Cântec de lună nouă

Incet, sub paşii ceasului venit,
se sterge, sur, noptirea-albastră
... şi tot mai e ceva neîmplinit
şi singur, în iubirea noastră...

Poate că doina asta veche
tăcerile le cerne rând pe rând,
de iţi răsuna în ureche
pe după ceturi luna lunecând

Nelinişti vechi, şi glasul lor hoinar
spre neştiut încet ne mână
Ne-oprim o clipă... apoi mergem iar
prin ceaţa uda, mână-n mână

şi văzul tău pe piept imi suie
ca un păianjen beat. şi nu imi spui
că mi s-a prins surâsu-ţi amărui
de buze, faţa amăruie

Chemările ne scutură în sân
durut zornăitoarea salbă...
...........................
Şi de-aş fi fost copac bătrân, bătrân,
tu ai fi fost o frunză albă

sau poate înserarea.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasul tău

pasul tău prin amitire
sângrerat şi rănit
a rămas ca un ceasornic
stricat şi oprit.

e pustiu şi e frig
în aceste seri stinse,
peste noi au trecut
doar ierni ninse,
tu în haina ta albă
de vară,
la gât cu o salbă,
dansai
în logaritm stelar de vals
pe cântecul fals
cântat după ureche
pe harfa lui safo
cea veche.

când te-nvârteai
aiurea-n cercuri,
clătinai o pădure
de miresme,

fruntea amurgului
pe mantii de sânge,
te cheamă, te plânge,

silabele trupului tău,
au căzut în neant,
amintirea ne depene,
ca un straniu apus,
prin cercul de sus,
ne-a furat un centaur
tot globul nostru de aur,
crepusculul se stinge,
cu chipul tău blând,
în orice oglindă
te regăsesc
surâzând...

un adio cu o batistă,
o mână o flutură,
pomii se scutură,
toamnele trec,
fâlfâiri albe
şi zboruri de frunze
moarte
ne poarte
doar ură
căci iubirea noastră
a fost pură.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea...

Aleea peste care-n ninsori de chihlimbare
Se scutură iubirea şi-n sângeri de sărut
Un ultim semn cu mâna se zbate fin în zare,
Aleea-aceea, oh, nu, nu mai e demult.

Aleea aceea este un vis, o amintire...
Coroanele de ramuri, oh, se plecau umil,
Aveau pentru iubirea mustind în noi, uimire,
Dar a venit şi toamna... Noi nu ne mai iubim!

Mai caut cu privirea o strângere de mână,
Sărutul care-n noapte, întâi, ca-n vis, mi-ai dat...
Şi trandafirul roşu – un fir de trandafir, iar la sfârşit,
Iubite, răspunsul: "Nu se poate, de astăzi,
Împreună, ca doi amici să fim".

O strângere de mână, o ultimă chemare...
Iubirea noastră poate a fost un vis... atât...
A fost sau nu iubire?! sau poate-o întâmplare
Ce ne-a părut în pripă, un tandru început...

A fost sau nu iubire?! O ultimă chemare
Pe-aleea-aceea tristă ce nu mai e demult...
A fost o amintire şi amintrirea. Privind în urmă-mi pare
Atât de necrezut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetineşte sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpule, ţigan bătrân

Timpule, ţigan bătrân,
Tot hoinar, hoinar,
Nu tragi şatra lângă drum
Doar o zi măcar?

Iacă-ţi dărui tot ce vrei -
Gazdă vreau să-ţi fiu -
Pentru iapă zurgălăi
Din argint zglobiu;
Îţi vor bate fauri buni
Greu inel de aur,
Ţi s-or închina păuni,
Băieţei cânta-vor,
Fete dulci ţi-or pune-n sân
Maci sărbătoreşti,
Timpule, ţigan bătrân,
Pentru ce zoreşti?

Mai deunăzi hăt la Babel,
Ieri la Roma-ai tras,
Iară azi la Sfântul Pavel
Ai făcut popas,
Colo-n forfotă, sub ceas,
Ai strunit zăbala -
Doar o clipă ai rămas,
Apoi... iarăşi valea!
Către altă cetăţuie
De abia născând,
Şi iar alta ce azi nu e
Şi va fi mormânt.

