Amintindu-mi
Un arc de întuneric aplec atunci când las
fruntea să-mi cadă sub culori
și uneori îmi pare că-i numai un răgaz
și că se rupe timpul îmi pare alteori.
Pietrificat, auzul în romburi și ovale
ferigă e în stratul de grafit.
Un fierăstrău cu dinți de lucie răcoare
se-afundă-n trunchiul lui necontenit.
Mișcarea rece, sacadată
e dinainte înapoi,
cu dinți de fierăstrău mușcând se-arată,
reci, amintirile din noi.
Un arc de întuneric aplec câteodată
și o durere rece mă face să-l dezdoi.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- citate de Nichita Stănescu despre întuneric
- poezii despre timp
- citate de Nichita Stănescu despre timp
- poezii despre mișcare
- citate de Nichita Stănescu despre mișcare
- poezii despre durere
- citate de Nichita Stănescu despre durere
- poezii despre dinți
- citate de Nichita Stănescu despre dinți
- poezii despre culori
- citate de Nichita Stănescu despre culori
- poezii despre amintiri
- citate de Nichita Stănescu despre amintiri
Citate similare
Rondelul codrilor ce mor
Sub drujbe, fierăstrău, topor,
Cad codrii secerați, pe rând
Și-mi zic, străfulgerat de-un gând:
- Românul nu-i fratele lor!
Eu de durere mă-nfior,
Că păsări n-or mai fi cântând.
Sub drujbe, fierăstrău, topor
Cad codrii secerați, pe rând.
Înfrânți, își pleacă fruntea lor,
În lacrimi, frunze vezi curgând,
Ramuri cu-amarnic glas strigând,
Cer în cădere ajutor,
Sub drujbe, fierăstrău, topor.
rondel de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păduri
- poezii despre înfrângere
- poezii despre păsări
- poezii despre moarte
- poezii despre gânduri
- poezii despre frunze
- poezii despre crengi
- poezii despre ajutor
Narcisism
Când mi se face dor de mine,
Mă aplec și mă admir în unda străvezie
Îmi zăresc sufletul strălucitor, inundat de ape albastre
Gândurile - ce frumoase și înălțătoare sunt!
Când mi se face dor de mine, mă aplec, imi sărut chipul unduind
Și îmi șoptesc vorbe dulci...
Doamne, mă îndrăgostesc!
poezie de Gorunescu Carmen Lidia din volumul de versuri Pasagere clipe
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sărut, poezii despre suflet, poezii despre narcisism, poezii despre iubire, poezii despre frumusețe, poezii despre dor, poezii despre apă, poezii despre albastru sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Teama de întuneric
ziua de azi e un fel de plictis
ocazițional casc de parcă
sunt pedepsit pentru toate răutățile lumii
uneori oscilez între cer și pământ
caut locul în care o să
locuiesc pentru o vreme
potrivindu-mi respirația după
zborul de pasăre
o să o iau de la început
și pentru că mi-e teamă de întuneric
cineva o să-mi fie complice
alteori stau să desenez cu privirea pe cer
un Dumnezeu răutăcios și fără barbă
cu mâinile lui însângerate
agită norii
un înger crapă cerul în două
mă privește lacom și plescăie din buze
pe lângă mine trece o umbră
știu
când vine vremea peștii
se lasă la fund
păsările coboară pe vârfuri de copaci
câinii scheaună bezmetic
Dumnezeu fără motiv
se plimbă de colo-colo și
nici că-i pasă de scâncetul
noului născut
un petec de cer negru cade peste zare
mă aplec
îmi fac semnul crucii și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre frică, poezii despre îngeri, poezii despre început, poezii despre zbor, poezii despre sânge, poezii despre răutate sau poezii despre religie
Iritarea de dimineață
a început de duminică seară
când ochii s-au scărpinat
de ecranul televizorului larg
deschis la talk-show-uri căzute
pe capul omului iubitor de bârfă
care stă în noapte cu stelele
în geam și șprițul pe măsuță
aciuat într-un cuib care va dispărea
în curând o să-i crească îndoiala
și aerul rece cu dinți de pește
fierăstrău taie armonia interioară
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre televiziune, poezii despre stele, poezii despre seară, poezii despre pești, poezii despre ochi, poezii despre noapte sau poezii despre dimineață
Fără comentarii...
Chiar dacă toamna rece
Pare monotonă, tristă,
Nu înseamnă că de-acuma
Să-mi țin nasul în batistă.
Sau să-mi iau din cui paltonul,
Pentru a nu-ngheța de frig,
Nu vreau ca să-i țin isonul,
Dispoziția să-mi stric.
Lasă-mi bată ea în strună,
Iată, vara caldă trece,
Eu îmi zic mai mult în glumă,
Chiar se face timpul rece.
