Și plânsul primăverii...
Să nu-mi topești zăpada, iubite, încă-i iarnă,
Sătulă nu-s de albe și tainice tăceri.
Eu mai aștept din ceruri, pe frunte să îmi cearnă
O lacrimă de îngeri. Tu lacrimi, să nu-mi ceri!
Le mai păstrez la rece, să le țin minte gustul,
Chiar dacă sângerează sub pătura de nea;
Mai picură din streșini, chiar dacă-i iarnă, mustul
Strivirilor de vise, rămase-n colț de stea.
Te chem să bei cu mine, să ne-mbătăm deodată
Și chiar de-i amăruie licoarea din pahar,
Ți-oi îndulci amarul cu versul de-altădată
Pe care în poeme, de dulce, eu îl car.
Și voi purta păcatul pentru-amândoi, în spate,
Chiar de mă-ngenunchează, rănită sub zăpezi.
Mă vei iubi vulcanic și chiar demonic, poate,
Doar să-mi aduni zăpada, sub trupu-mi, s-o așezi!
Și nu-mi topi zăpada, iubite, că mă doare,
Când pielea va atinge un fir de iarbă crud!
Și florile vor plânge, călcate în picioare
Și plânsul primăverii nu pot să îl aud.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
- poezii despre iubire
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre tăcere
- poezii despre primăvară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Zăpadă
Până la urmă și zăpada își pierdu nevinovăția de copil
când peste ea, cu zgomot trecură păsări negre.
Și chiar dacă o vor răzui cu cuțite
în fiecare dimineață,
chiar dacă o vor acoperi cu sare,
această sare va pătrunde dureros
în răni cicatrizate.
Și chiar dacă vor aduce sute de vagoane
cu zăpadă din îndepărtata provincie,
chiar dacă o sută de martori
vor semna certificatul purității -
- aici, zăpada niciodată nu va mai fi nevinovată.
poezie de Feliks Netz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre nevinovăție, poezii despre trenuri, poezii despre păsări, poezii despre negru, poezii despre durere, poezii despre dimineață sau poezii despre copilărie
Nu-mi spune adio...
Nu-mi spune acum adio,
În prag de iarnă plină,
Când florile îngheață
Și fulgii se așează!
Mai lasă-mă un timp
Să vină primăvara
Când ciocârlia zboară
Și greierii valsează!
Când înălțimi de munte
Te caută printre stele,
Răspunde-le din aștri
Chiar dacå plâng și ele!
Trezește-mă, din iarnă
Și strânge-mă în brațe,
Cad frunze încă crude
Peste iubirea noastră!
Nu o lăsa pierdută
Chiar dacă vrea să plece,
Șoptește-i la ureche
Că iarna asta-i rece!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iarnă
- poezii despre înălțime
- poezii despre zbor
- poezii despre vinovăție
- poezii despre vals
- poezii despre urechi
- poezii despre timp
- poezii despre stele
Chiar de-i târziu...
Iubite, fă-mă ploaie și picură-mă-n sus
Acolo, în Castelul, unde, cândva m-ai dus
Și lasă-mi și cicoarea, să-mi țină loc de cer
Albastru, că-i atâta de sus și efemer...
Ascunde-mă-n ruine, sub ziduri de cetăți
Eu și cu poezia, ca două jumătăți.
Te-așez în poezie, în versul meu de dor
Ca timpul să îți treacă, pe lângă ploi, ușor...
Pictează-mă pe turnul ce-atinge-un univers
În care, noi, de mână, cândva,-mpreună-am mers!
Eu, de la țărmul mării, voi evada curând
Să mă așezi, iubite, în brațe, nu în gând...
Și te-oi iubi cum nimeni nu te-a iubit vreodat'
Profund, derezonabil dar și nevinovat.
Te voi lăsa să-mi intri sub piele pân' la os
Dar, să o faci, iubite, calin și drăgăstos...
Și să îmi pui în iriși un violet aprins,
C-am mai rămas cu movul culorii ce s-a stins,
Când ai uitat de mine, atâția ani la rând.
Am căutat iubirea, dar n-am vrut să o vând...
Am așteptat cuminte cu tine-n poezie
Să-ți fiu acum, iubite, chiar de-i târziu, soție...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ploaie, poezii despre soție, poezii despre gânduri sau poezii despre dor
Nu-mi neliniști amurgul!
Nu-mi mai scormoni prin toamne, lasă-mi frunzele să cadă,
Nu-mi neliniști amurgul strâns în pumni, pe la răscruci!
Caii tăi îmi dau târcoale, când cu tine-n cavalcadă
Tropotesc prin pacea nopții, alergând prin vis, năuci.
