Scrisoare către tine de nicăieri
De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aș fi fost pierdut
și aș fi trăit departe de tine,
singur al nimănui
De n-ai fi fost tu,
vânt mă făceam
să te caut
de n-ai fi fost te-aș fi inventat
ca pe o mașină cu aburi
mi s-a spus
că nainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
și m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec
apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
era o seară de iarnă flămândă,
în noiembrie
douăzecișiunu în două mii șapteșpe,
când totul era searbăd pustiu
și m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să știu.
Neștiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolțit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic și divin
a iarbă, a vin
și am înțeles simplu că vom fi
suflete pereche.
mereu te-am căutat
și nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.
De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ți fie frig,
am să te veghez cu viața
să nu-ți fie frică în vis
de nimic.
Cred că ar trebui
să te ascund în suflet
să nu te găsești,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
brațele și buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
și-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge ușor pe obraz,
când cald, când sărat
sufletul meu pereche.
Stropii de ploaie mă mângâie
așa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalț.
Când ai vrut să mă săruți pe furiș,
așa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a țipat ca o pasăre spin
și m-am trezit...
Ni s-a dat un dar divin,
îți spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubește-ne iubito și iartă,
sărută-ne și nu ne părăsi...
niciodată.
Te voi iubi, să știi,
mereu te voi iubi...
și când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.
De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii de bucăți
mă voi risipi și mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară
îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiți, iubiți se pare...
de o ghilotină.
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre suflet
- poezii despre visare
- poezii despre lumină
- poezii despre îngeri
- poezii despre viață
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre ploaie
- poezii despre întuneric
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Citate similare
Scrisoare către tine de nicăieri
De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aș fi fost pierdut
și aș fi trăit departe de tine,
singur al nimănui
De n-ai fi fost tu,
vânt m-aș fi făcut
să te caut
de n-ai fi fost te-aș fi inventat
ca pe o mașină cu aburi
înainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
mai întâi
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
și m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec
apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
și m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să știu.
Neștiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolțit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic și divin
a iarbă, a vâltoare și a vin
și am înțeles simplu că vom fi
suflete pereche.
mereu te-am căutat
și nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită
la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.
De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ți fie frig,
am să te veghez cu viața
să nu-ți fie frică în vis
de nimic.
Cred că ar trebui
să te ascund
ca să nu te găsești,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
brațele și buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul
sau pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
și-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge ușor pe obraz,
când cald, când sărat
când departe de mine
sau pe înserat.
Stropii de ploaie mă mângâie
așa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalț.
Când ai vrut să mă săruți pe furiș,
așa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a țipat ca o pasăre spin
și m-am trezit...
Ni s-a dat un dar divin,
îți spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubește-ne iubito și iartă,
sărută-ne și nu ne părăsi...
niciodată.
Te voi iubi, să știi,
mereu te voi iubi...
și când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.
De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii
și mii de bucăți
mă voi risipi și mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară
îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiți, iubiți se pare...
de o ghilotină.
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Metamorfoză
Când ploaia de la geamul tău
Plângând, te va trezi în noapte
O picătură voi fi eu
Venit la tine de departe.
Când vântul, fremătând ușor,
Lin printre crengi va adia
Tu vei simți prin al tău păr
Timidă, mângâierea mea.
Când Soarele va străluci
Și, zâmbitoare, a ta față
O rază-a lui o va privi
Voi fi eu cel ce te răsfață.
Când marea-n ea te va primi
Și-n apa ei vei luneca,
Un val al mării eu voi fi
Învolburat de vraja ta.
Când, la fereastră, chipul meu
Plângând, te va trezi în noapte
În poezie voi fi eu
Venit la tine de departe.
Voi fi cu tine zi de zi,
Te-oi însoți în a ta viață,
La geamul tău mă vei privi
Zâmbind, în astă dimineață"
Din vis, atunci eu m-am trezit
Și am privit spre curcubeu,
Știind că cel ce mi-a vorbit
A fost chiar El, iubitul meu.
poezie de Marilena Răghinaru din Frânturi de suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre răsfăț, poezii despre păr sau poezii despre poezie
Tu să nu mă însoțești
Astăzi plec din astă lume.
Tu să nu mă însoțești!
Aici ție-ți este bine.
Aici tu poți să iubești.
Să nu fii trist! Nu-ți pară rău!
Atunci când vii cu flori la mine
să-ți amintești c-am fost și eu,
o viață-întreagă lângă tine.