Dar păstrez considerentul,
Și concluziile tale,
Mă îmbrac tot în cămașă,
În picioare-mi iau sandale.
Nu țin cont nici dimineața,
Când văd bruma pe pervaz,
Nici când aerul cam rece,
Mă-nroșește în obraz.
poezie de Mihai Leonte (1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre umor, poezii despre tristețe, poezii despre toamnă, poezii despre nas, poezii despre brumă sau poezii despre aer
E atât de rece
E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărțire.
De atunci viața îmi pare o lamă de cuțit
Fără tine dulcea și gingașa mea iubire.
E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Și sufletul meu de durere e răvășit,
Fără tine dragostea mea cea mare.
E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!
E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranță!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheață.
poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre primăvară, poezii despre ninsoare, poezii despre infinit sau poezii despre gheață
Mă aplec peste balustradă
Mă aplec peste balustradă. Un gând mă-mpinge
Să-mi arunc privirea spre fereastra ta deschisă,
Să-ți prind albastrul ochilor în palma-ntinsă
Spre marea ce doar angelicul tău trup atinge.
În inima-mi în sânge scăldată stă aprinsă
Flacăra iubirii ce în veci nu se va stinge.
Știu că prin ea iubirea pururea va învinge
De palma mea cu privirea ta va fi atinsă.
Pe o cărare îngusta, sub strat de frunze reci,
În toamnele târzii când marea se ascunde-n ploi,
Pașii tăi vărateci poposesc tăcuți. Nu mai treci.
Amintirea iubirilor se-adâncesc în noi.
O femeie albastră pășind pe vechi poteci
Și un bărbat ce pare din lumea de apoi.
poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre tăcere sau poezii despre ploaie
Arc pe cer
Se-ncordase cerul
Într-un arc feeric
Ce țintea, în taină,
Stele-n întuneric.
Căci văzuse una
Doamne, ce-i plăcea!
Și-ar fi vrut săgeata
-n inimă de stea.
Dar, un nor șăgalnic,
Taman la chindie,
L-a ascuns de raze.
Of! N-a fost să fie!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă
E toamnă tristă...
E toamnă tristă și rece, azi, în sufletul meu,
Amintiri fluturând ca frunze ruginii în vânt,
Imagini uitate-mi trimite, în vis, Dumnezeu,
Mă zbucium rănit ca o pasăre și mă frământ...
Pierdute-s, de-acum, primăverile tinereții,
Iubirile fâlfâie, ca fluturi, peste bujori,
Copilăria-i un vis, sunt în amurgul vieții,
Totul pare, azi, cenușiu și lipsit de culori...
Iubirile toate părăsitu-m-au, rând pe rând,
Amintirea lor mai licăre doar în versul meu,
Încă mi-e inima flacără și trupul flămând,
Numai condeiul îmi pare, azi, mai mai trist și mai greu...
Uneori mâna îmi cade și ea pe hârtie,
Pleoapele-mi obosite se-nchid, rând pe rând,
Te visez atunci, încă tânără și zglobie,
Sărutându-ți trupul, ochii și gura, când și când...
poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre tinerețe, poezii despre vânt, poezii despre versuri sau poezii despre trup și suflet
Nepăsător
Și visele mai mor din când în când,
Speranțele se duc adesea în mormânt,
Și-ajung să-și sape singure odihna,
Păcat... rămâi în întuneric, plângând,
Așa de tristă-i viața ce-o ducem pe pământ,
Și se mai miră unii de ce iubim lumina...
Și cum să n-o iubim după așa tristețe,
Și cum să nu dorim să trecem în uitare,
Când toate par prea grele... iubirea pare rece,
O liniște sosește cu blânda bătrânețe,
Si-n față ni se-arată spre ceruri o cărare,
Așa e dat să fie, să vezi cum timpul trece,
Să te gândești la visul pierdut din tinerețe,
Nu ne-a ajuns o viată, nu vor ajunge zece,
Căci ființa rea e omul, nu știe să învețe,
Să vadă în iubire mai mult decât se poate,
Dar el la toate-i rece,
Nepăsător cu toate.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre învățătură sau poezii despre uitare
Cântec nesocotit
Ți-am meșterit bănuți de fier,
să-mi vinzi un ceas din sănii tăi
zbucnind în vine zurgălăi,
când flămânzeam de vis și cer...
... Dar scalda caldă, nurii puri
iubeau ciorchinul cel mânat
Și inima ți-ai semănat
în colbul plin de scremături.
Ți-am bănuit arginți cu zimți,
uitarea ta să-mi vinzi pe ei,
când rodul florilor din tei
îmi flămânzeau o stea în dinți.
