Agresiva amintire
Străbat aceleași drumuri, dar astazi fără tine,
Într-un amestec straniu de bine și rușine,
Aș vrea să plec departe, ca dorul să se aline,
Dar amintirea este mai tare decât mine.
Și nu-nțeleg cum poate această libertate,
Să-mi fie confiscată, să-mi fie luate toate,
De stau cu ochii-n lacrimi și genele lăsate
Și numai amintirea pe crucea ei mă bate.
Prezentul nu există, venirea lui mă doare,
Nu știu nici viitorul, dorit de fiecare,
Eu în halucinante oglinzi retrovizoare
Puterea amintirii o simt, dominatoare.
E viforul în toate, ferestrele-mi îngheață,
De-atâta amintire, nu mai există viață.
poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Liber să sufăr" - 2003
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Ce faci la ora când mi-e dor de tine
Și niciun fel de răni nu te opresc
Să-mi reconstitui trupul în ruine
Și să-mi refaci tot viciul omenesc?
Ești țipătul plăcerii îndrăznețe
Și te implor, ca într-un turn complex,
Să-mi regăsesc plăceri din tinerețe,
Să-mi pun cu moartea focul meu în sex.
Mi-e teamă de o vârstă fără milă
Când am să cad la pragul tău, înfrânt,
Și-ai să-mi dedici tandrețea ta umilă
Să mă mai scol nebun de la pământ.
Nu știu ce faci când eu îți caut gura,
Cu nebunia de soldat bătrân,
Ce-și vindecă în cer harababura
Și-mi dai motiv în viață să rămân.
Ce faci, adolescentă numai noapte?
Din jaful care n-are niciun rost,
Te recompun cu gust de mere coapte
Și nici nu știu, de fapt, ce fruct ai fost.
Eu te iubesc cu lipsa de rușine
A unei făr'delegi cu chipul tău
Și-atât cât te blestem, îmi este bine
Și-atunci când nu te simt, îmi este rău.
De sus, din avionul ce m-aduce
În vatra ta, te văd și te rescriu,
Ești condamnată la aceeași cruce
Pe care-mi este scris să mă simt viu.
Și nu-nțeleg ce poți acolo face
Fără întregul meu absurd blestem,
Hai, neagra mea, arată-te încoace
Și-aș vrea sorbindu-ți noaptea să mă tem.
Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,
Te gust pe nesimțite și mi-e bine
Și te găsesc intrată în pământ.
Eu simt că mor păzindu-te de toate
Și n-am să mai rezist măcar un ceas
Să te culeg din tot ce nu se poate
Și să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.
O, negricioasă fără de lumină,
Mă tem că, într-o noapte, vei pleca
Și-atunci te rog, din marea mea ruină,
Închide viața mea cu viața ta.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e imposibil fără tine
Nici nu mai știu dacă erai frumoasă
Și nici în ce culori îți sta mai bine,
Știu doar că amintirea nu mă lasă
Și că mi-e imposibil fără tine.
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece și străin mă simt de toate
Și nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
Și tu îmi faci cu mâna la fereastră.
Subtile explicații cui i-aș cere?
Tot prostul face pe interesantul
Și-n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
Și cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Și să pătăm simțirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?
N-aș vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoiești de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe și de crivăț,
Și după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta împotrivă-ți.
Și totuși tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n brațe îți fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Și-mi este imposibil fără tine.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lume, lume
De la mine pân' la tine
Numai fluturi și albine,
De la tine pân' la mine,
Numai rău și nici un bine.
De la mine pân' la ea,
Numai lanț și numai za,
Unde-i ea și unde-s eu,
Numai piese de muzeu.
De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân' acasă,
Numai vreme friguroasă.
De la mine pân' la ei,
Numai lupte și scântei,
Ei acolo, eu aici,
Și-ntre noi e-un fel de bici.
De la voi la oarecine,
Numai gușteri și ruine,
Din neanț la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.
