Cuvinte îngheţate

mestec cuvinte îngheţate
se scufundă o lume fără urme de înger
speranţa anihilată plutea în spaţiu
ora vopsită anestezia timpul
golul clipelor se umplea fără rod
eram sub o stea căzătoare
coroana de lumină de pe frunte a devenit umilă
s-a dezumflat starea aceea de legendă frumoasă
erai o Medee
seninul plecării a pornit din albastru
cuvintele au făcut scut suspendând ceaţa
pe mâna celor meschini a rămas un mâine tulbure
descoperit de umbre

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai

erai atât de sus pe o scară a uitării
până ce cuvintele au nins
aducându-mi ochii să te vadă.

lumina se juca în părul tău tulburând minutele goale.
ziua a devenit răsfoită în falii albastre şi verzi,
un fel de început franjurat de rutina coborâtă pe lucruri.

gândul alb îmblânzeşte cugetările mele reci,
atunci când nimicul pluteşte la suprafaţa zilei
şi zarea se scufundă oblic în ochii mei.

s-a născut o migraţie de căutări
interesată de viteza verdelui întors din drum
în agonia unei păduri suspendate în aer.

şi uneori ora pleacă în salturi
peste un timp scrijelat să te vadă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

tot universul meu de azi,
cât un măr,
l-am strecurat în mâna stângă.
pentru aşteptarea ta distanţa s-a micşorat
concentrată pe o amintire deschisă,
într-un poem desenat în absenţă
din frunzele plopilor
şi cămaşa ta cu anticorpi la lume,
într-o regăsire cuminte,
dezlegând pietrele din cuvinte.
în miezul adâncului se aude poemul nerostit de nimeni
c-un sâmbure dens de tăcere,
puhoaie de întuneric, potop de lumină,
vârtej ameţit din albastru.
oraşul himeric ne aruncă cu zarul
într-un hazard fără prihană
sau poate cădem în infern,
atârnaţi amândoi de-o stea plană.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ninge

Doar cuvinte reci
au suflat în lumină.
S-au rotit în secunde îngheţate
răvăşind tăcerea deasă.

Golul se făcuse mai mare,
încăpeam odată cu orizontul expandat
şi cu rimele nepereche
în locul unde se devorau stelele,
pân' la epuizare.

În porii peretelui alb galopează avalanşă de gânduri,
minutele se şterg în forme rotunde, perfecte.
Şi ninge cu umbre de stele, zâmbind inocent.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram femeia răscolind neodihna,
mutam pereţii din loc
şi-i atârnam de lună.

nu existau sensuri moarte
doar clipe pline de fluturi
culese fără migală din orice culoare
şi-un rai plămădit din lumina din ochi.
te culegeam din iarba albastră,
imploram umbrele să te lase în pace.

m-au răpus cuvintele nespuse,
cămaşa gri lipită de bandaje,
palmele neodihnite de fiecare zi,
detaliu plin cu nelinişti, fără minuni,
golul născut din timpul spart,
treptele de ceară de sub tălpi.

exilul meu a evadat invers,
cu fluturii ce secretă nori
în neantul total ce mă-nghite.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm

dorm invers,
opusă spaţiului cu margini,
pereţii răpuşi de alb se dau la o parte.

dorm pe umărul tău
şi în golul tău pe dinăuntru.

în gustul cu o altă culoare
neucisă de întuneric,
captivă în ţesătura de vise ce plutesc.

intru în golul umbrei tale lent şi nedurut,
între paranteze timpul stă pe loc.
dorm invers, în ungherul curbat spre lumină,
în colţul de taină rămas în albastru.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a mai rămas

n-a mai rămas nimic
din nuanţele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereţilor,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitaţie.

târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.

am strâns neliniştea ce bântuia prin spaţiu
şi am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt albastru

acesta e un alt albastru,
fără presupuneri paralele,
firul de lumină e la locul lui,
intenţiile tălpilor adevărate.

aici e o plecare dintr-un captiv târziu
spre cealaltă jumătate a luminii
fixată pe neaşteptare, cu aripi de lut,
abandonarea sărutului asimetric,
a firimiturilor de timp
cu scântei paliative pentru pustiu
şi-un alt contur necolorat de zări.

verticala e fără valuri pentru cuvinte;
sunt ieşite din calamitate.
aceeaşi care înfloreşte la infinit
jocul ademenirii cu o frunză
şi secunda aceea întârziată
pe vârful albastrului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşiram timpul

deşiram timpul pe o falie îngustă
în orb, unde umerii tăi priveau înainte,
fără dreapta-stânga, fără sus-jos.

eram în locul acela larg, în melancolia verde,
ocolindu-ţi zarurile tocite, pline de ierni,
aruncate necâştigător.
ispita lepădată se prescria
în jurul unei înserări venite din urmă.

