Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,
de om inventată în care fiecare arde lăsând în urmă atâtea zile de ieri... şi eu şi tu... şi viaţa,
viaţa toată, transformându-ne-n cenuşă stăvălind şi-amintirea oricărei visări, libertatea de a
iubi însemnând cunoaşterea infinitului ca cel mai mare dor pe care care îl au oamenii când
fiecare celulă din trup devine o inimă, ce, să bată continuă, chiar dacă de nenumărate ori şi
suspină... mai ales când ştie că ce iubeşte nu poate să fie al său... căci, toţi... absolut toţi, în
dragoste, ne deşteptăm doar târziu... când... de la un anumit punct al durerii, nimeni nu mai
poate să facă nimic, pentru nimeni, nici un om neştiind să renunţe la suferinţă, împovărând
singur lăcaşul din conştiinţă cu pietre de mori, şi... iubim... iubim pe cineva în ciuda faptului
că nu este perfect, inimile simţind propriul adevăr şi propriul,, corect", pentru că din orice ar
fi făcute sufletele atunci când iubesc toate-s la fel, plonjând spre adâncimi doar de ele ştiute
spre străfunduri numai lor cunoscute, iubindu-se, şi-atunci când merită mai puţin...,, acasă ",
nefiind un loc, sau un spaţiu, anume, ci fiinţa unei persoane purtând cel mai drag nume... tu,
nemaidormind nopţile, fiindcă realitatea întrece visele tale şi te încântă cu voluptatea trăirii,
ca o necesitate a dăruirii, intensitatea privirii şi ochii idilic deschişi a adâncului din adâncuri
în aceeaşi direcţie căutând, cu flacăra strălucirii din ochii şi inima celuilalt... neexistând nici
un adânc prea adânc şi nici un înalt prea înalt unde dragostea să nu poată ajunge... că... ce
înseamnă de fapt chemările dragostei, dacă nu, strigătul inimilor care se iubesc, ele, auzind
strigarea din cele mai depărtate zări, aminte-aducându-şi de o fluturată batistă pe un peron,
de parcă s-a întâmplat azi sau ieri... de parcă s-a întâmplat totul în zori, văzând încă cu ochii
o cravată albastră, cu drag şi grijă legată... de o stea depărtată ce răsare mereu tot acolo, în
seri lipite de zile ca-ntr-un foileton cu... cana de ceai răsturnată pe faţa de masă... ţie şi lui, o
fereastră... o fereastră... larg, intim deschisă, spre tine... să poţi afla,, ce" îţi place, plăcându-ţi,
,, cum" îţi este plăcut, cu dorul, dorindu-ţi... poate... dorind ceea ce n-ai, ceva ce te-ar completa
făcându-ţi viaţa frumoasă, ceea ce n-ai, nedându-ţi pace, într-un show ce trebuie să continue
să fie cumva... cu toată indiferenţa şi nepăsarea ce o au ceilalţi... într-o soartă pentru toţi cei
ai lumii instant sinuoasă, şi ei, ca tine valsând, pe marginea unui vulcan, ce, îi învaţă în foc a
dansa... mulţi, foarte mulţi, parcă duşi cu pluta monumental măguliţi, instinctiv copţi şi fripţi
după dragoste, nedresaţi de nici o ruşine, singurii sâmburi de-nţelepciune-ngăduiţi crescând
în inimile lor fericiri... fără bariere... fără programare... fără graniţe şi fără fisuri... sfidători ai
banalului impus trecând dincolo de dogme şi de religii care azi sunt, dar mâine, nu-s, inimile
acumulând bogăţii nu în aur şi bani, ci în trăiri aproape de nouă ceruri şi de abisul sufletului,
nici un om neputând iubi pe cel de care se teme că cel care judecă prea mult iubeşte cel mai
puţin, fiindcă, din a dragostei începuturi, toate... toate cele a vieţuirii îţi par uşoare, în acelaşi
timp simţind marea lor greutate... inclusă şi greutatea luminii cum greutate capătă faptul că
te dărui... unii scăpând de ură şi nedreptate însă făr' să descopere niciodată ce l-a îndemnat
şi determinat în acest sens, părându-i-se schimbarea ciudat neştiind pe cine sau ce ar putea
să iubească, pretinzând că iubirea nu e nicăieri, când... el este iubire... din iubire, cu iubire, în
grădina iubirii venind, născut dintr-o iubire din iubiri răsărind să dăruie el însuşi iubire, orice
om să-l accepte pe altul, aşa cum el este, în a vieţii poveste fără să fugă de responsabilităţi şi
suferinţă, dragostea fiind singura care depăşeşte excese, având încredere-n valoarea omului
la care el ţine, în focul iubirii înmuindu-se şi fierul considerat cel mai tare, cu ochii săi văzând
cât de maleabil devine... cel care se fereşte şi evită iubirea să fie văzut ca o... mlaştină uscată
fisurată de duhori... de miasme crăpată, ce, ies la suprafaţă cu ceţuri pâcloase ucigând orice
viaţă se-apropie uneori, aburi distrugători învălind şi pe cei mai ageri cutezători retezându-le
şi la îngeri aripile, ce, i-ar fi ridicat, dimpreună, până la nori, pe-amândoi... orice urmă a viului,
părăsind mlaştina de timp mult, în al deznădejdii tumult, iubirea dornică de viaţă, făcându-se
nevăzută, cu picooarele la spinare, fugind... nu ultima conversaţie avută, putând descrie pe o
persoană ci-ntreaga relaţie ce-o ai tu cu ea, frumosul inspiraţiei din convieţuiri sporind dacă
e potrivită alegerea, în nepotriviri, neiubind nimenea... uşor aciuindu-se, dezbinarea, urâtul şi
vrajba, presupunerile clădind destrămarea şi celei mai minunate prietenii, ele cu putere de-a
nenoroci pe viaţă prin pândarii ce se-ndeletnicesc cu-a pândi unde-i veriga mai slabă, să ştie
lovi... să poată zdrobi pe cel care mai 'nainte de toate nu se poate pe sine respecta şi iubi, el,
atât de sărac de răbdare, şi de-nţelegere, şi mai şi... desconsiderarea, îndepărtându-i pe toţi
oamenii ce l-ar putea aprecia şi-nsoţi socotindu-l nevrednic de-a-şi pierde cu el timpul care-i
oricum trecător, trecător... şi eu, şi el, şi tu însuţi, aidoma capabili la fel, ca oricine din întreg
universul, să ne iubim şi singuri să fim vrednici să ne preţuim, neexistând ţie o altă copie ce
te-ar putea onora mai presus, toţi pierzându-ne ani căutând iubirea perfectă uitând să trăim,
iubirea, fiinţându-se în fiecare perfectă, atâta cât o simţim, cât trăieşte şi nu-i moartă în tine,
existând şi iubiri pasagere în funcţie de utilităţi şi de interesul în sine, croit pe prejudecăţi ce
,, iubesc" doar nevoia ce-o au oarecât, oarecând... lesne pierind iubirea, dintr-un gând... care,
se foloseşte de alţii sentimental omorând, niciunul nerealizând ce durere lasă în urmă, căci
interesaţii, din obişnuinţă nu rămân mult, aceeaşi, ca la-nceput... vrutul lor vrut descoperind