De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.
De la toate pân' la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu și eu și plânsu-mi,
De la eu până la însumi.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceva din mine caută ceva
Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii.
Bine că am ce alege.
Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul.
Bine că pot arde, bine că mă pot stinge.
Ceva din mine caută liniștea, ceva caută larma.
Bine că există cuvântul.
Ceva din mine caută moartea, ceva caută nemurirea.
Bine că există cerul.
Ceva din mine caută ceva din tine.
Bine că există iubirea.
Ceva din mine caută adevărul, ceva caută minciuna.
Bine că există cugetul.
Ceva din mine caută totul, ceva caută nimicul.
Bine că există ceva care caută ceva.
Ceva din mine caută suferința, ceva caută alinarea.
Bine că există lacrima.
Ceva din mine caută fericirea.
Bine că există speranța.
Ceva din mine caută agonia, ceva caută extazul.
Bine că mai pot să respir.
Ceva din mine îl caută pe Dumnezeu, ceva îl caută pe diavol.
Bine că am în cine să cred și de cine să mă lovesc.
Ceva din mine caută uitarea, ceva caută amintirea.
Bine că mai există visele.
Ceva din mine caută o secundă, ceva caută un minut,
Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,
Ceva caută un an, ceva caută o viață,
Ceva caută mereu ceva.
poezie de Ionuț Caragea din Absența a ceea ce suntem (27 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și numai dor...
Și sunt momente când te aștept să-mi vii,
Clipe de speranță, când simt un dor aprins...
Când și ție îți este dor să-mi fii,
Când dorul ne pătrunde, și-ncet ne-a învins!
Și sunt clipe în care, adânc îmi amintesc,
Cum mă iubeai cu sete... cum mă priveai zâmbind...
Și mă gândesc la tine... poate mă amăgesc,
Că și tu simți un dor... despre noi, iubind...
Știi? Te-am iubit mai presus de mine...
Regret că n-ai știut a prețui!!
Inima mi-e toată de sentimente pline,
Și te iubesc iubire! Exist pentru-a iubi!...
La ceas târziu de noapte, mă trezesc cu tine...
Mi-e plină amintirea și mintea mea te cheamă,
Iubește-mă iubire, căci știi atât de bine
Să mă iubești aprins, fără nicio teamă!
Mi-e dor atât tare, încât lacrimi apar,
Simt pentru tine, o dragoste nebună...!
Și mă gândesc la noi... și zorile apar,
Și mă consum iubire! Mi-e dor până la lună...!
Iubirea mea frumoasă! Nicicând nu vei mai fi,
Așa iubit de nimeni... cum eu iubesc mocnit...
Că vreau să te întorci... asta vreau să știi,
Să mă iubești pierdut... să fii împlinit!
Și numai dor...
Și mă trezesc... dorind să înțeleg...
De ce nu mergem oare mai departe...?
Și fir cu fir, confuză eu aleg,
Să descifrez povestea, parte cu parte...
Și numai dor...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
E mai bine decât în altă parte
Îți scriu pentru că nu pot să-ți vorbesc în față,
ești dusă prea departe,
am rămas aici să-mi măsor puterea de rezistență
și o am învelită-n dragoste aprinsă,
oricât de rău ar fi, e mai bine decât în altă parte
și mă simt chiar bine.
N-am alte veleități și nu cred în realizări fulminante,
nici nu vorbesc prea mult și nu mă plâng
așa cum fac cei ce se iubesc de nu mai pot
și apoi se desparte repede,
nu există susținere fără propriul efort,
nu poți trăi ca o liană pe trunchiul unui copac,
te poate ucide cu umbra deasă,
dacă tristețea și bucuria nu și-ar da rând
cum vom izbuti.
Dacă vrei să te întorci, să nu-ți fie rușine,
nu interesează pe nimeni,
astăzi a luat naștere o nepăsare individuală,
o tăcere durută
prin care înoată fiecare om.
