Doar poeţii

Se cern zile şi nopţi în vâltorile vieţii...
În pagini de vise le plâng doar poeţii
Când versuri aştern gânditori pe hârtie.
Ei ştiu – clipele- s muguri de veşnicie.

Şi ei, doar poeţii, în cărţile lor sfinte
Clădesc noi altare din albe cuvinte,
Ei leagănă pruncul şi-adulmecă floarea,
Iubirea şi-o cântă cât râul, cât marea.

Pe mamă o sfinţesc în zâmbet şi în lacrimi,
Pe sfinţi îi înalţă în rugă şi-n datini,
Biserica- o- mbracă în sfânt tricolor,
Prin vers spun o rugă Bunului Dătător.

În faţa morţii reci, cu doruri efemere
Poeţii, prin cuvânt, dezlega- vor mistere...
Prin vers înţepa-vor prostia şi răul
Şi ca-ntr- un bocet blestema-vor ei hăul.

Pe toate poeţii în cărţile lor sfinte
Le ceartă, le-adoră ca Bunul Părinte
Când versuri aştern visători pe hârtie
Ei ştiu – clipele- s muguri de veşnicie.

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

poeţii
sunt trişti

în van îi mângâiaţi
pe mâinile străvezii
care se agaţă de stilou
ca de singurul colac
de salvare
a existenţei lor
la fel de iluzorii
ca şi bunăstarea
voastră

poeţii
sunt trişti

şi singuri
cu foaia de hârtie
în faţă
ca o poliţă de asigurare
pentru riscul
de a înnebuni

trădaţi neîmpăcaţi
neştiuţi
proscrişi învinşi
nealinaţi
uitaţi minţiţi
umiliţi

aşadar

lăsaţi poeţii
să facă
ce ştiu ei mai bine
să moară
pe limba lor

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus.
(I Timotei 2: 5)

Mă spovedesc Luminii, oameni buni,
Şi nu la popă, ca enoriaş;
(Poeţii-adună spinii din cununi,
Urmând pe Drumul Crucii sfinţii paşi.)

Mă răstignesc în cele patru zări,
Ca să găsesc pentru cuvinte foc;
(Poeţii plâng ades din lumânări,
Purtându-şi crucea lor de nenoroc.)

Sunt fiul Crucii, prin ceresc destin,
Şi-aduc în vers alean pentru dureri;
(Poeţii beau oţetul ca pe vin,
Înveninat de-ai iadului străjeri.)

Hulit, pe cruce chiar, ca un tâlhar,
Eu ştiu că-i sunt Luminii hărăzit;
(Poeţii mor, dar versul lor e far
Oricărui suflet trist şi rătăcit.)

De-aceea înainte de apus,
Mă spovedesc Luminii-n vers divin.
(Poeţii înviază în Iisus,
Să aibă viaţă veşnică. Amin!)

poezie de Pavel Lică din Căutarea luminii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

"Căci unul este Dumnezeu, unul este
şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni:
omul Hristos Iisus".
(I Timotei 2: 5)

Mă spovedesc Luminii, oameni buni,
Şi nu la popă, ca enoriaş;
(Poeţii-adună spinii din cununi,
Urmând pe Drumul Crucii sfinţii paşi).

Mă răstignesc în cele patru zări,
Ca să găsesc pentru cuvinte foc;
(Poeţii plâng ades din lumânări,
Purtându-şi crucea lor de nenoroc).

Sunt fiul Crucii, prin ceresc destin,
Şi-aduc în vers alean pentru dureri;
(Poeţii beau oţetul ca pe vin,
Înveninat de-ai iadului străjeri).

Hulit, pe cruce chiar, ca un tâlhar,
Eu ştiu că-i sunt Luminii hărăzit;
(Poeţii mor, dar versul lor e far
Oricărui suflet trist şi rătăcit).

