Mamă dintre îngeri

Mamă dintre îngeri, floarea mea de Rai,
Mult mi-e dor de tine, de braţele tale
Şi de mângâierea ce-ar fi să mi-o dai...
De s-ar mai putea să-mi răsari în cale!

Aş veni la tine ca la Dumnezeu,
Cu sufletu-n palme, ca la Judecată,
Să-i picuri nădejdea în tumultul greu,
Să mă-nveţi să capăt liniştea uitată!

Tu ai şti să depeni firele tăcerii,
Ai avea şi leacuri pentru dorul treaz,
C-un surâs ai şterge umbrele durerii...
C-un sărut pe frunte, lacrimi de pe-obraz!

În privirea ta aş găsi seninul,
M-aş simţi copila veşnic ocrotită,
Vorba ta duioasă mi-ar topi suspinul...
Şi la pieptul tău m-aş simţi iubită!

De ţi-e dor şi ţie, fugi din Paradis,
Vino înspre mine pe raze de soare,
Dragostea de mamă, floare de cais...
Cerne-o peste mine ca pe o ninsoare!

Vino-n adierea vântului, pe seară,
Să simt cum în plete îmi răsfiri alint
Vino-n picărura ploilor de vară...
Curge-mi peste piele, dorul să nu-l simt!

Cerul meu, de-o vreme, a-mbrăcat pustiul,
I-au curs în ţărână stele căzătoare,
Timpul, pe la tâmple, mi-a vestit târziul...
Lumea mea, apusă, mult prea tare doare!

Port altar în suflet, cu icoane sfinte,
Candele aprinse, fum de lumânări,
Iar iubirea mea străjuie morminte...
Cu lacrimi şi gânduri răsădite-n zări!

Mama mea din stele, roagă-te de îngeri
Să-ţi aşternă calea-n visul meu curat,
Să mai pot fura câteva atingeri...
Braţelor preasfinte ce m-au legănat!

poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti “Zeul” vieţii mele

O, tu Zeu al vieţii mele,
Ce mă farmeci de-o vecie,
Vino linişteşte-mi dorul
Şi mă scapă de robie.

Osândit am fost în viaţă
Să mă zbat ca frunza-n valuri,
Vino! linişteşte-mi dorul
Şi mă scoate iar la maluri,

Fă-mi viaţa fără lacrimi,
Fă-mă fericit o clipă,
Linişteşte-mi clocotirea
Şi în mine te-n firipă.

Să te simt o veşnicie
Scufundată-n trupul meu,
Să fii veşnic lângă mine
Şi la bine şi la rău.

Vino, opreşte-mi durerea
Şi focul dezlănţuit,
Vino, îţi vreau mângâierea,
E timpul s-o faci, în sfârşit.

Ori, dacă inima ţi-e crudă
Şi la rele te îndeamnă,
Fă din mine o epavă
Şi-n morminte mă condamnă.

Osândeşte-mă pieirii,
Scapă-mă de tiranie,
Să nu simt arzând în suflet
Focul, veşnica făclie.

Ai şi leacul şi otrava,
Ai puterile în mână,
Spulberă-mi cenuşa-n ceruri
Sau trimite-mi-o pe lună.

Şi când dorul te-o cuprinde,
În văzduhuri te avântă,
Fă-mi statuia nemuririi,
Tu, miracol, Maică Sfântă.

Fă din mine o păpuşă,
Un breloc, o jucărie,
Să mă poţi purta cu tine,
În sânu-ţi o veşnicie.

Ca un simbol al iubirii,
Să mă ai mereu aproape
Şi în lacrimi să-mi vezi chipul
Blând, şi legănat de ape.

Fie-ţi dorul meu puterea,
Rănile să ţi-le-aline,
Veşnic să-ţi rămân în suflet
Eu, şi... tot ce am în mine.

Fericirea să te poarte,
Cum doreşti, în lumea mare,
Peste tot, în rai sau iaduri
Mândră, zveltă, ca o floare.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cerul tău de stele

Îmi plâng, măicuţă, ochii şi gândul mi-e la tine
Sperând să-mi leg tristeţea de ţărmul unui vis
Şi-n cerul tău de stele să-ţi aminteşti de mine
Aşa cum asprul dor în pieptu-mi cald n-a stins.

