Hrana iubirii

Ce-ai vrea iubite să mănânci la cină
Carne prăjită, mazăre, croasante
O supă cu legume din grădină
Ori ale mele buze apetisante?

Sau poate îţi doreşti ceva cu sos
Picant, aşa cum gustul tău adoră?
Însă oricât ar fi el de gustos
Nu-ţi cade bine la această oră.

Poate o bere, un pahar cu vin
Şi un coniac să meargă la mâncare?
Însă pe urmă nu vreau să te ţin
Şi să te duc devreme la culcare.

Dar eu sunt dulce şi am trupul fin
Şi-s hrănitoare precum o alună
Iar dacă-n blender mă agiţi puţin
Obţii o mâncărică foarte bună.

Aşa că o să ai hrană din plin
Să nu te-aud că zici că ai răbdat
Fiindcă o să te saturi pe deplin
Atunci când o să stai cu mine-n pat.

poezie de Ernestine Northover, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Atunci, de ce nu faci aşa cum ai spus?
Lucian: Poftim?!
Maria: Păi, n-ai ţinut deloc cont de părerea noastră, nici măcar nu ne-ai întrebat... Te-ai retras şi ai recurs la această separare, ceea ce nu-i deloc corect. Noi nu doream această separare, nici să-ţi reproşăm ceva sau să te schimbăm cumva din funcţie. Doar ea a spus ceea ce a spus, însă Lia nu e întregul echipaj; nu reprezintă nici măcar majoritatea, e în minoritate absolută, de asta nu e corect ceea ce faci.
Lucian: Mda, înţeleg... Ce-ai vrea?! Poate că am greşit, nu-i imposibil. Sunt şi eu doar un om, nu-s perfect. Uneori am toane, am gărgăunii mei...
Maria: Gărgăuni; că bine le zici... Dar renunţă odată la ei!
Lucian: Nu pot, nu-i aşa de simplu...
Maria: Şi atunci cum rămâne cu partea "decidem împreună cum ar fi cel mai bine să procedăm, după ce ascultăm părerea fiecăruia"?
Lucian: Da, bine, recunosc, poate am exagerat, poate am greşit... Şi ce vrei să faci în acest sens? Vrei să mă dai în judecată? Sau... Hai, ia-mă la bătaie! Eu îţi permit.
Maria: De parcă aş putea...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă ceva!

De ani de zile aştepţi o schimbare
Şi te vaiţi că îţi merge din ce în ce mai rău.
Însă nu faci nimic, eşti în "hibernare"
Vrei să facă alţii totul în locul tău.