negrul lor meşteşug, conducându-le inima şi conştiinţa după-mprejurări care... trec deodată
cu obiectul plăcerii şi-odată cu el prietenia, ei imediat schimbând macazul şi halta, simţirile
schimbându-se rapid, de pe o zi pe alta, căci... sufletul, oricât de bogat ar fii fuge de ceea ce
nu cunoaşte şi n-ar şti, ca de ceva ce le e întunecat şi neclar, omul, fără să aibe habar, fiind
bogat prin puterea de-a vedea şi-a gândi, faţă de celălalt semen, diferenţiind separat... doar
adevărul şi numai adevărul trebuind preţuit mai mult decâ pe cel ce-l are-n inimă drag, bine,
dorind să aibă reciproc, doar două persoane cu puncte de vedere comune... putând răspicat
spune că, iubirea, nu e un zar aruncat la noroc, ci, determinată, calculată anume, să-l poată
pe om edifica în postură de om rotunjidu-i făptura-ntâlnind jumătatea ce i se potriveşte aşa
ca o mănuşă... împlinindu-se alături de ea... şi... nu-i poţi, pe tineri, incrimina, pentru ideile şi
conceptele lor exaltate, ei, neumiliţi încă de viaţă având cunoştinţele limitate, totuşi... iubesc
spontan, trec de la o iubire la altă iubire la fel de intens întâmplată până-şi vor învăţa singuri
limitările, greşelile şi exagerările, venind cu vehemenţă întrecând măsura în toate... ei iubind
prea mult... dorind prea mult... cerând prea mult... urând şi condamnând şi mai mult... totul,
într-o reprezentaţie făcută pe faţă... prea uşor rezumaţi la nestăviliri, că... ce ar fii dragostea,
şi... câte feluri şi chipuri, are, într-un complex mănunchi de trăiri... de unde se naşte şi... cum
ne cuprinde ea neavând limitare... neţinând cont de limitările noastre?... oamenii... să poată
răspunde, răspunzând cu alte răspunsuri, pe care, tu, nu le poţi contrazice... cu toţii trăind în
ea, din ea, pentru ea... din timpuri străvechi adunând la un loc oamenii, să poată vieţui şi sta
împreună, cu felurite iubiri ca porniri de iubiri proprii... nu ca iubire adevărată, căci... iubirea
adevărată pe toate celelalte iubiri le iartă în numele său, omenirea fără să-nţeleagă să poată
cum se întâmplă o minune, când, o minune-i iubirea... peste toate, stăpână... regină, chibzuit
cântărind... izvoarele ei, neâncepând din voinţă, şi... nici divina menire din săgeţile-azvârlite
de-Amor, nici din braţele-nlănţuite ale lui Eros după inima vreunui suflet de om muritor ci cu
obârşiile sale ce au încropit începuturi, ea, e pretutindeni... nu s-o vezi ci s-o simţi şi după ce
oamenii mor, ea ca cea mai nobilă bogăţie din rândul celor mai nobile bogăţii... cu simţirile
şi sentimentele cel mai tare râvnite... încă din leagăn, când suntem copii... cu ea, te naşti, în
ea să trăieşti... să creşti odată cu dragostea sa ce ţi-o creşti în inima ta... ca un punct stabil,
în lăuntrul nostru, pentru trăirea noastră interioară, noi, vieţuind în spaţiul terestru, pe-al ei
teritoriu... o pădure de oameni... cu fiecare copac iluzoriu, îmbogăţind-o altfel pe ea... pe ea,
împărăteasa ce ne conduce conducând toată lumea să păşească cu talpa goală prin ea, ca
pe-o cale unică impunător proprie şi singulară spre viaţa divină, ca o răscumpărare stelară
ce ne comfirmă şi ne-ndrumă înapoi la izvoare... prin imaginea ei limpede şi curată limpede
arătându-ne tot ce-nsemnăm şi ce suntem, şi... tot ce înseamnă pentru toţi oamenii, măreţia
sa, cum şi pentru tot, pentru toate, cu rădăcini în profunzimi de om neştiute, întreagă nu pe
jumate, ca o amprentă pusă pe inima veacurilor care şi-au condus suflete înapoi în sufletul
veşniciilor din sufletul lui Dumnezeu, El... nedorind mai mult de pe pământ, decât... ceea ce
este al Său, pământul, aparţinând iubirii mereu, cum aparţine, soarelui, lumina, şi... omului,
lumina din sine, lumina dumnezeirii nepierzându-şi natura, cum nici Dumnezeu, din natura
luminii Sale nu iasă în curgerea luminii Lui strălucind peste vecie etern... poporul omenesc
al pământului să repete mereu ceea ce ştie, în cele ce le-a văzut, cu acordul dat de iubire, şi
astăzi, neabătut, dragostea având grijă de luminile viitoare născute în urma noastră, omul
să îi fie fereastră... o deschisă simţire spre sufletul lumii, ca spre un gigantic sensibil... edil
al planetei, oriunde liber, oricând să iubească, dintr-un sine dăruindu-se altui sine... diferiţi,
totuşi, atâta de potriviţi... străbătând infinituri, ca o flacără aruncată peste milenii... cei doi
să se-ntâlnească, nimeni nereuşind a urca dincolo de inteligenţa şi cunoaşterea sa, oricine
distribuind pe pământ ceea ce-am reuşit a vedea din ceea ce de sus am primit într-o ţărână
ca în oglindă cu ceea ce suntem formaţi după cum, ce, şi cât am priceput, ce-i drept, dintr-o
lume frumoasă, cu tot ce are în ea conceput, sufletul, lepădând veşmântul curat, când... din
curăţia divină coboară în lut, şi lutul născut cu intelectul gol de păcat, gol şi de tot ce de cer
e străin... nefiind frumos ce-i frumos, ci ceea ce-ţi place... frumosul originar rămânând ceea
ce se contemplă prin cel ce contemplă frumosul divin... una dimpreună existând nu o copie
care în final, e preluată de prototip... libertatea de a iubi, ca cel mai râvnit posibil bogat, pe
care aici l-ai găsit, măsură după măsură în cel mai mărinimos chip, sufletele şi inimile gliei
cunoscând frumosul iubirii, numai dacă şi ele-s frumoase... ca prima ploaie, simţită pe faţă,
ca prima zăpadă imaculată... ca prima noapte-n care-ai descoperit stelele căutând între ele
pe-a ta... ca fereastra prin care-ai văzut şi-ai auzit lumea în care se află şi iubirea ta undeva,
cu prima atingere a unui sărut... în toate cele dintâi, primul tău început, chiar dacă a fost de
alţii trăit mai demult... în acestea, începând, ca să urci... tu, cu iubirea ta căutând undeva să
ajungi... cu ea, toate părându-ţi uşoare şi grele, aşijderea... orice valoare, valori adunând, ca
tu, o valoare să fii... construindu-ţi propria viaţă prin puterea de-a vedea şi-a gândi, oamenii,
deţinând ca pe-un miracol iubirea, născuţi în grădina sa, noi toţi să ajungem s-o cunoaştem
pe ea într-o zi... cu libertăţi de-a vedea şi-a gândi liber, în libertatea de a iubi...

