Animalul lemnos

Plimbam acea casă bătrânească de funia fântânii
uneori ne opream
să mai pască din hainele atârnate de gânduri
puneam funia în alte mâini
şi fluieram din alte buze
o mângâiam pe scânduri
până torcea asemeni unui animal lemnos
şi mă înveleam cu acoperişul ei
până adormeam unul în altul
tot mai sus
tot mai jos...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

de-o funie

n-am
prea înţeles ce-i cu
foamea groparului când cu atâta zor
răstoarnă ţărâna peste groapă
dar nici înainte
funia lui, funia lui părându-i
că urcă piscuri, alpinist temerar când lasă
în jos ladă vremelnică – aşa, pentru că tot el
pândeşte
şapte ani, apoi
scurmă şi… n-am prea înţeles de ce
mătură lutul de pe os
şi-l ascunde iarăşi asemenea unui câine precaut
Tot mai bine-i
pe fundul oceanului, fie cel de prea sus sau
prea jos, funia cel puţin
e o alta
şi piscul
asimetric
oblic –
n-am prea… încotro-ul ei de Moarte!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetat

Azi mi-am ros tot piciorul
până la mers
şi mână până la şters
şi ochiul până la ceafă
şi ceafa până la vers...
Şi limba până la mână
Şi urechea până la...
Până la ce mă?
Până la ce?
Până la fântână...
Până la fântână!
Însetatule!
Însetaţilor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florii

Mai întâi fă bine şi crede-te o tulpină!
Apoi
du-te la capătul ei şi înfloreşte
în sus cer
cu zori muşcând din buze înflorite
în jos pământ
cu pietre muşcând din buze înflorite
în tine om
muşcând din buze...
cu pietre de zori.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcenii? Un sat cum Sărăcenii trebuie să fie. Ici o casă, colo o casă... tot una câte una... Gardurile sunt de prisos, fiindcă n-au ce îngrădi; uliţă este satul întreg. Ar fi prost lucru un horn la casă: fumul află cale şi prin acoperiş. Nici muruiala pe pereţii de lemn n-are înţeles, fiindcă tot cade cu vremea de pe dânşii. Câteva lemne clădite laolaltă, un acoperiş din paie amestecate cu fân, un cuptor de imală cu prispa bătrânească, un pat alcătuit din patru ţapi bătuţi în pământ, o uşă făcută din trei scânduri înţepenite c-un par cruciş şi cu altul curmeziş... lucru scurt, lucru bun. Cui nu-i place să-şi facă altul mai pe plac.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici (1874)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funia de usturoi

Funia de usturoi,
De cum lasă să se vadă,
E făcută pentru noi
Din căţei legaţi de coadă.

epigramă de Paul Aelenei din revista "Orizont Cultural XXI"
Adăugat de Paul Aelenei
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dimineaţă, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costineşti, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieşind din valuri, pe nisipul cald. Abia depăşisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă ţărănească, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Eram patru. Uneori ne opream, tăiam un pepene în patru şi îl mâncam, mânjindu-ne pielea bronzată cu zeama roşie picurată din feliile pe care le devoram până la coajă, după care ne spălam la fântână pe mâini şi jucam mai departe. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeaşi, invadată de alte trupuri bronzate, dimineţile trebuie să fie şi acum, acolo, dimineţi fără cer, iar marea se clatină, cu siguranţă, la ţărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Şi, fireşte, vor rămâne tot aşa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata şi teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăţa niciodată, natura uită tot, chiar şi pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

...tot mai aproape-i funia de par

... tot mai aproape-i funia de par
şi tot mai scurţi la naiba telomerii
şi mai adânci sintagmele tăcerii
într-un alzheimer larg şi glaciar

s-a furişat aşa nici nu ştiu când
această bătrâneţe ireală
cu rătăciri de logică formală
de la mişcare înapoi la gând

şi tot mai des mă caut în trecut
şi tot mai trist reliefez prezentul
pe care uit total să pun accentul
deşi o viaţă i-am plătit tribut

în lume se zvoneşte tot mai des
că s-a descoperit o clasa de enzime
şi că degrabă nu mai moare nimeni
din miliardul ăla, de exces

se mai zvoneşte-n lume că curând
va fi doar asta arhi... artificială
inteligenţa naibii, quasinfernală
şi tot ce-i viu va stinge rând cu rând

şi vor rămâne-n lume doar roboţi
şi nici un semn măcar de viaţă vie
nemaivorbind de vreo substanţă cenuşie
şi de umanoizi alde mine, idioţi

savanţii spun c-aşa e plănuit
că tot ce-i viu prea iroseşte energie
şi nu-i prea pasă de universală entropie
iar Dumnezeu de noi a obosit

