Pe atunci

Pe atunci Eminescu
Părea un zeu
Blând şi tenace zeu
Motivat şi argumentat
Un zeu inspirat la maxim
Vorba lui era sublimă
Venea din altă lume
O lume depărtată
O lume genială
Însoţită de un ecou enigmatic
Bun şi melancolic tandru şi minunat
Aşa era Eminescu
În vremurile lui bune.

poezie de David Boia (19 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia a doua, Getica (lui Vasile Pârvan)

În fiecare scorbură era aşezat un zeu.

Dacă se crăpa o piatră, repede era adus
şi pus acolo un zeu.

Era de ajuns să se rupă un pod,
ca să se aşeze în locul gol un zeu,

ori, pe şosele s-apară în asfalt o groapă,
ca să se aşeze în ea un zeu.

O, nu te tăia la mână sau la picior,
din greşeală sau dinadins.

De îndată vor pune în rană un zeu,
ca peste tot, ca pretutindeni,
vor aşeza acolo un zeu
ca să ne-nchinăm lui, pentru că el
apără tot ceea ce se desparte de sine.

Ai grijă, luptătorule, nu-ţi pierde
ochiul,
pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza
în orbită un zeu
şi el va sta acolo, împietrit, iar noi
ne vom mişca sufletele slăvindu-l...
Şi chiar şi tu îţi vei urni sufletul
slăvindu-l ca pe străini.

poezie celebră de Nichita Stănescu din 11 elegii (1966)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

lume

Lumea e, poate, schiţa rudimentară a vreunui zeu copilăros, care a abandonat-o la jumătate, ruşinat de execuţia deficientă; e opera unui zeu subaltern, de care zeii superiori se amuză; este producţia confuză a unei divinităţi pensionate şi senile, care a şi murit.

definiţie celebră de David Hume
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu minţea în poezi cu viziunea lui despre lume cu iubire, cu sentiment, cu pus de suflet în relaţiea ce nu era el, nu era adevărat că am văzut şi la televizor că mergea şi prin locuri necurate şi că a murit de sifilis.

perlă din examen de bacalaureat (2013)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Eminescu a fost, este, şi o să mai fie,
El a scris cea mai frumoasă poezie,
El nu a murit şi nici nu va muri,
El a iubit, iubeşte şi va mai iubi.

Versul lui este un simbol al omenirii,
E ca un balsam pentru a noastră fire,
E ca un dor nemuritor,
Eminescu este al nostru mare scriitor.

El a scris neîncetat
Şi niciodată nu a regretat,
Şi a pus pe hârtie
Ce a gândit cu adevărat.

El este ca un zeu, ca marele Orfeu,
Şi a cântat moartea şi dragostea în poezie,
El a scris cu suflet şi armonie,
Eminescu a fost, este, şi o să mai fie.

poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretele zeilor

O, zeu trufaş, de ce a trebuit
copacul meu, ce se-nălţa în crâng
atât de mândru şi de împlinit,
să mi-l distrugi? Ştiai că am să-l plâng?

Ce ţi-a făcut? De ce mi l-ai trăznit
cu biciul tău? Era nevinovat,
era frumos şi-adesea, fericit,
din umbra lui, la ceruri m-am rugat.

Acum, gândind la tine, zeu trufaş
c-un trai ce-l vrei intens, mă-ntreb: "Poţi, oare,
acolo, în al zeilor sălaş,
să n-ai, în viaţă, nicio remuşcare?"

Credeam că ai. Un timp, am aşteptat
să umpli golul, îţi era uşor:
pe-acelaşi loc, puteai să fi plantat
un altul, mic, să nu-mi mai fie dor

Şi, poate, peste-un timp l-aş fi uitat
pe cel ce-a fost. Puteai, nu, zeu trufaş?
Dar ţie,-n lumea ta, nu ţi-a păsat,
tu eşti etern! "Regrete, zeii?! Aş!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nu mai e la modă deoarece nu mai "dă bine". Explicaţia nu e nici abisală, nici etnopsihologică, ci banal sociologică. Dacă ne gândim că doar cu 20 de ani în urmă Eminescu mai era încă "omul deplin al culturii române" – acum, noţiunile înseşi de "deplin" şi de "cultură" au devenit suspecte din punct de vedere politic –, înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei. În timp ce Caragiale pare a nu avea niciun cusur, de Eminescu am început să ne jenăm. Răsturnarea faţă de perioada interbelică e completă. Pe atunci, Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi, Eminescu a devenit suspect, Caragiale este în mod eminent recept.