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iris: Am aflat că aproape tot ce s-a scris vreodată despre iubire este adevărat. Shakespeare a spus "Călătoriile se sfârşesc cu întâlnirea îndrăgostiţilor". Ce cugetare nemaipomenită. În ce mă priveşte, eu nu am avut niciodată parte nici măcar de ceva asemănător, dar sunt ferm convinsă că Shakespeare da. Cred că mă gândesc la iubire mai mult decât ar trebui să o facă oricine. Sunt mereu uimită de puterea sa pură de a schimba şi de a ne defini viaţa. Tot Shakespeare a fost cel care a spus "dragostea e oarbă." Asta ştiu cu siguranţă că este adevărat. Din motive greu de explicat, iubirea piere; pentru alţii iubirea pur şi simplu se pierde. Dar apoi sigur că iubirea poate fi regăsită, chiar şi pentru o singură noapte. Pe urmă intervine alt tip de iubire: cel crud. Cel care aproape că îşi ucide victimele. Se numeşte iubire neîmpărtăşită. Aici sunt o expertă. Cele mai multe poveşti de iubire sunt despre oamenii care se îndrăgostesc unul de celălalt. Şi cum rămâne cu restul dintre noi? Cum rămâne cu poveştile noastre, ale celor care se îndrăgostesc doar ei? Noi suntem victimele acestor aventuri unilaterale. Noi suntem cei blestemaţi de cei pe care îi iubim. Noi suntem cei pe care nu-i iubeşte nimeni, răniţi ce umblă aievea. Handicapaţii fără avantajul de a avea un loc mare de parcare! Da, aveţi în faţă o asemenea persoană. Şi de bunăvoie l-am iubit pe acel bărbat timp de trei ani îngrozitori! Trei ani absolut înfiorători din viaţa mea! Cele mai urâte sărbători de Crăciun, zile de naştere, nopţi de Anul Nou ce au adus cu ele lacrimi şi valium. Aceşti ani în care am fost îndrăgostită au fost cei mai negri ani din viaţa mea. Toate astea pentru că am fost blestemată să iubesc un bărbat care nu poate şi nu-mi va putea împărtăşi vreodată iubirea. O, Doamne, doar când îl văd! Inima bate cu putere! Gâtul mi se usucă! Nu mai pot înghiţi! Toate simptomele obişnuite.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e iubirea?

