaţa fără să clipească pentru puii lor. Vrem să învăţăm că viaţa e fără sfârşit, ne uităm la râu cum curge fără încetare. Vrem să învăţăm să fim buni şi folositori, observăm cum sămânţa pusă în pămârit încolţeşte, devine lujer şi dă bucate.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă-ntr-una de trei zile,
cerul parcă-i rupt în două,
ca un perpetuum mobile,
răbdarea ne e pusă-n piuă.
Se spală rele şi păcate
se miruieşte aşteptarea,
iluziile-s obercate,
se-ntrezăreşte înălţarea.
Se rup zăgazuri de neştire
şi se coboară-n propiul eu,
primim smeriţi buna-vestire,
că-i totul de la Dumnezeu.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mult trebuie să vă străduiţi să dobândiţi smerenia. Să vă smeriţi, să vă smeriţi şi iar să vă smeriţi. Dacă este smerenie, atunci este totul. Dacă nu este smerenie, nu este nimic, chiar dacă omul ar săvârşi minuni. Smeriţi-vă!

citat din Sfântul Varsanufie de la Optina
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul al treisprezecelea

O, Viaţă, Viaţa mea,
corolă de lumină dintr-o stea,
cum aş putea să-ţi mulţumesc
pentru tot ce-mi este omenesc?
Pe braţe de zefir m-ai legănat,
prin poieni cu bujori m-ai preumblat
dar şi munţi de piatră seacă mi-ai ordonat
să escaledez în zori şi pe-nserat,
fără a scrâşni sau lamenta,
căci doar aşa puteam a învăţa, lecţia ta...
Şi câtă bucurie tu mi-ai dat,
nu-ncape-n universul peste mine aplecat...
Cu tine de mână până la Cer am zburat,
sufletul cu zâmbete mi-ai mugurat,
dar tot tu mi-ai trimis pe-alocuri,
furtuni cu bolovani şi focuri,
să-învăţ a depăşi ce-i greu...
Pe-un colţ de semilună, stau... tot eu.
Înţelepciunea ta mi-ai dăruit,
pe drumu-mi scris am stăruit
în urma mea să las miros de flori
pentru acei ce vor veni în zori...
Şi-atunci, când ceasul treisprezece va suna,
o diademă de lumină-mi vei dona
şi morţii, umbra ta, mă vei preda.
Cum pot eu Viaţă, Viaţa mea
să-ţi mulţumesc pentru ce-a fost şi va urma?
Poate senină s-aştept a mă schimba în stea
în acel ceas, al treisprezecelea.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii care uităm

Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înţelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!

Şi mă întreb de ce contăm,
Când ai putea şi fără noi?
De ce accepţi să existăm,
Acum şi-n ziua de apoi?

De ce ne ierţi şi ne ajuţi,
Chiar şi atunci când nu putem?
Ştiu bine Doamne, suntem mulţi,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem

Dar totuşi încă ne mai ţii
În braţe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm

Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi

Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O ştim prea bine... dar uităm

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesăbuinţa se plăteşte

Se-aude din când în când un guguştiuc
Şi clopotul bisericii ne-anunţă
C-a mai trecut un ceas ca un tăvăluc
Peste oraşul, doar o aparenţă.

Tăcerea se-nalţă în strigăt acut,
Universului îi cere iertare
Pentru nesăbuinţa în absolut
A propriei autoîncântare.

Ne-ai dat Doamne timp de meditaţie,
Ne-ai izolat să ştim ce e iubirea,
Astăzi ne-ai trimis sfânta citaţie,
În faţa ta să ne-asumăm menirea.

Abia acum am înţeles cu toţii,
C-am fost şi suntem în aceeaşi barcă,
Stăm în lumină sau sub poala nopţii,
Că viaţa are drepturi şi ne-ncearcă.

Am învăţat să luăm liniştea din flori,
Pădurea s-o punem la loc de cinste,
Reconstruim acum scara de valori,
Smeriti iti spunem Doamne, bogdaproste!

Sub cerul senin să facem mătănii,
Să ieşim din păcat, să trăim cuminţi,
În pragul casei să mai stea bătrânii,
Copiii să se joace nestingheriţi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna la Cosmeşti

Ploi de argint cad peste sat,
Vântul nebun ciufuleşte copacii,
Frigul şi ceaţa încet s-au lăsat,
În holda de aur s-au topit macii.

