Va ninge printre umbre

păşeşte printre momente
nu le speria
dacă e nevoie îngenunchează
şi linişteşte-le spaimele
simte în palmă pâlpâirea
luminii din ele

ai dansat ultima dată pe acea şosea
care despărţea cireşii de mai de
caişii lui septembrie
treceam în drum spre miazănoapte
ai spus opreşte vom aştepta ploaia
ninsoarea între aceste palme ale pământului
deschise într-o dorinţă de cer
am oprit şi am aprins o ţigară
îţi auzeam murmurul şoptit erai ploaia care aştepta cuminte
mişcările tale linişteau frunzele şi norii silhui
rochia albă răsfira aerul învolt
şoseaua a dispărut în urma noastră
s-a prelins pe obrazul acelei călătorii

iartă-mă
păşeşte printre aceste momente
nu le speria
mai mult de atât nu poate să-mi pară rău

în curând va ninge printre umbre

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am oprit o clipă

MOTTO:

"Lucrurile cele mai măreţe
se prăbuşesc într-o clipă."

"Brevibus momentis summa
verti." - Tacitus

M-am oprit lângă drum,
Să las clipa să treacă
Ca un fum printre foc,
Ca un fulg printre nori..

Dacă ploaia de vară
Udă câmpul cosit
Printre ierburi înalte
Plâng viorile, plâng.

Trupul gol se-nfierbântă
De durerea ce-o port,
Lasă-mi clipa să zboare
Să m-atingă uşor.

Printre pomi de măslin
Sunt un ram fără rost
Ce-l loveşte furtuna
Risipindu-l pe jos.

Voi pleca printre soare
Răsăritul să-l văd
Nu mă tem de iubirea,
Ca şi clipă, s-a dus..

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima frunză

un amurg se scurge
în plecări ce dor
mai stau în cerdac tot privind la cer
este atât de trist, e atât de gol
geamul este spart, privirea absentă
doar istorii curg la fără frecvenţă
deocamdată timpul s-a oprit
câmpia era arsă de cuvântul dintâi
căutând bezmetic cărarea
treceam lăsând în urmă paşi
uitând de lume, de noi
în palme adunam stele pitice
într-o noapte, printre vise uitate
eram statui sfârâmate
rătăcite prin îngheţul total
magici, ilogici, pe tărâm ireal
mai cânta o vioară în port
mă ascundeam elementar într-o femeie
tot căutând o floare printre flori
este frig şi uit
umila existenţă a unui poet rătăcit între poeţi
ce partitură dureroasă
tot scrijelind cuvinte pe coaja unui gând
despre acuta mea absenţă
ştii, nu e uşor să scrii cu aripi frânte
mă apropiam în verb de tine
uitând adverbul la final
tot căutam în efemera existenţă
un început, la un sfârşit de drum
îţi scriu femeie acum ultima prezenţă
plouă şi este atât de frig în viaţă
la poartă timpul bate-bate
iar clipa asta nu mai tace
mereu oprit într-o plecare
scriam femeie, printre stropi de ceaţă, viaţa
am vrut să plec, să fug de de aici şi totuşi am rămas
se stinge ultima ţigară şi timpul ăsta amputat
a curs femeie iar ca altădată
o zi a fost şi a trecut
atâta mi-a fost dat
să cânt în vers femeia ce astăzi a plecat
a căzut o frunză
ai plecat murind
printre versuri sânge
doar o frunză a rămas în urmă
şi te scriu femeie cu aripi de înger

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părul

Mi-ai atins părul - tăcutele vise ale unui gând
Adormite sub paleta roşului din frunze.
Ai fi uscat ploaia, asemenea unui vânt blând,
Dacă îi zăreai goliciunea, lucind printre umbre...

Îţi simţeam degetele - alaiul dorinţelor tale
Alunecând pe a părului cărarea ruginie,
S-ar fi oprit timpul - dacă ai fi venit mai devreme,
Şi ai fi iubit goliciunea... pădurii adormite...

poezie de Anna Magdalena Mroz din Gesly azurowe (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte de iarnă

liniştea păşeşte prin ninsoare
cuvintele se sparg se risipesc
fragilă e imaginea care se înfiripă
porneşte din aburii ceaiului tomnatec
spre merele de argint atârnând din crengile
lui Dumnezeu

e totuşi iarnă vântul îşi lasă suspinele
la geamuri bătând luminos
inimi în trupul nopţii

liniştea... acea linişte locuită de oameni care nu mai sunt
de flori care au trecut în pas nepăsător
pe cărările pământului brun
de mirosul ceaiului din seara aceasta

Doamne, şi e atâta ninsoare!
cât poate sufletul meu
să ceară în şoaptă
să nu tulbure liniştea înmiresmată
care urcă prin zăpadă
din pământ

