Eu, prin mama mea

Tristeţea e prelungă în plânsul de copil,
Atât de sinceră şi pur definitivă,
Curate lacrimi spală privirea bleu vernil
Din sufletul gonind spre drumul în derivă,‎

El vede oare începutul sau sfârşitul
În spatele retinei neclarelor priviri?
Îi este dor de viaţă sau de infinitul
Ascuns în spatele multiplelor muriri?

Neconsolat îşi zbate mâinile în aer,
Himere pe pământ priveşte cu uimire,
Fuioare lungi de visuri din al speranţei caier
Se- ncurcă în neştire în miile de fire,

Le-ar despărţi dar poarta e-nchisa în uitare,‎
De parcă ar uita spre-a veşnic repeta,
Memoriile luminii din viaţa-i trecătoare;
Copilul meu prin mine iar eu prin mama mea.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moire

În spatele retinei, un ocean de noapte...
Irişii-mi ţin lumina de talie,
Klotho o toarce, Lachesis îi măsoară pasul,
iar Atropos...
Tu, Atropos...
Gânduri în derivă îţi poartă nînduplecarea
spre malul unde negru redevine alb,
unde totul e nimic şi nimicul e tot.
Hai, taie!
Firul meu se-nnoadă în ghemul lumii,
eu vorbesc din nou limba pietrelor...
Irişii-mi ţin lumina de talie,
ea curge uşor din strânsoare,
în spatele retinei susură ziua,
moirele torc, măsoară...

poezie de Adrian Vizireanu‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Câteodată uit,
Uit totul,
Uit rotund,
O uitare precum un fruct
Al pasiunilor pierdute,
Cu gust de timp mohorât

Şi atunci o zăresc cum fuge
Clipa despletită,
Pe un maidan al părerilor de rău,
Julită de trecut,
Desculţă‎ de prezent,
Tânără de viitor,
Chicotind ca vântul,
La un singur oftat secundă
De miezul sufletului,
Pe ceasul aceloraşi lacrimi,

O prind din urmă,
De umerii ei mici
Şi îi spun cu milă,
Scuturând-o,
"Tu de aici nu mai pleci niciodată,
Deoarece
Vei îmbătrâni clipă
Iar eu nu te voi mai recunoaşte

Vei avea şi tu
Copiii tai,
Îi vei învăţa dispreţul
Prin semne
Şi preţul
Ca troc;

Ce-ţi pot eu oferi
Pentru
A nu-ţi ‎ mai uita părinţii?

Poate că doar iertare,
Căci altfel,
Bătrână,
Matusalemic brazdată
De fagurii timpului,
Nu-ţi vei îngădui clipă,
Calea
Reîntoarcerii
În mine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

Renaşte primăvara iar în mine
Şi mă-nnoieşte pentru-a câta oară!
E-un suflu de-nviere‎ ce revine,
E-acea speranţă ce nu vrea să moară.

Renaşte primăvara ‎iar în mine
Şi-ncet topeşte lespezile gheţii,
‎Mă-nvăluie lumina şi mi-e bine,
Simt calda-mbrăţişare a vieţii.

Renaşte-n mine iarăşi primăvara,
‎De cânt şi ciripit tresaltă zorii,
‎Un greier slab îşi ţârâie vioara,
Sub curcubeu se împăcară norii.

Renaşte primăvara iar în mine,
Nevinovaţi, pe pajişti, zburdă mieii,
Doineşte lin zefirul pe coline
Şi mă îmbie la visare teii.

Vreau verdele să-mi bucure privirea,
Să uit de valea tristă, cenuşie‎,
‎Dar mă grăbesc să-mi împlinesc menirea:
‎Din muguri să-nfrunzesc cu gingăşie,

‎Să-mbobocesc o floare albă-aleasă
Şi să-nfloresc la marea sărbătoare,
‎Când îmbrăca-voi haină de mireasă,
În primăvara cea netrecătoare.

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (23 martie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atâta viaţă-n cimitir...

