De ziua mamei

E unică ca şi viaţa, nu poţi s-o schimbi, doar s-o-nţelegi
Si poate vrea din când in când să-i aminteşti că o iubeşti.

E mama ta si te-a crescut cum a putut.... o fi greşit...
E om si ea ca fiecare, n-o judeca, fii mulţumit!

Cu mâna ei ocrotitoare, ca aripa, te-a-mbrăţişat,
Adu-i de ziua ei o floare, fă-ţi timp să-i spui că n-ai uitat.

Au fost si zile, au fost nopţi când n-a dormit gândind la tine
Poate-ai plecat demult de-acasă si drum iti e prin ţări străine

Adu-ţi aminte.... fiind copil, privirea ei iţi da viaţă
Nu e târziu să-i ceri un sfat şi să asculţi ce te invaţă

Si dacă-n lume cineva există să-ţi dorească bine
Să ştii că numai mama ta se va gândi mereu la tine.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine
când greşeşti, ea te iartă
când vrei să te confesezi, ea este duhovnicul tău...
Mama este steaua care nu apune niciodată
este lucrul cel mai aproape de perfecţiune
Mama este acea lumânare care arde continuu
fie că e ploaie sau ninsoare
este lumina speranţei şi a viselor tale...
Există oare o făptură mai minunată decât Mama?
Nu!
Nu există fiinţă mai frumoasă
şi mai bună decât mama
Mama este... unică...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate se risipesc

Pe o băncuţă veche şi stricată,
se-aşterne praful într-un final,
Rămâne-o frunză ruginită,
lângă-acea casă, plai natal.
Frumoase, veşnice sunt amintirile,
părinţii încă te aşteaptă,
pe faţa lor îmbătrânită,
le curg de dor şi lacrimile.
Pe lângă poarta împietrită,
trec copilaşii mulţi şi jucăuşi,
şi mama iese într-o fugă
sperând c-apari şi tu printre uşi.
Copil fiind, nu preţuieşti,
tu nici c-aproape nu-nţelegi,
cum ai crescut şi ai uitat,
părinţii nu poţi să ţi-e alegi.
Noi am crescut şi am plecat,
dar mama, tot te-a aşteptat,
ea crede că nu o să uiţi,
s-o vizitezi mai des,
pe frunte dulce s-o săruţi.
Cum e făcută lumea asta,
să nu realizezi la timp,
că-nbrăţişarea mamei noastre,
n-o poţi avea plângând.
Învaţă să nu-ţi uiţi părinţii,
să îi iubeşti şi să-i susţii,
ei au făcut la fel cu noi, fiind pitici,
dar ai crescut, e rândul tău!

poezie de Inga Morari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

Şi n-ai să ştii cum este s-o iubeşti
De n-ai să-i iei cu buzele aroma,
Pe trupul ei, uşor, să poposeşti,
Să-i memorezi pentru vecie forma.

Şi n-ai să ştii nicicând dacă vibrează,
Nici cum arată plină de dorinţi,
N-ai să-i auzi suspinul când oftează
Şi când ajunge până sus, la sfinţi.

Ţi-e teamă de puterea ce-o emană,
De focul ce-i mocneşte-n măruntaie
Şi fugi făr-a băga de seamă
C-alergi desculţ prin fulgere şi ploaie.

Te temi să o auzi cum clocoteşte,
Cât de fierbinte-i poate fi iubirea
Şi iarăşi te-ai purtat prosteşte,
I-ai dat în schimb tăcerea şi mâhnirea.

Nu eşti făcut să fii tu alchimistul,
Să o topeşti când o îmbrăţişezi,
S-o modelezi cum vrei, să fii artistul,
Să faci din ea ce numai tu visezi.

Deci, n-ai să ştii cum poate să se piardă
În braţele adevărate de bărbat,
Din ochi o lacrimă să-i cadă
De fericire..., căci n-ai încercat!

poezie de Florentina Mitrică (31 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini în noapte

Străine obosit, nu te lega la cap
cu oameni prefăcuţi! Îţi vor veni de hac!
De pribegeşti prin lume, nu te încrede-n ei!
Fără de nicio miză-ţi vor da otrăvi să bei!