şi-i ocupat prin alte galaxii
lăsându-ne brutal în voia sorţii
bunelul meu glumea - la discreţia Morţii
şi despre care nu ţi-i dat să ştii

în orice caz au mau rămas vreo zece ani
şi vom putea să cumpărăm cumva la piaţă
niscaiva vreme şi niscaiva viaţă
desigur, dispunând de gologani

dar pân-atunci... e funia la par
şi-s tot mai scurţi la naiba telomerii
şi mai adânci sintagmele tăcerii
dintr-un alzheimer larg şi glaciar...

poezie de Iurie Osoianu (12 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine un timp când prietenia unui anumit nu-ţi mai spune nimic şi nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârşit. Sunteţi acum unul faţă de altul două organisme complet închise. Trebuie să cauţi alte organisme, alte suflete cărora să vă puteţi deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experienţe de tot felul.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemeni unor acorduri simfonice — puternice, profunde, îndelungi —, ţîşnind unul din altul tot mai sus, spre a culmina într-o torenţială cunună de sunete, brusc şesul începe să urce din sine însuşi, cum urcă oceanul sub furia unui ciclon. Mari valuri de piatră, al căror zbucium nu încetează decît atunci cînd din coastele lor zdrobite pornesc altele mai înalte, se adună, se întretaie şi se întrec, trimiţîndu-şi clocotul tot mai sus, spre cerul uimit, sub care se împrăştie în spumoase jerbe de calcar.
Acest tumult simfonic al pămîntului este Hăşmaşul Mare. El izbucneşte la orizont, dominînd întreg răsăritul Ardealului (...)

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile şi nopţi,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii beţele de chibrit.

Apoi a venit altul şi a dat cu piciorul
(vrând poate să ţi se vâre în suflet întâi cu picioarele)
şi microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă şi o stângă a sa)
şi a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârşit, se puteau legăna elefanţii.

Apoi altul şi altul şi tot aşa...
până când sufletul a căpătat muşchi tari ca piatra.
Au venit inginerii şi au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
şi aşa s-au născut ai noştri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos şi un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăţ să te ating
fără să te întrerup
când îţi priveşti fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ţi-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
şi amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre cei cinci coechipieri ai mei care au urcat pe acoperişul lumii, patru, incluzându-l şi pe Hall, au murit într-o furtună nimicitoare care s-a pornit din senin când eram încă pe vârf. Până am ajuns la tabăra de bază, nouă căţărători din alte patru expediţii deja muriseră, şi până la sfârşitul lunii urmau să mai piară încă trei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am încetat să mai privesc Pământul de sus din momentul în care am putut privi Cerul de jos.

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă

să îţi explic: stăteam în întuneric. în
acest spaţiu se formau tot alte şi alte cercuri
noroase (cumva, ca de smoală) asemănătoare
cu acelea ce prind contur în mijlocul unei ape care
a cunoscut imediat greutatea unui corp, evident.
puteam simţi viitorul, mirosea a trecut. nu exista
materie. puteam auzi cum răguşeşte nimicul.
tot ceea ce înţelesese lumea până în momentul
de faţă (cu bune şi cu rele) era greşit. adieri
de voci mă atingeau uneori. îmi spuneau să
rămân (fiecare, pe rând). am deschis mai apoi
ochii. mă durea însuşi faptul că m-am trezit.

poezie de Johan Klein
Adăugat de Johan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută-mă, până te vei găsi!

mi-ai spus, că te vei întoarce în timp să mă iubeşti,
iar eu, te-am privit adânc, suspinându-te în mine ca şi cum aş fi murit,
dar nu murisem, dragul meu. eram vie, acolo, în faţa ta,
în timp ce tu mă căutai în alte lumi, în alte timpuri, să îţi ştergi păcatele
m-am ridicat pe vârfuri, ţi-am zâmbit sărutându-ţi fruntea
şi ţi-am spus: dacă nu mă poţi iubi acum, nu mă căuta în alte timpuri! e în deşert!