Şi când e vorba de luptă dai doi paşi înapoi,
Nu faci nimic şi aştepţi să îţi meargă bine.
Însă nu te-ai săturat să stai doar în "ploi"?
Fă ceva, schimbarea poate începe de la tine.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (8 iulie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Uite, vreau să-ţi dăruiesc ceva.
Lucian: Mie?
Diana: Da. Doar dacă-mi promiţi că vei lăsa în urmă acea întâmplare.
Lucian: Să-ţi promit? Nu vreau să te mint; nu cred că pot, dar cel puţin am să încerc.
Diana: E bine şi atât. Iată; lănţişorul meu... Poftim! Ia-l tu, ca să-ţi amintească de mine în următorii ani.
Lucian: Dar, mamă, e al tău...
Diana: Bineînţeles că-i al meu. Însă vreau să-l ai tu, ca să nu mă uiţi.
Lucian: Ştii bine că nu te-aş putea uita nicicând, indiferent de distanţa care ne-ar despărţi sau anii în care nu te-aş vedea.
Diana: Te cred, dragul meu. Primeşte însă şi acest lănţişor, iar când îţi vei aminti de mine, priveşte-mi chipul din medalion. Eram foarte tânără atunci...
Lucian: Încă mai eşti şi acum, tânără şi frumoasă. În fotografia asta însă pari cu adevărat doar o copilă. Ce vârstă aveai?
Diana: 16, poate aproape 17.
Lucian: 16... Chiar erai doar o copilă. Pot să te întreb de unde ai lănţişorul şi medalionul? Sau de la cine?
Diana: Le-am primit... de la tatăl tău.
Lucian: Şi de ce nu apare şi blondul în fotografie, alături de tine?
Diana: Pentru că atunci n-a avut o fotografie atât de mică, iar după aceea am neglijat... Aşa că a rămas doar a mea.
Lucian: A rămas doar fotografia ta? Pe mine nu mă deranjează deloc, dar...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Ce-ar fi să mănânci şi tu cu noi, frumosule?
Lucian: Fie. Nu vă pot refuza.
Stela: Sper că tu ai acolo mâncare de regim, cum ţi-am prescris eu.
Lucian: Bineînţeles. Ţi-am urmat întocmai recomandările. Dacă nu mă crezi, poţi verifica.
Stela: Lasă... Nu cred că mă tragi pe sfoară. Dar sper că mie nu mi-ai pus mâncare de regim.
Lucian: De ce nu, doctore? Faci separatisme? Sau nu-ţi plac mâncărurile cu restricţii? Cred că ţi-ar prinde bine o porţie de regim, să vezi ce-mi prescrii mie să consum.
Stela: Renunţă, frumosule! Eu nu sunt bolnavă, deci n-am nevoie de regim. Când voi fi, atunci mai zic, însă nu acum.
Lucian: Nu-ţi face griji, doctore. Te asigur că tu şi Lia nu aveţi mâncare de regim; doar eu.
Stela: Vezi, aşa mai merge. Mă bucur că eşti ascultător şi nu-mi creezi probleme. Ce zici, Lia?! L-am "dresat" bine, nu-i aşa?!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău

Trupul tău, a dor miroase,
Sau a ploaie-n asfinţit,
A cireşe mari, pietroase
Şi a lacrimi care mint.

Doua pere pârguite
Se topesc pe-a mele buze,
Strânse-n palmele sfinţite
De parfumul... unei muze.

Şi mi-e bine... şi mi-e sete
A sorbi din tine, iată,
Fără urmă de regrete,
Seva dragostei curată.

Şi mi-e foame de iubire,
Dulce, pusă-ntr-un sărut,
Peste trupul tău subţire
Ce se coace-n aşternut.

Trupul tău, miroase-a mure,
Sau a mac topit în soare,
Când vin fluturi să te fure
Şi-n adânc... să îţi coboare

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău

Trupul tău a dor miroase
Sau a ploaie-n asfinţit,
A cireşe mari, pietroase,
Şi a lacrimi care mint.

Două pere pârguite
Se topesc pe-a mele buze,
Strânse -n palmele sfinţite
De parfumul... unei muze.

Şi mi-e bine şi mi-e sete
A sorbi din tine, iată,
Fără urmă de regrete,
Seva dragostei curată.

Şi mi-e foame de iubire,
Dulce pusă-ntr-un sărut,
Peste trupul tău subţire,
Ce se coace -n aşternut.

Trupul tău miroase-a mure
Sau a mac topit în soare,
Când vin fluturi să te fure
Şi-n adânc să îţi coboare

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul dulce de căpşună

Te ţin în braţe şi de mână,
Ai gustul dulce de căpşună
Şi îmi miroşi frumos, a viaţă,
Eşti adiere de dulceaţă

Mi te aşez încet pe buze,
Nu ştii că vrei, îţi cauţi scuze,
O teamă... însă şi dorinţă
Eşti ca un fulg în neputinţă

Pluteşti uşor, înmiresmată,
Uitând că poţi fi sărutată,
Însă eu ştiu, însă tu simţi,
Nu avem cum să fim cuminţi

Simt gust de dragoste albastră,
Căpşuni buchete, flori in glastră,
Fiori necunoscuţi, uitaţi,
Suntem prea puri... sau prea curaţi

E zbor de suflete rănite
Şi de iubiri nepovestite,
Dar ochii spun, inima simte,
Ceva, cumva, ne-aduce aminte