Să nu te pierzi de tine! În mici sau mari dureri,
să îţi aduci aminte că eşti tot cel de ieri!
Iubeşte-te mai mult, numai tu o poţi face!
EL stă-n inima ta, chiar de nu-L vezi, şi tace.

Alegerile vechi să nu te înconjoare!
În arşiţă de foc, gândeşte că-i răcoare,
atunci când flămânzeşti, mănâncă rădăcini,
nu-nnopta la bogaţi, că-n perne-au mărăcini!

În pâinea ta uscată e vie dragostea
ce-a pus-o, toată, mama, când frământa la ea...
Ai luat-o-n buzunare, pornind spre-al tău Noroc
rătăcit în pustie, 'n trifoi sau cărţi de joc.

Da, l-ai găsit, uitat, în colţu-ăsta de lume...
Demult a ostenit, nu-i mai arde de glume.
Te-atinge, te priveşte, ar vrea să-ţi dea în dar
tot ce gândeşti să-i ceri - nimicul din zadar...

E-ngândurat, se pare... eşti frânt... la cap de drum...
Nu poate să te-alinte, că sufletul ţi-e scrum...
Un gram şi nu un dram de ar sufla spre tine,
te-ai risipi în timp şi ai muri, ştii bine!

Îndreaptă-te spre mine şi uită de Noroc!
Cu balsamul IUBIRII-ţi fac sufletul la loc!
Dă-mi mâna ta, străine, eşti tot ce îmi doresc!
Noroc, cu Veşnicie, vreau să înlocuiesc!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul încrederii

Să îţi păstrezi încrederea în tine,
Strângând din dinţi când totul merge greu;
Doar pe viteji i-ajută Dumnezeu
Şi schimbă răul trecător în bine...

S-o porţi în gând pe mama ta mereu –
Ea te iubeşte mai presus de sine –
Să-i plângi la piept când viaţa merge greu,
Dar să-ţi păstrezi încrederea în tine!

Văzând cum pier furtunile haine
Învinse de un gingaş curcubeu,
Să ştii că ai un tainic panaceu –
Un om ce ne-ncetat la tine ţine...

Nutrind totală-ncredere în tine!

rondel de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte cât au suferit părinţii tăi înainte de a te aduce pe lume; cu câtă grijă te-a purtat mama sub inima sa, cu câte dureri te-a născut, cum te-a îngrijit, cum te-a hrănit la pieptul ei, cum te-a primenit, cum a petrecut nopţi întregi lângă tine şi cu câtă muncă neobosită s-a trudit tatăl tău ca să-ţi câştige hrana cea de toate zilele! Bucură-te dacă poţi să-ţi răsplăteşti părinţii pentru osteneala pe care au depus-o pentru tine!

citat din Sfântul Filaret al Moscovei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cine-i cea mai scumpă-n lume?
Nu e greu ca să-ţi dai seama.
Cine ţi-a dat viaţă, nume,
Dacă nu iubita mamă?!

Mama te-a adus pe lume,
Te-a crescut la sânul ei,
Te-a-nvăţat să-ţi alegi drumul,
Să rezişti în anii grei.

Ochii mamei îţi zâmbesc,
Când îţi merge şi-ai succes,
Lacrimile-o podidesc,
Dacă-n viaţă nu ţi-a mers.

