Valea crucii

O cruce stingheră
Într-o vale mică,
Arătănd a jale
Semănând a frică.

Aici, nu demult,
A fost măcelul,
Unde la romani
Li s-a făcut felul.

Fiind scoşi din case
De la mic la mare
Şi duşi cu minciuna
Pe-o altă cărare.

Le-au arătat Prutul
Pe care să-l treacă,
Dar ei s-au supus
Neavând ce să facă.

Au fost aşteptaţi
De ruşi cu pistoale
Şi-mpuscaţi pe rând
În această vale.

Zac acolo oseminte
Rămase în pustiu,
De care prea puţini
Ce s-a-ntâmplat ştiu.

Nimeni nu a scris
Şi nu vor să spună
De crimele făcute
În vatra străbună.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Aştept demult să-mi treacă Dumnezeu la poartă,
Să-i spun c-am fost cuminte rău, o viaţă
Ce-am înşirat, necazuri, perlele pe-o aţă
Şi să-l întreb câte ceva despre a mea soartă.

Mi s-a înceţoşat privirea în lungul aşteptării,
Mă obosind de atâtea treceri, numărate
Până s-au scurs şi numere şi-au fost uitate,
Se răspândind pe rând în glodul aşternut cărării.

Am auzit, că s-a oprit dintr-o întâmplare
La cineva şi aş fi vrut să pot să ştiu
Cum să-l ademenesc, să-l am, cât nu-i târziu
Şi cui să mă adresez... să-mi dea vreo aprobare.

Stau neclintit, cu pesimist crez în speranţă
Că-mi va trimite un sol măcar, de ascultare
Şi-l caut, când şi când, prin case cu altare,
Să îl invit... să nu mă uite, ca pe-o zdreanţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Şi duşi au fost.
Am trecut şi noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Şi locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri şi praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieţii,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Şi omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvăşit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu ştiu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereţii,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieţii,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am şi uitat, Ce înseamnă noţiunea timp,
Nu mai ştim să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simţim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieţii,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca şi
Corăbiile pe mare
Îşi urmează calea,
Prin viaţă-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare aşa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt şi văd.
Trecut-au anii,
Viaţa s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-şi amintească,
Momentele nefaste.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osul apei

A îngheţat în zbor un fluture! Căzut a fost
şi în lovirea de ţurţure s-a desfăcut ca un pumn
cu cinci aripi
şi dus a fost...
dus pe apă printre sloiuri ca nişte palme
pe obrazul apei plânse
până-n vale
tocmai în vale
unde s-a scurs printre coturi de apă sălcie
sub care
împietrit de nerăbdare
aştepta un os viclean
să se-aşeze ca pe-o floare
pământie.
Ce rece eşti...
A murmurat osul!
Ce degete sunt..
A fluturat apa!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind latini, opresiunea era mai mare la noi faţă de ţările slave, mai apropiate de ruşi. Noi eram mai rebeli, mai indisciplinaţi. De aceea opresiunea a fost mai puternică la noi. Iar asta a făcut ca schimbarea din '89 să se facă cu o baie de sânge, lucru care nu s-a petrecut în alte ţări. Asta pentru că ceilalţi au putut să o rezolve altfel. Iar aici nu s-a putut. Şi a explodat totul.

citat clasic din Mihai I al României
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă generaţiile care vor veni vor citi exact de trebuie, adică ceea ce autorii au vrut să pună în textele pe care le-au scris în perioada respectivă. S-ar putea să nu. De fapt, nu asta contează. După părerea mea, chiar o poezie ocazională, care a fost scrisă într-o anumită împrejurare, trebuie să depăşească împrejurarea respectivă şi să spună ceea ce are de spus în sine.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt ca şi când din greşeală aş fi fost înmormântată într-o criptă străină, în care ceilalţi se ştiu unii pe alţii, fiindcă în viaţă s-au înrudit, au amintiri comune, numai eu sunt singură, stingheră, fără niciun rost printre ei. Dar cum ai ajuns aici, Mirona?