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără scăpare...

există un loc în inimă care
nu va fi niciodată umplut

un spaţiu

şi chiar în cele mai
bune zile ale noastre
şi-n cele mai
fericite momente

vom şti asta

vom şti asta
mai acut
ca altădată

există un loc în inimă care
nu va fi niciodată umplut
iar

noi vom aştepta
şi
vom tot aştepta
în acel spaţiu.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Nimic nu m-a umilit mai mult
decât absenţa ta.
Timpul secătuit s-a prelins
printre pietre
în apa oglinzii.
De pe umerii mei au zburat în noapte
păsări speriate decupând în văzduh
sărutul împăcării.
Cu trufie mi-aşez peste ochi
basma mătăsoasă.

Numai septembrie, calm
fără surâs
mi-a încruntat în suflet
drum alb spre sărbătorile
din tine.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina nopţii

cu privirea pierdută în zare
mă joc cu ciobul de lună
seara aşez întrebări
în ciuturi de lemn
însetat de lumină
mă zbat între pulberi de stele
în dansul cosmic
al unui etern semn de întrebare
aş vrea să prind lumina în palme
o zi, o dată
alteori aprind luceferi pe cer
cu o rază
printre satanice umbre
uneori mă destram în oglinzi paralele
murmură ziua, se zbate şi timpul rămas
mai picură cuvinte în ape
peste pleoape ferecate
iar din ape
dor se naşte într-o privire
dor de ducă, spre fătuca din poveste
renasc în zori, printre lacrimi, suspine
ştii, rătăceam între pleoape
mă aşteptai în şoaptele nopţii
în tandre unduiri de coapse
pe sâni, dogoarea cerului aprins
voi coborî încet-încet la tine
nu, nu fugi
reazemă-ţi visul de acele clipe
voi veni printre falduri de vise
spre nufărul iubirii
ce m-a fermecat odată, într-o noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele meu încă aleargă ca ploaia

Oasele şi rinichii fratelui meu trebuie să fie acum
la plimbare undeva, transplantate în alţi oameni,
poate în ploaia persistenta din ora de dinaintea răsăritului.

Fiecare picătură de apă conţine moleculele de apă
ale fiinţelor care au trăit odinioară, acum descompuse,
transformate în gheaţă şi în abur, apoi în nori.

Curând fostele picături de ploaie se vor plimba pe străzile oraşului,
curând viitoarele picături de ploaie vor păşi printre
ramurile căzute din copaci, peste fisurile din lut.

Undeva în această lume stropii de ploaie
au format fundamentul de apă din trupul fratelui meu –
şi al lui Pascal, de asemenea, veacuri în urmă.

Şi totuşi aceste ploi nu sunt ei întru totul;
lichidul insensibil care cade ( doar răpăit şi ochiuri de apă),
acoperă, se întinde, alergă în râuri învolburate,

aşa cum fratele meu obişnuia să alerge în zori
cu pieptul gol, sub bobocii apei,
căţărându-se pe crengile desfrunzite ale copacilor,

pe străzi de culoarea ocrului, numărând paşii,
sărind peste băltoace urmărit de norii
care promiteau să aducă ploaia în următoarele minute.

poezie de Marc Jampole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

uneori strângeam stele în palmă
să nu se rătăcească în galaxii
mă aveai, eu visam
clădisem un monument pe ăst tragic pământ
mă întrebam mereu cine sunt
treceai printre stele, suavă ca ele
erai senină şi pură iubito
te frângeai între gânduri, eu păşeam printre spini
erai primăvară, fecioară...
îmi era atâta dor de tine, dor de casă
să vin, să mă întorc astăzi acasă
dar lupii ăştia mă omoară, nu mă lasă
şi dacă tu...
atunci eu...
ce labirint al sufletului croisem într-o noapte între noi
e trist că n-am ştiut atâta timp de noi, noi, doi nebuni
noi, amândoi, în şir de doi
începe tu, eu...
tu mă strigai în noapte, chemarea era mută
plutea pe lac un nufăr, iar tu plângeai prin colţuri
te adunam în palmă şi printre gândurile lumii
te-am sărutat femeie, ca întâia dată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osul apei