Din hornuri se înalţă caere albe,
Spre bolta rece cu norii de plumb,
În vie ciorchinii se pârguie-n salbe,
Cristale de brumă cad pe porumb.

Pământul arat, ca un reavăn covor,
Renaşte sub brazda argintie de plug,
Fructele coapte într-un amplu decor,
Stau în paner, mirosind a belşug.

Trece trenul pe pod, parcă tunând,
Peste Siretul şerpuit şi învolburat,
Lângă Zăvoiul, înfipţi pe un prund,
Înfriguraţi, tremură plopii pe înserat.

poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină născând lumină

Iubirea adevărată eternitatea oare caută?
Îşi naşte lumea ei, în infinit, atemporală!
Căci in infinitatea materiei stelară combinată
Noi vom primi întunericul sau lumina adunată

Si ea cum se hrăneste-n iluminarea neâncetată
Viteza timpului n-o v-a ajunge-n urmă niciodată
Lumină născând lumină cu putere din altă lumină
Lumină din lumină adunând viteza-i divină

Omenescului si universului trecându-i nevăzută
Fără a putea de timp vreodată să fie măsurată
Căci oameni pentru orice scuză timp îsi caută
Iubirea adevărată nu-şi v-a cere timp şi distanţă

Prezente acum in orice lege ş-a omului dorinţă
Dând vina când suntem cuprinsi de a lutului neputinţă
Modelată în măşti de stele puse de noi pentru ispită
Ce ne-o arată timpul si distanţa lui prea mărginită

Ce nu poate ajunge in veci peste veci vreodată
Lumină născând lumină din dragostea-i adevărată
Si nu cum credeti, combinată, ci veciilor adunată
Trecând peste viteza, distanţa,.. de timp si oameni dorită

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Sânziene

Cerul se deschide,
freamătă văzduhul,
sacrul şi profanul
ating infinitul,
împletesc cununi
din flori de sânziene,
miracol şi atemporal
conectează-n astral
rădăcini din ţinut boreal,
câmpii transformă-n covor sideral.
Focuri se aprind
pe pământ arid,
departe ţin răul,
purificarea creşte,
căci ielele-n alai
printre noi coboară,
pentru ţara mea ţes o iişoară.
A lor frumuseţe
ne iau pe loc maiul,
le privim smeriţi,
un pic ameţiţi,
şi-un cântec divin,
suav, cristalin,
ne-nvăluie gândul şi plaiul.
E noaptea cu soare,
când Ion s-a născut
cu cerul şi-omenirea
prinsoare a făcut,
pământu'-a botezat
cu sevă de pom,
drăgaicele-a chemat
să pună-n atom
lumina din soare,
iubirea din floare.
Spiritul intuitiv
ne este discipul,
credem cu tărie
în orice crepuscul.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis viu

Era pustiu... şi rece... şi noian
de gânduri, adâncite în Înalt...
Un Dor nespus stătea-ntr-un colţ de lume,
simţindu-mi neputinţa pierdută în neant...

C-o lacrimă fierbinte, căzută fără greş,
când Soarele se-alintă domol, în asfinţit,
în inima mea frântă, ce nu mai avea "cash",
trezi, cântându-mi dulce, un VIS abia şoptit.

Atunci, ca niciodată, lăsai cel bob de Soare
să-mi mângâie Lumina ce-abia mai pâlpâia.
Mirajul ne cuprinse, arzând în vâlvătaie
şi-n mariajul mistic, cu el în zbor ne lua.

Ce dulce ameţeală! Ce contopire sfântă,
când, fără de atingeri, privindu-ne pierduţi,
aflarăm ce-i IUBIREA şi, fără de osândă,
în mistuiri de flăcări, trecurăm peste punţi.

De-atunci, ne-aduce-aminte Lumina ce cuprinde
şi-al lui, şi al meu suflet, de viaţă chinuit,
că-n lumea asta mare, plină de mii cuvinte,
IUBIRE eşti cu totul, atunci când eşti iubit.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Iubirea mea tristă şi rece,
acum, când e totul pierdut,
oceane de timp vin să-înece
acordul acesta tăcut.

