Cântec de iarnă

Eşti atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului...
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Şi nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolaru
şi gândul creşte-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii -1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de la sfârşitul lumii

Mama era iarna de la sfârşitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de ţărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârşitul lumii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita Stănescu a fost supranumit Îngerul blond. Supranumele este rodul tinereţii sale, când înfaţişa la vedere un trup serafic şi doi ochi albaştri, încununaţi de părul bălai răsfirat în vânt precum coama unui cal furat. Acum când Nichita a trecut în Nemurire senzaţia de Înger o ai citindu-i scrierile. Dar scrierile lui Nichita nu sunt cuvinte şi nici numere nu sunt, nu sunt un gen literar sau o artă sau o ştiinţă. Sunt ceva încă Inventat-Neinventat; citindu-l pe Nichita citeşti Inventatul-Neinventatul rostit de însuşi Nichita cu vorbe adunate de pe buza Timpului. Iar Inventatul-Neinventatul Lui creează fiori, naşte anxietate. Scrierile lui Nichita provoacă teama de necunoscut... Niciodată nu eşti sigur cât cer se ascunde în cuvântul pamânt şi câte cuvinte verzi ascund frunzele din copacii Îngerului. Cine sau ce se află în spatele înşelătoarelor cuvinte...

Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna stelele

Iarna stelele
Sunt atât de departe,
Că nu poţi să le vezi
Prin singurătate.

Iarna mările
Sunt atât de străine,
Că nici cursul izvoarelor
Nu li se cuvine.

Iarna morţii
Sunt atât de reci,
Că îngheaţă pământul
Emisferei de veci.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Pe noi nu ne desparte braţul
Umil, ce stă întins şi cere,
Nici soarta, când aruncă laţul,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-şi goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart gheţarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tranşee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti frumoasă

Fluieră vântul subţire
Dă ocolul la căsuţă
Tu mi-l-ai trimis iubire
E oprit acum pe clanţă

El mă cheamă afară
Să văd cerul luminat
Nori grei au şi plecat
Nu văd raza soarelui

Căci privirea m-a lăsat
Simt mirosul cerului
Ochi mei s-au scuturat
Sau e cânt al cucului

Doar cu gândul eu privesc
Iar auzi-mi este subţirel
Greu este îmbătrînesc
Cucul e ca mine singurel

Câte lacrimi am vărsat
Pentru dor pentru iubire
Ochii mei au şi secat
Nu mă tem nici de orbire

Pot vedea cu ochii minţii
Iubire tu eşti frumoasă
Gândul poate trece munţii
Simt iubire şi sunt viguroasă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarna când cerul mai ninge

Te-anunţ că-n decembrie ninge,
Iar fulgii doar cad, nu aleg
Nici mâinile care-i culeg,
Nici sufletul ce-l vor atinge.

Să aibă un suflet, ca noi?
De au, sunt doar suflete reci
Închise-n blesteme pe veci
Şi fără o viaţă de-apoi.

Ei nu pot decât a se stinge
Visându-se-n aer scântei
Din focuri aprinse de zei
În iarna când cerul mai ninge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşe de mai

De unde să-ţi aduc
Iarna
Cireşe de mai?
Nici Pomul Cunoştinţei
Nu înflorea în ger.

Doat iluziile tale,
Iubitule,
Boabe cărnoase,
Dulci şi aromate
Precum cireşele,
Ne împrimăvărează în roz
Copacii din livadă,
Care iernează în noi.

De unde să-ţi aduc,
Iarna,
Cireşe de mai?

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (decembrie 2006, Davideni, Neamţ)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solemn

Toate hârtiile mele
Le-am cărat cu braţul
Pe un câmp mare,
Le-am semănat solemn
Şi le-am arat adânc
Cu plugul.

Să văd ce-o să răsară
Din gândurile acestea,
Din bucurii, din tristeţe, din fericire,
Iarna, primăvara, vara şi toamna.

Acum mă plimb
Pe câmpul negru
Cu mâinile la spate,
Mai neliniştit cu fiecare zi.

Nu se poate totuşi
Nici o literă să nu fi fost bună!

