Cântec de dragoste la marginea mării

Cu gleznele julite, eu te pândesc când treci
printre rocile ţărmului, reci.
Marea se va preface-n păsări străvezii,
câte le-ncap ochii deschişi spre ea,
şi vor zbura fâlfâind, când ai să vii,
până-n piscul văzduhului cu o stea.

Vor rămâne prăpăstiile şi peşterile goale,
peştii vor plesni aerul prăbuşit cu cozile,
stârnind mărgeanele domoale
şi corzile.

Uite, epava corăbiii lui Simbad marinarul
cu un colţ se sprijină-n scoicile cenuşii,
cu un vârf înjunghie-n mijloc cleştarul,
peste toate punţile aleargă raci vii.

Îţi dăruiesc o stea de mare, un crab şi un delfin!
Adu-i în spinare până la nisipuri.
Mă voi preface orb şi am să vin
cu braţul întins, să-ţi mângâi chipul.

. |

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste la marginea mării

Cu gleznele julite, eu te pandesc cand treci
printre rocile tarmului, reci.
Marea se va preface-n pasari stravezii,
cate le-ncap ochii deschisi spre ea,
si vor zbura falfaind, cand ai sa vii,
pana-n piscul vazduhului cu o stea.

Vor ramane prapastiile si pesterile goale,
pestii vor plesni aerul prabusit cu cozile,
starnind margeanele domoale
ai corzile.

Uite, epava corabiii lui Simbad marinarul
cu un colt se sprijina-n scoicile cenusii,
cu un varf injunghie-n mijloc clestarul,
peste toate puntile alearga raci vii.

Iti daruiesc o stea de mare, un crab si un delfin!
Adu-i in spinare pana la nisipuri.
Ma voi preface orb si am sa vin
cu bratul intins, sa-ti mangai chipul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tină

Tină

Voi rămâne în fotografii,
Şi astea până când
Prea îngălbenite vor fi duse
La tomberonul din colţ.
Voi rămâne vreo patruzeci de ani după,
Dar poate nici atât,
Toate vor sta
La mâinile descendenţilor.
Voi rămâne fumul din tină
În dimineţile când,
Lumea prinde lumină.

poezie de Tincuta Sava Borsan
Adăugat de Tincuta Sava Borsan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele şi speranţa

Voi oameni sensibili şi plini de speranţă
Viaţa este numai iubire?
Nu vreau să cred că voi nu credeţi în ziua
Când stelele se vor uni cu lumea
Şi nu se vor mai separa de ploi
Vor fi doar ele simple adieri?
Vor redeschide inimile necuprinse
În alge de păr atinse...
Nu vreau decât să sper că mâine şi eu voi rămâne
O stea mică pe cerul aprins
Şi voi străluci în inimile voastre
Ce mă cuprind în mii de spaţii alese
De astăzi stelele vor străluci altfel...
Se vor opri în ochii tăi...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnolenţi

Nu se va mai vindeca în veci
genunchiul acesta julit al lunii
împiedicat cu raze reci
de mine
Nici stelele acestea şi julite
nu se vor vindeca în veci
căzute dintre infinite
pe ale mele raze reci
Vor sta cu toate-n alergare
deasupra ochilor ce dorm
când răsuceam la întâmplare
tot ce visam zicând că-i somn
genunchiul acesta julit al lunii
împiedicat cu raze reci de mine, de mine

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste

Când m-am născut
m-a durut ţipătul văzduhului
adunat în ecou
m-a durut lumina
strânsă în ghiocul ochilor
şi am tresărit când soarele
mi-a acoperit chipul
m-am mirat de întâmplare
cum mă miram în burta mamei
că nu vedeam lumina
şi iarăşi am rămas mirat
precum înainte de a mă naşte
am rămas mirat de mine
când mi-am văzut chipul
în privirile mamei
mă tot uitam în ele
şi mă vedeam înotând în lacrimi
ca în oceane de bucurii
mama mi-a simţit gândurile
şi s-a frânt de mijloc peste mine
punându-mi braţele peste fruntea ei
trimiţând izvoarele sângelui său
peste tot peste tot peste tot
zicând
ai venit ai venit ai venit
ai venit să te ei la întrecere cu timpul
să învârteşti Pământul cu gândurile
să iscodeşti minunile cerului
să numeri razele soarelui
să-ţi încrustezi paşii
la răscrucile drumurilor
să te iei la trântă cu gândurile
cu toţi cei care te vor chema
şi nu te vor auzi
când vii din rădăcini
cu muguri de litere

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lingură, păsări, rame… iar păsări…!