Horia-Roman Patapievici în revista Flacăra, nr. 1 (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învierea

În jurul lui, în jurul nostru
Pluteşte un aer greu
Azi moare un zeu
Ne trage cu el, în indefinit,
În alte sfere, de spaţiu şi de timp.

Ce linişte!. Între noi, pluteşte indescriptibilul,
Vagul. În noi, se instalează sacrul.
Templul e gol.
E singur, ca un zeu.
Oamenii urcă treptele, să-l vadă.
Atârnă în lume, între oameni, intre noi şi El:
Ca-n Biserici, un aer cald, si greu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, Mihai

Eminescu? Era o frumuseţe! o figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari-la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană.

definiţie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, poet divin

Eminescu, poet divin.
Eu azi în faţa lui mă închin,
Căci versul lui sublim
Mi-a schimbat al meu destin.

Scriu acum acest vers frumos
Şi sper ca lumii să-i fie de folos.
Cum a sperat şi el o dată,
Ca poezia lui să nu fie uitată!

Eminescu, poet cu suflet mare.
A scris poezia ca pe o rugăciune
Şi ne-a lăsat-o ca testament la fiecare,
Ca să-o răspândim în lume.

Şi când vedem că luceafărul răsare
În noaptea întunecoasă să nu uităm,
Că Eminescu avut o soartă de zei aleasă,
Ca să scrie o poezie atât de divină şi frumoasă!

poezie de Vladimir Potlog (10 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu avea o voce blândă, calină şi un zâmbet liniştitor, molipsitor. Asta o spun toţi cei care l-au cunoscut. În ciuda tonului de revoltă din poezia sa, era un om foarte blând, care degaja multă căldură în jurul lui. Avea o voce de aur. Cânta foarte frumos. Se ştie puţin despre acest talent al lui Eminescu. Ar fi putut fi oricând un bun solist vocal. De multe ori îi acompania pe lăutari la câte un chef, dar şi rudele îl rugau să le cânte.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

mi-l amintesc, iubite, era un om frumos

urmele geniului său, iubite,
se vor imprima în lava timpului, dureros,
mi-l amintesc, iubite, era un om frumos
şi a scris în graiul sfânt al neamului său,
călătorind prin toată împărăţia spiritului,
cunoscând emoţia întâlnirii cu nefiinţa.
se născuse sub un tei, fiind un om complet
deşi nu era nici o desăvârşire în el,
înţelegea întreg capătul culturii.
nu este vorba de o umbră, iubite
ci de un om adevărat, cu o inimă mare
pentru lumea noastră a spiritului
şi o conştiinţă cuprinzătoare
pentru inima infinită a ţării sale.
întâlnirea cu el a fost vibraţie
Eminescu a venit, cu graţie,
cu mâna plină înaintea nefiinţei,
rătăcit, nemângâiat, ca un suflet fără parte
era fiinţa ce nu are partea ei,
şi, totuşi, şi-a primit lotul,
trăind pe măsura acestuia,
în marginile, ba chiar în nemarginile lui.
darul ce ni s-a făcut prin Eminescu?
a apărut în lumea noastră un om
care a înţeles să fie om deplin.
cineva care n-a voit să fie al doilea.
nefiinţa aduce totuşi odihna, iubite,
Eminescu, neodihna,
nu ne putem odihni în el, iubite,
întreg evantaiul lui de deschideri
către lume şi cultură, către dreptate
se strânge pentru noi într-o inimă care bate.
spune, iubite, cărui popor
i s-a făcut darul acesta minunat?

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Eminescu...

Când Eminescu se năştea
Pe plaiul tău, Moldovă,
O stea pe cer se aprindea:
Era o... supernovă!

madrigal de David Boia (17 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru pace

Să fie pace-n lume
Şi credinţă-n Dumnezeu,
În insula fără de nume
Să nu mai fie OM ateu.