E-atâta viaţă-n cimitir, rămasă netrăită,
‎Atâta dor, visări, iubiri sub glia-nţelenită,
‎Ce-au fost curmate timpuriu, ori după lungi coşmaruri,
Scurtate-au fost şi dulci plăceri şi nesfârşite-amaruri‎.

‎Atâtea ţeluri cu cei duşi pe veci sunt îngropate,
Sub lespezi grele zac virtuţi ce-au fost mult lăudate,
Ambiţii, titluri, vanităţi, însemnele-nălţării,
Pe piatră-nscrise-ar vrea a fi o piedică uitării.

Atâta farmec risipit în clipele sublime
E îngropat şi e-nghiţit în lut în adâncime...
‎S-au stins invidii, neiertări şi fapte necinstite,
Prin praful vremii s-au pierdut blestemele rostite.

‎Ei au păşit-naintea ta în lumea de tăcere
Şi cât de multe ar schimba de le-ar mai sta-n putere!
Dar nu mai pot, s-au adâncit în somnul de sub glie
Şi-aşteaptă-a Judecăţii zi când morţii o să-nvie.

Tu eşti în viaţă, ce-ţi doreşti, la ce-ţi opresti privirea?
Spre ce te-ndrepţi şi unde cauţi să-ţi afli împlinirea?
De eşti un fiu risipitor... te du prin cimitire
Ca să nu uiţi: cândva şi tu vei fi doar amintire!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (4 octombrie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-n noi "e putred mărul"

Prea bine ştim că nu ştim totul,
Dar câţi din noi ar vrea să-nveţe?
‎Puţin pricepem, dar dăm votul
Şi suntem gata de poveţe.

E drept că nu-i dreptate-n lume,
Prea des sărmanul păgubeşte,
Iar opresorul n-are nume,
Dar ne mai pasă, ne priveşte?

‎E-adevărat că adevărul,
Când nu-i întreg, e tot minciună,
‎Pe dinăuntru-i putred mărul,
Dar ‎arătăm doar partea bună...

Murim din clipa când ne naştem
‎Câte puţin, cum arde-o iască,
‎Din ale vieţii mulţi cunoaştem,
Dar ce puţini ştiu să trăiască!

Ne războim în timp de pace,
Mereu găsim în alţii-o vină,
Nimic nu pare să ne-mpace,
Noi vrem "justiţie divină"!

E-un dar să poţi să simţi cu fraţii,
‎Să-i poţi citi ca pe o carte,
‎Dar ne vedem mai buni ca alţii...
‎Ce hău de ei ne va desparte!

Oh, vai de cei bogaţi, sărmanii,
Nefericiţi îmbătrâniră;
În lumea-n care-au preţ doar banii
‎Chiar şi-nţelepţii-nnebuniră!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (12 iunie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

ASUMARE TERŢIARĂ

În viaţa aceasta, precum un cadou vremelnic,
De răsărituri şi apusuri calculate,
Iubiri şi gânduri vinovat nevinovate,
În care-ţi cauţi imposibilul prielnic,

În viaţa aceasta dăltuită în neştire,
Din făuribile şi palide visări,
Din sinuoase şi aleatoare redresări,
Ce pleaca şi se-ntorc întru iubire,

E fiecare clipă un dar ultimativ,
Neinţeles, când cineva doar te iubeşte,
Însă privirile de tine îşi fereşte
Iar tu îl cauţi între veşnicii tardiv,

Ca singuri undeva-n acea statornicie,
A vaietului din bătăile de clopot,
A inimii pulsând ca mările în clocot,
Să reclădiţi aceea ce ar trebui să fie,

O antiteză a sintezei la murire,
În care nu greşeşti silabele din gesturi
Şi nu despărţi tot ce împărţi, cu resturi,
În care dăruieşi aşa întru neştire,

Spre neuitarea că am fost născuţi să fim,
Căci deseori te simt atât de vinovat,
Cum te condamni asemeni mie că ai furat,
Tot ceea nu poţi a transforma întru sublim.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama e cânt de leagăn şi-adiere,
Mama e pentru prunc acelaşi vis...
Mama e veşnic dulce mângâiere
Şi sufletul îi este paradis.