Ce e iubirea? De inima o cheamă.
Ce e iubirea? De lasă-n suflet rană.

Ce e iubirea? Când fără ea, degeaba mai trăim.
Ce e iubirea? De nimic pe lume, nu e mai sublim.

Ce e iubirea? Când o cunoşti
Şi simţi că eşti omul cel mai bogat din lume,
Ce e iubirea? Când te părăseşte şi rămâi buimac.

Ce e iubirea? De toţi îi cântăm, scriem şi vibrăm.
Ce e iubirea? Atunci când o trădăm.

Ce e iubirea? Atunci când nu o cunoşti.
Ce e iubirea? Pentru cei răi şi proşti.

Ce e iubirea? Când te părăseşte
Şi totul în viaţă, ţi se prăbuşeşte.

Ce e iubirea? Când din ateu, devii un credincios.
Ce e iubirea? Pentru tirani şi ticăloşi.

Ce e iubirea? De n-ar fi Dumnezeu
Şi în iertare, nu încercăm să credem mereu.

Ce e iubirea? De inima mereu o cheamă,
Ce e iubirea? Când mai toţi, de la ea, avem o rană.

Ce e iubirea? Când viaţa ne-o fericeşte un timp,
Apoi ne părăseşte căutând al destin.
Ce e iubirea? La care atâta râvnim.

poezie de Valeria Mahok (10 august 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo şi e singurul loc unde va fi. Şi atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citeşti o carte care îţi place, când te uiţi la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie şi eşti în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării şi toate problemele de acasă par departe. Când asculţi muzica preferată, când eşti cu prietenii din copilărie şi râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îţi spune: "Devino maxim din ceea ce poţi să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îţi spune: "Iubeşte-te! Vreau să ai un corp frumos şi sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când ştii că meriţi tot ce e mai bun în viaţa asta şi iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune şi uiţi cum trece timpul. Iubirea e în tine când îţi îmbrăţişezi părinţii şi bunicii şi îi ierţi pentru toate greşelile pe care le-au făcut faţă de tine, pentru că atât au ştiut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiţi în ochii persoanei pe care o iubeşti şi îi spui: "Te iubesc" fără să îţi pese de reacţia ei şi fără să ai nevoie de ceva în schimb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se face că pasiuni foarte diferite concordă prin aceea că sunt forme ale iubirii? Nu este necesar nici să deosebim tot atâtea feluri de iubiri câte obiecte diferite există pe care le putem iubi. Căci de exemplu, cu toate că, pasiunile pe care un ambiţios le are pentru glorie, un avar pentru bani, un beţiv pentru vin, un brutal pentru o femeie pe care vrea s-o violeze, un om de onoare pentru prietenul său sau pentru iubita sa şi un tată bun pentru copiii săi, se deosebesc mult între ele, totuşi, prin aceea că sunt forme de manifestare ale iubirii, ele sunt asemănătoare. Primii patru însă n-au iubire decât pentru posesiunea obiectelor la care se referă pasiunea lor, neavând deloc iubire pentru obiectele însele, faţă de care simt doar o dorinţă amestecată cu alte pasiuni aparte. În schimb iubirea pe care o nutreşte un tată bun pentru copiii săi este atât de curată, încât el nu doreşte să aibă nimic de la ei şi nu vrea deloc să-i stăpânească altfel decât îi stăpâneşte şi nici să şi-i alipească mai strâns decât acum;privindu-i ca pe alte întrupări ale lui sine -însuşi, el urmăreşte binele lor ca pe al său propriu, ba chiar cu mai multă grijă. Afecţiunea pe care oamenii de onoare o au pentru prietenii lor este de aceeaşi natură, cu toate că rareori ea este atât de perfectă;iar afecţiunea pe care o au pentru iubita lor ţine în bună măsură de o asemenea iubire, dar ţine oarecum şi de cealaltă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altruismul poate fi blestemul cel mai mare care se abate asupra ta. Altruismul nu este niciodată începutul în relaţiile interumane, cu atât mai mult în iubire. În iubire, dai din ce ai sau din ce eşti, ca să îl parafrazăm pe Arsenie Boca. Dar ce ai sau ce eşti vine din ceea ce îţi acorzi tu ţie. Mai simplu, prima oară acumulează tu ca să poţi să dai ceva. Adică fii egoist la început ca să îţi permiţi luxul mai târziu de a fi altruist. Fă-ţi lista cu ce vrei tu pentru tine. Şi pune-o în frunte ca toţi cei care te văd zilnic să ştie clar care îţi sunt priorităţile. Pişă-te pe nevoile altora până când ale tale nu sunt satisfăcute pentru că altfel o să te duci în mormânt tu şi îi tragi şi pe ceilalţi după tine într-un vârtej de reproşuri, răzbunări şi resentimente pentru că ţi-ai cheltuit viaţa încercând să îi faci pe alţii fericiţi doar ca să constaţi că ai încercat să hrăneşti un sac fără fund. Prima oară, fiecare e responsabil de nevoile lui. Fă orice e posibil ca să fii fericit. Apoi, poate vei avea şansa să şi dai din ceea ce ai. Din iubirea ta, din timpul tău, din abundenţa ta materială sau spirituală. Prima oara eşti tu. Cine spune altceva vrea să obţină ceva de la tine şi nu ştie cum decât încercând să te facă să te simţi vinovat invocând altruismul. Adică fii tu altruist, că egoistul din mine vrea ce ai tu.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ne-a salvat

nu prin studii şi învăţătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieţii Sfânt Cuvânt

nu ştiinţa oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ţi place
îţi dă viaţa — veşnicia

a lumii învăţătură
uneori monştri crează
căutând altă alură
ea direcţia-şi gripează

nu ştiinţa e menirea
omului de pe pământ
ci sfinţenia — iubirea
voia sacră a Celui Sfânt

Evanghelia e drumul
şi astăzi spre fericire
de trăieşti aici Cuvântul
şi prin har şi prin iubire

omul doar este iubire
pentru bine şi frumos
şi nu pentru răzvlătire
împotriva Lui Hristos

căci Hristos e Creatorul
Meşterul Lui Dumnezeu
e Lumina — directorul
omului spre Tatăl Său

numai El ne dă viaţă
numai El ne dă lumină
El spre Tatăl ne înalţă
să trăim fără de vină

în Hristos şi pentru El
ferice cine trăieşte
căci al vieţii sfinte Miel
chiar pe braţe îl primeşte

doar Hristos astăzi ne cere
să fim toţi aici curaţi
nu numai doar la vedere
căci prin El am fost spălaţi

căutaţi înţelepciunea
care vine azi de sus
şi nu fiţi precum e lumea
trăiţi voia Lui Isus

nu vedeţi cum se-mplineşte
Cuvântul Acelui Sfânt
din rău lumea-n rău ţâşneşte
căci puterea i s-a frânt

puterea de curăţie
de-a trăi fără de vină
de Hristos nu vrea să ştie
nici nu vrea a Lui lumină