Potopul de sudoare pe fruntea nopţii geme
Durerea aţipind-o în udul pernei moi,
Cădelniţa de lacrimi preaplină-i de o vreme
Sporind neconteneşte în ropotul de ploi.

Mă-ncorsetează timpul în lanţul de secunde
Trezindu-mă din goană, grăbindu-mă spre-apus,
În somn te caut, mamă, şi-mi eşti demult niciunde,
Doar chipul să ţi-l mângâi, m-aş bucura nespus!

Stau întrebări la colţuri şi-aşteaptă ostenite:
Ţi-e pâinea caldă, mamă, ţi-e sete ori ţi-e greu?
În bulgărul de suflet sunt griji firesc sădite,
Nevolnic bat la poarta-mi chemându-te mereu.

E frig în ceruri, mamă, e vară printre stele,
Sunt albi în floare crinii şi-a iunie miros?
Trimit florarii lunii să-ţi semene lalele
Ca semn al mulţumirii, dumnezeiesc prinos!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi eu, la tine, mamă...

N-am mai fost pe-acasă, Doamne, de-o vecie şi mai mult,
Să-mi găsesc copilăria şi salcâmii să-i ascult.

Cum mai ning peste morminte, aşezându-se domol
Pe-aminitirea mamei mele şi pe sufletul meu gol!

A curs pe Danubiu apă, cât să-nece dorul meu
De când ai plecat la stele, lângă rai şi Dumnezeu.

M-ai lăsat orfană, mamă, şi nu am cui să mă plâng,
Când se-adună toamne-n mine şi în mine, ploaia strâng.

Numai visele mi-alină, când te-aduc la mine-n zori,
Supărările şi vina, că nu ţi-am adus, azi, flori.

Trec secundele grăbite şi-mi mai fură câte-un an
Şi mă veştejeşte timpul cu surâsul lui viclean.

Şi m-aduce mai aproape de grădina-n care eşti.
Vin şi eu curând, la tine, dorul să mi-l linişteşti.

Tata este lângă tine, sau nu l-au primit în rai?
Am să-i spun o vorbă, mamă. Şi de nu, te rog să-i dai

Veste că sosesc degrabă şi deşi nu m-a iubit,
Aş vrea să-i vorbesc de vremea, când în suflet l-am primit.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai las o amintire peste flori

Am şi uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândeţea.
Prin amintiri, de-aş răscoli, m-aş teme,
Şi n-am să-mi iert dac-aş găsi tristeţea.

Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.

Azi vin aici... să mai aduc o floare
Şi un regret, nechibzuinţei mele.
E prea târziu, şi prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.

Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri şi simţire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albi porumbei dau în zbor

Spre depărtarea albastră
Am dat porumbiţa-n zbor,
Să-ţi aducă la fereastră
Iubirea şi al meu dor.

N-am ştiut că depărtarea
Doare chiar atât de mult.
Nici că aşterne uitarea
Peste tot ce ai mai scump.

Mă doare sufletul mamă
Că nu mai eşti lângă mine.
Revino la mine, mamă!
Să-mi fie şi mie bine.

Lângă tine, mamă dragă,
Mă simt ca o rândunea.
Pot zbura în zarea largă
Să am şi eu steaua mea.

Dorul meu aş vrea să zboare
S-ajungă, mamă, la tine.
Să-ţi aducă alinare
Şi iubire dela mine.

Din pragul casei părinteşti,
Albi porumbei dau în zbor,
Să-ţi aducă, mamă, veşti
De la al tău pruncuşor.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept să vii...

Te-am întâlnit şi înflorea iubirea,
Petale roz pe-o ramură de vis
Da... în sfârşit venise fericirea,
Eram cu tine-n dulce Paradis.

Clipa durerii a fugit ca arsă,
Iar despărtirea nu se mai hlizea.
Şi începuse iarăşi să miroasă a,
A flori şi sărutări pe strada mea.

Şi am jurat pe maci de vară,
Că voi păstra visul şi dragostea,
Dar de-oi simţi că sunt povară,
Mă voi topi precum fulgii de nea.

Şi voi pleca tiptil că să nu ştii,
Ce mult mă doare 'nstrăinarea,
Dar tot la mine-n tu suflet vei fi,
Am să-ţi aştept mereu chemarea.