Tu hotărăști,
o să mă găsești la fel de hotărât,
să-mi trăiesc viața în fiecare clipă
ca în tinerețe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valuri de mare
Cum pot să scriu dragostea pe un petec de cer
și cerul să simtă și cerul să-mi spună, sper,
cum să scriu iubirea și să n-o pierd în eter,
să pot descoperii pașii spre al ei ungher.
Cum poate marea rosti cuvântul iubire
când valul mă-ntoarce iar într-o amintire
și tulburată se-agață c-o rătăcire
de stâncile care rămân în nesimțire.
Nisipul mă arde mocnind jar sub picioare
și stâncile se plâng devenind luptătoare
și pașii mei străbat faleza fară soare
și ce-a fost ieri, a fost o clipă-amăgitoare.
Încă mă simt și simt durerile alpine
și parcă mai ieri mă plimbam vesel cu tine,
acum cerul, marea, ar vrea să-mi facă bine
dar nisipul mă arde cu jarul din mine.
Nu mai sper ceva și speranța mi-e pe moarte
și aș vrea să merg fără tine mai departe,
aș vrea să zbor lângă pescărușul din zare
și lângă el să-mi găsesc liniștea din mare.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat și mi-a rămas și să uit de tot ce mi-ai dat și mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine și nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul și parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai ușor și să nu mai cer fără să știu ce.
Marius Robu în Carte de bucăți (29 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat și mi-a rămas și să uit de tot ce mi-ai dat și mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine și nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul și parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai ușor și să nu mai cer fără să știu ce.
Marius Robu în Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastorul: În toate limbile lumii există o aceeași zicală: ce nu văd ochii, inima nu simte. Ei bine, eu afirm că nimic nu este mai fals; cu cât sunt mai departe de sentimentele pe care încercăm să le înăbușim și să le dăm uitării, cu atât sunt mai aproape de inimă. Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezește amintirea ei.
replici din Unsprezece minute de Paulo Coelho (2003)
Adăugat de roxanne
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Se face frig, iubitul meu...
Se face frig, iubitul meu... îmi bate-n geam o iarnă,
Copacii goi sunt astă zi triști... și-ncepe-ncet să cearnă
Mi-e dor de brațul tău cel cald să-mi mai aline dorul
Culcându-mi capul pe-al tău piept să retrăim amorul
E mult de-atunci... eram copii și am crezut în tine
Nici tu nu-nțelegeai ce spui... Era așa de bine!
În două vise ce aveam se împletea iubirea
Dar peste ani s-a așternut tăcută, amintirea.
Mi-e dor iubite de-un sărut!... Ce drept eu am a spune?
Doar o străină am rămas pierdută-n marea lume...
Îl rog pe bunul Dumnezeu să-mi spună dacă poate
Măcar dacă ești fericit... și-apoi merg mai departe...
Rămâi mereu al meu iubit și voi păstra în minte
O dragoste fără păcat cu două jurăminte:
Tu ai promis c-ai să revii într-un târziu de iarnă,
Eu n-am promis, dar te-am iubit și-ncepe-ncet să cearnă...
Se face frig, iubitul meu, adorm în gând cu tine,
Mai sper că-n sufletul tău bun, e loc și pentru mine...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Intuneric
E lungă noaptea, dar eu nu știu
Inspectez acum fantasmele agățate în copaci
Pocnete surde și reci au vibrat în mine aorta
Un lung fior... E doar poezie
E seara care aduce liniștea necesară
Pentru mine și Ea,..., e liniștea care trebuie
Nu se poate, de ce apar mașini?
