E o zi
e o zi mai lentă pare-mi-se decât lenea
încerc să mă deconectez de la starea înnodată
cu spaime și suspine
trec pe lângă timpul urcat în tramvai
așezându-mă lângă un bătrân la un metru distanță
fără să-l ating,
fatal mi-ar fi fost ș-o privire intersectată,
credeam.
festivalul cerului neîngândurat
se precipita ca o fugă în cerc
tangențial atingând apele ochiului meu
supravegheat de conturul unui necaz
și răstignit pe o coajă de acidă speranță.
secvențial de după o linie frântă
mai priveam și ceasul de la înfricata mână
să văd dacă quarțul își mută arătătoarele
și-n ce datină deșartă anume...
dacă mai păstrează ceva compatibil
cu lumea de acum
în durerea ce ne lucrează sfâșietor
pe o sferă ce parcă refuză să ne mai primească
în gestul ei de ordonată mișcare...
motivând capcanele unei hiperînmulțiri
că devenit-am necugetatul mănunchi prea mare
și rostogolitor undeva dincolo de timp.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dacă tot m-a confecționat, din capriciu sau pentru un plan ascuns, fără măcar să-mi ceară părerea și, de ce nu, acordul, cum ar fi fost firesc, atunci îi cer să nu mă trateze ca pe o păpușă de cârpă, pusă să-i populeze Lumea. După care, să facă gestul firesc, de tată: să mă recunoască drept fiul lui natural, legitim și să mă primească lângă el. Cer prea mult?
citat din romanul Îngere, vii? de Gheorghe Truță
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rânduiala lui Dumnezeu...
De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...
și ce trist...
uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști
mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...
știu că așa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?
poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp blestemat
Ridic brațul
cu o mișcare lentă
și privesc la ceas.
Cobor brațul
și peste puțin timp
îl ridic din nou, fără să obosesc,
cu o mișcare lentă
și privesc timpul cum se scurge,
orele, minutele, secundele,
iar tic-tacul acestui timp
îmi răsună în urechi întâi încet
și în timp ce secundarul
își strigă timpul
totul se transformă într-un tunet
asurzitor.
Cobor brațul neobosit
și cu un gest de acum mecanic îl ridic
din nou
și timpul se scurge inoxerabil.
Și în toată această forfotă
și în tot acest proces de gândire
îmi dau seama că nu am avut niciodată
un ceas de mână.
poezie de Gaetano Longo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Brațele noastre
ce poate fi iubirea
dacă nu această așteptare pe partea mai lăsată
al unui gând atât de chipeș
încât fiecare din noi am putea atinge
un cer c-o măruntă insistență?
ar fi fost nevoie de imaginile tale
cum despică iluzii dragi în prelung,
cum pe deasupra-mi și peste dezechilibre
ele vor face un tur de prezență, ideal.
unul lângă celălalt, frumoși între nimeni.
negândit vom simți sever îndemn
spre amintiri ce de realități tot descresc
și vom azvârli romburi de priviri uitate
în farmecul clipei de atunci;
și proaspeți din lumea înălțimilor reîntorși
vom afla că suntem perechea ce se ține de mâni
așa fel, că dăm în gesturi aplecate pe infinite
și pe pata lichidă a oilor spre stâni.
uite, că acum stăm spre primăvara asta...
și-n lenea ei de venire trupurile ni le suportăm,
de dincolo de priviri.
pe când lumea în plânsul ei rozător
crede fără odihnă, că acest anotimp
ar fi o duioasă lunecare din brațele noastre
cele melodioase și-n vrere de ere;
curioase de începuturi
și colecționare de clinchete de sfere.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am să știu
n-am să știu acum cât braț să-ți întind,
cât pe contrasens aiurea să-ți merg,
în ce răscruce de nevăzut să te aștept,
lutu-mi într-o doară de tine să-l leg.
prin ce aspirații sparte în uși să aștept
și-n ce fel respirația-mi pătrată sune
pe sub șanse speriate și viralii caiși,
fruntea-mi în nesfârșit să se răzbune,
dar inventez fuga unui timp răsturnat
prin amiaza vieții și încruntata izolare;
mai jos de cercelul tău, mult mai jos
și mai sus de stârcului picior relaxare.
sub influența cerului grav de calm
m-am internat umbră fără scăpare,
nopților fără garduri, fără ajunsuri
și sfericelor foșnete perechi purtare.
