Visând în vis
urmează-ți visul,
dar nu ieși din el.
altfel vei vedea spatele
celui din visul de rezervă,
așa cum stă și privește
în golul curții interioare.
și câte gânduri îi trec
și câte gloanțe șuieră
de la o ureche la alta.
și tu vei spune,
vai, dar ce bine îi stă părul,
așa cu spatele cum stă,
de poate fi oricine.
chiar până și tu ai fi,
într-o noapte în care
era prea cald în vis
și îți făcuseși o fereastră
între pernele lunii.
și sentimentul acela
de gaură de glonț potrivit
în capul pieptului.
tocmai s-a trântit o ușă.
de visul tău acum te desparte
un întreg spital de recuperare
a celor care n-au
ce visa la noapte.
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre urechi, poezii despre timp, poezii despre păr, poezii despre noapte, poezii despre medicină sau poezii despre gânduri
Citate similare
Mesagerul iubirii
Tu dormi, iar trandafirul meu așteaptă
să-ți simtă respirația din vis
și doar atunci să îți vorbească-n șoaptă,
așa cum ne-am vorbit și mi-a promis.
El îți va spune,-n visul tău, cum eu
mă cred pierdut atunci când te privesc,
cum simt ceva crescând în pieptul meu,
cât vreau să-ți spun tot timpul: "Te iubesc!".
Îți va șopti poeme de iubire
pe care le-am compus cu tine-n gând
și-n graiul lui el îți va da de știre
că-n visul tău aș vrea să fiu oricând.
De-l vei cutremura cu un suspin,
te va trezi cu un miros plăcut
și îți va spune cum am să te-alin
sau cum voi fi la pieptul tău un scut.
Atunci, iubita mea, vei ști și tu
tot ce simt eu, dar încă nu-ndrăznesc
să-ți spun, de teamă că vei spune "Nu!",
chiar dacă-n vis, prin flori, eu îți vorbesc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre vorbire
- poezii despre știri
- poezii despre trandafiri
- poezii despre somn
- poezii despre promisiuni
- poezii despre poezie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
În visul frumos din noapte
În visul frumos din noapte, până ziua se deschide,
Ca o lebădă pe ape, Angelina ești cu mine.
O veșnicie vreau să țină, visul care ne-a unit.
Lângă tine Angelina, timpul nu are sfârșit.
Dar,
Când soare se oglindește, în apa mării albastră,
Buimăcit din vis năvalnic, iute alerg la fereastră.
În zadar rotesc privirea către bolta cea senină,
Nu te văd, nu te aud. Rămân cu visul Angelină.
Amăgire a fost visul, credința îmi e deșartă.
Ai fost în vis și-ți mulțumesc, dacă vii încă odată.
poezie de Dumitru Delcă (25 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre apă, poezii despre sfârșit, poezii despre mulțumire, poezii despre lebede, poezii despre frumusețe sau poezii despre albastru
Cum gândul nu stă în spatele frunții, tot așa sexualitatea nu stă în spatele pubisului.
aforism de Silvana Baroni din Aforismul în Italia. Antologia Premiului "Torino in Sintesi" (septembrie 2011), traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre sex sau aforisme despre gânduri
Minunea din noapte
M-ascund în noapte
sub fierbinți orizonturi
așa cum se poate,
cuminte... în doruri,
în cuvinte și lacrimi.
Clipe trec agale,
răscolitoare patimi
cu mișcări de vestale.
E o liniște albastră
molcomă șoaptă,
ce stă la fereastră
și mă așteaptă.
Ia-mă în brațe
minune din noapte
și alungă furtuna
ce bântuie-ntruna.
poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mișcare, poezii despre dor sau poezii despre cuvinte
Între două cuvinte banale
e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un șanț adânc în urma ta
și au început să curgă cuvintele
dimineața mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minții
unde un tu și un eu se prind într-o joacă
între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu fața spre un capăt de univers
eu săpând șanțuri adânci
și gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor
între două cuvinte banale
un tu și un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie și câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
și ne putem iubi în voie
chiar și așa
străini cum suntem
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inventatori, poezii despre început, poezii despre război, poezii despre perfecțiune, poezii despre ochi sau poezii despre jocuri
Un vis stă mort
Aici stă mort un vis. Să treci ușor
Prin acest loc și ochii să-i ferești,
Nu te uita la ce e pieritor,
Dar cere viață. Tu să nu jelești,
Ci pasul tău să îl mai domolești.