Sunt lemnarul

astăzi mi-am făcut lingură cu mâna mea
am scobit o bucată de scândură de plop rămasă
de la un coleg mai iscusit
care a sculptat un Iisus răstignit.
Simt cum lemnul îmi va domestici
mâinile-iade zburdând în ierbi albastre din
albele câmpii
de data aceasta vor învăţa blândeţea
ca atunci – iubito, îţi aminteşti?
cel mai bine voi începe a strunji în lemn o vrabie apoi
un porumbel – toate în zbor – până ce
voi căpăta îndemânare la… vulturi

Voi face, ba nu, nu voi reuşi… ramă dorului

Ramă în care să încapă toţi
prietenii
o voi sculpta în cer sus
sus în sala mare a îngerilor
să-i recunoască, să le ţină lumina
oriunde vor fi

………………………..

o obsesie mai veche mă caută
să repar păsări – nu din lemn
cele vii
vii

……………………….

abia aştept să vină ora mesei –
am lingură din lemn…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagule

pentru că nu te-ai gândit
la moarte
când ţi-ai făcut casa în vârf de deal
vei fi bănuit de nesăbuinţă
că dintre zidurile strânse
greu te vor scoate
între scânduri fiind
vei auzi glasuri ce acuză
că ai fost visător între stele,
îţi vor afla datorii şi pricini
copiii rătăciţi şi pe cei nenăscuţi,
câinii pe lanţ vor tăcea
dar ei nu vor avea linişte
până nu vor spune că ai fost de pripas
cu iubiri pierdute sub colbul de lună,
faptele bune se vor şterge,
nu vei fi singur te vor însoţi
norii din priviri mohorâte,
bocitoarele în cuvinte sărace te vor spăla,
ca nişte
becaţe la marginea drumului
ce scormonesc iarba,
ei vor da de pomană straiele tale
să nu te uite satul,
peste pânza albă când te vor trece
vor ca tu cuminte
să mergi în constelaţii
unde nici răsărit nici noapte
nu vei cunoaşte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi voi săpa fântâni

când visul meu
răsfrântul
va picura lumina
iar fulgii din comete vor fi în noi stăpâni
când ochii tăi
albaştri
am să-i ating cu mâna
în urma ta
iubito
eu voi săpa fântâni

din magică suflare
ce-mi netezeşte palma
cuprinsă de căldura desprinderii de vară
vor fremăta domoale amiezile
rod dulce
şi-n care firul apei
în tine
se coboară

se adânceau
sub sălcii
domestice spirale
şi toată amăgirea cu unda va pleca
tăiate cu migală în străvezii terţine
ofrande şi descântec
voi pune-n calea ta

pe sânii tăi
în volte
eu voi zdrobi săruturi
şi voi pătrunde-n tine prin porţi învolburate
când visul meu
flămândul
va degusta lumina
iar nuferii din cosmos vor adormi pe spate

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când toate drumurile se vor sfârşi,
Eu însumi voi deveni drum
Pe care trec caii somnului
De la răsărit la apus.

Când toate podurile se vor dărâma,
Eu însumi voi deveni pod
Peste care trec stelele
Apele somnului.

Când viaţa şi moartea vor fi totuna,
Eu voi rămâne singur,
Să zidesc în cuvinte
Muntele sfânt.

Când ziua şi noaptea vor disparea
Cu perechi de luceferi din univers,
Vă voi chema pe toţi cu daruri
Să prelungim timpul.

Când nimic nu va mai fi de făcut
Şi va veni potopul
Eu voi construi arca,
O voi umple cu ce-i viu şi se îneacă.

Voi o să râdeţi şi mă veţi batjocori,
N-am timp muntele sfânt aşteaptă.
Când apele se vor retrage
Nu veţi mai fi,
Lumea se va înmulţi ca mai înainte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei pleca

voi pleca
te voi lăsa
vor mai fi femei
limpezi şi unduioase
sau terne ca lutul fertil
luna martie nu ne mai găseşte
gleznele mele nu îţi vor mai fi pietre în colier
ochii mei nu vor mai împrumuta culoarea îmbrăţişării tale
sângele meu nu îţi va mai curge în suflet
strigătul tău va fi cer peste o altă lume
în care eu sunt muşcătura dureroasă
a unei fiare
neîmblânzite

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste ani mă vor bea zeii şi vor simţi în mine gustul tău.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Dr. Ciprian Ober
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banul vorbeşte

De nu posezi această fiară simţi aerul discreditant,
Unii-ţi vor zice fiul ploii, iar alţii - mortul ambulant.
Şi nicio însuşire-a ta nu va putea să strălucească,
Prezenţa ta în preajma lor mereu o să îi stânjenească.
Să-i vizitezi de îndrăzneşti, sau să-i inviţi la dumneata,
Precis acasă nu-i găseşti, ei nu doresc prezenţa ta.
Cu ei de-ncerci să conversezi, să te convingi de sunt umani,
Se vor grăbi să te oprească de frică să nu le ceri bani.
Şi insul plin de gologani îl vezi în frunte peste tot,
Cuvintele-i sunt admirate, chiar dacă este un netot.
Se vor găsi destui zeloşi să îi ridice osanale,
Să uite că a fost o loază şi până ieri un coate goale.
Se vor simţi chiar onoraţi când le aruncă o privire
Şi temenele multe-i fac, îi vor zâmbi cu linguşire.
În lumea-aceasta nu există, nici paznici demni, nici uşi deschise,
Cu banul treci de orice legi, azi toate lui îi sunt permise.
Prea mulţi s-au transformat în robi ai dictatorului drăcesc,
Se-nchină la puterea lui, cu toată forţa îl slujesc.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Gândul, nu-l mai trimit la tine.
L-ai alungat şi nu s-a simţit bine,
L-a durut de prea multe ori,
Mai bine, îl trimit să se joace printre nori.