Precis într-o zi
Câmpul acesta se va umple de flăcări
Şi eu voi trece printre ele, solemn,
Încununat ca Neron.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Copacii iarna se trezesc buimaci
sub cerul nopţii găurit de stele.
în fiecare parcă a dormit un vraci
ce scârţâie din ramuri mărunţele.

sub gerul ăsta, ce poţi ca să faci
spre a-mbuna pornirile rebele?
te-nchizi între cuvinte şi le taci
şi-asculţi cum vântul cântă la cinele.

copacii iarna parcă nu-s copaci,
când se salută cu zăpezuri grele.
neobservându-şi vrabia dintre craci,
privesc înspre iatac, printre perdele.

în rădăcini copacii se au dragi,
deşi aci sub cer cată proptele.

poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, Camelia

Pentru ce mi-ai zis pe nume, că se întâmplă să vorbesc mai repede pe limba ta?
Sau pentru că eşti foarte mirositoare de parcă cineva a vărsat peste tine paradisul?
Cred că dacă mi-aş lăsa păpuşa din mână s-ar adăposti
sub tine ca să n-o fure vântul.

Să nu te sperie copacii că tremură,
ei vestec vântul şi nu e interesat de păpuşi.
E aducător de nori şi ploaie.
Avem nevoie de prospeţime, deci spălare...

Mai rămân o vreme.
E tot ce îmi doresc la câte bogăţii mi-ai dezvăluit;
pun şi păpuşa lângă tine că s-o fi săturat de când merge pe deasupra pământului
Uite...
Dar câtă prospeţime se amestecă cu ierburile şi copacii!

Bună dimineaţa, Camelia!
Ţi-am spus pe nume pentru că devii mai înţeleaptă pe clipă ce trece.
Preţul prospeţimii mele este înţelepciunea omului de a mă avea împrejurul lui.
Aha! Stai să mă scarpin un pic în frunte ca să pricep cât de preţios e acest lucru.
... Şi să ştii că nu sunt supărată că eşti mai frumoasă ca mine,
poate într-o zi stropii de ploaie vor fi albaştri şi...

Eşti la fel de frumoasă cum eram şi eu în vremurile vechi...
Ce sunt vremurile vechi?
Vremurile vechi sunt poveştile.
camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com (5 mai 2019)
Adăugat de IoanAIonut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Primăvara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Speranţa.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Şi mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În minoritate!

Nimeni nu moare singur!
Doar doi câte doi mor
de pluralitate!
Moare mâna ce sare-ntr-un picior.
Moare ochiul într-o ureche.
Mor nările puse la acelaşi colţ
la perete.
Mor dinţii ce se pun în gură cu gura
Moare degetul băgat în beregate
Moare talpa cărată în spate
cu limba scoasă...
în minoritate!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti

Frumoasă eşti iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.

Frumoasă eşti precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-şi revarsă,

Frumoasă eşti precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubeşti iară.

Frumoasă eşti precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârşit.

Frumoasă eşti precum e bolta
Ce-n noapte-mbracă mii de stele,
Frumoasă eşti precum e Luna
Când rătăceşte printre ele.

Frumoasă eşti precum e vara
Când flori revarsă pe câmpii,
Frumoasă eşti precum e iarna
Când cerne fulgii săi zglobii.

Frumoasă eşti cum nu e nimeni
Sau cum sunt toate la un loc,
Frumoasă eşti, şi îmi eşti mie,
Iubita mea cu ochi de foc.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din iarna acestui sfârşit de an, îi aleg şi îi dăruiesc frumoasa umbră albă a lunii, căzută peste mâinile subţiri ale iubitei mele.

citat clasic din Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin galaxii de vis

Trec păsări călătoare către sud,
lângă fereastră se frământă plopii,
dintr-un trecut îndepărtat aud
prin galaxii de vis cum te apropii.

Din drum însă-deodată te opreşti
pe-o margine de amintiri surpată,
prin ceţurile beznei nefireşti
văd umbra ta întinsă ca o pată.

Incerc să te ridic din bezna grea,
cu gândurile toate adunate,
dar în trecut dispari lângă o stea
pe căile galactice-ncurcate.

Se-aşterne depărtarea între noi,
icoana ta din visul meu se stinge,
în suflet îmi rămân copacii goi
înfricoşaţi de iarna care-i ninge.