Mama te aşteaptă-n prag,
Când te-ntorci din pribegie
Şi la pieptul ei cu drag,
Ca pe-un prunc ea te mângâie.

poezie de Tudor Gorgos din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-ţi timp să stai de vorbă cu părinţii tăi măcar din când în când. Fă-ţi zilnic timp, dacă poţi, să le spui ceva sau să-i întrebi ceva cu un cuvânt iubitor. Aceasta îi va face fericiţi. Şi nu numai pe ei, ci mai ales pe tine.

citat celebru din Traian Dorz
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă, te ridici din pat şi te gândeşti la ziua care vine. Eşti liber. Eşti un creator şi poţi alege. Ai dreptul să-ţi croieşti destinul cum îţi place. Este viaţa ta. Poţi să-i conferi un alt sens. Poţi merge pe un alt drum. Poţi... Dar ştii cum procedăm de obicei? Marea majoritate dintre noi alege drumul obişnuit, drumul bătătorit de alţii! Ne temem de necunoscut, de nou, de luptă şi trecem peste şansa de a fi ca El. Aşa rămânem o posibilitate nerealizată... Vine o zi, însă, când priveşti înapoi şi atunci auzi glasul copilului din tine care te întreabă: "De ce n-ai riscat? De ce nu ai crezut în minunile pe care ai fost în stare să le săvârşeşti?" Iar tu nu ai niciun răspuns. Şi doar asculţi, înfrânt, cum plânge trist copilul pe care l-ai ucis în tine...

citat din romanul Cel rătăcit, Capitolul 4 de Aurelian Silvestru
Adăugat de Rafaello
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cu ochii trişti, albaştri şi mărunţi,
Privirea-ncă senină şi curată,
Tu rugămintea noastră o asculţi
Si-ncepi povestea cu "A fost odată..."

Dar ceea ce ne spui nu e cu zmei,
Nici cu balauri care te-nfioară,
Ci e din viaţa noastră un crâmpei
Ce l-am trăit, cu greu, odinioară;

Si povesteşti cu farmec şi cu har,
Un basm frumos cu un băiat şi-o fată
Dar nu poţi să-l continui fiindcă iar
Un nod in gât iţi vine dintr-o dată.

Ajuns-ai cu povestea tocmai când
Urma să-ţi cadă soţul la bătaie,
Când scrisu-ţi-a sergentul doar un rând:
-"Fii mândră de eroul Nicolae!"

Aşa rămas-ai singură cu noi:
Eu de doi ani şi sora mea de-o vară
Si-ai infruntat, din greu, multe nevoi,
Dar ne-ai crescut cu dragoste de ţară.

Când se-ntorceau ostaşii in alai,
Răniţi, schilozi şi greu loviţi de soartă,
Deşi ştiai că-i mort, mai aşteptai
Să-l vezi venind, să-i ieşi 'nainte-n poartă,

Să-i dai cămaşa cea din borangic
Ce i-ai cusut-o-n seri cu şezătoare,
Dar n-avu parte, bietul, de nimic,
Nici de mormânt măcar să-i pui o floare!

Când in armată fiul mi-a plecat,
Strângând la pieptu-mi faţa-i in văpaie,
Intocmai ca sergentul i-am urat:
-"Fii mândru de bunicul Nicolae!"

poezie de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sfat şi-o învăţătură

Ca tată eu aş vrea, că viaţa-i dură,
Să-ţi dau acum un sfat şi-o învăţătură,
Însă aşa cum te cunosc pe tine,
N-o să m-asculţi, crezând că ştii mai bine.

Dar ai pornit pe calea grea, copile,
Şi o să vină ani şi luni şi zile
Când valuri de nevoi şi griji te-ncearcă
Şi n-o să poţi din sfat să-ţi faci o barcă.

Iar uneori, când soarele dispare,
Îţi va fugi pământul sub picioare
Şi-o să te doară tare căzătura,
Căci nu ţi-ai însuşit învăţătura.

Totuşi, îţi spun deschis a mea părere,
În tine stă ascunsă o putere,
Prin care poţi scăpa de răni şi frică
Şi care din ţărână te ridică.

Şi mi-aş dori să porţi mereu în minte
Aceste vechi şi tainice cuvinte:
Când te-a lovit cumplit nenorocirea
La Dumnezeu să cauţi mântuirea.

