Braconaj

Cum se agăţau păstrăvii
de fiecare rază de lumină,
erau mai uşor
de făcut captivi...

Şi noi, deasupra lor,
cu lanterne în mâini.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Însemnări de campanie - 21 August 1988
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâinile astea

am pictat cerul albastru
după aceea am tras
o rază de lumină
cu lanterna în mână
luna e captivă într-un geam
unde oftează o iubită
după un iubit sau cam aşa ceva
stelele le-am gratinat puţin
să fie mai crocante
în mâinile astea două
am ţinut păstrăvii şi clenii
care evadau din moldova
se agăţau de crinii fără spini
fluturii aveau trup de căprioară
pun mâna pe cuvânt
îl întind cât să fac o poezie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că îmi petreceam bruma de prezent învăţând cum să vindec răni. Cusăturile erau mereu proaspete, se închideau molcom în agonia lor. Cicatricile trecutului, uşor vizibile, în amalgamul acesta copleşitor de străini păstrau mereu urma curajului. Cu sau fără ele oamenii erau frumoşi şi demni de iubire până la infinit. Şi eu mă rătăceam în poveştile lor, căutând în chip neobosit două mâini care să-mi coasă sufletul firav, dăruindu-mă din nou unui fior de vis nemuritor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poet trebuie să aibe întotdeauna ochii deschişi deasupra lumii; aşa poate fi un bun observator: iată cum se naşte o poezie patriotică bună. Iar Adrian Păunescu a reuşit acest lucru.

Ştefan Radu Muşat în '' Să nu-l uităm'' Proiect cultural în memoria lui AP în cadrul Asociaţiei Scriitorilor Academus B (2014)
Adăugat de Nicoleta Munteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poet trebuie să aibe întotdeauna ochii deschişi deasupra lumii; aşa poate fi un bun obseravator: iată cum se naşte o poezie patriotică bună. Iar Adrian Păunescu a reuşit acest lucru.

Ştefan Radu Muşat în '' Să nu-l uităm'' - Un proiect cultural în memoria lui AP în cadrul Asociaţiei Scriitorilor Academu (2014)
Adăugat de Nicoleta Munteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Adrian Păunescu

A plecat din viaţă omul Păunescu,
A rămas în viaţă poetul Păunescu.
Un om mai puţin în România,
Rămâne poetul, rămâne poezia.

poezie de Dumitru Delcă (5 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Strada Eminescu se mai moare...

Suntem aşa cum ne-a făcut pământul
Şi tot pământu-n tâmple ne apasă,
Pe Strada Eminescu bate vântul
Şi-ntreabă nu ştiu ce, la el acasă.

În tâmplele de Principe nu-i pace,
El moare-n fiecare zi de toamnă
Şi-acelaşi vânt desface şi reface
Pe cei ce care însuşi îi condamnă.

Pe Strada Eminescu se mai moare
Şi frunza din pământ nu se mai scoală,
Ce toamnă! Ce delir! Ce disperare!
Şi ce hemoragie cerebrală!

Şi mâna ce-a vegheat acestea toate
Se prăbuşeşte, în paralizie,
Şi Principele, fără rost, se zbate
Şi el, de sine, mai nimic nu ştie.

Pământul strigă-n toţi ca o poreclă
Şi strigă-n el şi parcă nu încape,
Şi oamenii, ca la cules de sfeclă,
Pământul de pe mâini şi-l şterg cu ape.

E toamnă-n cer şi pân-la el în tâmple,
Pe Strada Eminescu se mai moare
Şi el, când totul stă să i se ntâmple,
Agonizează, la reanimare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a începe un portret, uită-te bine... Sunt mâini care nu seamănă cu figura. Sunt mâini care gândesc; mâini bune, iubitoare, care parcă mângâie lucrurile pe care le ating şi mâini răutăcioase care privesc lumea cu necaz. Am văzut mâini foarte triste la un actor care nu juca decât roluri comice... Mâinile nu puteau minţi. Pentru mine gura... priveşte mai expresiv decât ochii. Ochi sunt uşor de făcut. Privirea-i mai greu.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor prietenii

Ne mor prietenii, ne mor,
Murim şi noi în moartea lor,
Că-ntârzie îngrozitor,
Într-una, primul ajutor,
Chemat la patul tuturor,
Mereu, e de ales: or-or!
Se rupe aţa pe mosor,
Tuşesc segmentele-n motor,
Ne mor prietenii, ne mor
Murim şi noi în moartea lor,
Şi amintirile ne dor,
Ne mor prietenii, ne mor.

poezie celebră de Adrian Păunescu (20 martie 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O! Tu lumină orbitoare

"Cine te aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Ca într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină"
I. Alexandru
O! Tu lumină orbitoare
Tu care-ai pus lumină-n noi
Răsari deplină pe răzoare
Răsari pe ori şi ce zăvoi.