şi Hristos este izvorul
de lumină şi viaţă
numai El îţi prinde dorul
şi spre Tatăl te înalţă

voi încredeţi-vă-n El
în Isus Hristos Mesia
al iubirii sfinte Miel
ce dăruie veşnicia

căci numai Hristos a supus
Eu sunt Calea şi Viaţa
celui blând celui supus
Eu îi spăl de lacrimi faţa

nimeni altul n-a-ndrăznit
despre sine să susţină
căci din cer el a venit
şi-i viaţă — şi-i lumină

n-a fost nimeni pe pământ
să vorbească ca Hristos
despre Tatăl Lui Cel Sfânt
sau de oamenii de jos

El a fost în trup de om
însă ca oamenii n-a trăit
ci a fost aici erou
căci totul a biruit

întâi a fost Dumnezeu
fără pată fără vină
legat fiind — de Tatăl Său
căci Însuşi era Lumină

Dumnezeul Creator
coborât aicea jos
în toate învingător
a fost Domnul meu Hristos

la Caiafa când a fost
El ştia atât de bine
ce n-avea şi avea rost
să vorbească despre Sine

şi ce îi înfuria
dacă El mărturiseşte
Domnul toate le ştia
tăria — ce-o stăpâneşte

şi El a primit putere
chiar acolo-n Ghetsimani
căci se avea iată-n vedere
dat să fie la duşmani

nu ostaşii l-au ucis
pe Golgota răstignit
ci iubirea l-a împins
tot păcatul să fie plătit

a plătit nelegiuirea
omului de pe pământ
căci Isus era iubirea
şi Cuvântul Celui Sfânt

şi nu cuiele pe cruce
moartea iată i-au adus
ci iubirea Lui cea dulce
l-a dat morţii pe Isus

Cel ce soarele-a creat
şi atâtea mii de stele
Universu-n lung şi-n lat
şi planetele-ntre ele

nu putea doar un cuvânt
de pe cruce să rostească
şi ostaşii în mormânt
la picioare să-i trântească

ce uşor îns-ar fi fost
de pe cruce să dispară
părăsind pământul nost"
într-o clipă planetară

însă noi eram pierduţi
nu mai era mântuire
pentru oamenii cei mulţi
cu nădejde la răpire

asta l-a ţinut pe cruce
mântuirea omenirii
voia Tatălui ne aduce
pe cărările iubirii

Domnul nostru a pătit
plata pentru fiecare
şi omul e mântuit
e salvat de la pierzare

însă numai prin credinţă
dacă crede în Hristos
are-n sine biruinţă
din pierzare este scos

preţul este infinit
e viaţa Lui Isus
Mielul Sfânt şi răstignit
după cum Tatăl a spus

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim cu imaginaţia cel puţin tot atât de mult cât trăim real – real însemnând ceea ce poate fi controlat şi confirmat şi de altul sau de alţii, în afara ta. Altminteri, cu ce, pentru individ în sine, e mai puţin autentic, mai puţin viaţă, ceea ce se-ntâmplă numai în sine însuşi decât ce i se-ntâmplă cu ştirea altora? Cu ce? Cu ce este mai puţin intensă dragostea unui om dacă ea este neştiută? Ba dimpotrivă. Este mult mai profundă, mai concentrată, faţă de-o iubire împărtăşită sau nu, dar materializată, adusă în planul realităţii, cea a martorului. Fiindcă din ea, din iubirea neştiută de celălalt, nu se risipeşte niciun strop în gesturi, în aşteptări, în vorbe care nu reuşesc totdeauna s-o exprime.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Atunci a intervenit Almitra, vorbeşte-ne despre Iubire.
Şi el a ridicat capul şi-a privit
Poporul, şi-o tăcere grea s-a lăsat peste ei;
Şi cu voce puternică a spus:

Când iubirea îţi face semn, urmeaz-o,
Deşi căile ei sunt grele şi-abrupte.
Şi când aripile ei te cuprind, cedează-i,
Deşi sabia ascunsă printre pene s-ar putea să te rănească.
Şi-atunci când îţi vorbeşte, ai încredere-n ea,
Deşi vocea ei ar putea să-ţi sfărâme visele
Aşa cum vântul de la nord vestejeşte grădina.

Pentru că deşi iubirea te încununează, la fel te crucifică.
Deşi te ajută să creşti, îţi taie multe crengi.
Deşi se ridică la înălţimea ta
Şi are grijă de ramurile tinere tremurând în soare,
La fel ajunge la rădăcinile tale şi le desprinde din pământ.

*

Ca pănuşile de porumb te strânge la pieptul ei.
Te loveşte pentru a te dezbrăca.
Te cerne pentru a-ţi scutura de pleava.
Te macină pentru a te albi.
Te frământă până devii maleabil.
Şi-apoi te coace la focul său sacru
Pentru a deveni pâine sacră pentru ospăţul lui Dumnezeu, sacru.

Iubirea va face toate aceste lucruri
Pentru ca tu să-ţi afli tainele inimii –
Astfel cunoaşterea devine parte din inima Vieţii.

Dar dacă, temător, cauţi doar pacea şi plăcerile aduse de iubire,
Atunci e mai bine să-ţi acoperi goliciunea
Şi să părăseşti teritoriile iubirii,
Trecând într-o lume fără anotimpuri unde vei râde,
Dar nu cu tot râsul tău, şi vei plânge, dar nu cu toate lacrimile tale.

*

Dragostea nu dăruieşte nimic, doar pe sine –
Şi nu ia nimic cu ea, doar pe sine.
Dragostea nu posedă şi nici nu poate fi posedată;
Iubirea-şi este suficientă ei înseşi.

Când iubeşti nu trebuie să spui, " Dumnezeu este-n inima mea,"
Ci, mai degrabă, "Eu sunt în inima lui Dumnezeu."
Şi nu crede că poţi controla în vreun fel cărările iubirii,
Pentru că ea, iubirea, dacă te simte vrednic, îţi controlează drumul.

