Poem despre-un înger

(în memoria poetului Grigore Vieru, născut la 14 februarie 1935)

Te-ai dus mult prea devreme printre îngeri,
Pământul drag fiindu-ţi iar aproape,
Cu dorul cel durut în glas, cu frângeri
De lacrimi grele înnodate-n pleoape.

Auzi acolo vocea mamei calmă,
Asculţi iar doina dulce şi izvorul,
Şoptind îl ţii-n căuşul cald, în palmă,
Ca să stropeşti ograda şi ogorul.

Te-ai dus să-l rogi, poete, înc-o dată,
Pe Eminescu nemuririi noastre,
Cu inima ta mare-n mâini purtată,
Ca să ne judece el dintre astre.

Te-ai dus purtând în suflet trei culori
Şi-o singură fiinţă românească,
Te-ai dus la Prut să faci alt pod de flori
Pe care Domnul să-l înveşnicească.

Te-ai dus să îţi visezi tu iarăşi neamul
Că-ncape într-o singură icoană,
Cu crucea-n mână să te-nchini la hramul
Bisericii din anii de prigoană.

Te-ai dus să-ţi strigi în cer durerea-ntreagă
Şi grea de pe pământ înstrăinat,
Iar rănile din viaţa lui pribeagă
S-arăţi că încă nu s-au vindecat.

Te-ai dus plângând pe cei duşi în Siberii,
La tâmple cu pistol mânaţi din curţi
De stele roşii, nerăbdând vederii
Pe cei ce tot uitat-au, pe mankurţi.

Te-ai dus ca să nu-i vezi deloc la faţă
Pe cei ce şi-au uitat azi alfabetul.
Te-ai dus să lupţi şi-acolo,-n altă viaţă,
Alături cu alţi fraţi veniţi cu-ncetul.

Te-ai dus visând al pâinii abur moale
Din Basarabia iubită, dragă,
La Prut cum şterge graniţa din cale,
Ca să vedem o Românie-ntreagă.

poezie de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre dincolo de viaţă

Aici, în sanctuarul acestei suferinţe,
Încarcerat de lacrimi, cu veşnicia-n gând,
Te-ai avântat, tu, înger cu aripe de ceară
Şi te-ai topit în iadul în flăcări, din mormânt.

Cu ochii-n lacrimi încă, privindu-ne cu sete,
Aşa, ca orice mamă, purtând în suflet dor,
De dincolo de viaţă, încinsă-n sacre bete,
Te-ai dus să stingi în moarte lumina tuturor.

Te-ai dus, lăsând în urmă şi lacrimă şi taină,
Mamă şi soră, fiică, doamnă şi înger, stea...
Ca un quasar în lume, te-ai dus spre nemurire,
Te-ai dus ca o lumină! Te-ai dus din viaţa mea...

Te-ai dus precum o umbră, spre dincolo de viaţă
Şi clopotul durerii în suflet se prelinge,
Sub pleoapa cenuşie, alene, lacrimi pică...
Cu înc-o picătură, durerea mea se stinge!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus, tăicuţă

Te-ai dus, tăicuţă, oh, te-ai dus departe
Şi-n nemişcare morţii rătăceşti,
De-acum o veşnicie ne desparte,
Căci printre noi, de astăzi nu mai eşti.

Te-ascunzi în somnul fără de trezire,
Pe aşternut de lacrimi şi de flori,
De astăzi, tată, eşti nemărginire,
Plâns de durere, lacrimi de ninsori...

Te-ascunzi în anotimpuri fără nume
Şi-n vise treci să ne mai mângâi gândul,
Eşti înger azi, între pământ şi lume...
Te-ascunde în abis, sub cruci, mormântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ai dus, Luceafăr (sonet)

DE CE TE-AI DUS, LUCEAFĂR
(sonet Luceafărului Eminescu)

De ce te-ai dus, Luceafăr, pe Drumul Robilor?
Că de dorul tău freamătă Codrii Vlăsiei
Şi ciocârlia cântă oda nostalgiei;
Iar barca te-aşteaptă pe lacul nuferilor!