Iar dacă vin din nou zile senine
Să te gândeşti în treacăt şi la mine,
Că aş fi vrut, cu drag şi cu căldură,
Să-ţi dau cândva un sfat şi-o învăţătură.

poezie de Octavian Cocoş (6 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să iubeşti femeia

Femeia trebuie iubită
În fiecare clipită
Fără întrerupere
Ca-ntr-un perpetuu mobile

Chiar înainte de a se trezi
La tine-n braţe să o ţii
Să îi vorbeşti în şoapte
S-o strângi în braţe

Să-i spui că ai visat-o
În somn ai savurat-o
Ca-ntr-o poveste de amor
De ea îţi este tot mai dor

Visurile sunt stări ce le trăieşti în noapte
Sunt amintiri ce nu se vor uitate
De vrei femeia s-o iubeşti cu voluptate
Poţi să-i vorbeşti de vise, iubeşte-o în realitate

Să o iubeşti la mic dejun
Spune-i că fără ea eşti un nebun
Să-i aminteşti că e frumoasă
Să o săruţi când pleacă de acasă

La ea întreaga zi să te gândeşti
La prânz şi seara doar de iubire să-i vorbeşti
S-o rogi de ea să îţi vorbească
Cuvintele ce-i spui, să nu o plictisească
 
Să-i aminteşti, când tristă este
Că viaţa-i o poveste
Ce niciodată nu se va sfârşi
Atâta timp cât ea te va iubi

Câte un buchet de flori
Să-i dai în fiecare zi
Şi dacă romantic vrei să fi
Să-i scrii şi poezii

Să o priveşti în ochi
În mână capul să îl ţii
Să o săruţi pe obrăjori
De dorul ei să-i spui că mori
 
Să nu îi spui c-ai obosit
Să nu-i arăţi, dacă eşti plictisit
Să îi vorbeşti de viitor
De ea mereu îţi va fi dor

Să-i aminteşti de prima întâlnire
Chiar dacă uneori a existat şi-o despărţire
Să îi spui că-n lumea astă
Ea va rămâne o pasăre măiastră
 
Şi seara când acasă staţi la masă
Să îi mai spui o dată cât este de frumoasă
Şi dacă îmbrăţişaţi mai beţi un par cu vin
Să-i spui că viaţa lângă ea este un vis divin

Chiar dacă anii au trecut
Să o iubeşti la fel de mult
Şi fiecare zi să fie un început
Pentru iubirea voastră

Cum să iubeşti femeia, rămâne
Pentru mulţi bărbaţi un fel de-a spune
Doar pentru mine a te iubi
E unicul motiv, pe lumea asta, de a mai trăi

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, mamele nu plâng...

Cere-ţi iertare azi, acum, cât se mai poate,
Cât lacrima-i din ochi mai pică pentru tine,
Cât sufletu-i cărunt mai vrea să-ţi fie bine
Şi zilele-i rămase... ţi le-ar da ţie toate.

Cere-ţi iertare azi, acum, cât mai există...
Acum, când bătrâneţea şi viaţa o doboară
N-ai dreptul sâ te plângi câ mama ţi-e povarâ,
N-ai dreptul, clipa asta, s-o faci sâ-i fie tristâ.

Nu, mamele nu plâng, nu aştepta să-ţi ceară
O clipă de iubire... o merită oricum...
In resemnarea ei... îşi va vedea de drum
Prin plânsu-i fără lacrimi... ieşit pe dinafară.

Ea te-a purtat în pântec, te-a legănat în seară
Dureri şi lacrimi multe... de tine a ascuns
Şi ţi-a zâmbit ş-atunci când sufletul i-a plâns,
Dar n-ar fi zis în veci că tu i-ai fost povară.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecerea grăbită

În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,
Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi când nu faci nimic.

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte ce greu îţi este să te schimbi pe tine însuţi şi vei înţelege atunci câte şanse ai când încerci să-i schimbi pe ceilalţi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun fără mama

Iar ninge frenetic şi blând, ca-n poveste,
Dar visul mi-e trist şi râsul mai rar;
De-aş sti că în cer e mai bine, măcar,
Căci tare mi-e dor şi mama... nu mai este!