Iubirea n-are alte dorinţi, ci doar dorinţa de-a se satisface pe sine,
Iar dacă dragostea ta şi necesităţile ei trebuie să aibă dorinţi,
Lasă ca acestea să fie dorinţele tale:

Să te dezgheţi şi să fii asemenea unui pârâiaş care curge
Şi care-i cântă nopţii cântecul lui.
Să cunoşti durerea unei prea mari tandreţe.
Să fii rănit de propria înţelegere a iubirii
Şi, încântat, să sângerezi de bunăvoie.
Să te trezeşti în zori cu inima înaripată
Şi să fii recunoscător pentru încă o zi plină de dragoste;
Să te odihneşti la amiezi meditând la extazul iubirii;
Să revii îndatorat acasă odată cu mareea serii;

Şi-apoi s-adormi, după ce vei fi spus o rugăciune
Pentru cei dragi inimii tale,
Cu un cântec de binecuvântare pe buze.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna Iubire

Cea mai puternică dintre toate este iubirea,
E-atât de clar, şi cine ar spune altminterea?
Cine ar fi atât de orb să vadă şi să nu creadă
Cum iubirea vindecă răul cu binele, fără tăgadă!
Cine ar fi atât de surd să nu audă mama
Cântând pruncului iubirea ce-o-ndeamnă inima
Sau cum ne-am putea numi văzând răstignită
Iubirea însăşi ce ne cheamă, dar mereu ocolită?

Este cineva pe lume care nu vrea să iubească
Sau să nu vrea a fi iubit, mereu să-ntinerească?
Dacă aflaţi vreunul mergeţi şi la unul şi la altul
Să-i cercaţi gândirea sau cum are sufletul,
Căci vinovat sau fără vină daca-ar fi cineva
Să nu afle iubirea, un om rătăcitor veţi vedea
Ce-şi închipuie că are totul nimic dăruind,
Bătrân cu sufletul şi trupul, înapoi mergând!...

Dar mai este pe-astă lume cineva ca să iubească,
Cu iubire neîntinată, necuprinsă şi firească,
Ce uneşte orizontala lumii cu cereasca verticală
Şi plinătatea edenică cu veşnica orânduială?
Dacă mai este, arătaţi-mi-l, să-i văd faptele,
Să aud ce vorbeşte, să care îi sunt luptele,
Şi mai ales ce iubeşte, căci aşa cum stă scris,
Unde ai comoara e si inima, aşa cum s-a zis.
Unde-ţi e comoara ai şi inima, aşa cum s-a zis!

Un sfânt al lui Dumnezeu din vechime,
Antonie cel Mare, un om cu bun renume,
Spunea şi ne spune şi acum, că de la aproapele
Vine, fie mântuirea, fie pieirea, căci binele
De îl vom face orişicui, lui Dumnezeu il facem,
Iar de vom face rău cuiva răul ni-l atragem,
Căci nu iubim pe Dumnezeu cel nevăzut
Dacă nu iubim mai intâi pe fratele cel văzut.

Ştim sigur, dovedit, că izvorul fericirii este
Dumnezeu numit Iubire, ce veşnic dăruieşte
Creaturii, sensul şi simţirea ce liberă alege
Să crească sau să-ngroape darul ce curge
Din izvorul veşnic al iubirii, printr-o inimă
De om sau prin simţirea îngerului de lumină,
Şi-atunci când liberi iubim prin ochii din duh
Creştem înviind, iar desfrânând, totu-i distrus!

Vorbim despre iubire dar nu ştim ce este!
Vedem, auzim, pipăim şi gustăm lumeşte,
Posedăm femeia şi furăm doar plăcerea,
Şi simţind aşa, credem că ştim ce-i iubirea?
O, tu iubire, taină mare a fericirii veşnice,
Ţi-am dezgolit candoarea cu jinduirile idilice!
O, tu iubire, ce eşti mai tare decât moartea
Te-am îmbrăcat în plăcere omorându-ţi viaţa!

Ce fiinţă gânditoare ce-ar avea o conştiinţă
Nu vrea fericirea, ci durerea cu bună stiinţă?
Arătaţi-mi-l, să văd de-i persoană sau nălucă,
Căci taina persoanei este libertatea ce unifică
Voinţa cu iubirea şi cele vazute cu nevăzute,
Şi a avea este una cu a fi, toate sunt umplute
De viaţă nu nălucire, iar în fiinţa persoanei
Este setea de iubire, fericire, şi adevărul tainei.

S-a profanat iubirea înainte de-a ştii ce este,
Şi-a trebuit să vină printre noi Cel ce domneşte
Peste toţi şi toate îmbrăcând trup de ţărână,
Şi-nvăţându-ne ce e iubirea ne-a dat-o arvună,
Ce prin jertfă şi credinţă ea mereu ne creşte
Sub privirea celui sau celei care ne iubeşte,
Şi doar luminată şi udată şi de iubirea cerească,
Prin nuntirea din lume ea va putea să crească!

Altfel, totu-i desfrânare, scădere şi procreere
Ce oamenii dezbină, iar iubirea-i doar plăcere.
Şi precum uleiul şi apa amestecate laolaltă,
Deşi nu devin una, la un loc rămân şi ulei şi apă,
Aşa şi Dumnezeul Iubire, El dulce toate le trage
Spre fericirea fără margini, dar deşi nu se retrage
Din toate, căci ele ar pieri, prezenţa Lui e vie
Şi vorbeşte doar sfinţilor, iar restul e istorie.

Iar sfinţenia ne face să simţim ce e iubirea,
Dar noi înşelati de simţuri credem că fericirea
Trece prin pântece sau prin dezmăţul de-o clipă,
Credem că sfinţenia e doar pentru cei fără risipă,
Ne-nchipuim că ei sunt trişti şi depărtaţi de lume,
Dar câtă amăgire, oare sfinţenia să ne sugrume?
Sau păcatul, înrobirea? Căci numai rău-i monoton,
Iar binele din iubire, înveşnicirii vieţii fi-va ison.