Zbaterea din pieptul meu
În fiecare clipă-mi spune:
Să fie pace-n lume
Şi credinţă-n Dumnezeu.

Răzbunarea vreunui Zeu
Omul e dator s-o curme,
Că războiul lasă urme,
Dureri, tristeţi în apogeu.

Să fie pace-n lume

rondel de Ioan Friciu (19 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul nu este un zeu, cum crede mulţimea, pentru că în faptele unui zeu nu există neorânduiala.

citat din Epicur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea din vis

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor şi-a vechilor poveşti,
un împărat ce îşi făcuse-un nume
asemenea aleşilor cereşti.

Era vestit prin legile-i severe
cu care-i pedepsea pe răi şi furi,
dar şi prin recompense şi plăcere
când oamenii păreau cinstiţi şi puri.

În sala unde împărţea dreptate
părea un zeu pe tronul lui de fier
şi toţi sperau ca, într-o zi, el, poate,
va renunţa să fie tot stingher,

căci tronul de alături, de o vreme
era tot gol, în aşteptarea ei,
a celei pentru care încă geme
în inima-ngheţată ca un stei.

Venise-n viaţa lui ca o minune
pe care a primit-o şi-a iubit,
dar n-ar putea nicicând, la nimeni spune
de ce sau cât a fost de-ndrăgostit,

căci el, ce nu suportă o minciună,
a înţeles târziu, că-ntr-un ocean
o floare însetată să răpună
nu poate fi oprită, e în van

să ceri meduzei braţele să-şi plimbe
pe corpul tău, în dulce mângâiat,
să uite cum a fost şi să se schimbe
atunci când tot ce-a vrut, a câştigat.

El a-nţeles, i-a spus, ea a plecat,
iar locul ei de-atunci, acum e gol
şi n-o aşteaptă cum o fi sperat,
inabordabil, cu un singur rol:

acela de a-i aminti iubirea,
trădarea şi minciuna fără rost,
plecarea, dorul şi nefericirea
dintr-o poveste care,-n vis, a fost.

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor şi-a vechilor poveşti,
povestea căreia i-am dat un nume
şi poţi acum, şi tu, s-o povesteşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti zeu

Căutai în ziua albă o lumină,
O lumină vie, precum Dumnezeu
Şi găsii cuvinte ce răsună:
– Inimă de vis e templul tău!

Nu căta tu, suflete, în lume
Nu-i şi nu va fi vreodată,
Dacă nu te strădui tu, robite,
Poartă să-i deschizi printre palate!

Tu eşti cel ce naşte-vei făclie,
Tu eşti cel ce sfinte chipul tău,
Tu eşti rază albă şi senină,
Tu eşti Om! Eşti pentru tine Zeu!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om a ajuns în faţa unui Zeu ciudat

Un om a ajuns în faţa unui Zeu ciudat –
Zeul multor oameni, cenuşiu de înţelepciune.
Iar zeitatea a strigat cu glas de tunet,
Pufnind, plin de mânie:
"Îngenunchează, muritorule, şi smereşte-te,
Şi înfricoşează-te, şi adu omagiu
Maiestăţii Mele Unice şi Sublime."

Omul a luat-o la fugă.

Apoi a mers la alt Zeu –
Zeul gândurilor lui lăuntrice.
Iar acesta l-a privit
Cu ochi blânzi,
Luminaţi de o infinită inteligenţă,
Şi a exclamat, "Sărăcuţul meu copil!"

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu loviţi în Eminescu

Nu loviţi în Eminescu, nu loviţi în al meu neam,
C-am ajuns sărac pe lume şi-acum doar pe el îl am!

Nu loviţi în Eminescu şi nu-l mai spurcaţi în glas,
Dintr-o ţară prăduită doar el singur mi-a rămas!

Nu loviţi în Eminescu, blestemaţi în veci veţi fi,
Că-n el licăre speranţa până-n cea din urmă zi!

Nu loviţi în Eminescu, încercaţi să fiţi mai buni,
De nu vă ţineţi cuvântul - jos, la casa de nebuni!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!