Nici nu mai ştiu, mi e dor de tine,
Sau de un vis pierdut în zare,
Dar ştiu că nu mi-e deloc bine
Şi că mi-e greu şi că mă doare.

Te-aştept să vii la ceasul inserării
Şi te aştept în dimineaţa rece,
Iar în amurg simt haosul durerii,
Iar tu nu vii... pustiul mă petrece...

autor
Dorina Omota

poezie de Dorina Omota (25 iulie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Ţi-ar închina poeţi, poeme, mii şi sute...
Dar sufletu-ţi de mamă, o rugă vrea s-asculte,
O voce vrea s-audă, în suflet îngropată...
"Mi-e dor de tine, mamă! Stai! Nu pleca! M-aşteaptă!"

Spre tine duce dorul, în evantai de stele,
Un evantai de gânduri... Eşti înger vieţii mele!
Se-nalţă din privire lumini în stol de lacrimi...
Pleoapa-mi e doar o umbră... Tu-n umbra ei te clatini...

Din depărtarea aspră mă-ntorc... Te port icoană,
În suflet, din pruncie, căci dragostea de mamă
E legea ce te prinde în vraja existenţei,
E dulce mângâiere, e roua dimineţii...

Oh, cât eşti de frumoasă, măicuţa mea, şti bine!
Ninsori s-au prins în păru-ţi bătătorit de timp.
În suflet port un suflet... Rămâi, râmâi cu mine!
Rămâi măcar o clipă, să-ţi spun cât te-am iubit!

Rămâi să-ţi sprijini paşii spre diincolo,-n tăcere,
De braţul meu... şi-n paşii-ţi, n-ai să mai simţi durere...
Mi-aplec genunchii mamă şi simt... mă pierd cu firea...
Am rătăcit în lume... şi crudă-i omenirea!

Acum tu pleci departe... Te vei întoarce-n vise
Şi vei găsi-n odaie luminile aprinse...
Pe scaun, lângă sobă, plâng eu, cu capu-n palme...
Nimic nu-i mai puternic ca dragostea de mame.

În candelă mai arde o flacără firavă...
Oare ţi-am spus, măicuţă, vreodată, că mi-eşti dragă?!
Acu ce rost mai are?! Mă mai auzi tu oare?!
Mă-ntorc în timp cu gândul şi vreau să-mi cer iertare...

Acum tu pleci departe... Mă tem că te voi pierde!
Un licăr de speranţă în suflet se mai vede...
Un licăr de speranţă... Nu-ţi alunga feciorul!...
În gânduri lasă-i umbra... în suflet lasă-i dorul!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dorul de tine...

Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, eşti numai dor, eşti stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu şi nu mai luminează ca la-nceput.

Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viaţă ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi şi inima mă doare.

Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâşietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut şi nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe braţul tău m-aş odihni şi nu m-aş sătura, în veşnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ţi spun cât te iubesc.

Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme şi-ai să revii
Şi iarăşi vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înţeleg, târziu, că nu se mai poate şi-adorm plângând, cu tine-n gând.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de mâna ta.
Aş vrea să-ţi pun în palmă
Toată iubirea mea.
Să-ţi întâlnesc privirea,
Să văd cum îmi zâmbeşti,
Să-ţi simt, mamă, iubirea
La piept când mă-încălzeşti.
Mi-e dor să trec cu mâna
Prin părul mătăsos.
Mi-e dor să-ţi aud gura
Cântând ceva duios.
Dacă-mi promiţi că vii
În braţe am să-ţi pun,
Un buchet de trandafiri,
Din grădina de la drum.
Am să te-aştept pe punte,
La mine să ajungi.
Să mă săruţi pe frunte,
În braţe să mă strângi.
Mi-e dor să-mi dai lumină
Ca sorele de sus,
Să cresc într-o grădină,
În care tu m-ai pus.
În grădina vieţii,
Mamă, m-ai sădit,
Cu roua dimineţii
Pe frunte m-ai stropit.
Aşa am crescut mare.
Ce mândră, mama, eşti!
Acum sunt deja floare.
Să vii să mă iubeşti!

poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog, mamă, vino-acasă

Dă-mi mâna, mamă, s-o sărut,
că multe-n viaţă-ai petrecut.
Mai întâi viaţă mi-ai dat
şi apoi m-ai legănat.