De-aceea înainte de apus,
Mă spovedesc Luminii-n vers divin.
(Poeţii înviază în Iisus,
Să aibă viaţă veşnică. Amin!)

poezie de Pavel Lică din Căutarea luminii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor poeţii

Ne mor poeţii, Doamne!
Şi nu facem nimic!
S-au strâns atâtea toamne,
Cu rânced iz de... dric!

De ce, din tot ce-i putred
Şi nefolositor,
Nu piere ce e şubred,
Ci se-nchid ochii lor?

Chiar cei ce nasc sublimul
În cântece zglobii,
Sau deplâng lumii chinul,
Cu lacrimi de copii!

Pe ei îi piedem zilnic,
Odată cu iubirea,
Supuşi jugului silnic,
Ce ne-a ucis menirea!

Cum să rezistăm, Sfinte,
Pe-acest pământ nedrept,
Azi moare un părinte,
Mâine, moare-un poet?

Şi ce va mai rămâne,
Când tot se prăbuşeşte?
Când nu va mai fi pâine,
Iar ura clocoteşte?

De tineri, mor poeţii,
Ca frunzele-n reci toamne,
Pe noi ne strâng pereţii,
Ai milă de noi, Doamne!

(S-a stins, fără veste şi la netimp, poeta Anca Maria David. Dumnezeu s-o odihnească!)

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu mor niciodată cu totul

nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
de altfel poeţii nici măcar nu ştiu să moară
deşi o fac prin fiecare cuvânt
dar prin fiecare tuşă de infinit
supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează cerul cu inimi
se amestecă cu nisipul
în castele fermecate
pătrund în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii măsoară eternul în clipe
urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămaşă de in
şi învaţă desculţi spinii

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu ştiu să moară

deşi o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tuşă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deşi uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămaşă de in
şi învaţă desculţi spinii

de altfel poeţii nu mor niciodată cu totul
şi nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc poeţii...

Se duc poeţii... Oare unde?
Este un loc al lor în cer?
Cu versurile lor rotunde,
Cu minunatul lerui ler...

Ne poate spune cineva,
De ce se duc aşa uşor?
De parcă-acolo, undeva,
E-o altă casă, casa lor!

Se duc poeţii, de ce oare
S-or fi grăbind atât de mult?
Mereu e-o dată viitoare...
De ce nu-şi mai doresc tumult?

Sau poate şi-au dorit, nu ştiu,
Dar drumul le era oricum,
Predestinat către pustiu...
Să se oprească chiar acum?

Se duc poeţii, îngeri trişti,
Atât de goi şi singuratici,
Cu paşi uşori şi fantezişti,
Se-ndepărtează-ncet, apatici...

Lăsând în urmă câte-un vers,
Scris cu peniţe, la-nceputuri...
Restul vor scrie-n univers,
Povestea lor de veşnici fluturi!

(In memoriam Anca Maria David)

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

Sângele meu negru s-a potolit
I-am văzut jos ridicându-se
şi-au format un munte mototolit
Din vise moarte, pierzându-se
Au ars copacul vieţii
şi floarea lui ofilită
şi-au renăscut poeţii
şi-au murit într-o clipită
Restul n-au ştiu, nu i-au simţit
şi i-au lăsat singuri lânga criptă
Poeţii au luat câte un cuţit
şi-au închis rana înfiptă
şi-au renăscut poeţii
şi-au vorbit cu pereţii
şi-au ajuns acolo jos
şi-au gasit un folos
erau un moloz...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul poeţilor

Poeţii populează ale cerului orbite
Cu făclii de poeme-n inimi zidite.

Poeţii umplu ale orizontului buzunare
Cu lumina aştrilor lirici, caldă binecuvântare.

Poeţii împregnează dichisit zările îndepărtate
Cu oceane şi munţi de cuvinte-n braţe purtate.

Poeţii impresionează al oceanelor adânc
Cu pleiade de poeme magistral glăsuind.

Poeţii înalţă ale munţilor piscuri
Cu cetina verde oglindită-în poetice râuri.

Poeţii învigurează ploile mănoase
Cu demnitatea cuvintelor nemincinoase.