Acuma plec la Dumnezeu,
dar nu te-am părăsit.
Port în suflet chipul tău
ca și atunci când te-am iubit.
De sus, în fiecare noapte
te voi privi la infinit.
În vis îți voi trimite șoapte,
în timpul fără de sfârșit.
Când steaua mea va străluci
să mă privești seară de seară.
De tine îmi voi aminti
cum ne iubeam în nopți de vară.
Pe pământ am fost o floare
bătută uneori de vânt.
De-acuma voi fi steaua care,
zace sub al tău pământ.
Când vei bea apă din izvor,
de mine tu să-ți amintești.
Acolo ne-am iubit cu dor
și mi-ai promis că mă iubești.
Dacă de mine-ți va fi dor,
sus, în cer mă vei găsi.
Escaladează orice nor
și sigur ne vom întâlni.
Voi fi stea în carul mare,
tu luceafăr lângă mine.
Vom lumina ca un soare,
vom simți c-am fost pe lume.
poezie de Dumitru Delcă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre noapte, poezii despre flori, poezii despre tristețe sau poezii despre timp
Pentru totdeauna
Mă voi închina la tronul Tău
Și îți voi cânta cântecul meu de iubire
Voi cânta cu inima
Pentru Tine, Tatăl și Regele meu
În fiecare zi voi trăi
Pentru a Te face să zâmbești
Și când, în sfârșit, ne vom întâlni
Va fi pentru totdeauna
Și, o, cât de larg Îți vei deschide brațele
Când voi avea nevoie de dragostea Ta
Și cât de departe vei călători pentru mine
De mă voi pierde vreodată
Și mi-ai spus că tot ce simți pentru mine
Este iubirea nemuritoare
Pe care mi-ai arătat-o prin cruce
Mă voi închina Ție, Dumnezeul meu
Mă voi închina Ție, Dumnezeul meu
Te iubesc
Te iubesc
Mereu voi cânta
Mereu voi fi cu Tine
Voi fi cu Tine.
cântec interpretat de Hillsong
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre sfârșit, poezii despre monarhie, poezii despre inimă sau poezii despre cruce
Te voi iubi
Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n așternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.
Te voi iubi chiar și atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ți voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ți-e pasul,
Am să te-aștept și tot te voi iubi.
Voi săruta și clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.
Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ți umezească pleoapele și gura,
Când buzele-mi alături nu îți sunt.
Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare și prăpăd.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre ochi, poezii despre gură, poezii despre culori sau poezii despre albastru
Trio (viața, omul, sufletul)
Vei fi cu mine,
chiar și atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
și atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respirație...
Vei fi cu mine,
chiar și atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viața ta!
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
și atunci când imensitatea mării
va înghiți visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!
Voi fi cu tine,
char și atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
și atunci când, cu tine nu aș vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!
"Iubeste-ți aproapele ca pe tine însuți..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau poezii despre stele
Nu te intoarce
Mi-a fost frică...
Când singur am rămas.
Te-am implorat rămâi...
Dar n-ai făcut un pas.
Tot cerul...
Asupra mea s-a prăbușit,
Că tu erai femeia,
Ce prea mult am iubit.
Nu te întoarce...
Nu te voi aștepta.
Chiar dacă lacrimile mele,
Pe obraz se vor usca.
Nu te întoarce...
Aici... nu voi mai fi.
Chiar dacă zilele..
Curând mi s-or sfârși.
Te-am sărutat...
Pe buzele-ți fierbinți,
Eram prea tânăr,
Ușor m-ai scos din minți.
Nu încetăm in brațe să te strâng.
Iar tu râdeai,
Pe altul aveai in gând.
Nu te întoarce,
Tot va fi pustiu.
Și pietre vor seca
Pe fundul unui râu.
Nu te întoarce...
Tot singură vei sta.
Și când ți-o fi mai greu,
Să știi... vei regreta.
Și acuma- ți aud pașii...
Ce parcă în vânt pluteau,
Și vocea ce-a de zână,
Cu șoapte mă trezeau,
In inima-mi deschidă,
Un trăznet m-a lovit.
De ce î-mi era frică
Tot nu am fost ferit.
Va veni o zi... sunt sigur ziua ta.
Când lacrimile mele,
Sigur vei regreta.
Albastrul... din ochii tăi,
Încet va dispărea.
Vei căuta iubire,
Dar nu vei mai avea.
Acum... ești prea departe,
Și... ce folos... n-ai pace.