Și mă ispitești, iubite, să-mi las anii pe bordură,
Să-i ia selul înspre mare, în șuvoi învolburat,
Când din șaua tinereții, îmi aluneci înspre gură
Și cu un sărut mă tulburi și mă umpli de păcat.
Și ce dulce-mi e secunda dimineților vrăjite,
Când îmi pui oglinda-n față, să mă văd, cum nu mai sunt!
Numai tu mă duci în raiuri, să mă nasc din nou, iubite
Și să mai gustăm o dată legendarul amănunt.
Dacă tot îmi vii prin toamne, să-mi tai lanțuri și lăcate,
Adu-mi mânzul alb din iarna-n care m-ai lăsat să mor,
Să pot evada din anii pe care îi car în spate,
Și cu murgii și cu roibii, să încerc, din nou, să zbor...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre toamnă, poezii despre tinerețe, poezii despre sărut, poezii despre secunde sau poezii despre rai
Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...
Mai trece-un azi la fel ca și un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri și-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătății din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinație unde concurg aceleași gânduri în veșmântul pauper...
Mi-au împietrit pe brațe rugi spre cer și-n palme nu mai pot să țin măcar un vis, rânjește într-un colț un rinocer și mușcă din poemul interzis...
Și-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele dușilor din neam...
Nu e tristețe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu și-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar și spre rai, când nu mai știi pe un' s-o iei pe la răscruci și când la vamă n-ai un ort să dai și te împiedici de torturi și cruci...
Și m-aș întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă și-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea și vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineață-n care plec și mă întorc de unde am plecat, același splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac și-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre verde, poezii despre vamă, poezii despre tristețe, poezii despre trecut sau poezii despre singurătate
Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...
Mai trece-un azi la fel ca și un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri și-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătății din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinație unde concurg aceleași gânduri în veșmântul pauper...
Mi-au împietrit pe brațe rugi spre cer și-n palme nu mai pot să țin măcar un vis,
rânjește într-un colț un rinocer și mușcă din poemul interzis...
Și-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele dușilor din neam...
Nu e tristețe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
și-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar și spre rai, când nu mai știi pe un' s-o iei pe la răscruci
și când la vamă n-ai un ort să dai și te împiedici de torturi și cruci...
Și m-aș întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă și-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea și vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineață-n care plec și mă întorc de unde am plecat,
același splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac și-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia, ca un tot...
N-am averi... la ce sunt bune, când plecăm cum am venit?
Dar, am versul care strigă sau șoptește liniștit;
Înflorește-n primăvară de sub pătura de nea
Și se-mbracă în albastru, vara, sub sclipiri de stea.
Toamna, câteodată-și plânge, în tăcere, ploi de dor,
Când își pune straiul veșted peste rimele ce mor.
Apoi, cântă în colindă, pe sub bradu-mpodobit,
Chiar de Moș Crăciun nu vine, eu am visul împlinit.
El m-ascultă cu răbdare și rămâne unde-l pun,
Chiar de nu întotdeauna mă aprobă în ce spun;
Se foiește-un pic, dar tace și se-așază în poem,
Chiar de lacrima-l apasă și cuvintele îi gem.
Uneori se uită galeș și mă mângâie pe-obraz,
Când mă-nchid în mine însămi, ca-ntr-un rece Alcatraz;
Alteori zâmbește tainic, anilor ce au plecat-
Amintiri rămase-n urmă, ce-n album s-au așezat.
Mi-e și apă, mi-e și pâine, lacrimă și dor ascuns,
Rugă răstignită-n ceruri, la-ntrebări îmi e răspuns;
Mai avere ca poemul n-aș fi vrut nicicând să am!
(Cred că-n mărul Evei, versul l-a ademenit pe-Adam...)
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre avere, poezii despre zâmbet sau poezii despre pâine
Trio (viața, omul, sufletul)
Vei fi cu mine,
chiar și atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
și atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respirație...
Vei fi cu mine,
chiar și atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viața ta!
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
și atunci când imensitatea mării
va înghiți visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!
Voi fi cu tine,
char și atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
și atunci când, cu tine nu aș vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!
"Iubeste-ți aproapele ca pe tine însuți..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre întuneric, poezii despre viață sau poezii despre suflet
Și de-aș muri...
Și de-aș muri în noaptea asta
Și-n orice noapte de-aș muri,
Chiar și de dincolo de lume
Îmi va fi gândul la copii.
De-aș adormi ca o lucire
Pe-aripi de îngeri, printre sfinți,
Mie-n a morții adormire
Îmi va fi dor de-ai mei părinți.
Chiar dacă vamele-s închise
În zborul către libertate,
Nu-mi veți ciunti a mele vise
Cât fi-va dragostea de frate.
