Romanţa unui rege asiatic

lui Cuza Hotta

Pe soclurile albe de marmură,
Sculptate
De dalta unor meşteri aduşi din alte ţări,
Eternizate-n masca supremei nepăsări,
De-a lungul celor şapte alei
Întretăiate
De alte şapte-alei,
În parcul meu veghează o sută de femei ―
O sută de amante pe care le-am iubit
Cu-atâta frenezie,
Că-n spasmele dorinţei
În fiecare noapte sfârşeam printr-un cuţit
Poemele-ncepute cu buzele şi dinţii.

Şi-n parcul meu,
De-a lungul aleilor pătate
De lacrimi
Şi de sânge,
La ora când amurgul culorile-şi răsfrânge
Pe goalele şi albe statui imaculate,
Cobor,
Cobor eu singur din vastul meu palat,
Şi buzele-mi aprinse cerşesc o sărutare, Pe rând
La fiecare.
Da...
Eu ― un rege care se roagă-a fi iertat ―
Cutreier ca fantoma regretelor postume
Tăcutul parc cu şapte alei, întretăiate
De alte şapte-alei,
În care stau de pază o sută de femei ―
Şi corpurile albe de piatră, nemişcate,
Le-ngenunchez cu gestul;
Iar buzele-mi aprinse
Le-ngheţ cu sărutarea statuielor învinse.

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva...

(lui Codiţă Osiceanu)

Hotelul cu firma "La Wilhelm cel Mare"
Din medievalul oraş teuton,
Cu sfânta Maria deasupra intrării,
Scăldată-n lumină de opt lampadare,
Hotelul cu hall-ul ― perfect hexagon ―
Şi geamuri rotunde şi-albastre,
Prin care ―
De mână cu visele noastre ―
Pătrunde timidă tristeţea-nserării
Pe mobile negre şi triste de nuc,
Şi vechi ilustraţii, tăiate din Jugend ―
Sirene de Boecklin
Şi satiri de Stuck ―
Hotelul în care purtat-am o vară
Cea mai plăcută şi sfântă povară,
Citindu-i pe Heine şi Nietzsche,
Traduşi ―
Ca două viori sub acelaşi arcuş ―
În limba-nflorată
Şi-n stilul sever ―
O limbă-mpletită din sfârcuri de bice
În care, pe vremuri, scrisese Voltaire,
Pe care-l citise şi Heine, şi Nietzsche...
Hotelul acesta ―
Citesc în jurnal ―
Azi este spital!

Spital ― gazda morţii
Cu "Crucea Genevei"
Chiar deasupra porţii.

Hotelul cu hall-ul perfect hexagon
Din medievalul oraş teuton,
Azi este refugiul defuncţilor vii,
Ce-şi mângâie gheara de vultur crispată
Pe hainele lor cenuşii ―
O "Cruce de fier"
Pătată de sânge pe front
Şi spălată
Cu trei picături de eter...

Hotelul?
Aceeaşi eternă-ntrebare...
Spitalul?
Aceeaşi prevestire tristă...

Hotelul cu firma "La Wilhelm cel Mare"
Azi... nu mai există!

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, nr. 17, 6 februarie -1918
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dificultatea rezidă în limbă. Limbile noastre metafizice sunt, fiecare în felul ei, limbii ale gîndirii metafizice. Dacă esenţa limbilor occidentale este în sine doar una metafizică ― şi de aceea marcată în chip definitiv de onto-teo-logie ―, sau dacă aceste limbi acordă alte posibilităţi ale rostirii, adică ale unei non-rostiri care să fie în acelaşi timp rostitoare ― această întrebare trebuie să rămână deschisă.

Martin Heidegger în Identitate şi diferenţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa iahturilor

Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.

Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toată chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cântă glonţul,
Tot ce scrie spada ―
Clipa ce-nfrăţeşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate ―
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.

Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,
După trei apusuri
Şi trei răsărituri
Iahturile negre morţii-şi debarcară;
Pe când cele albe
Şi cu cele roşii
Ancorele grele greu le ridicară
Şi din port plecară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Încotro?
Spre care ţărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?...
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?...
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieţii iarăşi au pornit...

Dar în largul mării
Iahturile albe
Şi cu cele roşii,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Naufragiară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mai rămân agăţat de cuvinte ― încă o propoziţie, şi apoi încă una ― cu speranţa că ele mă vor scoate la mal din acest înec în dezgustul de mine?

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă profană

Stăpâna mea, învaţă-mă să plâng,
Aşa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...

Să plâng şi eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...