citat clasic din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ce n-a fost

La judecata de apoi va fi
Încurcătură mare
Că oamenii nu vor fi judecaţi
Pentru ce a fost cât pentru ce n-a fost.
Ion.
Ăsta va intra primul
Şi nu-l va întreba nimeni
De ce a făcut aia şi aia
Dar va fi întrebat
Tu ştii ce s-ar fi întâmplat
Dacă tu nu făceai aia şi aia
Ce planuri avea Dumnezeu
Cu aia şi cu ăla
Şi nu va şti să răspundă.
Ionel.
Ăsta va intra al doilea
Şi nu-l va întreba nimeni
Ce-ai căutat acolo sau dincolo
Că ăsta ar găsi răspuns
Ar spune că ea încă
De aici a vrut acolo
Şi-ar scăpa
Mihai.
Aşadeci oamenilor li se vor pune
Doar întrebări despre ce n-a fost.
Şi n-a fost nici iubirea mea.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (20 septembrie 2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile se reîntorc în răstimpul acestei nopţi lungi; ştiu, de pildă, cum să descriu o conversaţie cu ea, care a fost şi cea din urmă. Se străduia să-mi explice că se afla acolo printr-un accident. Nu credea că acel accident ar fi fost chiar nefericit, dar nici fericită nu era că se petrecuse. Când vorbea, simţeam un gust desluşit de sare de mare în gură şi în nări. Nu ştiam de fapt ce voia să spună şi nici de unde venea. Dar locul acela de niciunde era scăldat într-o lumină lină. N-avea nevoie de mâncare, de apă, de nimic altceva. Făcea ceea ce făcea (dar, totuşi, ce anume făcea?) din pură libertate. Nu era niciodată stingheră, fiindcă putea oricând să se retragă în adâncurile de unde venise. Oricine putea face asta, spunea ea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi văd noul cap (căci am dobândit unul nou), dar când îmi duc mâna la frunte o simt rece şi tare şi mai am senzaţia că e verde, translucidă şi vibrând înăuntru. Proprietăţile organelor mele s-au modificat: ochii, care nu mi-au fost niciodată prea buni, străpung acum materia şi văd tot ce vor ei să vadă - dar experienţa, la început, a fost teribil de şocantă din pricina neaşteptatului spor de informaţie pe care au început să-l primească; şi la fel s-a întâmplat şi cu urechile, care s-au obişnuit de-acum să audă tot ce vor să afle, însă la început au fost debordate de un haos sonor pe care nu erau pregătite să-l perceapă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un destin înfrânt

Lacrimile curg şiroaie
Pe obraz la doi părinţi,
Jale mare a cuprins
O comună-n Mehedinţi.

Iosif era clasa a IX-a
La colegiul militar.
Destinul a fost prea crud
Şi l-a dus într-un altar.

Mai erau câteva zile
Până să vină vacanţa,
Când a fost recompensat
Şapte zile la Constanţa.

Câştigase locu-ntâi
La religie-n concurs.
Ceasul vieţii s-a oprit
Şi zilele i s-au scurs.

Mare, de ce-ai fost haină?!
Tu l-ai luat dintre colegi,
Cu vraja l-ai încântat...
Ai vrut victimă s-alegi.

Venise întâia oară
Să-ţi vadă valu-nspumat,
Iar tu, crudă ca o fiară,
L-ai prins şi l-ai înecat.

De ce l-ai furat, căţea?
Tu, cu inima-ţi spurcată,
Groapă de gunoi s-ajungi,
Apa să-ţi fie secată!

Bocete răsună într-una,
Acum totul s-a pierdut.
Dar Tu, Doame, unde-ai fost
Când marea a făcut ce-a vrut?!

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce urme de urieşi au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Paşii lor se cunosc prin desfundăturile munţilor. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte şi le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra şi zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăşi măreaţa şi năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit şi s-a dat învinsă în mâinile lor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, şi te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simţi vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine şi de sentimentele pe care le am pentru tine. Ştiu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să ştii. Aşa mi-am petrecut vacanţa, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa bătrână

Când s-a cununat Cheagu, tot aşa bătrân,
Şi fiu-său cu bradul pe vale.
Luaseră şi ei lăutarii şi le cânta c l a n a r e t a
Şi mergeau pe vale, veseli.
Şi-au făcut o masă-n curte, s-au dus vecinii,
Şi mireasa bătrână - a băut un pahar de apă şi s-a îmbătat.

"E, miresică, te dedeşi dracu, zicea Cheagu,
Eu acuma cu cine mă mai culc.
Să mă tragă, să mă oblojească,
Răcii pe vale".