Poeţii sădesc poeme în câmpiile fertile
Unde răsare iubirea de stihuri, dulci copile.

Poeţii dăruiesc îndrăgostiţilor imperiali crini,
Sorbind apă vie din izvor de fântâni.

Poeţii sunt logodnici înăscuţi să desfete
Inima aleselor cu inelele din planete.

poezie de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt poeţii

Poeţii sunt ca florile-nflorite,
În fiecare lăcrimează dorul,
Petale şi culori nemărginite
Ce caută destinului izvorul.

În ei găsiţi... o lume neştiută,
Metafore vibrând... imperativ,
Seduse fin de o necunoscută,
Fără de sens şi fără de motiv.

Poeţii sunt cristale şi rubine,
Zile şi nopţi de vise... netrăite,
Luceferii... şi stelele carmine
Împinse pătimaş înspre ispite.

Cuvântul lor atinge universul,
Dă fluturilor zbor... fără contur,
Figura lor de stil înjugă versul
Şi -acuză infinitul... de sperjur.

Poeţii buni sau răi, subliniază,
Sintagmelor... nevralgice cărări
Impactul social, le decontează
Entuziasmul... marilor frustrări.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt poeţii

Poeţii sunt ca florile-nflorite,
În fiecare lăcrimează dorul,
Petale şi culori nemărginite
Ce caută destinului izvorul.

În ei găsiţi... o lume neştiută,
Metafore vibrând... imperativ,
Seduse fin de o necunoscută,
Fără de sens şi fără de motiv.

Poeţii sunt cristale şi rubine,
Zile şi nopţi de vise... netrăite,
Luceferii... şi stelele carmine
Împinse pătimaş înspre ispite.

Cuvântul lor atinge universul,
Dă fluturilor zbor... fără contur,
Figura lor de stil înjugă versul
Şi-acuză infinitul... de sperjur.

Poeţii buni sau răi, subliniază,
Sintagmelor... nevralgice cărări
Impactul social, le decontează
Entuziasmul... marilor frustrări.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt poeţii

Poeţii sunt ca florile-nflorite,
În fiecare lăcrimează dorul,
Petale şi culori nemărginite
Ce caută destinului izvorul.

În ei găsiţi... o lume neştiută,
Metafore vibrând... imperativ,
Seduse fin de o necunoscută,
Fără de sens şi fără de motiv.

Poeţii sunt cristale şi rubine,
Zile şi nopţi de vise... netrăite,
Luceferii... şi stelele carmine
Împinse pătimaş înspre ispite.

Cuvântul lor atinge universul,
Dă fluturilor zbor... fără contur,
Figura lor de stil înjugă versul
Şi acuză infinitul... de sperjur.

Poeţii buni sau răi, subliniază,
Sintagmelor... nevralgice cărări
Impactul social, le decontează
Entuziasmul... marilor frustrări.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Poeţii ciocnesc inimi şi varsă jos cuvinte
Dansează Luna din cratere cu pace
Şi cântă moartea dulce suflând în oseminte
Se-aruncă foi, se strigă, se tace şi desface.
Poeţii
stau la masă
şi-şi plâng în palme munţi
în ochi îşi plâng misterul şi inima în pumni.
Poeţii!
Câtă groază să fie şi pe îngeri
Căci îi trezesc din somn
Şi le scrâşnesc din aripi
Şi se sărut pe frunţi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii în Regatul Morţii (sonet omafial)

POEŢII ÎN REGATUL MORŢII
(sonet omagial)

Se frânge viaţa-n fragile destine
Şi după moarte nu e dimineaţă,
Doar veşnicia îngheţând speranţă,
Pe sculptori de vers ostatici îi ţine.

Şi-au frânt aripi în labirint cu ceaţă,
Căutând lumina zilei de mâine,
Ca spice roditoare pentru pâine,
Când i-a răpit o moarte hrăpăreaţă.