Pe raza ta e ninsoarea florilor de tei,
În astre să duci balsamul primăverilor
Şi-n amurg să răsari din pleoapele norilor,
Peste codrii scuturând veşminte de scântei.

Cu mare fast ţi-am pregătit aniversare,
Toţi prietenii de versul tău îndrăgostiţi,
Că eşti Eroul Culturii Naţionale.

Prin veac de neuitare te aşteptăm smeriţi,
Din apusurile cu vremuri epocale,
Iar plopii te aşteaptă prin toamne, desfrunziţi.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia te-ai dus

S-a înnorat şi cerul şi pământul...
Şi cerul şi pământul au apus...
Sunt sângerii şi sufletul şi gândul
De când te-ai dus, oh, da, de când te-ai dus...

Plouă pământul lacrimă amară
Mustind tăcut din cerul amărui...
Plouă şi-n mine şi căsuţa-ţi plânge...
Şi câinele ce azi e-al nimănui.

La poartă, mamă, scârţâie fântâna...
E şanţul ruginit şi obosit,
Iar casa ta cu lacăte e-nchisă,
Dar ele, scumpă mamă, n-au murit.

Abia te-ai dus... şi vezi?! Mi-e dor de tine...
În vânt se simte mângâierea ta.
Mi-aplec genunchiul şi te chem, măicuţă,
Dar piatra de mormânt e-atât de grea!

În ochii mei se oglindeşte doliul
Şi-atâtea amintiri, măicuţă bună,
Dar glasul astăzi, nimeni nu-l ascultă,
Tu nu mai poţi să mă mai strângi de mână.

Singurătatea te-a ascuns acolo
Unde în timpuri ne vom regăsi,
Trepte transcendentale urci, măicuţă,
Iar eu te plâng în fiecare zi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia te-ai dus

S-a înnorat şi cerul şi pământul...
Şi cerul şi pământul e-n apus...
Sunt sângerii şi sufletul şi gândul
De când te-ai dus, oh, da, de cândt te-ai dus...

Plouă pământul lacrimă amară
Mustind tăcut din cerul amărui...
Plouă şi-n mine şi căsuţa-ţi plânge...
Şi câinele ce azi e-al nimănui.

La poartă, mamă, scârţâie fântâna...
E şanţul ruginit şi obosit,
Iar casa ta cu lacăte e-nchisă,
Dar ele, scumpă mamă, n-au murit.

Abia te-ai dus... şi vezi?! Mi-e dor de tine...
În vânt se simte mângâierea ta.
Mi-aplec genunchiul şi te chem, măicuţă,
Dar piatra de mormânt e-atât de grea!

În ochii mei se oglindeşte doliul
Şi-atâtea amintiri măicuţă bună,
Dar glasul astăzi, nimeni nu-l ascultă,
Tu nu mai poţi să mă mai strângi de mână.

Singurătatea te-a ascuns acolo
Unde în timpuri ne vom regăsi,
Trepte transcendentale urci măicuţă,
Iar eu te plâng în fiecare zi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu Te-ai dus

Tu Te-ai dus să mori
Isuse al meu
Împletind din flori
Noul curcubeu.
Veacurilor semn
Pentru mine-ai stat
Răstignit pe lemn
Ne-ai răscumpărat.

Tu Te-ai dus şi-ai plâns
Lângă Tatăl sus
Dintre morţi ne-ai strâns,
Ne-ai iertat, Isus.

Vino, Doamne, iar
Pace să ne dai
Timpul Tău de har
Drumul către rai.

Te-am lăsat să mori
Isuse al meu
Lacrimă de nori
Plâns de Dumnezeu.

Singur ai murit
Fără de păcat
Singur ne-ai iubit
Şi ne-ai înviat.

Cine, Domnul meu
Pentru noi s-a dus
Lângă Dumnezeu
Mijlocind, Isus.