Nu e nici măcar despărţirea,
ci spaima de după război,
când, liberi şi singuri, iubirea
o vom îngropa-o cu noi.

Au fost bătălii fără larmă,
acum suntem doi poli opuşi,
rămâi tu, deci, focul de armă,
eu, sângele de pe mănuşi.

Noi umbră ne-am fost şi lumină,
şi ochi, ca şi lacrimă-n zbor,
legendei de moarte şi vină
eroi i-am rămas în decor.

Ţi-ai luat, la plecarea în lume,
bagajul, cu inima mea,
adu-mi-o 'napoi, să-ţi pot spune
că eu îţi sunt noapte şi stea.

Vom fi animale bolnave,
vom fi ţipăt mut de pumnal,
în fiece zi, pe epave,
scrutând ţărmul val după val.

Ce să ne mai spunem acuma?
A-ţi scrie un gând nu mai văd,
căci ochii tăi negri ca huma
mi-au luat ochii-albaştri-n prăpăd.

Sărutul rămâne la mine,
am să ţi-l trimit la sfârşit –
o pasăre albă spre tine...
Deschide-i, căci eu am murit!

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis viu

Era pustiu... şi rece... şi noian
De gânduri, adâncite în Înalt...
Un Dor nespus stătea-ntr-un colţ de lume,
Simţindu-mi neputinţa, pierdută în neant...

Cu-o lacrimă fierbinte, căzută fără greş,
Când Soarele se-alintă domol, în asfinţit,
În inima mea frântă, ce nu mai avea "cash",
Trezi, cântându-mi dulce, un VIS abia şoptit.

Atunci, ca niciodată, lăsai cel bob de Soare
Să-mi mângâie Lumina, ce-abia mai pâlpâia.
Mirajul ne cuprinse, arzând în vâlvătaie
Şi-n mariajul mistic, cu el, în zbor ne lua.

Ce dulce ameţeală! Ce contopire sfântă!
Când, fără de atingeri, privindu-ne, pierduţi,
Aflarăm ce-i IUBIREA şi, fără de osândă,
În mistuiri de flăcări, trecurăm peste punţi.

De-atunci, ne-aduce-aminte Lumina ce cuprinde
Şi-al lui, şi al meu suflet, de viaţă chinuit,
Că-n lumea asta mare, plină de mii cuvinte,
IUBIRE eşti cu totul, atunci când eşti iubit.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar aparent

Doar aparent, câte ceva se schimbă.
De mii de ani suntem la fel, îţi spun,
Doi ochi privind cum Soarele se plimbă,
Acelaşi trai, cu ambalaj mai bun.

Mai inventăm câte un tip de rană
Şi parca doare altfel, mai modern,
Sofisticată, noua noastră hrană,
Pavează drumul neted, spre infern.

Tot singuri ne uităm cum fluviul,
Se scurge. Trage după el încet,
Regretul, disperarea, dubiul.
Pluteşte arogant pe el, un pet.

Ne ninge rar, de obicei în marte.
Parcă avem un singur anotimp.
Greşeli mai vechi, aceleaşi şoapte,
Ce-au amăgit părinţii-n al lor timp.

Iubirea este tot mai efemeră,
Transformă bunicuţii în amanţi.
E demodat să faci copii, dar carieră,
Încep de tinere nepoatele-n colanţi.

Şosele cresc, se nasc şi crapă,
Iar banii nevăzuţi se varsă-n cont.
Se plimba în maşini cu trapă,
Ignobilă, o şefa şi-al ei tont.

"Azi" este tot. Speranţa se amână
De ce să mai privim în zori, în sus?
Când ceasul sună, îl luăm în mână
Şi aşteptăm un altfel de apus.

Doar aparent, câte ceva se schimbă,
Iar dezbinarea-i altfel când "unire"
Se cheamă când vorbim aceeaşi limbă,
Păşind cu tocul cui peste iubire.

poezie de Gabriel Pădure (22 decembrie 2018)
Adăugat de Padure Gabriel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşcăm din timp...

Muşcăm din timp ca dintr-o pâine,
Viaţa ne trece zi cu zi,
Ce-a fost azi nu mai e mâine,
Din Polul Nord la Miazăzi.