Și arată-te milos și iubitor
Cu vorbe de speranță și de dor.
Un vis stă mort. Și știu toți cei onești:
Când o petală cade din copac,
Deși e albă cum era și ieri,
Iar rodnicia sa ne e pe plac,
Splendoarea ei nu mai e nicăieri;
Și Frumusețea-și pleacă fruntea-n jos
Când visul moare încet, neputincios.
poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre viață, poezii despre trecut, poezii despre copaci sau poezii despre alb
Dacă vrei să faci ceva, înseamnă că îți mai lipsește ceva, dar ce anume îi lipsește lui Dumnezeu, ce anume îi lipsește aceluia ce e deja totul din întreg? Îi lipsește lui vreo parte ca să facă vreo parte? Vorbește de "utilitatea" facerii ca și cum ar fi vreo virtute și nu cea mai cruntă deșertăciune? Când afirmi asta nici măcar nu bănui că îi condamni la suferință pe cei care sunt paralizați sau bolnavi, oare realizezi că exact asta era ideologia fascistă? Dumnezeul minții este "a ști" și Sfântul ei duh este "A face", dar te poți face pe tine? Sau tu trebuie să exiști mai întâi ca apoi să faci? Află de ce exiști tu și apoi vei vedea că întotdeauna și fără nici o excepție făcătorul nu-i decât o făcătură. Pentru că atâta timp cât nu realizezi că te afli într-un vis fals numit veghe, ego-ul tău îl va trimite pe Dumnezeu în concediu și vei face tu lumea. Dar imediat ce vezi că facerea din visul din noapte este EXACTĂ cu facerea din visul din zi le vei da pe amândouă deșertăciunii în plata Domnului!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre visare
- citate despre vorbire
- citate despre timp
- citate despre superlative
- citate despre suferință
- citate despre religie
- citate despre plată
- citate despre noapte
- citate despre fascism
Glossa noastră
Timpul trece și ne schimbă,
Istoria vrea să ne-amintim,
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Cerul vrea doar să zâmbim,
Visul cere povestire,
Speranța spune că se poate,
Dorința-șteaptă împlinire,
Omul le trăiește toate.
Timpul trece și ne schimbă,
Chiar de vrem să refuzăm,
Schimbarea-i una-n orice limbă,
Nu putem, în timp, să stăm,
Dar ascultă ce gândești,
Cum te-aștepți, mereu, să fii,
Ia în calcul ce-ți dorești,
Tu alegi cum să devii.
Istoria vrea să ne-amintim,
Să invățăm din ce a fost,
Să nu uităm ce povestim,
Să gasim, în lume, rost,
Să simțim cum s-a simțit,
Să retrăim momente-ntregi,
Să aflăm de ce-au murit...
Dar ce înveți doar tu alegi.
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Se hrănește din dorință.
Din simțiri ce nu se schimbă.
Se-ntreține cu voință.
Nu se vede dar se simte
Fix așa cum îți dorești,
La toți diferă, ține minte:
Tu decizi cum să iubești.
Cerul vrea doar să zâmbim,
Când ești trist, el strânge nori,
Să luptăm, să strălucim,
Când plângi mult, el până-n zori.
Nu-ți uita vreun sentiment,
Nu urî când poți iubi,
Nu grăbi când totu-i lent,
Nu fii trist când poți zâmbi.
Visul cere povestire,
Să-ți ofere noi idei,
Să vezi altfel, să inspire,
Să te simți așa cum vrei,
Să ai tot ce-ți poți dori,
Să nu ai nimic închis,
Și motive de-a zâmbi...