Învaţă-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieţii mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliţă şi-un scut...

Şi dacă-n viaţă n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca şi Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învaţă-mă să mor!...

poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundaţiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În lacul trist şi solitar
Tronează mândră luna plină
Ca o mărgea de chihlibar,
Expusă singură-n vitrină...
Pe malul lacului aştept ―
Aştept nebun să te arăţi,
Cu drag să te mai strâng la piept
Ca-n alte dăţi...

poezie celebră de Ion Minulescu din Corigent la limba română (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filigran

În veacul meu de sărăcie
Cobor adâncurile de peşteri
Cu filigranul meu la meşteri
Ca-n propria biografie.

Pledează versuri în instanţă
Între rigoare şi asceză
Şi-n fiecare paranteză
Veghează-acunsă o balanţă.

Argint şi aur în retortă,
Căruţe cu ţigani, pe rând,
Prin noaptea lumii trec cântând
Cu Ursa mare în escortă.

Imperiul meu de alchimie
Supus la creşteri şi descreşteri;
Un filigran cu care meşteri
Dau zor într-o tipografie.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar...

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre...

În parc fantomele apar...

Şi frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Şi pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar...

În parc ninsoarea cade rar...

poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg antic

Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge -
Şi stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Pluteşte un lanţ de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge -
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Uitate, statuiele albe privesc,
Albe visând c-un aer ce plânge -
Şi lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută...

O sută de zile am dat acatiste să spăl mângâierea din pielea smintită
De lipsa-ţi acută din albe batiste ce leagă o rană ţipând obosită.

Adun răsărituri ce-ameninţă vise cu mere-altoite de fulger nebun
Scăpat din ospiciu şi trimis, pare-mi-se, de-o sută de îngeri şi-un Zeus imun.

Plâng tălpile goale scăldate în rouă strivind nesăruturi pierdute de-o vară
Prin câmpuri de maci disecate în două de-o sută de pasi cu mulaje de ceară.

O sută de cuie bătute în palmă cu sete acerbă de iubit înşelat
Pictează stigmatul cu o tuşă calmă urându-mi o moarte fără păcat.

Înfipţi în retina albastră de tine o sută de fluturi îşi pierd din culoare
Drogaţi cu tămâie şi fum de stamine se-aruncă din ceruri să-nveţe să zboare.

O sută de nopţi luminate de Lună se-ngână în taină cu reci dimineţi,
Te chem azi, iubite, cu inima-n mână şi cer de la zei înc-o sută de vieţi.

poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune (Pentru o lume mai veselă, mai bună, după Apocalipsă...)

Stăpâne, din gheenele restriştii,
Salvează, cu puterea Ta cea mare,
O sută de bărbaţi - epigramiştii
Şi-o sută de femei... de fiecare.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, nu te-apropia de mănăstire!

Ascultaţi cum sună clopotele-n turlă ―
În turla albă-a negrei Mănăstiri?...
Ascultaţi cum sună clopotele-n turlă,
Ca haitele de lupi flămânzi ce urlă?...

O, nu te-apropia de Mănăstire,
Căci crucea ei
Şi negrele-i zidiri
N-adăpostesc nici pace,
Nici iubire!
O, nu te-apropia de Mănăstire
Şi nu te-ncrede glasului din turlă!

Ascunde-ţi ochii-n palme
Şi te-ndreaptă
Spre alt Profet decât spre cel de ieri ―
Ce-ţi pasă dacă nu ştii ce te-aşteaptă
Când ce te-aşteaptă nu-i scris nicăieri?

De vrei, ridică-ţi braţele spre soare
Şi, dacă poţi, învaţă de la el
Ce-i fericirea vieţii viitoare...
De vrei, ridică-ţi braţele spre soare,
Şi, dacă poţi, prefă-te-n Ariel!...
O, nu te-apropia de Mănăstire,
Căci crucea ei
Şi negrele-i zidiri
N-adăpostesc nici pace,
Nici iubire!
O, nu te-apropia de Mănăstire,
Căci clopotele care sună-n turlă
Sunt haitele de lupi flămânzi ce urlă!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In parc

Acum stă parcul devastat, fatal,
Mâncat de cancer şi ftizie,
Pătat de roşu carne-vie -
Acum, se-nşiră scene de spital.

Atunci, râdea,
Băteau aripi de veselie;
Parfum, polen şi histerie, -
Atunci, în parc şi ea venea.