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt băiatul mamei mele. Este foarte limpede. Mama mea a fost catolică, Tempinski, un nume polonez. Din familia lor mulţi s-au tras în vale către noi, au intrat în România şi şi-au făcut un rost, o viaţă. Şi aşa... Nu ştiu cum e corect: mama mea l-a cunoscut pe tata sau tatăl meu a cunoscut-o pe mama. Aş vrea să lămuresc această poveste. A fost o femeie superbă.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea noastră

Pe un mal pustiu de mare,
Simt cum inima mă doare.
Valuri reci mi-ating piciorul,
Gândul meu prinde izvorul,
Cel din munţi venit în vale
Aducând doine de jale...

Lungi perdele de păduri,
Aşezate-n munţii suri
Nu mai sunt... au dispărut.
Corbi au aripi de-mprumut.
Nu e jir pentru mistreţi.
Sus pe pajişti... doar scaieţi.

Şi aici la marea mare,
Unde-s margini de hotare,
Dunărea când se revarsă
Pune-n glas durerea noastră.
Peste tot este minciună...
Unde-i gloria străbună?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

O viaţă-ntr-un oraş select,
O piesă într-un ceas defect,
O aripă pe-o pasăre măiastră,
O lacrimă-ntr-o mare lină, albastră.

Un peşte mic într-un ocean imens,
Un fluture-ntr-un mare univers,
O frunză verde între-atâtea aurii,
Un mic copac într-o pădure gri.

O mică piatră pe-un munte dezgolit,
O mică viaţă, un câine slab, rănit.

Cum aş putea
S-ajung să mă cunosc?
Să ştiu mai bine
Ce sunt şi ce am fost.

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat.
Şi te iubesc ca pe un fiu iubit,
care demult, de mic m-a părăsit,
căci pe-acel tron destinul l-a chemat,
de unde ţările apar ca văi.
În urmă am rămas ca un moşneag
ce nu îşi mai pricepe-acum feciorul,
şi lucrurile noi le ştie vag,
spre care pe vlăstar îl mână dorul.
Uneori tremur de norocul tău,
ce pe străine nave a pornit,
uneori iar te vreau în sânul meu,
în bezna asta care te-a hrănit.
Mi-e frică uneori că nu mai eşti,
când vremea-ncepe-n mreje să mă ţie.
Citesc atunci în evanghelii: şi trăieşti,
şi orice rând de veşnicia-ţi scrie.

Sunt tatăl; totuşi fiul e mai mare,
e tot ce fuse tatăl şi cel care
n-a fost acesta, creşte-acum într-însul;
el e viitorul şi e repetarea,
el este sânul, el e marea...

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această mare epocă pe care o cunosc de când era încă foarte mică, care va deveni din nou mică, dacă va mai avea timp;... în această epocă zgomotoasă care răsună după groaznica simfonie de fapte pe care progeniturile ei ne-o povestesc, în care poveştile sunt de incriminat pentru fapte: într-o asemenea epocă, nu aveţi de ce să mai aşteptaţi vreun cuvânt de la mine.

Karl Kraus în eseul "În această mare epocă" (decembrie 1914)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea mării

În liniştea nopţii de toamnă
Aud vocea mării în lagună,
În liniştea nopţii de toamnă
Parc-ar vrea să-mi spună:
Ale mele-s vânturile de deasupra,
Ale mele-s peşterile de dedesupt
Ai mei sunt morţii de ieri
Şi morţii de demult!

Şi mă gândesc la flota** care-a plecat
Din Gloucester pe-o vreme minunată,
Mă gândesc la flota care-a plecat
Şi care nu s-a mai întors niciodată!
Ai mei sunt ochii plini de lacrimi,
Iar sufletu,-mi împietrit de jale,-i mut:
Parcă toate s-au întâmplat mai ieri,
Dar s-au întâmplat demult, demult!

** Pescuitul în arealul Georges Bank a fost mereu o activitate periculoasă.
În anul 1879 şi-au pierdut vieţile pe mare 249 de pescari în zona Gloucester-Cape Ann,
iar o flotă de 14 nave de pescuit a dispărut numai în luna februarie a aceluiaşi an nefast.

poezie de Thomas Bailey Aldrich, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am întâlnit

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceai la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

Şi soare nu-i poate se stie
Arată luna, nu mai se vie
Pe acelaşi druuuuum
A câta oară
Mă urc la deal, da' nimeni nu coboară
Dar nimeni, nimeni, nimeni nu coboară.

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceaï la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

cântec interpretat de Cleopatra Stratan, muzica de Pavel Stratan, versuri de Pavel Stratan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!