Asta-i viața, dar... în vis.
Speranța spune că se poate,
Ne șoptește s-așteptăm,
Să nu vrem să dăm din coate,
Sau, în luptă, să cedăm.
Să nu te oprești din zbor,
Poți primi fără să ceri,
Nu te da bătut ușor,
Ai pierdut, când nu mai speri.
Dorința-șteaptă împlinire,
Dar c-un preț, ca în povești,
Tre' să lupți, să-ți ieși din fire,
... să obții ce îți dorești.
Dar, doar una, de-ai avea,
... orice lucru, de păstrat.
Ce-ai schimba în lumea ta?
Ce-ți dorești cu-adevărat?
Omul le trăiește toate,
Spuse cel, acum, citit,
Speră-n vise, fiindca poate,
Și-n momente de zâmbit.
Își dorește amintiri,
Iubind și plutind pe-un nor,
Și un vers, plin de simțiri:
Omu-i om sau cititor.
Omul le trăiește toate,
Dorința-șteaptă împlinire,
Speranța spune că se poate,
Visul cere povestire,
Cerul vrea doar să zâmbim,
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Istoria vrea să ne-amintim,
Timpul trece și ne schimbă.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre zâmbet, poezii despre zbor, poezii despre schimbare sau poezii despre învățătură
Cum interpretezi visul
Cum interpretezi visul, așa va fi,
Spuse profesorul-șaman, el care nu visase
Nici o cutie de chibrituri, visezi că ți-a ars casa,
Înseamnă că vei primi bani, visezi că vei primi bani,
Îți arde casa, filosoful se visează fluture, asta știm,
Dar în clipa aceea, un fluture enorm îl apucă,
Îi înfipse trompa în gură ca o sondă,
Profesorul începu să dea moale din coate,
Nu-i nevoie, spuse fluturele, din aripi dau eu.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fluturi, poezii despre profesori, poezii despre gură, poezii despre filozofie, poezii despre educație, poezii despre bani sau poezii despre aripi
Visul unui vis
Visam ca suntem în visul de ieri,
vroiam să înmănunchiez cateva primaveri
să ți le dăruiesc intr-o cupa de lacrimi
dar nu puteam să-l fac sa zboare spre înalțimi
... așa ca m-am trezit.
Visam apoi ca suntem în visul unui Univers
ce de atăta învărtit epuizat s-a oprit
iar clepsidra Timpului nostru a pornit invers
pentru a ne da șansa unui nou Rasarit.
... așa ca m-am trezit.
Visam ca sunt în visul de seară
acolo unde erai și tu.. in sfărșit
zambeam cand chipul ți-am zărit în oglinda de ceară
probabil asa a fost de către Destin ursit.
... așa ca m-am trezit.
Visul meu în visul tău sunt în spirală
și se ating doar acolo... în Infinit
știu ca e vis dar mă simt ca intr-o catedrală
înconjurată de iubire și de Bine... așa ca fericită m-am trezit.
poezie de Adela Bădulescu (2011)
Adăugat de Adela Bădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre religie, poezii despre infinit, poezii despre fericire sau poezii despre cadouri
Îți dai seama că dacă tu cazi într-o gaură neagră, vei vedea întregul viitor al universului cum se desfășoară în fața ta timp de câteva momente și vei ieși înt-un alt spațiu-tip creat de singularitatea găurii negre în care tocmai ai căzut?
citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre negru sau citate despre viitor
Unda de șoc
Da! Găsesc că îmi stă bine cu o pălărie
cu boruri din fontă de nuc
fără pană de melc dar înceată
ca iubita unui haiduc.
Da! Găsesc că îmi stă bine cu o mănușă
din pielea mea asprită de pământ
fără frică
să mângâi
un cuvânt cu un alt cuvânt.
Da! Găsesc că îmi stă bine
cu părul pe păr adormit
să mă tragi de el când îți vine
și nu am venit.