De lipsa lor, sărac e viitorul,
Iar amintirea e mai dureroasă
În stihurile ce-şi plâng creatorul.

Dorul de ei pe suflet mă apasă
Până îl slobozeşte Fondatorul
De sorţi, din colivia ce-i e casă.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere dansând

Cuvinte blestem, cuvinte degeaba,
Au liniştea lor, sunt vârful şi pleava,
Se spun fără rost, ating, înconjoară,
Dansează când plâng, îţi cântă vioară

Sunt note rostite, dulce poveste,
Au fost un trecut, vor fi ce nu este,
Cuvinte... cuvinte, emoţii în scris,
Un foşnet de carte, un mic paradis

Sunt iad fără focuri ce ard chinuind,
Sau poate jăratec pe limbă mocnind,
Cuvinte, doar şiruri de semne legate,
O limbă sau alta... aceleaşi citate

Visează poeţii, cuvinte... cuvinte,
Îţi tac mult prea mult în aduceri aminte
Şi strigătul lor lasă urme-n hârtie,
Să fie cuvinte, cuvinte să fie

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc

Se duc poeţii din lumea asta prea păcătoasă
Poate se duc în alta mai bună, mai frumosă.
Se duc flămânzi şi goi,
Se duc poeţii mari de la noi!

Şi niciodată n-o să se mai întoarcă înapoi
Ca să scrie pe albe, curate foi
Versuri frumose şi triste, pentru noi.

Se duc, se ridică la cer
Ca nişte îngeri plini de taină şi mister.
Acolo îi aşteptă raiul cu grădini pline de flori,
Se duc poeţii care sunt nemuritori.

poezie de Vladimir Potlog (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar poeţii

Acum când vreau să te uimesc
Prin vorbe nerostite de niciunul,
Mă sperie poeţii ce au fost,
Că te legau în tei sau te dorea vreunul.
Tu erai văzută ca o floare,
Cea mai frumoasă floare,
Doar Universul te iubea
Iar un Luceafăr trist, te adora.
Erai măceş,
Cădeai pe stele
Ba chiar mureai la unu' în braţe
Un alt poet te învia.
Eu cum să lupt cu toată cartea
Că eşti frumoasă şi aştepţi
Să-ţi spun măcar o strofă
Originală, s-o accepţi.
M-am dus la ţărm să-ntreb şi marea
Ce vânt te-aduce şi de unde
Am stat o zi să îmi răspundă
Dar luna m-a gonit acasă.
Am stat şi-acasă vreo trei zile
Să aflu cum pot să te iubesc,
Dar m-am blocat,
şi-acum, şi-atunci.
Tot mai aştept poeţii vii,
Să mă ajute să găsesc
Măcar un vers, ca să revii.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (3 martie 2018)
Adăugat de milidumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În satul ăsta viu se răstignesc poeţii

clepsidrele se sparg
ţărâna e albastră
iar norii strigă ploaia
şi se-nrudesc cu frigul
poeţii stau pe cruce
cuvintele se scurg
pe lemnul disperării
în toiul dimineţii
şi zboară porumbeii
cu albul deznădejdii
trasând cu aripi grele
mici cercuri sângerii

mă credeţi pe cuvânt
că nici Isus nu poate
prin verbul reîncarnat
să lege cu o sfoară
durerile ce-apasă
în satul viu pe unde
poeţii gustă zilnic
metalul ruginit
din carnea lor amară

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar poeţii

Doar poeţii merg agale,
Inspiraţi de-o foaie nudă,
Şi cu suflete-n spirale
Nu simt ploaia care-i udă...

Chiar de plouă în cascade
Nu le pasă ce se-ntâmplă,
Muza-n plasă de le cade,
Mâna-şi reazemă de tâmplă

Şi tot scriu despre tăcere
Ascultând nimic anume,
Despre lună şi durere
Lasă-n urmă doar un nume.

Doar poeţii sunt lunatici,
Lumea lor e ireală,
De vă par puţin sălbatici,
E că... fug de plictiseală...

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!