Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr eram sigur de orice; peste câţiva ani după ce am greşit de mii de ori, nu mai eram sigur nici pe jumătate din lucrurile de care eram sigur înainte; în prezent sunt sigur doar pe lucrurile pe care Dumnezeu mi le-a dezvăluit.

citat clasic din John Wesley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

eram şi cântec, şi cuvânt
eram şi aer, eram ape
dar nu ştiam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
şi degete eram pe clape
dar nu ştiam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt şi zâmbet, şi alint
şi lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu ştiu de eşti aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăr

Acum o sută de uşi
când eram un copil însingurat
într-o casă mare cu patru
garaje şi când era vară
pâna unde îmi pot aminti,
stăteam pe iarbă noaptea,
trifoiul îşi scutura zulufii peste mine,
stele înţelepte se aplecau peste mine,
fereastra mamei era o pâlnie
prin care se revărsau în curte aburi galbeni,
fereastra tatei, jumătate închisă,
era ochiul prin care se strecurau somnoroşii,
iar scândurile casei erau netede şi albe ca spermanţetul,
şi probabil că un milion de frunze
au navigat cândva pe ramurile care vor fi fost,
în vreme ce greierii se adunau în tarafuri,
iar eu, în trupul meu nou nouţ,
care încă nu era al unei femei,
le adresam stelelor întrebările mele
şi credeam că Dumnezeu chiar putea vedea
căldura şi lumina aceea parcă prelinsă din lună,
coatele, genunchii, visele, noapte bună.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram...

Eram şi carne şi pământ
Eram o şoaptă de pârâu,
Dar în contextul absolut
Rodisem într-un spic de grâu,

Eram iluzia compactă
A unui fapt redat în sine,
Eram renaşterea la vatră
Şi mai eram... gustul de pâine,

Eram probabil prin ispită,
-sub auspiciul de erată-
O viaţă tristă, risipită
În rame cu natură moartă.

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 septembrie 2015)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc

Mă plimb prin zăpadă
Şi-mi amintesc de vremurile de odinioară,
Când aveam derdeluş în ogradă
Şi alunecam cu sania a nu ştiu câta oară.

Era spectaculos de frumos
Să te baţi cu bulgări de zăpadă
Şi apoi ne făceam albi ca un moş,
Iar mama, aşa nu voia să ne vadă.

Eram sănătoşi fără prea multe boli
Eram liniştiţi şi fără mult stres,
Dar azi viaţa noastră ne-o răscoli,
Cei care aşa vor, sau au un interes.

poezie de Eugenia Calancea (25 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

erau lipiţi de ea şi treceau
prin rochia albă semitransparentă
în încercarea lor îndrăzneaţă
să vadă ce era dedesubt
curios eram şi eu nu aveam nevoie
de cuvinte strigate să salveze
intimitatea de care mă ating
căutam perfecţiunea femeii

puteam să mă agăţ pentru a scăpa
de liniştea unde se stinge încet
singurătatea mea de muritor
cu ochii mei doream să fac versuri
şi să folosesc degetele pentru plâns

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată mă interesează prin virtuţile şi viciile ei. Când le cunosc, mă dezgustă. În cele mai nebuneşti îmbrăţişări, eram indiferent. Luciditatea mea deschidea mii de ochi noi şi savura priveliştea membrelor desfăcute sau incinerate. Am iubit prea mult metafizica pentru a nu ajunge un apropiat al fetelor. Şi cu cât mă apropiam mai mult, cu atât eram mai liber şi mai calm în gândurile mele. Întotdeauna am căutat partea îngerească sau diavolească din ea. Sexul, pentru mine, nu e decât o libertate în plus şi o dogmă pe care o pot verifica sau anula. Am spus, am trăit prea mult în metafizică. Acesta este drumul către pierzanie sau victorie prin femeie.

Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tămâioare

Mergeam pe o stradă lăturalnică.
Creierul meu de acum
Se întorsese spre originile sale
Şi nu puteam distinge
Decât elementele esenţiale ale existenţei,
Durere, bucurie.
Nu înţelegeam ce se întâmplase.
Cu o zi înainte eram altcineva
Şi azi mergeam cu aparat de picioare.
Aveam o vârstă ce nu mai intră în calculele
Celor ce împietresc regulile
Şi pentru că cei ce înmuguriseră din mine,
Mă puseseră să mă rostogolesc pe străzi,
Cu mâna veşnic întinsă
Într-un gest înlemnit umilit,
Mi-am pus în ea
Ceva pentru metamorfozarea gestului,
Un pahar, de vânzare, cu tămâioare.
Şi tot mergând pe străzi laturalnice,
M-am întâlnit cu mine, cea de acum.
Aveam 20 de ani
Şi părul rebel aluneca peste umeri.
M-am uitat cu blândeţe
În ochii bătrânei.
Am cumpărat de la ea
Un buchet de flori.
Erau aproape ofilite,
Căci mersul, stângaci, le năpădise.

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram mic

Când eram mic, eram deştept,
Din clasă, cel mai tare,
Dar, de cuminte, vă spun drept,
Aveam doar "zero la purtare".

epigramă de Vasile Iuşan din Am cap de neamţ, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura fiinţă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Şi ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconştient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărţit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colţ adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioşie şi uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă urbană

Ne-am plimbat odat' mână-n mână
Ca doi cetăţeni liberi, când
Ne-au trădat pietonii din umbră
Şi pe mâini de poliţişti ne-au vândut.
Nu ştiu de aveam paşaport sau nu,
Eram tânăr, ea doar o copilă.
Ne urmară interogatorii
Bătăi şi control pentru viză.
Ce putem să le spun despre mine
În ochii lor eram un hooligan
Mână-n mână şi-n gând cu o fată
Despre care nimic nu ştiam.
Turnătorii rânjeau din umbră
Iară noi ne priveam făr' să ştim
Gândind dacă vom mai fi liberi
Sau dacă va fi dat să murim.
Într-o clipă văzui viaţa-n cioburi
Lăfăind în bancnote pătate
Ce curgeau printre gânduri ca râul greu
Spălând pietre însângerate.
După cinci zile de carceră eram
Morţi de foame, nesomn, sânge, plâns
Pumni în faţă şi-n nas încă fumegau
Şi tot nu le era de ajuns.
Plini de vânătăi ne-au dat drumul
Dar n-avem nici un ţel spre-napoi.
Nu făcusem vreun rău, la nimeni,
Dar ne-au rupt sufletele din noi.
Păsări albe zburau peste aer
Eram liberi, dar drum nu-aveam.
Spre ce lumi de atunci ne-ndreptam mereu
Din ce lume veneam şi mergeam...

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarul vieţii

spiţele mele de viaţă din roata lumii
erau slăbite şi nu mai aveau dioptrii fine
eram la şcoala de orbi ai vremii
şi aveam numai zaruri din destine

de sus nu ştiam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine

am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
şi-al vieţii mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulţime
umblând pe trotuarul meu de viaţă ca vrăjit

pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc şi lipsă
nu trăiam în peşteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor şi învelitoare aveam trecut

viaţa mă lovea cu picioroange grele
am fost scos şi dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulţime şi-ţi mulţumesc că eşti cu mine

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ani în urmă, îmi doream să cumpăr un apartament în New York. Eram o femeie singură – tocmai trecusem de un divorţ – aveam trei copii, eram în lumea show-business-ului şi eram neagră. Părea ceva imposibil.

citat din Diana Ross
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eram când aveam nevoie de mine?

citat din Milman Hodes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de Copil

Mă trezesc adesea c-un gând,
Cu o melancolie sufletească.
Mi-aduc aminte că eram mic şi blând,
Într-o copilărie autentic românească.

Îmi plăceau dulciurile ca şi acum,
Şi tare mult îmi mai plăcea viaţa.
Acum că-s mare vreau doar să spun,
Că suntem copii dacă iubim dimineaţa.