Cu aripa însângerată
A unui vis care s-a frânt,
Voi plânge încă din iubire
Când reveni-voi pe pământ.
Chiar dacă-n mine ard de dor
Și în ghețari mă voi topi,
Să știți că nu mi-a fost ușor
Ca pământean a viețui!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre moarte, poezii despre sânge sau poezii despre somn
Rugă
De m-ai îmbrăca-n iubire, lupii s-ar opri din goană
Și le-aș îmblânzi nesațul cu sărutul tău de vineri,
În genunchi, te rog, iubite, pune-mă într-o icoană,
Să miros a iasomie la mirese și la gineri!
Lasă-mi vântul să-mi adie, peste sâni și peste pleoape!
Și să cred că mă mângâie, palma ta de zeu cuminte.
Adu-mi cerul și pâmântul, lângă mine, mai aproape,
Să-mi aleg, din universuri și din lutu-ți, noi veșminte!
Sunt frumoasa din Valhalla, goală sub lumina lunii,
Tu să mă privești o clipă, cât să îți pătrund în sânge,
Pune-mi borangic pe brațe, să culegem toți alunii,
Să mă-mbraci în frunza toamnei, chiar, pădurile, de-or plânge!
Și mai vreau să-mi pui coroană de cicoare peste frunte,
Să se oglindească-albastru, ochii mei de inocentă,
Ce n-au învățat, Infernul, Purgatoriul, să le-nfrunte,
Când mai am pe mine urme, din a Raiului placentă.
Și să mă botezi, iubite, dimineața, pe răcoare,
Când vin zorii să se-mbete cu miresmele femeii!
M-aș îndrăgosti de viață, chiar de-i viața-nșelătoare,
Doar să gust un pic din tine, când vor înflori toți teii.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre învățătură, poezii despre vânt sau poezii despre tei
Aș răsări ca iarba...
Aș răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te știu,
Dar încă am zăpadă pe umeri și mă doare,
Că nu știu de-i devreme, sau poate, prea târziu
Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine și n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.
Curg sevele prin mine și răscolesc nocturne,
Amețitoare patimi și nu mai știu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Și clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.
Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Și-aș răsări ca iarba, de verde să asud.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară
Funestă
Oh, ca o lamă rece, de bisturiu, mă arde
Privirea ta, din ceruri, de dincolo de moarte...
De-acum trăiești prin mine și-n mine vântul plânge
Și picură din ceruri, în taină, numai sânge.
În ploaie ți-e mâhnirea și mângâierea-n vânt...
Oh, nu mai ești cu mine! M-așez lângă mormânt...
Îmi plec umil genunchiul și îți șoptesc cuvinte.
Tu, în tăcerea-ți crudă, nu le mai iei aminte...
Și nu-mi răspunzi, iubite, întunecarea ta
E lacrima e curge tăcut, pe fața mea...
Sunt singură și tristă, un jurământ tacit
Te-a luat de-acum în ceruri... Tu știi cât te-am iubit?!
Și lacrima tot curge... Și lacrima tot țese
Și adâncește-n suflet cărările funeste...
M-aștepți! M-aștepți, iubite, spre dincolo de lume...
Voi fi a ta! Aleasă unei iubiri anume...
Mă doare existența inexistentei umbre!
Ceva-n adâncuri stranii de dorul tău se umple...
Tu nu-mi mai ești lumină! Ești înger... Știu că vii
Să-mi protejezi destinul în fiecare zi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre protejare
Când ning devreme merii...
Nu-mi pune vini pe umeri, au mugure de zbor-
Dospește de o vreme, sub toamnele tăcerii.
Și de m-apasă vina, nu umerii mă dor,
Ci albul ce se-așază, când ning devreme merii.
Nu-mi pedepsi albastrul, se șterge printre ploi,
De-mi răstignești iubirea pe-altarele durerii;
N-au loc să plângă norii în verdele din noi,
Când firul ierbii strigă, că ning devreme merii.
Nu-mi sechestra poemul, în temeri de strigoi,
Ce-și satisfac demonic, în brațele plăcerii,
Când ne privesc cu poftă cât am rămas de goi,
Desfrâul și dezmățul, când ning devreme merii.
Și de mi-o fi-nchisoare zăpada de april,
Voi lua cu mine versul, să fim noi prizonierii
Nevinovați cu vina de-a naște infantil
Un anotimp în care să nu mai ningă merii...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre strigoi sau poezii despre poftă
Vals în toamna vieții
Nu-mi frânge visul,
nu ucide clipa!
Vreau să zbor chiar dacă
aripa-mi
sângerează;
să te cânt în vise
și să te plâng
de bucurie.
Lacrimile mele îți vor dărui
un curcubeu
de speranțe.
Spune-mi,
că sunt frumoasă,
chiar dacă mi-au apărut
ghiocei la tâmple.