Te aşteptăm făr' ezitare
Cu lacrime în ochi şiroi
O! Tu lumină orbitoare
Tu care ai pus lumină-n noi.

Ca pomii-n Mai în plină floare
Lumina lină, fă din noi
Noi raze-n inimi să coboare
Şi peste bulgări de noroi
O! Tu lumină orbitoare.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captivi

Unii au venit în lanţuri,
Neregretând nimic, dar obosiţi.
Mult prea obosiţi, poticnindu-se.
Gândirea şi ura erau epuizate,
Gândirea şi lupta erau epuizate,
Retragerea şi speranţa erau epuizate.

Astfel se vindeca o lungă campanie,
Făcând moartea mai uşoară.

poezie celebră de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască Hunedoara, Călanul, România!

Jurăm credinţă luptei de-a ne regenera
să aibă fiecare, dreptatea, munca sa,
jurăm ca adevărul să fie pentru noi
puterea de a scoate Călanul din nevoi
şi-atât cât ne mai bate o inimă în piept
Călanul să renască aşa cum este drept,
să reînvăţăm ce-nseamnă în viaţă bucuria
trăiască Hunedoara, Călanul, România!

poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra la Hunedoara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În stil Adrian Păunescu

Un gând feroce mintea mi-o răscoală
Ducându-mă alături de demenţă:
Iubita mea, toridă şi fatală,
A mai făcut de-acasă o... absenţă.

epigramă de Ion Teodorescu din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trib XVII

Trib XVII - Ion Caraion

Adăugat de: Gerra Orivera
Unii au plecat pe o potecă alţii pe alta
fuseseră două poteci
noi ne-am înmulţit ei nu s-au înmulţit
sau ei s-au înmulţit sau noi sau ei sau
şi fiecare am schimbat numele lucrurilor, zeilor
împrejurărilor
fără să schimbăm împrejurările, lucrurile, zeii
oul tot ou – copiii tot copii
seara şi dimineaţa tot seară şi dimineaţă

acum în loc de copaci şi fiare, de-ntuneric şi frică
erau copaci şi fiare, întuneric şi frică
acum în loc de pădure era pădure în loc de minciună
era minciună

în loc de conserve erau conserve
ei au făcut lumină din uitare
noi am făcut din amintire
iar din lumini şi unii şi alţii am făcut foc
şi cărbune pe urmă
şi pe urmă am făcut întuneric
amintirea: întuneric
pe alte două poteci, care nu mai erau cele dintâi,
nesiguri străini orbecăind
ne-am reîntors în pădure
unde toate potecile se-ncolăciră într-un ghem enorm
şi unde ne aştepta zeul
ha! ha! ha! ha! ha! ha!

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iunie

Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea tremura cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzişu-n creastă,
se rătăcea prin teii încărcaţi de flori.

Creştea în zare luna tremurândă,
iar noi priveam uimiţi, sub cerul de oţel,
cum umbrele, pornite să se-ascundă,
pluteau în spatele cetăţii, sub crenel.

Măceşii peste zid dădeau în floare,
se agăţau în gard cu spinii de uluci,
privind miraţi, văzând cum mă seduci,
la pieptul tău strângându-mă mai tare.

Abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi,
mă-ndepărtam, să mă desprind de tine,
dar mă trăgeai să vin în braţe, înapoi.

Şi m-a cuprins o vrajă, dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai ştiu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La apariţia volumului de versuri "Să ne iubim pe tunuri" de Adrian Păunescu

Zise ea citind volumul:
- Când iubeşti cu-adevărat
O fi bine şi pe tunuri,
Dar mai bine... este-n pat.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ouă călătoare

Păsările călătoare
Pleacă dacă-i frig şi plouă,
Pe uscat ca şi pe mare
Şi dau lumea pe din două.

Şi învaţă cum să zboare
Puii lor aflaţi în ouă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Bucureşti, 26 Octombrie 1985
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţialul

Să nu cădem în amănunte
şi să uităm esenţialul,
din râu în râu,
din munte-n munte,
cum valul
face trup cu malul,
în Ziua Sfântă,
Ziua – Punte,
acasă s-a întors Ardealul.
A fost atunci o ţară-ntreagă
a fost o ţară ca o roată,
Românii şi acum se roagă
s-o vadă aşa
încă o dată,
şi plâng în harta lor beteagă
copiii mei,
băiat şi fată,
şi jurăminte noi se leagă.
Luăm de la Râmeţi putere
şi ultima cuminecare
fiinţei noastre spre a-i cere
să ştie bine ce o doare,
ca să venim la Înviere,
să fie gata fiecare,
cu buze-amare să mai spere
Trăiască România Mare!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit în acţiuni obşteşti
Şi am cântat de dor de libertate,
Om tânăr, care-am fost, pe unde eşti?
Mi s-a făcut lehamite de toate.

catren de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!