Da! Găsesc că îmi stă bine
cu mine
la așa depărtare
aproape de tine.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre haiducie sau poezii despre frică
Vară târzie
Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parca văd cum plecai pe nisip strigau,
strigau și piereau în septembrie mâinile tale.
Nu mai știu ce-a urmat după tine.
Poate un gol, poate păsări sau vânt.
Te-am chemat încă mult timp și nimenea nu-mi răspundea,
până când într-o noapte a răspuns pentru tine zăpada.
Ar fi fost să te uit ori să-mi spun
ca-ntâlnirile noastre n-au fost decât visul grădinii aceleia,
că volutele sânilor tai nu erau decât umbletul lunii prin apă,
surprins de un tânăr.
Dar vara de câte ori trece și tremură-n zare
din nou bănuindu-se toamna cu capul tău roșu,
văd iarăși nisipul acela, văd iarăși cum pleci - și strigă,
strigă pierind în septembrie mâinile tale.
poezie clasică de A.E. Baconsky
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip, poezii despre zăpadă, poezii despre vânt, poezii despre toamnă, poezii despre tinerețe sau poezii despre sâni
Adam și Eva
Poate că așa a început totul
îți înmoi degetele în culoarea roșu
așa s-a făcut
iar pasărea învață să zboare chiar și cu sânge șiroindu-i din trup
pe
cărărui vechi de brumă
chiar și pe picioarele tale care merg în neștire ca să caute
mănăstiri curate
și
bătăia veche de toacă
acum când a rămas doar o tăcere adâncă și galbenă de s-au prăbușit toate
cu pumnalul pe o bordură ca și cum s-ar fi rănit toate ale lumii acesteia
poate doar pasărea să mai știe
pe unde a trecut prin ce leagăne și-a lăsat duhul
ori pe unde s-a despărțit pe lângă ce fântâni de lume
să mai treacă
hrănește naibii pasărea aceasta altfel
se vor opri ceasurile
după inima ei
acum
liniștită
mai sunt doar câteva cărărui de smochini și de brumă amestecate în timpurile-acestea
probabil ar trebui să îți scriu despre bărbat și femeie
cum s-au întâlnit când era răcoare și bine în poala pădurii
de unde atâta Adam de unde ar fi Eva pe care o strânge la piept după stânci
ținându-i sânul cu mâinile crămpoțindu-l cu mâinile mâinile mâinile coapsa jupa dezvelitura ei netedă
dumnezeu a uitat culoarea în pasăre și nu îi mai dă drumul vreodată
stă cu ghiarele-n ei
pentru că și el este pasăre și are un ochi în spatele capului și cu ochiul acela nu lasă
e
doar
calea
îngerilor
care așteaptă în spatele furiei care privește de departe perechea
va mai curge mult sânge până se va despărți bărbat de femeie, din pasăre
ca să alerge din nou
întâmpla-se-va din nou atunci atingerea bărbatului
ținându-i din nou poala rochiei ridicând-o deasupra capului să se dezgolească odată sfârșitului
bărbatul
femeia
ținându-și sufletul în mâini fiecăruia
p
â
n
ă
la Eden.
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bărbați, poezii despre păsări, poezii despre mâini, poezii despre femei și bărbați, poezii despre femei, poezii despre îngeri sau poezii despre tăcere
Semn de carte șuvița din părul tău plâns
semn de carte
șuvița din părul tău plâns
noaptea femeia din carte alunecă
leapădă prunci
își pune pirostriile de fum
adâncește culpa vagă
a mireselor nevăzute
de a nu ști și de a vrea
de a nu a da
înapoi nici o pagină
stă înghemuită într-un capitol șters
eroii sporadici trec
ca niște asteriscuri în josul paginei
ca să știe și ea de la cât
și până la cât citește
de când începe să nască
bobul de sânge
cu semnalmentele umanității pierdute
se întâmplă mereu
impresionată de șirul zilelor calme
se despleteste
își piaptănă gândurile
se răsfiră pe hârtie dureros
pete mici de tuș îi răsar
peste cutele inimii
ce carte miraculoasă stă scrisă în tine
rămânere nedreaptă cutreierare
prin porii cuvântului
femeie la noapte lasă deschisă
lucarna către cerul-ochi
citită te vei însănătoși de boala ploii
cu osul alb al degetului
îngerul va face semnul crucii
pe finalul poveștii
viața ta va ajunge într-o bibliotecă
de suflete
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre însănătoșire, poezii despre zile sau poezii despre vinovăție
Târziu
Tavanul stă să pice peste visul
Ce zburdă-n capul meu neobosit,
E amintirea aia când eu ți-eram trimisul,
Iar tu erai o sumă a tot ce mi-am dorit.