O, eternă iubire, deasupra timpului şi spaţiului,
Deşi ai intrat în timp, timpul i s-a zis omului
Că-i durata dintre chemarea lui Dumnezeu
Şi răspunsul omului-al nostru, al meu şi-al tău,
La iubirea şi veşnicia Lui, deci chiar acum
De-aş răspunde, ridicamă-voi post-scriptum,
Peste legile nescrise şi aş intra fericit şi viu,
În casa lui Dumnezeu unde nu-i timp şi spaţiu.

O, eternă iubire!... O, Doamne!... O, fericirea mea!
Un alt fericit, Augustin, mare adevăr spunea,
Că ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, şi neliniştit
Va fi sufletul meu până nu se va fi odihnit
Întru Tine, căci veşnic ai pus în inima mea dorul
De Tine, şi vezi mereu în mine iubirea, pe Fiul,
După al cărui Chip suntem şi-atâta vom fi,
Cât dorinţele inimii noastre şi cât vom iubi!...

poezie de Vasile Neguş din Teologie în Poezie, Volumul I (septembrie 2015)
Adăugat de iconic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine şi mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorţ de gând, când te desparţi de el şi laşi mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăşi sau Dumnezeu! Prima şi cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" şi Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul şi acelaşi cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Fiinţare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veţi reîntoarce şi vei fi aidoma pruncilor nu o să intraţi în împărăţia cerurilor."

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două dintre cele mai greşit înţelese cuvinte din vocabularul omenesc sunt "munca" şi "iubire". Dacă vrei să fii nefericit, spune că "munceşti" atunci când faci activitatea aia nesuferită, corvoada în care îţi vinzi timpul pentru bani într-o activitate ce nu îţi place ca să mai supravieţuieşti o lună, în care weekendurile, concediile şi chiulul au devenit singurele plăceri ale vieţii. Dacă alegi să fii fericit, găseşte activitatea aceea care este atât de plăcută ca şi cel mai captivant joc al copilăriei tale, care te bagă în stare de flux şi din care nu mai vrei să te opreşti, câştigă bani din ea şi spune-i muncă. Dacă vrei să fii nefericit, numeşte "iubire" dorinţa de a poseda o altă fiinţă umană care dacă nu se încadrează în convingerile şi regulile tale limitate despre viaţă, relaţii şi iubire, care dacă nu îţi satisface nevoile personale, este o fiinţă lipsită de orice valoare şi interes. Omul fericit va numi iubire senzaţia de plăcere şi împlinire totală atunci când oferă ceva altui om, fără nicio aşteptare sau motivaţie ascunsă şi nerostită, care înţelege că iubirea izvorăşte în sufletul fiecărui om şi cel care se plânge de lipsa de iubire nu şi-a descoperit propriul izvor şi asta ar trebui să fie singura lui preocupare cu mult înainte de a ieşi în lume.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi ura, iubirea mea

Dragostea şi ura,
draga mea... iubirea mea,
sunt faţete ale medaliei iubirii,
iar lumina şi întunericul,
fac amândouă parte din misterul iubirii.

Iubirea, nu are nicio cauză,
ea este,
cel mai profund mister a lui Dumnezeu,
din care a creeat El lumea.

Eu împreună cu tine iubita mea,
suntem legaţi prin iubirea dintre noi,
fiind o încrengătură fantastică a iubirii divine,
şi suntem,
... inseparabili în infinitatea vremurilor...

Deşi încerc
să-ţi descriu într-un mod doct iubirea,
când o trăiesc, rămân fără cuvinte,
oricât aş încerca să scriu despre iubire,
... devin neajutorat...

Laptopul mi se blochează,
dar programul vieţii noastre continuă
în acel spaţiu inefabil,
în care eu iubitul tău... tu iubita mea...
... şi iubirea suntem una...

Fiecare moment devine glorios
în focul iubirii noastre.
Să ne bucurăm
de fiecare clipă trăită
pentru că iubirea are propiile ritmuri,
un puseu de dragoste... altul de ură,
... poate fi lumină... sau întuneric...

Tu dragoste să zâmbeşti iubirii,
iar sufletul să-ţi fie uşor şi liniştit.
Rostul vieţii
este să te bucuri că trăieşti acum şi aici.
... Mâine... cine ştie?...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O greşeală fundamentală în felul în care funcţionăm azi ca societate este diferenţierea uriaşă dintre muncă şi plăcere. Unde este acea lege universală, divină, care spune că munca trebuie să fie corvoada de la care de abia aştepţi să scapi? Cu ajutorul psihologiei se ridică o nouă înţelepciune la suprafaţă: înţelepciunea vocaţiei. Când munca şi plăcerea devin una, când activitatea ce îţi ocupă cel mai mult din zi te bagă în starea de flux, la fel cum te bagă joaca cu mingea de uitai că te-a chemat mama la masă, când îţi dezvolţi abilităţi în timp ce te joci, atunci îţi trăieşti vocaţia. Aceasta este investiţia supremă în orice fiinţă umană care va transforma societatea şi planeta. Oamenii cu vocaţie sunt oameni care muncesc din şi cu iubire. Într-o lume în care munca e făcută cu iubire, multe dintre suferinţe rămân doar o amintire. Dar pentru a face munca din iubire... e nevoie să ne găsim iubirea. Iubirea din noi, iubirea pentru viaţă, pentru oameni cunoscuţi şi necunoscuţi încă, pentru planetă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător ... pentru niciunul dintre noi ...

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător
pentru niciunul dintre noi,
nimic din ceea ce trăim,
din ceea ce simţim, din ceea ce făptuim.
Totul parcurge paginile unui scenariul
prestabilit de propiul nostru suflet,
de cât de bine ne experimentăm rolurile,
de cât de bine ne adaptăm planului,
depinde împlinirea... sau nu
... a destinului însuşi...
Nici măcar,
cea mai nesemnificativă fracţiune de secundă
din timpul nostru,
nici măcar,
cel mai şovăitor şi infim pas
făcut în spaţiul propriu,
nici măcar,
o singură fiinţă întâlnită de-a lungul vieţii,
nu sunt întâmplătoare.
Ele fac parte dintr-un plan interior,
sunt particulele info-energetice,
grupate în gânduri, unde şi câmpuri formă,
care alcătuiesc viaţa fiecăruia dintre noi,
iar viaţa este prea scurtă
pentru a o petrece cu oameni,
... care nu merită...
Dacă cineva te vrea în viaţa lui,
îţi va face loc în ea,
tu nu trebuie să te baţi pentru un loc acolo.
Nu încerca
să te bagi cu forţa în sufletul cuiva,
care trece cu vederea valoarea pe care o ai.
Aminteşte-ţi mereu că prietenii adevăraţi,
nu-ţi sunt cei care sunt lângă tine
când eşti fericit,
ci cei care îţi sunt aproape,
când ţi-e cel mai greu.

poezie de Alexandru Ioan Popa din Filosofia iubirii pure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopotele în turnul amintirilor...