Bagajul ți-e la ușă...
Te rog... nu te intoarce.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre voce, poezii despre tinerețe, poezii despre râuri sau poezii despre pace
Nu exist!
Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...
Am înțeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..
Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...
Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...
Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puțin și... am să plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am să trec...
Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...
Ce liniște mă soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre tăcere, poezii despre prezent, poezii despre plâns sau poezii despre hârtie
Azur 3
De unde ai apărut
Azur nebun în calea-mi
De mi-ai furat poemul
Și inima din piept?
Nu îmi răspunde, știu
Din tâmpla-mi de copilă
Când mă rugam s-apari
În seri uitate-n vină.
Dar oare tu știai
Că eu te voi iubi
Ca pe-o icoană sfântă
Și-n piept vei stărui?
Știai chiar tot, iubite
'Nainte să mă ai
Căci eu ți-am fost sortită
Și tu al meu Serai.
Iubire dintre stele,
Al meu vis rătăcit,
În tâmplele-mi prea ninse
Tu vino-mi la iubit.
Te voi iubi cu Luna
Și Cerul deopotrivă
Din stele îți voi face
A inimii cunună.
Eu te-am ales să-mi fii
Al tâmplelor poem
Pe când eu voi veni
Să fiu al tău blestem.
Ne vom iubi, în Cer
Așa și pe Pământ
Eu m-am născut să pier
Iubindu-te etern.
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Alături de tine
Alături de tine acolo vreau să fiu
Alături de tine aproape să te știu
Alături de tine la bine și la rău
Alături de tine să fiu sprijinul tău
Alături de tine de când te-am întâlnit
Alături de tine voi fi pân' la sfârșit
Alături de tine atunci când ești bolnavă
Alături de tine voi fi fără zăbavă
Alături de tine când soarta-ți va fi grea
Alături de tine nicicând nu voi pleca
Alături de tine când te vei poticni
Alături de tine mereu mă voi găsi
Alături de tine nu voi pleca deloc
Alături de tine acolo-i al meu loc
Alături de tine nicicând n-am să te las
Alături de tine cât timp mi-a mai rămas.
poezie de Kevin Barker, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre boală sau poezii despre bine și rău
Dispariție
Îmi pare că te-ndepărtezi
Fiindcă te-ai plictisit
Și că n-ai vrea să mă mai vezi
Cum m-am obișnuit.
Nu mă opun să te dezlegi
Nu ține cont de mine
Pentru că vreau ca tu s-alegi
Ce-i bine pentru tine.
Cât de departe vei pleca
N-ai grijă, voi fi bine
Căci voi crea în mintea mea
O lume doar cu tine.
Și-n lumea aceea voi zbura
Departe de ce-a fost
Real și fals voi adora
Dând timpului alt rost.
Și fiindcă nu vom mai vorbi
Și asta e firesc
Un singur lucru vreau să știi
Că încă te iubesc.
poezie de Cassia F, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre declarații de dragoste
* * *
Noaptea am fost lângă tine,
Dimineața mă trezesc lângă tine,
Tu îmi vei pregăti micul-dejun,
Iar pana seara in minte ma vei pastra
Vei atinge lumina, pana ce eu voi straluci,
Voi asculta dorintele tale,
Pana voi readormi, pana voi patrunde,
În liniștea cuantificată a cristalelor pure,
Voi visa mult, voi patrunde intens,
În mintea și sufletul tău...
Pentru ca te voi iubi, iar iubirea transforma,
Creaza ritualul regenerarii și al redobândirii vieții.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară sau poezii despre dimineață
Vise promise
De vei veni, în somnul tău, la mine,
să-mi tulburi visele și somnul meu,
te voi primi și voi dansa cu tine,
vom fi: tu - flacără, eu - Prometeu.
Te voi purta, în brațe, printre ceruri
și îți voi stinge focul pe vreo stea,
cu sărutări, dorite giuvaeruri,
te voi acoperi, iubita mea.
Iar de va fi ca visul tău să plece,
îl voi urma, în visul meu de zi
sau voi trimite gândul să se-aplece
asupra ta, și doar al tău va fi.
În gândurile mele și în vise,
te-aștept, iubirea mea, te-aștept să vii,
și-atunci, îmbrățișările promise
vor fi cum doar în vis, acum, le știi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre foc, poezii despre somn, poezii despre promisiuni, poezii despre dorințe sau poezii despre dans
În căutarea ta iubire
În căutarea ta iubire am obosit
Și multe primăveri de-atunci au înflorit,
Tot atâtea toamne frunzele și-au scuturat,
Iar tu mai ocolit romanța mea neîncetat.
