Adolescenţa

Vînd dumbrăvi şi optsprezece ani
Stradă cu salcîmi şi cu castani
Primăvară-n balta renăscută,
Zile ce amintirea le sărută.

R. Pe nisipul plajelor de aur
Soarele ne-a întins cununi de laur
Fata mea de Dunăre şi şoapte
Fata mea cu păr de miazănoapte.

Fată, mijloc de viorică
Unde-i casa noastră de latină
Mîzgălită printre ablative
Cu distihuri şchioape şi naive.

Se arcuiau prin sălcii catedrale
Luntrea noastră se pierdea agale
Într-o ţară de tăcere şi stuh
Gîndul dispăru şi din văzduh.

Sărutarea noastră caldă şi invoaltă
Avea gustul merelor de baltă
Dulce, sângerată şi amăruie
Ani au fost ce din străfunduri suie.

Nu, acestea nu se pot uita uşor
Niciodată nu se sting, nu mai mor
Hei, dumbrăvi de vise şi castani
Vînt, nisip şi optsprezece anï.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenţă

Vânt, dumbrăvi, şi optsprezece ani...
Strada cu salcâmi sau cu castani,
primăvară-n balta renăscută,
zile ce-amintirea le sărută...

Fată cu mijloc de violină,
unde-i cartea noastră de latină,
mâzgălită, printre ablative,
cu distihuri şchioape şi naive?
Adunai în ochii viorii
netraduse cărţi de poezii,
şi în mersul lin, de căprioară,
caligrafiai o rimă rară...

Dunărea-şi plimba în funduri stele,
noi le număram, plutind cu ele,
ameţea, de-atâţia nuferi, luna
şi-nvăţasem vorba: totdeauna.
Se-arcuiau din sălcii catedrale,
luntrea noastră se pierdea, agale,
către-o ţară de tăceri şi stuh.
Gânduri – pescăruşii din văzduh.
Sărutarea, caldă şi învoaltă,
avea gustul murelor de baltă,
dulce-nsângerată şi-amăruie,
anafor ce din străfunduri suie.
Pe nisipul plăjilor de aur
soarele ne-a-ntins cununi de laur,
fata mea de Dunăre şi şoapte,
fata mea cu păr de miazănoapte...

Hei, dumbrăvi de vise şi castani,
vânt, nisip, şi optsprezece ani...

poezie celebră de Mihu Dragomir din Războiul (1954)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra de castani

Iubito, te tot aştept să-mi vii,
În umbra de castani,
Ce-au tăinuit iubirea noastră
Atâţi amari de ani.

Din vremile de mult trecute
Om întocmi amorul iarăşi
Şi dând de-o parte toate cele,
Din nou ne-om prinde buni tovarăşi.

Şi, îmbătăţi de fericire,
Om da uitărei-ntreaga lume.
Eu după gât te-oi săruta,
Iar tu râzând mi-i spune glume.

Vântul printre crengi ne-a aburi
Cu miros de sulcină,
Iar luna-n ceruri răsărind,
Ne va-mbrăca-n lumină.

Iar noi dormi-vom duşi pe gânduri
În umbra de castani,
Tăinuitori iubirei noastre
De-atâţi amari de ani.

poezie de Dimitrie Anghel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madonna Capulet: Doică, unde mi-e fata? Cheam-o la mine.
Doica: Pe fecioria mea, de când aveam doişpe ani, jur c-am rugat-o să vină. Hei, mieluşico! Hai, buburuză! O, doamne! Unde-i fata asta? Hei, Julieta!

replici celebre din piesa de teatru Romeo şi Julieta, Actul I, Scena 3, scenariu de William Shakespeare (1597), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La "Festivalul Lalelelor" de la Piteşti, o fetiţă de trei ani a fost pusă să facă tumbe pe asfalt, în faţa oficialităţilor sosite de la centru!

Fata mică şi sprinţară,
Prin "limbajul" ei, ne-a spus
Că în biata noastră ţară
Toate sunt cu... fundu-n sus!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua noastră

Cornul lunii răsfiră frunzele-n castani,
Ţi-am arătat o stea în noaptea de cleştar,
E mult de-atunci şi peste noi trecut-au ani,
Ai noştri sunt, de stea ne-au fost trimişi în dar.

Priveai spre cer, îţi lăsai capul să se culce,
Ramul ne ascundea sub frunze răsfirate,
Pe al meu umăr te-am simţit povară dulce
Şi s-au aprins iubirile nevinovate.