Ieri, mi s-a dărâmat un vis măreţ,
visul dragostei, cândva puternic şi foarte optimist.
Pe cât de greu l-am construit în timp,
atât de uşor a fost abandonat de el, de omul drag;
El, un om simplu,
asemeni celor care se joacă uşor cu sentimentele oamenilor,
fără nici o prejudecată.
M-am consolat cu gânduri pozitive impuse, foarte greu,
spunându-mi că dragoste cu sila nu se poate
şi că orice sfârşit este un nou început, dar...
Dar, în naivitatea mea, nu înţeleg totuşi uşurinţa
cu care unii oamenii aruncă în coşul uitării
toate sentimentele frumoase adunate cu migală în timp,
dărâmâd fortăreaţa dragostei fără nici o remuşcare,
din motive cum nu se poate mai mărunte.
Ştiu bine, că orice început are şi un sfârşit,
sau că din prea multă dragoste se naşte involuntar gelozia, ura...
dar maturitatea sau conştiinţa oamenilor,
nu mai ajută chiar la nimeni şi la nimic?
dar prietenia? numitorul comun al atâtor ani petrecuţi împreună,
nu mai are nici o valoare?
O! câte nu ar mai fi de spus pe această temă,
atunci când bat clopotele de adio
în cetatea dragostei, în turnul amintirilor ei
şi cum mai lacrimează inima de durerea despărţirii de cel drag.
Dar, ce să faci? te poţi împotrivi destinului? capriciilor lui, nici vorbă...
Voi trece si eu peste greul prag al despărţirii,
cum a trecut şi trece toată lumea, mi-am zis,
probabil este o probă necesară destinului omenesc,
dar voi trece frumos, să nu dărâm nimic din zidul amintirilor dragi,
doar nu sunt singura fiinţă
care a trecut prin furcile caudine ale dragostei.
Păcat, că oamenii în loc să-şi imunizeze reciproc sentimentele pentru a fi mai fericiţi în viaţă
şi le îndreaptă latent pe terenul comparaţiilor false.
Apoi, după ruptura legământului creştin,
când se trezesc la realitate, e prea târziu,
cioburile dragostei nu mai pot fi lipite
fără să nu se simtă cicatricele suferinţelor trecute
şi li se rătăcesc iluziile în care au crezut,
de nu mai ştiu ce vor cu adevărat.
Dar, probabil, că numai rănile sufletului
reuşesc să înţelepţească oamenii cu adevărat,
să-i apropie mai mult de Dumnezeu,
scopul suprem al spiritului omenesc,
păcat doar, că încrederea odată pierdută,
este foarte greu de recuperat,
iar cetatea dragostei odată lovită în orgoliul ei,
va sta mult timp cu jaluzalele încrederii lăsate în jos.
Timpul, vindecă rănile, dar cu ce preţ?
Unde dragoste nu e, fericirea este o imitaţie.
Oamenii răniţi din iubire îşi refac în timp viaţa sentimentală,
aşa cum furnicile îşi reconstruiesc furnicarul dărâmat de pasul rău,
dar teama de a nu fi răniti din nou, v-a mocnii tot timpul vieţii,
iar în turnul dragostei, redobândite oarecum,
clopotele fericirii vor bate mult mai prudent,
ca să nu trezească fantomele amintirilor rănite, ascunse voit.
Bat clopotele în turnul amintirilor,
În turnul vieţii,
dar ce minunat ar fi, ca ecoul lor să fie Divin.

poezie de Valeria Mahok (3 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivul pentru care nu ai iubire în viaţa ta este acelaşi pentru care nu ai toate celalalte lucruri în viaţa ta. Nu ai fost învăţat ce este iubirea şi cum se trăieşte iubirea. În primul rând iubirea şi atracţia sexuală nu sunt acelaşi lucru dar avem nevoie de ambele în viaţa noastră. Iubirea fără atracţie sexuală poate duce la prietenie. Iubirea are multe laturi. E iubirea părintească, iubirea de ţară, iubirea de prieteni, iubirea de sine şi multe alte feluri de iubire. Când un bărbat şi o femeie se iubesc şi sunt şi atraşi unul de altul sexual, poţi să aibă o relaţie de cuplu normală în care există şi sex şi iubire, care merg minunat împreună. Totuşi, majoritatea oamenilor pică exact examenul iubirii. Emoţiile atracţiei sexuale sunt foarte puternice şi îi fac pe oameni să simtă anumite lucruri care pot fi confundate cu iubirea sau se amestecă de obicei cu iubirea. Câteva din emoţiile atracţie sexuale sunt: Fluturi în stomac, gelozie, posesivitate, dorinţă sexuală foarte puternică, dorinţa de a petrece timp cât mai mult cu persoana de care suntem atraşi, dorinţa de a ne fi satisfăcute nevoile de afecţiune şi sex. Câteva din stările iubirii sunt: Acceptare necondiţionată a celuilalt, înţelegerea faptului că celălalt e diferit şi frumuseţea lui tocmai aici se află, dorinţa de a-l vedea fericit pe celălalt chiar dacă asta înseamnă ca celălalt să nu mai ne satisfacă nevoile. Ca să simplificăm, atracţia sexuală VREA SĂ IA, iubirea VREA SĂ DEA.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!