În căutarea ta suflet pereche am obosit
Și glasul tău mereu, mereu m-a ocolit,
M-a amăgit soarele tău cel mult dorit,
Căci doar în visul meu neliniștit ești de găsit.
În căutarea ta iubire eu voi fi mereu
Și nu te voi lăsa să hoinărești de capul tău,
Tot te voi prinde-n lesa inimii cândva,
Speranța împlinită va fi steaua mea.
Când vei întra în casa sufletului meu,
Iubire un cântec vesel va fi glasul tău,
Fericirea sus la stele o voi ridica,
Că tu iubire ești apa vie în viața mea.
cântec, versuri de Valeria Mahok (24 august 2009)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre suflete pereche sau poezii despre primăvară
Iubita mea
Luna-mi zâmbește din fereastră
Iar tu mă săruți pe obraji,
Pe ochii deschiși și plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu brațele și cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi și nu refuzi
Din contră zâmbești și spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeița mea frumoasă
Și dacă te naști a mia oară, doar a mea vei fi
Tu ești mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Și nu cred că altcineva ar putea să-ți ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ți-am sărutat obrajii și privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viață întreagă
Și numai ție m-am luptat să-ți cânt iubirea
Cărțile în care ți-am scris iubirea stau mărturie
Și încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toți, în nopțile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvășit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu dorește să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte și vei trăi un ultim țel
Să știi că te iubesc
Chiar dacă nu îți spun de câte ori ai vrea.
Ești soarele și luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu ești a mea și a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare șoaptă și te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Și apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări și voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe și vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin și visător
Copii tăi și ai mei sunt liniștea din cer și pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârșit
Iubita mea, tu ești un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârșit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Și mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere sau poezii despre frumusețe
Dacă vei vrea
Și când vei vrea să vii, iubirea mea,
Voi fi mereu aici, voi aștepta,
Cu sufletul în palme voi porni,
Spre Zidul Plângerii, pe care-l știi...
Clepsidra ce cândva ți-am dăruit va fi
Ceasornicul care măsoară, zi de zi,
Iubirea mea de tine, interzisă,
Dorința ce în suflet îmi stă scrisă...
Arzândă-i inima-mi, la fel cum știi,
Dacă vei vrea, iubirea mea, să-mi vii...
rondel de Elena Vlădescu (27 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre interdicții, poezii despre ceas, poezii despre cadouri sau poezii despre Zidul Plângerii
Ochiul magic
Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiți,
voi uita pe unde am fost și dacă am fost
ori am lăsat la alții ce am avut,
mă voi despărți cu totul de trup
chiar și gândurile mă vor părăsi,
o umbră poate să-și aducă aminte
de soare când m-am ascuns,
voi întra într-un labirint fără ieșire
în care și steaua mi se va topi.
Nu voi mai simți nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,
voi iubi altfel decât am știut
fiindcă inimă nu voi avea,
doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.
Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru
* * *
De vei dori
Să pleci cândva
Departe fără mine
Să știi
Că este undeva
O fată pentru tine.
De vei dori
Să uiți că eu
Ți-am fost o nebunie
Să știi
Că undeva mereu
Voi fi a ta magie.
De vei dori
Să plângi de dor
În noapte fără mine
Să știi
Că pe al aripii fior
Voi fi doar pentru tine.
De vei dori
Să nu mai fiu
A inimii bătaie
Să știi
Că eu încă mai scriu
Iubirea pe o foaie.
Dar știu că nu dorești
Nimic din toate cele
Ești visul meu
Și mă iubești
Luceafăr, dintre stele.
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie sau poezii despre dor
Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre supărare, poezii despre superlative sau poezii despre prostie
Mă vei găsi mereu
Tu esti iubirea veți mele
Tu treci tăcută pe un drum
Să-ti luminez drumul cu stele
Să treci prin negura de fum
Te-am întâlnit într un pustiu
Când sufletu-mi era golit
Din prima m-am îndrăgostit
Tu inima în focuri mi-ai topit
Apari iubire mea din vis
S-a înălțat frumosul curcubeu
Eu sufletul mi-l las deschis
Si îți promit te voi iubi mereu
Tu esti iubirea vieți mele
De ar fi iubirea un simplu gând
Să vii în nopțile cu stele
Mă vei găsi numele strigând
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!