Privim şi azi sub clar de lună steaua noastră,
În tain-o preţuim ca pe un lucru sfânt,
Cu licărul ei blând pătrunde pe fereastră,
Ea ne-a promis că ne mai ţine pe pământ.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

O! copilăria vieţii,
Floarea mea de neuitat!
S-au dus zorii tinereţii
Acum totul s-a schimbat.

Nu mai suntem împreună,
Să umblăm pe sub castani.
Timpu-n barbă păr mi-adună,
S-au dus toţi aceea ani!

Turmelor de oi din coastă
Nu le mai suntem ciobani.
Câinele în urma noastră
N-a fugit de ani şi ani;

Azi, singuraticul castel,
Pe nisip nu-l mai păzim.
Aş mai vrea să fiu la fel
Şi-mpreună iar să fim.

Nici pădurea cea vestită,
Astăzi n-o mai colindăm.
Pare mai îmbătrânită,
Iar noi parcă ne visăm.

Şi prin grâne coapte vara,
Împreună nu fugim;
Lilieci, în toată seara
Pe la colţuri, nu pândim;

După cuiburi prin pădure
Prin copaci nu ne urcăm;
Vara printre rugi de mure
După iepuri n-alergăm.

Au trecut toate acestea
Iar azi nu mă recunoşti.
Mi-am uitat copilăria,
Locul nostru de poveşti!

Unde-or fi toate acestea?
Acum totul s-a schimbat.
Să-mi revăd copilăria
Am venit din nou în sat.

Azi e linişte nebună,
De copii satu-i pustiu.
S-a adus în sat lumină,
Iar mulţi nici nu mă mai ştiu.

Căsuţa noastră cu ceardac
Micuţă printre meri se vede,
Ierburile-au crescut în prag.
De când părinţii au plecat, se pierde.

Mi-amintesc vecinul Nani:
Când pe calu-i alb suiam
Mă-ndemna cu vorba-i dulce.
Eu ca-n filme călăream.

N-am ajuns sportiv de clasă,
Cum dorinţa o aveam.
Dar şi astăzi eu în minte
Vorba-i dulce o mai am.

"Domnul" Cojocaru care,
Ce pe toţi ne-a învăţat,
În decursul vieţii sale
Fost-a domn adevărat.

Cu bastonul său în mână,
Parcă şi azi îl zăresc,
Ne zicea câte-o "dojană''
Cu a lui suflet părintesc.

Nicu Alexa cu vioara
Pe la baluri ne cânta.
Ne-aduna în toată seara
Cum vacanţa începea.

Moş David, vecinul nostru,
Un pescar desăvârşit.
Ne ducea pe toţi în Ostrov.
Ca pescar ne era ghid.

Pe sub pietre, pe la cioate
Noi cu mâna pescuiam:
Peşti şi raci, iar câte-odată
Câte un şarpe noi scoteam.

poezie de Adrian Timofte din Comuna Păltiniş - file de monografie (2012)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca salcia

Prin sălcii vântul se frământă,
La nesfârşit fixându-şi straiul,
Ca fata, ce de mijloc frântă,
Işi bate rufele cu maiul.

Deposedat, se-mpleticeşte
In propria-i intimitate,
Ca fata ce, livid, roşeşte,
C-o prinzi cu poale suflecate.

Ca salcia ce nu mai scapă
De vânt, prin vânturi despletită
E fata, pân’ la brâu în apă,
Ce te atrage în ispită.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 82 de ani

Atâţia tineri sunt în preajma mea
Şi uneori mă simt chiar în derută...
Răspund când vor să ştie vârsta mea:
- "Am optsprezece ani... până la sută!"

epigramă de Georgeta Paula Dimitriu
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.

Mihai Eminescu în Opere
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit de înghiţirea prin poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români care trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.

Mihai Eminescu în Opere, vol. X (1989)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru încă o zi, aş da...

Gândul, as-zburator, pleacă noaptea si-n zori, la tine...
Asteptând ca un cerşetor, sa-i dai ceva, pentru mine.
.
Si se-ntoarce cu braţele pline de flori si mult dor!
De o iubire mare, umbrită de, plumbul unui nor
.
Dar si luminata de soare, când in cânt de izvoare,
Fluturii dansau, in invazia de parfum si culoare-
.
Ii, îmbrăcate de flori, in zile de sărbătoare!
Iti amintesti, oare, de raiul pe care l-am trăit?
.
Trandafirii parcă s-au vorbit si toţi au înflorit,
La fel lalele, viorele si "mamă mă mărit",
.
In lumina candelabrelor de la castani, multi ani
Am trait frumos si sfânt, cum rar e, pe acest pamant...
.
Si eu aş da, din viata mea, câţi ani aş mai avea, pentru
Incă o zi, luminată de castani, sau ultima.. din mai!

