ţinea

ursuleţul de pluş strâns
în braţele ei micuţe
nu s-ar despărţi nici
odată l-a pierdut în parc
pe o bancă udă
era legătura cu mama ei
atât mai avea de la ea
dormea cu el în braţe
mânca cu el
se juca cu el
acum învăţa cu el
îl învăţa să zică mama
învaţă mai greu ursuleţul
era de pluş de aia învaţă mai greu
îi povestea că era o fetiţă aban
donată unor bunici bătrâni
ţinea ursuleţul sub umbrelă
şi plângeau amândoi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

copilărie -
şi ursuleţul de pluş
se dă în leagăn

haiku de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodelinda

în timp ce îi tăiam beregata
fredonam aria nr. 2 din Traviata
ai fi crezut că ursuleţul de pluş
înţelege
mâinile copilului nu aveau cum
să se dezlege

el ţipa
eu cântam
şi ningea
ca peste o hazna
în care doarme liniştit

Arhanghelul Mihail

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

unde era un
geam acum o gutuie -
odată mama

haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.

mama ştiu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
şi brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene şi oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
şi o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre şi intestine
îi continua joaca.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copil

Sunt un copil!
Nu-mi distrugeţi copilăria!
În lumea mea sunt îngeri cu aripi de catifea
Şi stelele au culoarea curcubeului...
E drept că dorm cu ursuleţul de pluş
Pe care bunica mi l-a dăruit
Să mă protejeze de lacrimi.
E drept că dorm cu broscoiul fermecat
Şi maimuţica de blană,
Dar ele sunt parte a copilăriei
De care nu mă voi despărţi în veci.
În lumea mea, florile au nectar de vise
Şi fluturii se înalţă spre Dumnezeu,
Aducându-ne pe pământ, Duhul Sfânt.
Copiii îl au pe Dumnezeu în sufletul lor!
De aceea sunt şi voi rămâne copil!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dea mâna cu preşedintele ţării... Uitase însă că în mâna respectivă încă mai ţinea un micuţ ursuleţ de pluş, unul tare caraghios, dar frumuşel foc; realiză acest lucru cam târziu. "La naiba! Asta-mi mai lipsea..." îşi spuse în gând, pasând rapid ursuleţul lunganului, aflat în apropiere; spre norocul lui, reuşise să scape la timp de micuţul intrus de pluş, înainte de a atinge mâna preşedintelui; simţea însă că-i crapă obrajii de ruşine. Lucian reuşise să scape de ursuleţ, deşi acest mic amănunt nu trecuse neobservat; în plus, în momentul în care strânse mâna preşedintelui, din mâneca uniformei albastre i se rostogoliră o grămadă de biluţe de sticlă transparente, frumos colorate; i le vârâseră colegii în haină, în timp ce, chipurile, le "adunau" de pe jos. Îşi ţinea capul plecat şi nici nu îndrăznea să-şi ridice ochii, mai ales spre director, a cărui privire o simţea parcă fumegând, deşi dânsul nu mai reproşase nimănui nimic... Se înşela însă; observând reacţia preşedintelui, Traian Simionescu adoptase imediat, în mod salvator, aceeaşi tactică: surâse deci binevoitor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul casei

Mânca, mă, că lumea mânca pământ mai demult,
Era Stăncioaia, jupuise toată casa,
Că era bună huma aia, mirosea bine. Şi mânca.
După ce mânca legume,
Mânca şi câte un glod de pământ.
Aşa avea ea poftă.
Mergea cu vacile şi cu pământul în sân,
Bulgări, bulgări.
O întrebam noi: Ce faci, gagă Ioană, cu pământul,
E bun?
- E bun, uite îmi vine mie aşa un gust bun.

Mai mânca şi alta, Aneta, toată ziua dezlipea cu
Custura de pe casă,
Că ăla era bun, mirosea frumos.
Casele nu erau văruite,
Pământul era printre nuiele.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursuleţul polar

(nepoatei mele, Maria Elaine)

Fram e ursuleţ polar,
Trăieşte-n lumea lui de vise.
Frigul nu e un calvar,
Stă cu porţile deschise.