De ce nu ni-i dat să te văd la ocazii?
Îmi bate Crăciunul la uşă, grăbit,
Aş vrea să mă bucur, dar mä-ntreb uimit:
Simţind c-o să-i taie, se bucură brazii?

Iluzie-i totul: stelele ne par mici
Şi fulgilor, dacă le e bine-n cer,
De ce mai coboară, doar ştiu c-aici pier?
Ce folos c-am de toate? Tu nu eşti aici!

De bune, de rele, azi pot să-mi dau seama;
Doar iarna ne-adună gândurile-n snop,
Încerc, lângă tine, durerea să-ngrop,
Cum "Crăciun fericit!", când n-o am pe mama?

De când ai plecat, mi-a fost rău, mi-a fost bine,
Fără zâmbetul tău, cum le-oi fi trecut?
Tu ştii că mi-e greu, iar şirul le-am pierdut,
Al câtelea, e-acest Crăciun fără tine?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte

Zâmbeşte azi, zâmbeşte mâine
Fă ca pe faţă zâmbetul mereu să fie

Zâmbeşte mie, zâmbeşte celora din jur
Şi noi îţi vom zâmbi ţie la fel

Zâmbeşte tu, la fiecare om
Chiar dacă este doar un trecător

Zâmbeşte chiar daca tu eşti trist
Adu-ţi aminte de ceva frumos

Zâmbeşte şi fă lumea din jur mai bună
Că mulţi de zâmbetul tău au nevoie

Zâmbeşte sincer, fii cu sufletul deschis
Lasă ca inima să-ţi dea la tot răspuns

Zâmbeşte şi atunci când eşti jîgnit
Toţi uneori greşim fară să ne gândim

Zâmbeşte de eşti tu cel care a greşit
Cere-ţi iertare fii mereu deschis

Zâmbeşte tuturor ce sfat îţi dau
Că nimeni la rău nu te va îndruma

Zâmbeşte la părinţi, zâmbeşte la nepoţi
Să fii mereu aproape când au ceva de spus

Zâmbeşte la copil ce ajutor îţi cere
Învaţă-l cum în lume să facă numai bine

Zâmbeşte că trăieşti şi fii tu fericit
Că-n fiecare zi, zâmbete poţi dărui

Zâmbeşte chiar dacă nu ştii a zâmbi
Căci dacă ai un zâmbet, tristeţea te va ocoli.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu să nu mă însoţeşti

Astăzi plec din astă lume.
Tu să nu mă însoţeşti!
Aici ţie-ţi este bine.
Aici tu poţi să iubeşti.
Să nu fii trist! Nu-ţi pară rău!
Atunci când vii cu flori la mine
să-ţi aminteşti c-am fost şi eu,
o viaţă-întreagă lângă tine.
Acuma plec la Dumnezeu,
dar nu te-am părăsit.
Port în suflet chipul tău
ca şi atunci când te-am iubit.
De sus, în fiecare noapte
te voi privi la infinit.
În vis îţi voi trimite şoapte,
în timpul fără de sfârşit.
Când steaua mea va străluci
să mă priveşti seară de seară.
De tine îmi voi aminti
cum ne iubeam în nopţi de vară.
Pe pământ am fost o floare
bătută uneori de vânt.
De-acuma voi fi steaua care,
zace sub al tău pământ.
Când vei bea apă din izvor,
de mine tu să-ţi aminteşti.
Acolo ne-am iubit cu dor
şi mi-ai promis că mă iubeşti.
Dacă de mine-ţi va fi dor,
sus, în cer mă vei găsi.
Escaladează orice nor
şi sigur ne vom întâlni.
Voi fi stea în carul mare,
tu luceafăr lângă mine.
Vom lumina ca un soare,
vom simţi c-am fost pe lume.

poezie de Dumitru Delcă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!