În mama e fărâmă de iubire,
Frântură de dureri şi adevăr,
În mama este zvon de mulţumire,
În mama este lacrimă de dor.

E poarta sfântă, Cerului deschisă,
Iubire şi lumină pe pământ,
La tâmple, albă-ades în cărţi descrisă,
Cu suflet mare şi cu chipul blând.

E vad de lacrimi şi de suferinţă,
Rugă şi-ngenunchere şi cuvânt,
Cu dragostea de prunc, bună cuviinţă,
Adună anii vieţii ei cu sârg.

Roua de pe bariş, de pe altiţă
Şi murmurul din crâng îi e în glas...
Măicuţă bună, buna mea măicuţă,
Veşnic în amintire mi-ai rămas...

Mama-i pe veşnicie catedrala
Unde cu ochii-n lacrimi ne rugăm
Pios şi drept, spre-a ne ierta greşeala...
Mama e goana după adevăr...

Cu ea ni-i somnul limpeziri de ape
Şi visul împlinire pe pământ,
De ea suntem mereu tot mai aproape,
Căci mama e cuvântul cel mai sfânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coroana de-azur

Copilul din mine ar vrea să alerge
Spre norii de foc ai iubirii rotunde

Copilul din mine a uitat să respire
Din seva de gând a tăcerilor blânde

Copilul din mine plânge-a durere

Speranţa atinge cu fruntea şi clipa
Se-apropie floare de crin să-l aline
Esenţe curg râu de lumină oglindă

Copilul din mine priveşte în hăuri

Un punct luminos îl desparte de aer
S-arunce-n pământ doar pumnul de stele?
S-adune în palme raza firii s-o crească?
Simt aer, lumină cascadă de zâmbet

Un cerc de lumină mă-nvăluie tandru,
Simt ace de gheaţă spărgând infinitul
Coroană de-azur se-mplineşte spirala…

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai spre casă

Tăunul acesta a venit ţintă
spre mine...
Avea un zar
dintr-o boltă cerească
şi m-a întrebat
Zi sau noapte?
Iar eu am zis la repezeală...
zi!
Atunci e stângul!
Şi a intrat în ochiul meu stâng
mai repede decât noaptea
atras de floarea cenuşie
din spatele ochiului meu.
Tăunul acesta
se lovea de tâmple
împrăştiind lumina minţii.
Cu aripa lui stângă
prin nara mea dreaptă
cu aripa lui dreaptă
prin talpa mea stângă
zbura
în defileul inimii
aruncând din burta lui largă
larve
de zbor!
Eu cu trenul în spate
cu trenul în faţă
cu Dunărea în braţe
şi cu şinele stelei marfar
la picioare
mă prefăceam
în larvă
de tăun
pe dealul din spatele casei
printre crengile de prun
într-o prună de cătun...

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipul din faţa tipului din spatele meu

Cine este chemat să rezolve problemele-n Marină?
Tipul din faţa tipului din spatele meu.
Cine este mitraliat cu toate muncile grele-n Marină?
Tipul din faţa tipului din spatele meu.
La naiba, Căpitanul are sub comanda lui amar
De oameni şi mai toţi vor să obţină mâna fetei lui, dar
Pe cine credeţi că sărută fata Căpitanului meu?
Pe tipul din stânga tipului din dreapta mea,
Pe tipul din dreapta tipului din stânga mea
Şi pe tipul din faţa tipului din spatele meu.

poezie din Trusă de cântece pentru oamenii din Maritime Service Training Station de la Sheepshead Bay, N.Y, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fulgilor crăiasă

Cochet,
În nuanţe violet,
Înfăşurat în mantia-i de visare,
Al toamnei ocru şevalet
Se prăbuşeşte pe cărare,

Discret,
Un soare ultraviolet
Pe nevăzute parcă azi dispare,
Se-nfig precum un piolet
Zâmbirile-i ce-au devenit atât de rare,

În sufletul ce astăzi pare-a fi de stâncă,
Unde iubirile de-o vară tremur' încă,
Unde se pregăteşte să-ţi devină iar mireasă,
Imaculata zărilor Cenuşăreasă
Înrobitoare prin privirea ei adâncă,