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România nu mai este...

Mă doare sufletul când văd
că-n România e prăpăd.
Că-n frumoasa noastră ţară
viaţa e tot mai amară.
Că România nu mai este
Fata Morgana din poveste.
Nu mai este,
"ţara mea de glorii"
şi nici "ţara mea de vis".
Ducem bătălii fără victorii
şi crunta sărăcie ne-a învins.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Răsare soarele, pe aleea mea,
Răsare soarele şi-mi dă speranţa
Răsare-n inimi şi în suflet,
Răsare fără a mai apune iară,
Suntem mai atenţi la lucruri simple
Suntem parte din viaţa noastră,
Suntem persoanaje principale,
Suntem cer plin de cuvinte,
Sunt margele prinse-n nemurire,
Ascultam cum vom putea,
Până ce dimineata va trezi
O parte din noi, o parte din vis.
Viaţa şi inima se vor armoniza
Până ce orice moment va fi special
Frumos şi plin de cuvinte frumoase
Pe care micuţa Elena Camelia le va scrie.
La mulţi ani, România mea iubită,
La mulţi ani, sănătoşi mie şi tuturor românilor de pretutindeni
La mulţi ani, românilor din ţară,
La mulţi ani tradiţiei curate româneşti
La mulţi ani, frumoşi şi luminoşi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Ica Ungureanu

Ica-i născută în iunie
Mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani!
Din chiar gingaşa petunie
Mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani!
Chiar din candoarea crinului
Din şarmul trandafirului
Cu versul tău ne-nfloreşti castani
Mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani!

madrigal de Iulia Mirancea (12 iunie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire tristă

După ce te-ai hotărât să vii în casa mea,
Nu te-ai plâns niciodată că suntem săraci.
Până aproape de miezul nopţii, de fiecare dată,
Ne luam mic dejunul, până după miezul zilei.
Nouă sau zece zile mâncam murături,
Apoi, o zi, aveam carne uscată.
La răsărit şi la apus, am împărţit optsprezece ani
Împreună bucuriile şi necazurile.
Aşteptând o sută de ani de iubire,
Cum aş fi putut să-mi dau seama că într-o seară vei pleca?
Îmi amintesc încă acel ultim ceas,
Mă strângeai în braţe, dar nu puteai vorbi.
Deşi acest trup mai supravieţuieşte,
La sfârşit vom fi pulbere împreună.

poezie de Mey Yaochen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şoptit fata

că dragostea noastră suferă
de cubism
trec cu pensula peste ea
ochii mari în cărbune
culori pastelate mustăcind
la o cafea amară
pentru părul în două corzi
pictez un pat aruncat
într-o mare aflată în faza sintetică
unde înotăm în aşternuturi colorate
dragostea noastră e geometrizată
femeia intră în sfera mea
o formă copiată din natură

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim de neciteaţa noastră viaţă

Murim de-atâţia ani şi-atâtea veacuri,
Murim degeaba, noapte ca şi zi,
Murim invidiindu-i pe cei vii,
Murim de răzbunarea unor fleacuri.

Murim de ştreanguri şi murim de tunuri,
Murim absurd de miere şi venin,
Murim de cei ce-au fost, de cei ce vin,
Murim de lipsuri şi murim de bunuri.

Nu ne putem ascunde nicăierea,
În gaură de şarpe sau în cer,
În faţa morţii, picotind stingher,
Cădem şi ne acoperă tăcerea.

Murim de moartea noastră neciteaţă,
Murim de neciteaţa noastră viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ninsoare de adio (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet de adult IV

În gară la Merişani
Cad castane din castani
Şi am patruzeci de ani.
Şi-aş mai sta şi n-aş mai sta
Să beau apă la cişmea
C-un acar alăturea.
C-am crezut, la început,
Cât marfarele-au trecut,
Că nici nu mai sunt adult.
Ci-n gară la Merişani
Cad castane din castani
Şi am patruzeci de ani.

poezie de Emil Brumaru din Commedia dell'Arte (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntrea aurie

Dar nopţile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer până-n pământ?

Pădurile par alge înalte-n clătinări...
Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mări.

Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...

De-aseară se zăreşte, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastră, sus...

Aşa ne urmăreşte de-aseară, pe-amândoi:
Stă drep deasupra noastră când ne oprim şi noi!

O, poate că din luntrea ce ne ţinteşte-aşa
Într-un târziu, o scară de raze s-o lăsa,

Şi dacă tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinţi şi noi.

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!