Şiragul de perle

Grele, parcă-ar fi de gheaţă, amintirile rebele
Se întind în lung de aţă, de la tine lanţ de perle,
Să le-agăţ... refuză mâna a le-atinge, sunt prea reci...
E o iarnă şi-amintirea, nu-i uşor prin ea să treci...

Le-am primit ca o podoabă, ce visată s-a dorit,
Nu ştiam, că într-o zi vor fi semn că ne-am iubit,
Iar în braţele mâhnirii, când speranţele-or muri,
Cu magia lor curată şi de boli mă vor feri...

Nu ştiam că, mici şi albe, vor da ochiului sclipire,
Doar când în oglinda-i clară va fi multă fericire...
Fascinată, sorbeam şarmul agăţării la ureche,
Fiind unicele pietre ce se poartă în pereche...

Azi, porniţi în amorţire, sunt şi ele-'nstrăinate,
Palide din despărţire... par atât de-'ntunecate,
Să le port... cu o răceală se lipesc ca de-o străină,
Să le-arunc... seacă puterea sub fiori de a ta mână...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ştiam

Nascut am fost pe-acest Pământ
Cu-n rol necunoscut de sumbru,
Daca ştiam că-s oameni răi,
Pieream fără de urmă-n vânt.

În jurul meu doar semeni tâmpi
Făloşi, c-o mare aroganţă,
Dacă ştiam că sunt prea proşti,
Fugeam pe câmpi.

Le plac să-mpartă suferinţă
Să-şi vadă semenul plângând,
Daca ştiam că ei există,
Cerşeam credinţă.

Oferă vorbe otrăvite
Distrugătoare de destine
Să-şi poata ridica imperii,
Demult pierite.

Când vor pleca din astă lume,
Vor sta doar într-un sicriu
Nici nu ştiam că vor muri,
Fără de nume.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul in care se duc elefantii

Acolo unde se duc elefantii,
In cimitirul lor ascuns
Sa-si lase povoara durerii, purtata supus,
Sunt multe si grele cuvinte de spus!...

Sfârşitul şi-l simt, ce-aproape le pare
Si pasul mortii din urmă le-apare,
Cu mersul greoi si stangaci se ascund,
Ce reci si ce grei fiori ma patrund!...

In calcare albe lucesc ochi de serpi
Covorul de oase scrasneste sub talpi,
Isi vor gasi si locul cu-n ultim efort,
Sunt multe si grele senzatii ce port!...

Pleca-vor in ochi c-o trista lumina,
Lasa-vor doar urme in praf si tarana.
De-acum numai umbre vor pandi dintre stanci,
In suflet purtam rani ascutite si-adanci!...

Esarfe multe, albe vor flutura in zare,
Si va veni si ziua sa las ceea ce doare.
Ce multa si ce buna lumina e in om!
Opriti toti elefantii din drumul lor spre somn!...

poezie de Adriana Vadineanu (19 octombrie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule...

într-o bună zi vei coborî
de pe linia orizontului
şi vei trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale tale
tu ştii asta
bătăile de clopot
vor deschide poarta
drumul va fi lung dar
nu atât de lung încât
să nu poţi evada din tine
din când în când
vor creşte linişti

în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiam

Tu îţi puneai o mână
pe fruntea mea,
iar eu nu ştiam
ce fel de frunză
a toamnei
mi-a împodobit
fruntea.

Tu mă priveai zâmbitoare
în somnul meu,
iar eu nu ştiam
ce fel de nor
îmi apără visul
de soare.

Tu îmi vorbeai
în şoapte atât de calde,
iar eu nu ştiam
cum de adie
un vânt plăcut
prin gândurile
mele.

Tu m-ai învelit
cu sufletul tău,
iar eu n-am ştiut
când m-am lăsat cuprins
cu totul
de tine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măreaţă este forţa morală a poporului rus. Multe adevăruri politice vor ieşi la iveală şi vor căpăta amploare în aceste momente atât de grele pentru Rusia. Sentimentul dragostei înflăcărate faţă de patrie, sentiment care s-a ivit şi a crescut din nenorocirile Rusiei, va lăsa pentru multă vreme urme pe tot cuprinsul ei. Oamenii, care acum nu-şi precupeţesc viaţa, vor fi cetăţeni ai Rusiei şi nu vor uita jertfa lor. Ei vor participa cu multă demnitate şi mândrie la viaţa obştească, iar entuziasmul dezlănţuit de război va întipări pe veci abnegaţia şi nobleţea în caracterele lor.

citat celebru din Lev Tolstoi (1854)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut
Şi-n lume am pornit pe brânci,
De mână Tu m-ai prins atunci
Şi mersul, zbor mi s-a părut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când zările mai largi le-am vrut,
Privind orbit spre necuprins,
Uşor de mână Tu m-ai prins
Şi ochii nu m-au mai durut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când inima pereche mi-a cerut
Şi-n noapte căutam lumină,
M-ai prins atunci uşor de mână
Şi inimă pereche Te-am avut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut,
Când zările mai largi le-am vrut,
Când inima-mi pereche te-a cerut,
Cu mâna ta, pe toate le-am trecut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

poezie de Gheorghe Pârlea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile nopţii