Acum, cad foi de sânge-n parcul gol.
Pe albe statui feminine;
Pe alb model de forme fine,
Acum, se-nşiră scene de viol...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

pentru o clipă―
fulgerul conectează
cerul cu pământul

haiku de Adjei Agyei-Baah din Afriku (Haiku and Senryu from Ghana) (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare om de pe faţa Pământului îl aşteaptă o comoară undeva", îi spuse inima. Noi, inimile, obişnuim să vorbim puţin despre aceste comori pentru că atunci oamenii nu mai vor să le găsească. Vorbim despre ele numai copiilor. Apoi lăsăm viaţa să-l îndrepte pe fiecare spre destinul său. Dar, din nefericire, puţini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător, şi de aceea lumea chiar devine ameninţătoare. "Şi atunci noi, inimile, vorbim din ce în ce mai încet, dar nu tăcem niciodată. Şi evităm ca vorbele noastre să fie auzite: nu vrem ca oamenii să sufere pentru că nu şi-au urmat inimile." ― De ce inimile nu spun oamenilor că trebuie să-şi urmeze visele? îl întreba flăcăul pe Alchimist. ― Pentru că, în cazul acesta, inima suferă cel mai mult. Iar inimilor nu le place să sufere. Începând din ziua aceea, flăcăul şi-a ascultat inima. I-a cerut să nu-l mai părăsească niciodată. I-a cerut ca, atunci când se depărta de visele lui, inima să-i bubuie în piept şi să-i dea semnalul de alarmă. Flăcăul a jurat că de câte ori va auzi acest semnal, avea să-l asculte.

citat din Paulo Coelho
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vasul fantomă

(lui Constantin Tonegaru)

În port a ancorat un vas fantomă
Cu trei catarguri frânte
Şi cu prora
Zdrobită
Şi desfigurată, ca un craniu
De sinucis intrat în comă...

Îl recunosc!...
Pe puntea lui, odată,
Am navigat cu Cristofor Columb
Spre insula cu mine de platină
De aur,
De aramă
Şi de plumb...
Şi ancorele pline de rugină
Le-am aruncat în rada unui port
Cu apele opace ca opacul
Decolorat al ochiului de mort...

Îl recunosc!...
Pe puntea lui, odată,
Am navigat spre vechiul continent,
Purtând mândria luptei câştigate
Sub veselele lui pavilioane
În noul continent
Din Occident...

Şi toate bogăţiile furate
Din insula cu mine de platină,
De aur,
De aramă
Şi de plumb
Le-am debarcat cu Cristofor Columb
În Monarhia celor trei Coroane!...
........................................
........................................

În port a ancorat un vas fantomă...
Îl recunosc ―
Dar unde-i căpitanul?
Şi mateloţii unde-au debarcat?...

Pe punte te sufocă o aromă
De sânge tropical,
Iar cabestanul
Suspină ca un matelot înjunghiat!...

poezie celebră de Ion Minulescu din România nouă, nr. 1, 1 februarie - 1920
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E important să ţinem cont că depindem sută la sută de creierul nostru. E adevărat, privim, auzim şi simţim lumea din jur cu ochii, urechile şi alte organe, dar percepem lucrurile cu adevărat cu ajutorul creierului. El "hotărăşte" (independent) ce anume şi cum să ne arate. De fapt, noi nu cunoaştem care e realitatea din jur.

citat din Tatiana Cernigovskaia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

copac desfrunzit―
spre cer se înalţă gol
cuibul ca un potir

haiku de Adjei Agyei-Baah din Afriku (Haiku and Senryu from Ghana) (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută

Cum tinereţea mi-e pierdută,
Îmi amintesc mai vechi idile:
Pe alte timpuri, cu O SUTĂ,
Stăteai la mare două zile.

Dar astea-au devenit poveşti
Şi vremurile sunt trecute,
Acuma stai la Costineşti
O zi, cu douăzeci de SUTE.

Când eşti un mare demnitar
Şi ai în buzunar valută,
Fetiţele de la solar,
Vor năvăli pe tine,-o SUTĂ.

Dar şi când eşti sărac lipit
Şi schimbi total a vieţii rută,
Nici popii nu te mai admit,
De laşi "deasupra"... doar O SUTĂ.
...............................................
Eu am să plec acum, de-aici,
Pe veci la ceruri, Doamnea-ajută!
Şi vreau, la crăşmă, pe amici,
Să îi trataţi cu câte-o "SUTĂ".

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aura e compusă din anumite radiaţii, din anumite culori care revelează adevărata natură a omului, care nu se modifică de-a lungul existenţei lui, în timp ce alte vibraţii vin şi pleacă, exprimând stări pasagere.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!