n-am să știu niciodată cum să te trec,
ce iertări anume și ce pasteluri...
cât de cosmic adâncul să ți-l umplu
cu ieri și azi, întors-reîntors în feluri.
nu știu acum cât braț mi-a mai rămas,
cât cerc de ochi să lepăd și să-ți azvârl...
tăcut și absent orelor popasuri-n derivă
cu pleoapa-mi mereu udă, mereu mâl.
nu știu în câte rotunde împart vederea
cea lungă, cea mare, așa pe catedrale...
cum să divid anotimpul în blânde bucăți,
de mine mai sus, de tine frumos mai în vale.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet
Drumul vieții cu vorbe goale l-am pietruit și cu desculțe palme și-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nui fără de sfârșit
La captul unei zile am pus o dimineață fără nici un răsărit și-am pus
neliniști cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvășire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârșitul unui alt început și clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi
Am răsucit căderile unui timp și-am întors ceasul unei singure clipe, și-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârșit
Din colțul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărțirea
a fost neegală și totul s-a întors
Am întrebat o lume, și o alta, si o alta, care demult au tot trecut și ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini
poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă aș putea...
dacă ar fi să fie
aș construi lumea frumoasă
ca un trup de femeie
dacă ar fi să pot
cu lumina ochilor ei
aș face far să ne lumineze căile vieții
dacă mi-ar sta în putință
aș pune zâmbetul ei de mamă fericită
în calea nopților pe drumul călătorilor
să le fie alinare de dor și mângâiere
dacă puterile mi-ar fi atât de mari
aș face ca cel ce urăște, ura lui să fie
ca iubirea pură a unei femei
și dacă aș relua lumea de la începuturile ei
aș da ploaie, soare, iarnă, primăvară, vară și toamnă
pentru ca să fie ca-n sufletul ei
dacă ar fi să fie, sărutul și buzele ei le-aș pune
poartă cerului în răsărituri și-n apusuri
să le simțim în dimineți și-n seri târzii
dacă Dumnezeu mi-ar dărui acea putere
aș face toate casele să fie ca-n inima unei femei
iar în ele să cânte fericirea legănată de brațele ei.
dacă aș putea...
poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire ascunsă
așezându-mă lângă gândul tău,
simțeam o rotativă plecare
spre o senzație de vide inelare...
într-un fel ciudat și disciplinat eu,
până-n metafizicele înăsprite
și chiar de nimic ele supravegheate.
treceam pe lângă o lună înstărită,
rotund electrificată,
atentă la articulațiile oblice
ce spre neajunsuri scânceau.
mă întrebam unde mi-am lăsat în timp gardul
camuflat de răsuflările castanilor cu șanse
până-n talpa blocului țipător,
într-o absență de îndârjită melancolie;
încă sufăr că statornicia orbitelor
nu mi-a îngăduit să-ți spun,
de mansarda plecată
printr-o pădure de secrete
după lunga noastră iubire,
cioplită de uitare
dincolo, dincoace, cioplită.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: De fapt, Luci, adevărul e că eram nerăbdător să vin să-ți arăt ce mi-ai cerut, mai mult de-aia m-am grăbit să ajung aici. Iar acum, dacă ai sosit și tu, hai, la treabă! Ce mai aștepți?!
Lucian: Un moment, te rog, grăbitule! Sper că o să mă scuzi o vreme, cât voi fi ocupat cu Mihăiță.
Lia: Sigur, Luci, nici o problemă.
Mihai: Ia loc în spațiu, cât mai lângă mine, să spargem niște coduri; chiar dacă, de fapt, pe aici nu prea avem ce sparge... În ce sisteme să intrăm?! Ale navei noastre?! Pe Terra aș fi făcut ravagii în domeniu!
Lucian: Te cred... Hackerule! Zi-i, Mihăiță! Te ascult!
Mihai: Da... Să vedem ce putem face. Uite, plec puțin de lângă tine, pentru câteva clipe, timp în care tu trebuie să introduci un cod știut numai de tine, unui program oarecare din sistem. După aceea, am să revin și o să încerc să-ți descifrez codul, fără nici un indiciu din partea ta.
Lucian: Bine. De acord.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece și pustie!
Nu mai credeam în viață, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai știam ce-i zâmbetul, eram o dimineața stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar șansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viața tot mai goală în fața mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu știu cât aș putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot și să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Și-n nopțile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aș fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Și mă dori, o durere atât de surdă, aș țipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar și pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi șterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diametrul bombei
Diametrul bombei avea treizeci de centimetri
și diametrul zonei de distrugere efectivă șapte metri,
cu patru morți și unsprezece răniți.