M-ai crescut, m-ai făcut mare,
eram pentru tine soare.
Ai plecat de lângă mine,
ai vrut ca să-mi fie bine.

Printre străini ai plecat
şi de mine ai uitat.
Când pun geană peste geană
dorul la tine mă cheamă.

Mamă,
În fiece dimineaţă
mă rog să mai fii în viaţă.
Tristeţea greu mă apasă.
Te rog mamă, vino-acasă!

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt

Cum vântul bate printre crengi,
şi bate şi prin mine,
cum albii fulgi de necuvânt
trec şi prin cer, şi piele,
te simt trecând acum pe-aici,
cu degetele grele.
Te naşti din mine, zi de zi,
cătând prin nouri stele,
şi cu-n surâs îmbietor
m-arunci înspre tăcere.
Cum să te uit? Cum să nu fug
din calea ta, fiinţă,
când gând din gând,
din ochi făr' de căinţă,
răsari ca să mă duci, cântând,
departe, cât mai mult,
peste pămînt şi stele,
lăsând în urmă lacrimi şi tăcere?

poezie de Diana Iordache
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-aş putea...?

Nu plânge, mamă, şi nici nu mă chema,
Îmi faci mult rău chemându-mă acasă,
Tu ştii la fel de bine că în ţara mea,
Dacă nu fur, nu pot să-mi construiesc o casă.
Ştiu că ţi-e greu că sunt acum printre străini
Şi că ai vrea să fiu în sat alăturea de tine,
Că bătătura astăzi ţi-e plină de ciulini
Şi cât mai suferi, dar gândeşte-te la mine.
Cu ce-aş putea să te ajut stând lângă tine,
Poate-aş cosi în curte şi ţi-aş sparge lemne?
Dar oare-n ţara asta pentru mine
E de ajuns ca să cosesc şi să crap lemne?
Mă doare sufletul că-ţi sunt atât de departe,
Că nu mai pot să te ridic când cazi,
Dar, mamă dragă, să nu uiţi că sărăcia ne desparte
Şi că mi-e dor în fiecare zi de ochii-ţi calzi.
Şi aş veni târându-mă-n genunchi acasă,
Să-ţi fiu aproape, să te mângâi pe faţă,
Dar ştiu că n-ai avea ce să îmi pui pe masă
Şi m-aş trezi plângând în fiecare dimineaţă.
Cum să mă-mpart în două, scumpă mamă,
Să fiu şi-aici, să fiu şi lângă voi?
Ce să-i răspundă copilul mamei care-l cheamă
Şi îşi doreşte fiul, rătăcit prin lume, înapoi?
Nu plânge, mamă, eu te rog, rezistă,
Nu mă chemă să văd că mori săracă,
M-ai învăţat că DUMNEZEU există,
Şi roagă-te la EL, pe fiul rătăcit să ţi-l întoarcă!

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Hai, mamă, la cina cu lacrimi de foc!
Te-aştept cu o pâine şi-o cană cu vin.
Tu, adu-mi Lumină şi-un dram de noroc,
Că-n mine e noapte 'muiată-n venin.

Adu-mi pacea-n cupă de crin înstelat!
Acolo, la tine, e vară mereu.
La mine şi gândurile au îngheţat
Şi să te invoc, mi-e atâta de greu.!

Pereţii se strâng tot mai mult şi respir
Prin pori de hârtie cu iz de alcool,
Că pomii-nfloresc pe afară, mă mir,
Când eu n-am ferestre şi sufletu-i gol.

Vin Paştile mamă şi nu simt nimic,
Sunt piatră de râu răstignită în rugi.
Nici clopot nu bate decât pentru dric,
E moartea în tine, nu ai cum să fugi.

Sau, nu mai veni, să nu mori înc-odat'!
Mai bine te roagă, s-adorm ca un prunc,
Că nu mai am aer nici pentru oftat
Şi nu mai am mamă nici ce să mănânc.

Se leagănă zorii în drumul spre zi,
Privind înspre lume... şi n-ar mai veni...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi...