A fulgilor crăiasă.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce vede Nevăzutul, atunci când priveşte văzutul, se vede pe Sine. Căci privitorul este Una cu ceea ce priveşte, iar ceea ce vede atunci când priveşte, îi arată privitorului locul din care priveşte. Privirea din spatele privirii devine activă odată cu Întoarcerea la Linişte, pentru că Liniştea trezeşte cele mai profunde taine ale fiinţei. Locurile interioare, care n-au fost vizitate niciodată, ies la suprafaţă prin intermediul Liniştii, deoarece, în Linişte, tot sunetul se aude mai clar. Şi, la nivelul său de bază, întreaga creaţie este sunet. De aceea, cel ce se scufundă conştient în Oceanul de Linişte, va cunoaşte cu adevărat aspectele cele mai fine ale sunetelor întâlnite. Liniştea nu e o stare, o emoţie, sau un sentiment. Liniştea este dincolo de orice simţ, în spatele oricărei creaţii. Liniştea nu e o vibraţie sau o energie, ci este sursa vibraţiei - sursa undei - sursa sunetului. Iar când te întorci la sursa realităţii tale, conţinutul realităţii tale va îmbrăca straiele Liniştii din care provine, deoarece, înainte de sunet, a fost Linişte. Şi este în continuare, căci Liniştea nu dispare atunci când e acoperită de sunet, iar sunetul care devine conştient de Liniştea din care a răsărit, devine conştient de Sine - de faptul că este Una cu Liniştea.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atâta înghesuială de cuvinte

tocmai în sufletul meu tăcut
de parcă s-ar putea construi ceva din aer
şi un pic de salivă ca liant universal
chiar nu mai ştiu ce e cu mine
de aş tot vorbi ca şi cum s-ar termina vorbirea
poate din teamă să nu las tăcerea stăpână
pe ultima mea speranţă
oricum nu am să învăţ niciodată
măsura iubirii
o să mă tot adâncesc ca un idiot
în propria mea dorinţă
căutând în spatele lacrimii
zâmbetul etern

nimeni nu e vinovat
că eu sunt aşa defect
încât îmi acopăr tăcerea şi tristeţea
în cuvinte colorate
care vor rămâne punte
între plânsul venirii pe lume
şi bucuria reîntoarcerii în sine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire

De-o viaţă îndrăznesc să lupt cu efemerul,
Având ca ideal de libertate, cerul,
Visez la unica fracţiune de secundă,
De bunătate omenească furibundă

Ştiind că infinitul este atât de mic
Atunci când din cenuşă încerc să mă ridic,
În ochii mei, până la pura lor culoare,
Albastră, sinceră, fragil nemuritoare.

Nu ştiu să pot să-nvăţ uşor a abandona
Speranţa cum că viaţa înseamnă altceva,
Mă ţine universul în a lui splendoare
Şi certitudinea că viaţa e visare,

Visarea întru idealul perpetuării,
Vânt împletit în cozi din capetele zării,
Visare de rotund încolăcit în spire
De infailibilă şi pură fericire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul ţării mele

Doar în ţara mea cea muribundă
Tăcerea trecerii este rotundă
Şi rotunjimea, nu e moarte, este timp,
La noi în gene arde focul viu ca nimb.

Aici în ţara mea şi-n a ei soartă
Sărutul nemuririi este poartă
Triumf al unei vieţi nepieritoare,
Asupra neputinţei morţii trecătoare.

Privind-o prin a inimii fereastră,
Zborul devine pasăre măiastră
Îngerii urcă şi apoi coboară
Fără bariera lumilor povara.

În ţara mea, încondeiatul ou
Fragil, născut din apa vie- a vieţii,
Primeşte nemurirea drept cadou,
Sublimă piedică în calea bătrâneţii.

Cuminţii mei, precum pământul din Carpaţi
În îngeri cred, balauri şi minune,
Sunt franti dar niciodata- ngenuncheaţi,
Pleaca toată fiinţa, doar în rugăciune.