Eram energic şi încă sunt şi acum,
Zburdam, făceam mişcare zi de zi.
Acum tot ceea ce vreau să spun,
Zâmbind, vom fi copii în fiecare zi.

E duminică azi, şi întâi iunie,
Această poezie e pentru toţi.
Indiferent de rasă şi etnie,
Bunici, părinţi, copii şi nepoţi.

poezie de Ovidiu Kerekes (1 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 15 ani eram la fel de înalt ca acum, dar eram mult mai subţire şi nu aveam forţă în braţe. Dar visam cu ardoare să devin alpinist şi poate chiar ghid de munte.

citat din Gaston Rebuffat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început acest roman într-o zi de noiembrie

Copilaria este timpul altei dimensiuni, o ţară inventată din tot ce e desăvârşit.
Ce poate fi mai desăvârşit dacă nu divinitatea?
Îmi amintesc că eram copil odată. Atât.

Copilaria mi se derulează în ochii minţii ca o lume în care îmi rescriu timpul;
era vremea când mi se deschideau toate uşile: cele reale şi cele ireale.
Toate erau dragoste, blândeţe, afecţiune şi bunătate;
iarna găseam brad în pragul lor şi poveşti din tinereţile părinţilor şi bunicilor.

Am început acest roman într-o zi de noiembrie
şi probabil îl voi termina cu un sentiment de melancolie
într-o iarnă cu ninsori pe măsura cireşilor înfloriţi
pe care i-am măsurat cu cele mai frumoase lucruri copilăreşti
ale îngerilor nevăzuţi şi neauziţi.

Pentru a recupera vârsta crudă a acelor ani
e nevoie de o primăvară inventată pe coada
unui zmeu de hârtie, e nevoie de altfel de timp.
Iar dacă-l inventez, mă întorc numai prin amintiri
şi nu aş supravieţui melancoliilor.
Copilăria ţi se pare lungă numai dacă o reinventezi în fiecare zi.

Există momente când vreau să recuperez trecutul
inocent al zilelor de altădată, dar emoţia e prea mare,
melancoliile îmi pot simţi lacrima într-un suspin tăcut.
Nimic nu a supravieţuit timpului.
Când i-am înţeles semnificaţia îmi trecuse deja copilăria.
De atunci am învăţat să nu mai plâng din nimicuri.

Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine
şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut,
că va veni prin una din uşile copilăriei.
Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine.

Am încredere în oameni dintr-un motiv raţional,
că nu trebuie să mă împotrivesc vieţii, destinului.
Nimic nu supravieţuieşte efemerului.
Timpul e o continuă frământare a universului,
universul e o inimă mare prin care trece timpul.
Ca să-l înţelegi, stai faţă în faţă cu el, vorbeşti despre tine cu el
şi aşa poţi recupera o parte din clipe sub forma amintirilor.

Durere, veşnică durere e umbra infinitului cuibărită
în inima de om sub forma singurătăţii; durere,
veşnică durere este gândul că inima îşi găseşte sfârşitul repede
în celelalte gânduri împletite cu insomnii în alb-negru.
Am îndrăznit să fiu copil - mi-am făcut adăpost din credinţă,
să mă afund în ea într-o încăpere abstractă pentru a-mi închide adâncurile inimii.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin...

Nu ştiu dacă părinţii mei, în vremea-aceea,
M-au aşteptat sau m-au dorit concret..
M-a plăsmuit iubirea sau ideea
Unui ciudat şi indecent decret?

Am apărut la un sfârşit de toamnă,
Când cerul risipea melancolii,
Omătul începea să se aştearnă
Şi străzile erau tot mai pustii.

Eram copil frumos, cu ochi albaştri,
De prima dată mama a simţit
Că m-au sortit de Sus, gingaşii aştri
Să fiu mereu odorul ei iubit.

N-am fost nicicând elevă eminentă,
Ştiinţele exacte le-am urât,
Dar nici la coada clasei, repetentă,
Mai jos de 7 nu am coborât.