Ca niciodată azi mi-e dor de tine,
Şi-atât de mult aş vrea să îţi vorbesc,
Iar zâmbetu-ţi candid să-l ţin pentru mine,
Ca-n zilele ce vor veni... să pot să trăiesc.
Ca niciodată azi am vrut să-ţi scriu,
Dar cuvintele în neant au dispărut,
Chinul inimii am crezut că pot să-l descriu,
Dar e prea dureros, iar tocul mi-e mut.
Ca niciodată azi am vrut să-ţi şoptesc
Vorbe dulci, să râd cu lacrimi de fericire,
Chiar şi ochii frumoşi voiam să ţi privesc,
Să simţi că am nevoie de tine, de-a ta iubire.
Ca niciodată azi mi-am dorit să te-mbrăţişez,
Să te ating, să-mi poţi simţi inima cum bate,
Dar nu eşti lângă mine, iar eu mă dezintegrez,
Nici gândul nu te ajunge, eşti mult prea departe.
Ca niciodată azi inima-mi tristă mi-a plâns,
Lacrimi de argint pe obraz curgând puhoi,
Chiar şi sufletul de tristeţe mi-a fost învins
Şi mi-e atât de dor de tine, mi-e dor de noi...

poezie de Daciana Lazăr (22 ianuarie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu ai dispărea

Dacă tu ai dispărea,
Într-o noapte întunecoasă,
Eu m-aş preface într-o stea,
Zeiţa mea frumoasă.

Dacă tu ai dispărea,
Într-un miez de toamnă,
Eu m-aş preface în strop de ploaie,
Tandra şi blânda mea doamnă.

Dacă tu ai dispărea
De pe pământ,
Lumea ar fi un pustiu
Bântuit de vânt.

De dorul tău eu m-aş topi
Şi m-aş preface în floare,
Lângă tine atunci eu m-aş simţi
Raza ta de soare.

Căci tu eşti tot ce am mai sfânt,
Eşti ca o lumânare
Ce arde veşnic pe pământ,
Dragostea mea cea mare.

poezie de Vladimir Potlog (18 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor şi dor

Cine poate?... Cine oare?
S-alunge dorul când doare?
Că-l aştept ca pe-o minune,
Sufletul să mi-l aline.

Dorul, dorul, călătorul,
M-a acoperit cu norul,
De tristeţe şi de jale
De mă duce-ncetla vale.

Doru' mi de-a mea măicuţă,
Şi de tine... Of!... Tăicuţă,
Că te văd doar în icoane
De când ne-ai lăsat orfane.

Doru' mi de tine frate
De nepoţi şi de nepoate,
Dar sunteţi aşa departe
Şi sunt singură de moarte.

Doru' mi să fiu iubită
Şi să mă simt ocrotită,
Dar pe tâmple am ninsoare
Şi-s prinsă într-o vâltoare.

Dorule, tu eşti ca vântul:
Răscoleşti mereu pământul,
Dar de n-ai fi tu pe lume
Ar avea Iubirea nume?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor, câteodată

Ţi-aş scrie iarăşi versuri, de-ar fi să te revăd
Să-ţi simt arzând privirea, care mi-a fost fatală
M-aş întrema cu tine, ca după un prăpăd,
Aş înălţa cuvinte, încet, ca după boală.

Cu mâini îndrăgostite să-ţi mângâi revenirea
Să nu mai pierdem timpul, fără îmbrăţişări
Să ni se-împlânte-n tâmple, profundă fericirea
Ca să uităm de clipa, ce-am plâns-o-ntre plecări.

Să-ţi simt arzând sărutul, cu gust de toamnă-amară
Şi tandrul tău respir ce mi-a rămas pe buze
Să-mi facă resemnarea, de s-ar putea, uşoară
Oftărilor cu iz de firave-anacruze.

M-aş întrema cu tine chiar fără vreun cuvânt
Iubirea-i rostul biblic, a toate câte-s sfinte,
Mi-e dor, câteodată, să semăn ploi şi vânt,
Nu slovele mi-s fapte, ci stările-s sorginte.

August 2021

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Doamnă, eu m-am născut deja, îndrăgostit lulea,
Simt cum mă răvăşesc aripile de fluturi
Ce mi te dăruiesc, nălucă printre gânduri,
Păşind cu eleganţă şi stil pe mintea mea.