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, poţi întreba pe oricine doreşti! Chiar şi Sid ştia că sunt îndrăgostit de tine. Serios!
Lia: Bine! De ajuns! Ţi-am spus: Te cred! Însă asta nu schimbă nimic între noi. Adică, tot nu-ţi accept prietenia.
Lucian: Ah, nu?! Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu mă vei accepta, nu atât de uşor sau de curând. Că mă vei respinge din nou... Lia, mă înnebuneşti! Mă zăpăceşti de tot! Zău aşa...
Lia: Off, Luci... Nu-ţi accept prietenia... Nu încă. Şi... Te refuz; deocamdată...
Lucian: Deocamdată?! Nu încă?! Asta sună promiţător. Dar, te rog... Vorbesc foarte serios! Nu-mi da speranţe false, nu mă amăgi! Lia, ţi-am mai spus... Nu-mi face aşa ceva! Ţi-am spus să nu te joci cu mine! Nici cu sentimentele mele! Te rog mult... N-aş putea suporta, pur şi simplu!
Lia: Luci, nu mă joc cu tine, nici cu sentimentele tale, promit! Şi nici nu-ţi dau speranţe false, nu te amăgesc...
Lucian: Şi atunci, eu ce-aş putea înţelege din toate astea?
Lia: Ceea ce ţi-am spus. Deocamdată, încă te resping, nu-ţi accept prietenia, nu încă. Ceea ce înseamnă că da, poate în curând, te voi accepta totuşi. Mi-ai spus că nu vei renunţa atât de uşor la şansa ta; ei, bine, s-ar putea să nici nu fi nevoit să renunţi, pentru că ai şansa ta. Eşti pe drumul cel bun, domnule comandant... Iar dacă asta-ţi doreşti atât de mult, prietenia mea, s-ar putea să o obţii, cât de curând, însă nu încă...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să atragi atenţia unei persoane de sex masculin din preajma ta, foloseşte-te de mici artificii precum un parfum fin, o cină romantică delicioasă ori de un ton plăcut al vocii, atunci când purtaţi discuţii în doi. Nu uita însă, că un subiect de conversaţie dintr-un domeniu care îl interesează poate fi, la fel de bine, un pas înainte în cucerirea sa.

citat din Andreea Gluh
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar două existenţe,
Mari şi mici în universe
Pline de vise şi dorinţe
În multe alte multiverse!

Suntem fiinţe sau poate corpuri cereşti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar poveşti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieşit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.

Sau poate trăiam precum doi zei sau prinţi,
Într-o lume plină de sfinţi şi regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur şi arginţi,
Sau poate nu ne lipsea nimic şi n-aveai cum să negi!

Însă acum un lucru e clar trăim precum două fiinţe,
În trupuri omeneşti atât de neînţelese;
Ne iubim cu inima şi a două conştiinţe
Şi a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!

Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Şi cât suflet tu ai pus
În mii dar şi vieţi eterne
În muşcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!

O aşa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar şi fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanţei noastre în neştire
Şi fericirea resimţită la fiecare revedere,
Oferă o speranţa atât de mare, totodată, nebunie!

Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte şi miere!
O nouă viaţă noi am scris cu întâmplări bune dar şi rele,
Însă priveşte-ne pe noi acum trăind împreună vieţi eterne!

Mă săruţi şi mă muşti iar,
Mă înnebuneşti tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...

Iar mă muşti de buze acum, te strâng în braţe,
Îţi simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele braţe!
Te pot privii a mea regina!