Iar tu, când simţi române că totul ţi-a apus,
Ca trupul ţi-este stins ca trupul lui Iisus
Nu te lăsa învins, nu te lăsa răpus,
La noi duşmani..., de mii de ani...., şi infinitul curge înspre sus!

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergările gândului

Cum prin răsăritul soarelui
se vede primăvara luminii,
aşa printre zilele apusului meu
se vede iarna mea.
A răsări. A apune.
Răsăritul este a inimii primăvară.
apusul este înţepenirea iernii.
Şi câtă primăvară încape răsăritul
iar şi iar
când gându-mi aleargă
ş-aleargă
ş-aleargă
prin fluturi translucizi spre tine
neobişnuitul şi nemărginitul meu.
Ce copilărie a putut să aibă răsăritul tău?
Şi câtă iarnă încape apusul
iar şi iar
când groaza gândului aleargă
aleargă
aleargă
prin spinii ţepeni spre sinele
obişnuit şi mărginit al meu.
Ce copilărie a putut să aibă iarna mea?
Şi-acum când pământul se-odihneşte
în braţe întineritoare de prim anotimp
mă-ntreabă gândul
oare în ceasul apusului
răsăritul tău din colţul ochilor mei
va încăpea o iarnă sau o primăvară?

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edenul tău

Sunt umbre de crânguri ce-mi umblă prin gânduri,
Ce urcă coboară în muguri de seară,
O seară a lunii -oglindită în ape,
În apele care- au uitat să adape.

Sunt ceruri de stele, pierdute, rebele,
Uitate în ochii speranţei predate,
Senini prima oara dar care- au murit,
Când visul uitării din ei s-a ivit.

Sunt coase tăioase ce rup rădăcini
De suflete blânde şi muribunde,
Ucid flori şi iarbă şi toarnă venin
Pe rana vâltorii din anii ce vin.

Superba trăire leşin, nemurire,
Ne frânge fiinţa trădându-şi dorinţa,
Închide-mi tăgada-n cămaşa de forţă,
Aprinde-mă dragoste ca veşnică torţă,

Prin focul rotundei salvări nenorocul,
În cercul de spaimă ce visuri îngaimă,
Prea mult împarţită- ntre bine şi rău,
Eu pot fi coşmarul sau Edenul tău.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă verticală

O bătrâneţe tânără mi-aduce
Aminte de senzaţii, de răscruce,
De- un drum pe care singuri am fugit,
Mult înainte de a fi pornit,

De o privire parcă rătăcită
‘N puterea de a fi iubită,
Nu întristat şi nicidecum pierit,
Iubit- aşa cum eu mi- aş fi dorit;

Ţi- aduci aminte cum o clipă goală,
Ades se rătăcea pe verticală,
Spre cer tânjind cu mâinile întinse
Atât de necuprinsă- n necuprinse,

Cum nopţile erau un simplu zbor
Neinţeles, ascuns oamenilor,
Din care tu pierit te prabuşeai
Pe sânii mei când încă ma iubeai?

Priveşte ploaia calmă- n ochii mei,
Cu transparenţa purităţii ei,
Pe care dacă tu nu o pierdeai,
Eu încă te aveam, tu ma aveai,

Dar tinereţi bătrâne de puteri
Ne- au luat pierdute- n sens, ziua de ieri
Şi plouă ca- ntr-o moarte verticală
Ce îşi alintă noaptea cea de smoală.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco (10 mai 2017)
Adăugat de SILVANA ANDRADA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră

Viaţa aceasta e grăbită
Merită din plin trăită
Să ne bucurăm întâia oară
De tot ce n-înconjoară

Răzbim prea sus noi uneori
Am vrea şi cerul plin cu nori
Dar uităm ca să privim
Spre fraţii cei din vecini

Să trăim noi în prezent
Mereu atenţi la moment
La momentul oportun
Să-ncerci să fi un om mai bun

Să nu visam la viitor
‎La când eu oare o să mor
‎Să gândim doar la prezent
Iubire, dor, mult sentiment

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (februarie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pur

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (mai 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!