Timpule, ţigan bătrân,
Tot hoinar, hoinar,
Nu tragi şatra lângă drum
Doar o zi măcar?

poezie clasică de Ralph Hodgson din Antologie de poezie engleză (1984)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictura

Cu ochii negri de tăciune
In gândul meu pătrunse-anume
Ca să imi spună pe de rost
Ce-i mâine, azi si ce a fost

Ţinea in mână un decar
Si-l flutura intr-un bazar
Unde picturi erau aduse
Din case vechi demult apuse

M-apropii si sunt fascinată
O-ntreb de cine e pictată
Ea imi raspunse cu regret
-De un boem.... şi-s amanet.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

..

pe o frunză uscată ţi-aş scrie
rând după rând
de toamna asta pustie
ce-mi picură-n gând

aş rupe-o apoi pe jumătate
să fie o toamnă la doi
şi poate cândva adunate
ne-om întomna amândoi

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de nelinişti

Prin frunzele toamnei în pas ratacesc
Şi trist imi e gandul cand intalnesc
Izvor de nelinişti ce ies din adanc
Udând glasul ierbii si ochii ce plang.

Pustie mi-e calea si fara intors
Şi ziua imi pare a fi fara rost.....
Trecand pragul vremii zadarnic astept
O punte ce leaga trecut de prezent.

Şi totu-i fatada, nimic adevar
Iar zambetul toamnei doar adulter
Se scutura coaja cea verde pe nuci
Timpul îmi pune în faţă porunci.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară au venit...

Prima oară au venit după socialişti, iar eu nu am ridicat glasul în apărarea lor –
Pentru că nu eram socialist.

Apoi, au venit după sindicalişti, iar eu nu am ridicat glasul în apărarea lor –
Pentru că nu eram sindicalist.

Apoi, au venit după evrei, iar eu nu am ridicat glasul în apărarea lor –
Pentru că nu eram evreu.

Apoi, au venit după mine – dar nu mai rămăsese nimeni să ridice glasul în apărarea mea.

poezie de Martin Niemoller, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Stiind ca azi n-ai zis nimic,
Nici ieri nu a fost diferit,
De maine nu stiu ce sa zic,
Sa nu imi spui c-ai suferit.

Orgolii, episoade reci,
Apoi imi spui ca-ti este greu,
Prin cate ai trecut si treci,
Conteaza oare ce simt eu?

De ce-ar conta? Tu stii mai bine,
Nu-i egoism, nu vrei sa risti,
Atunci cand n-oi mai fi cu tine
Te rog frumos sa nu insisti!

Lasa-l asa, incet sa fuga,
Timpul o rezolva ceva,
Am fost candva iubirii sluga,
Insa-n alt timp, altundeva.

Nu pot sa imi las garda jos,
Stiu ce urmeaza si nu vreau,
Un suferind, intors pe dos,
Sa stau, sa plang, sa strig, sa beau..

Iubita mea, asa sa fie,
Ia si ignora-ma cat poti,
Tacerea ce mi-o dai tu mie
Fii sigura ca stii s-o porti.

Orice minut ma intareste,
Nu mai cedez ca-n alte dati,
Cand vei simti ca iti lipseste
iubirea mea, sa nu-mi arati.

Fii fericita pe-acest drum,
Nu o sa mai intreb de tine,
Aceste versuri mi le-asum,
Adio si ramai cu bine!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitologicale

Un ţap bătrân, un Pan acolo,
după o ciută alergând,
şi-a pierdut capul, pe Apolo,
mai merită să scrii un rând?
Unchiul Ned tot timpul bea,
se îneacă-n alcohol,
a venit la noi odată
îmbrăcat ca un hohol,
a luat un pahar cu vin
şi-a răms pe la vecini,
s-a îndrăgostit de-o capră,
a numit-o baroneasă,
el gândeşte fără cap,
doar cu partea din prohab.
Asta am citit şi eu
într-o carte din liceu,
de-am pierdut un an apoi
şi mă luară la război.
Azi eşti asemeni tuturor...
şi te privesc nepăsător,
iar viaţa mea se scurge-ncet,
am fost şi sunt poet.
Poeţii nu sunt judecaţi,
în legea lor sunt împăraţi,
zadarnic arşi ori spânzuraţi,
poeţi eternizaţi.
Ei nu trădează, nici nu mint,
prin sine-o lume oglindind.

poezie de Boris Maria Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte la Dunsinane

femeia albă
a prins ceaţa de mâini
şi s-a rugat
pentru inima ei
ce bate în pământ
în chip de fiu

ochii ei
pumnale spălate
de întuneric
se sting încet
în răcoarea smârcului
prin care
se târăşte văduvă Luna

bufniţele
trag clopotele

noaptea
ciuguleşte bătăi
de inimă

şi mâine
şi iar mâine
tot mereu
tot mai mult
spre adâncul somn
ziua parcă tace

poezie de Raoul Andreas Horn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzatii

Nu stiu ce pot ca sa iti spun
Cand te privesc ca si acum
Si vad surasul tau firesc
In gene de lumina cere cresc.