A îngheţat în zbor un fluture! Căzut a fost
şi în lovirea de ţurţure s-a desfăcut ca un pumn
cu cinci aripi
şi dus a fost...
dus pe apă printre sloiuri ca nişte palme
pe obrazul apei plânse
până-n vale
tocmai în vale
unde s-a scurs printre coturi de apă sălcie
sub care
împietrit de nerăbdare
aştepta un os viclean
să se-aşeze ca pe-o floare
pământie.
Ce rece eşti...
A murmurat osul!
Ce degete sunt..
A fluturat apa!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară în gura leului

burlacii vizitează america de sud vai ce entuziasm
după o vârstă florile de portocală miros mai frumos
euro este cel mai bogat fluviu şi călătoria te poartă
până la marginea bancnotei adânc în verdele junglei
primele amintiri sunt fântânile în care ochii aleg
să-şi planteze cascada lacrimilor de la rădăcină
s-au oprit din creştere mici lujeri pe obrazul murdar
al bătrânilor care îşi duc viaţa sub poduri
marile metropole cu felinare electrice
motani imenşi hrăniţi ca nişte regi
şi armata de soareci care traversează podul calicilor
în fiecare dimineaţă rod din bărcuţele micilor speranţe
curcubeul se opreşte la capătul lumii
sinucigaşul zâmbeşte după ultima ploaie
i-au îngheţat în buzunar seminţele de otravă
ciorapii rupţi în pantofii de la văduva bancherului
dar nimic nu te poate opri din plimbarea de primăvară
o zi rubensiană încape în tot oraşul
cip cirip printre ramuri te face să ai din nou
poftă de mâncare poftă de viaţă
cine mai ştie care a fost ultima ta dorinţă
înainte de a înfuleca sendvişul din geantă
o ţigară apoi şi hai să te întorci la treabă
printre cursele de şoareci pauza de masă s-a terminat

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând spre necunoscut

De vrei s-asculţi a apelor şoptire,
Şi îţi doreşti să le-nţelegi trăirea,
Te-apropie de ele cu iubire
Şi-ai să auzi cum sună fericirea.

Ca să-nţelegi pădurea cum îţi cântă,
Urmează, printre crengi, o adiere,
Şi vei vedea cum frunzele descantă
şi le alintă-n blândă baleiere.

Nu te-ntrista de nu-nţelegi cum norii,
Atât de albi, în pacea lor, pe cer,
Se schimbă, uneori, precum actorii,
Iar ploaia le devine mesager.

De vrei să înţelegi, ce-ai de pierdut?
Trimite-ţi gândul în necunoscut!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări

obosisem
stigmatizat zăceam printre gânduri
doar ploaia mai spăla sufletul de drum
eram mai bătrân decât mine
uneori mai plecat dintr-o parte în altă parte
eram singur cu timpul
simteam echivoc
o lume trecea, eu zăceam pe un ciot rupt de speranţă
speranţe nu aveam, le băusem pe toate la crâşma din drum
eram nimeni
aici şi acasă
deschideam, mai scriam câte-o carte, mă scriam
ploua peste mine şi totuşi ploua
răguşit, mă adunam dintre cioburi de gânduri
ruginise în palme cuvântul rămas
de rămas nu a rămas nimeni
doar ploaia bătea spasmodic în poartă
vroiam să vin dar nimic nu venea
am tăcut speriat, strângând în braţe cuvântul
renunţasem la lume, ruginise şi ea
păşeam printre şinele rupte
mi-era sete şi totuşi plecam
uitasem să cânt
în tindă fata plângea pe note difuze
rătăceam printre cei plecaţi între noi
sfărâmam lumina în palme
croind curcubee pe cer
învăţasem să vâd
aşteptând o clipă
ce azi nu venea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epic

Am trăit în locuri importante, în vremurile eroice
Când s-au petrecut şi tranşat marile evenimente: cine era
Proprietarul acelei parcele sterpe de pietriş, în ţinutul nimănui,
Înconjurat de furcile revendicărilor noastre.

I-am auzit pe-alde Duffy urlând " Blestemat fie-vă sufletul!"
Şi l-am văzut pe bătrânul McCabe gol până la brâu
Cum păşeşte pe-acea palmă de pământ sfidând oţelul ascuţit –
"Iată cum mă trec eu printre fiarele pietrelor."

Se întâmpla în anul ăla cu deranjul de la München*.
Care eveniment era oare mai important? Eram gata-gata
Să-mi pierd interesul pentru Ballyrush şi Gortin,
Dar apărut stafia lui Homer care mi-a şoptit la ureche,
A spus: Iliada s-a născut dintr-o gâlceavă locală
Asemănătoare. Fiecare zeu îşi arogă propria importanţă.