Unul singur doar
Cel dintâi Cuvânt
Piatră de hotar
Tu, Isuse sfânt...

poezie de Adriana Cristea (17 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de toamnă

Ţi-am scris sonete spre a ta mărire,
Ţi-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.

În ruginiu şi-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ţi-ai lăsat
De cenuşiu, de trist şi dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.

Şi plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.

Şi-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălţat.
Te-i dus în şirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de toamnă

Ţi-am scris sonete spre a ta mărire,
Ţi-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.

În ruginiu şi-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ţi-ai lăsat
De cenuşiu, de trist şi dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.

Şi plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.

Şi-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălţat.
Te-i dus în şirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete eterne

Ne-ai părăsit şi-ai mers în altă lume
Mergând pe-o cale fără de întors
Mereu, noi plângem al tău nume.
Te-ai dus departe'n univers.
Ai coborât în lumea umbrelor cernite
Şi ai lăsat tristeţe, numai jale
Te-ai dus, o scumpa noastră
cea cuminte.
De ce n-ai mai cerut o amânare?

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul plecării

Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac
Şi m-ai lăsat să plâng îndurerată...
De ce n-ai spus atunci, de prima dată,
Dacă pân' la urmă nu ţi-am fost pe plac?

Suspin în noaptea grea, înlacrimată,
Căci n-am curaj de-aţi spune de ce zac.
Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac
Şi m-ai lăsat să plâng îndurerată...

Nici nu mai ştiu ce-aş mai putea să fac
Să-ntorc acele vremi de altă dată.
Cred că deja mai bine-ar fi să tac
Şi să te las să pleci în lumea toată.

Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac...

rondel de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Şi nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai aşteptat până la vară,
Pământul e arat şi stă în asfinţit.
Te-am aşteptat atât de mult să vii
Şi tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui artist

Din cercul lor te alungară,
Te-ai înălţat, de câmd te-ai dus.
Zăpada-n drum este murdară,
Dar cât de albă-i când e sus.

epigramă de Constantin Râuleţ din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus repede

n-ai apucat să vezi
cum scriu litera a
sau
b, iar eu
uite, am venit cu fiul meu
aici
pentru ca el să nu se simtă singur
fără apărare
aşa sunt scriitorii (?!) seamănă
cu un copac - copacul
e nevoit să răzbată şi să trăiască
singur să lupte împotriva vântului
împotriva secetei
împotriva viermilor care-i rod rădăcinile
fiul meu e scriitor
şi e
neputincios, nu ştiu - o să devină copac (?!)
te-ai dus prea repede

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de vânt

(Mamei)

De când te-ai dus în veşnicie
Am devenit mai întristat.
Îmi vine-n ospeţie vântul
Şi-mi şterge chipul lăcrimat.

A înflorit durerea-n mine
Şi am crescut ca un nebun,
Care bea-nsingurarea lumii
Şi plânge-n plopii din cătun.

Cu frunzele se ia la ceartă,
Nu are leac — s-a lămurit
Şi-n orice an când moare toamna
E necăjit că n-a murit!

De când te-ai dus sunt disperare,
Cântec de vânt, apus de zi...
Ninge în mine cu uitare
Şi nu ştiu dacă vei veni.

poezie de Traian Vasilcău din facebook, 2019
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizii

Stăpân pe tine în decizii,
Împăunat, cu fruntea sus,
În sanctuarele oglinzii
Ca un ecou te-ai dus, te-ai dus...

Eu, semn zodiacal terestru,
Legată de real, alerg
Printre create anotimpuri,
O clipă doar să te-nţeleg.

Lumină, sensibilitate.
Argintul anilor purtându-mi,
Am mers tăcută mai departe,
Cu existenţa ta în gânduri.

Tu element al stăpânirii,
Deodată singur te-ai trezit,
Deşi în jur atâtea fiinţe
Te eclipsau necontenit.