Mereu desăvârşită în nudul tău de zeie,
Pe tocuri cui, îmi celebrezi un rit feeric,
Schiţând un univers de fantezii în întuneric,
Stăpână eşti pe vise, diavol şi Dumnezeie.

În matca mea de gheaţă, de piatră sau de lut,
Te simt curgând tumulturi de şoapte prea fierbinţi,
Dar încă nu pricep dacă îmi eşti sau doar mă minţi,
În ceaţa îndoielii mă simt tot mai pierdut.

Răsari din curcubeie, mă arzi spre asfinţituri,
Mă aduni din patru vânturi, mă înfloreşti din ger,
Mă-nalţi pe-aripi de suflet, mă albăstreşti în cer
Şi-apoi mă risipeşti în clipe de-nceputuri.

Pocneşti prin mine muguri ce-au lăcrimat prin moarte,
Mă fascinezi cu taine de rouă sidefii,
Cu vraja pasiunii-nrobeşti în nopţi târzii
Instincte răzvrătite, pecetluind păcate.

Mă chemi, dar nu ştiu unde te-ascunzi în ochii mei,
Dar din pantoful tău mi-aş bea otrava sorţii
Şi m-aş fura din mine şi chiar din gheara morţii
De te-aş găsi aievea-n carnea vreunei femei.

Mă simt bolnav de tine, ce cruntă maladie,
Dar nu mă tem de moarte, mă tem de lipsa ta,
Dac-aş putea, din coasta mea, acum te-aş inventa
Şi m-aş topi în tine, cu tot cu nebunie.

Doamnă, eu m-am născut anume ca să te iubesc,
Mă simt sedus de gama identităţii tale,
Te văd în orice chip, te-aud păşind agale,
Dar nu ştiu cine esti şi... simt că înnebunesc.

poezie de Liliana Burac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mulţumesc

Sărut mâna, mamă-ţi spun
Cu cel mai sincer şi gând bun,
Dimineaţa-i pentru mine
Visul unei zile senine
Ştiindu –te pe tine bine.

Ştiu că-s mai departe de tine
Şi nu-ţi pot alina cum aş vrea
Suferinţa care-i grea
Şi dorul şi grija ce în suflet porţi
Petru copii, nepoţi şi strănepoţi.

Deseori dau timpul înapoi,
Ducându-mă-n copilărie
Şi-mi privesc viaţa cu tine
Şi la greu, dar şi la bine.

Ai făcut atât de mult
Că nu-ncape pe hârtie
Cum să-ţi mulţumesc eu ţie
Pentru destoinicia ta
De-a fi călăuza mea.

M-ai trimis sa-nvăţ carte
Să am pe lume parte
De-o viaţă mai uşoară
Decât a Ta ce-a fost chinuită
Şi cu multe lacrimi stropită.

Iti multumesc iubită mamă
Pentru tot ce tu ai făcut,
Să mă vezi împlinită
Şi la casa mea rostuită.

Iţi multumesc iubită mamă
Şi te-oi respecta acum şi pururea
Că în simplitatea Ta
Ai ştiut în a mă îndruma
În drumul către omenie
Şi nu voi zădărnici vreodată
Ce m-ai învăţat odată.

poezie de Georgeta Ganea (2 octombrie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă

Sunt atât de temătoare, atât de firavă şi... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viaţă! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheţ şi nu voi putea să iubesc!
Aş vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, şi totuşi...!
Ţi-aş da drumul să zbori, ţi-aş lega aripile să ramâi lângă mine, te-aş lăsa să mori!
Ţi-aş fura penele şi toate zilele, aş face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu ştiu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită şi mi-e teamă că am să te zdrobesc şi pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să rataceşti în iubirea ce mi-o porţi, ce ţi-o... port!
Îţi voi închide toate porţile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îţi voi lăsa totuşi ceva! Tăcerea mea şi cuvintele tale, petalele din acel trandafir şi toţi spinii, şi peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toţi... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simţi şi atunci când nu mai simţi... nimic!
Să-ţi fiu ce nimeni nu-ţi poate fi, să-ţi fiu moarte şi zbatere între clipe, şi dincolo!
Înţelegi? Dincolo de viaţă, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi şi să nu am putere să vin, să-ţi fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!