Eşti acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Şi totodată, iubita mea, îmi eşti totul dar şi artă
Aerul pur şi veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparaţie cu vieţile noastre trăite împreună eterne

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună! Te iubesc!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Gata, campionule? De abia acum ai ieşit de la Lucian? Parcă ţi-am spus să stai doar puţin.
Mihai: N-am uitat. Să ştii însă că vizita mea nu l-a deranjat. Din contră, i-a făcut mult bine, aşa că n-ai motive să mă cerţi.
Stela: Poate... Însă nu ştiu ce va spune Nis când te vei întoarce, văzând cât de mult ai stat cu şeful lui; doar ştii bine că lui nu i-am dat voie deloc, nici măcar puţin, deci, nu e corect faţă de el.
Mihai: Las' că mă descurc eu cu Nis. Nu mi-e frică de el. N-are decât să spună ce-o vrea. Nu mă sperie pe mine, oricât de înalt ar fi. Poate invers.
Stela: Ştiam că nu eşti fricos, însă nu-i corect faţă de ceilalţi.
Mihai: De ce nu?! Doar le vei da şi lor voie să-l vadă, în curând, nu-i aşa?
Stela: Nu foarte curând. Alex e acolo?
Mihai: Nu. A ieşit când am intrat eu. A fost un adevărat cavaler. M-a lăsat să discut în linişte cu Luci. Presupun că e împreună cu ceilalţi acum, pe puntea principală, deci, mă duc şi eu la ei.
Stela: Bine, Mihai. Eu intru la pacientul meu. Dacă nu-i Alex acolo, nu-i bine să-l las singur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteca neurmată

Două poteci se depărţeau în codrul veştejit
Şi nu puteam pe amândouă să o apuc, firesc,
Fiindcă doar un drumeţ eram, aşa că m-am oprit
Şi cu privirea una anume departe-am urmărit
Până acolo unde-n frunze puteam să o zăresc.

Însă aşa cum e corect şi cealaltă am privit
Deoarece mi se părea că e ceva mai bună
Fiindcă al ei covor ierbos nu era prea strivit
Însă din ce-am văzut, că am mai zăbovit,
Păreau îmbietoare, aşa stând împreună.

În dimineaţa aceea, însă, erau complet pustii
Şi-acoperite bine de frunze necălcate,
Dar prima am lăsat-o pentru o altă zi,
Deşi drumul te poartă şi tu prea bine ştii
Că înapoi să vii nicicum nu se mai poate.

Şi spun acum ce spun cu un profund oftat
Căci multă vreme-n urmă, abia îmi amintesc
Două poteci în codru încet s-au depărtat
Iar eu fiind acolo pe una am apucat
Şi asta a contat în viaţa ce-o trăiesc.

poezie clasică de Robert Frost, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ce-mi faci?! Tu chiar vrei să mă zăpăceşti, de tot?! Lia, îmi trasmiţi semnale contradictorii! Cum ai vrea să înţeleg ceva?
Lia: Luci, dacă se întâmplă astfel, e doar din cauza mea. Pentru că aşa e în mintea mea, totul e încâlcit, contradictoriu, confuz, dar nu din vina ta. Am să te rog doar să fii înţelegător cu mine şi să ai răbdare şi s-ar putea să obţii ceea ce îţi doreşti atât de mult, adică, prietenia mea. Şi nu-ţi dau speranţe false, nici nu te amăgesc... Doar ai răbdare! E tot ceea ce-ţi cer!
Lucian: Foarte bine! În cazul ăsta... Pentru a-ţi dovedi că nu sunt numai foarte îndrăgostit de tine, ci şi înţelegător şi răbdător, n-am să insist asupra subiectului, cel puţin deocamdată. Reţine, însă! Te iubesc! Din tot sufletul meu! Nici nu există cuvinte prin care să pot exprima ceea ce simt pentru tine. Tocmai de aceea am atâta răbdare, pentru dragostea ce ţi-o port, de atâta timp; ea îmi dă forţa necesară pentru a putea răbda... Oricât va fi nevoie!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu obţii ceea ce îţi doreşti, suferi; dacă obţii ceea ce nu îţi doreşti, suferi; chiar şi atunci când obţii exact ceea ce îţi doreşti, tot continui să suferi pentru că nu poţi păstra acel lucru pentru totdeauna. Mintea ta este necazul. Ea vrea să fie liberă de schimbare. Liberă de durere, liberă de obligaţiile vieţii şi ale morţii. Dar schimbarea este legea şi nicio cantitate de prefăcătorie nu va modifica această realitate.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arthur: Guinevere!
Gwen: Îmi pare rău. Ştiu că nu ar trebui să mai intru aşa. Toată lumea vorbeşte despre căsătoria ta cu Elena. Ştiu că ai spus că nu îţi doreşti asta, dar mai ştiu şi că nu poţi avea mereu ce îţi doreşti. Ştiu asta foarte bine.
Arthur: Dorinţele mele sunt chiar aşa de nesăbuite?
Gwen: Da, Arthur. Din perspeciva tuturor, mai puţin a mea şi a ta, sunt total nesăbuite.
Arthur: Atunci sunt fericit că sunt nesăbuit. Cu siguranţă e mai bine decât să fiu nefericit.
Gwen: Nu cred că ea te va face nefericit. Are un suflet bun.
Arthur: Şi tu.
Gwen: Ştim amândoi că nu se poate.
Arthur (cu lacrimi în ochi): Şi dacă fac asta... dacă mă însor cu ea, tu ce vei face?
Gwen: Voi privi cum devii regele pe care îl merită Camelotul.