Poți să și minți din dragoste
pentru mine;
eu voi crede
că încă mai sunt.
Voi înflori în toamnă,
precum cireșul
din fața casei noastre,
primăvara, și am să fiu,
doar pentru tine,
mireasa de flori
pentru valsul
vieții în doi.
poezie de Angelina Nădejde
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori sau poezii despre dans
Albastru 11
Și de te strig, iubite, să nu-mi răspunzi la vară,
Când poți să-mi prinzi cuvântul, din aripa în zbor!
Răspunde-mi, când sub geruri, stau vise să răsară,
Iar eu, din nori de gheață, secundele măsor!
Te voi chema cu gândul, tivit pe glezna serii,
Când țipă doru-n iriși, ca neaua pe sub pași.
Tu să nu vii, când umbre, pe pleoapele tăcerii,
Dansează fantomatic, și nopții, să mă lași!
Epistole-ți voi scrie și-un semn de întrebare
Voi strecura-ntre versuri. De-i greu să îmi răspunzi,
Eu îți aștept sărutul pe locul care doare
Și unde port povara, pe umerii rotunzi.
Voi aștepta cuminte, în așternutul moale-
Atât de rece albul, dar tu să mă-ncălzești!
Hai, fură-mă, zăpezii și-mbracă-mă-n vocale,
Din carcera consoanei, aștept să mă trezești!
Și ninge peste mine, m-or troieni cascade,
Imaculate frunze din mărul lui Adam,
Te-aștept, să ne ascundem în cuib de acolade
Și dincolo de viață, aproape, să te am!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce
Ninge primăvara
Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută șoptind șoapte de dor
Și cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Și peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de șoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morți ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise și peste curcubeul realității noastre...
Ninge ca și când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aștept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezghețe...
Pentru că a nins și peste muza mea, pe șevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aș sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aștept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniștea mea,
Pe drumuri de căutări...
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare sau poezii despre zile
Oglinzi de dor
Dacă am cumva reproș
Ca să iti arunc in coș,
Greul să il duci cu tine
Nu-i frumos, nu-mi șade bine.
Nu sunt genul de femeie
Să destrame ce-i sub cheie
Chiar in văzul tuturor
Să spargă oglinzi de dor
Eu voi merge mai departe
Cu un vers ce-i scris in carte
Cu zăpada pe sub haină
Că oricum, afară-i iarnă....
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre frumusețe, poezii despre femei sau poezii despre cărți
Cât încă iarnă-ți sunt...
Iubesc tăcerea din zăpezi și liniștea de sub troiene
Și albul n-aș vrea să-l ating, când mi se-așterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aș preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.
Și-aș îngheța visele toate și nopțile le-aș îngheța,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbița
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.
În calendare ghioceii se prind în zi de Mărțișor
În hora florilor și-a nopții în care nasc iubiri și dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre și sub ninsori să mai rămân.
Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheață în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ți sunt!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gheață sau poezii despre cuvinte
Poeme de nea...
Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ți cauți o poveste, să-ți sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îți așezi pe rană,
Să-ți mângâie tristețea și lacrimi și durerea!
Eu am rămas acasă și te aștept cuminte,
Doar gândul e cu tine și parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în brațe
Și scâncetul albastru nu pot să ți-l ascult.
Să ningi frumos acolo, în luna vieții mele,
Așa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,
Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.
Voi da noroc cu cerul, voi aștepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ți rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!
poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru
Un cortegiu de-ntuneric
Pălmuiește vântul ramul, vinovat de goliciune-
Ah, cum mai scâncesc balade pe-o vioară în exil!
Fir de iarbă, dor de verde, încă,-așteaptă o minune
Și eu, mamă, iar la pieptu-ți, să mai fiu, din nou, copil.
Prispa-i rece, ca mormântul, lacrima îngenunchează,
Nu-mi mai râde-n vers cuvântul și e iarnă și în rai;
Numai ruga mai aleargă-n cimitire și e trează
Lâng-o lumânare stinsă, și eu trează, fără grai.
Am în mine-albumul vieții, tot îl car, ce grea povară!
Rădăcinile-s uscate și-ntr-o aripă mă țin,
Beau de sete-o picătură din licoarea acru-amară,
Din izvorul de sub gene, adunat într-un suspin.
Și se-ntoarce iarna-n mine, ca o vină ne-nțeleasă.
Și cum aș putea vreodată s-o primesc și s-o-nțeleg,
Când te-a luat pe tine, mamă, deși este-așa frumoasă
'N veșnicia-i nemiloasă, spulberând al nostru-ntreg?
Bate toaca, ce sinstru crivățu-acompaniază,
Un cortegiu de-ntuneric, ce lumina-mi mutilează!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!