Dar cugetu-mi rămâne încă treaz,
mai pot visa o nouă primăvară,
copacii la fereastră în extaz
privind pe cer icoana ta bizară.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin galaxii de vis

Trec păsări călătoare către sud,
lângă fereastră se frământă plopii,
dintr-un trecut îndepărtat aud
prin galaxii de vis cum te apropii.

Din drum însă-deodată te opreşti
pe-o margine de amintiri surpată,
prin ceţurile beznei nefireşti
văd umbra ta întinsă ca o pată.

Incerc să te ridic din bezna grea,
cu gândurile toate adunate,
dar în trecut dispari lângă o stea
pe căile galactice-ncurcate.

Se-aşterne depărtarea între noi,
icoana ta din visul meu se stinge,
în suflet îmi rămân copacii goi
înfricoşaţi de iarna care-i ninge.

Dar cugetu-mi rămâne încă treaz,
mai pot visa o nouă primăvară,
copacii la fereastră în extaz
privind pe cer icoana ta bizară.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te invit la o moarte...

zilele nu sunt nici frumoase nici urâte, nici lungi şi nici scurte
sunt doar nişte perioade de timp
când te strecori
dintr-un frig numit casă în altul numit uitare
cândva priveam cerul spuzit stele
astăzi e plin de trasoare şi de gloanţe îmbătrânite,
netrase.
iar după ce-şi scuipă moartea strânsă-n coajă
cad şi ele golite de orice speranţă
cu sunet metalic, cavernos
iarna nici o revoluţie nu înfloreşte
poate doar amăgirea
iarna doar pecinginea şi igrasia se întind
de la suflet la suflet, de la fibră la fibră
şi ca să scapi de toată zeama aia putridă. te rogi
te rogi de un glonte, te rogi de o spaimă
te rogi de o mână care tremură
te rogi şi spui:
dă-ne-o nouă Doamne
într-o poezie solemnă aici ar începe să cearnă uitarea
dar iarna noastră nu are atâta uitare
încât să ningă peste toate amăgirile noastre
şi noroiul zemuieşte purulent
ca o rană uitată deschisă

lasciate ogni speranza, voi ch'entrate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte poeme?

Câte poeme ţi-oi fi scris?
Nici eu nu ştiu câte au fost
Şi poate nici nu are rost,
Din vis rămâne numai vis.

Câte poeme am să-ţi scriu?
Nici asta nimeni nu va şti,
Tu, dragul meu din poezii,
Este târziu, foarte târziu.

Câte poeme vor pluti
Fără să fie în colecţii?
La începutul unor lecţii,
Fără sfârşit te voi iubi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna pe bulevard [Winter in the boulevard]

Îngheţul pe copaci s-a aşezat
Şi fantezii meschin a sugrumat,
Căci frunzele-au pierit ca vechi poveşti
Pe care-acum nu ţi le aminteşti.
Pe bulevard, toţi pomii se gândesc
Că vorbele de vară amuţesc
Prinse de ger; şi-atunci copacii goi
Înfruntă iarna care este în toi.
A pus vreo mână frunze pe un ram?
Acei mesteceni tremură morţiu? –
Nu, sunt doar vrăbii ce se văd pe geam,
Chircite pe fundalul azuriu.
Cerul senin şi rece-i indispus.
Văzduhul se roteşte ca un gând,
Păsări şi pomi, pământul îngheţând,
Aşteaptă un verdict venit de sus.

poezie de D. H, Lawrence, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi câte doi

trec oameni pe stradă
mândri, sfidători
doi câte doi
uneori şi amândoi
păşesc încet
foarte discret
spre vremea de apoi
sunt oameni mari, de soi
buni să îi pui la gunoi
pe amândoi
mereu mă întreb
desigur fără rost
ce rost am eu aici
în bâlciul asta
mare-mare...
ce pot să fac..
privesc la ei, mă închin, mă întreb
Doamne, ce ai cu noi
ne dai, ne dai doar ticăloşi de soi
mereu doi câte doi
îmi aduc aminte
de o vorbă din bătrâni
despre cei doi..
proştii merg mereu
la braţ
doi câte doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!