Eram cuminte, poate prea retrasă,
Nu îmi plăcea pe străzi să hoinăresc..
Doream atât: să mă închid în casă
Şi carte după carte să citesc.

Curtată nu eram ca orice fată,
Dezamăgită-n hohote plângeam,
Dar fericirea o găseam deodată
Când, pe hârtie, stihuri împleteam.

Am mai iubit şi am mai fost dorită...
Cu greu am întâlnit al meu ales,
Dar Soarta m-a voit nefericită,
Cu drumuri bifurcate în alt sens...

Am încercat şi cea mai grea durere.
O cruce când părinţii-au devenit,
Am plâns numai ascunsă, în tăcere,
Dar n-am pierdut atunci tot ce-am iubit.

O soră şi-un nepot mai am pe lume,
Sunt viaţa mea, sunt universul meu,
Iar uneori chiar sufletul îmi spune
Că ei sunt mai presus de Dumnezeu.

Prin viaţă mă-nsoţeşte Poezia
Şi Omul ce-l iubesc şi mă iubeşte,
Care îmi înţelege.. nebunia
Fiindcă şi el, prin Ea, se dăruieşte.

Nu e povestea scrisă într-o seară,
Nu este slova cu parfum divin,
Ci-s vorbe aşternute într-o doară
Ce povestesc real al meu destin.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieteni duşmani

Walkira, zeiţa războiului, îi este muză
rea, răzbunătoare, apărătoarea celor slabi
care nu ştiu să lupte.
Eram copii pe străzi: multe fete şi un băieţel, adică eu
slab, pipernicit, dacă nu aveam pantaloni scurţi
ai fi zis că sunt o fetiţă mai micuţă;
mă veghea sora mea dar şi toate fetele,
eram păpuşa lor.
Aveam numeroşi duşmani printre prieteni,
prea aveam acces la toate jocurile şi normal
stârneam invidii groaznice.

Într-o zi,
a vrut unul să mă cotonogească,
era atât de simplu
n-avea decât să strănute spre mine şi zob m-ar fi făcut,
dar Walkira imediat scoţând înverşunată sabia colonelului dintr-un şifonier
nu din teacă, era prea uriaşă, s-a aşezat în faţa mea,
care probabil bâzâiam,
să mă apere neînfricată ca o adevărată Walkiră
Duşmanul a fugit speriat de moarte şi imediat s-a zvonit
că sunt intangibil, mă apără Walkira!
Era pe vremuri şi auzisem de amazoane
dar fiindcă am scris-o abia acum, te numesc Walkiră
Dar aveam şi mulţi prieteni printre duşmani
care nu vroiau să mă bată
fiindcă, aveam o soră
iar balaurul cu ochii scânteind flăcări rubinii
mă păzea aspru.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Program de livrări

accesat de doamna în negru
am fost promt să livrez
comanda specială
nu aveam coltul la mine
din neglijenţa caracteristică artistului
mintea părea pătrunsă de lumină
când ochii mei au întâlnit
rotundele frumuseţi în cercuri luminoase
coapselor plămădite armonios
buzele doar frumuseţe
n-am înţeles ce trebuie să-i aduc
eram descumpănit în faţa ei
simţeam că sunt la o plimbare
în amurg spre tainica iubire
putea să întindă braţele-aripi
să mă facă prizonier sau sclav
eram în mrejele ei şi nu aveam puterea
să lupt pentru libertatea mea
marea suspina cu subînţeles
eram atât de pierdut încât
nu înţelegeam subtitrarea

a întrebat dacă pot să fac
livrarea pentru care am venit
vocea m-a hipnotizat
n-am înţeles întrebarea la început
măsuram descumpănit lumina
din ochii ei tăioşi

m-a întrebat unde-i pachetul
şi dacă vreau bani cash

eram o păpuşă de cârpă
de trestie de frunză ruginie
eram o pasăre de lut aruncată
în cenuşă lasată-n vânt

a vrut să mă readucă în lumea asta
şi a întrebat dacă eu sunt poetul
şi unde-i poezia ei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!