Prin zăpadă merge-ntr-una,
Înoată-n apele polare
Şi noaptea, când răsare luna,
El tot caută mâncare.

Maria, fată curioasă,
Iubeşte acest animăluş,
Cuminţică, are-n casă,
Doar un ursuleţ de pluş.

poezie pentru copii de Mircea Ursei din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea un început

de sfârşit şi ţinea mult la el
nici nu-l afişa în public
era ca o iarnă humoreană
cu zăpadă grea pe străzile
oraşului cu degetele îngheţate
în moldova se termina subit
acest sfârşit
care mai mult era un început
de lepră şi războaie
şi mă uitam sfios adunând
dureri în colţul buzelor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţam cu multă ardoare. Profesorul meu era un om admirabil. Nu era nici un simplu practician superficial, nici un fanatic a gramaticii; era foarte cultivat şi călătorise mult. În timp ce mă învăţa limba, îmi satisfăcea şi dorinţa de a mă instrui în diferite feluri.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de la sfârşitul lumii

Mama era iarna de la sfârşitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de ţărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârşitul lumii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final...

O fetiţă-abandonată, care avea câteva luni,
De destin a fost purtată spre casa unor bătrâni
Dintr-un sat uitat de lume şi departe de oraş
Şi-au luat-o să o crească... Doamne sfinte, ce curaj!

Că,, mamaie'' şi,, tataie'' au crescut şi alţi copii
Nedoriţi sau părăsiţi de părinţi plecaţi hai hui...
Chiar şi,, mama adoptivă'' care le-a adus fetiţa
A crescut la ei în casă şi ştia ce-i umilinţa

De-a fi fost abandonată de părinţii ei cei buni
Şi de-aceea, prin ea, Domnul a făcut acum minuni.
Când fetiţa a crescut şi-a-nceput să zică,, mamă''
Mama bună n-a răspuns, n-o ştia, de bună seamă!

Dar pe doamna ce-a adus-o a crezut-o drept mămică
Şi,, mamaie'' şi,, tataie'' la bătrâni ştia să zică.
Acel înger de fetiţă a crescut, s-a făcut mare
Avea doisprezece ani când, ca din senin apare,

Tocmai când era la şcoală, o femeie tinerică
Ce-a venit să o cunoască pretinzând că-i e mămică...
Pentru ea era străina care a abandonat-o...
Fata n-a primit sărutul şi nici n-a îmbrăţişat-o

Mama bună a fetiţei a vărsat lacrimi amare
Şi-atunci a-nţeles şi dânsa ce înseamnă-abandonare
S-a dus plânsă la oraş, resemnată, să aştepte
Poate fata, de-o vrea Domnul, va putea-n curând s-o ierte...

Fata este domnişoară, e frumoasă şi deşteaptă
Are-n viaţă două mame şi-o,, mamaie'' (care-i moartă.)
Şi cum,, mama adoptivă'' s-a dus în străinătate,
... Pe,, mamaie'' -a luat-o Domnul,... de dor şi singurătate,

Pe fetiţa-abandonată glasul sângelui o cheamă
Şi-şi doreşte îmbrăţişarea celei care-i este mamă!
A iertat-o fără zgomot, tot trecutul l-a uitat...
Dar acum bietul,, tataie''-i un moşneag abandonat!