Caldura ta ma infioara
Si ochii tai imi ard privirea,
Cand indelung stai si veghezi
Si-n soapte mi-aduci fericirea.

In palme simt geruri eterne
Si-n pleoape durerea crescanda,
Iar ochii imi sunt umezi aievea
De lacrimi reci ce ii cufunda.

Degetele imi tremura iara,
Gasind emotii tot mai profunde
Si glasul dispare deodata-n tacere
Si-n soapte incet imi patrunde.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Eşti gârbovit şi mergi împiedicat,
Ai chip de ceară, glasul te-a lăsat,
Respiri cu greu şi eşti un pic senil,
Nu crede nimeni că ai fost copil.
Dar te-ai jucat şi tu şi ai zburdat,
De tot ce e în jur te-ai bucurat,
Lipsit de griji, cu ochi senini râdeai,
Când mama te certa te întristai...
Iar anii au trecut şi, negreşit,
Ai fost flăcău şi te-ai îndrăgostit,
Ai fremătat de doruri mii şi mii,
Şi ai avut la rândul tău copii.
Când au crescut, şi-au luat în lume-avânt,
C-aşa e legea firii pe pământ,
Şi ai ajuns bunic, cu mulţi nepoţi,
Şi rând pe rând te-ai ocupat de toţi.
Azi eşti bătrân, slăbit şi inutil,
Însă ai fost şi tu cândva copil,
Ai chip de ceară, ceasul ţi-a sosit,
Dar ai fost tânăr, chipeş, fericit.

poezie de Octavian Cocoş (15 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân în genunchi

E bătrân, înfrigurat, cu haine vechi, dar cu o floare-n mână,
aşezat în genunchi în faţa uşii închise de la biserica din sat,
e obosit, dar îşi spune rugăciunea-n şoaptă,
atrăgând privirile uimite sau scărbite ale unor trecători.
Unii au milă şi-i dau bătrânului bani, iar alţii trec nestingheriţi,
dar bătrânul se roagă şi plânge,
că e singur şi neajutorat
soţia lui murise cu mulţi ani în urmă,
dar urmează o minune soarele încălzeşte uşor atmosfera
şi cineva vine şi-l ia pe bătrân,
ducându-l într-un loc feeric plin de bucurie şi iubire,
unde amintirile se mai pierd din când în când
şi floarea înfloreşte, iar petalele ei cresc în culorile zilei.

poezie de Eugenia Calancea (23 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamătul nopţii

Te-ai prins în dansul razelor de lună,
iar ochii tăi aruncă înspre stele
scântei ce-ţi fac privirile rebele
şi pleacă Universului să-i spună:

"În seara asta vom zbura prin tine
şi vom dansa, cu stelele-mpreună,
acolo unde sunete se-adună
din cântec de măiestre violine."

Iar tu vei fi în dreapta unui gând
ce te va strânge, tare, de o mână
şi stele-ţi va aprinde, rând pe rând.

Iar gândului ce-i eşti demult stăpână,
îi vei şopti cuvinte noi, visând
că i le spui în noapte, fremătând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La urmă, cand n-a mai ramas nimic, să stai alături de femeia iubită şi s-o ţii de mână, e mai tare, mai extaziant decât orice delir sexual! Ea s-a culcat mai înainte şi tu te aşezi uşor, o iei de mână şi ea simte, prin somn. Dragostea de tinereţe este ceva promiţător şi graţios, dar vine marea splendoare a cuplului bătrân, care se ţine de mână.

citat clasic din Alexandru Paleologu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După punct

De ce eşti singur nuc bătrân?
Stai neclintit, uscat de vânt
Cu rădăcinile-n pamant
Aşa tăcut, făr-un cuvant
De ce eşti singur nuc bătrân?
Tot Cronos e şi al tău stăpân?
La umbra ta am să rămân
Să încerc o clipă să amân.

La umbra ta, sub mult pământ.

poezie de Sergiu Bel
Adăugat de 17072010
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul Poezie

Fiecare om, e o poezie,
iar sentimentele, cuvinte de ceară,
îi sunt scrise în inima de lut.
Luna îi aşază fiecăruia
pe buze dureri şi trăiri nenăscute.
Apoi, încet, după un timp,
obosiţi în lupta lor de pâine,
Oamenii se prind de mână
şi pleacă în zbor în văzduh.
De acolo îşi strigă singurătatea,
dau ocol soarelui
cu aripile lor de lut
şi apoi se hodinesc pe stele.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!