Nu există mașini, nu există blocuri
Nu există pietre, nu există nici bani
Există doar pomii și păsările nopții
Există doar spiritul verde al apei
Cu liane mieroase încolăcite de după gât
Eu știu, în această călătorie imaginară
Câte vietăți sunt acolo unde nu-mi imaginez
Fiecare copac e un uriaș pașnic
Fiecare vuiet e un strigăt ancestral
Am găsit cheia, dar nu am voie să o știu
Esența e în spatele tuturor lucrurilor
Cel mai albastru tril de privighetoare
Cei mai strălucitori ochi de bufniță veselă
Și acolo, în pustietatea imaginii
Eu sunt mult prea bătrân ca să mai visez
Eu am riduri groase de trei centimetri
Și o durere acută în zona pectorală
Zilele trec, dar eu nu trebuie să știu
Peste tot sunt doar spirale ruginite
Unele se desfac, altele alunecă-n pământ
Toate consignațiile au fost inundate de viermi
Și toate măturile de vrăjitoare au fost luate
La administrație. Aiurea!
Puterea nopții este mult mai mare...
poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătate
Dintre atâtea drumuri ce străbat,
care va fi oare cel ce ajunge până la tine?
Dacă l-aș cunoaște, ți-as trimite pe el
tot dorul meu și iubirea,
plânsul și ruga mea.
Dacă aș cunoaște drumul ce duce la tine,
aș veni pe el mergând,
oricât ar fi de lung!
Aș veni pe el cântând,
oricât de departe vei fi odihnind!
Dar și așa,
cu fiecare zi ce trece, te simt mai aproape,
din ce în ce mai aproape de mine...
Sau-cine știe?-eu m apropii de tine,
cu fiecare zi ce trist apune...
Dintre atâtea drumuri ce străbat,
care va fi oare cel ce mă va duce la tine?
poezie de Nina Dragu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce mult aș vrea...
Aș vrea să-mi amintesc
De căldura din pântec,
Aș vrea iar să cresc
Sub dulcele tău cântec,
Inimă, te-ai rupt în două,
Și ai creat o viață nouă.
Aș vrea iar o mângâiere
Și să îmi vorbești întruna.
Aș vrea s-aud în tăcere
Cum inimile bat ca una.
Aș vrea să te țin de mână,
Un pupic de noapte bună.
Aș vrea să te joci cu mine
Și să mă alini când doare,
Să îmi spui c-o să fie bine,
Să mă strângi în brațe tare.
Aș vrea tot ce e mai simplu
Și să nu mai treacă timpul.
Aș vrea la pieptul tău să stau,
Să mă simt în siguranță,
Aș vrea o floare să îți dau,
Iar tu să o păstrezi o viață.
Aș vrea să aud râsul dulce
La fel de sfânt precum o cruce.
Aș vrea sa mă duci la școală
Și să mă ajuți la teme
Aș vrea pe o foaie albă
Să te desenez o vreme.
Aș vrea iar să îmi gătești,
Arome dulci, copilărești.
Aș vrea să mai văd cerul
În ochii tai, să vad și marea.
Aș vrea să văd în ei reperul,
Calea mea și îndrumarea.
Aș vrea să nu mai plec de acasă,
Căci doru-i greu și mă apasă.
Cât aș vrea, cât mi-aș dori
Timpul... să îl pot opri
Sau, măcar, aș vrea să pot
Până în pântec să mă întorc.
poezie de Iulia Ionela Năstăsache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primeste amintirea
primeste de la mine amintirea
si iarta-ma de nu vorbesc cu tine,
caci lumea ce se afla-n mine
e seaca astazi de iubire.
iti dau in versuri tandre melodia
clipelor uitate-n carti ingalbenite,
de vremi trecute si ranite,
dar care canta numai fericirea.
poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai să regreți
Îmi este dorul atât de aprig și te aștept ca o nebună,
În cioburi a sărit fereastra, de al meu dor... nu de furtună.
Vor trece poate multe zile, sau ani... sau cine poate ști?
Și eu te-aștept ca-ntotdeauna... mereu te-aștept, dar tu nu vii!
De ce să vii? cine sunt eu, și cine am fost pentru tine?