Explozia gândirii, durerea îngropată,
Mă cred toți obosit, eu sufăr în tăcere,
Ți-aș scrie dar mi-e frică, îmi pari așa schimbată,
Și ce rost ar avea acum o revedere?
Fac ordine și-mi pare că n-am schimbat nimic,
Dezordinea din suflet mă bântuie în zi,
Ești numele pe care n-aș mai putea să-l zic,
O tristă amintire cu care voi muri.
E albul din tavan, e visul, e lumina?
Imagini mi se zbat prin minte, și dispar,
Așa încerc să uit, căci știu a cui e vina,
Și este prea târziu să-ți simt iubirea iar....
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre amintiri, poezii despre tristețe sau poezii despre suflet
Un vis nocturn
Am stins lumina și m-așez
Pe patul ce mi-e mare,
Mi-e greu s-adorm, căci te visez,
Și visul rău mă doare.
Nu închid ochii bine și
Încep a te visa,
Aș vrea din visul meu să ieși
Să mi te pot îmbrățișa.
Desprinde-te, o, vis nocturn,
Din gânduri ieși afară,
Și vino-ntr-al capelei turn
Să ne iubim în noapte iară.
Desprinde-te și fă-mi visarea
Reală ca și un sărut,
Apoi alungă-mi întristarea
Și dă-mi iubirea ce am vrut.
De-ai prinde viață, vis frumos,
De m-aș trezi cu tine,
Nu mi-ar fi gândul tumultos,
Iubirea mi-ar curge prin vine.
Și dac-ar fi să se împlinească
Dorința sufletului meu,
Aș vrea inima să iubească
Un vis nocturn atât de greu.
poezie de Răzvan Isac (6 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut
În fiecare noapte
ești visul meu
în fiecare noapte
nu-ți voi putea atinge niciodată
mâna sau obrazul
nu-ți voi săruta
părul negru ca întunericul nopții
nici ochii tăi care vorbesc
în visul meu
ești cu întreaga ta făptură
cu răsuflarea fierbinte
și cu inima care bate
numărând secundele timpului
nu te poate lua nimeni niciodată
din visul meu
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre secunde sau poezii despre păr negru
Fost-am numai eu
Stau în noapte și îți scriu
Fiorii încuiați cu lacăte grele,
Îi dezleg să iasă din al meu sicriu
A lor cântec să-ți sfarâme zăbrele.
Cel care a tăcut întâi,
Cum peste toamnă se așterne ceața...
A fost acela ce nu a spus: "Rămâi!"
Și fost-ai tu iubite, sau poate însăși viața.
Cea care stă întotdeauna și așteaptă,
Cum acele de ceas revin mereu...
Să fi fost nălucă... poate adevărată,
Dar nu vei ști nicicând că fost-am numai eu!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre ceas sau poezii despre adevăr
Fost-am numai eu
Stau în noapte și îți scriu
Fiorii încuiați cu lacăte grele,
Îi dezleg să iasă din al meu sicriu
A lor cântec să-ți sfarâme zăbrele.
Cel care a tăcut întâi,
Cum peste toamnă se așterne ceața...
A fost acela ce nu a spus: "Rămâi!"
Și fost-ai tu iubite, sau poate însăși viața.
Cea care stă întotdeauna și așteaptă,
Cum acele de ceas revin mereu...
Să fi fost nălucă... poate adevărată,
Dar nu vei ști nicicând că fost-am numai eu!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi...
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!