* Pe 29 septembrie 1938 Marea Britanie, Franţa, Germania nazistă şi Italia fascistă au semnat la München un acord pentru împărţirea Cehoslovaciei. Hitler îşi ascuţea cuţitele

Tot atunci familile Duffy şi McCabe, respectiv Ballyrush şi Gortin se certau într-un sătuc din Irlanda pentru câte o palmă de pământ. Kavanagh magnifică o dispută locală, relativizând "deranjul de la Munchen" şi făcând totodată, în amintitul context, o trimitere surprinzătoare şi interesantă la un eveniment din antichitatea elenă.

poezie de Patrick Kavanagh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lingvistul

Dacă am trăi într-o lume unde clopotele
spun într-adevăr "bang-bang" şi unde "muu"
este mai degrabă ceva rostit
cu eficienţă de o vacă,
eu aş putea crede că tu ai putea crede
că aceste sunete pe care le scot eu în aer
şi aceste forme cu care înnegresc hârtia albă
sunt cumva conectate
cu gândurile din mintea mea
şi cu sentimentele din gândurile mele.
După cum stau lucrurile,
dacă ar fi să te privesc în ochi şi să spun
"ham-ham" sau "mac-mac", tu ai lua asta ca pe un fel de
disperată antologie de admiraţie,
o concentrare a tuturor conflictelor
provenind dintr-un gen de introvertire, ca pe o capsulă
conţinând semnificaţia semnificaţiei mele
pe care nu o pot scrie pe hârtie
mai mult decât aş putea silabisi sunetul suspinului
pe care l-aş scoate atunci, înainte ca
bangbang-ul şi macmac-ul să-mi fi făcut drum
printre toate dicţionarele şi dialectele
impreciziei.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâmpeie de taifas...

... erai spectrală nu ştiu cum aşa
flux de lumină
erai astrală sus pe undeva
pe sub retină

şi mai erai pe pajişte cu flori
o simplă floare
şi mai erai fior printre fiori
fior ce doare

erai un fulg printre nămeţi
un fulg cuminte
şi strop de rouă-n dimineţi
pe ierburi sfinte

din câte-ai fost a mai rămas
doar o himeră
cu care leg crâmpeie de taifas
la colţ de eră...

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

şoapte necunoscute se izbeau de pereţi
în labirintul cunoaşterii
la răscruce de gânduri
umbre păşeau printre coloane atemporale
aşteptând reîntoarea
cumplită stare
să plec, să fug
cădeau pescăruşi pe ţărmuri de mare
în curcubeul luminii
fulgere albe peste oceanul de întrebări
în nemărginirea cuvântului la focul creaţiei
necunoscut între voi
ciopleam neantul
spărgând obloanele lumii
aici nu mă aştepta nimeni
cărările curgeau în timpul rămas
păşeam dintr-o umbră în altă umbră
poate nu mă voi mai întoarce aici
mă ardeau depărtările
în zori, din palme se scurgea cenuşa stinsă
sub picăturile crude de rouă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vreme

mă-nnorez în toamnă
dimineaţa mă-nsingurez
duc cerul pe marginea apei
adăpându-l odihnă
apoi plec tehui
de găsesc sau de mă găseşte un cal
ne potrivim la potcoavă şi mai urcăm o amiază
lină cernere de umbre de lumini prin frunzele încărunţite
cărare molcomă prin mirosul uitat al florilor
pietrele nezdruncinate ale aerului clipind a fior şi a dor
ploaia a stat aici îi văd urma corpului aburind în iarbă şi hăţiş
hai murgule mai du o amiază la toamnă
mai limpezeşte
o vreme
un cer pentru înstelare
nu-mi cere fân sau zăbavă curgi ca un râu somnoros înspre seară
lasă-mă să îţi gust
o vreme
copita amară

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni, în afara ta, nu te cunoaşte mai bine. Nimeni nu are de unde să ştie ce te doare şi ce nu te doare. Poate, dacă ai noroc, să te intuiască, dar atât. Şi totuşi, nu poate să ştie dacă acolo unde el calcă e cărare de munte printre stânci, printre flori sau printre lacrimi.

citat din Chris Simion
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voiam

te voiam şi atunci
când ploaia biciuia în arterele pline cu albastru,
când frunzele căzute îşi răsturnau umbra în vânt,
durerile crispate dansau haotic până la lună.
primul zâmbet s-a prelins ca o mâhnire întârziată
pe-o aripă de fluture.
infinitul lui l-am strâns atunci în palmă,
în braţe am adunat un spaţiul gol
din care plecase curcubeul.
te voiam împotriva lui "tu", împotriva lui "eu",
împotriva dreptului de verde,
a neacordării simfoniei greierului cu noaptea albă.
o contopire între mine şi strălucirea himerică de luceafăr
mi-a dus călătoria la ultima poartă,
în locul unde nu există fântâni,
ci tălpi însetate.
cu fiecare clipă stelele împrăştiate construiesc un univers straniu
cu sentimente incolore,
cu tine transparent pân" la epuizare,
cu ruperea mea din lume
într-o după aceea, unde nimic nu rămâne.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!