Trăim cu amintiră de neuitat,
Ce rămân în suflet îngropate,
În somnul nostru zbuciumat,
Cu vise care mor în noapte.

Nu facem socoteli să adunăm
Cât aer intră în plămâni,
Mergem înainte mai sperăm,
Cu toate că suntem, bătrâni.

Nu tragem linii, definiţii,
Nu stăm pe loc ci ne mişcăm,
Nu ne permitem premoniţii,
Fără să vrem spre viitor zburăm.

Nu e timp pentru bilanţuri
Păşim cu timpul înainte,
Nu ne înfăşurăm în lanţuri,
Căci sufletul ne e cuminte.

poezie de Mihai Leonte (9 septembrie 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de mamă

Noi cu toţii avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvaţă ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
şi-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noştri
se vor oglindi mereu
în văi, munţi şi ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile şi iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineţii,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
şi copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
şi a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu şi frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
şi Natura ne şopteşte,
printr-un suspin dureros..
Să o lăsăm să trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Şi cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de ziua mea...

Nu îndrăznesc, de ziua mea
Să-mi spun vreun gând, e prea curând,
Dar de-ntâlni-voi dragostea,
N-am să-i dau drumul prea curând.
Cu sentimente plouă iar,
Urări şi multă voie bună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Zâmbete şi pe cap cunună...

Nu îndrăznesc de ziua mea,
Decât cu îngerii să zbor,
Cu toate astea pot spera,
La mulţi să fiu de ajutor.
Să-mi fie sufletul de jar,
Să ard în voi, în fiecare,
Să am lumină, pace, har,
În sfântă zi de sărbătoare.

Să-mi spun un gând... e prea curând!
Mi-e aripa însângerată,
Dar nu-o să mă vedeţi plângând,
Căci sufletul îmi spune: "iartă!"
Aş vrea un fluture să fiu,
Să simt a timpului plutire.
Şi poate că nu-i prea târziu
Să cer o clipă de iubire...

Dar de-ntâlni-voi dragostea,
Am s-o opresc, în pumn s-o strâng
Şi penitentă-n viaţa mea,
Cu ea alături să ajung
Să prind corola de lumini,
În curcubeu să mă-nfăşor,
Să prind în ceruri rădăcini,
Să fiu pe veci a tuturor.

N-am să-i dau drumul prea curând
Iubirii, căci a-ntârziat
Şi prea mult timp, prin ploaie stând,
După iubire-am alergat.
Mi-e timpul astăzi pustiit
Şi o Sahară-i lumea toată,
În ochiul gol am rătăcit,
"Fecioară de cristal" uitată.

Cu sentimente plouă iar,
Mi-e dor de mine şi de voi,
Etern în vis am să v-apar
În timpuri, către înapoi.
Când în al timpului tumult
Şi prin clepsidră trecător
Sunt vis, eu gândul vi-l ascult...
De pământeni îmi va fi dor...

Urări şi multă voie bună,
Vise-mplinite şi succes,
Lumină, zboruri către lună
Şi pace-n fiecare vers,
În leagăne de ram iubirea
Revarsă-se în rugi de jad,
Căci mult dorită-i fericirea,
Iar eu, făclie-adesea ard.

Un an mai bun, mai triumfal,
Atâta taină strânsă-n mine!
Sunt clopot, literă şi val,
Iubirea voastră se cuvine
Să-mi dăruiţi! Oriunde-aş fi,
Prin voi mă nasc a doua oară,
Etern spre a putea iubi.
Nu mă lăsaţi străină, afară!

Zâmbete şi pe cap cunună,
Miere-n panere, cânt ceresc,
Spre-a vă avea întâia oară
Şi spre-a putea să vă iubesc.
Nu vreau vreun dar plătit. Săracă
Aş fi de nu v-aş mai avea.
În lume nu-s decât o arcă,
Pe un ocean de catifea.

Zâmbete şi pe cap cunună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Urări şi multă voie bună...
Cu sentimente plouă iar...
N-am să-i dau drumul prea curând,
Dacă-ntâlni-voi dragostea.
Să-mi spun vreun gând?! E prea curând,
Nu îndrăznesc de ziua mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!