În plus, într-un cerc mai mare
de durere și de timp, două spitale
și un cimitir răvășite. Dar tânăra femeie
care a fost înmormântată în orașul de unde venise-aici,
la o distanță de peste o sută de kilometri,
largește cercul considerabil;
și bărbatul solitar care-i jelește moartea
pe malurile îndepărtate ale unei țări de dincolo de mare
include în cerc întreaga lume.
Iar eu nici nu mai menționez plânsetele orfanilor,
care ajung până la tronul lui Dumnezeu și
chiar dincolo de el, formând un cerc fără sfârșit și fără Dumnezeu.
poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păreri de rău
pe ultima zăpadă am tăiat un puigan de cireș
crescut lângă un gard
dintr-o cireașă scăpată poate
din ciocul unui graur
motivele erau atuncea beton
era destul de vânjos
și nu dădea semne de floare
(așa credeam eu)
neplodind de ce să-l mai las
în timp mi-ar fi crăpat
nearmata temelie de gard...
intru în grădină
burnițează e frig vântul bate din nord
o mare mâhnire simt când îl văd
așa prăbușit cu ultimele rămășițe de sevă
în zilele calde ale primăverii
anemic ce-i drept
dar totuși a înflorit
îl ridic să-l duc la grămada de vreascuri
sus îl țin cu toate puterile
recele vânt îl și mă-ndoaie
îi smulge și-mi aruncă în față
ploi de petale...
vâjâie vântul în toată grădina
și-n crengile lui
bocet o fi ori sudalmă
un gând mă întreabă
ce-ai zice de-ai fi în locul lui
și-n vuiet de vânt parcă aud
nenorocitule de ce m-ai ucis...
ca o zdreanță mă simt
am ucis o speranță...
poezie de Ioan Postolache-Doljești
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pantera
Privirea ei de gratii atâta s-a lovit
încât în ea nimic nu mai păstrează.
Și parcă mii de gratii tot trec necontenit
și după gratii lumea încetează.
Al pașilor puternici mers mărunt
ce-ntr-un minuscul cerc se învârtește
e ca un dans al forței în jurul unui punct
în care-o amețită voință s-odihnește.
Dar vălul ochiului, din când în când,
se-nalță. O imagine pătrunde,
prin liniștea-ncordată a trupului trecând,
și piere-n golul inimii profunde.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Golul de lângă tine
dacă mă culc lângă tine
o să spui că mă voi trezi lângă tine
dacă mă trezesc lângă tine
o să spui că am dormit lângă tine
dacă mor lângă tine, o!
să spui că am trăit lângă tine...
dacă sunt lângă tine
o să spui că am fost lângă tine
dacă lângă tine e gol
o să spui că nu-ți pasă
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei ce iubesc
Iată în șiruri lungi cum trec cocorii!
De-abia plecați, aveau deja în față
de parcă ar vrea să fugă și ei, norii,
acum dintr-o viață duși în altă viață.
Cu aceeași grabă și înalți la fel
unul pe lângă altul trec, de parcă
cocori și nori, în zborul paralel,
cerul să și-l împartă azi încearcă,
frumosul cer, dar nimeni să rămână
prea mult pe-aici și altceva să vadă
decât plutirea celuilalt, cum crește
vântul pe care-l prind în aripi, până
simt cum înspre neanturi îi răpește.
Iar cât timp nu adastă și nu pier,
nu îi ating nici o amenințare
din orișicare loc sub acest cer,
de ar fi ploi sau pușcă tunătoare.
Sub lună și sub soare, cercuri gemănate,
se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.
Încotro? Înspre nicăieri. De ce fugiți? De toate.
De cât timp sunteți împreună oare?
Puțin. Când vă veți despărți? Curând.
Astfel, iubirea lor un sprijin li se pare.
poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea, un fluture alb
vine din umbră și mușcă
din marginea urmelor
așa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieșise din drepturi
tata mă ținea strâns de mână
ca și când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de liniște
dimineața
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă și coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie
de fapt fiecare
are propria liniște
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aș fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...
acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniștea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...
pielea îi mirosea a fum
stăteam unul lângă altul
și ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare
părea trist și nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă șerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
așează-ți capul pe pernă și
privește fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...