Să nu aştepţi durerea să te frângă
Când clipele se duc în drumul lor,
Doar amintirile ar trebui să plângă
Pe-aleile-mbrăcate-n tainic dor,

Şi printre felinare-ascunse-n noapte
Păşind prin frunzele ce pietruiesc
Aleile crescute dintre şoapte
Rămase-n nopţile care sosesc,

Dar uneori uitate printre clipe
Durerile îşi plâng trecutul lor
Şi peste timpuri lumii vor să ţipe
Doar, doar vor trece-n viaţă mai uşor,

Când aşteptările vor să te frângă
Rămas prin clipele născute-n dor
Să laşi doar amintirile să plângă
Şi frunzele să te-nsoţească-n zbor.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de arginţi şi maci

E ziua stelelor ce plâng,
când se desprind din constelaţii,
în viaţă duse
stau la rând
precum bănuţii mici pe aţă;
şi vor privi în mări adânci
când se mai găteşte de-o cunună;
de la stăpâni primesc porunci
precum pescari
de la furtună!
Sunt vesele
dar râd în lacrimi,
pe drumul vieţii
drum neştiut,
vor şti să prindă clipa
în treacăt,
ca-ntr-un ecou desăvârşit!
Când ziua-i noapte
şi noaptea-i ziuă,
vor fi decorul împlinit
în astă lume cu războaie
de-ar fi să fie
chiar de iubit,
Sub coasa vremii
nu se îndoaie
o stea cu ochii-nlăcrimaţi,
că lumea o va primi
în ploaie
de-arginţi şi maci.

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Laura Istratescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perete de noapte

Am să plec într-o zi...
Nu-mi place tăcerea de a fi
doar un tablou ce pare viu
vizitator dorind să-i fiu...

Când eu glasul pe care-l ştiu
pictează în al meu pustiu
oasele sărutate în deşertificate
gânduri din discrepanţa de mascate

temperaturi a chipurilor întâlnite
ce par calde la prefaţă
şi dedesubt sunt doar de gheaţă
ce pe tine acum, ca un vultur te-nhaţă...

Din mirajele lor biciuite
de icoane ce par preasfinte
în coarnele lor înfipte agăţate
ce te vor împăia pe perete de noapte...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt clipe în viaţă ce dor ca şi o rană,
Sunt clipe de disperări adeseori,
Sunt clipe când visul uşor ţi se destramă
Şi cauţi zadarnic în jur un ajutor...
Sunt clipe când îţi copleşesc fiinţa toată
Furtunile-acestei lumi fără zăvor,
Dar nu uita, vine o clipă odată
Când vei zbura dincolo de nori....

Când încercările. s prea grele
Şi nu ştii când se vor sfârşi
Mai este doar puţină vreme
Şi Cel ce vine. va veni...
Chiar dacă viaţa. i mult prea crudă
Şi te întrebi cât va dura,
Ce mai contează o secundă
Pe lângă veşnicia ta.......

Sunt clipe în viaţă când guşti dezamăgirea
Şi vezi adevărul că e mult prea amar,
Sunt clipe când nu poţi găsi în tine puterea
Să schimbi clipe de gheaţă în clipe de jar,
Sunt clipe când multe poveri prea greu te-apasă
Şi eşti cu fiece pas tot mai obosit,
Dar nu uita că în curând tu, Acasă
Lângă Iisus te vei odihni...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii vor construi o fuziune mutuală corectă unii cu alţii, când vor simţi că sunt în mediul bun social, toate problemele vor dispărea. Apoi, societatea va stabili şi promova homeostazia, oameni vor simţi că sunt ca într-un flux, fiind într-o stare de linişte interioară şi exterioară. Această condiţie suscită o stare de beatitudine în ei.

citat din Michael Laitman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul fluturilor

Fluturii nu vor înceta să zboare...
Refuză să creadă în popasul pe-o floare
Şi când se vor plictisi de ea
Vor zbura-n noapte, picătură de vis,
Spre polenul de pe stelele Căii Lactee.
Şi va veni o nouă zi
Când vor poposi pe-o creangă, pe un umăr,
Sau chiar pe mâna mea,
Iar atunci îi voi privi,
Cu teama că o altă viaţă le va fura lumina din ochii mei.

poezie de Camelia Rogojinaru din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultul nu va muri până când stelele nu vor fi iarăşi la locul lor şi până când preoţii ascunşi nu îl vor fi sculat pe Cthulhu din mormântul său pentru a îşi reînvia adepţii şi a îşi relua domnia pe Pământ. Timpul va fi uşor de ştiut, pentru că atunci omenirea va fi devenit ca "Cei vechi şi mari": liberi şi sălbatici, dincolo de bine şi rău, legile şi moralitatea fiind lăsate în urmă, toţi oamenii ţipând şi omorând şi extaziindu-se de fericire. Apoi "Cei vechi" eliberaţi îi vor învăţa noi metode de a urla şi a omorî şi a se bucura de faptele lor, şi tot pământul va arde cu un holocaust de euforie, libertate şi extaziere.