replici din filmul serial Merlin
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesagerul iubirii

Tu dormi, iar trandafirul meu aşteaptă
să-ţi simtă respiraţia din vis
şi doar atunci să îţi vorbească-n şoaptă,
aşa cum ne-am vorbit şi mi-a promis.

El îţi va spune,-n visul tău, cum eu
mă cred pierdut atunci când te privesc,
cum simt ceva crescând în pieptul meu,
cât vreau să-ţi spun tot timpul: "Te iubesc!".

Îţi va şopti poeme de iubire
pe care le-am compus cu tine-n gând
şi-n graiul lui el îţi va da de ştire
că-n visul tău aş vrea să fiu oricând.

De-l vei cutremura cu un suspin,
te va trezi cu un miros plăcut
şi îţi va spune cum am să te-alin
sau cum voi fi la pieptul tău un scut.

Atunci, iubita mea, vei şti şi tu
tot ce simt eu, dar încă nu-ndrăznesc
să-ţi spun, de teamă că vei spune "Nu!",
chiar dacă-n vis, prin flori, eu îţi vorbesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Traian, tu eşti conştient de faptul că băiatul va pleca?
Traian: Normal, altfel cum?!
Diana: Şi cum poţi fi atât de insensibil?
Traian: Insensibil?
Diana: Da; e totuşi fiul tău, iar tu pari atât de nepăsător...
Traian: Fiul meu...?! Mă mir că ţi-ai amintit acum acest lucru! Par nepăsător, zici?! Sunt insensibil?! Poate că din cauza ta am devenit astfel, poate că tu m-ai transformat... Crezi că nu mai am sentimente? Scuze, greşeşti! Par nepăsător şi insensibil; reţine însă, aparenţele înşeală...
Diana: Şi atunci, în cazul tău...?!
Traian: Ce-ai vrea? Sunt totuşi directorul... Nu-mi pot permite să mă exteriorizez, mai ales că nu se cunoaşte adevărul; toţi ştiu doar că-i preferatul meu... Chiar ar deveni suspect dacă m-aş manifesta altfel, adică aşa cum mă simt... Insensibil, nepăsător... Să ştii, nu mă aşteptam să-mi spui aşa ceva! Chiar nu mă aşteptam la asemenea reproşuri din partea ta.
Diana: Vai... Repet, îmi pare rău.
Traian: Asta nu mă ajută cu nimic. Regretele tale nu-mi sunt de nici un folos, la fel ca mulţumirile sau recunoştinţa ta; n-am nevoie de ele! Repet: Dacă n-ai de gând să renunţi la blondul tău, lasă-mă în pace, cu nepăsarea şi insensibilitatea mea cu tot! Pricepi?
Diana: Bine, te las... Ah, iartă-mă, te rog, Traian... Iarăşi am spus ce nu trebuia.
Traian: Să ştii... Mai bine tăceai, dar... Off, chiar nu mai contează!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!