și-am adormit
dimineața aerul călduț
îmi înfășura trupul
ascuns între palme
simțeam o stare
de sufocare și teamă
am deschis geamul și
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămașă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea
poate neputința din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult
m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii și l-am strigat...
undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...
îmi părea cel mai trist lucru
aș fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre și
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină
abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...
de dincolo pătrundea mult frig...
poezie de Teodor Dume din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iași
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păream inocenți
Foșneam amândoi precum pomul sărut,
Cu buzele, frunze timide,
Prea umede parcă în vântul tăcut,
Ce suflă și-n brațe cuprinde
Păream inocenți, neatinși de nimic,
Doar tremur, dorință intensă,
Un pic rușinați... dar obraznici un pic,
Și-o dragoste mare, imensă
Să nu mă întrebi nici de ce și nici cum,
A fost de ajuns o privire,
A fost un atunci ce a dus la acum,
O mare, nespusă, iubire
Și chiar dacă pare că mult a trecut,
Atingerea noastră mai știe,
Aminte aduce de tot ce-am avut
Și parcă din nou ne îmbie
Foșnim amândoi, aplecați peste vremi,
Cu gândul la ziua de mâine,
Tu știi c-am să vin iar eu știu că mă chemi,
Să merg spre apus lângă tine
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian comandă tinerei care se apropiase de masa lor, iar aceasta reveni rapid, atentă, grăbindu-se parcă să-i servească, tare amabilă, surâzătoare. Totuși, după cum remarcă Mihai, Lucian îi captase atenția tinerei angajate a patiseriei, căci se învârtea fudulă pe lângă el, gudurându-se ca un cățeluș, întrebând dacă mai doresc ceva, de parcă n-ar mai fi plecat de lângă el.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de multe veri...
Lângă un lac, scheletul alb și curat al unei căprioare,
Lângă celălalt, uscată, o lotcă abandonată-n iarba rară:
Două geometrii desenate frumos de pensula vremii,
Două lucruri deja moarte așteptând să moară.
C-un băț în mână, am trecut pe lângă ele-n fiecare vară
Sub rochia cerului bleu sau sub scuipăturile lui gri, flecare;
Și,-n fiecare vară, am văzut cum între leațurile-albite
Distanțele cresc și cum cad stâlpii din picioare.
Timpul adaugă fiecărei răutăți o nouă răutate
Trebuie-acum să privești atent, c-o anume intensitate,
Pentru-a ști dacă cerbul plutește sau barca aleargă.
Atât de multe veri... și eu le-am trăit pe toate.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe lângă Copy fără Paste ( După Pe lângă plopii fără soț de Mihai Eminescu)
Pe lângă Copy fără Paste,
Ades am navigat.
Aveai un status de bun Taste,
Dar nu ți l-am furat!
Mă uit la poza ta de-ăst an?!...
Nu pari bătrân, nici șchiop,
Ci mai degrabă-arată ca-n
Adobe Photoshop.
La Windows-ul ce strălucea,
Cu ochi plini de eres
Priveam, că poate te-aducea,
Să te văd "face to face".
Pe mail atât am așteptat,
Mai mult decât de-ajuns,
Biletul de amor printat,
Dar tu stai pe "ascuns"
Pe Facebook să-mi fi scris pe chat
O vorbă de amor...
Cu alta să te fi cuplat?!
Nu vreau să cred! Restore!
Apăs cu ciudă pe Sign In.
Computeru-i aprins...
Mai joc un poker pe all in,
Dar dorul mi-e nestins.
Deschid Mozilla Firefox...
Ah! Mi-ai mâncat trei vieți
Nimic nu am nici în Inbox.
Oh, zei! Unde sunteți?!
Încerc figura cu Log In,
Poate-am mai mult noroc.
Să te dau la Recycle Bin?!
Mai stau un timp în loc...
Pe Google Chrome te-am căutat,
Dar văd alte perechi...
De tine m-am cam săturat
Până peste urechi.
Încă te mai aștept monșer,
Dar tu, ca un tâlhar,
Dai la postarea ei un Share
Și-un Like?!... Mi-e tot mai clar!
Încerc să mă port cât mai soft,
Deși îmi pari un Worm.
Iubirea ta a fost un moft,-
Ți-aș da cu cloroform!
Să știi că nici nu-mi pare rău.
De mult am intuit,
Că nu-i nimic de capul tau,
Așa că-ți zic: Delete!...
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!