Inima, o voi învăţa să nu mai bată în acelaşi ritm,
Cu al inimii tale anotimp.
Prefer să-i cer să se odihnească,
În loc, nebună peste tot să te urmărească.

Mintea o voi educa, să nu-şi mai imagineze
Poveşti de dragoste în care simţurile mele toate, să te cerceteze.
Mai bine, într-un alt Univers să mă proiecteze
Şi de suferinţă să mă protejeze.

Privirea o voi învăţa să îţi evite privirea,
Dacă din întâmplare ne vom intersecta,
Mai bine, să strălucească,
Admirând bolta cerească.

Mâinile mele nu te vor mai căuta printre cearşafuri de satin,
Noaptea când toate visele vin.
Mai bine să stea cuminţi,
Fără să-şi dorească, mângâieri fierbinţi.

Buzele vor uita sărutările cu gust de căpşuni,
Nu vor mai zâmbi ani buni,
Mai bine, le voi umezi cu o şampanie parfumată,
Să uit, că din iubire am suferit vreodată.

Sufletul, îl voi convinge, din nou să se culce,
Să doarmă un somn dulce,
Până când pe o altă planetă se va duce
Şi acolo, Dumnezeu, mai bun
mi te va aduce.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei pleca

Când vei pleca, copac voi deveni
Singur pe deal voi sta în vânt şi soare
Şi te voi aştepta din nou să vii
Chiar dacă secole vor trece călătoare.
Voi creşte mare, umbră eu voi da
Şi multe păsări voi avea pe ramuri
Şi mulţumit voi fi de soarta mea
Căci tare mult voi fi iubit de neamuri.
Dar, vai! Clipă de clipă, zi de zi
Îmi va fi foarte, foarte dor de tine
Şi te voi aştepta din nou să vii
Pe-aripi de vânt să te întorci la mine.

poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta

Soarele a băut râul
Valuri străvezii de căldură aduc
Aminte de valurile unui mort
Au rămas bolovanii
Au rămas rădăcinile
Au rămas scheletele albe ale celor înecaţi
Plouă
Cerul s-a înduioşat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecaţi
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiaşi bolovani
Vor fi aceleaşi rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când voi îmbătrâni

În ţara asta frumoasă cu nume de poet
Eminescu privea rugăciunea unui dac,

poarta sărutului pe sub care trec
are stâlpi dăltuiţi în piatră
şi susţin o ladă de zestre
în care-i împăturită istoria unui neam
trecut peste nenumărate încercări de moarte
şi totuşi există treaz.

Pe când voi îmbătrâni, lângă masa tăcerii
idei de păsări vor zbura spre cer,
de voi rămâne nemuritor şi magic
privind coloana înfiptă-n înfinit
cu ochii de ţăran dintr-un sat
rămas într-o veşnicie născută-n el
şi uitată pe uliţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor fi războaie şi până când vor fi cetăţeni de categoria întâi şi de categoria a doua în orice ţară şi până când culoarea pielii va conta mai mult decât culoarea ochilor. Şi până când drepturile fundamentale ale omului nu vor fi garantate pentru toţi, de toate rasele, vor mai fi războaie. Şi până în acea zi, visele de pace durabilă, de cetăţeni ai lumii, de legi ale moralităţii internaţionale vor fi doar dorite, dar niciodată atinse... acum sunt războaie peste tot.

citat din Haile Selassie I
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 12

Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet în vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea în lăuntrul genunchiului meu,
cer în lăuntrul umărului meu,
eu în lăuntrul eului meu.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezeşte-mă la viaţă

-Întoarce-te, suavă primăvară
Şi umple-mi golul ce mi-a fost lăsat!
Vino, trezeşte-mă la viaţă iară,
Dă-mi înapoi ce iarna mi-a furat.

Tu-mbraci copacii cu mugurii plăpânzi,
Se vor umfla şi vor plesni îndată,
Firave frunze împinse spre izbânzi,
Râzând, vor înverzi pădurea toată.

Tu laşi izvorul lin curgând spre vale
Să şiroiască-n scurgeri cristaline,
Aduni în vaduri unduiri domoale
Şi-aduci în murmur zumzet de albine.

Tu-ntorci din pribegie de departe
Păsări cu dor neţărmurit de-acasă,
Zburând din zori şi până-n prag de noapte
Nu ştiu de oboseală, nu le pasă.

Întoarce-te, iubită primăvară,
Covorul verde ni-l aşterni în prag,
Un vânt călduţ adie lin pe-afară,
Bine-ai venit, te-am aşteptat cu drag!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!