cuvintele au ţesut ecoul dintr-un gol creat,
din tăceri surde şi oarbe
şi-au făcut oprirea lângă zidul concentric
din ce în ce mai înalt.
n-am găsit nicio scară izvorâtă din tine pe care să urc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram neînţelesuri în răgazul vieţii
somnul se grăbea repede spre vise
erai un semn gol în dreptul inimii
cerul respira fără mine
oftatul se pierdea în aer
zbuciumul frunzelor nu-mi suna în urechi
mirosul tău îmi roade verbul
şi ochiul lunii tremură-n oranj
uimirea a înflorit atunci
când dorinţele păgâne îţi săreau din plete
necuprinderea sare din braţe
albastru arcuit e mult prea departe
cuvintele trec prin ziduri
şi chipul frunzelor se arată în sărbătoare
când talpa calcă-n urma ta verde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disec cuvinte

disec cuvintele pân' la sâmburele acela de lumină
neadunând nimic cu nimic

nici rămăşiţa aceea tulburată
de pe aripi de vânt
n-a întregit vreun sens
n-a rostit vreo osândă

e doar o balansare fragilă
într-o rotaţie
şi un întuneric aproape de ochi

nu eşti sorbit de zbor
rămâi zidit în vis
înflorit în locul acela de plecare
nedefinit
cuvintele îndoite îşi topesc starea de căutare

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva s-a rostogolit

ceva s-a rostogolit cu zgomot umblând amar
prin cuvinte
timpul s-a rupt în bucăţi
ochii fără somn au rămas pironiţi de stele
zâmbetul crispat se oglindeşte şi în cafea
s-au înteţit gândurile făcând muchii în pereţi
insomniile se culeg din măruntaiele cerului

e un început de dezlipire de efemerul mister
ascuns printre frunze
coborâtor din stele
de puntea pe care niciodată n-am mers
de golul rece mărşăluind cu picioare de plumb
de asfinţitul singuratic pe pământ
de uimirea unui fir de trifoi

genunchii şi palmele au sens tămăduitor
ca şi vântul ce adie-n plete
totul îngână pieirea timpului
când visam cu o mie de ochi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până târziu

În respiraţia ta golul devine alb,
sângele se joacă de-a viaţa,
cuvintele ne pipăie cu ochi de orb
şi glasul mângâie nesfârşirea
clipelor cu tine.
Drumul se face înalt
luându-ne existenţa lăuntrică
prin spaţii inundate de arderi.
Gândurile se lipesc de mâini
şi până târziu partea ta de lumină
umple hăurile umbrei de peste zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina şi apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spaţiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranţa spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna şi mă priveşte atent
Sunt doar un om... visez şi mă luminez...
Timpul se risipeşte în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipeşte în zori...
Cuvintele vor reacţiona
Până ce lumea va fi mai bună
Împreună vom evolua
Şi vom risipi valurile tulburi ale întunericului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea şi tu

zarea şi tu
amândouă dor
pauza de ele îmi zdrobeşte rutina zilnică de visări
într-un cerc al universului rotit în neştire

ca o hârtie şifonată bucata mea de cer
decapitează cuvintele făcându-le o altă mutare
într-un aer străin
unde brusc nu mai exist

rămân copacii goi căutându-mă
pe distanţa ce trece mai departe de mine

golul etern curge-n palme
timpul se estompează
lăsând urme de tremur în albastru
unde se-ngroapă iubirea.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exodul cuvintelor

Au pornit cuvintele în exodul cuvintelor
cu litere mari.. cu litere mici
în fraze lungi spre ţara sfintelor
cuvinte, ce nu mai vor să stea deloc aici.

Se duc cuvintele.. se duc în ţara lor
iar oamenii rămân fără cuvinte...
Dispar cuvintele de dor
de mamă sau de tată sau părinte.

Au pornit cuvintele şi ne-au lăsat goliţi
privindu-le cum ne dispar din minte
şi stăm şi ne privim îndrăgostiţi
cum ne urâm din lipsă de cuvinte.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Click-uri

alerg pe taste reci
fără cer şi stele

eşti chiar aici
cu o parte din bagaje
încorporat în verbe şi adjective
cu toată sensibilitatea ta virtuală

în palmele mele încălzite de mouse
continui să creşti
pe partea mea goală de cer

din toate risipirile-n van
apar viori ascunse
otravă şi dureri

şi click-urile fug pe ecran
într-un tangou al timpului pierdut

pe degete se aştern umbre
uneori îngheţate
alteori verzi
cicatrizând în palmă
urme de aripi târzii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva a rămas

ceva a rămas acolo
un capăt încâlcit
o neterminare de urme
o înşirare de gol după gol

calc pe o căldură moale
într-un galben alarmist
peste răutăţile balast
tandreţea aceea e încă acolo
cu aripi ce m-ating

ninge răvăşit
cu tăceri
lumini şi umbre recompun năvala
ce se vrea îngheţată
se pare că de infarcturi se ocupă îngerii
sau nu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia toamnei

Toamna îşi întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparenţa trecătorilor
lăsând în aer urme neşterse de viaţă.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-şi leapădă verdele în foşnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulţind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbuşit în onduleuri de întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lumină

o lumină muşcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceaţa dimineţii,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoţii.

şi-un răspuns nechemat
se aşază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
şi forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti

o lumină muşcă din albastru,
dansează desculţă,
fără nume şi glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.

un paradis verde se naşte printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-şi strecoară extazul
şi dincolo de obloane şi perdele.
verdele trăit şi-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.

frunzele neliniştite restituie sonor
respiraţia cuvintelor verzi.
nu eşti printre cuvinte.
la capătul liniştii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!