Am fost femeia ce și-a dat încrederea și inima ei, ție.
Dar ce contează pentru tine? femei sunt peste tot,
Aș vrea să am puterea să te smulg,... din suflet să te scot.
Vor trece anii tot în grabă, așa cum în grabă sunt toate
Te-or năpădi dintr-un trecut, amintiri nenumărate
Ai să regreți că n-ai știut să-mi prețuiești iubirea
Ai să regreți dar ce folos, rămâi cu amintirea!
Femeile te-au părăsit, și toate te-au uitat
Tu ai rămas însingurat, cu sufletul secat
Să nu-ndrăznești să te întorci la mine înco-dată
Eu inima mi-am ferecat, și poarta e-ncuiată!
poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AÈunel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adesea, n-am pregetat să pun pe fugă sau să arunc cu piatra într-un cocoș, o vacă, un câine sau orice alt animal ce vedeam că-l chinuiește pe altul numai fiindcă se simțea mai puternic. Această pornire poate să-mi fie firească, și cred că-mi și este; dar amintirea grea a primei nedreptăți pe care am suferit-o, m-a urmărit prea mult și prea tare ca să nu se fi sădit și mai adânc în mine.
Jean-Jacques Rousseau în Confesiuni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
... Aș vrea, de s-ar putea....
Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai șoapte in noapte
Acum ești prea departe și nu ai parte de cele ce le sperai
Voi înțelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învățate
Din baza mea de date te voi șterge și nu aș vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorința ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate
Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în șoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viață
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viață, ne vom întâlni poate în piață
Să fac la toate față nu am cum, că nu sunt paiață
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheață
Fetiță minunată ce mi-ai dat cândva speranță
M-ai învățat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe față
A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
Să tremuri nu ți-am interzis
Doresc să trăiesc și eu firesc
Omenesc voi să vorbesc
Și din tot ce făptuiesc
Nu voi să greșesc
Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
Că prezentul se trăiește. la fiecare așa cum este
Și voi ca în viitorul ce mi se pregătește
Una că tine dacă mai este.
poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Patimă nescrisă
Uneori aș vrea să te cunosc
Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut,
Căci doar așa pot eu să te iubesc
Fără să știu de-al tău prezent și nici trecut,
Uneori aș vrea să-mi cânți doar mie
Și ochii tăi căprui să-i tot privesc,
Iar dragostea ce-o simt acum în mine
C-o bucurie nelumească s-o trăiesc,
Uneori aș vrea să nu te fi-ntâlnit
Să pot să-mi văd de viețile trăite,
Cu zile scurte și mai lungi
Cu nopțile senine mai dormite,
Uneori aș vrea să nu mă întristez,
Când știu că al tău trudit suflet
Pe mine nu m-a regăsit,
Iar visul meu s-a velnicit în plânset.
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio-ți spun...
Adio-ți spun dar n-o să-ți spun cât doare,
Și plec de lângă tot ce mi-am dorit,
Pentru că-n loc de albe lăcrimioare
Numai ciulini și chin mi-ai oferit.
Adio-ți spun, acum când ard în patimi
Și-am în priviri doar nori fără sfârșit
Din care curg de-atâta vreme lacrimi
Încât și-o crimă cred c-am ispășit
Adio-ți spun și-ascund dorul în șoapte
Pe care nimeni nu le-a auzit
Mă duc spre lumea-n care se mai poate
Să sper că fericirea n-a surzit.
Adio-ti spun sfidând orice suspine,
La tine nu mai vreau să mă gândesc,
Iar când fantoma amintirii vine
Să uit că te-am iubit și te iubesc.
Adio-ți spun, dar plânsul mă orbește
Și tare-aș vrea să știi cât nu-i târziu,
Că uneori și dragostea sfârșește
Când cu dispreț o arzi și cu pustiu.
poezie de Dorina Omota din Dincolo de tăcere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!