în timp ce plecam, paşii mei mureau unul câte unul,
până nu te-am mai zărit, nu te-am mai desluşit, nu te-am mai durut, nu m-ai mai sfâşiat. sunt liberă! mă pot întoarce oricând pe urmele paşilor mei,
eu ştiu că tu nu ai fost niciodată acolo. mă cauţi. în alte vieţi,
alte femei, alte amintiri
te-ai rătăcind, rătăcindu-te în cei care ţi-au decis soarta

ce nu ai înţeles tu, este că iubirea nu e o alegere! noi da!
viaţa, fericirea, oamenii de lângă noi, ce băgăm în gură, în minte,
dar nu ce simţim în suflet!

caută-mă, până te vei găsi!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Schimb mână cu cinci degete pe un deget cu cinci mâini...
Aşa începe talciocul nostru.
Tresari!
Tresari din orice.
Tresari până şi la sunetul fin produs de o cifră spartă din nimic
în tot atâtea nimicuri.
Să facem o salată de vechituri.
Să ne descriem potcoavele atârnate de garduri.
Am să îţi povestesc
mersul trenurilor între două stări paralele
între a fi şi a râde în lacrimi şi
a plânge în hohote până fiinţa îşi devorează unica dorinţă şi anume de-a fi
în timp ce mieii sug laptele cu noduri din coada uscată a toporului
crezând că vor trăi până frunzele se vor scutura de copaci.
Câtă linişte era în pâinea dospită!
Câtă gălăgie în foame. În ispită...
în iscoditorii colaci.
Un aluat tăiat în două şi răsucit până la incestul făinii
până la frăgezirea apei
şi tresari
te opreşti la o răscruce de drumuri
arunci cu fântâni să le culeagă pietrele
te cauţi în loc
în cu totul alt loc
rămâi nemişcat ca o troiţă
şi îţi faci cruce când trec pe lângă tine oamenii
să te scuipe
în drumul lor spre talcioc.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi

Îmi rostogolesc gândurile
de zeci de ori
în minte
până să le închid
în cutia cuvintelor.
Pasărea albă
a atins cu aripa
cea mai de jos stea;
astăzi rănită de lumină,
plânge pe cel mai înalt munte
de pe pământ.
Cred că iubirea e un joc
cu două persoane
din care nimeni nu câştigă
decât cel mult o inimă.
Asfinţitul cade spre noi
cu roşu şi galben,
picurându-ne pe buze
o noapte sau un vis.
Ne apropiem unul de altul
fără să ştim,
până când, lovindu-se sufletele noastre
surâd a enigmă...
Trec mai departe.

poezie de Mariana Câlţ
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri arse

când vom fi tot mai departe unul de celălalt
vom pune între noi cerul cu întrebări
partea mea va fi cât toate zilele
partea ta cât toate nopţile
la fiecare capăt
un anotimp diferit
şi fiecare îl va străbate pe jos
eu voi zidi o casă după soare
tu-ţi vei echilibra resursele
va fi greu
orice anotimp ars
ne va îmbogăţi cu alte întâmplări
până la momentul acela
când distanţele se vor topi
şi vom tăia din cerul prea mare
porţia noastră de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocaţia păcii

Îi fugăream pe turci până la Dunăre
apoi ne întorceam repede pe plaiuri
să nu ne prindă norii negri ai istoriei
cu fânul nestrâns

pe tătari îi alergam până la Nistru
îi mai puneam la jug
să are
să semene ghindă
parcă văd
uimirea răsfrântă
în ochii mari şi umezi
ai boilor

uneori ne ieşeam din fire
atunci ridicam sperietori
în fiecare ulm puneam câte-un turban

dar niciodată niciunde
n-am călcat
florile nimănui.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mai bine să fie doi decât unul singur, căci pentru osteneala lor au plată mai bună; şi dacă unul cade, fârtatele său îl ridică; dar vai celui ce este singur când cade, că el nu are pe un altul care să-l ridice. Şi dacă vor dormi doi, le va fi şi cald; dar unul, el singur, cum se va încălzi? Iar de se va ridica unul împotriva lui, cei doi îi vor ţine piept; că funia întreită nu se rupe curând.

Solomon în Ecclesiastul, 4:9-12, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

În luna martie observaţi cum constelaţiile de iarnă apun din ce in ce mai devreme, în timp ce dinspre est răsar altele noi. Alte stele, alte zone de cucerit. La mijlocul ţi sfârşitul primăverii observaţi cum Ursa Mare (Carul Mare) se vede din ce în ce mai bine, adică din ce în ce mai sus pe cer. Tot cu ajutorul acestuia puteţi identifica alte constelaţii. Porniti de la oiştea Carului Mare, adică cele trei stele care formează un arc. Mergeţi după curbura arcului şi daţi de steaua Arcturus, mult mai strălucitoare decât ele. Arcturus face parte din constelaţia Bootes sau Văcarul pe româneşte.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!