H.P. Lovecraft în Chemarea lui Cthulhu (1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să călătorim într-o casă americană nou-nouţă

Sunt uşi
care se vor eliberate
din balamale pentru
a zbura împreuna cu norii.

Sunt geamuri
care se vor
scoase din ramele lor
pentru a alerga
împreună cu căprioarele prin
iarba unor imaşuri fără hotar.

Sunt ziduri
care vor să se înalţe
cu munţii
prin crepusculul străveziu
al zorilor.

Sunt pardosele
care vor să să-şi transfere
substanţa în
flori sau în copaci.

Sunt acoperişuri
care vor să călătorească,
graţioase,
cu stelele pe
orbite de întuneric.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori amintirile nu ne sunt de-ajuns. Le-am putea uita şi pe ele, când sunt prea multe, şi apoi ne-ar trebui multă răbdare până să se întoarcă iar.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte cu lună

În noaptea asta la Fu-chou, luna priveşte
Singurătatea din camera noastră. Iar copii mei, prea mici,
Prea cruzi, nu înţeleg ce mă ţine departe,
Nici nu-şi mai amintesc de Chang'an. Pe vremea asta,

Părul ei va fi deja stropit cu parfum, braţele albe de jad
Vor fi tremurând în lumina clară. Când ne va găsi oare iarăşi
Împreună, cu draperiile larg deschise, pentru ca razele ei
Să pătrundă înăuntru şi să ne usuce lacrimile?

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea de noi

în căutarea ochiului care să ne-ncapă
cerul iubirii
fur axa timpului
şterg urmele din nisipul sângelui să pot jura
ne-am rătăcit iubitule
într-o respiraţie prea scurtă
pentru aripi

mult prea subţire albastrul urzelii cu aştri
cenuşă de vise acoperă pleoapele
după erupţii milenare
de voluptăţi
albe

cuvântul a-ntrupat paradisul
în coapsa ispititoare
ca un atlant trec palmele
peste pajiştea cărnii
stabilesc fisurile în care ne vom clăti patimile
dureri
îndoieli
nu vor mai ninge nopţi corozive
când focurile vor fi de mult izvoare
şi timpul asurzeşte de noi

doar geana de împărat
discret
ne ventilează trupul bicefal cu zori

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când voi muri 'mi vei întâlni priviri
rămase-n umbre pe lumina zilei
întinsă-n ultime cotloane...
ne vom atinge pe mobilier, coloane,
pe ziduri, pe versetul filei,
pe irişi... De ne-om nimeri.

Când voi muri mă vei avea-n auz
din rezonanţa vântului ce-adie,
ce mi-a atins în treacăt por
şi-l vei găsi freamăt, fior,
nebun de dor să te mângâie
timid, înfiorat, ocult... Obtuz.

Când voi muri vei avea iz de flori
de la parfumuri de narcise
din luminişuri, păpădii-n mirişte,
din roze, lăcrămioare triste
ce le-am cules cu braţe ninse,
de la petale... Îndrăgostit de atâtea ori.

Când voi muri mă vei atinge
pe-amprentele ce nu se şterg
de timp, ce se vor încrusta-n mătăsuri,
în fald ascuns spunându-şi păsuri
neostoite-n drum ce-l merg
de-atunci... De când, "nu-i" se prelige.

Când voi muri EU, voi fi golul
rămas pe veci cât o scânteie
de-o stea murindă-n hău de negru
de neatins, tânjind tenebru...
vei fi doar tu o epopee
cât simţuri îţi voi fi... Eu, dorul.

Când voi muri voi plânge amarnic
căci mă voi pierde, gând, de mine;
mă uit, mă văd, mă-ncânt că-s încă,
mă gust, ştiu timp că mă mănâncă...
doar poze mă vor întreţine;
cred că ce sunt, nu sunt zadarnic!

Când voi muri, dispare crunt,
doar dragoste va fi, nestinsă,
va fi doar bucurie, bine
şi valuri rele vor fi line
şi munţi, câmpie va fi-ntinsă...
Căci nu mai ştiu... De nu mai sunt!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

De mâine
Sunetele muzicii vor amuţi
La cingătoarea pădurilor albe de iarnă
Vor trece prin sufletul meu
Ca nişte popoare năvălitoare
Printr-un hotar bântuit de năluci
Vor sfâşia gândul ce adulmecă stelele
Şi vor strivi iarba-ngheţată
Sub călcâiele reci
Te iubesc, îţi spune aripa de vânt
Mângâindu-ţi obrazul
Cu pulpanele-i răcoroase,
Te iubesc, îţi şoptesc
Florile de gheaţă topite în ferestre
Şi ploaia lipindu-se drăgăstos
De pieptul tău.
Te iubesc, îţi şopteşte, timpul
Dar eu....
Eu, cum aş putea să-ţi spun
TE IUBESC

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!