... Dar vrăjitoare de nefiri,
descântece turnași în prag.
Mi-ai dat fiertură de omag
să te descânt din amintiri...
poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei, poezii despre săniuș, poezii despre muzică, poezii despre meșteri, poezii despre flori sau poezii despre fier
De ce-ți pare rău?
... Îmi pare rău că lumea nu citește,
îmi pare rău când văd analfabeți,
îmi pare rău că timpul se oprește,
din sens întors la clasicii poeți.
... îmi pare rău de muzică și artă,
îmi pare rău de paginile seci
și că de-atâta laudă deșartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.
... îmi pare rău de dascăli și de școală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decâ mi-a fost îngăduit.
... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noștrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare și morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.
... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie și nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunțișului mărunt.
... îmi pare rău de mințile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopțile târzii
ca să câștige o eternitate.
... îmi pare rău când mi se-nfruntă frații,
căci milă și iertare nu mai sunt,
doar ego prăbușit în aberații
cu spiritul pierdut în amănunt.
... și-mi pare rău de-aceste generații,
ce idoli și modele nu mai au
și-agonisind tot ce aruncă alții,
disprețuiesc și vatra-n care stau.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre școală, poezii despre valoare, poezii despre poezie, poezii despre moralitate sau poezii despre lectură
Atunci, acolo
Sărac de speranțe când trec
uimit prin lumea cu fețe uimite,
când fruntea grea o aplec
peste pădurile desfrunzite,
când, în flăcări, danțând mă-nconjor
suferințele ca de torțe o horă,
atunci îmi aduce un dor
aminte de tine, Pandoră.
E un frig tropical în amurg,
mă strânge, în cercu-i polar, aurora...
Un semn! Și te voi ajunge în ceruri,
Primăvară, Pandora.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre suferință, poezii despre foc, poezii despre căderea frunzelor sau poezii despre Pandora
Asfințitul
Întunericul se întinde din asfințit,
Și îmi strecoară umbra pân' la piciorul tău,
Culorile sale se -neacă în mine, nefericit,
Știu că-i ultima noastră clipă și îmi pare rău,
Cu-adevărat eu te-am iubit...
Amintirile vor fi mereu prea triste,
Și mi-aș dori să le uit pe toate,
Cumva și asfințitul nu și-ar dori să existe,
Martor acestor lacrimi ce ți le-ntind în spate,
Inim-ar vrea să mai insiste...
Ai fost mereu atât, atât de bună,
Și chiar de-acum îți pare prea târziu,
Nu părăsi lumina, nu fi precum o lună,
Nu fugi-n întuneric să nu pot să te știu,
Nu fi motivul nopții ce vine de nebună...
Oprește asfințitul, eu nu vreau să dispari,
Cerul serii pare că vrea să mă înece,
Cumva îți văd privirea, așa de tristă-mi pari,
Îngheț acest moment, nu las soarele să plece,
Noi doi chiar ne iubim, ai dragoste lăstari.
Camera în care am stat împreună,
Fotografiile în care ne plimbam pe plajă,
Ce ne-am promis dispare, ne spunem noapte bună,
Voi fi atât de singur, cu dor de a ta vrajă,
Am să ascult lacrimi din cer cum cad, cum sună...
Dacă îmi sunt doar sentimente ce-am să le uit cândva,
Tu spune-mi să te-aud, aici sunt, te ascult,
Dacă nu vrei de azi să mai fii doar a mea,
Te rog spune-mi acum, nu mă răni mai mult.
În întuneric inima...
Ușor, ușor soarele apune în distanță,
Mă simt secătuit, îmi plouă adânc în suflet,
Nu te întorci din drum, chiar nu mai am speranță,
Pierdut în întuneric încet, încet, încet,
Pe tot ce am iubit nu mai am singuranță...
Oprește asfințitul, eu nu vreau să dispari,
Cerul serii pare că vrea să mă înece,
Cumva îți văd privirea, așa de tristă-mi pari,
Îngheț acest moment, nu las soarele să plece,
Noi doi chiar ne iubim, ai dragoste lăstari.
Este în regulă de-oi plânge
Atunci când nu vrei fi aici,?
De lacrimi să nu-ți peste, nici chiar de-or fi de sânge,
Să curgă și să-nghețe tot ce-am trăit, tot ce n-ai reușit să zici,
N-aș fi crezut că asfințitul de azi mă va înfrânge...
Mi-aș fi dorit să faci cumva soarele să nu apună.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe
Îmi pare rău
Îmi pare rău
Că am vândut batista sacră
Și din privire, irisul verzui
Îmi pare rău
Că mi-am vândut gândirea
Și gustul clipei amărui
Îmi pare rău
Că am murit în tine
Și-acum renasc dintr-un izvor.