Erai doar tu în emisfera
Acelui trist sfârşit de veac...
Ai lacrimi să îţi plângi tăcerea
Când adieri de liliac

Din emisfera mea solară
Parfumul ca un cânt şi-nalţă?!
Tu m-ai iubit decât o clipă,
Dar eu... eu te-am iubit o viaţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sâmbăta

În staţia bătrână de-autobus
Ne întâlneam.
O dată pe lună. Ştiam că e sâmbăta.
Dar într-o sâmbătă nu te-ai oprit.
Te-ai dus, te-ai dus...

Nu cred să te fi durut
Stropii grei de la şoseaua-n
care noi ne întalneam.
Din ochi îmi arătai c-acum
e roşu la semaforul care,
îmi puneai mâna uşor,
pe braţ.
Şi-mi şopteai printre
zgomote şi-njurături:
Cât mă iubeşti tu de tare!

Acum,
la-acelaşi semafor,
ochii-albaştri sunt doar verzi.
Şi-ar vrea atât de mult să vadă
Domnişoara zâmbitoare
care,
poate să le spună
Te iubesc şi te ador!

Staţia de autobus, sâmbetele,
nu mai sunt ce-au fost demult.
Sunt doar locul vechi şi ora.
Nu mai sunt...
Nu mai suntem
doi copii fără bilet.

poezie de Mihaela Zahari
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit după tine în toamna vieţii

Acum îmi dau seama că ai plecat,
ca un copac ce e tăiat din viaţa lui
şi plâng că tu înapoi nu poţi să mai vii,
la locul nostru de amintiri,
sau să vii la mine să-mi dăruieşti un strop de soare,
cu o crizantemă în mână aducând un iz de toamnă,
să-mi umple inima de romanţe romantice,
cu care m-am obişnuit să trăiesc,
dar nu mai pot, te-ai dus acolo sus,
la judecata Domnului Isus,
ş-acum privesc la apus să văd unde te-ai dus.
Păşesc singură-n toamna vieţii,
p-alei înmiresmate cu parfumul tău
şi vreau să fii din nou lângă mine...

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Caragiale

Tu te-ai născut la Haimanale,
Dar ai plecat demult de-acas;
Te-ai dus, maestre Caragiale,
Şi haimanalele-au rămas...

epigramă de Marian Cioacă (30 ianuarie 2009)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea – amanta trecătoare

Te-ai întâlnit cu moartea la fereastră
V-aţi salutat. Ea a plecat la drum...
Nu se grăbea, dar cum eraţi prieteni,
Ştia că nu vei vrea să pleci acum.

Ai invitat-o să serviţi cafeaua
Ori un pahar de vin de Murfatlar...
Ea a răspuns zâmbind: "Mă voi întoarce,
Nu ştiu în care zi din calendar..."

Era frumoasă, veselă... doar coasa
Lucea în suflet ameninţător,
Tu nu te-ai fi temut de ea fireşte.
Să-i stai alături ţi-ar fi fost uşor.

Te-ai dus cu ea, odată, la plimbare...
Ai sărutat-o... Un îndrăgostit!
În suflet i-ai lăsat însângerare...
Ea a oftat prelung şi te-a privit.

Pe cupidoniene umbre-n noapte,
Te-ai dus din nou cu moartea la plimbare.
Voiai s-o strângi în braţe... Mai aproape
Să-i simţi suflarea înfiorătoare.
Dar n-ai plecat cu ea... Tu laşi în urmă
Mereu atâtea clipe pământeşti...
Cetatea veşniciei se surupă
Şi moartea se întreabă unde eşti.

Vezi, tu zâmbeşti! Şti caât îţi e de-aproape
Şi talia-i tu poţi să o-nconjori
Însă o laşi să plece mai departe...
Aşa se-ntâmplă-n viaţă uneori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la premier la premier (Octavian Goga către Emil Boc)

De ce te-ai dus la alţii slug...
De ce te-ai dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă...

epigramă de Barbu I. Bălan (26 iulie 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!