Voi, copii, pe care moşul v-a crescut cu-a lui blândeţe
Să mai treceţi pe la dânsul... poate doar să-i daţi bineţe...
Şi s-aveţi, copii, respect şi cu el s-aveţi răbdare
Că-n curând va cere moşul să-i aprindeţi lumânare!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am oprit

lângă tine te-ai oprit
era o minune
un
vis când vânam amândoi
greieri care suflau tuş
ne dăruiam flori refuzate
de
pluş de culoarea ochilor tăi
te-ai oprit lângă noi
făceai nazuri cu nasul
în
batistă când plângeai
după motănelul de cerneală

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se jura

că nu e ea
cealaltă fată se jura
nu a intrat exact nici
în jocul ielelor
nu a intrat nici în pielea ei
era dusă era plecată
ştiu de pe rost
toate amintirile şi asta nu sea
mănă cu nici
una era ea era unicat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţinea pastila

de iod în mână şi se întreba
dacă a fost vreo explozie
el nu auzise pentru că dormea
cu dopuri în urechi şi ar fi inutil
să bubuie
ceva în apropierea patului
lângă seiful unde depozitase
mica pastila de iod care ar rezova
problemele ridicate de radioactivitate
o ţinea în mână
şi era hotărât s-o înghită cu puţină
apă sau bere neagră şi rece
nimeni nu poate fi vătămat de o
o
o pilulă
mică era imaginea din cap
cu tabloul chimic în care era plasat
iodul cel împricinat de oameni
sau l-au scos de pe tabloul
cu elemente chimice în ultimii ani (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărăţiile de prinprejurul împărăţiei sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept şi înţelept. Când se isca sfadă între dânşii, la acest împărat mergeau mai întâi la judecată şi, cum zicea el, aşa se şi făcea, fiindcă era judecător drept şi iubitor de pace. Când fu aproape de bătrâneţe îi dărui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune câtă bucurie simţi împăratul când a văzut că dobândi un moştenitor. Toţi împăraţii vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai puţin se bucurau că vecinul lor, care îi ajuta cu sfaturi şi poveţele lui cele de mult folos, a dobândit fecior. După ce se mări, îl puse de învăţă carte. El era aşa de silitor, încât se mirau dascălii de dânsul cum de învaţă aşa repede. Ceea ce învăţa ceilalţi copii într-un an, el învăţa numai într-o săptămână. Ajunsese să nu mai aibă dascălii ce să-i dea să înveţe. Iară tată-său scrise carte împărătească la nişte filosofi vestiţi ca să vie să ispitească cu învăţăturile lor pe fiul său.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost odată şapte raţe. Prima era şchioapă, a doua era chioară, a treia avea ciocul strâmb, a patra avea o aripă mai lungă decât cealaltă, a cincea era cam jumulită de pene, a şasea n-avea coadă, iar a şaptea era niţel cam surdă. Dar ce-are a face?

începutul de la Povestea celor şapte raţe de Vladimir Colin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluţie la cafea

stătea la o ceaşcă
de cafea
mama lui anunţa
o revoluţie
nu era nechezol
era cafea
şi nu erau victime
omeneşti de data asta

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Megan O'Hara: Parcă aş fi un copil într-un parc de distracţii şi te simţi minunat, îngheţată, comédii, şi animale de pluş. Şi se face târziu şi îi implor pe părinţii mei să mă mai lase, o să fiu atât de cuminte, o să fac tot ce-mi vor cere. Zic că da... Numai că acum, treptele sunt mai greu de urcat. Mă doare burtica şi sunt prea obosită ca să mai stau la cozi. Şi dintr-o dată încep să plâng. (Plânge.) Nu mai e distractiv. Şi aud vocea mamei care spune "Megan, când o să înţelegi cât înseamnă destul?!"

replică din filmul serial Prietenie pe muchie de cuţit
Adăugat de Nicoleta-Cătălina Ghiţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un târg special

era un fel de târg
al foştilor iubiţi
mergea pe stradă
şi bărbaţii o urmăreau
cu privirile
nu-şi amintea dacă era
îmbrăcată cu bluza neagră
sau nu avea nicio bluză
târgul ăsta avea ceva
deosebit (!?) bărbaţii se uitau
la ea cu atenţie
era şi mai îndrăgostită
de târgul ăla
decât visase vreodată
că este posibil

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!