Îmi pare rău
Că-am rupt iar cercul zilei
Și-acum ești doar un trecător.
poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simțurilor (4 iunie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde
Uneori...
Uneori îmi răscolești prin vise
și sub pașii tăi rămân urme adânci
un lut greu, modelat cu lacrimi amare și durere.
Uneori, gândurile au mirosul spinilor de trandafiri.
Mă atrag cu aromele lor amăgitoare,
să le urmez adâncul încețoșat,
din care ies, cu răni adânci,
amintirile scrijelite și sufletul însângerat.
Alteori, visurile prind viață
deschizându-și aripile curcubeie,
întunericul își predă armura,
lumina își poartă coroana împărătească,
din slăbiciune se hrănește și se înalță puterea...
și deasupra tuturor este iubirea,
iubirea ce poartă chipul și mirosul tău.
Uneori îmi doresc să pun zăbrele
viselor, gândurilor și speranțelor,
să îmi zidesc sufletul în stâncă de granit,
să trăiesc rece, fără durere, fără temeri, fără griji,
fără iubirea ce poartă suferință în măduva sa
fără dorul de tine...
Uneori mă întreb nedumerită,
dacă sunt eu cea care gândește toate acestea...
Suntem două persoane într-un singur trup,
împărțind același suflet?!
una te cere, alta te alungă...
poezie de Mirela Minuța Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri
...neoficial
... Îmi pare rău că lumea nu citește,
îmi pare rău când văd analfabeți,
îmi pare rău că timpul se oprește,
din sens întors la clasicii poeți.
... îmi pare rău de muzică și artă,
îmi pare rău de paginile seci
și că de-atâta laudă deșartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.
... îmi pare rău de dascăli și de școală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decât mi-a fost îngăduit.
... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noștrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare și morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.
... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie și nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunțișului mărunt.
... îmi pare rău de mințile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopțile târzii
ca să câștige o eternitate.
... îmi pare rău când mi se-nfruntă frații,
căci milă și iertare nu mai sunt,
doar ego prăbușit în aberații
cu spiritul pierdut în amănunt.
... și-mi pare rău de-aceste generații,
ce idoli și modele nu mai au
și-agonisind tot ce aruncă alții,
disprețuiesc și vatra-n care stau.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubindu-mă ca pe întâiul născut
Numai tu îmi poți strânge moartea în pumni,
iubindu-mă ca și cum ți-aș fi întâiul născut,
întâia cămașă aruncată de un zeu către tine,
în care să stăm lipiți până va sângera amurgul
și crengile cărnii să țâșnească din noi
într-o durere mută,
să strângem în dinți gleznelele toamnei,
când vrea să-și pieptene rădăcinile...
Să ne mâzgălim fața cu mierea prelinsă
din ochiul șugubăț al lunii
ce nu ezită să cadă peste coapsele noastre,
iar la pâlpâitul dintre clipe,
să-mi tai o cruce pe una din tălpi,
ca Dumnezeu să-mi râdă în priviri,
când voi mușca
din mărul copt sub aripa păsării
și femeia din mine se va încolăci frumos,
într-un inel, pe sufletul tău...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere sau poezii despre miere
Delphi
El e cu mult mai înțelegător
și mai rece decît noi.
Faptul că sîntem amîndoi iubindu-ne
și faptul că mai știe că noi ne iubim
și ne înconjoară
e felul sinelui său de a ne ține
și răceala sa totală.
Faptul că ne lasă,
faptul că ne apără,
faptul că îndepărtează moartea
din jurîmprejurul nostru
descinde din înțelegerea lui totală
rece,
indiferentă.
O slavă, slavă ție
care ne-ai uitat în viață!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Nichita Stănescu despre viață, citate de Nichita Stănescu despre moarte, citate de Nichita Stănescu despre iubire, poezii despre indiferență sau poezii despre apărare
Gânduri reci
Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite și dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.
Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre și de picioare;
Despărțită în cărări
Ca o mare, de vapoare.
Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetați,
Soarele călduț și vesel
Îi face iernii în necaz.
Scârțâie sub pași zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.
De ești aproape sau departe,
Soarta vieții tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.
Gânduri reci în iarna rece,
Care vine, care trece,
Fiindcă timpul o petrece;
O! mireasă a anilor,
În albeața pletelor,
Tot tărâmul faptelor.
Cum să nu gândesc la rece?
Despre viața care-mi trece,
Vorbăreață apoi tăcută,
Greoaie și abătută,
Gânditoare apoi mută.
Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, să nu ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.
poezie de Valeria Mahok (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre ger, poezii despre înălțime, poezii despre văi sau poezii despre vorbire